BusinessMagazin

Tag: rezerva federala

  • Tiparniţa de bani a SUA se pregăteşte să ia o pauză

    Este a cincea reducere progresivă din decembrie încoace a programului de relaxare monetară cantitativă derulat de Fed, reducere care, dacă va continua în acelaşi ritm, se va încheia complet în toamnă. Rezerva Federală a început să scadă cu câte 10 mld. dolari lunar ritmul cumpărărilor de obligaţiuni din decembrie 2013 de la nivelul iniţial de 85 mld. dolari, cu scopul de a dezobişnui de stimulentul monetar economia americană şi mai ales pieţele financiare, care au beneficiat aproape constant de programe de relaxare monetară cantitativă din 2008 încoace. Rezultatul concret al acestor programe a fost că totalul activelor deţinute de Fed s-a umflat de la mai puţin de 1.000 mld. dolari în 2008 la peste 4.000 mld. dolari în prezent, iar indicii bursieri au bătut record după record – indicele Dow Jones, de pildă, a crescut numai anul trecut cu 26%, cea mai mare creştere în 18 ani.

    Yellen a precizat însă că ratele dobânzilor vor rămâne aproape de zero “pentru o perioadă considerabilă” şi după încheierea programului de cumpărări de obligaţiuni, în funcţie de evoluţia economiei. În privinţa inflaţiei, estimările Fed sunt că aceasta va rămâne la 2% sau sub ţinta de 2% până la finele lui 2016, în paralel cu o creştere a economiei pe parcursul lui 2015 spre 3-3,2%, faţă de 2,2% în acest an, şi cu o ameliorare treptată a condiţiilor de pe piaţa muncii.

  • Ce resurse are politica monetară să relanseze economia Europei

    O dobândă negativă pentru depozitele băncilor la BCE este o opţiune, fie şi pentru că trebuie ţinut cumva ritmul cu reducerea continuă a dobânzii de referinţă la credite, sugera în iulie 2012 Benoit Coeure, membru al Consiliului BCE, când dobânda de referinţă fusese redusă la 0,75%, iar dobânda la depozite ajunsese la zero.

    „Nu e clar dacă pieţele pot funcţiona la dobânzi negative. Unele pieţe pot“, reflecta Coure, adăugând că BCE va studia ce se întâmplă în Danemarca, ţară din afara zonei euro, dar a cărei bancă centrală introdusese atunci în premieră o dobândă negativă la depozite ca să se apere de invazia de capitaluri speculative care căutau un refugiu din criza zonei euro, ceea ce pentru coroana daneză a însemnat o apreciere excesivă.

    Anul acesta, în aprilie, experimentul danez a luat sfârşit, iar banca centrală a majorat dobânda respectivă de la -0,1% la 0,05%, ca să stimuleze o apreciere a coroanei, depreciată între timp până la minimul ultimilor opt ani faţă de euro. În luna mai, acelaşi Coeure sugera că a venit momentul şi pentru BCE să acţioneze, fiindcă un euro prea puternic şi inflaţia prea mică subminează relansarea zonei euro.

    O comparaţie cu situaţia din Danemarca nu l-ar mai fi servit, pentru că şi cu dobânda negativă, şi cu coroana depreciată, inflaţia în ţara nordică n-a făcut decât să scadă continuu, de la peste 2% în 2012 la 0,3% în mai 2013, faţă de 0,5% în zona euro, reflectând aceeaşi greutate a economiei reale de a depăşi urmările crizei financiare ca şi în zona euro. Anul trecut, economia daneză a crescut cu 0,4% (la fel ca a Germaniei), în timp ce în zona euro economia a scăzut cu 0,4%.

    Faptul că aprecierea euro contribuie la dificultăţile de redresare a zonei euro este însă o realitate. De la o medie anuală de 1,47 dolari/euro în 2008, cursul a evoluat la 1,39 în 2009, 1,32 în 2010, 1,39 în 2011, 1,28 în 2012, 1,32 în 2013 şi 1,37 în primele cinci luni din acest an. Preşedintele BCE, Mario Draghi, remarca în martie, când euro atinsese 1,39 dolari, că în comparaţie cu minimele din 2012 euro a câştigat 9% faţă de moneda americană, ceea ce ar însemna un minus de 0,4-0,5% la rata actuală a inflaţiei în zona euro.

    Cum mandatul BCE vizează stabilitatea preţurilor (o ţintă de inflaţie de 2%), nu cursul valutar, era normal ca Draghi şi ceilalţi oficiali ai BCE să vorbească despre dezinflaţie drept nume de cod pentru necazurile actuale: o inflaţie foarte mică face dificilă reducerea îndatorării guvernelor, a companiilor şi a familiilor, ceea ce loveşte în primul rând în statele de la periferia zonei euro, împiedică avansul de competitivitate al acestora faţă de Germania şi amână perspectivele de cumpărare pentru companii şi consumatori, în aşteptarea unor preţuri şi mai mici. Ultimele luni însă au mutat centrul discuţiei asupra aprecierii euro faţă de dolar, fiindcă ea a fost mai greu de explicat decât neputinţa clasică a oricărei economii slabe de a genera inflaţie. De unde a venit această întărire a euro?

    La sfârşitul anului trecut, motivele avansate de finanţişti ţineau de îmbunătăţirea perspectivelor zonei euro după cei mai grei ani de austeritate. Treptat, explicaţiile au devenit tot mai legate de factori externi. Pe de o parte, politica Rezervei Federale a SUA: previziunile curente nu dau ca posibilă o majorare a dobânzilor (care ar atrage o apreciere a dolarului) înainte de vara lui 2015, pentru că economia SUA nu şi-a revenit: salariile cresc lent, iar locurile de muncă noi în domeniile cu salarii mari sunt prea puţine.

    Pentru a stopa aprecierea yuanului, Banca Chinei a cumpărat iniţial dolari, umflându-şi rezervele valutare cu 126 mld. dolari în T1, la un total echivalent cu aproape 4.000 de miliarde, dar ca să nu mărească ponderea dolarului în rezerve, a vândut ulterior dolari cumpărând alte monede, în primul rând euro. În februarie, când Banca Chinei a început mişcarea, yuanul a scăzut cu 1,4% faţă de dolar, în timp ce euro a urcat cu 2,3%. Alte explicaţii ţin de întoarcerea investitorilor speculativi spre activele mai sigure din pieţele dezvoltate, după ce în anii precedenţi preferau pieţele emergente.

    Aşa se face că s-au înmulţit vocile din rândul finanţiştilor care au propus ca BCE să contracareze aprecierea euro şi inflaţia prea mică prin singurul instrument de politică monetară cu adevărat neconvenţional: tiparniţa de bani, respectiv o operaţiune de relaxare monetară cantitativă (QE – quantitative easing) după exemplul celor derulate din 2008 până acum de Rezerva Federală a SUA (cumpărări de obligaţiuni federale şi ipotecare pentru a împinge băncile să se reorienteze spre creditare şi spre piaţa acţiunilor, stimulând astfel economia).

    Aceste voci existau încă din 2012, în contextul recesiunii din zona euro, însă pe atunci inflaţia în zona euro era peste 2%, iar cursul euro era suportabil. Între timp, şefa FMI, Chistine Lagarde, a avertizat repetat că pericolul deflaţiei paşte zona euro şi a cerut deschis BCE să ia măsuri neconvenţionale de relaxare monetară. În ultimele luni, Mario Draghi a sugerat că ar putea avea în vedere în ultimă instanţă un astfel de model, ceea ce i-a făcut pe comentatori să estimeze că dacă speculatorii vor duce euro peste pragul de 1,40 dolari, atunci poate vor reuşi să forţeze BCE să acţioneze. Ori măcar să dea un orizont de timp pentru aşa ceva.

  • CALENDAR. Evenimente în perioada 16-22 iunie

    16.06
    CE lansează raportul anual “Taxation Trends”

    17.06
    Eurostat publică indicele costului muncii în primul trimestru pentru UE şi zona euro

    17-20.06
    Conferinţa Europeană pentru Turism Industrial (Ferrol, Spania)

    17-18.06
    Şedinţa de politică monetară a Comitetului Rezervei Federale a SUA

    19.06
    Concert Tori Amos (foto) (Arenele Romane, Bucureşti)

    19.06
    Reuniunea Eurogroup (Luxembourg)

    19-22.06
    Electric Castle Festival 2014 (Castelul Banffy, Bonţida, Cluj-Napoca)

    20.06
    BNR publică indicatorii de risc bancar pentru luna mai

    20.06
    Reuniunea Ecofin (Bruxelles)

    20.06
    DG-ECFIN comunică sondajul privind încrederea consumatorilor în iunie

    20.06
    BCE publică datele privind balanţa de plăţi a zonei euro în aprilie

    21-26.06
    Euroscience Open Forum – ESOF 2014 (Copenhaga)

    până la 30 oct.
    Expoziţia “ZooMonetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede” (Muzeul Antipa, Bucureşti)
     

  • Averea netă a populaţiei din SUA a atins nivelul record de 81.800 miliarde de dolari în primul trimestru

     Indicele S&P 500 al bursei americane a urcat cu 1,4% în primul trimestru, în timp ce Fed a continuat politica monetară de sprijinire a economiei prin dobânzi foarte scăzute, aproape de zero, şi achiziţii de obligaţiuni.

    Datoriile gospodăriilor americane au crescut, de asemenea, cu 2% în primele trei luni, excluzând cheltuielile cu plata creditelor ipotecare.

    Valoarea creditelor contractate de sectorul nefinanciar a scăzut cu 10% în perioada ianuarie-martie, la 2.320 miliarde de dolari, în timp ce creditarea ipotecară a rămas slabă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce fel de “lovitură preventivă” pregăteşte Banca Centrală Europeană

    El a declarat că BCE ar putea fi nevoită să lanseze “o lovitură preventivă” contra pericolului deflaţiei în zona euro, astfel încât să fie combătută “percepţia că preţurile vor scădea în continuare”. Inflaţia în zona euro a fost de 0,7%, u[or mai ridicată decât în martie (0,5%), dar încă departe de ţinta BCE de aproape 2%.

    Ultimele date ale CE arată însă că pentru prima oară din decembrie, percepţia în rândul consumatorilor şi al companiilor privind evoluţia economiei şi aşteptările privind creşterea preţurilor s-au îmbunătăţit sensibil în luna mai faţă de aprilie, ceea ce ar putea determina BCE să nu cedeze presiunilor de a urma exemplul Rezervei Federale.

    Economiştii citaţi de presa financiară anglo-saxonă susţin că Draghi are de abordat trei teme spinoase la reuniunea BCE din 5 iunie: prevenirea riscurilor de deflaţie, contracararea aprecierii monedei euro şi stimularea redresării economice a zonei euro prin încurajarea creditării. Italia şi Franţa au cerut în repetate rânduri BCE să combată aprecierea excesivă a euro, cu efect clar negativ asupra economiilor zonei, mai ales în contextul în care dolarul continuă să fie susţinut de prelungirea programului Rezervei Federale a SUA de susţinere a lichidităţii de pe pieţe cu bani de la tiparniţă.

    Mario Draghi a vrut însă până acum să evite capcana în care a căzut Rezerva Federală, respectiv şantajul marilor speculatori financiari, care au dus pieţele de acţiuni în jos de fiecare dată când raportările federale arătau că un indicator economic s-a îmbunătăţit şi când oficialii Fed dădeau de înţeles că, prin urmare, programul de stimulare monetară din partea băncii centrale nu-şi mai avea rostul. Mai exact, Draghi a sugerat mereu că BCE are încă destule arme în tolbă şi că măsurile luate de bancă sunt suficiente (reducerea lentă a dobânzilor şi prelungirea până la jumătatea lui 2015 a programului de credite ieftine pentru bănci) spre a combate riscul căderii Europei într-o perioadă de deflaţie “de tip japonez”, paralizantă pentru economie.

    În plus, BCE, ţinându-se cu încăpăţânare de obiectivul său vechi, încă de pe vremea când la cârma sa era Jean-Claude Trichet, de a evita o creştere a inflaţiei pe care a văzut-o întotdeauna drept principalul pericol la adresa creşterii economice, a insistat mereu ca toate programele sale de relaxare monetară prin achiziţia de active derulate de la începutul crizei să aibă parte de sterilizare (operaţiunile prin care banca retrage de pe piaţă integral sau parţial echivalentul banilor nou-intraţi în circulaţie), refuzând deci să tipărească bani pur şi simplu, aşa cum a făcut Rezerva Federală a SUA.

    Motivul insistenţei BCE era simplu – faptul că banca americană îşi poate permite să acţioneze ca o simplă tiparniţă, graţie statutului privilegiat al dolarului, care a făcut ca operaţiunile de relaxare monetară făcute din 2009 până acum în folosul economiei americane să fie plătite de restul lumii, prin export direct de inflaţie. BCE n-ar fi avut însă această şansă, astfel încât efectele unei inflamări a inflaţiei în zona euro ar fi urmat să fie nocive pentru locuitorii Europei, pentru UE, nu pentru restul lumii. De aceea Mario Draghi s-a ferit ca de foc să imite Rezerva Federală şi a ignorat vocile din mediul financiar american sau britanic ori care susţineau că n-ar strica deloc în zona euro un pic de inflaţie care să scadă puterea de cumpărare a salariilor în Spania sau Italia, în numele unei egalizări a productivităţii între Nordul şi Sudul zonei euro.

    Mai mult, Draghi a părut împăcat pentru o vreme cu perspectiva unei perioade lungi de inflaţie mică, departe de ţinta de 2%, chiar când însăşi şefa FMI, Christine Lagarde, a avertizat că BCE trebuie să acţioneze mult mai ferm, adică să urmeze exemplul Fed, fiindcă altfel zona euro e pândită de spectrul deflaţiei. În ultima vreme însă, BCE a început să studieze serios posibilitatea unui program de relaxare monetară după exemplul Fed.

    Printre puţinele voci care continuă să se opună în Europa unui astfel de program rămâne economistul polonez Leszek Balcerowicz, care a susţinut recent la Bucureşti că sperietoarea deflaţiei nu are bază reală. El a arătat că economiştii şi politicienii împing BCE să tipărească şi mai mulţi bani, întrucât le este mai uşor să amâne reformele structurale prin substitute monetare decât să “mobilizeze populaţia pentru liberalizara pieţei muncii şi reforma educaţiei”. “A tipări bani nu înlocuieşte reformele structurale. Şi Africa ar fi bogată. E un mit greşit şi periculos. Această politică monetară de relaxare cantitativă lungă încetineşte restructurarea”, a spus Balcerowicz la “Conferinţa de Risc de Ţară Coface 2014”, organizată în aprilie de Coface şi agenţia de presă Mediafax.

  • Unii investitori s-ar putea să fi aflat deciziile Fed înainte ca acestea să fie anunţate

     Datele privind tranzacţiile derulate în intervalul analizat arată mişcări de preţ anormal de mari la ordinele de vânzare şi cumpărare pe bursa americană, “semnificative statistic şi în direcţia deciziei” Fed, se arată în studiul realizat de cercătătorii Gennaro Bernile, Jianfeng Hu şi Yuehua Tang de la Universitatea de Management din Singapore, potrivit unui studiu citat de Bloomberg.

    Variaţiile de preţ au avut loc în perioada scurtă de timp de la momentul în care jurnaliştii au primit sub embargo comunicatul privind decizia Fed şi până la anunţarea publică a informaţiei.

    În zilele în care deciziile conducerii Fed au luat prin surprindere analiştii, calculele simple arată că profiturile obţinute de pe urma accesului mai rapid la informaţie au ajuns până la 256 milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine ameninţă acum America

    După Yellen, economia are încă nevoie de susţinere din partea băncii centrale, chiar în ciuda redresării pieţei muncii, însă declinul pieţei imobiliare atribuit iernii grele, reflectat în vânzări slabe şi în încetinirea construcţiei de locuinţe, s-ar putea prelungi peste aşteptări, iar “tensiunile geopolitice” legate de Rusia şi Ucraina “preocupă Rezerva Federală”.

    Totuşi, Yellen a estimat că pe parcursul anului PIB se va redresa, după o creştere de numai 0,1% în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aceasta ar permite Fed să încheie în toamnă programul de relaxare monetară, care în prezent continuă cu achiziţii de active de 45 mld. dolari pe lună, faţă de 85 mld. dolari în decembrie.

  • Mesaj de la Washington: Nu daţi vina pe SUA

    Janet Yellen a explicat că Fed va continua să reducă treptat ritmul tiparniţei de bani pe măsură ce economia se ameliorează (de la cumpărări de obligaţiuni de 85 mld. dolari în septembrie trecut, a ajuns în februarie la 65 mld. dolari), însă a precizat că problemele cărora trebuie să le răspundă Fed sunt şomajul pe termen lung (unde peisajul arată mai rău decât cifra oficială de 6,6% a şomajului) şi inflaţia, care rămâne mult sub ţinta Fed de 2% pe an.

    În ianuarie, cca 3,6 milioane de americani erau fără lucru de mai bine de şase luni, ceea ce înseamnă 36% din totalul şomerilor, în timp ce alţi 7 milioane lucrau cu normă redusă.

    Yellen a comentat cu suverană indiferenţă turbulenţele financiare care afectează economiile emergente în contextul reducerii stimulentelor monetare ale Fed, arătând că Fed  îşi face doar datoria trasată de Congres, de a stimula ocuparea forţei de muncă şi a asigura stabilitatea internă a preţurilor, iar “recenta volatilitate de pe pieţele financiare nu prezintă niciun risc substanţial pentru perspectiva economică a SUA”, astfel încât nu există motive ca banca centrală americană să-şi modifice politica monetară.

    Mai mult, raportul Fed difuzat cu ocazia discursului lui Yellen sugerează că vulnerabilitatea economiilor emergente faţă de turbulenţele financiare variază în funcţie de propriile lor dezechilibre economice – cu alte cuvinte, ţările afectate n-ar trebui să caute vinovaţi la Washington dacă au probleme.

    În ianuarie, bursele din economiile emergente au avut scăderi de 24% (Argentina), 8,7% (Turcia), Brazilia (8,2%), 6,6% (China), iar monedele au căzut faţă de dolar cu 23% (Argentina), 7,2% (Rusia), 6,6% (Africa de Sud), 5,9% (Chile), 5,2% (Turcia).

  • Cine răceşte când strănută SUA

    Monedele naţionale ale economiilor expuse la astfel de ieşiri de capital va trebui să fie lăsate să se deprecieze spre a face faţă deteriorării condiţiilor de finanţare externă, recomandă FMI, iar acolo unde sunt constrângeri în privinţa cursurilor de schimb din cauza condiţiilor fiscale ori a riscului de inflaţie, ar fi necesară o combinaţie între politici macro mai restrictive şi măsuri de reglementare şi supraveghere mai ferme.

    Pe ansamblu, economiile emergente şi în curs de dezvoltare sunt aşteptate să crească în 2014 cu 5,1% şi cu 5,4% în 2015.

    Tensiunile speculative de pe pieţele financiare sunt în prezent în creştere, în condiţiile în care reducerea treptată a programului de stimulente monetare neconvenţionale de către Rezerva Federală a început şi este aşteptată să se încheie în acest an. Economia americană a crescut în ultimul trimestru din 2013 cu 3,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în condiţiile unei expansiuni cu 3,3% a cheltuielilor de consum, cea mai semnificativă din 2010 încoace. În al treilea trimestru, creşterea PIB a fost de 4,1%, iar creşterea consumului a fost de 2%.

    Cum era de aşteptat, continuarea redresării economice a SUA a fost confirmată de decizia Rezervei Federale din această săptămână de a reduce cu încă 10 mld. pe lună programul de achiziţii de obligaţiuni, la 65 mld. dolari, în încercarea de a dezobişnui treptat pieţele financiare de dependenţa faţă de tiparniţa sa. Factorul decisiv în comportamentul Fed îl constituie însă evoluţia şomajului, care s-a redus constant, ajungând în prezent la 6,7%.

  • Şi aşa au cântat la liră (turcească)

    Previzibil, primele afectate de decizia Fed au început să fie monedele economiilor emergente, întotdeauna vulnerabile la intrări şi ieşiri masive de capitaluri speculative, iar unda a început cu economiile deja devenite vulnerabile din cauza unor dezechilibre macro, în special legate de deficitele de cont curent, şi din cauza instabilităţii politice, ca Ucraina, Argentina şi Turcia.

    După revoltele violente din vara trecută contra regimului premierului Recep Tayyip Erdogan, Turcia continuă să se confrunte cu un şir de scandaluri de corupţie la nivel înalt, cu tot cu acuzaţii la adresa justiţiei care ar fi controlată de acelaşi premier Erdogan, astfel încât protestele violente au reînceput. Anul trecut, lira a pierdut 30% din valoare faţă de dolar, iar de la jumătatea lui decembrie până acum a mai pierdut încă 10%.

    Autoritarismul premierului s-a manifestat, mai nou, şi în cazul băncii centrale, a cărei decizie de a majora dobânzile a fost criticată puternic de Erdogan, pe motiv că destabilizează economia. Pentru orice eventualitate, Erdogan a anunţat însă că lucrează la un “plan B sau C” pentru economie şi susţinerea lirei, care va fi anunţat în curând. În acelaşi timp, banca centrală a majorat puternic estimarea de inflaţie pentru 2014, de la 5,3% la 6,6%.

    Analiştii financiari enumeră pe lista viitoarelor posibile victime ale ieşirilor masive de capital speculativ ţări ca India, Indonezia, Africa de Sud şi Thailanda.