BusinessMagazin

Tag: reunire

  • 1.400 de participanţi din 30 de ţări la DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est

    În cadrul acestei ediţii, au fost reprezentate peste 450 de companii din domenii de activitate diverse, cum ar fi telecom, sector public, financiar, e-commerce, software development, virtualizare sau dezvoltare soluţii de cloud, iar 28% din prezenţă a fost străină. Cele mai populare ţări au fost: România, Croaţia, Ucraina, Bulgaria, Statele Unite, Italia, Coreea de Sud, Cipru, Norvegia, Elveţia şi Germania.

    În contextul în care studiile arată că una din patru companii va avea un incident cibernetic, ediţia de anul acesta a DefCamp a avut în premieră  secţiunea de prezentări dedicată oamenilor de afaceri, numită Business Security, unde au fost prezentate probleme de securitate cu care se confruntă companiile, dar şi oportunităţi de rezolvare a acestora. Acesta a fost adresată tuturor reprezentaţilor de companii care înţeleg că o componentă IT în mediul business presupune măsuri de securitate sporite.

    În plus, evenimentul din acest an a inclus şi două paneluri apreciate de public. Primul dintre acestea a avut tema “Securitatea cibernetică în business”. Discuţia a fost moderată de Gerd Bommer, Consilierul Ambasadei Austriei, Secţia Comercială, iar speakerii au fost experţi în securitate în cadrul unor companii mari din Austria şi România, precum şi din cadrul Ministerului de Interne al Austriei.

    Cel de-al doilea panel, “Provocările legislaţiei privind securitatea cibernetică”, a lansat dezbateri despre implementarea Directivei NIS (Network Internet Security) şi modul în care aceasta poate schimba abordarea României asupra strategiei digitale. Subiectul a fost tratat de experţi în IT din cadrul Guvernului, Camerei Deputaţilor, CERT-RO şi mediul privat.

    De asemenea, o altă prezenţă remarcabilă din lista celor peste 60 de speakeri din toată lumea a fost Mike Spicer, expert american independent în securitate, care şi-a prezentat invenţia inedită: dispozitivul #WiFi Cactus, care se poate conecta pasiv la 50 de reţele Wireless. Acesta a demonstrat riscurile conectării la o reţea WiFi necriptată, prin intermediul căreia se pot intercepta informaţiile sensibile ale celor care o accesează.

    În cadrul altui discurs dedicat pericolelor reprezentate de tehnologiile moderne, Ştefan Tănase şi Gabriel Cîrlig, cercetători în cadrul companiei Ixia, au explicat cum ne pot fi furate datele prin intermediul softului autoturismului pe care îl conducem. De asemenea, Inbar Raz, pasionat de securitate cibernetică încă de la 14 ani, a oferit vizitatorilor DefCamp sfaturi despre cum se pot proteja într-o lume în care niciun sistem nu este 100% sigur.

    Evenimentul este organizat de Asociaţia „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” – CCSIR, împreună cu Orange România în calitate de partener principal, cu sprijinul Ixia, a Keysight Business în calitate de partener Platinum şi cu ajutorul Bitdefender, SecureWorks, Amazon, Enevo Group şi Bit Sentinel.

    Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă în Bucureşti aproape 5.000 de participanţi din 55 de ţări şi 110 de oraşe, pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice. Audienţa este complementară şi echilibrată, după cum urmează: 24% sunt specialişti în securitate cibernetică, 16% reprezintă top management şi factori de decizie din companii, 53% vin din zona de cercetare şi dezvoltare proiecte, iar 7% sunt studenţi.

  • Mentalităţi, strategii şi schimbări

    “Am ales să sărbătorim 25 de ani de EY în România privind nu spre trecut, ci spre viitor, spre următorii ani şi spre provocările şi oportunităţile pe care le vor aduce,“ declara Bogdan Ion, country managing Partner EY România, cu ocazia evenimentului în cadrul căruia a fost lansată cartea. Firma de audit şi consultanţă a ales să marcheze 25 de ani de prezenţă pe piaţa românească prin lansarea acestei cărţi, pentru realizarea căreia a fost derulată o campanie pe parcursul mai multor luni. Ideea de la care a plecat acest proiect este că progresul poate fi generat de strategii croite plecând de la răspunsuri la întrebări esenţiale, de impact.

    ”Pe măsură ce campania se derula, ne-am dat seama că avem oportunitatea de a vedea mai clar ce îi preocupă pe români. Sunt, bineînţeles, teme la care fiecare dintre noi s-a gândit, precum sănătatea, educaţia, infrastructura, situaţia administraţiei publice, migraţia românilor spre Vest, provocarea digitalizării şi a schimbărilor demografice. În acelaşi timp, am primit multe întrebări care merg mai adânc. Sunt întrebări profunde, legate de noi ca oameni, de valori şi societate: Cum putem reda demnitatea unei mari părţi din populaţie, care trăieşte în sărăcie? Cum ne implicăm în transformarea ţării? Care ar fi schimbarea de mentalitate care i-ar ajuta pe români să-şi atingă potenţialul maxim? Cred sincer că sunt foarte relevante şi au nevoie de răspunsuri pe măsură. Ele ne-au confirmat că nu este o opţiune să stai deoparte, ca individ şi ca firmă care activează în România, indiferent de tipul capitalului,“ a adăugat Bogdan Ion.

    Economia României s-a schimbat enorm în ultimii 27 de ani, s-au făcut multe reforme şi viaţa noastră s-a îmbunătăţit atât economic, cât şi democratic, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), prezent la eveniment. ”Multe dintre aceste rezultate bune au fost catalizate de aspiraţiile noastre de a deveni membri NATO şi UE. Sper că multe alte progrese necesare vor fi făcute cu continuitate pentru a deveni membri ai zonei euro“. Guvernatorul BNR a dat şi câteva repere: în 1991 PIB per capita al României în termenii puterii de cumpărare se situa la 26% din media EU 15, în Bulgaria la 29%, în Polonia la 32%, iar în Ungaria la 44%. În 2016 aceleaşi date arătau că România este la o medie de 54%, Bulgaria la 44%, Ungaria la 63% şi Polonia la 64%. ”Aceste date arată că am progresat, dar suntem în continuare pe penultimul loc în UE“, a adăugat Mugur Isărescu.

    Joschka Fischer, fost ministru de externe şi vicecancelar al Germaniei între 1998 şi 2005, a declarat în cadrul evenimentului: ”Cea mai mare provocare pentru o ţară ca România este de a merge înainte, de a continua reformele pentru că aţi arătat că puteţi face acest lucru. Nu aveţi timp de aşteptat“.

    Andy Baldwin, managing partner al EY Europa, Orientul Mijlociu, India şi Africa, a punctat, în cadrul aceluiaşi eveniment: ”Un sfert de secol reprezintă o perioadă lungă de timp, multe lucruri schimbându-se în această lume. În urmă cu douăzeci şi cinci de ani internetul nu reprezenta un lucru obişnuit în viaţa noastră (Google s-a lansat în 1998), iar telefoanele inteligente încă nu existau. Astăzi Facebook Messenger şi WhatsApp procesează 60 miliarde de mesaje pe zi. Schimbarea reprezintă, poate, cea mai importantă temă a zilelor noastre“.

    Cartea ”25 de întrebări şi răspunsuri pentru viitorul României“ reuneşte răspunsurile oferite de către experţi recunoscuţi în domeniile lor de activitate. Cartea este un demers care ar putea constitui începutul unor politici publice de impact, dar şi al unor iniţiative private care să le ducă mai departe, către proiecte concrete. Iată câteva dintre întrebări şi răspunsuri parţiale.

    Care sunt soluţiile pentru ca România să îşi rezolve problema demografică în următorii 25 de ani?

    Prof. Univ. Dr. Vasile Gheţău, director, Centrul de Cercetări Demografice ”Vladimir Trebici“, Academia Română

    După 28 de ani de declin demografic şi o pierdere de 3,6 milioane de cetăţeni cu reşedinţa în România, o redresare semnificativă a situaţiei demografice se află sub un mare semn de întrebare. Nu avem precedente istorice, în timp de pace, în Europa. Iar acumulările negative şi deformarea gravă a structurii pe vârste a populaţiei, de unde porneşte întregul potenţial de regenerare a celei mai importante componente – natalitatea, îşi vor etala efecte negative pe mai multe decenii prin rigidele mecanisme ale dinamicii interne a demograficului.

    Din altă perspectivă, o redresare a stării demografice nu este compatibilă cu menţinerea unei migraţii externe negative atât timp cât diferenţe considerabile de venit şi standard general de viaţă se vor menţine între ţara noastră şi ţările dezvoltate.

    Clasa politică nu a abordat până acum – cu responsabilitate, competenţă şi viziune pe termen lung – situaţia demografică a ţării şi perspectivele dramatice care se conturează cu mare certitudine în toate prognozele elaborate în ţară ori de instituţii internaţionale de specialitate. Singura măsură generoasă de susţinere a natalităţii a fost şi a rămas concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului. Aceasta a oprit pentru un număr de ani declinul numărului de născuţi în mediu urban, unde se află preponderent femeile salariate, împiedicând astfel o veritabilă prăbuşire a natalităţii şi atingerea unei scăderi naturale catastrofale. De această măsură pot beneficia însă doar femeile care au un venit (salariate, în cea mai mare parte), aflate preponderent în mediul urban. Depopularea, şi prin scădere naturală, şi prin migraţie internă şi externă, este dramatică în mediul rural.

  • Sorin Grindeanu a primit avizul comisiilor parlamentare pentru postul de preşedinte al ANCOM

    Fostul premier Sorin Grindeanu este propunerea actualului prim-ministru, Mihai Tudose, pentru funcţia de preşedinte al ANCOM, aceasta fiind transmisă conducerii Parlamentului, a precizat, luni, secretarul Camerei Deputaţilor, Ioana Bran.

    Potrivit Ioanei Bran, Birourile permanente reunite ale celor două Camere (BPR) au luat act, luni, de demisia lui Adrian Diţă din funcţia de preşedinte ANCOM şi au fixat termen pentru audierea lui Sorin Grindeanu de către comisiile parlamentare de specialitate şi elaborarea Raportului data de 26 octombrie, Grindeanu fiind propunerea transmisă de premierul Mihai Tudose pentru această funcţie.

    Premierul Mihai Tudose i-a propus, luni, precedesorului său Sorin Grindeanu să îl numească preşedinte ANCOM, potrivit unor surse guvernamentale, după ce vineri fostul preşedinte al autorităţii, Adrian Diţă, şi-a depus demisia.

    Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu a respins, săptămâna trecută, varianta numirii lui Sorin Grindeanu ca preşedinte al ANCOM.

    Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor (ANCOM), Adrian Diţă, şi-a dat demisia vineri din această funcţie.

    Adrian Diţă a preluat funcţia de preşedinte al ANCOM la data de 11 mai, când plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor l-a votat cu 236 de voturi „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”. Anterior, Adrian Diţă a fost director de Public Affairs la Telekom România.

  • Pariu pe export

    Opt fermieri, cu vârsta de până în 45 de ani, au mizat pe cartea antreprenoriatului şi au renunţat la statutul de angajaţi la Bucureşti şi Iaşi; ulterior, s-a mai alăturat un alt fermier, astfel încât numărul lor a ajuns la nouă. S-au asociat anul trecut şi cultivă acum nouă plantaţii de cătină certificate ecologic sau în proces de obţinere a acestui certificat. Plantaţiile sunt răspândite în mai multe judeţe din România, localizate în zone neinundabile şi fertile. Împreună, acestea alcătuiesc cea mai mare cultură de cătină ecologică din România, totalizând o suprafaţă de peste 80 de hectare. „Nu ne-a fost uşor să înfiinţăm această cooperativă, pentru că legea cooperaţiei nu este foarte cunoscută şi este dificil să găseşti expertiză în piaţă pentru întocmirea întregii documentaţii. În plus, sunt câteva legi cu completări ulterioare în legislaţie apărute pe parcursul mai multor ani. Am studiat toată legislaţia şi, cu ajutorul unor avocaţi, după şase luni de dezbatere, am reuşit să finalizăm actele de înfiinţare”, a declarat Mădălina Giurescu, membru fondator al Cooperativei Agricole Bio Cătina.

    Suprafeţele deţinute de Cooperativă se găsesc în Vâlcea, Dâmboviţa, Vaslui, Buzău, Olt, Constanţa, Suceava, Arad şi Călăraşi; conform fondatoarei, Cooperativa Bio Cătina deţine cea mai mare suprafaţă de cătină ecologică din România, în timp ce restul pieţei este fărâmiţată în suprafeţe de la 5 la 30 ha. Cooperativa primeşte din ce în ce mai multe cereri de aderare, iar în acest ritm, Giurescu estimează că până la finele lui 2018 suprafeţele cultivate vor însuma 200 ha, dublu faţă de anul acesta. „Este important să creştem, pentru că astfel obţinem o putere de negociere mult mai mare cu marii procesatori şi, deci, condiţii comerciale mult mai avantajoase. Una este să negociezi vânzarea unui TIR cu marfă şi alta este să negociezi 10-20 TIR-uri. Volumul şi constanţa în calitate atrag cu totul alte condiţii comerciale”, explică reprezentanta asociaţiei.

    În ceea ce ţine de estimările financiare, fondatoarea ţine să precizeze că recoltarea nu s-a încheiat încă, iar cantitatea de cătină obţinută diferă de la o fermă la alta în funcţie de anul plantaţiei. Mai mult, anul acesta a fost unul dificil pentru fructe, iar cătina din diferite zone geografice ale ţării a fost afectată de îngheţul din luna martie. În plus, o parte dintre membrii cooperatori nu au recoltat anul acesta, ei urmând să între pe producţie în septembrie 2018. Recolta de anul acesta va fi valorificată fie în toamna aceasta, fie în primăvara lui 2018, când preţul cătinei va înregistra o creştere importantă. „Condiţia este să ai capabilităţi de păstrare în condiţii adecvate, iar pentru cătină asta înseamnă camere frigorifice la -20 grade sau uscătoare de mari dimensiuni pentru deshidratare”, adaugă fondatoarea asociaţiei.

    În acest an, întreaga producţie a cooperativei pleacă mai cu seamă spre ţări scandinave; urmează negocierile cu clienţi interesaţi din piaţa asiatică, dar şi din Germania, Ungaria, şi alte ţări. „Piaţa din Europa este importantă şi ea, însă presiunea pe preţ este un impediment important”, spune Giurescu, care argumentează că preţul pe piaţa europeană este de aproximativ 2.000 de euro pe tona de cătină. „Scopul nostru este să dezvoltăm pieţe noi. Ne gândim ca în viitor să ne dezvoltăm şi în zona de procesare, eventual prin atragerea de fonduri europene, completate de investiţii proprii. Astfel, vom putea aduce o valoare adăugată mai mare membrilor asociaţiei, prin preluarea întregii lor producţii de cătină la un preţ mai mare, care să le ofere o profitabilitate mai bună”, detaliază Mădălina Giurescu planurile de viitor ale cooperativei.

    Investiţia totală în cultura de cătină, la nivelul tuturor membrilor fondatori, depăşeşte 800.000 de euro, iar fermierii speră să-şi amortizeze investiţia după cea de-a treia recoltă, în 2020. În legătură cu acest aspect, Giurescu ţine să precizeze: „Aş dori să dărâm mitul profitabilităţii uriaşe şi peste noapte din culturile de cătină. Sunt multe speculaţii pe internet în privinţa profitabilităţii mari în astfel de culturi, însă vă pot spune că lucrurile nu stau chiar aşa.” În primul rând, explică ea, este nevoie de investiţii foarte mari, de ordinul zecilor sau chiar sutelor de mii de euro, pentru a asigura facilităţile de condiţionare, sortare şi păstrare a fructelor, sisteme de irigaţii, utilaje şi echipamente etc., fără de care investiţia în cultura propriu-zisă nu are rost. „Investiţia mare aici este şi nu în înfiinţarea unui hectar de cătină, care are într-adevăr un cost investiţional relativ mic, de aproximativ 5.000 euro pe hectar”, spune fondatoarea. În plus, puţini ştiu că recoltarea cătinei se face prin separarea ramurilor de fruct, metoda congelării rapide; astfel, prin tăierea ramurilor se obţine o recoltă o dată la doi ani ori se poate recolta jumătate într-un an şi cealaltă jumătate în anul următor, decalând culturile. Aşadar, fie se înregistrează venituri din doi în doi ani, fie jumătate din totalul productiv anual. „Calculele de rentabilitate trebuie să ţină cont de aceste realităţi. Deci, iată că lucrurile nu stau chiar aşa cum citim pe internet, ci au o cu totul şi cu totul altă dinamică”, adaugă Giurescu.

  • Grupul Garanti România a înregistrat profit net de 96 milioane de lei în primul semestru

    La nivel individual, Garanti Bank a înregistrat un profit net de 78,1 milioane lei la finalul lunii iunie, rezultatele sale comerciale având o contribuţie semnificativă la acest rezultat. Astfel, volumul de credite al băncii s-a ridicat în primul semestru la 6,96 miliarde lei, în creştere cu 7,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, depozitele au înregistrat o majorare a volumului de 18,5%, la 6,84 miliarde lei, toate liniile de business aducându-şi aportul la această creştere.

    În prima jumătate a anului, portofoliul de carduri al Garanti Bank a crescut cu 10%, ajungând la aproape 300.000 de carduri emise. Totodată, reţeaua naţională de POS-uri Garanti s-a extins în primele 6 luni şi a crescut cu 15%, depăşind 12.000 de unităţi.

    Indicatorii de risc ai Garanti Bank sunt la un nivel confortabil, cu o rată a creditelor neperformante situată cu 1 punct procentual sub media pieţei, în timp ce rata de acoperire a creditelor neperformante prin provizioane a depăşit media pieţei, conform celor mai recente informaţii disponibile la nivelul sistemului bancar.

    “Vom continua evoluţia ascendentă şi dezvoltarea sănătoasă pe piaţa din România, ca parte a strategiei noastre pe termen lung, de a creşte în mod eficient şi de a fi un partener financiar de încredere pentru clienţii noştri, pe toate segmentele de afaceri”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Group România.

    Instituţiile financiare nebancare ale Grupului au înregistrat, la rândul lor, rezultate solide în primul semestru: Garanti Credite de Consum – profit net de 10,5 milioane lei, iar Garanti Leasing – profit net de 7,3 milioane lei.

    Grupul Garanti România este deţinut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acţionarul majoritar al TGB. În primele şase luni ale anului, TGB a înregistrat un venit net consolidat de 3,12 miliarde lire turceşti (773,83 milioane euro), active de 335,94 miliarde lire turceşti (83,85 miliarde euro), în timp ce contribuţia la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite (cash şi non-cash) în valoare de 272,98 miliarde lire turceşti (68,13 miliarde euro). TGB deserveşte 14,5 de milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.

    BBVA are un volum consolidat al activelor care se ridică la 702,43 miliarde euro, iar în prima jumătate a anului, instituţia a înregistrat un profit net atribuibil de 2,3 miliarde euro.

  • A cosit peluze, a vândut ziare şi a lucrat în benzinării, iar acum compania lui vinde de peste 6 miliarde de dolari pe an

    Thomas Jacob Hilfiger s-a născut pe 24 martie 1951, într-o familie modestă, şi a crescut în micul oraş Elmira din New York. Tatăl său a fost ceasornicar, iar mama sa a lucrat ca asistentă medicală. Tommy era al doilea dintre cei nouă copii ai familiei Hilfiger, iar lipsurile erau constante în casa lor. Pentru a-şi putea cumpăra cărţi sau haine, tânărul îşi lua diverse joburi de la vârste fragede: a cosit peluze, a vândut ziare şi a lucrat în benzinării. Pe de altă parte, încă din copilărie Hilfiger era interesat de haine şi modă, dar în micul său oraş natal moda era în mare măsură lipsită de importanţă.

    Într-o zi de vacanţă, Tommy Hilfiger şi câţiva prieteni au vizitat New York City, iar acea călătorie i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. În anii 1960, tânărul a decoperit mişcarea hippie, fiind extrem de încântat de viaţa nonconformistă şi hainele colorate promovate de acest curent, contradictorii, de altfel, cu viaţa în oraşul său natal. În acel moment, Tommy Hilfiger s-a hotărât ce drum vrea să urmeze în viaţă; s-a întors plin de entuziasm în Elmira, pentru a-şi realiza planul măreţ – acela de a-şi deschide propria afacere în domeniul modei. Dar părinţii săi nu au fost la fel de de entuziasmaţi de idee şi şi-au îndemnat fiul să continue şcoala şi să obţină o calificare profesională.

    Însă tânărul a crezut în talentul său de designer şi la doar 18 ani a deschis, împreună cu doi prieteni şi un capital de pornire de 150 de dolari, primul său magazin de modă, care se numea People’s Place. A cumpărat diverse modele de blugi, piesa reprezentativă în acele vremuri pentru mişcarea hippie, le-a readaptat după ideile sale şi apoi le-a vândut în magazin. Afacerea a devenit în curând un loc popular de întâlnire pentru tinerii din oraş, care au fost impresionaţi de creaţiile lui Tommy Hilfiger. Vreme de mai mulţi ani, magazinul său a avut succes, perioadă în care Hilfiger a fost mai implicat ca designer decât ca manager al afacerii. Iar când obiceiurile de cumpărare ale americanilor s-au schimbat, odată cu apariţia unor centre comerciale mari, afacerea sa a intrat în faliment. În ciuda acestui eşec, Tommy Hilfiger nu s-a lăsat demoralizat şi a crezut în talentul său. Aşa că a mizat totul pe o singură carte: s-a mutat în New York pentru a-şi începe de la zero cariera de designer de modă.

    După o evoluţie constantă, în 1984 acesta a pus bazele propriei case de modă, Tommy Hilfiger Corporation, iar la scurt timp şi-a lansat pe piaţă prima creaţie sub eticheta numelui său. Ulterior, s-a bazat pe campanii mari de publicitate, inclusiv postere uriaşe în Times Square din New York. Între timp, necunoscutul Tommy Hilfiger a ajuns în topul celor mai mari designeri americani, pe aceeaşi scenă cu Ralph Lauren şi Calvin Klein, care nu s-au ferit să-şi exprime dezamăgirea că un designer necunoscut a fost de atâtea ori comparat cu ei. Într-un interval scurt de timp, compania lui Hilfiger a crescut peste aşteptări, iar până în 1991 ajunsese deja la vânzări de peste 100 de milioane de dolari. Pe lângă articolele de îmbrăcăminte, Tommy Hilfiger a creat o şi gamă largă de accesorii, cum ar fi încălţăminte, poşete şi pălării. În timp ce magazinele Hilfiger s-au extins la nivel global, brandul omonim a ajuns unul dintre cele populare din lumea modei.

    Tommy Hilfiger este, de asemenea, un cunoscut filantrop şi prin intermediul organizaţiei sale, TommyCares, susţine diverse iniţiative internaţionale şi organizaţii caritabile, inclusiv Salvaţi Copiii, Autism Speaks şi World Wildlife Fund. În noiembrie 2016, Hilfiger şi-a publicat memoriiile sub titlul ”American Dreamer“, în care reflectă experienţele sale în industria modei din ultimii 30 de ani.

  • A cosit peluze, a vândut ziare şi a lucrat în benzinării, iar acum compania lui vinde de peste 6 miliarde de dolari pe an

    Thomas Jacob Hilfiger s-a născut pe 24 martie 1951, într-o familie modestă, şi a crescut în micul oraş Elmira din New York. Tatăl său a fost ceasornicar, iar mama sa a lucrat ca asistentă medicală. Tommy era al doilea dintre cei nouă copii ai familiei Hilfiger, iar lipsurile erau constante în casa lor. Pentru a-şi putea cumpăra cărţi sau haine, tânărul îşi lua diverse joburi de la vârste fragede: a cosit peluze, a vândut ziare şi a lucrat în benzinării. Pe de altă parte, încă din copilărie Hilfiger era interesat de haine şi modă, dar în micul său oraş natal moda era în mare măsură lipsită de importanţă.

    Într-o zi de vacanţă, Tommy Hilfiger şi câţiva prieteni au vizitat New York City, iar acea călătorie i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. În anii 1960, tânărul a decoperit mişcarea hippie, fiind extrem de încântat de viaţa nonconformistă şi hainele colorate promovate de acest curent, contradictorii, de altfel, cu viaţa în oraşul său natal. În acel moment, Tommy Hilfiger s-a hotărât ce drum vrea să urmeze în viaţă; s-a întors plin de entuziasm în Elmira, pentru a-şi realiza planul măreţ – acela de a-şi deschide propria afacere în domeniul modei. Dar părinţii săi nu au fost la fel de de entuziasmaţi de idee şi şi-au îndemnat fiul să continue şcoala şi să obţină o calificare profesională.

    Însă tânărul a crezut în talentul său de designer şi la doar 18 ani a deschis, împreună cu doi prieteni şi un capital de pornire de 150 de dolari, primul său magazin de modă, care se numea People’s Place. A cumpărat diverse modele de blugi, piesa reprezentativă în acele vremuri pentru mişcarea hippie, le-a readaptat după ideile sale şi apoi le-a vândut în magazin. Afacerea a devenit în curând un loc popular de întâlnire pentru tinerii din oraş, care au fost impresionaţi de creaţiile lui Tommy Hilfiger. Vreme de mai mulţi ani, magazinul său a avut succes, perioadă în care Hilfiger a fost mai implicat ca designer decât ca manager al afacerii. Iar când obiceiurile de cumpărare ale americanilor s-au schimbat, odată cu apariţia unor centre comerciale mari, afacerea sa a intrat în faliment. În ciuda acestui eşec, Tommy Hilfiger nu s-a lăsat demoralizat şi a crezut în talentul său. Aşa că a mizat totul pe o singură carte: s-a mutat în New York pentru a-şi începe de la zero cariera de designer de modă.

    După o evoluţie constantă, în 1984 acesta a pus bazele propriei case de modă, Tommy Hilfiger Corporation, iar la scurt timp şi-a lansat pe piaţă prima creaţie sub eticheta numelui său. Ulterior, s-a bazat pe campanii mari de publicitate, inclusiv postere uriaşe în Times Square din New York. Între timp, necunoscutul Tommy Hilfiger a ajuns în topul celor mai mari designeri americani, pe aceeaşi scenă cu Ralph Lauren şi Calvin Klein, care nu s-au ferit să-şi exprime dezamăgirea că un designer necunoscut a fost de atâtea ori comparat cu ei. Într-un interval scurt de timp, compania lui Hilfiger a crescut peste aşteptări, iar până în 1991 ajunsese deja la vânzări de peste 100 de milioane de dolari. Pe lângă articolele de îmbrăcăminte, Tommy Hilfiger a creat o şi gamă largă de accesorii, cum ar fi încălţăminte, poşete şi pălării. În timp ce magazinele Hilfiger s-au extins la nivel global, brandul omonim a ajuns unul dintre cele populare din lumea modei.

    Tommy Hilfiger este, de asemenea, un cunoscut filantrop şi prin intermediul organizaţiei sale, TommyCares, susţine diverse iniţiative internaţionale şi organizaţii caritabile, inclusiv Salvaţi Copiii, Autism Speaks şi World Wildlife Fund. În noiembrie 2016, Hilfiger şi-a publicat memoriiile sub titlul ”American Dreamer“, în care reflectă experienţele sale în industria modei din ultimii 30 de ani.

  • Moţiunea de cenzură, votată miercuri în plen. Care sunt ultimele calcule ale celor două tabere

    Social democraţii şi reprezentanţii ALDE spun că au majoritate fără niciun fel de emoţie. ”Avem o cifră pe care v-am spus-o. Este cu vârf şi îndesat o majoritate necesară ca moţiunea să treacă. (…) Am făcut şi socoteala inversă. Ştim şi care sunt care sunt cei care vor vota împotriva moţiunii, deci ne-am asigurat că lucrurile sunt în regulă”, a venit răspunsul, cu o zi înainte de vot, din partea lui Călin Popescu Tăriceanu.

    Cei care puteau să joace un rol decisiv, aleşii UDMR, nu vor fi în sală la votul moţiunii. Toate negocierile au picat odată cu retragerea proiectelor din dezbatere, în cursul zilei de marţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moţiunea de cenzură, votată miercuri în plen. Care sunt ultimele calcule ale celor două tabere

    Social democraţii şi reprezentanţii ALDE spun că au majoritate fără niciun fel de emoţie. ”Avem o cifră pe care v-am spus-o. Este cu vârf şi îndesat o majoritate necesară ca moţiunea să treacă. (…) Am făcut şi socoteala inversă. Ştim şi care sunt care sunt cei care vor vota împotriva moţiunii, deci ne-am asigurat că lucrurile sunt în regulă”, a venit răspunsul, cu o zi înainte de vot, din partea lui Călin Popescu Tăriceanu.

    Cei care puteau să joace un rol decisiv, aleşii UDMR, nu vor fi în sală la votul moţiunii. Toate negocierile au picat odată cu retragerea proiectelor din dezbatere, în cursul zilei de marţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt miliardarii hotărâţi să-l împiedice pe Trump să distrugă lumea

    Senatorul de Vermont Bernie Sanders, adversarul democrat al lui Hillary Clinton, şi-a bazat întreaga campanie pe lupta pe viaţă şi pe moarte a omului simplu cu cei 1%, elita bogată  a planetei. Aşa a făcut şi Donald Trump, care a promis ca va „asana mlaştina” şi va înfrânge diabolicele „puteri financiare globale”. Salvele lor combinate au avut un rol esenţial în a-i transforma pe cei 1% dintr-un fenomen social sclipitor surprins de coperţile strălucitoare ale revistelor într-o filă dintr-o campanie bazată pe furie care arăta că ceva este în neregulă cu America.

    Strategia, promisiunea că va reda demnitatea americanului adevărat, a funcţionat mai ales pentru Trump. Nici chiar el nu credea că atât de mulţi americani îşi vor lăsa deoparte principiile şi valorile pentru a-l aduce la Casa Albă. Doll crede că victoria lui Trump putea fi considerată recunoaşterea unui război împotriva clubului său şi a membrilor săi – internaţionalişti care ignoră frontierele şi naţionalităţile şi care văd doar afaceri de făcut oriunde s-ar afla. Atunci când Trump vorbea contra „globalizării radicale şi a excluderii oamenilor muncii de la vot”, el îi ataca pe cei 1%. „Ai putea spune că aceste persoane sunt de vină pentru globalizare – ei sunt cei 1%”, spune Doll.

    Doll şi-a numit clubul Syneidesis, care în greaca veche înseamnă conştiinţă; l-a înfiinţat în urmă cu patru ani. Pentru început, se pune întrebarea dacă acuzaţiile lui Trump sunt legitime. Este globalizarea cu adevărat de vină pentru relele invocate de preşedinte în timpul alegerilor? Doll crede că nu. Sistemul economic este, desigur, imperfect. Alegerile au dramatizat ceea ce a fost ascuns, adică faptul că un număr mare de americani nu au acces la fructele comerţului liber şi ale frontierelor deschise. Însă Doll încă vede ceva principial în libera circulaţie a produselor, a ideilor şi a capitalului, cu recompensele mergând la acţionari şi la proprietarii companiilor. Membrii clubului său nu sunt, aşa cum pare să  sugereze Trump, nişte depravaţi moral pentru că luptă, spre exemplu, pentru combaterea schimbărilor climatice.

    Schimbările din politică l-au făcut pe Doll să ia o decizie personală: până acum, Syneidesis a fost doar terenul de joacă al bogaţilor. Dar dacă ar identifica clubul cu ceva mai mult – cu un instrument pentru oprirea destrămării ţesăturii economice şi politice  globale? Syneidesis poate fi un club al „investitorilor responsabili”, a explicat Doll, clubul unor miliardari care nu doar caută compania altor miliardari şi să facă şi mai mulţi bani – aşa cum oaspeţii săi fac în prezent, ci care încearcă să salveze construcţia acum defăimată cunoscută doar prin numele sale abstracte cum ar fi globalizarea şi „ordinea mondială liberală”. „Putem fi un grup de investitori care promovează răspândirea acestui tip bun de capitalism şi globalizare.”

    Că  Syneidesis este un club exclusivist o arată condiţiile de acceptare – 1 miliard de dolari sau mai mult în active, inclusiv 100 de milioane de dolari în bani lichizi. Aceasta este principala atracţie. Pentru astfel de oameni, o frăţie între indivizi de acelaşi fel este un elixir esenţial. Altă atracţie „este promisiunea unei expuneri la oferte de afaceri disponibile nicăieri altundeva, oportunităţi exclusive cu o şansă mai mare decât media de a deveni mine de aur.“

    Cu toate acestea, regulile Doll sunt flexibile. De exemplu, membrii ai clubului sunt Carl Page, un simbol al Silicon Valley cu un simţ ciudat al umorului; cu toate că el a câştigat zeci de milioane de dolari prin crearea şi vânzarea de companii de tehnologie în anii 1990, averea lui Page este mai mică de un miliard de dolari. Însă are avantajul de a fi fratele mai mare al Larry Page, cofondatorul Google.

    Apoi mai este Peter Littlewood, directorul laboratorului federal de cercetare Argonne din Chicago. Nici Littlewood, de origine din Marea Britanie, nu este miliardar şi nici nu deţine atât de mult cash. Însă el este un membru nepreţuit al Syneidesis, vorbind cu farmecul uşor, lustruit al unui diplomat, cu autoritatea sa liniştită a unui fost director al legendarului laborator britanic Cavendish şi, înainte de aceasta, al departamentului de fizică teoretică de la Bell Labs. Şi, cel mai important, Littlewood este legătura Syneidesis cu cele mai valoroase investiţii ale clubului – invenţiile de la Argonne, progrese fundamentale în nanotehnologie, informaţie, baterii avansate şi altele.

    Doll nu este singurul care s-a gândit că averile miliardarilor ar putea fi mobilizate pentru a crea un sanctuar al globalizării – pentru salvarea aceluiaşi ecosistem care a hrănit cele mai mari averi din istorie. Printre cei care au luat-o pe o pistă similară este miliardarul Bill Gates.

    Însă şansele sunt împotriva lor, în parte pentru că ei par să meargă nu doar împotriva lui Trump şi a arhitecţilor Brexitului, ci şi a unei forţe fundamentale, mai puternice – ciclul istoric.

    Trebuie să „ne luăm înapoi ţara” de la „elite”. „Nu vom mai preda niciodată această ţară, sau pe oamenii ei, falsului cântec al globalizării”, spunea Trump în aprilie. Oamenii de rând nu sunt  lăsaţi să ridice capul sus de superbogaţi, de regii universului, oameni cu influenţă poltiică uriaşă care lucrează pentru bănci, sau la Washington. Sanders trimitea mesaje similare – doar gălăgie multă, credeau observatorii, având în vedere că actualul context, cu salarii stagnante şi o divizare puternică pe clase sociale, este prezent de zeci de ani.

    Apoi brusc, lumea, din Brazilia până în Filipine, din Marea Britanie până în Turcia şi Polonia, a început să înlăture experienţa politică mainstream şi să aleagă personaje neconvenţionale, diverse tipuri de extremişti şi personalităţi caustice. Milenialiştii din lumea democrată au început să vorbească despre deschidere spre dictatura militară. Unii spun că lumea s-a întors în timp, în anii 1930, sau în 1910, sau chiar mai devreme.

    Deci povestea anului 2016 este una dintre buclele unui ciclu, cred mulţi observatori. Dar care ciclu? A stabili exact ce fel de ciclu evoluează acum este esenţial pentru ca oameni ca Doll să-şi dea seama cu ce se luptă.

    Dacă ceea ce este pe sfârşit este puterea globală supremă a Americii, atunci ce se observă este finalul erei postsovietice, ceea ce însemnă un ciclu care a durat din 1991 până acum. Aceasta însemnă că lumea intră într-o perioadă definită prin putere globală dispersată. Dar dacă acesta este sfârşitul ordinii mondiale liberale, înseamnă că se apropie de sfârşit o eră care a început după cel de-al doilea război mondial, un ciclu de 70 de ani şi dezintegrarea actualului sistem global.