BusinessMagazin

Tag: restaurare

  • Crucea de pe Caraiman va fi restaurată, iar costul proiectului este de 19 milioane de lei

    Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, au semnat, miercuri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul MApN, proiectul de finanţare a lucrărilor de reabilitare.

    Valoarea proiectului, intitulat „Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor ,,Crucea Caraiman”/Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)” este de peste 19 milioane lei, din care 16 milioane reprezintă finanţare din fonduri europene.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tărâmul Cetăţilor din România! O altă cetatea a fost restaurată şi arată superb

    Pe Facebook, Consiliul Judetean Brasov a scris: „Comuna Feldioara are toate şansele să suscite interesul turiştilor de pretutindeni, prin cetatea care o străjuieşte. Lucrările realizate în cadrul proiectului „Consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare a Cetăţii Feldioara” au fost recepţionate astăzi, în prezenţa beneficiarului (Primăria Feldioara), a reprezentanţilor constructorului (SC Euras SRL Satu Mare), precum şi a Consiliului Judeţean Braşov (iniţiatorul şi finanţatorul proiectului).

    Au fost prezenţi Adrian-Ioan Veştea, preşedintele CJ Braşov, Adrian Gabor, vicepreşedintele CJ Braşov, Sorin Taus, primarul din Feldioara, echipa de la Direcţia Tehnică a CJ coordonată de Mircia Gherghe, alături de şeful de şantier şi alţi reprezentanţi ai constructorului.

    Începute în anul 2013, când forul judeţean a preluat în totalitate administrarea realizării acestui proiect, amplele lucrări au transformat din temelii vechiul edificiu teuton care datează din secolul al XIII-lea, redându-i măreţia de odinioară.

    „Mă bucură foarte mult că alături de celelalte cetăţi din judeţul Braşov, care deja au un număr însemnat de turişti, şi Cetatea Feldioara intră ca un reper însemnat pe această hartă turistică şi culturală. Practic, Braşovul devine judeţul cetăţilor. După reabilitarea cu fonduri europene a Cetăţii Rupea, în acest an avem o premieră:

    două monumente istorice de clasa A, Cetatea Făgăraş şi Cetatea Râşnov, vor intra într-un amplu proces de restaurare, graţie fondurilor europene accesate de cele două administraţii locale”, a spus preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

    Istoric, potrivit enciclopediaromaniei.ro . Pe 22 iunie 1529 a avut loc bătălia de la Feldioara. Confruntare iniţiată de domnul Moldovei, Petru Rareş (1527 – 38, 1541 – 46), în sprijinul regelui Ungariei, Ioan Zápolya (1526 – 40).
    În contextul luptelor pentru tronul Ungariei dintre Ferdinand I de Austria (1526 – 1564) şi Ioan Zápolya, acesta fiind sprijinit de Imperiul Otoman şi Polonia, Petru Rareş a intervenit de mai multe ori în Transilvania.

  • Descoperire de excepţie în România! Nouă morminte vechi de 4.000 de ani au fost descoperite de arheologii români

    Nu este prima dată când arheologii descoperă vestigii importante în această regiune. Zona a prezentat interes şi în anii trecuţi, dar abia anul acesta lucrările au fost reluate, scrie Romania Insider.
     
    Mormintele descoperite recent aparţin oamenilor care trăiau în regiune în 2000 – 1600 î.e.n.
     
    Mihai Constantinescu, cercetător la Insitutul de Antropologie al Academiei, a precizat că „sunt unele morminte mai la suprafaţă care nu sunt foarte bine păstrate din cauza lucrărilor agricole si unele la adâncimi mai mari unde avem inventare foarte boghate.
     
    De regulă, fiecare mormânt are minimum trei vase. Apar şi piese de bronz, inele de buclă, folosite la prinderea părului după ce era împletit, brăţări, coloane de bronz care erau puse la gât, fusaiole, vase foarte frumoase, unicat pentru epoca bronzului în România, pe de o parte prin formă, dar şi prin păstrarea foarte bună a vasului. Am găsit un vas în formă de porumbel în care erau opt fragmente de oase de la picioarele de porc, folosit probabil ca jucărie pentru copii”.
     

  • Descoperire de excepţie în România! Nouă morminte vechi de 4.000 de ani au fost descoperite de arheologii români

    Nu este prima dată când arheologii descoperă vestigii importante în această regiune. Zona a prezentat interes şi în anii trecuţi, dar abia anul acesta lucrările au fost reluate, scrie Romania Insider.
     
    Mormintele descoperite recent aparţin oamenilor care trăiau în regiune în 2000 – 1600 î.e.n.
     
    Mihai Constantinescu, cercetător la Insitutul de Antropologie al Academiei, a precizat că „sunt unele morminte mai la suprafaţă care nu sunt foarte bine păstrate din cauza lucrărilor agricole si unele la adâncimi mai mari unde avem inventare foarte boghate.
     
    De regulă, fiecare mormânt are minimum trei vase. Apar şi piese de bronz, inele de buclă, folosite la prinderea părului după ce era împletit, brăţări, coloane de bronz care erau puse la gât, fusaiole, vase foarte frumoase, unicat pentru epoca bronzului în România, pe de o parte prin formă, dar şi prin păstrarea foarte bună a vasului. Am găsit un vas în formă de porumbel în care erau opt fragmente de oase de la picioarele de porc, folosit probabil ca jucărie pentru copii”.
     

  • Maşina care a fost produsă in doar 8 exemplare. Cea mai importantă este detinută de un miliardar român

    Maşina a fost restaurată în atelierul Ţiriac Collection, în 18 luni. Aceasta are caroseria numărul 1 dintre cele două unităţi produse în anul 1939. Caroseria poartă semnătura Fleetwood. În plus, maşina este dotată cu un radio “Motorola” original.  Cadillac Series 90 a fost produs în doar 8 exemplare.

    Modelul Cadillac V16 este recunoscut astăzi ca fiind unul dintre cele mai bune automobile din epoca antebelică.  „The Classic Car Club of America” evaluează toate modelele V16  la categoria „CCCA Full Classics”, un rating rezervat numai celor mai bune automobile din perioada 1925-1948.

    GALERIE FOTO CADILLAC 

  • Oraşul din România care a investit 50 de milioane de euro în turism. A devenit una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă

    Investiţiile în turism au ieşit în evidenţă în ultimii ani, iar transformarea oraşului de pe Criş este vizibilă deopotrivă în Piaţa Unirii, centrul oraşului, care şi-a schimbat înfăţişarea, dar şi în zona Băilor Felix, unde s-au investit milioanele de euro.

    Oradea a atras, anul trecut, peste 160.000 de turişti, iar Băile Felix au fost destinaţia aleasă de peste 130.000 de oameni. În 2016, numărul lor ar urma să fie şi mai mare: peste 180.000 de turişti în Oradea, dintre care 70% români, urmaţi de maghiari şi austrieci. Doar investiţiile în turism se ridică, pentru Oradea, la 50 de milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost investite doar pentru reabilitarea Pieţei Centrale. Cu titlul de exemplu, în alte oraşe, din Moldova, de pildă, investiţiile pe un interval de zece ani, în toate domeniile, nu se ridică la acest nivel.

    La Oradea, bugetele de investiţii au vizat şi trasee pietonale, restaurarea în întregime a Palatului Vulturul Negru sau amenajarea punctului de belvedere Ciuperca, după cum explică Traian Bădulescu, consultant în turism şi partener în cadrul Innovation Travel. „Oradea este oricum un oraş cu un mare potenţial turistic, iar în apropierea sa se află staţiunile balneare Băile Felix (numărul unu în România ca dimensiune) şi Băile 1 Mai. Faţă de alte regiuni, în Oradea a fost o colaborare excelentă între autorităţile locale şi mediul privat.“ În urmă cu doi ani, pe baza unui parteneriat public-privat, a luat fiinţă Asociaţia pentru promovarea turismului în Oradea.

    Autorităţile locale au comunicat şi au reuşit să acceseze fondurile europene, iar companiile private au investit bani. Recent, cu bani europeni (77,6 milioane de lei) a fost modernizată şi lungită pista aeroportului din Oradea. „Succesul Oradei a constat, în mare parte, în coerenţa investiţiilor şi gradul mare de absorbţie al fondurilor europene. După constatarea potenţialului turistic propriu, recomand oricărei alte regiuni să înfiinţeze o asociaţie de promovare turistică, pe baza unui parteneriat public-privat, şi să încerce să absoarbă fonduri europene şi să atragă investiţii în infrastructură; fără a neglija promovarea turistică, evident“, adaugă Bădulescu.

    Printre cele mai importante proiecte finalizate se numără restaurarea Cetăţii Oradea, cel mai important obiectiv turistic din oraş, un proiect în valoare de peste 19 milioane de euro. În cifre, poate fi sumarizat astfel: o suprafaţă de peste 25.000 mp de clădiri reabilitate, 306 încăperi amenajate şi peste 9.000 de vizitatori în 2015.

    Cea mai nouă vedetă a oraşului este Aquaparc Nymphea, cel mai complex şi modern proiect de acest fel, amenajat pe o suprafaţă de 6,7 ha. Este cea mai mare investiţie publică de acest fel din România, cu o valoare de peste 20 de milioane de euro, jumătate din fonduri europene.

    Parteneriatul public-privat este reţeta care a funcţionat şi în cazul restaurării, în cele mai mici detalii şi cu un buget de 1,5 milioane de euro, a Sinagogii Zion. Aflată pe malul Crişului, aceasta a fost construită în secolul XIX, când Oradea avea peste 25% din populaţie în rit mozaic. Pe lista de obiective turistice figurează şi Grădina Zoologică Oradea, care a fost şi ea subiectului unui proces de renovare, cu un buget de peste 4,5 milioane de euro.

    Când vine vorba despre asemănarea dintre Cluj şi Oradea, întâlnită destul de des în ultimii ani, Traian Bădulescu spune că ambele sunt caracterizate de un apetit crescut al investitorilor străini. „Oradea reuşeşte, ca şi Clujul, să atragă investiţii în general, precum şi evenimente. Oradea este ajutată, evident, şi de poziţionarea ei, la graniţa de vest a ţării, care atrage investiţiile străine şi poate fi considerată şi «poartă turistică a României». Subliniez că Oradea este singura localitate din România care face parte din reţeaua Art Nouveau, alături de Barcelona, Nancy, Viena sau Budapesta. Însă, pe de altă parte, atât reprezentanţii sectorului public, cât şi ai celui privat, au fost şi sunt buni manageri şi au reuşit să atragă fonduri europene şi investiţii.“

  • Arhitecta Prinţului Charles” – Silvia Demetre-Lowe: „Dacă ne rupem de trecut, de tradiţie, nu mai ştim de unde venim şi încotro ne îndreptăm”

    De la Braşov, la Oxford

    – Românii vă cunosc destul de puţin. Ne-aţi pu­tea spune unde a început povestea colaborării dvs. cu Prinţul de Wales?

    – Povestea mea pleacă de la faptul că m-am năs­cut la Braşov, într-un oraş minunat de munte. Îmi place să spun că oraşul m-a ales pe mine, fiindcă am avut în viaţa asta două mari pasiuni, care poate n-ar fi existat dacă m-aş fi năs­cut în altă parte: sporturile de iarnă, pe care le practic de la cinci ani, şi arhitec­tu­ra. În co­pilărie, mama mă tot certa, îmi atrăgea atenţia să nu merg pe „Du­pă ziduri”, adică pe latura de nord-vest a ce­tăţii medievale a Bra­şo­vu­lui, pe unde era scur­tătura spre autobuzul care pleca spre Poiană, pentru că cir­culau tot felul de legende de b­ăgat spai­ma-n copii şi-n părinţi. Eu îi ignoram însă sfatul, fiindcă nicăieri nu aveam mai aproape cele două lucruri pe care le iubeam: de-o parte, po­vârnişul cu pinii încărcaţi de zăpadă, de alta, zidurile ce­tăţii, cu turnurile sale, ce apărau cândva căsuţele de altădată ale braşovenilor.

    – Aţi reuşit să împăcaţi cele două pasiuni?

    – Am făcut sport de performanţă, dar, în paralel, am urmat şi studii de arhitectură, la Universitatea „Ion Mincu” din Bucureşti. Am făcut parte din echi­pa naţională la schi şi am fost ani de zile campioana naţională a României la snowboard alpin. Pe pârtie, l-am cunoscut pe fostul meu soţ, datorită căruia am ajuns în Anglia. Aşa se face că, la 24 de ani, după ce am luat licenţa în arhitectură, la Bucureşti, am plecat să studiez doi ani la Oxford, un loc de care mă în­drăgostisem încă de la 19 ani, de la prima mea vizită în Marea Britanie. La încheierea master-ului, am avut marea şansă de a fi bene­fi­ciara bursei SPAB (Society for the Protection of Ancient Buildings) – Societatea pentru Protecţia Clă­dirilor Vechi, o bursă extrem de importantă, care în­semna ca, timp de nouă luni de zile, să călătoresc, alături de încă trei colegi, pe toate şantierele impor­tan­te din Marea Britanie, pentru a învăţa lucruri prac­tice despre restaurare de la cei mai buni meşteri din toate domeniile. În timpul acestei burse, am fost invi­taţi de Alteţa Sa Regală, Prinţul de Wales, să vizităm domeniul de la Highgrove, unde erau în desfăşurare câteva şantiere în care se impli­case unul din co­legii noştri bursieri.

    – Era prima oară când v-aţi aflat faţă în faţă cu Alteţa Sa?

    Da, era prima oară. Ulterior, am fost invitaţi şi la Poundbury, un proiect foarte drag Prinţului, un ex­periment urban, care-şi propunea construirea unui orăşel după model tradiţional, care să ofere lo­cui­torilor posibilitatea de a crea o comunitate, de a lucra acolo, de a petrece timp împreună, de a-şi cu­noaşte ve­cinii. E un contraexemplu pentru modelul corpo­ra­tist de astăzi, care te face să nu mai ai timp decât de birou. Prinţul Charles este un mare susţi­nător al con­servării şi restaurării arhitecturii tradi­ţio­nale. Iar An­glia este, cu siguranţă, ţara cea mai po­trivită, dacă vrei să înveţi ceva despre conservare şi reabilitare arhitecturală. Trecutul face parte din felul lor de a fi, îl preţuiesc, îl romanţează, sunt mândri de faptul că au fost un imperiu cândva, un factor civilizator în lu­me. Asta lasă, desigur, urme şi în grija pe care o poar­tă pentru patrimoniu.

    – După mai bine de zece ani de Marea Britanie, iată-vă însă, din nou, la Braşov. Ce v-a făcut să vă întoarceţi în ţară?

    – Întoarcerea mea se dato­rea­ză unor proiecte în care m-am implicat, alături de Fun­daţia „Mihai Emi­nescu”, fun­da­ţie aflată sub patronajul Alteţei Sale. S-a întâmplat să mă în­drăgostesc de satul Meşendorf (Dacia), din judeţul Braşov, şi aproape din impuls, am cum­pă­rat o căsuţă aflată în paragină. Era atât de frumoasă şi era pur şi simplu păcat să dispară. Am cumpărat-o, fără să ştiu exact ce urma să fac, fiindcă trebuia să mă întorc în Anglia. Gândul mi-a rămas însă la ea, aşa că, după o vreme, în 2008, am revenit în România să o res­ta­urez, fără să ştiu pentru cât timp. Şi iată-mă că sunt în­că aici. Între timp, am mai cumpărat o casă superbă din sat, fiindcă m-am îndră­gostit de o presă de stru­guri, care exista în gospo­dărie, una din suratele celei care se află, azi, la Mu­zeul Satului din Bucureşti. Şi fiindcă, la un moment dat, aveam două şantiere des­chise, am ajuns să orga­nizez ateliere de lucru la Me­şendorf pentru studenţi şi tineri arhitecţi. Am avut parte de o experienţă ex­traordinară cu acea bursă SPAB, şi mi-am dorit foarte mult să pot, la rândul meu, să le ofer celor ti­neri mă­car un stagiu de o săptămână, ca să-i ajut să-şi descopere pasiunea pentru ceea ce presupune a construi. Nu putem să proiectăm fără să înţelegem ce înseamnă a construi 

    Cititi mai multe pe www.identitatea.ro

  • Arhitecta Prinţului Charles” – Silvia Demetre-Lowe: „Dacă ne rupem de trecut, de tradiţie, nu mai ştim de unde venim şi încotro ne îndreptăm”

    De la Braşov, la Oxford

    – Românii vă cunosc destul de puţin. Ne-aţi pu­tea spune unde a început povestea colaborării dvs. cu Prinţul de Wales?

    – Povestea mea pleacă de la faptul că m-am năs­cut la Braşov, într-un oraş minunat de munte. Îmi place să spun că oraşul m-a ales pe mine, fiindcă am avut în viaţa asta două mari pasiuni, care poate n-ar fi existat dacă m-aş fi năs­cut în altă parte: sporturile de iarnă, pe care le practic de la cinci ani, şi arhitec­tu­ra. În co­pilărie, mama mă tot certa, îmi atrăgea atenţia să nu merg pe „Du­pă ziduri”, adică pe latura de nord-vest a ce­tăţii medievale a Bra­şo­vu­lui, pe unde era scur­tătura spre autobuzul care pleca spre Poiană, pentru că cir­culau tot felul de legende de b­ăgat spai­ma-n copii şi-n părinţi. Eu îi ignoram însă sfatul, fiindcă nicăieri nu aveam mai aproape cele două lucruri pe care le iubeam: de-o parte, po­vârnişul cu pinii încărcaţi de zăpadă, de alta, zidurile ce­tăţii, cu turnurile sale, ce apărau cândva căsuţele de altădată ale braşovenilor.

    – Aţi reuşit să împăcaţi cele două pasiuni?

    – Am făcut sport de performanţă, dar, în paralel, am urmat şi studii de arhitectură, la Universitatea „Ion Mincu” din Bucureşti. Am făcut parte din echi­pa naţională la schi şi am fost ani de zile campioana naţională a României la snowboard alpin. Pe pârtie, l-am cunoscut pe fostul meu soţ, datorită căruia am ajuns în Anglia. Aşa se face că, la 24 de ani, după ce am luat licenţa în arhitectură, la Bucureşti, am plecat să studiez doi ani la Oxford, un loc de care mă în­drăgostisem încă de la 19 ani, de la prima mea vizită în Marea Britanie. La încheierea master-ului, am avut marea şansă de a fi bene­fi­ciara bursei SPAB (Society for the Protection of Ancient Buildings) – Societatea pentru Protecţia Clă­dirilor Vechi, o bursă extrem de importantă, care în­semna ca, timp de nouă luni de zile, să călătoresc, alături de încă trei colegi, pe toate şantierele impor­tan­te din Marea Britanie, pentru a învăţa lucruri prac­tice despre restaurare de la cei mai buni meşteri din toate domeniile. În timpul acestei burse, am fost invi­taţi de Alteţa Sa Regală, Prinţul de Wales, să vizităm domeniul de la Highgrove, unde erau în desfăşurare câteva şantiere în care se impli­case unul din co­legii noştri bursieri.

    – Era prima oară când v-aţi aflat faţă în faţă cu Alteţa Sa?

    Da, era prima oară. Ulterior, am fost invitaţi şi la Poundbury, un proiect foarte drag Prinţului, un ex­periment urban, care-şi propunea construirea unui orăşel după model tradiţional, care să ofere lo­cui­torilor posibilitatea de a crea o comunitate, de a lucra acolo, de a petrece timp împreună, de a-şi cu­noaşte ve­cinii. E un contraexemplu pentru modelul corpo­ra­tist de astăzi, care te face să nu mai ai timp decât de birou. Prinţul Charles este un mare susţi­nător al con­servării şi restaurării arhitecturii tradi­ţio­nale. Iar An­glia este, cu siguranţă, ţara cea mai po­trivită, dacă vrei să înveţi ceva despre conservare şi reabilitare arhitecturală. Trecutul face parte din felul lor de a fi, îl preţuiesc, îl romanţează, sunt mândri de faptul că au fost un imperiu cândva, un factor civilizator în lu­me. Asta lasă, desigur, urme şi în grija pe care o poar­tă pentru patrimoniu.

    – După mai bine de zece ani de Marea Britanie, iată-vă însă, din nou, la Braşov. Ce v-a făcut să vă întoarceţi în ţară?

    – Întoarcerea mea se dato­rea­ză unor proiecte în care m-am implicat, alături de Fun­daţia „Mihai Emi­nescu”, fun­da­ţie aflată sub patronajul Alteţei Sale. S-a întâmplat să mă în­drăgostesc de satul Meşendorf (Dacia), din judeţul Braşov, şi aproape din impuls, am cum­pă­rat o căsuţă aflată în paragină. Era atât de frumoasă şi era pur şi simplu păcat să dispară. Am cumpărat-o, fără să ştiu exact ce urma să fac, fiindcă trebuia să mă întorc în Anglia. Gândul mi-a rămas însă la ea, aşa că, după o vreme, în 2008, am revenit în România să o res­ta­urez, fără să ştiu pentru cât timp. Şi iată-mă că sunt în­că aici. Între timp, am mai cumpărat o casă superbă din sat, fiindcă m-am îndră­gostit de o presă de stru­guri, care exista în gospo­dărie, una din suratele celei care se află, azi, la Mu­zeul Satului din Bucureşti. Şi fiindcă, la un moment dat, aveam două şantiere des­chise, am ajuns să orga­nizez ateliere de lucru la Me­şendorf pentru studenţi şi tineri arhitecţi. Am avut parte de o experienţă ex­traordinară cu acea bursă SPAB, şi mi-am dorit foarte mult să pot, la rândul meu, să le ofer celor ti­neri mă­car un stagiu de o săptămână, ca să-i ajut să-şi descopere pasiunea pentru ceea ce presupune a construi. Nu putem să proiectăm fără să înţelegem ce înseamnă a construi 

    Cititi mai multe pe www.identitatea.ro

  • A cumpărat un tanc de pe eBay, dar când l-a primit a avut parte de SURPRIZA vieţii. Este incredibil ce a putut să găsească

    Nick Mead, în vârstă de 55, a cumpărat acest tanc pentru a-l restaura şi a-l adăuga la colecţia sa de 150 de vehicule militare. Vehiculul a fost restaurat şi de către proprietarul anterior, care i-a înlocuit unele piese, dar fără a descoperi valoroasele lingouri. Mead a decis să filmeze operaţiunea, împreună cu mecanicul său, deoarece se temeau că ar putea găsi arme şi trebuiau să le justifice în cazul unor întrebări incomode. În schimb, la dezmembrare aceştia au scos câte un  lingou de cinci kilograme de aur fiecare.

    „Nu am ştiut ce să facem. Nu puteam vinde cinci bare de lingouri de aur fără a fi chestionaţi, aşa că ne-am hotărât să sunăm la poliţie”, a spus Mead. La un calcul rapid, cele cinci lingouri valorează 2 miloane de lire sterline.  „Când le-am găsit, ne-am amuzat cu toţii gândindu-ne pe ce am putea cheltui banii mai întâi. Însă nu aveam cum să le păstrăm”, a mai spus acesta. Între timp, doi ofiţeri de poliţie din Northamptonshire au luat lingourile pentru o anchetă, acum ele fiind păstrate într-un seif din Londra.

    Mead nu pare a fi foarte deranjat de faptul că 2 milioane de euro tocmai si-au alunecat printre degete, însă a declarat resemnat că „şansele de a le putea păstra erau foarte mici”. Mai spune că a primit mai multe telefoane ciudate, unul de la o persoană care pretinde a fi colonel în armata britanică şi care afirma că tancul ar fi fost al lui. Un purtator de cuvant al Poliţiei din Northamptonshire a declarat că nu pot comenta „din motive operaţional

  • A cumpărat un tanc de pe eBay, dar când l-a primit a avut parte de SURPRIZA vieţii. Este incredibil ce a putut să găsească

    Nick Mead, în vârstă de 55, a cumpărat acest tanc pentru a-l restaura şi a-l adăuga la colecţia sa de 150 de vehicule militare. Vehiculul a fost restaurat şi de către proprietarul anterior, care i-a înlocuit unele piese, dar fără a descoperi valoroasele lingouri. Mead a decis să filmeze operaţiunea, împreună cu mecanicul său, deoarece se temeau că ar putea găsi arme şi trebuiau să le justifice în cazul unor întrebări incomode. În schimb, la dezmembrare aceştia au scos câte un  lingou de cinci kilograme de aur fiecare.

    „Nu am ştiut ce să facem. Nu puteam vinde cinci bare de lingouri de aur fără a fi chestionaţi, aşa că ne-am hotărât să sunăm la poliţie”, a spus Mead. La un calcul rapid, cele cinci lingouri valorează 2 miloane de lire sterline.  „Când le-am găsit, ne-am amuzat cu toţii gândindu-ne pe ce am putea cheltui banii mai întâi. Însă nu aveam cum să le păstrăm”, a mai spus acesta. Între timp, doi ofiţeri de poliţie din Northamptonshire au luat lingourile pentru o anchetă, acum ele fiind păstrate într-un seif din Londra.

    Mead nu pare a fi foarte deranjat de faptul că 2 milioane de euro tocmai si-au alunecat printre degete, însă a declarat resemnat că „şansele de a le putea păstra erau foarte mici”. Mai spune că a primit mai multe telefoane ciudate, unul de la o persoană care pretinde a fi colonel în armata britanică şi care afirma că tancul ar fi fost al lui. Un purtator de cuvant al Poliţiei din Northamptonshire a declarat că nu pot comenta „din motive operaţional