Tag: respectare

  • România ar putea avea un nou imn? Unul în care suntem daci? Iată ce ne propun muzicienii…

    România este, va fi şi va rămâne! România trebuie apărată moral, clădită pe fundaţii sănătoase, respectând istoria, tradiţia, credinţa, cultura, valorile şi aspiraţiile neamului românesc, chemând pe toate căile la unitate naţională pentru consolidarea identităţii noastre naţionale. Se poate! Imnul nostru naţional, ca simbol, trebuie să ne reprezinte în mod demn ca popor independent, „deşteptat” şi pacifist. Să ne respectăm şi apoi vom fi respectaţi, scrie cunoastelumea.ro

    Ascultaţi mai jos varianta finală a IMNULUI „Un Suflet de Român”, versuri Adrian Toader, PhD, muzica compozitorul Radu Goldiş, aranjament coral compozitorul Adrian Enescu, interpretat de Corul de Cameră al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” , Cappella Transylvanica , Dirijor: Prof. univ. dr. Cornel Groza, Cluj-Napoca.

     

  • Răspunsul surprinzător al Papei Francis la întrebarea dacă Biserica ar trebui să-şi ceară iertare faţă de homosexuali

    Papa Francis a declarat duminică că atât Biserica Romano-Catolică, cât şi cea Ortodoxă trebuie să le ceară scuze persoanelor homosexuale pentru modul în care le-au tratat, relatează Reuters.

    În conversaţia pe care a avut-o cu jurnaliştii, Papa a fost întrebat dacă este de acord cu declaraţia unui cardinal catolic romano-german, cum că Biserica ar trebui să-şi ceară iertare faţă de homosexuali. Această poziţie a cardinalului german vine pe fondul evenimentului tragic în care au murit 49 de persoane într-un club gay din Orlando, Florida, luna aceasta.

    Suveranul pontif a reamintit că învăţăturile Bisericii spun foarte clare în ceea ce priveşte persoanele gay ,, Nu ar trebui discriminate din cauza orientării sexuale, ci respectate pentru ceea ce sunt”. În viziunea pontifului, Biserica trebuie să-le ceară iertare atât persoanelor gay, cât şi femeilor exploatate. Biserica nu mai consideră tendinţele homosexuale păcătoase, dar actele gay, da.

    Francis a repetat  fraza deja celebră ,,Cine sunt eu să judec? “, comentariu pe care l-a făcut despre homosexuali în prima vizită în străinătate, după alegerea sa în 2013. Acesta a mai spus că religia este pentru toţi, indiferent de orienatarea sexuală.

    Persoanele din comunitatea LGBT au fost încântaţi de iniţiativa lui Papa Francis de a vorbi deschis despre libertatea exprimării orientării sexuale. Pontiful a fost criticat de catolicii conservatori pentru susţinerea comunităţii LGBT. Părintele Bisericii Catolice s-a declarat îngrijorat de turnura nefavorabilă pe care o poate lua opinia publică în ceea ce îi priveşte pe homosexuali în urma ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

    ,, Există doar un singur papă “, a declarat Pontiful în urma speculaţiilor cum că fostul conducător de la Vatican, Papa Benedict, ar avea încă influenţă în luarea deciziilor.

     

  • Controalele, respectarea noilor norme şi legea antifumat schimbă piaţa restaurantelor

    Acum este o piaţă excepţională pentru investitorii în HoReCa“, sintetizează Dragoş Petrescu, proprietarul grupului City Grill, oportunităţile pe care le oferă acum piaţa ospitalităţii. Restaurantele, cafenelele şi barurile din Bucureşti au trecut cu bine peste criza economică, dar multe nu au reuşit să treacă de anul 2015, când costurile administrative în creştere au dus la închiderea multor afaceri din domeniu. Estimările HORA (Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România) spun că anul trecut s-au închis cu 20% mai multe restaurante decât s-au deschis.

    Schimbările au început cu trecerea la casele de marcat cu rolă electronică, la care au recurs toţi operatorii din domeniu începând cu februarie 2015 şi terminând cu noiembrie 2015, şi au culminat cu tragedia din toamna lui 2015, când incendiul de la Colectiv a atras atenţia asupra nerespectării normelor ISU de către mulţi agenţi economici din domeniu, care au închis imediat afacerile. Dragoş Petrescu admite că problemele legate de respectarea normelor ISU sunt o situaţie generalizată în piaţă şi că a alocat în ultimele două luni din 2015 peste 400.000 de euro pentru a face toate modificările solicitate de normele ISU la nivelul reţelei City Grill. Reţeaua controlată de Dragoş Petrescu are acum 16 localuri, dintre care trei sunt City Grill, trei sunt City Cafe, cinci sunt Trattoria Buongiorno, două sunt Hanu’ Berarilor şi câte un restaurant se află sub brandul Caru’ cu Bere, Pescăruş şi Hanul lui Manuc.

    Regularizarea pieţei are mai multe părţi bune, după cum spune Dragoş Petrescu, care se ocupă în prezent şi de conducerea Asociaţiei Patronatelor din industria HoReCa (HORA). Una dintre ele este regularizarea în sine, iar HORA a cerut de la autorităţi un termen de graţie de şase luni pentru ca toate unităţile să poată aduce la zi investiţiile aferente. Dragoş Petrescu estimează că un restaurant de dimensiuni medii a derulat investiţii de 20.000 euro numai pentru a se alinia cu normele solicitate pentru obţinerea avizului ISU. O altă parte bună este reaşezarea pieţei pe principii corecte: „Faptul că toate unităţile de alimentaţie publică vor respecta normele referitoare la fiscalizare sau siguranţă va curăţa piaţa de concurenţa neloială şi ne vom putea raporta la cifrele adevărate din această piaţă, aşa cum este corect pentru toată lumea“. În consecinţă, o altă parte bună este „curăţarea pieţei“: „Cei care nu aveau intenţii serioase în HoReCa au închis primii şi s-au retras, astfel că cei care am rămas avem gânduri mari“.

    De aici derivă însă şi faptul că nu toate restaurantele cu intenţii bune mai au şi forţa să reziste pe piaţă, iar multe dintre reţelele mici existente au ieşit deja la vânzare, ceea ce creează o zonă de oportunitate pentru reţelele mai mari sau pentru potenţialii investitori instituţionali.
    Peste toate solicitările cu care s-a confruntat piaţa anul trecut, 2016 începe cu o nouă schimbare importantă: intrarea în vigoare a legii antifumat. Dragoş Petrescu estimează că vânzările din restaurante, cafenele şi baruri vor scădea cu 10% în primele trei luni de la intrarea în vigoare a legii antifumat şi vor reveni în trimestrele III şi IV ale anului. „Va fi un şoc pentru piaţă, dar nu atât de mare încât lumea să nu mai iasă să mănânce în oraş. Este adevărat că, pe lângă că nu se mai fuma, toată regularizarea pieţei se va regăsi în preţul mesei la restaurant, dar, în timp, clienţii vor înţelege că odată ce intră în restaurant siguranţa lor depinde de agentul economic şi vor accepta mai uşor schimbările“, crede Dragoş Petrescu, care se bucură însă că aceste schimbări ale pieţei au venit cumva simultan: „Faptul că în restaurante nu se va mai fuma, că totul va fi fiscalizat, că sunt controale susţinute şi că trebuie respectate nrome va ridica bariera de intrare în HoReCa şi vor intra în piaţă numai jucătorii interesaţi de business. Este cu atât mai bine, deoarece în acest moment avem o piaţă cu cerere în creştere (pe fondul scăderii TVA) şi cu ofertă în scădere“. Cea mai bună parte este însă, după cum concluzionează Dragoş Petrescu, că restaurantele sale vor avea o concurenţă loială.

    În contextul în care se uită la achiziţii, Dragoş Petrescu nu a bugetat multe deschideri pentru acest an. Doar două: vrea să deschidă un nou restaurant Buongiorno în Centrul Vechi, în locul celui închis imediat după incendiul de la Colectiv, şi, de asemenea, a bugetat şi deschiderea unui restaurant City Grill în zona Pipera sau Barbu Văcărescu. Se mai uită şi la Piaţa Cosmonauţilor-Amzei (care a preluat mult business din închiderea Centrului Vechi), dar încă nu a planificat nimic în acea zonă. Nu ştie încă unde va mai deschide, dar ştie ce anume vrea neapărat să deschidă: prima berărie Pilsner Urquell, aflată în portofoliul gigantului SABMiller. Pilsner Urquell este singura bere din lume care se produce în acelaşi loc, la Plzen, în Republica Cehă, din 1842 – loc care a dat şi numele celui mai băut tip de bere din lume, pilsner.

    De la Plzen berea se transportă proaspătă, în containere, la toate berăriile Pilsner Urquell din lume şi are un termen de garanţie de două săptămâni. „Este un business un pic riscant, cu costuri cam mari, dar care va aduce o experienţă cu totul diferită iubitorilor de bere, iar pentru mine este un proiect de suflet“, spune Dragoş Petrescu. Crede că piaţa va accepta modelul, mai ales modul cum vrea să îl marketeze – ca un muzeu al berii.
     

  • Avertismentul unuia dintre cei mai respectaţi strategi din lume: Pregătiţi-vă pentru război. Cea mai fierbinte zonă: Europa de Est

    Într-un interviu cu George Friedman, unul dintre cei mai respectaţi strategi din lume, Business Insider a întrebat care sunt şansele izbucnirii unui nou război de proporţii în lume. Răspunsul lui Friedman a fost categoric: ”În toată istoria nu a existat niciun secol fără un război major şi nu cred că secoulul XXI va fi excepţia”. 

    ”Din 1815 până în 1871 nu  fost niciun război de proporţii în Europa. Apoi a venit Primul Război Mondial. Apoi, dacă ne uităm la Europa, de la războiul de Şapte ani până la războaiele Napoleonice ale secolului 19 şi la Războaiele Mondiale, fiecare secol a avut câte un război major. Nu cred că acest secol va fi diferit”.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Sfaturi pentru mine tânăr: Radu Florescu, Centrade

    La 20 de ani, simţi şi crezi că ai păşit deja în lumea adulţilor şi, adesea, refuzi sfaturile şi ajutorul celorlalţi. Adevărul este că, la această vârstă, te afli abia la început de drum. Aceştia sunt ani în care încă mai ai de învăţat, probabil încă eşti student. La 30 de ani, vei începe să te concentrezi şi să înţelegi ce îţi doreşti cu adevărat în carieră.

    La 40 de ani, vei începe să fii încrezător în ceea ce faci şi să devii un bun profesionist. După 50 de ani, ar trebui să stăpâneşti bine profesia aleasă. De la 60 de ani în sus, le poţi da sfaturi celor de 20 de ani. La 20 şi ceva de ani abia vă începeţi cariera. Nu fiţi dezamăgiţi de eşecuri.

    Cei care se pot ridica şi pot merge mai departe după ce au eşuat vor ajunge departe mai târziu în viaţă. Rămâneţi deschişi şi dornici să învăţaţi de la cei pe care îi respectaţi, fără să îi şi placeţi neapărat. Teama de eşec este cel mai mare obstacol pe care îl aveţi de depăşit. Îmi doresc doar să fi ştiut şi eu că un eşec poate fi depăşit dacă ai mereu noi resurse de energie şi optimism. La 53 de ani, eu am doar mai puţin timp liber.

  • Măsuri pentru prevenirea hepatitei A. SFATURILE specialiştilor

     Recomandările specialistului vin în contextul informaţiilor publicate de specialiştii bulgari în hepatologie, potrivit cărora, în urma inundaţiilor provocate de ploile puternice ce au afectat Portul Varna şi unele staţiuni bulgăreşti la Marea Neagră, există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A.

    “Virusul hepatitic A se distruge în apa cu salinitate ridicată. Dar virusul nu pluteşte singur, pentru că dacă ar fi singur s-ar distruge. El este închistat în dejecţii umane, de aceea distrugerea este mai dificilă”, a explicat prof. dr. Streinu Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Capitală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta spune că proiectul Roşia Montană este blocat fără sprijin politic: Eu însă susţin exploatarea

     Întrebat dacă Roşia Montană mai are o şansă în acest moment, Ponta a răspuns: “Până nu există o susţinere politică clară, nu”.

    El a precizat că, personal, consideră că este mai bine pentru ţară să fie exploatate toate resursele naturale, inclusiv aurul, cât timp sunt respectate toate normele de mediu.

    “Ori proiectul era ca la gazele de şist, nici nu a început şi deja se ştia că va fi ceva rău. Eu sunt pentru exploatarea resurselor naturale”, a adăugat Ponta.

    În 2011, când se afla în opoziţie, Ponta afirma că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu în favoarea proiectului Roşia Montană sunt o încercare de a-şi proteja sponsorii din campania electorală şi că şeful statului se gândeşte doar la buzunarele sale şi niciodată la interesele României.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Paralizia care apare în dorinţa de a planifica lansarea perfectă a unei afaceri reprezintă o frână pentru antreprenori”

    LAVINIA RAŞCA

    (ESTE MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)


    AXUL CENTRAL AL CURSULUI ÎL REPREZINTĂ DEZVOLTAREA, ÎN ECHIPE DE STUDENŢI, pe parcursul a şase săptămâni, a unor planuri pentru afaceri pe care decid de comun acord să le analizeze. Atunci când am ales această activitate, menită să completeze dezbaterile şi discuţiile de caz, acum 17 ani, m-am întrebat: ”Va fi oare util?”.

    Ştiam din practică şi din studii că antreprenorii care petrecuseră mult timp analizând oportunitatea şi contextul acesteia şi care planificaseră în detaliu afacerea nu aveau neapărat mai mult succes decât cei care porniseră rapid la acţiune. În timp, experienţa mi-a arătat însă că acest exerciţiu de scriere, de prezentare şi de discutare a planurilor de business într-un mediu relaxat, aşa cum e cel dintr-o sală de clasă cu oameni deştepţi, care nu se află în competiţia acerbă din mediul real, este important. Dincolo de sintetizarea datelor şi de analize, este vorba de schimbul de idei, de exerciţiul de a asculta păreri contrare şi întrebări, de a susţine propriul punct de vedere şi de a-i convinge pe ceilalţi, dar şi de disponibilitatea de a schimba propriile opinii şi calcule când e cazul, de a îmbunătăţi.

    Apoi este vorba despre deprinderea de a studia, sub presiunea timpului, cele mai importante faţete ale oportunităţii şi mediului şi de a modela cât mai bine conceptul de business. Studenţii sunt mulţumiţi în fiecare an, în ciuda efortului pe care îl fac. Unele dintre planurile de afaceri dezvoltate în timpul cursului s-au materializat realmente. Dimpotrivă, unele afaceri avute serios în vedere de potenţiali antreprenori, membri ai grupelor de studiu, nu s-au mai lansat, pentru că, în urma analizelor şi dezbaterilor, nu şi-au dovedit viabilitatea şi atractivitatea.

    Cred că e bine ca cei care se gândesc să devină întreprinzători să treacă cel puţin o dată prin exerciţiul scrierii unui plan complet de afaceri. Să o facă atunci când nu sunt sub presiunea timpului, chiar dacă nu neapărat pentru afacerea pe care vor să o pornească.

    Cei care doresc să-şi lanseze afaceri sunt extrem de diverşi, unii luând decizii înainte de a gândi, alţii analizând şi planificând până când dispar fie oportunitatea, fie entuziasmul lor. Între aceste extreme, antreprenorii cântăresc rapid oportunităţile, le dau repede deoparte pe cele neinteresante, iar, în cazul celor interesante, se concentrează pe analiză şi pe planificarea aspectelor importante şi utile. Evident, situaţiile diferă de la caz la caz. Dacă sunt necesare investiţii iniţiale mari şi finanţări externe, totul trebuie mai bine documentat. La fel se întâmplă atunci când operaţiunile sunt complexe sau domeniul de activitate revoluţionar. În general însă, e necesar a fi rezolvate întrebările mari. Faptul de a fi parcurs anterior exerciţiul de scriere a unui plan complet de afaceri, atunci când nu a existat presiunea timpului, ajută tocmai la capacitatea de a alege rapid cele mai importante aspecte, care trebuie neapărat gândite.

    Spre deosebire de companiile mari, cu o activitate foarte complexă şi cu responsabilitate asupra multor resurse, care nu întreprind nimic fără să facă înainte analize solide, pe care cheltuiesc sume mari, antreprenorii nu au nici bani şi nici timp să se aplece asupra celor mai mici detalii ale afacerii pe care şi-o doresc. De cele mai multe ori, ei minimizează riscul neîncepând mai multe proiecte simultan şi implicându-se cu precădere în anumite tipuri de afaceri. Condiţiile esenţiale ale succesului sunt ca afacerea să aibă la bază un concept creativ şi ca antreprenorul să demonstreze excelenţă în execuţie. A face repede şi bine ceva diferit faţă de concurenţi este de multe ori mai important decât o strategie genială.

    În alegerea oportunităţii pe care urmează a o exploata pentru a-şi porni afacerea, antreprenorii se gândesc serios cât de atractivă li se pare din punct de vedere personal şi cât de bine se potriveşte cu ceea ce vor să facă şi pot să facă bine. Asta pentru că, fără pasiune, nu vor putea trece prin momentele de început, care sunt extrem de grele. Decizia lor depinde de ceea ce-şi doresc şi de câte eforturi sunt dispuşi să facă. De asemenea, să înţeleagă bine cât e de mare, dacă şi cum poate fi acoperită diferenţa dintre resursele şi competenţele de care dispun şi cele necesare. E bine ca antreprenorii să intre în relaţii cu multe categorii de oameni care le pot da sfaturi. Să le asculte întrebările cu mare atenţie. Dar şi să încerce să obţină încrederea şi implicarea lor ca investitori, angajaţi, furnizori, clienţi.

    În companiile mari există o distincţie clară între analiză şi acţiune. Nu e cazul start-up-urilor. De cele mai multe ori e benefică începerea activităţii înainte de finalizarea analizei. Implicarea antreprenorului care începe timpuriu să-şi asume riscuri şi să facă eforturi şi cheltuieli îi determină pe cei vizaţi de el ca angajaţi, parteneri, investitori să-i acorde mai multă încredere. În urma acţiunilor începute imediat, strategiile elaborate sunt mai corecte. Şi, de multe ori, a învăţa din greşeli e mai benefic decât a începe activitatea doar după angajarea unor cercetări de piaţă sau focus grupuri.

    Alături de perseverenţă şi de tenacitate, este esenţială pentru reuşită disponibilitatea întreprinzătorului de a perfecţiona, dezvolta şi adapta permanent conceptul de business la piaţă. Să fie atent, să înţeleagă ce nu e în ordine când clienţii care ar trebui să comande nu o fac şi să opereze schimbările necesare.

    Nu vreau cu niciun chip să se înţeleagă că sunt împotriva analizei şi a planificării afacerii. Consider însă că paralizia care apare în dorinţa de a planifica lansarea perfectă reprezintă o frână. Strategiile antreprenoriale sunt de fapt rezultatul unei combinaţii între ipoteze, analiză şi acţiune.

  • Hollande îndeamnă la respectarea “prezumţiei de nevinovăţie” după inculparea lui Sarkozy

     Preşedintele socialist a subliniat asupra principiului “independenţei justiţiei”, a declarat Stéphane Le Foll, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul unei şedinţe a Consiliului de Miniştri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angajaţii unei fabrici de tăiţei lucrează fără respectarea vreunei norme de igienă – GALERIE FOTO

    Pozele de la fabrica din Guangdong prezintă mai mulţi muncitori în picioarele goale şi fără vreun echipament de protecţie. Site-ul Sina English, care a publicat iniţial povestea, notează că pozele au fost luate în februarie 2014, relatează Business Insider.

    De la publicarea poveştii, fabrica Tongcheng Rice a suspendat activitatea până la remedierea acestor grave probleme de igienă. Conducerea fabricii susţine că cei din fotografii nu mai sunt angajaţi şi că unitatea a fost renovată. El a precizat că, începând de luna aceasta, muncitorii urmează o serie de cursuri, fără a explica însă ce fel de cursuri.

    Nu este primul scandal ce are în prim plan fabrica din regiunea Guangdong; anul trecut, compania ce produce tăiţeii a fost acuzată de nerespectarea normelor sanitare, însă nu a primit nicio sancţiune.

    ANGAJAŢII UNEI FABRICE DE TĂIŢEI LUCREAZĂ FĂRĂ RESPECTAREA VREUNEI NORME DE IGIENĂ – GALERIE FOTO