Sigur, pare o întrebare care nu-şi are întotdeauna rostul – unele filme nu au excelat la prima strigare – dar de cele mai multe ori iei decizia de a relansa un film atunci când versiunea a avut un succes cel puţin moderat. Dacă vorbim de un film precum Ben-Hur, care a primit cele mai multe premii Oscar în istoria cinematografiei, atunci întrebarea de mai sus ar trebui să fie determinantă pentru viitorul producţiei.
Mai mult ca sigur, cei care au lansat anul acesta Ben-Hur nu şi-au pus întrebarea în caz; de fapt, cred sincer că nu şi-au pus nicio întrebare. Au presupus că lumea va da năvală în sălile de cinematograf pentru a revedea povestea cu un plus de efecte speciale. Dar Timur Bekmambetov, oricât de talentat ar fi ca regizor, nu este William Wyler; iar Jack Huston cu siguranţă nu e Charlton Heston.
Ben-Hur spune povestea prinţului evreu Iuda Ben-Hur şi a fratelui său adoptat, orfanul roman Messala Severus. În timpul copilăriei, cei doi băieţi sunt apropiaţi, dar Messala se îndrăgosteşte de sora bună a lui Iuda, Tirza. În cele din urmă, el se hotărăşte să plece din Ierusalim pentru a-şi găsi drumul în lume; în absenţa sa, tensiunile dintre evrei şi romani cresc, iar Iuda se vede prins în mijlocul unei lupte pentru putere. Acuzat de plănuirea unui asasinat, el este vândut ca sclav şi petrece următorii cinci ani la marginea imperiului.
Principala problemă a acestei reinterpretări a fost lipsa unei figuri care să impună respect. Prin decizia de a folosi aproape în totalitate actori necunoscuţi (excepţie făcând Morgan Freeman), Bekmambetov şi-a dat singur cu ciocanul peste mână.
Lungimea filmului este o altă problemă: Ben-Hur este povestea epică a celor doi fraţi despărţiţi de cultura şi politica vremii, iar descrierea sa coerentă necesită mai mult de două ore; filmul din 1959, recompensat cu 11 premii Oscar, durează mai bine de 3 ore şi jumătate. Pentru a nu strica programul milenialilor ajunşi din întâmplare în sala de cinema, producătorii au înghesuit o bună parte a acţiunii într-un monolog rostit de Morgan Freeman. Nu a fost de ajuns, aşa că au trimis probabil filmul şi la un soi de măcelarie operată de oamenii de la montaj. Asta duce, bineînţeles, la secvenţe lipsite de coerenţă, în care personaje dispar şi reapar.
Singurii care par să-şi fi făcut treaba sunt cei de la departamentul scenografie, pentru că decorurile sunt într-adevăr spectaculoase şi evocă destul de bine epoca respectivă. Vorbind despre acest sentiment de autenticitate, regizorul a declarat că s-a făcut o documentare serioasă despre epoca respectivă pentru a stabili cu exactitate cum arătau carele, cum se îmbrăcau atunci oamenii, cum îşi purtau părul etc. Iar designerul de costume explică: „M-am inspirat din filmele anterioare, mai ales din clasica producţie a anului 1959, dar şi din surse istorice şi artistice, cum sunt frescele, statuile, picturile etc.“ Cel mai interesant amănunt legat de vestimentaţie este că Varya Avdyushko a comparat uniformele romanilor cu cele ale militarilor de astăzi, din trupele speciale sau din diverse armate, tocmai cu scopul de a găsi câteva elemente de legătură care puteau fi exploatate pentru a atrage publicul contemporan.
În concluzie, Ben-Hur 2016 este un experiment ratat, la fel ca multe alte remake-uri sau rebooturi, şi nu aduce nimic în plus producţiei din 1959; ba chiar din contră. Sper doar că amatorii mai tineri de film nu se vor lăsa seduşi de mirajul efectelor speciale şi îşi vor rezerva trei ore şi jumătate pentru a urmări varianta corectă.
Nota: 4/10
Regia:
Timur Bekmambetov
Distribuţie:
Jack Huston, Toby Kebbell, Rodrigo Santoro
Durată:
125 minute
Buget:
100 milioane dolari
Data lansării:
19 august