Tag: redeschidere

  • Cu gândul la următorul hub al aviaţiei globale, chiar şi în pandemie

    Pista a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii la mijlocul lunii iunie în care a participat şi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care a numit aeroportul „mândria Turciei”.

    Descris în presa internaţională ca „fiind mai mare decât Manhattanul”, aeroportul din Turcia este deja unul dintre cele mai mari şi moderne aeroporturi ale lumii, deşi mai urmează câteva faze de dezvoltare a acestuia;  având o capacitate iniţială de 90 de milioane de pasageri (spre comparaţie, prin Atatürk, folosit în prezent doar de aeronavele cargo, au trecut în anul 2017 aproximativ 63,7 de milioane de pasageri, în timp ce prin aeroportul Sabiha Gokcen, aproximativ 31 de milioane).
    Turcii speră însă ca acesta să devină cel mai mare aeroport al lumii, ţintind o capacitate totală de 200 de milioane de pasageri anual. 

    Noul aeroport se află în partea europeană a Istanbulului, în districtul Arnavutkoy. În prezent, se întinde pe o suprafaţă de peste 1,3 milioane de metri pătraţi, dar proiectul final, care ar urma să fie finalizat în anul 2028, ar trebui să aibă 76,5 de milioane de metri pătraţi.

    Aeroportul impresionează nu doar prin dimensiune, ci şi prin designul inspirat de moştenirea culturală a turcilor: turnul de control, de pildă, este în forma unei lalele, floarea naţională a Turciei, devenită populară în perioada domniei sultanului Suleiman.

  • Băneasa Shopping City se redeschide din 15 iunie, după o perioadă de peste două luni de întrerupere a activităţi, în contextul pandemiei de COVID-19. “Magazinele din cadrul centrului pot opta pentru un program flexibil”

    Băneasa Shopping City, primul mall din România care şi-a întrerupt voluntar activitatea pe 23 martie, în contextul pandemiei de COVID-19, anunţă redeschiderea centrului comercial începând cu data de 15 iunie.

    „Am fost puşi într-o situaţie fără precedent, dar ne-am dorit să inspirăm şi să oferim un exemplu de responsabilitate prin deciziile noastre în această perioadă dificilă. Din 15 iunie ne redeschidem porţile şi ne bucurăm să întâmpinăm clienţii cu o atmosferă relaxată şi plăcută. Astăzi continuăm în siguranţă şi suntem responsabili împreună, în egală măsură. De aceea, îi rugăm pe toţi cei care ne vor trece pragul să se informeze şi să respecte toate măsurile impuse de autorităţi, explică Răzvan Marcu, CCO al Băneasa Shopping City.

    În perioada 15 iunie – 15 iulie, programul de funcţionare al centrului comercial va fi 10:00 – 22:00. Totuşi, magazinele au posibilitatea să opteze pentru un program flexibil, mai redus, transmit reprezentanţii Băneasa Shopping City.

    Centrul comercial numără peste 350 de magazine, dintre care majoritatea sunt branduri internaţionale, iar 50 se află în Baneasa Shopping City în exclusivitate la nivel naţional.

  • Mallurile se redeschid, dar nu se aşteaptă nimeni la vânzări comparabile cu anul trecut până în 2021

    Centrele comerciale finalizează în aces­te zile pregătirile pentru redeschidere, anun­ţa­tă pe 15 iunie, pentru a asigura respectarea mă­surilor de siguranţă şi de distanţare socială care sunt în continuare necesare, investiţiile pentru echipamente, consumabile şi angajaţii necesari depăşind 500.000 euro, apreciază consultanţii Colliers International.

    Estimările arată că traficul din centrele co­merciale ar putea reveni la normal în sezo­nul sărbătorilor de Crăciun, pe măsură ce cumpărătorii îşi reiau gradual obiceiurile de dinainte de pandemie.

    Retailerii de produse nealimentare au fost printre cei mai afectaţi de măsurile luate în timpul stării de urgenţă pentru prevenirea răs­pândirii coronavirusului. Închiderea cen­tre­lor comerciale a determinat chiriaşii din re­tail să-şi revizuiască aşteptările privind cifra de afaceri estimată pentru acest an, 45% din­tre ei aşteaptându-se la o scădere de peste 30%, iar 39% la o scădere de până la 30%, după cum a arătat un studiu efectuat în mar­tie de divizia retail a Colliers International.

    Chiriaşii mizează însă pe lunile de vară pentru a începe să recupereze din pierderile acumulate în perioada în care magazinele au fost închise, chiar şi în contextul unui număr de vizitatori estimat la jumătate faţă de o perioadă obişnuită. Traficul este aşteptat să crească în perioada următoare şi ar putea reveni la normal din decembrie.

    „Aproape 70% dintre proprietarii de spaţii de retail şi aproximativ jumătate dintre chiriaşi se aşteaptă să revină la un nivel satis­fă­cător al afacerilor, în raport cu nivelurile de dinainte de epidemia de Covid-19, în decur­sul anului viitor”, spune Simina Niculiţă, Partner & Head of Retail Agency la Colliers International.

    Statisticile de mobilitate publicate de Google, în baza datelor obţinute prin tele­foa­nele mobile ale utilizatorilor, sugerează o revenire graduală, dar destul de consistentă a traficului în zonele comerciale şi de petrecere a timpului liber.

    În Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timiş, traficul pedestru în aceste zone era la începutul lunii iunie cu aproximativ 30-40% sub media normală a acestei perioade, faţă de valori cu 80% sub nivelul normal în martie-aprilie.

    „Redeschiderea centrelor comerciale începând din 15 iunie este privită cu optimism de proprietarii şi chiriaşii centrelor comerciale, care se aşteaptă să înceapă astfel să-şi revină după perioada de inactivitate, chiar dacă într-un ritm nu foarte accelerat, având în vedere că vizitatorii îşi vor relua treptat obiceiurile de dinainte de pandemie”.

    Astfel, printre măsurile luate de marile centre comerciale se numără porţi sau camere speciale prin care poate fi măsurată temperatura corporală a vizitatorilor sau sisteme de monitorizare a numărului total de vizitatori aflat în orice moment în cadrul centrului, astfel încât să poată limita accesul altor vizitatori atunci când este atinsă limita maximă stabilită conform indicaţiilor autorităţilor.

    În acelaşi timp, centrele comerciale vor dezinfecta constant spaţiile comune şi scările rulante cu substanţe specializate sau cu lămpi UV şi vor monta dozatoare cu dezinfectanţi. O măsură suplimentară prevede introducerea de aer proaspăt din exterior în locul procedurilor anterioare de recirculare a aerului din interiorul centrului. 

     

     

  • Patron de restaurant: Sper să supravieţuim. Noile norme pentru terase au fost făcute pe repede

    Un restaurant de familie care funcţionează de 17 ani în Bucureşti şi-a redeschis terasa de vară. Luiza şi Şerban Popescu şi-au păstrat echipa în perioada stării de urgenţă, însă nu ştiu dacă vor reuşi şi mai departe: „Sper să supravieţuim. Normele au fost făcute pe repede”.

    Luiza şi Şerban Popescu, patroni de restaurante cu tradiţie în Bucureşti, au redeschis terasa restaurantului de familie pe care îl administrează. În perioada stării de urgenţă ei au încercat să păstreze intactă echipa. Redeschiderea a avut loc doar cu terasa de vara, care va funcţiona la o capacitate de trei pătrimi. Aşa că familia Popescu nu ştie dacă le va reuşi să rămână cu toţi angajaţii şi mai departe. Însă, ce le dă de gândit cel mai mult sunt noile norme impuse de autorităţi atât pentru personalul restaurantului, cât şi pentru clienţi.

    „Sper să supravieţuim. Este de bun simţ să igienizezi, să dezinfectezi. Asta am făcut în 17 ani oricum. Celelalte norme sunt un pic deranjante cu distanţarea, cu circulaţia, cu sens unic. Nici nu ştii pe unde introduci clientul, pe unde-l scoţi. Au fost făcute foarte pe hai repede, fără să se gândească nimeni la noi”, spune Luiza Popescu.

    „Masca e foarte greu de respirat. Foarte multe grade şi încă nu e cald afară. Soluţia ar fi să ne lase fără măşti în bucătărie”, a declarat Geta Ştefănescu, bucătar-şef.

    „Rolul meu a devenit din ce în ce mai greu. Pentru că încep să adun clienţii, să-i duc la masă, să am grijă de ei în cazul în care nu sunt din aceeaşi familie să le iau din buletin, ceea ce nu mi se pare normal”, a declarat Alexandru Târlă, şef de sală.

    „Ce fac cu oamenii ăia când plouă torenţial, cum a fost săptămâna trecută, a fost grindină. Eu trebuie să-i adăpostesc undeva. N-am voie să-i duc înăuntru. Ce fac cu ei? Nu s-a gândit nimeni”, a completat Luiza Popescu.

  • Data la care se pot redeschide mall-urile: anunţul a fost făcut direct de ministrul Economiei

    15 iunie ar reprezenta data de la care va intra în vigoare un set nou de măsuri de relaxare.

    Dacă totul decurge conform planului, iar România menţine trendul descendent al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, autorităţile ar putea implementa valul doi în ceea ce priveşte ridicare restricţiilor.

    Mall-urile s-ar putea redeschide începând cu 15 iunie. Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Economiei, Virgil Popescu, care a precizat că va avea o întâlnire cu reprezentanţii industriei în cursul zilei de astăzi, marţi, 2 iunie.

    ”Eu sunt convins că la finalizarea acestor două săptămâni evaluarea va fi pozitivă. La ora 15:00, am o întâlnire cu reprezentanţii mall-urilor, cu reprezentanţii care închiriază aceste spaţii comerciale. Mi s-ar părea normal că dacă relaxăm, şi lucrurile merg bine, să putem ca la finalul acestor două săptămâni, să deschidem magazinele mari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Spitalul Judeţean Suceava a fost redeschis pacienţilor non-COVID pentru operaţiile urgente

    La Spitalul Judeţean Suceava se vor opera din nou urgenţele chirurgicale, la pacienţi non COVID. Conducerea unităţii medicale susţine că celelalte spitale din judeţ nu mai fac faţă solicitărilor. Primul pacient a fost deja internat şi tratat.

    Dacă eşti din Suceava şi ai nevoie de o operaţie urgenţă, nu mai trebuie să te duci, spre exemplu la spitalul din Rădăuţi sau din alt oraş. Cea mai mare unitate medicală din Suceava s-a redeschis parţial, începând de luni şi pentru pacienţi non COVID, după ce de mai bine de două luni acolo au fost trataţi doar pacienţi cu infecţia cu noul coronavirus.

    “Decizia s-a luat datorită necesităţilor actuale, adică creşterea importantă a fluxului de pacienţi cu alte patologii medicale decât cele COVID, faptul că s-au produs foarte multe decompensări în starea pacienţilor cu patologii cronice şi că spitalele de la nivelul judeţului nu mai fac faţă solicitărilor din partea pacienţilor cu urgenţe medico-chirurgicale”, a explicat Anatolii Buzdugan, managerul Spitalului Judeţean Suceava.

    Astfel, au fost redeschise secţiile chirurgicale ale unităţii medicale, dar şi cardiologia şi nefrologia. Tot luni a fost internat şi tratat şi primul pacient non COVID, care avea angină pectorală instabilă şi infarct miocardic.

    Să nu te gândeşti că poţi să îţi faci deja programări ca să te consulte un medic. “Intervenţiile chirurgicale cronice în continuare nu se vor face, vom interveni numai pentru intervenţiile medico-chirurgicale”, a adăugat Anatolii Buzdugan.

  • Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană: Este necesară redeschiderea unor creşe şi grădiniţe pentru sprijinirea părinţilor care se întorc la muncă

    Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) afirmă că repornirea economiei trebuie susţinută şi de soluţii pentru supravegherea copiilor angajaţilor care se întorc la serviciu.

    ”Forma de sprijin pentru ca unul dintre părinţi să stea acasă va expira la 15 iunie odată cu încheierea stării de alertă, totodată se încheie şi anul şcolar. Sunt părinţi care nu au posibilitatea de a munci de acasă sau nu au în grija cui să lase copiii. Neputând să îşi reia activitatea profesională, aceşti părinţi riscă să îşi piardă locul de muncă. De aceea este nevoie de soluţii urgente pentru permiterea desfăşurării unor activităţi educaţionale care să vină în sprijinul părinţilor şi să supravegheze copiii în timpul zilei. Este necesară redeschiderea unor creşe şi grădiniţe, desigur respectând regulile de siguranţă pentru prevenirea răspândirii bolilor”, spun reprezentanţii AHK România.

    De asemenea, reprezentanţii oamenilor de afaceri germanu cred că este esenţial pentru elevi şi viitorul lor profesional ca examenele să se desfăşoare aşa cum au fost planificate. Pentru elevii din învăţământul profesional şi dual AHK România insistă asupra implicării mediului privat în sistemul de certificare.

    „Implicarea mediului privat în etapele esenţiale ale sistemului de învăţământ dual trebuie să continue! Trebuie să fim creativi şi să găsim soluţii digitale. Învăţământul dual trebuie să îşi păstreze caracterul: parteneriat şi împărţirea responsabilităţilor între şcoală şi companie,” spune Sebastian Metz, Director General AHK România.

     

  • Proprietarii de terase nu sunt pregătiţi să redeschidă pe 1 iunie. Guvernul nu a publicat încă normele care vor trebui respectate

    Ştii deja că ziua de luni va aduce redeschiderea teraselor şi plajelor în România. Totuşi, proprietarii acestor afaceri s-ar putea să nu aibă toate lucrurile în ordine la 1 iunie, în condiţiile în care Guvernul încă nu a publicat normele ce vor trebui respectate.

    Redeschiderea teraselor şi plajelor este prevăzută în Hotărârea CNSU nr. 26/2020, adoptată joi seară, însă este nevoie şi de publicarea unui ordin comun care să stabilească exact măsurile de protecţie sanitară ce vor trebui respectate de patronii teraselor şi administratorii plajelor.

    Proprietarii de terase nu sunt pregătiţi să redeschidă pe 1 iunie. Guvernul nu a publicat încă normele ce vor trebui respectate

  • Preşedintele Iohannis a făcut a anunţul asteptat de toată lumea. Când se vor redeschide terasele şi plajele

    Preşedintele Iohannis a anunţat, joi, că se vor redeschide terasele începând cu data de 1 iunie, odată cu plajele, în cadrul unei noi serii de măsuri de relaxare a restricţiilor impuse pentru a limita răspândirea virusului.

    „Începând din 1 iunie, câteva activităţi care până acum au fost interzise vor redeveni posibile. De la 1 iunie se redeschid terasele. Este clar că e nevoie de unele măsuri foarte speciale şi acestea vor fi comunicate. Mesele vor fi la cel puţin 2 metri, vor putea sta maxim 4 persoane la o masă şi în acest fel lucrurile vor fi sub control”, a spus preşedintele Iohannis.

    În ceea ce priveşte plajele, acestea vor fi deschise de la data de 1 iunie, dar cu păstrarea măsurilor de distanţare socială.

    Ce a mai spus Iohannis:

    De la 1 iunie se va putea merge la plajă dar e nevoie de păstrarea distanţei. Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internaţional rutier şi feroviar în condiţii de siguranţă

    Vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu maxim 500 de spectatori însă vor fi aşezaţi pe scaune la distanţa impusă de regulile de distanţar ecu un control strict la intrae şi respectare tuturor normelor de igienă.

    Vor fi permise deplasările în afara localităţii.

    Se vor putea relua competiţiile sportive de la 1 iunie, dar atenţie eptnru sporturile care se practică în aer liber şi mai puţin sporturi de contact.

  • Cum repornesc alte ţări economia: Sălile de fitness, piscinele, teatrele şi cinematografele se redeschid în Polonia. Măsura limitării numărului de oameni din restaurante, magazine şi biserici va fi eliminată

    Polonia redeschide cluburile de fitness, piscinele şi cinematografele, în contextul în care ţara central-europeană relaxează restricţiile impuse pentru a limita răspândirea virusului, potrivit FT.

    Începând de sâmbătă, măştile nu vor mai fi obligatorii în spaţiile exterioare deschise.

    Mai mult, măsura limitării numărului de oameni care pot fi prezenţi simultan în restaurante, magazine şi biserici va fi eliminată.

    Din data de 6 iunie, mai multe facilităţi sportive precum sălile de forţă, cluburile de fitness şi piscinele se pot redeschide dacă respectă mai multe măsuri de igienă.

    Teatrele, cinematografele, operele şi sălile de spectacol îşi vor putea deschide uşile, dar vor putea vinde doar 50% din numărul de scaune – cu obligativitatea de a purta mască.

    Ministerul Sănătăţii a spus că aceste relaxări sunt posibile datorită posibilităţii reduse de a lua virusul de pe stradă, în timp ce 80% dintre paturile de spital rezervate pacienţilor cu coronavirus sunt libere, precum şi 90% din aparatele pulmonare.

    „Nu înseamnă sfârşitul epidemiei. Încă este aici. Cu siguranţă, pot apărea focare, de aceea trebuie să respectăm distanţarea socială şi utilizarea măştii acolo unde distanţarea nu este posibilă”, a spus Lukasz Szumowski, ministrul Sănătăţii din Polonia.

    Polonia a înregistrat 22.303 pacienţi în total, cu 1.025 decese, mult mai muţine decât alte state din Europa.

    Totuşi, faţă de alte state din regiune, Polonia nu a reuşit să încetinească încă numărul de cazuri noi, astfel încât marţi au fost 445 de cazuri noi.