Tag: ramnicu valcea

  • Percheziţii la Primăria Râmnicu Vâlcea şi la locuinţa primarului, suspectat de luare de mită

     Potrivit anchetatorilor, procurorii anticorupţie fac percheziţii la locuinţa primarului din Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, precum şi la sediul Primăriei.

    Conform unor surse judiciare primarul este suspectat de luare de mită, în cazul unei pasarele construite la intrare în oraşul Râmnicu Vâlcea.

    La ora transmiterii acestei ştiri, procurorii se afla la Primăria Râmnicu Vâlcea, unde verifică biroul primarului Emilian Frâncu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Salariaţii de la combinatul Oltchim au reluat protestele. Angajaţii au plecat în marş spre zona de nord a oraşului, vrând să blocheze DN 67

     UPDATE 11:15 Vâlcea: Salariaţii Oltchim au plecat în marş spre zona de nord a oraşului, vrând să blocheze DN 67

    Aproximativ 400 de salariaţi de la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea au plecat în marş, luni, spre zona de nord a municipiului, cu intenţia de a bloca DN 67, la ieşirea din oraş spre Horezu.

    Protestatarii sunt însoţiţi de jandarmi şi de poliţişti de la Serviciul Rutier, iar potrivit acestora coloanele de manifestanţi se întind pe o distanţă de aproximativ doi kilometri.

    Oamenii se îndreaptă spre zona de nord a oraşului, intenţionând să ajungă pe DN 67, la ieşirea din Râmnicu Vâlcea spre Horezu, cu intenţia de a bloca drumul.

    Angajaţii Oltchim cer demisia administratorului judiciar Gheorghe Piperea, pe care îl acuză că “a preluat societatea cu gândul falimentului, nu al insolvenţei.”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi proteste la Oltchim: Peste 300 de angajaţi cer salariile compensatorii în cazul unei concedieri colective care ar viza 1.000 de oameni

     “Noi am înţeles că peste 1.000 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă în perioada următoare. După discuţiile cu băncile, administratorul judiciar Gheorghe Piperea a cerut reducerea cheltuielilor de personal cu 37% la Oltchim, iar sindicatele spun că există două variante pentru a se reduce aceste cheltuieli: tăieri salariale sau concedieri colective.

    Mulţi dintre noi sunt de acord să fie concediaţi dacă se respectă contractul de muncă şi ni se acordă salarii compensatorii. Vrem să se respecte contractul colectiv de muncă. În combinat s-au făcut zilele trecute liste cu numărul de posturi care pot fi desfiinţate în fiecare secţie”, a declarat un protestatar.

    Oamenii spun, de asemenea, că există restanţe salariale pe trei luni.La ora transmiterii acestei ştiri, în faţa pavilionului administrativ protestează aproximativ 300 de salariaţi, dar din secţii continuă să mai vină angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liga Campionilor la handbal: Meciul Oltchim – Gyor se va disputa la Bucureşti. EHF nu a fost de acord cu modificarea datei returului

     Conducerea formaţiei vâlcene a precizat că abonamentele emise pentru sala din Râmnicu Vâlcea rămân valabile şi pentru cea din Bucureşti, la meciul tur cu Gyor şi că, în cel mai scurt timp, va anunţa preţurile biletelor şi modalitatea de achiţionare a acestora pentru partida din 6 aprilie.

    Clubul Oltchim face apel la suporteri să înţeleagă decizia de organiza meciul la Bucureşti, ţinând cont de problemele financiare cu care se confruntă echipa.

    “Înţelegem şi noi, la rândul nostru, că va fi greu pentru spectatorii din Râmnicu Vâlcea să se deplaseze la Bucureşti, că acest joc poate însemna un efort financiar în plus, dar pe partea cealaltă ştim şi avem încrederea că suporterii nu îşi vor abandona echipa la greu. Am informat în permanenţă publicul despre greutăţile financiare ale echipei, este cunoscut faptul că jucătoarele au rămas la echipă, chiar şi neplătite două luni, doar pentru spectatori şi performanţă, iar acum când mai este foarte puţin până la atingerea obiectivului, este nevoie de înţelegere mai mult ca oricând.

    Este rugămintea şi apelul pe care clubul îl adresează spectatorilor de a strânge randurile, de a-i invita să participe la ambele jocuri din semifinale în număr cât mai mare, de a da dovadă de înţelegere, fair-play şi un comportament civilizat în ambele arene şi să nu raspundă niciunei provocări venite din partea intereselor proprii, politice, etnice sau de altă natură”, transmite clubul Oltchim în comunicatul de joi