Sistemul de informare costă peste 900.000 de lei.
Vorbim de Charlottenburg, singurul sat rotund din Romania, care in ultimii ani a fost calcat ceva mai des de vizitatori, cu totii sedusi de farmecul locului.
Filmata de la inaltime, localitatea Charlottenburg, sau Sarlota, varianta romanizata a numelui sau, isi dezvaluie splendoarea, iar primavara si toamna este un adevarat spectacol.
Ascuns intre dealuri, pe drumul spre Lipova, Charlottenburgul s-a cladit in 1772 in vremea celui de-al doilea val de colonizari germanice. Guvernatorul de atunci al Banatului, contele de Aldringen, aduce in zona 32 de familii, iar legenda spune ca numele asezarii a fost inspirat de cel al sotiei sale Charlotte.
Colonistii proveneau din Tirolul de Sud, astazi Trentino, Lorena si Baden-Wurttemberg, iar dupa 1880 localitatea era populata si cu familii de romani si unguri.
Planul satului a fost intocmit de inginerul Carl Samuel Neumann Edler von Bucholt. La inceput, in mijlocul localitatii exista o plantatie de duzi ce inconjurau o fantana.
Vreme de aproape 150 de ani, locul a avut mai multi proprietari, dupa ce imparatul Iosif al II-lea a oferit zona spre vanzare nobilimii, prin licitatie.
In 1890, contele Siegfried Graf von Wimpffen construieste o casa de vanatoare, iar apoi transforma padurea din vecinatate intr-un parc de vanatoare. Locul a fost populat cu cerbi adusi din Boemia.
Dupa Primul Razboi Mondial, proprietatile contelui sunt preluate de statul roman, iar parcul devine rezervatie de vanatoare a Casei Regale a Romaniei.
Inca de la finele anilor ’40, parcul ajunge in administrarea Ocolului Silvic Timisoara.
Locuitorii satului rotund, majoritatea nemti, au plecat in valuri, dupa AL Doilea Razboi Mondial, apoi in anii ’80 si dupa Revolutie, majoritatea caselor fiind cumparate de timisoreni care le folosesc drept case de vacanta, scire opiniatimisoarei.ro
Conform www.politiadefrontiera.ro, la începutul lunii august, poliţiştii de frontieră români şi bulgari au descoperit peste 82.300 de pachete cu ţigarete ascunse într-un camion cu haine. În aceeaşi perioadă, poliţiştii din ITPF Sighetu Marmaţiei au efectuat 51 de percheziţii la locuinţele unor persoane care fac parte dintr-un grup infracţional axat pe contrabandă cu ţigarete.
„Tot ei au capturat 21.000 de pachete de ţigarete în iulie şi 54.950 de pachete în iunie. În iulie, poliţiştii STPF Mehedinţi au destructurat o importantă reţea de contrabandă cu produse accizabile, iar în iunie poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit 7.000 de ţigarete care au fost trecute peste graniţă cu drona”, se precizează în raport.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Spaniolul este, luni, din nou pe locul I ATP, cu un total de 8.770 de puncte, iar Roger Federer a coborât pe locul 2, cu 8.720 de puncte.
Rocada vine după ce elveţianul a pierdut finala turneului de la Halle, fiind învins de croatul Borna Coric, locul 34 ATP, în 3 seturi, după o partidă de peste 2 ore.
„Nu ştiu să fierb un ou, dar cred că ştiu care ar trebui să fie gustul mâncării”, spunea într-un interviu din presa internaţională Henri Gault, unul dintre cei doi jurnalişti francezi care au pus bazele ghidului Gault&Millau, un reper în bucătăria internaţională, prezent din Canada şi Maroc până în Japonia, Australia şi Maldive. Ce înseamnă lansarea acestuia pentru restaurantele din România?
141 de localuri sunt incluse în ediţia de anul acesta, prima din România, a ghidului culinar de origine franceză Gault&Millau; 90 dintre acestea sunt restaurante, iar 51 sunt unităţi denumite de reprezentanţii ghidului drept „POP”, populare (locuri unde clienţii au parte de mâncare bună, dar amprenta unui chef este mai vizibilă; localul este vizitat mai ales din alte motive, poate pentru o listă mai lungă de cocktailuri sau o ambianţă deosebită, un design avangardist etc.). Topul primelor zece restaurante din ghidul recent lansat Gault&Millau este condus de şapte unităţi din Bucureşti, două din Cluj-Napoca şi una din Teşila (pensiunea Atra). Acestea au obţinut punctaje cuprinse între 13 şi 15 dintr-un maxim posibil de 20; totodată, sistemul de notare prevede, la fel ca în cazul stelelor Michelin – acordarea de bonete. Nota se dă astfel binomului bucătar-restaurant; restaurantele şi chefii din România au obţinut un maxim de trei astfel de bonete dintr-un potenţial maxim de cinci.
În România, cel mai mare punctaj – 15 puncte şi 3 bonete – a fost acordat chefului Alexandru Petricean, de la restaurantul bucureştean Maize, deschis anul trecut. El s-a format, potrivit autorului ghidului, în echipele unor restaurante de top, Frantzén (Stockholm, Suedia), Central (Lima, Peru) sau Noma (Copenhaga, Danemarca).
Sistemul de evaluare Gault&Millau oferă, pe lângă o recenzie a restaurantelor de pe piaţa locală, o imagine a evoluţiei acesteia: spre exemplu, dacă în ghidul românesc sunt incluse sub 150 de restaurante, în Franţa, acesta include în jur de 6.000. Totodată, dacă primul restaurant din topul românesc a primit un punctaj de 15 dintr-un maximum de 19,5 şi trei bonete, în Franţa evaluările ajung la 20 de puncte şi la cinci bonete. Ghidul a fost lansat după o perioadă de cinci luni de evaluări, în şase oraşe din România. În evaluarea restaurantelor de pe piaţa locală au fost realizate aproximativ 350 de vizite de către evaluatori anonimi (în condiţiile în care un restaurant a fost vizitat o dată, de două sau trei ori), circa 50% dintre unităţile vizitate nu au fost incluse în ghid. Ghidul va fi publicat însă anual, iar chefii şi proprietarii de restaurant vor primi de acum încolo vizite constante din partea evaluatorilor.
Ce este însă ghidul Gault&Millau? De origine franceză, acesta a fost lansat în urmă cu aproximativ 45 de ani de doi jurnalişti, Henri Gault şi Christian Millau. Potrivit reprezentanţilor din România ai ghidului, cei doi jurnalişti francezi şi-au propus în acel moment să vină cu o alternativă la ce însemna recenzia şi evaluarea culinară în perioada respectivă; şi-au denumit de altfel prima revistă „ghidul nou” (Le Nouveau Guide Gault Millau).
Jurnaliştii francezi şi-au propus să analizeze mai întâi ceea ce este în farfuria clientului, povesteşte Ştefan Mortici, co-CEO al ghidului Gault&Millau din România, aspect care este valabil şi în prezent în modul în care se notează restaurantele. Notele sunt acordate în afara spiritului clasic al acelor vremuri, în care mâncarea cu atât mai complexă era considerată mai bună şi se axează pe ideea că şi o mâncare simplă poate să fie cu adevărat desăvârşită. „Accentul era pus pe ingrediente, calitate şi pe modul în care reuşeşti să găteşti prin punerea în valoarea a acelor ingrediente; ei sunt fondatorii curentului nouvelle cuisine în Franţa de acum 30 de ani”, povesteşte şi Raluca Hriţcu, cel de-al doilea co-CEO al ghidului din România.
Gault&Millau este privit de pasionaţii din gastronomie drept „ghidul purist” explică cei doi, în proporţie de aproximativ 70% din nota acordată unui restaurant venind din ceea ce se află în farfurie. „Evalutorii se uită în primul rând la ce înseamnă mâncarea şi cum a fost – cât de vizionar, autentic, creativ a fost bucătarul – contează în proporţie de 30% şi alte aspecte, precum ambianţa dintr-un restaurant, serviciile, designul, dar cel mai important este ce se află în farfurie”, explică Hriţcu. Evaluatorii care participă la realizarea ghidului nu merg doar în restaurantele foarte cunoscute sau în cele cu o poveste bună, ci în orice fel de spaţiu în care ar putea să evalueze mâncarea. „Nu merg cu părerea deja formată, nu merg să reconfirme lucruri, ci să descopere”, adaugă Hriţcu.
Aceasta ar fi, potrivit lor, diferenţa între acest ghid şi ghidul Michelin. „Testează, descoperă bucătari tineri la început de drum, dar care prezintă potenţial”, adaugă şi Mortici. El îl oferă ca exemplu pe bucătarul internaţional Paul Bocuse, care a revoluţionat bucătăria franceză datorită abordărilor sale inovatoare şi prin calitatea din restaurantele sale.
Evaluatorii sunt anonimi, iar notele lor ar trebui să reflecte experienţa pe care ar putea să o aibă orice client într-un restaurant. „Nu ne dorim un tratament special, evaluatorii îşi păstrează identitatea ascunsă, îşi plătesc nota de mâncare etc.”, explică Mortici. Pe piaţa locală există deocamdată unsprezece evaluatori din România, iar trei sunt internaţionali. În medie, există câte 25 de evaluatori în ţările în care ghidul este prezent, numărul variind în funcţie de dimensiunea pieţei.
Profilul evaluatorilor este cel al pasionaţilor de gastronomie, care nu sunt afiliaţi comercial niciunui restaurant, care şi-au cultivat pasiunea de-a lungul anilor, acumulând cunoştinţe teoretice şi practice la cursuri, workshop-uri. Ca stil de viaţă, merg în restaurante de 3-4 ori pe săptămână, atât în România, cât şi în afara ţării.
„Au multe puncte de referinţă dintre marile restaurante ale lumii tocmai fiindcă uneori îşi leagă inclusiv vacanţele, nu doar viaţa profesioanlă de destinaţii culinare”, explică Hriţcu. Rolul de evaluator se potriveşte astfel vieţii lor discrete, este însă o experienţă consumatoare de timp: o vizită în restaurant durează chiar şi peste două ore, iar la întoarcerea acasă, într-un interval de timp relativ scurt, ei completează chestionarul de evaluare, activitate care durează cel puţin o oră şi jumătate. Raluca Hriţcu spune că acesta este plin de detalii, deopotrivă cantitative şi calitative. Ulterior, ei scriu recenzia propriu-zisă, cea care este publicată în ghid.
„Sunt persoane care s-au născut şi au trăit din România, dar au şi experienţă de peste 20 de ani în alte ţări, cu alte bucătării internaţionale cunoscute, care s-au mutat de mult timp în România ajungând să cunoască şi bucătăria de aici foarte bine; sunt deopotrivă angajaţi în companii şi liber profesionişti, au în comun un grad de profesionalism ridicat în ceea ce fac”, descrie ea profilul evaluatorilor.
Nota de plată de la restaurant este acoperită de Gault-Millau; evaluatorii sunt şi remuneraţi pentru fiecare dintre recenzii. În plus, au parte de sesiuni de formare, teoretică şi practică, sesiuni de calibrare în care merg mai mulţi evaluatori în acelaşi restaurant, şedinţe pe care le au cu un evaluatorul şef. Există deopotrivă evaluatori locali, iar în paralel, echipa internaţională lucrează îndeaproape cu ei, îi instruieşte, testează, validează. Ei vin şi fac independent evaluări în România pentru a verifica notele şi potenţialele premii, fiind implicaţi în discuţiile finale de acordare note şi premii.
De ce acum? „Momentul lansării ghidului în România este unul foarte interesant, fiindcă începe să se contureze noua bucătărie românească”, descrie Raluca Hriţcu lansarea recentă a ghidului local.
„Se vede clar o evoluţie pe piaţa restaurantelor în ultimii trei ani în ceea ce priveşte exigenţele şi dorinţele publicului, dar şi în libertatea chef-ilor de a se exprima şi a propune cu adevărat ceea ce cred ei”, descrie şi Ştefan Mortici unul dintre motive. Apoi, adaugă el, Gault&Millau îşi doreşte să descopere noi pieţe. Sectorul local al restaurantelor este din ce în ce mai efervescent, începând să se contureze noi tendinţe. „Am descoperit preocuparea pentru timpul de calitate petrecut la masă, pentru sezonalitate, ingrediente de cea mai bună calitate, colaborarea cu producători locali. Totodată, am observat că proximitatea începe să scadă din punctul de vedere al importanţei atunci când este un criteriu de alegere a restaurantului – restaurantul devine o destinaţie, iar acest lucru este ceva ce ne dorim cu siguranţă să încurajăm”, descrie Raluca Hriţcu principalele tendinţe observate.
În ceea ce priveşte capitolele la care mai este loc de îmbunătăţiri, acestea se axează mai ales pe zona serviciilor. „Serviciile clar sunt primul segment în care trebuie făcute îmbunătăţiri, constanţa în ofertă – practic ai vrea ca având acelaşi fel de mâncare, în mai multe vizite să găseşti aceeaşi calitate; nu se întâmplă întotdeauna aşa şi există mai mereu o inegalitate în cadrul aceleiaşi vizite – în cadrul meniului sunt nişte preparate cu mult mai bune decât altele”, spune Hriţcu. Totodată, au observat reprezentanţii Gault-Millau, lista de vinuri din restaurante poate fi îmbunătăţită.
Ce înseamnă pentru un restaurant o poziţie bună în clasament? O creştere a traficului de clienţi. Iar pentru bucătari – recunoaştere şi un aspect care dă greutate CV-ului.
Raluca Hriţcu a lucrat în consultanţă de management iniţial, apoi a continuat în resurse umane coaching, management – fiind în prezent angajată la Roland Berger; Ştefan Mortici lucrează în management strategic în cadrul BCR. Cei doi s-au cunoscut în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger, unde au lucrat împreună şi povestesc că pasiunea lor pentru gastronomie a existat anterior, însă este prima dată când fac un proiect formal în acest sens.
Iniţiativa aducerii ghidului pe plan local este a lui Alexandru Almăjeanu, un investitor român care locuieşte în Franţa. Reprezentanţii ghidului nu menţionează valoarea investiţiei, însă precizează că aceasta va fi făcută treptat.
La următoarea ediţie şi-au propus să treacă la acoperire naţională în evaluarea pieţei locale a restaurantelor. Fiind un spaţiu public, proprietarii de restaurante sau bucătarii nu trebuie să îşi dea acordul pentru a fi incluşi în evaluare. Aşdar, la ce trebuie să fiţi atenţi, dacă sunteţi chefi sau proprietari de restaurant? „Să îşi facă munca de zi cu zi din ce în ce mai bine şi să lucreze cu respect pentru clientul din restaurant; să fie oneşti cu privire la producători, ce se află în farfurie”, îi sfătuieşte Raluca Hriţcu.
Evaluatorii îşi doresc să ştie dacă în urma experienţei culinare, autorul preparatelor este un chef curajos, autentic, care îşi asumă o viziune pe care reuşeşte să o transmită în fiecare fel de mâncare. „Pot exista şi restaurante în care ai o execuţie foarte bună, dar nu simţi o viziune puternică a bucătarului. Acest lucru ne-am dorit noi să vedem: bucătari puternici, care coagulează în jurul lor toată echipa din bucătărie, furnizorii etc.”
141 de localuri sunt incluse în ediţia de anul acesta, prima din România, a ghidului culinar de origine franceză Gault&Millau; 90 dintre acestea sunt restaurante, iar 51 sunt unităţi denumite de reprezentanţii ghidului drept „POP”, populare (locuri unde clienţii au parte de mâncare bună, dar amprenta unui chef este mai vizibilă; localul este vizitat mai ales din alte motive, poate pentru o listă mai lungă de cocktailuri sau o ambianţă deosebită, un design avangardist etc.). Topul primelor zece restaurante din ghidul recent lansat Gault&Millau este condus de şapte unităţi din Bucureşti, două din Cluj-Napoca şi una din Teşila (pensiunea Atra). Acestea au obţinut punctaje cuprinse între 13 şi 15 dintr-un maxim posibil de 20; totodată, sistemul de notare prevede, la fel ca în cazul stelelor Michelin – acordarea de bonete. Nota se dă astfel binomului bucătar-restaurant; restaurantele şi chefii din România au obţinut un maxim de trei astfel de bonete dintr-un potenţial maxim de cinci.
În România, cel mai mare punctaj – 15 puncte şi 3 bonete – a fost acordat chefului Alexandru Petricean, de la restaurantul bucureştean Maize, deschis anul trecut. El s-a format, potrivit autorului ghidului, în echipele unor restaurante de top, Frantzén (Stockholm, Suedia), Central (Lima, Peru) sau Noma (Copenhaga, Danemarca).
Sistemul de evaluare Gault&Millau oferă, pe lângă o recenzie a restaurantelor de pe piaţa locală, o imagine a evoluţiei acesteia: spre exemplu, dacă în ghidul românesc sunt incluse sub 150 de restaurante, în Franţa, acesta include în jur de 6.000. Totodată, dacă primul restaurant din topul românesc a primit un punctaj de 15 dintr-un maximum de 19,5 şi trei bonete, în Franţa evaluările ajung la 20 de puncte şi la cinci bonete. Ghidul a fost lansat după o perioadă de cinci luni de evaluări, în şase oraşe din România. În evaluarea restaurantelor de pe piaţa locală au fost realizate aproximativ 350 de vizite de către evaluatori anonimi (în condiţiile în care un restaurant a fost vizitat o dată, de două sau trei ori), circa 50% dintre unităţile vizitate nu au fost incluse în ghid. Ghidul va fi publicat însă anual, iar chefii şi proprietarii de restaurant vor primi de acum încolo vizite constante din partea evaluatorilor.
Ce este însă ghidul Gault&Millau? De origine franceză, acesta a fost lansat în urmă cu aproximativ 45 de ani de doi jurnalişti, Henri Gault şi Christian Millau. Potrivit reprezentanţilor din România ai ghidului, cei doi jurnalişti francezi şi-au propus în acel moment să vină cu o alternativă la ce însemna recenzia şi evaluarea culinară în perioada respectivă; şi-au denumit de altfel prima revistă „ghidul nou” (Le Nouveau Guide Gault Millau).
Jurnaliştii francezi şi-au propus să analizeze mai întâi ceea ce este în farfuria clientului, povesteşte Ştefan Mortici, co-CEO al ghidului Gault&Millau din România, aspect care este valabil şi în prezent în modul în care se notează restaurantele. Notele sunt acordate în afara spiritului clasic al acelor vremuri, în care mâncarea cu atât mai complexă era considerată mai bună şi se axează pe ideea că şi o mâncare simplă poate să fie cu adevărat desăvârşită. „Accentul era pus pe ingrediente, calitate şi pe modul în care reuşeşti să găteşti prin punerea în valoarea a acelor ingrediente; ei sunt fondatorii curentului nouvelle cuisine în Franţa de acum 30 de ani”, povesteşte şi Raluca Hriţcu, cel de-al doilea co-CEO al ghidului din România.
Gault&Millau este privit de pasionaţii din gastronomie drept „ghidul purist” explică cei doi, în proporţie de aproximativ 70% din nota acordată unui restaurant venind din ceea ce se află în farfurie. „Evalutorii se uită în primul rând la ce înseamnă mâncarea şi cum a fost – cât de vizionar, autentic, creativ a fost bucătarul – contează în proporţie de 30% şi alte aspecte, precum ambianţa dintr-un restaurant, serviciile, designul, dar cel mai important este ce se află în farfurie”, explică Hriţcu. Evaluatorii care participă la realizarea ghidului nu merg doar în restaurantele foarte cunoscute sau în cele cu o poveste bună, ci în orice fel de spaţiu în care ar putea să evalueze mâncarea. „Nu merg cu părerea deja formată, nu merg să reconfirme lucruri, ci să descopere”, adaugă Hriţcu.
Aceasta ar fi, potrivit lor, diferenţa între acest ghid şi ghidul Michelin. „Testează, descoperă bucătari tineri la început de drum, dar care prezintă potenţial”, adaugă şi Mortici. El îl oferă ca exemplu pe bucătarul internaţional Paul Bocuse, care a revoluţionat bucătăria franceză datorită abordărilor sale inovatoare şi prin calitatea din restaurantele sale.
Evaluatorii sunt anonimi, iar notele lor ar trebui să reflecte experienţa pe care ar putea să o aibă orice client într-un restaurant. „Nu ne dorim un tratament special, evaluatorii îşi păstrează identitatea ascunsă, îşi plătesc nota de mâncare etc.”, explică Mortici. Pe piaţa locală există deocamdată unsprezece evaluatori din România, iar trei sunt internaţionali. În medie, există câte 25 de evaluatori în ţările în care ghidul este prezent, numărul variind în funcţie de dimensiunea pieţei.
Profilul evaluatorilor este cel al pasionaţilor de gastronomie, care nu sunt afiliaţi comercial niciunui restaurant, care şi-au cultivat pasiunea de-a lungul anilor, acumulând cunoştinţe teoretice şi practice la cursuri, workshop-uri. Ca stil de viaţă, merg în restaurante de 3-4 ori pe săptămână, atât în România, cât şi în afara ţării.
„Au multe puncte de referinţă dintre marile restaurante ale lumii tocmai fiindcă uneori îşi leagă inclusiv vacanţele, nu doar viaţa profesioanlă de destinaţii culinare”, explică Hriţcu. Rolul de evaluator se potriveşte astfel vieţii lor discrete, este însă o experienţă consumatoare de timp: o vizită în restaurant durează chiar şi peste două ore, iar la întoarcerea acasă, într-un interval de timp relativ scurt, ei completează chestionarul de evaluare, activitate care durează cel puţin o oră şi jumătate. Raluca Hriţcu spune că acesta este plin de detalii, deopotrivă cantitative şi calitative. Ulterior, ei scriu recenzia propriu-zisă, cea care este publicată în ghid.
„Sunt persoane care s-au născut şi au trăit din România, dar au şi experienţă de peste 20 de ani în alte ţări, cu alte bucătării internaţionale cunoscute, care s-au mutat de mult timp în România ajungând să cunoască şi bucătăria de aici foarte bine; sunt deopotrivă angajaţi în companii şi liber profesionişti, au în comun un grad de profesionalism ridicat în ceea ce fac”, descrie ea profilul evaluatorilor.
Nota de plată de la restaurant este acoperită de Gault-Millau; evaluatorii sunt şi remuneraţi pentru fiecare dintre recenzii. În plus, au parte de sesiuni de formare, teoretică şi practică, sesiuni de calibrare în care merg mai mulţi evaluatori în acelaşi restaurant, şedinţe pe care le au cu un evaluatorul şef. Există deopotrivă evaluatori locali, iar în paralel, echipa internaţională lucrează îndeaproape cu ei, îi instruieşte, testează, validează. Ei vin şi fac independent evaluări în România pentru a verifica notele şi potenţialele premii, fiind implicaţi în discuţiile finale de acordare note şi premii.
De ce acum? „Momentul lansării ghidului în România este unul foarte interesant, fiindcă începe să se contureze noua bucătărie românească”, descrie Raluca Hriţcu lansarea recentă a ghidului local.
„Se vede clar o evoluţie pe piaţa restaurantelor în ultimii trei ani în ceea ce priveşte exigenţele şi dorinţele publicului, dar şi în libertatea chef-ilor de a se exprima şi a propune cu adevărat ceea ce cred ei”, descrie şi Ştefan Mortici unul dintre motive. Apoi, adaugă el, Gault&Millau îşi doreşte să descopere noi pieţe. Sectorul local al restaurantelor este din ce în ce mai efervescent, începând să se contureze noi tendinţe. „Am descoperit preocuparea pentru timpul de calitate petrecut la masă, pentru sezonalitate, ingrediente de cea mai bună calitate, colaborarea cu producători locali. Totodată, am observat că proximitatea începe să scadă din punctul de vedere al importanţei atunci când este un criteriu de alegere a restaurantului – restaurantul devine o destinaţie, iar acest lucru este ceva ce ne dorim cu siguranţă să încurajăm”, descrie Raluca Hriţcu principalele tendinţe observate.
În ceea ce priveşte capitolele la care mai este loc de îmbunătăţiri, acestea se axează mai ales pe zona serviciilor. „Serviciile clar sunt primul segment în care trebuie făcute îmbunătăţiri, constanţa în ofertă – practic ai vrea ca având acelaşi fel de mâncare, în mai multe vizite să găseşti aceeaşi calitate; nu se întâmplă întotdeauna aşa şi există mai mereu o inegalitate în cadrul aceleiaşi vizite – în cadrul meniului sunt nişte preparate cu mult mai bune decât altele”, spune Hriţcu. Totodată, au observat reprezentanţii Gault-Millau, lista de vinuri din restaurante poate fi îmbunătăţită.
Ce înseamnă pentru un restaurant o poziţie bună în clasament? O creştere a traficului de clienţi. Iar pentru bucătari – recunoaştere şi un aspect care dă greutate CV-ului.
Raluca Hriţcu a lucrat în consultanţă de management iniţial, apoi a continuat în resurse umane coaching, management – fiind în prezent angajată la Roland Berger; Ştefan Mortici lucrează în management strategic în cadrul BCR. Cei doi s-au cunoscut în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger, unde au lucrat împreună şi povestesc că pasiunea lor pentru gastronomie a existat anterior, însă este prima dată când fac un proiect formal în acest sens.
Iniţiativa aducerii ghidului pe plan local este a lui Alexandru Almăjeanu, un investitor român care locuieşte în Franţa. Reprezentanţii ghidului nu menţionează valoarea investiţiei, însă precizează că aceasta va fi făcută treptat.
La următoarea ediţie şi-au propus să treacă la acoperire naţională în evaluarea pieţei locale a restaurantelor. Fiind un spaţiu public, proprietarii de restaurante sau bucătarii nu trebuie să îşi dea acordul pentru a fi incluşi în evaluare. Aşdar, la ce trebuie să fiţi atenţi, dacă sunteţi chefi sau proprietari de restaurant? „Să îşi facă munca de zi cu zi din ce în ce mai bine şi să lucreze cu respect pentru clientul din restaurant; să fie oneşti cu privire la producători, ce se află în farfurie”, îi sfătuieşte Raluca Hriţcu.
Evaluatorii îşi doresc să ştie dacă în urma experienţei culinare, autorul preparatelor este un chef curajos, autentic, care îşi asumă o viziune pe care reuşeşte să o transmită în fiecare fel de mâncare. „Pot exista şi restaurante în care ai o execuţie foarte bună, dar nu simţi o viziune puternică a bucătarului. Acest lucru ne-am dorit noi să vedem: bucătari puternici, care coagulează în jurul lor toată echipa din bucătărie, furnizorii etc.”
Înainte să trecem la analiza camerei, ar fi bine să stabilim linia de produse a Sony. Exită trei linii de produse A7: A7, modelul de bază, apoi A7S, modelul destinat specialiştilor video, şi A7R, gama de vârf, cu senzor de rezoluţie mare (A7RIII are un senzor de 42 de megapixeli) pentru fotografii care vor calitatea maximă. Aşadar, ar putea părea ciudat pentru necunoscători atunci când zic că A7 III este modelul de bază deşi are un asemenea preţ.
Să trecem la detalii. A7 III are un nou senzor de imagine cu iluminare din spate Exmor R CMOS de 24,2 MP şi cu un motor de procesare a imaginii BIONZ X, care ar trebui să îmbunătăţească viteza de procesare de până la 1,8 ori comparativ cu A7 II. Acest lucru permite fotografierea în rafală de până la zece cadre pe secundă. Poate nu îndeajuns de rapidă pentru fotografierea sportivă, dar suficient pentru mai toate situaţiile de fotografiere obişnuite. În plus, camera are un spectru ISO bun de la 100 până la 51.200 (care se poate extinde digital ISO 50 – 204.800 pentru fotografie).
Camera are 425 de puncte de focalizare cu detecţie de contrast care lucrează împreună cu cele 693 de puncte ale sistemului AF de detecţie de fază pe care l-a împrumutat de la modelul A9. Acest sistem pentru autofocus acoperă aproximativ 93% din cadru. Practic, asta se traduce în faptul că indiferent unde îndrepţi camera, aceasta va focusa foarte repede şi aproape tot timpul corect. Am realizat portrete, peisaje, fotografie macro, am fotografiat copii şi animale de companie (elemente dinamice în cadru) şi totul a mers fără cusur. Un alt lucru de care am fost impresionat este funcţia Eye AF, prin intermediul căreia camera caută ochii unei persoane şi se focalizează pe aceştia (e binecunoscut faptul că pentru o fotografie portret reuşită ochii trebuie să fie tot timpul în clar). |n timpul testelor, camera a detectat ochii atât în lumină, cât şi la interior, chiar şi dacă persoana fotografiată avea ochii închişi.
Pe partea video, camera poate filma 4K până la 30 fps (cadre pe secundă) şi Full HD la 120 cadre pe secundă, ceea ce înseamnă că se pot realiza clipuri video slow motion de 4-5x cu autofocus continuu. Reprezentanţii Sony au declarat că A7 III filmează video pe toată lăţimea senzorului de imagine full frame, fără efect de îmbinare, care duce la colectarea unui volum de date de 2,4 ori mai mare decât cel necesar pentru clipurile video 4K. Pe scurt, camera înregistrează imagini la o calitate 6K, apoi informaţiile sunt supraeşantionate pentru a realiza clipul 4K. Asta ar înseamna imagini mai clare, mai detaliate şi cu o gamă de culori mai mare. Am filmat atât 4K cât şi full HD la 100 cadre pe secundă şi am fost mulţumit de rezultat. La o deschidere mică a diafragmei, fundalul este frumos înceţoşat, are o textură cremoasă, iar atunci când lucrurile trebuie să fie în focus totul arată clar, fără prea mult zgomot în imagine.
Noul model full-frame poate de asemenea să salveze imagini în format RAW de 14 biţi, inclusiv în modurile de fotografiere în rafală şi declanşare silenţioasă (potrivit pentru momentele în care trebuie să fii cât mai puţin intruziv, de pildă botezurile sau nunţile) şi este dotat cu un sistem de stabilizare optică pe cinci axe. Aşadar, modelul de bază al Sony nu este chiar de bază şi are foarte multe tehnologii ce se regăsesc doar în camere foto mult mai scumpe.
La nivel de design, A7 III arată similar cu modelul anterior, cu menţiunea că butoanele au fost mărite, ceea ce înseamnă o utilizare mai bună şi mai eficientă a camerei foto, care este destul de ergonomică şi confortabil de utilizat chiar şi pentru mai multe ore. Ceea ce o face extrem de potrivită pentru cei care au nevoie de un aparat de fotografiat uşor ce poate fi cărat peste tot, în ghiozdan sau în geantă.
De asemenea, camera vine cu trei butoane programabile pe ce funcţii doreşte fotograful. Aşadar, cum fiecare are stilul lui de fotografiere, este bine că nu mai trebuie să piezi timpul prin meniuri pentru a căuta setările de care ai nevoie.
După cum ziceam, autofocusul acestei camere este foarte rapid şi precis când vine vorba de fotografiere, indiferent de situaţie. Pe partea de video, autofocusul continu (AF-C) este unul destul de bun şi rapid, chiar dacă nu ajunge la standardul înalt deţinut de funcţia Dual Pixel CMOS al Canonului.
Culoarea reprodusă de A7 III este bună, în special pe tonurile de piele, fotografiate chiar în lumină artificială. Peisajele sunt contrastante şi culorile bine saturate (toate astea în modul standard de fotografiere). Atunci când lumina scade, fotograful are la dispoziţie plaja largă de ISO la care să apeleze. |n cazul de faţă, am încercat fotografierea la toate nivelurile de ISO şi pot spune că imaginile surprinse la ISO 51.200 sunt încă utilizabile. Sigur, cu zgomotul de rigoare. Restul imaginilor cu ISO de până la 204.800 sunt pline de zgomot, dar atunci când fotograful caută detalii şi vrea dinadins să surprindă un cadru anume, camera îl poate ajuta.
Un alt element important este autonomia bateriei. Este notoriu faptul că aparatele de fotografiat mirrorless, fiind atât de mici, nu au o autonomie prea bună a bateriei. Sony a îmbunătăţit lucrurile şi aici şi susţine că A7 III poate fotografia peste 700 de cadre într-o singură încărcare. |n lumea reală, acest lucru se traduce într-o zi de lucru şi nu ar trebui să-ţi faci griji că nu ai încărcătorul la tine atunci când pleci din camera de hotel. Eu am fotografiat şi filmat ore bune într-o zi, cu pauze, evident, şi am fost mulţumit de performanţa bateriei.
Ce nu mi-a plăcut la această cameră este că ecranul nu e rabatabil (poate fi înclinat doar puţin în sus şi în jos), ceea ce face dificil să te filmezi singur (un mare ”nu“ din partea celor care vor să facă vlogging). De asemenea, un alt minus este şi faptul că nu poţi naviga tactil prin meniu. Totuşi, aceste lucruri sunt minore pentru cineva interesat de fotografie şi video.
Luând în considerare toate aceste elemente, Sony A7 III este o cameră aproape perfectă, ce înglobează o sumedenie de tehnologii care pot atrage fotografii amatori, dar şi profesionişti.
CASETĂ TEHNICĂ:
SENZOR 24,2 MP, FULL-FRAME EXMOR R CMOS, 35,6 X 23,8 MM
PROCESOR IMAGINE BIONZ X
PUNCTE DE AUTOFOCUS 694 DE PUNCTE DE DETECTARE A FAZEI ŞI
425 DE PUNCTE DE DETECTARE A CONTRASTULUI
ISO 100-51.200 (EXTENSIBIL PÂNĂ LA 50-204.800)
VIDEO 4K UHD LA 30/24 FPS ŞI FULL HD PÂNĂ LA 120 FPS
ECRAN LCD, 921.600 DE PUNCTE
FOTOGRAFIE ÎN RAFALĂ
10 FPS (177 JPEG, 89 RAW COMPRESAT ŞI 40 DE FILE RAW NECOMPRESATE)
CONECTIVITATE WI-FI, NFC, BLUETOOTH
MĂRIME 126,9 X 95,6 X 73,7 MM
GREUTATE 650 GRAME (CU BATERIE ŞI CARD DE MEMORIE)
PREŢ 10.000 DE LEI (FĂRĂ OBIECTIV)
„Astăzi, 8 mai 2018, a fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centură Bucureşti, km 0+000 – km 100+900, – Lotul 2 (Km 69+000 – Km 85+300) aferent Centurii Sud. Ofertantul desemnat caştigător este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, având preţul de 750,84 milioane de lei fără TVA, şi un punctaj total de 98,25 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară şi 38,25 puncte pentru componenta tehnică”, se arată în comunicatul CNAIR.
În data de 4 mai 2018, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de proiectare şi de execuţie a lotului 1 al Autostrăzii de Centură Bucureşti, care va avea o lungime de aproape 17 km, respectiv Sectorul 1 (Km 52+070 – Km 52+770) aferent Centurii Nord şi Sectorul 2 (Km 52+770 – Km 69+000) aferent Centurii Sud. Ofertantul desemnat câştigător a fost Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS din Turcia, cu preţul de 830,67 milioane de lei, fără TVA şi cu un punctaj total de 98,25 puncte, din care 60 de puncte pentru componenta financiară şi 38,25 puncte pentru componenta tehnică.
În data de 26 aprilie, Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Artera Proiect SRL, a fost desemnată câştigătoarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti, cu un punctaj total de 96,28 puncte, din care 58,03 puncte pentru componenta financiară şi 38,25 puncte pentru componenta tehnică. Construcţia şi proiectarea lotului 3, cu o lungime de aproximativ 18 km, se ridică la suma de 882,36 milioane de lei, fără TVA.
„Contractele de achiziţie publică pentru cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură Bucureşti vor putea fi semnate după soluţionarea tuturor contestaţiilor ori plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, precizează CNAIR.
Oferta pentru ultimul lot al acestui proiect se află în faza finală de evaluare, urmând ca săptămâna viitoare să fie anununţat câstigătorul.
Cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură Sud a Municipiului Bucureşti vor avea o lungime însumată de aproximativ 52 de kilometri şi, după ce vor fi finalizate, vor face face legătura între A1 şi A2.