Tag: profesionist

  • Puştoica de 9 ani care este fotograf profesionist.” A făcut primele poze la vârsta de doar trei ani “

    La vârsta de nouă ani, Regina Wyllie ştie că s-a născut cu un talent aparte pentru fotografie. Încă de la vârsta de trei ani, copila a luat una dintre camerele de fotografiat ale tatălui său şi l-a întrebat cum se foloseşte. Pe 15 aprilie anul acesta a avut primul său shooting la o nuntă.

    „A pus pentru prima oară mâna pe cameră la trei ani, când a vrut să mă însoţească la o cursă de biciclete de munte pe care trebuia să o fotografiez”, spune tatăl Reginei pentru Hufiington Post. „De atunci, a început să îmi ia camera mereu, rugându-mă să îi arat cum se foloseşte. Pur şi simplu a crescut cu asta, iar eu m-am asigurat că nu o împing deloc, ci am preferat să o las pe ea să pună toate întrebările”.

    S-a remarcat pentru prima dată ca fotograf oficial pe 15 aprilie, când a fost invitată la o nuntă alături de tatăl său, pentru a-l ajuta cu pozele. Cuplul, apropiaţi ai familie, îi văzuseră anterior fotografiile şi şi-au dorit ca nunta lor să fie primul ei eveniment oficial.

    „A trebuit să mă mişc foarte rapid, ceea ce a fost o provocare şi mi-a plăcut tare mult. A fost foarte distractiv”, a declarat Regina Kevin. „M-am gândit mereu că fotografia va fi un hobby, eu voiam mereu să devin designer, dar acum mă gândesc serios că aş putea deveni fotograf profesionist, la fel la ca tatăl meu”, mai spune ea pentru Huffington Post.

    Cuplul a fost foarte încântat, a spus tatăl Reginei, şi după acest eveniment mai multe cupluri îi solicită acum serviciile fetiţei sale, iar următorul shooting îl are pe 1 iulie, tot la o nuntă.

    Însă Regina nu vrea să se specializeze doar pe evenimente, ci se „bucură să înveţe cât mai multe lucruri diverse despre fotografii şi artă”, după cum menţionează ea însăşi.

  • Un director de firmă din Malta a devenit celebru după ce a început să cânte în metrou – VIDEO

    Ozzy Lino, un director de firmă din Malta care a început să cânte profesionist la vârsta de 9 ani, a cunoscut brusc faima internaţională, după ce un videoclip în care acesta apare cântând spontan în timpul unei călătorii cu metroul din Frankfurt a strâns 70 de milioane de vizualizări pe Facebook şi Youtube, relatează publicaţia Times of Malta.

    Clipul începe cu două cântăreţe, Kiddo Kat şi Heidi Joubert, care interpretează hitul lui Prince “Kiss”, într-unul din vagoanele metroului din Frankfurt, cu doar două săptămâni înainte ca superstarul să fie găsit mort în casa lui din Minnesota. Cele două artiste se întorceau de la un târg comercial intitulat Messe Frankfurt.

    La un moment dat, celor două li se alătură spontan Ozzy, care, în calitate de director al unei firme de inginerie laser, se întorcea, în acelaşi vagon, de la acelaşi eveniment. Ozzy poate fi văzut cântând alături de tinere cu vocea sa unică şi apoi continuând pe propriile sale versuri, scrise în urmă cu 25 de ani.

    “Mi se întâmplă destul de des să cânt spontan, nu mă pot abţine. Aşa că nu m-am gândit prea mult. După aceea, m-am întors la hotel şi am zburat acasă în ziua următoare”, a povestit ulterior Ozzy.

     

  • Un director de firmă din Malta a devenit celebru după ce a început să cânte în metrou – VIDEO

    Ozzy Lino, un director de firmă din Malta care a început să cânte profesionist la vârsta de 9 ani, a cunoscut brusc faima internaţională, după ce un videoclip în care acesta apare cântând spontan în timpul unei călătorii cu metroul din Frankfurt a strâns 70 de milioane de vizualizări pe Facebook şi Youtube, relatează publicaţia Times of Malta.

    Clipul începe cu două cântăreţe, Kiddo Kat şi Heidi Joubert, care interpretează hitul lui Prince “Kiss”, într-unul din vagoanele metroului din Frankfurt, cu doar două săptămâni înainte ca superstarul să fie găsit mort în casa lui din Minnesota. Cele două artiste se întorceau de la un târg comercial intitulat Messe Frankfurt.

    La un moment dat, celor două li se alătură spontan Ozzy, care, în calitate de director al unei firme de inginerie laser, se întorcea, în acelaşi vagon, de la acelaşi eveniment. Ozzy poate fi văzut cântând alături de tinere cu vocea sa unică şi apoi continuând pe propriile sale versuri, scrise în urmă cu 25 de ani.

    “Mi se întâmplă destul de des să cânt spontan, nu mă pot abţine. Aşa că nu m-am gândit prea mult. După aceea, m-am întors la hotel şi am zburat acasă în ziua următoare”, a povestit ulterior Ozzy.

     

  • Şi-a început cariera cântând pe stradă la acordeon, iar acum deţine un imperiu de 2,5 miliarde de dolari

    De origine canadian, Guy Laliberte şi-a început cariera cântând la acordeon, mergând pe sârmă şi postând, în mai multe ocazii, ca fachir.

    El a pariat tot ce avea atunci când a decis să aducă o trupă de circ din Quebec la Festivalul de Arte din Los Angeles, în 1987. Pariul său s-a dovedit însă a fi unul câştigător, iar trupa adusă de Laliberte a devenit faimoasa Cirque du Soleil.

    Astăzi, Guy Laliberte este CEO al Cirque, jucător profesionist de poker şi turist în spaţiu. El are o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari.

    Show-urile celor de la Cirque du Soleil necesită o pregătire îndelungată, iar eforturile logistice sunt uriaşe, ceea ce înseamnă că şi riscurile sunt mari. Tocmai de aceea, artiştii sunt cunoscuţi pentru  poliţele de asigurare complexă care să le ofere acoperire în cazul celor mai neprevăzute evenimente. Spre exemplu, pentru concertele din România, asiguratorii au creat o poliţă specială care acoperă evenimente multiple şi riscuri diferenţiate, astfel încât să ofere acoperirea de care organizatorul avea nevoie.

    Poliţa includea, printre altele, şi riscurile către terţi, daunele rezultate în urma folosirii focurilor de artificii, daune care pot apărea în aranjarea decorului, eventualele pagube rezultate din  încurajarea participării publicului, pagube provocate ca urmare a folosirii structurilor de scaune temporare sau cele cauzate de acte de acrobaţie şi, desigur, o componentă de protecţie a spectatorilor.

  • 392 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European

    Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 392 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

    Marea Britanie – 209 locuri de muncă: 60 îngrijitor persoane/infirmier, 60 asistent medical, 58 bucătar, 30 îngrijitor persoane, 1 şofer profesionist;

    Suedia – 55 locuri de muncă: 20 femeie de serviciu, 15 vopsitor auto, 10 mecanic auto, 10 tinichigiu auto;

    Germania – 53 locuri de muncă: 15 factor poştal, 10 mecanic proces în tehnologia prelucrării plasticului şi a cauciucului, 5 electrician industrial, 5 inginer proces în tehnologia prelucrării plasticului şi a cauciucului, 5 şofer camion pe distanţe lungi, 2 inginer electrician, 2 ergoterapeuţi, 2 tehnician electronist (tehnologie de operare), 2 electrician, 1 inginer calitate (producţia de echipamente în industria aerospaţială), 1 dezvoltator software, 1 inginer sistem de navigaţie satelit Galileo, 1 şofer camion (trafic local), 1 mecanic echipamente sanitare, de încălzire şi aer condiţionat;

    Slovacia –  43 locuri de muncă: 30 şofer autocamion transport internaţional, 7 îngrijitor persoane/infirmieri, 6 sticlar;

    Republica Ceh㠖 21 locuri de muncă: 15 şofer profesionist camion, 5 şlefuitor/ pilitor, 1 şofer camion (transport intern şi internaţional);

    Polonia – 4 locuri de muncă: 1 administrator / muncitor birou asistenţă, 1 dezvoltator Android, 1 designer grafic, 1 asistent manager;

    Olanda – 3 locuri de muncă: 2 designer software, 1 programator;

    Norvegia – 3 locuri de muncă: 1 doctorand în departamentul biomedical, 1 postdoctorand în departamentul biomedical, 1 inginer instrumente de măsurare;

    Spania – 1 loc de muncă: 1 maseur.

    Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

  • Câţi bani se câştigă din fotbal în România şi ce profit a înregistrat Steaua

    Fotbalul profesionist a generat anul trecut în România venituri totale de 66 milioane de euro, campionatul românesc fiind apropiat ca valoare de cel din Cehia (69 milioane euro), Polonia (77 milioane euro) sau Israel (56 milioane euro), potrivit unor informaţii transmise de Liga Profesionistă de Fotbal din România.

    Structura veniturilor din fotbalul profesionist este reprezentată de: 36% – drepturi de televizare, 18% – premii UEFA, vânzarea de bilete – 5%, sponsorizări/comercial – 28%, alte venituri – 13%.

    Cluburile care au înregistrat cele mai mari venituri, între 8 – 10 milioane de euro sunt Steaua Bucureşti, Astra Giurgiu şi Pandurii Târgu Jiu.

    Cele mai mari rate de profit net au fost înregistrate de Steaua Bucureşti (peste 4.5 milioane euro), Viitorul Constanţa (peste 1.5 milioane euro), Astra Giurgiu (peste 800.000 euro) şi Pandurii Târgu Jiu (peste 100.000 euro).

    De 19 ani, fotbalul european înregistrează o creştere constantă a veniturilor de 9,5%. Veniturile înregistrate de cluburi anul trecut au fost de două ori mai mari decât cele din 2012 şi de cinci ori mai mari comparativ cu cele din anul 2005. Campionatele cu cele mai mari venituri înregistrate sunt Anglia (3,9 miliarde euro), Germania (2,2 miliarde euro), Spania (2 miliarde euro), Italia (1,7 miliarde euro) şi Rusia (0,8 miliarde euro).

    În noiembrie 2015, Liga Profesionistă de Fotbal a demarat, împreună cu UEFA şi FRF, primul proiect dedicat profesionalizării fotbalului românesc, „Football Management Scheme”. Acesta constă în cinci workshop-uri, desfăşurate pe durata unui an, prin care  reprezentanţii celor 14 cluburi din România vor afla mai multe despre management strategic, management operaţional, comunicare şi PR, marketing şi ticketing, dar şi despre securitatea pe stadioane.

    O altă măsură care încurajează dezvoltarea fotbalului este introducerea noului regulament, favorabil promovării tinerilor jucători. Conform acestuia, loturile vor cuprinde câte patru jucători care au evoluat timp de trei ani la echipele de juniori ale clubului (perioada de vârstă 15 – 21 ani) şi patru jucători care au evoluat la nivel naţional, în perioada de vârstă 15 – 21 ani.

    LPF are în plan şi introducerea de asigurări medicale pentru loturile echipelor din Liga 1 (350 de jucători), iar în februarie 2016, LPF lansează o platformă electronică pentru managementul organizarii meciurilor LPF, în care vor fi centralizate toate informaţiile legate de meciuri. Platforma conţine informaţii generale despre meciuri (număr spectatori, coeficient de fair play), informaţii pentru arbitrii şi pentru jucători (ex. sancţiuni). Platforma reprezintă un instrument util privind datele statistice despre meciuri, destinat managementului şi cluburilor, dar şi jurnaliştilor şi comentatorilor.  

    Creşterea numărului sponosorilor LPF reprezintă un alt obiectiv pentru 2016. Astfel, vor fi organizate o serie de workshop-uri pentru creşterea interesului şi încrederii potenţialilor parteneri pentru fotbalul profesionist din România.  LPF îşi propune şi creşterea cu 10% a prezenţei pe stadioane, pentru 2016-2017, dar şi deschiderea unui magazin cu produse de merchendising ale celor 14 cluburi din Liga 1.

    94% din veniturile înregistrate de LPF în 2015 provin din drepturi TV şi 6% din sponsorizari şi licenţe. Veniturile rezultate se împart după cum urmează: 30% din bani se împart în mod egal între cele 14 echipe, iar 70% în funcţie de locul din campionat.

  • Cum a reuşit un tânăr de 24 de ani din România să câstige peste 200.000 de dolari jucându-se

    Nimic din înfăţisarea lui Armand Pittner nu trădează faptul că la 24 de ani a strâns o mică avere, de 260.000 de dolari, doar din câştigurile de la turnee de jocuri video.

    În spatele meu, pe perete, se află panouri cu eroi desenaţi, creaturi fantastice cu arme impresionate şi cu puteri nebănuite, iar el este unul dintre cei care-i controlează, le înhămează puterile şi le pune în folosul echipei. Este ceva mai înalt decât mine, să aibă 1,80-90 m înălţime, şi poartă o pereche de blugi albaştri şi un tricou pe care scrie „Come and join the universe”. Îi urmez îndemnul şi vă invit în galaxia sportului electronic, în universul Dota, în microcosmosul lui Armand „b0ne7” Pittner.

    Armand Pittner este cel mai bine plătit român jucător profesionist de jocuri video, cu câştiguri de până la 260.000 de dolari, doar din turnee. Joacă de mic, iar Dota (Defence of the Ancients) încă de la începuturi. Părinţii au strâmbat din nas când vedeau că petrecea atât de mult timp în faţa calculatorului, dar nu i-au interzis să se joace. Odată cu primul turneu la care a participat în străinătate, părinţii s-au deschis mai mult spre jocurile video. Acum îi urmăresc meciurile pe internet de fiecare dată când au ocazia, şi, chiar dacă nu înţeleg total fenomenul, se bucură pentru fiecare victorie a fiului lor.

    Nu a existat un moment precis în viaţa lui Armand când a luat decizia de deveni jucător profesionist. „Pur şi simplu s-a întâmplat. Nu era nimic planificat. Totul a început ca un hobby.”  A jucat din ce în ce mai mult şi a devenit mai bun. Primul LAN (concurs local ce se joacă în reţea) l-a jucat într-o sală de jocuri din Bucureşti. Pe atunci nu erau spectatori, doar tineri entuziaşti ce iubeau jocul. „Am jucat şi într-un mall şi era distractiv cum oamenii se opreau şi se uitau la noi în calculatoare să vadă ce facem”, îşi aminteşte zâmbind b0ne7.

    Pare un tânăr obişnuit abia ieşit de pe băncile facultăţii, dar banii pe care i-a câştigat în turnee (aproximativ 260.000 de dolari) îl plasează pe locul 69 în topul celor mai bogaţi jucători profesionişti de jocuri video. Asta făcând abstracţie de salariul său lunar. Deşi nu-mi poate dezvălui câţi bani primeşte de la Cloud9, organizaţia la care este angajat, Pittner spune că salariul unui jucător dintr-o echipă de top variază între 2.000 şi 6.000 de dolari pe lună. Nu pare să-i pese foarte mult de banii câştigaţi, nu are de gând să-i investească deocamdată sau să-şi înceapă un business: „Banii aceia există şi apelez la ei dacă am nevoie de ceva”, mărturiseşte Armand Pittner. Ochii albaştri i se aprind când vorbim mai mult despre Dota şi intrăm în detalii, ceea ce arată că şi-a păstrat entuziasmul şi plăcerea de a juca, chiar dacă acum participă la turnee cu premii substanţiale şi îl urmăresc mii de fani.

    Drumul nu a fost uşor. Armand Pittner povesteşte că a trecut prin multe încercări şi a schimbat mai multe echipe până să ajungă la Cloud9, unde avea să-şi facă o casă. Dota este un joc de echipă foarte competitiv. „Trebuie să ştii când să renunţi la un jucător slab care trage echipa în jos. E important să nu ai relaţii puternice de prietenie cu coechipierii. Am întâlnit multe echipe care nu au evoluat tocmai pentru că nu voiau să renunţe la jucătorii mai slabi”, explică Armand din secretele jocului care i-a adus confortul financiar înainte de a împlini 25 de ani.

  • Un român a fost desemnat ”Fotograful Anului” la secţiunea Arhitectură de juriul celei mai mari competiţii de fotografie din lume

    Cosmin Bumbuţ, fotograf profesionist din Bucureşti, a fost selectat dintr-un grup de peste 87.000 de participanţi pentru a participa la categoria ”Professional”, secţiunea Arhitectură, cu seria sa numită “Camera intimă”. Lucrarea artistului român prezintă o serie de imagini copleşitoare realizate în celulele a 35 de închisori din România.

    „Premiul de la Sony World Photography este cel mai important pe care l-am câştigat până acum”, a declarat Bumbuţ. “Din 2008, de când am început această serie, m-am întrebat cum va fi primită şi înţeleasă.”

    Seria de fotografii câştigătoare va fi expusă în cadrul expoziţiei Sony World Photography Awards 2015, din cadrul Somerset House, Londra şi va fi publicată în catalogul Sony World Photography Awards 2015. Fotograful român va primi premiul şi un echipament foto Sony de ultimă generaţie în cadrul galei de deschidere a expoziţiei. 

  • Sfaturi pentru mine tânăr: Radu Florescu, Centrade

    La 20 de ani, simţi şi crezi că ai păşit deja în lumea adulţilor şi, adesea, refuzi sfaturile şi ajutorul celorlalţi. Adevărul este că, la această vârstă, te afli abia la început de drum. Aceştia sunt ani în care încă mai ai de învăţat, probabil încă eşti student. La 30 de ani, vei începe să te concentrezi şi să înţelegi ce îţi doreşti cu adevărat în carieră.

    La 40 de ani, vei începe să fii încrezător în ceea ce faci şi să devii un bun profesionist. După 50 de ani, ar trebui să stăpâneşti bine profesia aleasă. De la 60 de ani în sus, le poţi da sfaturi celor de 20 de ani. La 20 şi ceva de ani abia vă începeţi cariera. Nu fiţi dezamăgiţi de eşecuri.

    Cei care se pot ridica şi pot merge mai departe după ce au eşuat vor ajunge departe mai târziu în viaţă. Rămâneţi deschişi şi dornici să învăţaţi de la cei pe care îi respectaţi, fără să îi şi placeţi neapărat. Teama de eşec este cel mai mare obstacol pe care îl aveţi de depăşit. Îmi doresc doar să fi ştiut şi eu că un eşec poate fi depăşit dacă ai mereu noi resurse de energie şi optimism. La 53 de ani, eu am doar mai puţin timp liber.

  • A făcut jumătate de milion de dolari fără să se ridice din faţa calculatorului. Este cel mai bun jucător de Starcraft din lume

    Lee Jae Dong a câştigat peste 500.000 de dolari jucând Starcraft şi este cel mai bine plătit jucător profesionist din lume, relatează Business Insider. Având numele de monitor “Jaedong”, coreanul a participat la numeroase turnee de unde a adunat, din premii, o avere.

    El a primit de asemenea sume considerabile de bani de pe urma unor contracte semnate cu diverse companii de hardware, mai ales producători de plăci video.

    Sunt opt jucători, la nivel mondial, care au adunat din premii peste 400.000 de dolari.

    Estimările arată că piaţa jocurilor pe calculator generează, anual, venituri de peste 40 de miliarde de euro. În anul 2013, Federaţia Internaţională de e-Sporturi a depus o solicitare ca jocurile pe calculator să devină probă în cadrul olimpiadelor. Alex Lim, unul dintre conducătorii organizaţiei, a declarat că “posibilitatea ca aceste jocuri să apară la olimpiade este una cât se poate de reală.”