Ceea ce nu au realizat atunci polonezii a fost că repercusiunile politice ale dezastrului vor contribui la transformarea completă a ţării lor – din unul dintre cele mai mari succese ale Europei, la unul dintre cei mai mari renegaţi, în mai puţin de un deceniu.
Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al regretatului preşedinte, a alimentat un cult al conspiraţiei în jurul prăbuşirii, care a devenit forţa de galvanizare pentru o mişcare care l-a făcut cel mai puternic om din Polonia. I-a permis să reconfigureze relaţia ţării cu restul continentului într-o măsură care nu mai fusese văzută de la comunism.
Partidul său, Law & Justice, a câştigat în faţa instanţelor judecătoreşti, în timp ce companiile de stat au devenit maşinării politice, libertăţile civile au fost reduse, iar televiziunea publică a fost transformată într-un instrument al conducerii.
Următoarea fază va determina dacă starea noii Polonii este ireversibilă. Sondajele de opinie sugerează că partidul Law&Justice îşi va cimenta poziţia la alegerile din 13 octombrie. Pentru a înţelege cum a ajuns ţara aici, trebuie să ne întoarcem însă în timp, la epava în flăcări a avionului Tupolev TU-154 prăbuşit în pădurea rusă.
Pe măsură ce şocul a lăsat loc întrebărilor legate de responsabilitatea pentru dezastru, o oportunitate politică s-a ivit dintr-o mare tragedie personală, potrivit interviurilor cu foşti aliaţi şi asociaţi ai lui Kaczynski, acum în vârstă de 70 de ani.
El a acuzat unitatea poloneză că a complotat cu ruşii pentru a-i ucide fratele. Anchetele ulterioare au declarat că accidentul a fost cu adevărat un accident. Cu toate acestea, intriga a împărţit ţara în adepţi şi non-adepţi ai acestei teorii, cu mult înainte de a se forma, de pildă, taberele pro şi anti Brexit.
Pentru Kaczynski, aceasta a fost fundamentul unei licitaţii pentru o putere fără precedent: numai partidul său ar putea salva adevăraţii polonezi de elita cinică de la Bruxelles şi ar lansa o economie înfloritoare, în timp ce alţii s-au străduit să-i pună capăt. Şi ar face-o în numele lui Dumnezeu şi al demnităţii.
„Smolensk este cu siguranţă momentul divizării clare între tabere”, a declarat Elzbieta Jakubiak, care a asistat la încercarea lui Jaroslaw de a-şi succede fratele ca preşedinte în urma accidentului. „El a eşuat, dar politica s-a schimbat, a spus ea. „Smolensk a fost declanşatorul natural al polarizării.”
Doliul a devenit politic: timp de 96 de luni – una pentru fiecare persoană care a murit în accident – Kaczynski a respectat conştiincios zilele de comemorare. Cu ocazia finală, la cea de-a opta aniversare din aprilie anul trecut, a fost dezvăluit la Varşovia un monument de granit negru al unei scări către cer. Memoriale şi statui ale lui Lech Kaczynski au fost ridicate în toată Polonia. Şcolile şi străzile au fost redenumite în onoarea lui. Oponenţii teoriei conform căreia a fost ucis au fost numiţi trădători.
Kaczynski a pierdut mai mult decât un frate geamăn şi un aliat pe tot parcursul vieţii. Lech acţionase adesea ca o frână la ideile mai radicale ale lui Jaroslaw, potrivit oamenilor care îi cunoşteau pe amândoi.
Fost actor de filme pentru copii la începutul anilor ’60, Jaroslaw Kaczynskis a crescut cu dorinţa de a deveni avocat. Lech a jucat un rol mai important în mişcarea de solidaritate care a răsturnat stăpânirea comunistă, în timp ce Jaroslaw s-a alăturat Comitetului de la Helsinki, grupul care în 1983 a întocmit primul raport privind abuzurile faţă de drepturile omului în cadrul regimului.
În timp ce Lech era căsătorit, şi avea deja un copil –Jaroslaw sau „Jarek”, trăia încă alături de mama lor şi se concentra doar pe politică. El a spus într-un interviu din 2007 că nu a avut nici măcar un cont bancar.
Când Lech a murit, Jaroslaw a comandat trei ediţii fictive ale unui ziar naţional, cu o poveste pe prima pagină despre cum preşedintelui îi fusese întârziată plecarea spre casă de o erupţie vulcanică, potrivit unei biografii a lui Michal Krzymowski, şi asta pentru a evita iniţial să-i spună mamei sale, care era bolnavă la vremea respectivă, adevărul.
Jaroslaw a fost întotdeauna fascinat de jocurile politice şi, în plus, ca disident, el nu a fost niciodată reţinut de autorităţi, spre deosebire de ceilalţi asociaţi, povesteşte Danuta Przywara, care a lucrat cu Kaczynski la Comitetul de la Helsinki, un grup pe care îl prezidează acum şi despre care mass-media pro Law&Justice spune că ar conduce o cruciadă împotriva guvernului finanţat de George Soros.
„Când mă uit la Jarek acum, nu ştiu în ce măsură este condus de dorinţa de a deveni tată al naţiunii şi cât de mult este răzbunare pentru o nedreptate reală sau imaginară”, a spus Przywara. „Jarek a fost întotdeauna convins că, dacă i s-ar oferi instrumentele necesare, va gestiona transformarea Poloniei mai bine, mai rapid şi mai eficient.”
După răsturnarea comunismului, Kaczynski l-a sprijinit pe fostul lider al Partidului Solidarităţii, Lech Walesa, într-o amară campanie prezidenţială din 1990. Ulterior şi-a fondat propriul partid, care în cele din urmă a luat numele de Law&Justice.
Law&Justice a câştigat puterea în 2005, în acelaşi an Lech a devenit preşedinte. Jaroslaw a fost premier din 2006 până în 2007. Dar încă nu era acolo unde îşi dorea. Pariul său a pierdut alegerile anticipate, ceea ce l-a costat postul, iar Donald Tusk a preluat funcţia.
Apoi a venit Smolensk: în octombrie 2015, partidul a câştigat o majoritate parlamentară, prima din era democratică modernă. Rămâne de văzut dacă istoria se va repeta pe 13 octombrie.