Tag: prajituri

  • Anul Nou Chinezesc: lampioane, dragoni şi prăjituri de orez (GALERIE FOTO)

    Festivităţile Anului Nou Lunar Chinezesc, sau Festivalul Primăverii, cum i se mai spune, încep anul acesta la data de 23 ianuarie, durează 15 zile şi constau în parade extravagante şi spectacole de tot felul, având în vedere că Anul Nou este cea mai importantă sărbătoare pentru chinezi.

    Masa de Anul Nou include obligatoriu găluşte, considerate aducătoare de noroc, umplute cu legume, carne sau peşte şi în care uneori se pun şi obiecte specifice, cum ar fi monede, iar despre cel ce găseşte găluştele cu monede se spune că va avea noroc tot anul. În sudul Chinei, găluştele sunt înlocuite cu prăjituri de orez.

    Festivităţi de Anul Nou Chinezesc (GALERIE FOTO)

    În oraşe se aprind focuri de artificii, în faţa caselor se pun decoraţiuni roşii, iar înăuntru se atârnă lampioane tot roşii. Toate acestea au rolul simbolic de a-l îndepărta pe “Nian”, un monstru mitic care ar fi ameninţat oamenii şi animalele de casă la momentul schimbării anilor, dar care se teme de culoarea roşie şi de zgomotele petardelor.

    De asemenea, părinţii şi alţi adulţi din familie oferă plicuri roşii cu bani copiilor, ca simbol al prosperităţii şi al norocului, scrie Xinhua. Banii trebuie să fie în sumă cu număr par, cea mai mică sumă oferită fiind de obicei 50 de yuani (7,9 dolari). Plicul poate fi oferit cadou sau pus sub perna copilului.

    Festivităţi de Anul Nou Chinezesc au loc şi în Asia de Sud-Est, mai ales în Singapore, ca şi în oraşele din Australia, Europa şi America unde există populaţii semnificative de chinezi.

    Conform zodiacului chinezesc, Anul Dragonului urmează după Anul Şobolanului şi precedă Anul Şarpelui. Dragonul, înfăţişat ca un animal mitologic cu coarne de cerb, trup de şarpe şi gheare, este singurul animal imaginar din zodiac, fiind venerat odinioară ca zeu al apelor în zonele din China predispuse la inundaţii şi secetă.

    Sursa: Xinhua

  • Topul celor mai scumpe deserturi din lume (GALERIE FOTO)

    In topul celor mai scumpe deserturi din lume se gaseste
    prajitura Sultan’s Golden Cake, care seamana mai degraba cu un
    lingou de aur decat cu o prajitura. Aceasta poate fi cumparata doar
    de la Ciragan Palace Kempinski Hotel din Istanbul, Turcia la pretul
    de 1.000 de dolari, potrivit ifood.tv.
    Sultan’s Golden Cake este preparata din pere, smochine si piersici,
    toate acestea fiind conservate intr-un tip de rom din Jamaica
    pentru doi ani. In plus, prajitura are toping de caramel, foita de
    aur de 24 de carate si trufe negre.

    De asemenea, in top putem vedea si cea mai scumpa inghetata,
    care este facuta dupa o reteta speciala si poate fi servita doar in
    restaurantul Serendipity 3 din New York si costa 1.000 de dolari.
    Tot in acest restaurant putem cumpara si Frrrozen Haute Chocolate,
    desert care este facut din cacao din peste 14 tari si este ornat cu
    foita de aur, pretul acestuia fiind de 25.000 de dolari.

    Pe primul loc in top se gaseste un tort creat de catre un
    bucatar japonez. Desertul este ornat cu diamante si costa 1,65 de
    milioane de dolari. Cu siguranta multi dintre noi nu si-ar permite
    sa isi cumpere unul din aceste deserturi, insa putem sa visam la
    ele.


    Ciocolata fina, fructe exotice, trufe, diamante, foita de aur si
    inghetata sunt doar cateva dintre ingredientele pe care le contin
    cele mai scumpe deserturi din lume. Asadar, cat ati fi dispusi sa
    platiti pentru a avea un astfel de desert dupa o masa copioasa?

    In topul celor mai scumpe deserturi din lume se gaseste
    Prajitura Sultan’s Golden Cake, care seamana mai degraba cu un
    lingou de aur decat cu o prajitura. Prajitura poate fi cumparata
    doar de la Ciragan Palace Kempinski Hotel din Istanbul, Turcia la
    pretul de 1.000 de dolari. Sultan’s Golden Cake este preparata din
    pere, smochine si piersici, toate acestea fiind conservate intr-un
    tip de rom din Jamaica pentru doi ani. In plus, prajitura are
    toping de caramel, foita de aur de 24 de carate si trufe negre.

    De asemenea, in top putem vedea si cea mai scumpa inghetata,
    care este facuta dupa o reteta speciala si poate fi servita doar in
    restaurantul Serendipity 3 din New York si costa 1.000 de dolari.
    Tot in acest restaurant putem cumpara si Frrrozen Haute Chocolate,
    desert care este facut din cacao din peste 14 tari si este ornat cu
    foita de aur, pretul acestuia fiind de 25.000 de dolari.

    Pe primul loc in top se gaseste un tort creat de catre un
    bucatar japonez. Desertul este ornat cu diamante si costa 1,65 de
    milioane de dolari. Cu siguranta multi dintre noi nu si-ar permite
    sa isi cumpere unul din aceste deserturi, insa putem sa visam la
    ele.