BusinessMagazin

Tag: poveste

  • Cum să ridici un imperiu în România. Povestea omului care a construit cel mai mare lanţ de cafenele din ţară, vânzând cafea la 5 lei

    După aproximativ patru ani de la lansarea lanţului de cafenele 5 To GO, Radu Savopol şi-a păstrat obiceiul de a-şi începe dimineaţa cu o cafea băută într-o locaţie a reŢelei şi pe cel de a întreba, la finalul interviului, „Unde sunt birourile voastre?”, pentru a identifica noi locaţii de dezvoltare. Ambiţiile sale au dobândit însă noi dimensiuni.

    „Am reuşit să fac câte un 5 To Go atât în apropiere de locul în care stau în Bucureşti, cât şi la parterul blocului în care stau la Sinaia” răspunde râzând antreprenorul, întrebat dacă îşi începe în continuare ziua într-o locaţie 5 To Go, aşa cum povestea în primul interviu acordat revistei Business MAGAZIN. Acesta se derula în toamna lui 2015, undeva pe bulevardul Pache Protopescu al Capitalei, în a doua locaţie a lanţului. Articolul rezultat în urma acestuia, „Antreprenorul care a lansat conceptul de cafea la preţ fix în România”, a fost urmat de multe altele, în contextul în care ştirile legate de dezvoltarea lanţului românesc de cafenele nu au contenit să apară. Unităţile 5 To Go s-au deschis din ce în ce mai des, mai întâi în Capitală, apoi şi în alte oraşe ale ţării; grupul a depăşit pragul veniturilor de 1 milion de euro în al doilea an de funcţionare; în 2017 antreprenorul a decis să renoveze o clădire istorică din centrul Capitalei şi să o transforme în Dialogue Social Bar (un spaţiu dedicat mai ales evenimentelor corporatiste),  iar numărul cafelelor vândute în paharele 5 To Go a ajuns, de-a lungul celor patru ani, la peste 6,5 milioane.

    Interviul se desfăşoară de această dată în biroul lui Savopol, aflat deasupra Dialogue, ce se întinde pe 100 mp în zona Piaţa Rosetti. Modul în care unităţile 5 To Go au împânzit oraşele ţării se vede cel mai bine în harta aflată la intrarea în birou: pe parcursul a patru ani, 5 To Go a devenit cel mai mare operator de cafenele din România – 95 la finalul anului trecut – şi, potrivit antreprenorului, cel mai mare brand local european tot în funcţie de acest criteriu. Anul trecut, grupul 5 To Go genera afaceri de 5,5 milioane de euro, iar pentru anul acesta şi-au propus să ajungă la o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, odată cu atingerea obiectivului de a deschide 50 de noi unităţi. Pe termen lung însă, Radu Savopol vrea să facă din brandul dezvoltat de el şi de partenerul său de afaceri, Lucian Bădilă, „un lider regional”.

    De la design la pub
    Povestea antreprenorială a lui Radu Savopol a început în urmă cu aproximativ două decenii, cu un pub în Sinaia, iar de atunci lista proiectelor sale a tot crescut. De profesie designer de interior şi pasionat de arhitectură, el observa că în jurul anilor 2000 lumea era foarte circumspectă să apeleze la designeri şi arhitecţi pentru a-şi decora restaurantele sau puburile şi şi-a spus atunci – „De ce să nu fac eu un pub şi să îl fac aşa cum vreau?”. Lipsa de proiecte în zona de arhitectură l-a inspirat să deschidă mai întâi localul Old Nick Pub din Sinaia, locul „unde prietenii se adună să bea nu numai o cafea, cât şi un pahar de alcool“, după cum reieşea mai demult în descrierea de pe site-ul companiei. Localul era inspirat de bunicul lui Savopol, devenit personaj central al poveştii afacerii sale: Old Nick era porecla bunicului, comandant de navă pe distrugătorul Ferdinand, care obişnuia să comande câte două pahare „din cel mai faimos whisky canadian de secară“ într-un local de pe malul Dunării, în amintirea cumnatului său ce se stabilise în Canada. Alegerea staţiunii prahovene pentru primele afaceri a fost, potrivit antreprenorului, „pur întâmplătoare“. Antreprenorul spunea că ajunsese să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului în Sinaia, astfel că următoarea afacere lansată a fost tot acolo, în 2008. Aceasta s-a concretizat în revitalizarea unei cafenele cu o istorie de 100 de ani, Cafeneaua Parcului. Ulterior, şi-a extins afacerile în Bucureşti mai întâi tot printr-o cafenea, prima realizată împreună cu importatorul Lavazza pe piaţa locală. Mai apoi însă, a decis să se concentreze pe dezvoltarea lanţului de cafenele 5 To Go.

    Cititi aici intreaga poveste a lui Radu Savopol

  • Povestea omului care a creat al doilea cel mai mare producător global de băuturi alcoolice

    Paul Ricard s-a născut pe 9 iulie 1909 în Sainte-Marthe, cartier aflat în cel de-al 14-lea arondisment al Marsiliei, în familia unor negustori de vin. A studiat la liceul Thiers din Marsilia şi, deşi era pasionat de pictură, s-a alăturat afacerii de familie, după ce tatăl său nu l-a încurajat să îşi urmeze pasiunea.
     
    Când era tânăr, a descoperit băutura alcoolică denumită pastis, prin intermediul unui păstor bătrân. Băutura, un lichior cu aromă de anason, considerată şi aperitiv, a fost interzisă, alături de alte băuturi pe bază de anason, în perioada primului război mondial. Folosirea acestui ingredient era considerată o subminare a eforturilor franceze în perioada războiului. 
     
    Ricard a experimentat însă crearea unui sortiment mai rafinat, în care a folosit anason stelat, seminţe de chimen, lemn dulce şi ierburi provensale. Reţeta exactă nu a fost însă dezvăluită niciodată şi rămâne în continuare un secret. Cert este că la momentul ridicării prohibiţiei pentru formele mai uşoare de băuturi pe bază de anason, în 1932, Ricard era pregătit. El şi-a vândut produsul drept „pastis autentic marsiliez”. Compania ce îi poartă numele a fost creată în 1939, iar un an mai târziu el a vândut mai mult de 2,4 milioane de litri din lichiorul său. 
     
    Pastisul a fost interzis din nou în perioada celui de al doilea război mondial, fiind considerat „contrar valorilor” regimului colaboraţionist francez de la Vichy (numele statului francez condus de mareşalul Philippe Pétain în perioada celui de al doilea război mondial). 
     
    În perioada războiului, Ricard s-a retras în regiunea Camargue, unde a experimentat cultivarea orezului. Folosind abilităţile lui de distilerie, a creat un subtitut alcoolic pentru petrol folosind prune şi cireşe – acesta a fost folosit de Rezistenţa Franceză. 
     
    În 1952, Charles Pasqua a fost angajat ca om de vânzări pe teren al companiei sale, iar ulterior a devenit marketing director pentru Ricard. El a devenit ulterior de două ori ministru de interne (sub prim-miniştrii Jacques Chirac şi Edouard Balladur). O parte din profiturile anuale ale companiei lui Ricard au fost convertite în acţiuni şi oferite angajaţilor. În 1962, Ricard s-a listat la bursa franceză de valori; listarea a îmbogăţit mulţi dintre vechii angajaţi ai companiei. 
     
    Chiar dacă nu şi-a urmat pasiunea pentru pictură, Picard şi-a manifestat spiritul artistic asupra companiei: spre exemplu, designul logoului, format din culorile albastru şi galben, inspirate de culorile cerului şi soarelui marsiliez, a fost creat de el. 
     
    Promovarea băuturilor pe bază de anason era ilegală în 1952; excepţie de la această regulă făceau doar materialele trimise distribuitorilor, afişele din locurile în care se vindea alcool şi designul maşinilor de livrat. În autobiografia sa, Ricard a scris că interdicţia s-a dovedit a fi „un avantaj secret care ne-a obligat să ne exersăm imaginaţia…”. Spre exemplu, în scopul promovării, Ricard a creat un ulcior care să ţină gheaţa şi apa pentru amestecul cu pastis în 1935; acesta a ajutat la promovarea brandului în rândul consumatorilor francezi. A produs însă mai multe materiale care aveau să ajute la popularitatea mărcii sale, inclusiv decantoare, pahare, scrumiere, ceasuri şi cărţi de joc. Există chiar şi un muzeu cu obiecte de advertising, pe care Ricard l-a creat pe insula Bendor. 
     
    Ricard a observat rapid şi efectul asupra afacerii al asocierii cu evenimente sportive: el a fost primul sponsor comercial al Turului Franţei, în 1948, iar în 1970 Ricard a construit circuitul Paul Ricard, un traseu de curse aflat în apropierea sateului Le Castellet, în sudul Franţei. Acesta a găzduit 14 ediţii de Formula 1 Grand Prix între 1971 şi 1990, precum şi Bol d’Or sau Grand Prix-ul francez pentru motociclete. După o absenţă de un deceniu, Grand Prix-ul francez s-a întors anul trecut pe circuitul Paul Ricard. Aeroportul Le Castellet a fost construit de asemenea în apropierea circuitului. 
     
    Creativitatea lui nu s-a limitat însă la business, iar în 1950 Ricard a produs unul dintre primele filme franţuzeşti color, „La maison du printemps” (Casa primăverii -n.red). A publicat de asemenea autobiografia „La Passion de creer” (Pasiunea de a crea -n.red), în 1983. 
     
    Tot în anii ’50 a cumpărat două insule în Provence-Alpes-Cote-d’Azur – insula nelocuită Bendor şi insula Embiez. Pe Bendor a pus bazele Expoziţiei Universale de Vinuri şi Băuturi, în 1966, care, potrivit lui, avea scopul de a crea „o enciclopedie completă şi permanentă de vinuri şi băuturi”, precum şi muzeul obiectelor de advertising ale Ricard. Ricard a fost implicat şi în campanii împotriva poluării industriale, iar în 1966 a pus bazele Observatoire de la mer (Observatorul Mării), care a devenit mai târziu Institutul Oceanografic Paul Ricard. Acesta se află pe insula Embiez şi este axat în continuare pe creşterea conştientizării asupra problemelor de mediu ale mărilor. La institut există şi un acvariu. 
     
    În ceea ce priveşte afacerea sa, el a demisionat în 1968 de la conducerea activităţilor de zi cu zi ale acesteia, în semn de protest asupra interferenţelor guvernului în afacerea sa. Ca umare a demisiei sale, businessul a fost condus de fiul său, Patrick. În 1975, compania a fuzionat cu cel mai mare competitor al acesteia, Pernod, devenind Pernod Ricard. La pensie, Ricard a pictat şi a lucrat şi ca primar al micului orăşel Signes (între 1980 şi 1988), aflat lângă circuitul care îi poartă numele. A murit în Signes în 1997, la vârsta de 88 de ani.
     
    Până în 1990, Ricard era cel mai bine vândută băutură alcoolică din Franţa şi ajunsese să fie comercializată în 140 de ţări. La moartea lui Ricard, Pernod Ricard era al treilea cel mai mare producător global de băuturi alcoolice. În prezent, Pernod Ricard a urcat până pe poziţia a doua din punctul de vedere al producţiei de băuturi alcoolice, cu venituri de 8,98 de miliarde de euro şi un profit net de peste 1,5 miliarde de euro, având peste 18.900 de angajaţi. Afacerea este în continuare condusă de un membru al familiei – Alexandre Ricard, unul dintre nepoţii lui Paul Ricard. El este CEO al companiei din februarie 2015. La vârsta de 43 de ani, este cel mai tânăr CEO din lista primelor 40 de companii listate la bursa Euronext din Paris.

  • Povestea tristă a unui tânăr care a mers 32 de kilometri pe jos că să nu întârzie la locul de muncă în prima zi. Reacţia şefului a fost una la care nimeni nu se aştepta

    Proprietarul unui business din Statele Unite i-a oferit unui angajat, drept cadou, o maşină nouă. Gestul a venit ca urmare a faptului că angajatul în cauză străbătuse 32 de kilometri pe jos ca să nu întârzie la prima zi de muncă.

    Maşina lui Walter Carr s-a stricat la scurt timp după ce acesta plecase de acasă, din suburbiile oraşului american Birmingham. El şi-a continuat drumul pe jos, în speranţa că va ajunge la birou în timp util.

    La un moment dat, un poliţist l-a oprit şi i-a cerut să se identifice; mişcat de povestea tânărului, ofiţerul i-a cumpărat mâncare şi l-a dus cu maşina pe scurta distanţă rămasă.

    Câteva zile mai târziu, CEO-ul companiei a venit să facă cunoştinţă cu noul său angajat. Impresionat de poveste, el i-a oferit tânărului un Ford Escape din 2014. “Am fost cu adevărat atins de cele întâmplate”, a declarat celor de la BBC Luke Marklin, proprietarul companiei. “Are toate calităţile unui angajat desăvârşit.”

    O companie online, demarată de cei care au aflat povestea lui Walter Carr, a dus la strângerea a peste 50.000 de dolari.

  • Care sunt cele mai bogate şi puternice 10 familii din lume

    Există numeroase „teorii ale conspiraţiei” care spun că anumiţi oameni sau organizaţii controlează lumea în care trăim. Unele teorii spun chiar că cele mai bogate familii îi controlează pe preşedinţii anumitor ţări. Potrivit unei liste alcătuite de jurnaliştii brightside.me, iată care sunt familiile pentru care o astfel de teorie este cel mai probabilă:

    1. Familia Rockefeller: surse diferite plasează averea lor la între 1.000 şi 3.000 de miliarde de dolari. Familia a devenit populară datorită lui John Rockefeller, primul milionar al lumii. La finalul secolului al XIX-lea, familia deţinea 90% din industria petrolieră a Statelor Unite. Ambele războaie mondiale au întărit poziţia familiei Rockeffeler – ei deserveau atât partea germană, cât şi pe Aliaţi.

    Teorii ale conspiraţiei spun că membri ai familiei Rockefeller conduc un guvern secret al lumii.

    2. Familia Morgan: John Pierpont Morgan a fost printre pionierii domeniului financiar american. A vândut arme în perioada Războiului Civil şi aproape că a fost închis pentru asta. În 1907, el a prevenit prăbuşirea sistemului bancar.

    Descendenţii săi se numără în continuare printre cele mai puternice familii din domeniul bancar. În afară de Statele Unite, ei au ramuri şi în Europa. Câţiva membri ai familiei au administrat General Motors şi General Electric.

    Teoriile conspiraţiei susţin că familia Morgan decide direcţia politică a Statelor Unite şi administrează toate băncile lumii.

    3. Casa Saudului: este dinastia regală care a guvernat Arabia Saudită încă din 1932. Şeful familiei este regele Salman bin Abdulaziz Al Saud. El deţine puterea politică totală, iar membrii familiei sale au roluri militare şi administrative importante. Ei pot obţine orice loc de muncă îşi doresc, cât timp acesta este în ţară. Deţin totodată 20% din rezervele globale de petrol.

    4. Familia Rothschild: în perioada lui Napoleon, ei se numărau printre cele mai bogate familii. Dinastia a fost începută de Mayer Amschel Rothschild. El au pus bazele unui imperiu bancar uriaş şi a fondat propriul imperiu financiar. Amschel a lăsat un testament pentru moştenitorii lui unde şi-a prezentat convingerile despre cum acest imperiu ar trebui să fie administrat; familia a menţinut aceste obiceiuri timp de 200 de ani.

    5. Familia Baruch deţine o avere mai mică decât a familiiilor Rothschild şi Rockefeller, dar impactul lor ar fi mai mare: Bernard Baruch, primul din dinastie, a fost consilier pentru cinci preşedinţi americani. S-a numărat, de asemenea, printre prietenii lui Sir Winston Churchill. El a fost cel care ar fi lansat termenul de „Război Rece” şi ar fi păstrat secretul designului bombei atomice.

    6. Familia Walton: Sam Walton a deschis primul magazin Walmart în 1962, iar această decizie l-a transformat peste ani în unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii. După moartea lui, afacerea a fost controlată de soţia sa şi de cei patru copii. Familia administrează totodată Arvest Bank; au totodată mai multe obiecte de artă precum şi o organizaţie caritabilă.

    7. Casa Windsor: dinastia regală a Marii Britanii este condusă de Regina Elizabeta a II-a, precum şi de către biserică şi de comandantul forţelor militare ale Marii Britanii.

    8. Familia Murdoch: familia Murdoch a început să îşi dezvolte imperiul în Australia. Keith Murdoch era un reporter axat pe politică ce scria pentru publicaţii aflate în Melbourne. Atunci când Keith a devenit editorul publicaţiei pentru care scria, a dublat vânzările şi a devenit CEO-ul acesteia.

    Fiul său, Rupert, a lucrat iniţial şi el reporter. Odată ce au dobândit puterea mediei centrale din Australia, au pus bazele News Corporation. În prezent deţin 20th Century Fox, Fox News, Myspace şi DowJones. News Corporation a fost acuzată pentru înregistrări ilegale ale familiei regale, precum şi ale unor celebrităţi; au fost acuzaţi şi de mită acordată poliţiei.

    9. Familia Oppenheimer: deţin majoritatea resurselor de aur ale lumii. Ernest Oppenheimer s-a mutat în Kimberley, Africa de Sud, unde a devenit primarul oraşului, iar apoi şeful unei companii de exploatare a diamantelor. Controla piaţa globală a diamantelor; în prezent acest rol a fost preluat de nepotul său, Nicky Oppenheimer. Familia produce şi vinde diamante, aur, fier, platină şi minerale industriale.

    10. Familia Pritzker: familia Pritzker este formată din imigranţi evrei, cu originile în Ucraina. Ei s-au mutat din Kiev în Chicago în 1881. Sunt şefii corporaţiei din industria ospitalităţii Hayat. Aceasta deţine 777 hoteluri în 54 de ţări.

  • Cum arată prima staţiune exotică din România: satul plutitor dintr-un peisaj de poveste – GALERIE FOTO

    Judeţul Caraş-Severin găzduieşte una dintre cele mai spectaculoase staţiuni turistice din România.

    Judeţul Caraş-Severin înregistrează o nouă premieră – prima staţiune lacustră din România. Proiectul derulat cu fonduri de la Uniunea Europeană s-a concretizat cu amenajarea în localitatea Berzasca a 30 de case suspendate pe piloni deasupra Dunării, care vor fi legate prin pontoane.

    Căsuţele lacustre sunt dotate cu aer conditionat, televiziune prin cablu, bucatarie şi baie.

    Complexul este dotat cu piscine, restaurante, alei de promenadă, o pistă pentru biciclete, un punct de belvedere şi un port turistic. Valoarea proiectului intitulat ”Dreptul la Dunăre” s-a riidicat la 1.800.000 lei, potrivit Radio Reşiţa.

    Casele Lacustre din Berzasca, judetul Caras-Severin, sunt bungalow-uri capabile să cazeze doi adulti si doi copii

    Satul lacustru de la Berzasca este unic, la fel ca şi locul unde este amplasat, Clisura Dunării fiind cel mai spectaculos defileu al fluviului.

    Alte 15 case lacustre vor fi construite anul viitor la Berzasca, în oglindă. O altă firmă se va ocupa de lucrările celei de-a doua faze a proiectului, complexul Pelican. O a treia etapă a proiectului include şi un restaurant.

  • 5 minuni naturale din România apreciate de o lume întreagă

    5. Tunelul Iubirii

    O porţiune de cale ferată dintre oraşele Oţelul Roşu şi Caransebeş a devenit o curiozitate pentru vizitatori şi un loc apreciat de către îndrăgostiţi. Pe marginile căii ferate arborii şi vegetaţia din jur s-au unit şi au creat forma perfectă a unui tunel, o boltă de copaci lăsată să crească în voie face din acest loc un peisaj unic în România. Puţini români ştiu să ajungă în acest loc magic, Tunelul Iubirii se află cam la jumătatea distanţei dintre Obreja şi Glimboca şi este deseori asemănat cu Pasajul Iubirii din Ucraina.


    4. Insula Ovidiu

    În apropierea oraşului Ovidiu se află insuliţa omonimă, un spaţiu excelent pentru cei care doresc să se bucure de linişte câteva ore şi să relaxaze într-o zonă prea puţin atinsă de mâna omului. Insula Ovidiu este exemplul perfect al naturii armonioase, dar şi leagănul unei legende unice. Pentru a ajunge pe insulă, trebuie să călătoriţi până la destinaţie cu vaporaşul, dintr-o dată se va dezvălui o oază de verdeaţă de o frumuseţe cum rar aţi mai întâlnit.


    3. Canionul Şapte Scări


    Se află chiar pe Valea Prahovei, dar deşi este localizat într-un loc atât de accesat de către turişti, nu este atât de renumit. Această splendoare naturală se află la o aruncătură de băţ de Predeal şi este format în întregime de apele pârâului Şipoaia. Canionul Şapte Scări se află la o altitudine cuprinsă între 1100-1200 de metri şi este format din şapte chei săpate în calcar, găzduind un număr de şapte cascade. Pentru a admira unicul canion, trebuie să urci şapte rânduri de scări metalice care îşi vor solicita destul de mult efortul fizic.


    2. Lacul Ochiu Beiului

    Se află în Munţii Aninei, iar nuanţa sa de culoarea cerului te îndeamnă să-i afli povestea. Lacul Ochiul Beiului este o structură unică în România, o acumulare de apă cu diametrul de 15 metri, care nu îngheaţă niciodată, nici măcar în timpul iernii. Lacul nu are o adâncime mai mare de 3,6 metri, aşa încât va fi foarte uşor să observi păstrăvii care se plimbă jucăuşi pe fundul apelor. Zona este frumoasă şi plină de mistere, cu o faună unică şi peisaje uimitoare.


    1. Cascada Bigăr

    Podiumul nu poate fi ocupat decât de Cascada Bigăr, una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din Europa şi chiar din lumea întreagă. Această operă de artă sculptată de natură se află pe Cheile râului Miniş şi constiuite împreună cu împrejurimile un orizont unic tot mai apreciat de către turiştii din întreaga lume. Turismul în zonă s-a relansat odată cu anul 2010, atunci când o revistă de specialitate a realizat un album cu locuri deosebite din România în care a fost inclusă şi Casada Bigăr.

  • Tânărul care a pus umărul la afacerea celui mai mare lanţ românesc de cafenele: „Vreau să fiu parte din acest val al tinerilor care ştiu că lucrurile se pot schimba în mai bine”

    Lucian Bădilă coordonează împreună cu Radu Savopol cel mai mare lanţ românesc de cafenele, 5 to go, având aproximativ 200 de angajaţi. Anul trecut, grupul 5 To Go genera afaceri de 5,5 milioane de euro, iar pentru anul acesta şi-au propus să ajungă la o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, odată cu atingerea obiectivului de a deschide 50 de noi unităţi. Pe termen lung însă, Radu Savopol vrea să facă din brandul dezvoltat de el şi de partenerul său de afaceri „un lider regional”.

    Lucian Bădilă se ocupă direct de coordonarea echipei de marketing şi a celei operaţionale. „Îmi place să spun că suntem o gaşcă unită, completată, desigur, de prietenii care iubesc acest brand românesc, şi că, împreună, reuşim să aducem valoare pentru consumatori, prin concepte şi campanii creative, idei îndrăzneţe şi să transmitem un mesaj pozitiv şi zâmbete, căci, nu?, Smile, there’s coffee!” Anul 2018 a fost un an ascendent în povestea 5 To Go, spune Lucian Bădilă. „Un an al provocărilor, al schimbărilor şi al recunoaşterii, pentru că am primit şi titlul de cea mai bună cafenea din România la Horeca Awards 2018.”

    Pe lângă activitatea de marketing, au avut ca scop dezvoltarea francizei, ceea ce s-a materializat cu succes, anul trecut ajungând la un număr de 100 de unităţi deschise, un target îndeplinit cu două luni înainte de finele anului. Pentru 2019 şi-au propus încă 50 de noi locaţii. „Primul pas spre ceea ce trăiesc astăzi a fost mutarea mea în Bucureşti”, spune el. A plecat din oraşul său natal, Sinaia, iar apoi s-a alăturat lui Radu Savopol în tot ceea ce a însemnat conceperea şi dezvoltarea brandului 5 To Go. Cariera sa profesională s-a fundamentat în România, iar „faptul că fac parte din povestea 5 To Go, unul dintre cele mai iubite branduri româneşti, mă face să îmi doresc să continuu aici, adică în ţară. Consider că, deşi poate cei mai mulţi dintre noi nu mai cred, România are potenţial din toate punctele de vedere, iar brandurile locale încep să se dezvolte şi să se afirme din ce în ce mai mult”.

    Profilul lui Lucian Bădilă a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • Cronică: Lucruri şi mai stranii

    Perioada destul de lungă dintre sezoanele 2 şi 3 (aproape doi ani) a ridicat aşteptările fanilor, care au început încă din primele luni ale anului să emită tot felul de teorii legate de întâmplările bizare din Hawkins.

    Iar fraţii Duffer nu au dezamăgit, venind cu episoade cât se poate de diferite de cele anterioare, dar suficient de bune încât fanii să ceară un al patrulea sezon – de preferat, fără alţi doi ani de aşteptare.

    A trecut aproape un an de când Eleven a închis poarta către lumea răsturnată, iar protagoniştii par să fi ajuns la etapa adolescenţei. O surpriză a fost apariţia lui Hopper, cel care, din punctul meu de vedere, a legat povestea din primele două sezoane. Personajul e trasat diferit, punându-se mai mult accent pe partea comică decât pe influenţa pe care el o are asupra celor mici. Nu e o nuanţă care mi-a plăcut în mod deosebit, dar ea dispare în ultimele episoade ale sezonului, atunci când lucrurile devin ceva mai serioase. Întâmplător sau nu, secvenţele regizate de fraţii Duffer sunt şi cele în care personalitatea lui Hopper e mult mai bine pusă în evidenţă.

    Mike, Will, Dustin şi Lucas îşi pierd, parcă, din aura de inocenţă care i-a făcut atât de îndrăgiţi la început. Apariţia unor noi personaje îi pune şi mai mult în umbră, o altă alegere discutabilă a producătorilor.

    Fără a insista prea mult pe părţile negative, pentru că sentimentul general pe care mi l-a lăsat Stranger Things a fost (şi de această dată) unul pozitiv, nu pot să nu remarc asemănarea evidentă cu unele filme din anii ’70 şi ’80. Fraţii Duffer au recunoscut că se inspiră deseori din cinematografia acelor ani, dar sunt secvenţe care par trase la indigo după filme precum Invasion of the Body Snatchers.

    În fine, toate aceste asemănări au şi un element pozitiv: dau un sentiment de nostalgie pe care cu greu îl poţi regăsi în alte părţi. Este poate şi unul dintre motivele pentru care Stranger Things rămâne unul dintre bestsellerele celor de la Netflix.

    Ultimele episoade ale sezonului sunt printre cele mai bune de până acum – finalul, în special, e realizat aproape de perfecţiune. Prima parte a poveştii e însă una cam lentă şi, pe alocuri, lipsită complet de acţiune. Nu ştiu dacă cei de la Netflix au inclus pe caietul de sarcini un număr minim de episoade sau fraţii Duffer au vrut pur şi simplu să prezinte pe îndelete povestea fiecărui personaj; ar fi fost poate mai indicat ca Stranger Things 3 să aibă doar 5 sau 6 episoade.
    Închei cu speranţa că Stranger Things va mai avea cel puţin unul-două sezoane; dincolo de micile greşeli sau probleme ale serialului, rămâne una dintre cele mai bune producţii disponibile astăzi.

    Nota: 8,5/10

    ​Stranger Things

    Sezoane: 3
    Număr episoade: 25
    Creatori: Fraţii Duffer
    Distribuţie: Millie Bobby Brown, Finn Wolfhard, Winona Ryder, David Harbour
    Disponibil pe Netflix

  • Povestea femeii care a fugit de nazişti, dar a ajuns apoi să aibă o avere de sute de milioane de lire sterline

    Stephanie Shiley spune că părinţii ei au făcut tot ce-i stă în putinţă pentru a o proteja pe ea şi sora ei de ororile naziştilor. “Au fost o mulţime de lucruri groaznice care se întâmplau în jur”, povesteşte ea celor de la BBC.
     
    Stephanie Shirley s-a născut Vera Buchthal în oraşul german Dortmund, tatăl său fiind un judecător evreu.
     
    El sperase că poziţia de putere în care se afla îi va proteja familia, dar, pe măsură ce guvernul nazist şi-a sporit persecuţia asupra evreilor germani, a decis să fugă împreună cu familia la Viena.
     
    În timp ce mulţi s-ar fi străduit să depăşească o astfel de traumă din copilărie, Stephanie Shirley spune că acei ani i-au dat determinarea să reuşească în viaţă. “Sunt încă condus de acel început în viaţă”, spune ea.
     
    Ea a fost un pionier în industria calculatoarelor şi a militat  pentru drepturile femeilor în anii 1950 şi 1960. 
     
    Stephanie Shirley a acumulat o avere de 150 de milioane de lire sterline, cea mai mare parte oferind-o organizaţiilor caritabile.

  • Cum ar fi ca toată lumea să te uite?

    Dacă vă place muzica celor de la Beatles (şi cui nu-i place?), atunci „Yesterday“ vă va trimite într-o călătorie nostalgică, amintindu-vă de ce britanicii au fost, cândva, regii posturilor de radio din întreaga lume.

    Totul începe cu o pană de curent care afectează tot globul; Jack (Himesh Patel), un muzician britanic care nu se bucură de prea mult succes, este implicat într-un accident cu un autobuz şi pare să fie singurul om de pe Pământ care îşi aduce aminte de Hey, Jude, Yellow Submarine sau Yesterday. Previzibil, cariera sa explodează, iar Jack se transformă într-un superstar.

    Şi dacă muzica nu e un argument destul de bun, numele regizorului va fi cu siguranţă: Danny Boyle, cel care a regizat multe filme excelente – Slumdog Millionaire, Trainspotting sau 127 de ore sunt doar câteva dintre ele.

    Sigur, filmul are şi multe probleme: în primul rând, se insistă mult prea mult pe relaţia dintre Jack şi Ellie (Lily James), una care nu stârneşte prea mult interes. Pe de altă parte, cred că scenariştii au ratat ocazia de a evidenţia una dintre întrebările esenţiale ale filmului: cum ar fi arătat lumea artistică dacă Beatles nu ar fi existat? Boyle şi echipa se mulţumesc doar cu expunerea acestei ipoteze, iar răspunsul e dat, practic, de întreaga desfăşurare a evenimentelor: chiar şi fără John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr, acordurile ar fi ajuns, cumva, la urechile celor care iubesc muzica.

    Un segment interesant este cel în care succesul lui Jack atinge cote nemaiîntâlnite; aici, Boyle duce filmul spre comedie, ironizând tot ceea ce înseamnă industria muzicală de astăzi. Nu este însă foarte clar dacă lucrurile stăteau la fel şi pe vremea celor de la Beatles.

    În cele din urmă, Jack trebuie să aleagă între succes şi dragoste, iar asta diminuează din calitatea filmului. Sunt convins că s-ar fi putut găsi şi o altă încheierii o poveştii, fără a da spectatorului prea multe explicaţii; nici fenomenul „uitării“ nu e explicat în vreun fel, dar nu cred că o să vedeţi pe nimeni plângându-se de asta.

    Yesterday este un film uşor, dar care va rezona cu multă lume datorită coloanei sonore. Dacă ar fi fost vorba de altă formaţie şi nu de Beatles, aş fi fost probabil reticent să recomand acest film; însă o fac, şi sper să vă bucuraţi de călătoria muzicală aşa cum am făcut-o şi eu.

    Notă: 7,5/10

    Yesterday
    Regia: Danny Boyle
    Distribuţie: Himesh Patel, Lily James, Sophia Di Martino
    Durată: 1 oră 56 minute
    Buget: 26 milioane dolari

    Data lansării: 12 iulie