Tag: posibilitate

Este bulversantă imaginea britanicilor beţi care se veseleau în martie în Spania cântând „Am luat virusul. Este doar o gripă, ia o bere” în timp ce spaniolii se pregăteau de intrarea în carantină în contrast cu imaginea de acum a Marii Britanii de ţară copleşită de pandemie. Petrecăreţii veniţi din Marea Britanie nu făceau atunci decât să oglindească mesajele transmise de guvernul pro-Brexit şi de presa afiliată acestuia.

The Guardian, publicaţie britanică, a analizat curentul social şi psihologic al scepticilor anticarantină în Marea Britanie. Însă astfel de atitudini sunt vizibile peste tot în lume, uneori la nivelul cel mai de sus, alteori în mediul de business sau în stradă. La câteva zile după ce premierul Boris Johnson a anunţat restricţii de carantină la sfârşitul lunii martie, Toby Young – autonumit secretar general al Uniunii pentru Libertatea de Exprimare – a ieşit cu propria variantă a sloganului tripartit al guvernului: „Rămâneţi sceptici. Nu staţi în carantină. Salvaţi vieţi“, scrie The Guardian.
Scepticismul are o istorie lungă şi respectabilă. De la reflecţiile lui Descartes privind metafizica şi până la „arta fină a detectării tâmpeniilor” a lui Carl Sagan, scepticii nu se tem să pună întrebări incomode. Chiar dacă acest lucru înseamnă a fi eretic. Jurnaliştii sunt moştenitori ai acestei fine tradiţii intelectuale. Este sarcina jurnaliştilor să critice puterea, să o tragă la răspundere. De la ratele de testare dubioase pentru Covid-19 şi până la negarea crizei din azilele de bătrâni, motivele puternice pentru scepticism abundă în ultima perioadă în Marea Britanie.
Însă din secţiunile de comentarii ale unei părţi din presa de dreapta se desprinde o nouă tulpină virulentă a scepticismului legat de Covid-19 care este exact opusul jurnalismului. În loc să ceară socoteală puterii, virusul jurnalistic denaturează şi distorsionează realitatea pentru a servi intereselor unei elite – şi pentru a încinge dezbaterile publice. În paginile The Daily Telegraph – ziarul pro-Brexit în care scrie premierul Johnson – The Spectator şi în alte publicaţii, scepticii anticarantină din Marea Britanie s-au dedicat unei singure cauze: se dovedea faptul că răspunsul Regatului Unit la epidemia de COVID-19 a fost o reacţie exagerată masivă şi isterică. „Ridicaţi carantina” este suma gândirilor lor, iar Suedia este pentru ei pământul făgăduinţei.
Chiar dacă amploarea epidemiei de COVID-19 a crescut nebuneşte, rândurile scepticilor carantinei din Marea Britanie s-au îngroşat. Ceea ce a fost cândva în mare parte un teren rezervat libertarienilor şi contrarienilor profesionişti găzduieşte acum oameni din guvern şi chiar, se pare, din anturajul premierului. Scepticii autonumiţi ai Marii Britanii arată adesea mai mult a războinici ai culturii în stil american decât a gânditori critici. Carantina – şi oamenii de ştiinţă care recomandă prudenţă – au devenit ţinte ale atacurilor lor partizane din ce în ce mai frenetice.
Young a fost unul dintre cei mai gălăgioşi sceptici ai carantinei – deşi a făcut turul posturilor de televiziune şi de radio plângându-se de modul în care a fost redus la tăcere. O aventură personală cu coronavirusul nu a făcut decât să-l încurajeze. „Coronavirusul ne-a transformat într-o naţiune de pisici speriate“, a spus el într-o opinie publicată în aceeaşi zi în care numărul oficial de decese din Marea Britanie a trecut de 31.500. (Site-ul Young Lockdown Skeptics rulează chiar şi reclame de la avocaţi care promit să consilieze pe oricine „ar putea avea un caz legal sau o plângere privind reglementările guvernului pentru carantină”). Young nu este singur. Autorii de opinii jurnalistice, cum ar fi Allison Pearson – care şi-a început cariera la Financial Times şi  trecut pe la The Independent, The Daily Telegraph, Daily Mail  şi chiar BBC – fac semnul egal între a cere şcolarilor să poarte măşti pe faţă şi abuzurile asupra copiilor. Între timp, închiderea puburilor britanice este redată ca o privare de libertate comparabilă cu totalitarismul comunist.
O furie specială este rezervată pentru un grup de oameni a căror profesie se bazează pe scepticism: oamenii de ştiinţă. Echipa de la Imperial College London – al cărei model a prezis până la jumătate de milion de morţi din cauza Covid în Marea Britanie fără măsuri de izolare – a fost acuzată de „ghiceală matematică brutală”.
Când The Telegraph l-a prins pe epidemiologul angajat de guverm Neil Ferguson încălcând regulile de carantină, puţini se arătau mai războinici decât editorialiştii ziarului. Pe reţelele de socializare, luptătorii anticarantină au prezentat delictele profesorului ca pe o dovadă că activitatea sa a fost defectuoasă. Inginerii imperiali au distrus economia.
Nu este surprinzător faptul că atât de mulţi contrarieni profesionişti sunt sceptici anticarantină plătiţi. Ei sunt produsele ecosistemului media distorsionat britanic, care privilegiază invariabil arsura în locul luminii. Pentru ei, singurul lucru mai rău decât a fi bârfiţi este a nu fi băgaţi în seamă – chiar dacă ceea ce se discută este echivalent cu darwinismul social. Însă cei care se opun carantinei nu sunt doar „personalităţi” media. Mulţi dintre cei mai generoşi donatori ai conservatorilor au cerut redeschiderea economiei. (Aceasta deoarece opiniile finanţatorilor de partide sunt, desigur, o consideraţie crucială într-o situaţie de urgenţă pentru sănătatea publică.)
Politicienii au intrat şi ei în cor. David Davis – care încă pare să creadă că Marea Britanie post-Brexit va fi salvată de influenţa politică a producătorilor de maşini din Germania – s-a convertit la cauza scepticilor. Fostul ministru Steve Baker i-a cerut premierului său să pună capăt „carantinei absurde, distopice şi tiranice”. Colegul lor Daniel Kawczynski ar dori să vadă desfiinţată Adunarea Naţională a Ţării Galilor astfel încât alegătorii săi să poată ajunge pe litoral. Cu asemenea personaje, n-ar fi de mirare ca vreun parlamentar britanic cu drepturi depline să se întrebe cu voce tare dacă Covid-19 nu este cumva o conspiraţie. Nadine Dorries, Lucy Allan şi Maria Caulfield, membri ai parlamentului, chiar cu atribuţii în sănătate (mintală), au arătat deja o dragoste aparte pentru împărtăşirea punctelor de vedere ale extremei dreapta. Cine va face acest lucru va primi, fără îndoială, mult mai mult spaţiu de opinie decât politicianul irlandez Mattie McGrath care, în căutare de atenţie, a întrebat dacă pandemia nu este cumva o mare escrocherie şi a fost ignorat în media locală, cu excepţia unor satire răutăcioase.
Sondajele sugerează că scepticismul anticarantină este deocamdată mai mult un sport cu puţini admiratori, însă istoria recentă a Marii Britanii arată cât de repede părerile venite de pe margine pot intra în mainstream. Când fostul eurodeputat şi editorialist proeminent de la The Telegraph Daniel Hannan a urcat pentru prima dată la bordul euroscepticismului, a produs o îngrijorare extremă. Acum el este una dintre călăuzele principale ale votului Marii Britanii de a părăsi UE – şi, aşa cum se întâmplă de obicei, un critic înverşunat al carantinei, care a proclamat absurd în februarie: „Îmi pun capul la bătaie. Este puţin probabil să fii ucis de coronavirus“, pentru ca în mai să trimită avertismente spre UE de genul „Nu veţi recăpăta niciodată puterea pe care o pierdeţi mulţumită coronavirusului”. El vorbea despre revenirea statului-naţiune, scopul Brexitului. Între timp, chiar premierul său a fost infectat şi a ajuns la spital.
Ecourile Brexitului în toate acestea nu sunt greu de observat. Ignorarea experţilor. Punerea „elitei” împotriva „poporului”. Este izbitor faptul că, deşi nu toţi brexiterii sunt sceptici în privinţa carantinei, aproape toţi lockdown sceptics sunt adepţi ai Brexitului. După ce a condamnat guvernul pentru inacţiune la începutul lunii martie, Nigel Farage cere acum revenirea la libertate pentru toţi. Pe reţelele de socializare, portofelul cu bani al campaniei pentru Brexit Arron Banks se numără printre cele mai beligerante voci anti-carantină.
Aceşti sceptici pot fi uşor de respins ca fiind o adunătură de frustraţi legaţi între ei de un contrarianism instinctiv, de ideologia libertaristă, de interesele de afaceri sau politice şi de teama unei schimbări către un conservatorism mai puternic. Însă ei au reuşit deja să schimbe discursul public – activişti de extremă dreapta au organizat manifestaţii anticarantină la Londra. S-ar putea ca societatea să ajungă într-un punct în care aproape că nu va mai exista o „expertiză” care să nu poată fi discreditată cumva de această marcă de „scepticism”. Şi având în vedere platforma şi puterea pe care mulţi dintre cei care o practică o posedă, ei pot încerca să facă pe oricine să pară un ipocrit sau un idiot util, subminând orice simţ al adevărului.