BusinessMagazin

Tag: pmp

  • Podul de voturi peste Prut

    După recenta vizită a premierului în R. Moldova pentru inaugurarea gazoductului Iaşi-Ungheni, unde a participat şi comisarul european pentru energie Guenther Oettinger, a urmat declaraţia preşedintelui că la încheierea mandatului va vizita R. Moldova şi va cere cetăţenie moldovenească. Declaraţia lui Traian Băsescu a retrezit speculaţiile apărute în presă în 2013, cu prilejul vizitei lui de atunci la Chişinău, că ar vrea să devină preşedinte al R. Moldova ori măcar să-şi continue cariera politică la Chişinău, cu sprijinul unor apropiaţi originari de peste Prut (Eugen Tomac, fostul şef al PMP şi actualul şef de campanie al Elenei Udrea, sau primarul unionist al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, naşul de botez al nepoatei preşedintelui Băsescu).

    A urmat o nouă mutare a premierului Ponta, care a sugerat la Alba-Iulia că în mandatul său ar vrea să se facă a doua Mare Unire a României după cea din 1918, provocând iritarea Moscovei, care a transmis că astfel de declaraţii care sugerează o unire a României cu R. Moldova sunt iresponsabile, inacceptabile şi a cerut o reacţie oficială a UE. Motivul, reclamat de Moscova sau de proruşii de la Chişinău şi în raport cu declaraţiile unioniste ale preşedintelui Băsescu, este că nicio ţară din UE nu poate susţine că nu recunoaşte independenţa şi suveranitatea unui alt stat.

    În replică, premierul Ponta, cu gândul la campania electorală, s-a declarat bucuros că e criticat de Rusia – o declaraţie menită nu atât pentru urechile electoratului său, care nu se remarcă prin rusofobie, cât pentru urechile adversarilor săi politici, care au început automat să-i reproşeze că a făcut declaraţiile despre unire anume ca să-şi atragă mânia Moscovei şi să pară astfel mai prooccidental decât este. Victor Ponta a avut totuşi grijă să-şi modereze tonul, precizând că el de fapt vrea, alături de premierul moldovean Iurie Leancă, doar integrarea R. Moldova în UE până în 2018-2019.

  • Cine a făcut “gluma de la Bruxelles” cu postul de comisar pentru Ajutor Umanitar atribuit României

    Klaus Iohannis, liderul PNL, a făcut uitată scrisoarea de contestare a candidaturii lui Creţu pe care a trimis-o la Bruxelles împreună cu Vasile Blaga, preferând o reacţie uşor pasiv-agresivă, cu sugestia că atât vechea CE, cât şi noua CE sunt de fapt dominate de politicieni de dreapta şi cu concluzia: “Ca viitor preşedinte al Dreptei voi face să se audă la Bruxelles vocea României!”. Secretarul general al PMP, Cristian Petrescu, s-a grăbit să atribuie preşedintelui Traian Băsescu meritul pentru portofoliul obţinut de Corina Creţu şi să susţină că dacă ar fi fost “în baza d-lui Ponta”, Creţu ar fi primit doar portofoliul Ajutor Umanitar.

    Varianta în care România primea portofoliul Ajutor Umanitar a fost iniţial vehiculată pe o listă datată 30 august şi publicată la 3 septembrie pe un blog al Financial Times, unde apărea însă numai numele lui Dacian Cioloş, actualul comisar pentru agricultură, nu şi numele Corinei Creţu, şi legat de care jurnalistul care a publicat-o, Peter Spiegel, îşi exprima multiple îndoieli, din cauza improbabilităţii ca anumite portofolii să fie atribuite unora dintre numele de pe listă (îndoielile nu aveau însă legătură cu portofoliul Ajutor Umanitar).

    După o zi, pe un blog al publicaţiei Euractiv a apărut o altă listă aşa-zis intermediară a portofoliilor, care modifica în mai multe puncte lista publicată de jurnalistul Financial Times şi unde pentru acelaşi portofoliu Ajutor Umanitar apăreau, urmate de mai multe semne ale întrebării, numele lui Dacian Cioloş şi al Corinei Creţu. Această variantă a fost însă publicată clar cu titlu de glumă, jurnalistul care a publicat-o scriind de la bun început că i-a fost comunicată de un “individ straniu”. Unii comentatori şi ziarişti occidentali sau estici s-au scandalizat, acuzând absurditatea unora dintre atribuirile de portofolii, alţii au înţeles imediat gluma, a cărei ţintă era Jean-Claude Juncker şi birocraţia uneori de neînţeles a structurilor de la Bruxelles, nicidecum o ţară anume sau un nume dintre cele de pe listă. Ulterior, chiar ziaristul care a publicat-o, Georgi Gotev, s-a amuzat pe Twitter de lista respectivă şi de cadrul fotografiei listei, unde la loc de cinste, în chip de presspapier, apărea o scrumieră (Juncker este un fumător înrăit).

    “Individul straniu” la care tot în glumă făcea referire Gotev era posesorul unui cont fals al şefului de campanie al lui Jean-Claude Juncker, Martin Selmayr, iar contul fals făcea parte dintr-o reţea de conturi similare care parodiază conturile unor comisari europeni şi oficialităţi de la Bruxelles, în buna tradiţie de umor pe Twitter care se dezvoltă de obicei în jurul celebrităţilor sau al politicienilor. Atât ziariştii acreditaţi la Bruxelles, cât şi oficialii europeni înşişi au cunoştinţă de existenţa unor astfel de conturi şi uneori chiar comunică cu posesorii lor, ca să se amuze sau ca să le câştige bunăvoinţa (deşi umorul promovat pe conturile respective este benign şi niciodată vulgar). În alte cazuri, oficialii respectivi au cerut eliminarea de pe Twitter a unor astfel de conturi, pentru a nu se crea confuzie, aşa cum s-a întâmplat cu Jonathan Hill, nominalizat pentru portofoliul Serviciilor Financiare, al cărui purtător de cuvânt a comunicat oficial că un anumit cont creat în scop de parodie nu îi aparţine lui Hill.

    La noi, lista de pe blogul Financial Times a trecut aproape neobservată, în schimb cea de pe blogul Euractiv a generat o adevărată explozie de indignare la televiziuni şi în presă: atât vocile opoziţiei, cât şi premierul Victor Ponta au părut să ia de bună lista, din motive diferite: primele – în numele ideii că Juncker nu dă doi bani pe o Românie guvernată de PSD sau pe competenţele Corinei Creţu şi de aceea îi atribuie acesteia un portofoliu mărunt, al doilea – pentru că putea să facă astfel legătura între schimbarea portofoliului promis Corinei Creţu, Politica Regională, şi intervenţia la Bruxelles a lui Iohannis şi Blaga în defavoarea ei, respectiv să-l acuze pe preşedintele Traian Băsescu că subminează interesele României la CE. Mai departe, atât preşedintele Băsescu, cât şi ziariştii apropiaţi acestuia au dus mai departe atacul strict electoral, dând de înţeles că lista jurnalistului de la Euractiv a fost “o glumă de la Bruxelles” care nu doar că l-ar fi avut ca ţintă pe Victor Ponta, dar că ar fi fost chiar concepută de Juncker şi de oamenii lui anume ca să-şi bată joc de Ponta.

    După ce a devenit cert că europarlamentara PSD va primi Politica Regională, preşedintele Băsescu a subliniat însă, corect, importanţa pentru UE a portofoliului Ajutor Umanitar, deţinut în actuala legislatură de bulgăroaica Kristalina Georgieva, un oficial european extrem de respectat. Această apreciere a aruncat involuntar în ridicol toate comentariile de până atunci ale vocilor opoziţiei (dar şi ale puterii) conform cărora primirea acestui portofoliu de către Corina Creţu ar fi fost o ruşine naţională.

    În calitate de comisar pentru Politici Regionale, Corina Creţu va administra un buget de 351,8 mld. euro, reprezentând o treime din bugetul UE pentru perioada 2014-2020, care va alimenta fondurile structurale şi de coeziune destinate reducerii inegalităţilor de dezvoltare dintre statele membre şi investiţiilor în infrastructură, utilităţi, educaţie, sănătate, integrarea şomerilor pe piaţa muncii.
     

  • Un nou sport naţional: ghicitul în Băsescu

    Desigur, o parte dintre vechii simpatizanţi ai lui Traian Băsescu din presă, partide sau ONG-uri au continuat să nutrească ideea că poate preşedintele nu vrea decât să le facă un serviciu candidaţilor dreptei (alţii decât Udrea), luând în considerare faptul că susţinerea prezidenţială arătată unui candidat îi taie automat acestuia şansele de a cuceri electoratul nehotărât sau pur şi simplu sătul de veşnica împărţire a politicii între “băsişti” şi “antibăsişti”. În acelaşi timp, o altă parte a vechilor simpatizanţi ai preşedintelui, călăuziţi de dogma că orice critică adusă unui candidat de dreapta e anatema pentru că îi serveşte inamicului nr. 1, respectiv candidatul PSD, au continuat să se arate dezamăgiţi sau speriaţi de teoria că Traian Băsescu ar face un “blat” cu Victor Ponta, teorie care la rândul ei se trage din dogma că orice moment de colaborare sau de armistiţiu cu adversarul, fie el în interesul ţării, fie în chip de varianta cea mai puţin rea din mai multe rele, reprezintă o trădare a cauzei lor comune, adică nimicirea adversarului.

    Criticile aduse de Traian Băsescu lui Klaus Iohannis, Cătălin Predoiu, Vasile Blaga, Monica Macovei au fost însă la fel de sincere ca şi criticile la adresa unor Victor Ponta sau Călin Popescu-Tăriceanu, iar viziunea lui asupra viitorului dreptei e total neschimbată faţă de acum un an, doi sau cinci, înainte ca Ioana Băsescu să înregistreze la OSIM “Mişcarea Populară” şi înainte de apariţia primului partid de tip “Albă-ca-Zăpada” (Noua Republică). Această viziune a însemnat de la bun început un nou partid care să reediteze rolul de avangardă a dreptei exercitat de vechiul PDL din perioada 2006-2009, să-i concentreze pe susţinătorii loiali ai preşedintelui şi, în frunte cu Elena Udrea, pregătită de mult timp pentru rolul de preşedinte, să preia din nou conducerea ţării.

    Noua Republică nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, iar PMP n-a reuşit pe parcursul anului trecut să golească de membri PDL-ul condus de Blaga şi să-i ia locul pe scena politică, dar planul continuă, conform declaraţiilor de săptămâna trecută ale preşedintelui: după alegerile prezidenţiale, spune el, nu va fi nicio fuziune între PNL şi PDL, ci PDL va fuziona la loc cu PMP, spre a a-şi recăpăta identitatea de dreapta ameninţată în prezent de dizolvarea în PNL şi a câştiga astfel, topit în partidul prezidenţial PMP, alegerile din 2016. Nimic mai simplu.

    Iar cine crede că Elena Udrea ar dori ori ar putea să atragă prin campania ei colorată şi zdravănă electorat PSD greşeşte: electoratul vizat de Udrea este exact electoratul vechi “de masă” al PDL, cel diferit de intelectualii fini care azi nu înţeleg de ce preşedintele nu o susţine pe Macovei şi cel ce i-a asigurat de fapt lui Traian Băsescu toate victoriile în alegeri.

  • Ardeii graşi şi morcovii care conduc România. Perlele politice ale săptămânii

    “Noi vom conduce România timp de 10 ani” – Klaus Iohannis (PNL)

    “Da, dar după două mandate ca preşedinte” – Monica Macovei, întrebată dacă se mai gândeşte să înfiinţeze un partid

    “În sfârşit vom avea un preşedinte care va occidentaliza această ţară” – Vasile Blaga (PDL) despre Klaus Iohannis

    “Cred că ar fi bine dacă domnul Iohannis ar veni să mă susţină, pentru că evident nu va intra în turul doi” – Elena Udrea (PMP)

    “Putem să înţelegem că nu vă este uşor cu legislaţia europeană, nici nouă nu ne-a fost uşor” – Liviu Dragnea (PSD) către investitorii chinezi

    “Cei doi politruci penibili, iresponsabili, aceşti Păcală şi Tândală ai politicii româneşti, s-au hotărât ei să reclame CE să nu ne dea dl. Juncker Dezvoltarea Regională. Nu-i intrebaţi de ce, pentru că ei n-au capacitatea de a se exprima raţional în limba română” – premierul Victor Ponta despre contestarea de către Blaga şi Iohannis a candidaturii Corinei Creţu la un post de comisar european

    “Singurul care se pronunţa în favoarea mea era şeful statului. Împotriva tuturor… pentru că ţara trebuie apărată” – Cristian Diaconescu, ex-PMP, actualmente susţinător al Elenei Udrea, despre perioada sa de candidatură la prezidenţiale

  • PSD începe războiul de 45 zile pentru cucerirea puterii la oraşe şi sate

    Acelaşi este acum şi principiul lui Adrian Năstase, care nici nu a ieşit bine din închisoare şi a cerut alegeri anticipate la anul, pentru consolidarea majorităţii parlamentare a unui PSD unit în jurul unui preşedinte de aceeaşi culoare politică. Exemplele de mai sus, contrapuse eşecurilor regulate ale oricăror încercări de coabitare politică, reflectă incapacitatea cronică de colaborare a puterii cu opoziţia, care i-a împins mereu pe politicieni să forţeze prin diverse metode cucerirea totală a puterii, guvernări monocolore şi impunerea de legi care să le asigure un control cât mai centralizat al administraţiei.

    După ce spargerea USL şi formarea ACL au lăsat PSD în inferioritate în majoritatea administraţiilor locale şi s-au lăsat cu certuri pentru putere, vicepremierul Liviu Dragnea a propus o OUG care să redea temporar (timp de 45 zile) dreptul aleşilor locali să se mute la alte partide în cursul mandatului, fără ca migraţia lor să le atragă pierderea funcţiilor. Dragnea susţine că mecanismul, menit să clarifice raporturile de forţe din administraţia locală, e acelaşi cu cel patentat în 2006 de ADA, care, după o perioadă de racolări masive de primari de la opoziţie, a introdus legea de interzicere a migraţiei politice a aleşilor locali, oferindu-le însă acestora o perioadă de graţie de 45 de zile ca să-şi declare partidul unde vor să rămână definitiv.

    Vicepremierul are dreptate însă doar parţial, adică exact de unde începe imoralitatea OUG propuse de el. Intenţia puterii (PSD acum, la fel ca ADA în 2006) este să atragă aleşi locali şi apoi să-i împiedice să migreze la alte partide până la următoarele alegeri locale. Numai că legea din 2006 interzicea în premieră migraţia, după ani în şir în care traseismul fusese liber şi nestingherit, iar cele 45 de zile erau menite pur şi simplu să accelereze mutarea în tabăra ADA a primarilor încă neracolaţi.

    Acum, PSD s-a gândit să redeschidă prin OUG fereastra traseismului spre a o închide la loc după 45 zile doar pentru că este în interesul său să obţină repede ce are de obţinut (adepţi noi cu acte ai PSD, UNPR şi PLR în primării şi consilii locale, cărora să le poată da în siguranţă fonduri de campanie pentru prezidenţiale şi a căror migrare să slăbească forţele ACL din teritoriu), fără să se lege la cap cu o procedură de modificare definitivă a legii din 2006 în sensul revenirii la migraţia liberă. O astfel de modificare definitivă ar fi pentru PSD nu doar neproductivă, pentru că şi-ar atrage renumele de restaurator al traseismului, dar şi periculoasă în perspectiva reorientării unor aleşi locali spre ACL în anii următori.

    Primul reflex al fruntaşilor PNL, PDL şi FMP (nu PMP) a fost să combată iniţiativa PSD cu plângeri în străinătate, la ambasadele UE şi SUA, la CE, PPE şi Comisia de la Veneţia, adică la fel ca în 2012 când cu scandalul loviturii de stat. Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a punctat însă, corect, că dacă vor să fie cu adevărat credibile, partidele dreptei ar trebui să se angajeze că nu vor primi niciun primar, şef de CJ sau consilier local dacă OUG va intra în vigoare, întrucât dacă vor beneficia şi ele de ordonanţă, după cum e previzibil, astfel de proteste nu vor avea nicio valoare.

    ACL a recepţionat rapid ideea şi a promis că nu va primi niciun primar sau consilier traseist, în timp ce PMP, prin vocea fostului preşedinte Eugen Tomac, a comunicat doar că “nu poate decât să bucure faptul că există aleşi locali care susţin punctul de vedere al PMP”. ACL ar fi singura dezavantajată clar dacă ordonanţa s-ar aplica, întrucât ar putea pierde primari şi consilieri nu doar în favoarea puterii, dar şi în favoarea PMP, în condiţiile în care inclusiv fruntaşi din PDL de talia lui Emil Boc îşi arată deja pe faţă susţinerea faţă de candidatura la prezidenţiale a Elenei Udrea.
     

  • Urzeala tronurilor în variantă dâmboviţeană: candidaţi blatişti, candidaţi iepuri

    Acum, fiecare tabără le acuză pe celelalte două că fac blat pentru ca una dintre ele să câştige prezidenţialele: pe rând, Iohannis e acuzat de PSD că face blat cu Băsescu şi de PMP că face blat cu Ponta, Udrea e acuzată de PSD că face blat cu Iohannis şi de ACL că face blat cu Ponta, Macovei e acuzată de PSD că face blat cu Iohannis.

    Uneori, blatul incriminat nici măcar nu are legătură cu prezentul candidaţilor, ci cu trecutul, devenind un fel de blat retroactiv: Iohannis a fost acuzat de PMP că a fost adus de “coaliţia Grivco” în 2009 în politica centrală şi de PSD că l-a votat pe Traian Băsescu în 2004 şi că l-a făcut cetăţean de onoare al Sibiului. PMP şi-a amintit că fostul pesedist Cristian Diaconescu ar fi votat în 2007 pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, revelaţie motivată de faptul că preşedintele şi Elena Udrea aveau nevoie de un pretext spre a renunţa la serviciile lui Diaconescu de candidat la prezidenţiale.

    Cu Diaconescu însă intrăm deja într-o subcategorie a acuzaţiilor de blat, cea care îl reduce pe câte un candidat la statutul de “iepure” pentru un candidat mai puternic: PSD spune că Diaconescu ar fi fost iepure pentru Udrea, Băsescu spune că Macovei ar fi iepure pentru Iohannis, ACL spune că Tăriceanu ar fi iepure pentru Ponta.

    Orice acuzaţie de blat, fie că e întemeiată sau nu, poate trece drept plauzibilă din două motive: traseismul cronic al politicienilor români şi interesele economice transpartinice care îi leagă pe mulţi, dincolo de rivalităţile politice de moment. Excesul de acuzaţii de blat e însă contraproductiv pentru cei care le emit, întrucât electoratul, zăpăcit de aceste tiruri încrucişate la infinit, sfârşeşte prin a nu mai reţine decât cele două motive de mai sus, excelente stimulente pentru absenteism.

  • Urzeala tronurilor în variantă dâmboviţeană: candidaţi blatişti, candidaţi iepuri

    Acum, fiecare tabără le acuză pe celelalte două că fac blat pentru ca una dintre ele să câştige prezidenţialele: pe rând, Iohannis e acuzat de PSD că face blat cu Băsescu şi de PMP că face blat cu Ponta, Udrea e acuzată de PSD că face blat cu Iohannis şi de ACL că face blat cu Ponta, Macovei e acuzată de PSD că face blat cu Iohannis.

    Uneori, blatul incriminat nici măcar nu are legătură cu prezentul candidaţilor, ci cu trecutul, devenind un fel de blat retroactiv: Iohannis a fost acuzat de PMP că a fost adus de “coaliţia Grivco” în 2009 în politica centrală şi de PSD că l-a votat pe Traian Băsescu în 2004 şi că l-a făcut cetăţean de onoare al Sibiului. PMP şi-a amintit că fostul pesedist Cristian Diaconescu ar fi votat în 2007 pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, revelaţie motivată de faptul că preşedintele şi Elena Udrea aveau nevoie de un pretext spre a renunţa la serviciile lui Diaconescu de candidat la prezidenţiale.

    Cu Diaconescu însă intrăm deja într-o subcategorie a acuzaţiilor de blat, cea care îl reduce pe câte un candidat la statutul de “iepure” pentru un candidat mai puternic: PSD spune că Diaconescu ar fi fost iepure pentru Udrea, Băsescu spune că Macovei ar fi iepure pentru Iohannis, ACL spune că Tăriceanu ar fi iepure pentru Ponta.

    Orice acuzaţie de blat, fie că e întemeiată sau nu, poate trece drept plauzibilă din două motive: traseismul cronic al politicienilor români şi interesele economice transpartinice care îi leagă pe mulţi, dincolo de rivalităţile politice de moment. Excesul de acuzaţii de blat e însă contraproductiv pentru cei care le emit, întrucât electoratul, zăpăcit de aceste tiruri încrucişate la infinit, sfârşeşte prin a nu mai reţine decât cele două motive de mai sus, excelente stimulente pentru absenteism.

  • Cine îşi împarte moştenirea lui Băsescu

    Udrea şi-a motivat posibila intrare în cursa prezidenţialelor prin faptul că lansarea neaşteptată a Monicăi Macovei în aceeaşi cursă sabotează şansele lui Diaconescu, întrucât şi Macovei, şi Diaconescu se luptă în fond pentru acelaşi electorat (ceea ce e adevărat), însă apariţia lui Macovei nu face decât să pună în evidenţă slăbiciunile deja existente ale poziţiei lui Diaconescu.

    Deşi comentatorii s-au străduit să arate că o candidatură Udrea îl avantajează sau dezavantajează numai pe Victor Ponta sau numai pe Klaus Iohannis, în realitate ea nu va strica niciunuia dintre ei, întrucât ambii au interes să se poziţioneze în contrast cu un candidat ostentativ “băsist” (ceea ce Diaconescu nu este).

    În tabăra puterii, ca să separe şi mai mult apele politice în funcţie de unicul criteriu al adeziunii/opoziţiei faţă de “băsism”, favorabil şanselor sale electorale, premierul Ponta a denunţat pactul de coabitare cu preşedintele, după ce acesta a admis că l-a “păcălit” la momentul semnării. Evenimentul a deschis calea mărginirii tot mai clare a strategiei PSD-PLR de campanie pentru alegerile prezidenţiale la reproşuri de “băsism” aruncate tuturor contracandidaţilor lui Victor Ponta.

    Cum cel mai nou confirmat oficial dintre aceştia şi cu şansele cele mai mari în sondaje este Klaus Iohannis, atacurile liderilor PSD şi ale partidului lui Tăriceanu s-au concentrat pe demonstrarea “băsismului” lui Iohannis, nu doar prin acuzaţii că s-ar fi întâlnit în secret cu preşedintele, ci şi prin exploatarea faptului că numeroşi fruntaşi ai ACL au făcut parte din guvernările PDL. Strategia unidirecţională a PSD-PLR are însă limite evidente, ţinând cont că atât PNL, cât şi PDL au convenit cu PSD să susţină organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru reducerea CAS de la 1 octombrie, adică exact măsura pentru care guvernul Ponta s-a încontrat cu preşedintele Băsescu.

  • Care e răul cel mai mare pentru România. Perlele politice ale săptămânii

    “Mi-era atât de simplu să răspund pozitiv la presiunile lui Băsescu, mi-era atat de simplu să calc în picioare libertatea presei şi să-i rog pe cei de la Antena 3 să-l lase în plata Domnului” – Dan Voiculescu (PC)

    “Răul cel mai mare pentru România îl constituie preşedintele ei” – Dan Şova (PSD)

    “E bine să se plimbe oamenii la Grădina Botanică, dar jandarmeria trebuia să fie acolo” – Klaus Iohannis (ACL) despre mitingul pro-Antena 3

    “Mare buboi s-a spart odată cu condamnarea lui Voiculescu de se scurge atâta puroi pe străzi” – Sebastian Lăzăroiu (FMP) despre mitingul pro-Antena 3

    “A vorbit cu vreun astrolog, i-a spus astrologul că nu e bine să fie alegerile în Scorpion, vrea să le mute în Săgetător?” – Liviu Dragnea (PSD) despre contestarea de către Klaus Iohannis a OUG 45/2014 privind organizarea alegerilor prezidenţiale

    “Traian Băsescu nu a dispărut, ci şi-a găsit o haină nouă, cu croială nemţească. Lupul umblă azi nestingherit prin România, în blană de Iohannis” – deputatul PSD Mihai Sturzu

    “Nimic nu ameninţă America, deoarece este departe, dar ţările est-europene riscă să fie distruse complet. Este vina lor, deoarece noi nu acceptăm ca avioane şi rachete să fie lansate de pe teritoriile lor împotriva Rusiei” – Vladimir Jirinovski, vicepreşedintele Dumei ruseşti

  • Suntem tot în 29 iulie 2012

    Motivul e simplu – recuperarea ambelor furii ar fi profitabilă electoral pentru PSD, respectiv PMP, ştiind că de atunci încoace, atât PSD, cât şi Traian Băsescu şi-au pierdut inevitabil din popularitate, iar numărul celor indecişi în perspectiva prezidenţialelor justifică orice încercare de remobilizare la vot cu vechile arme valabile la momentul 2012.

    Premierul Victor Ponta nu doar că s-a ţinut de data simbolică de 29 iulie ca să-şi lanseze candidatura la preşedinţie, deşi inundaţiile catastrofale din Oltenia şi Muntenia ar fi făcut pe oricine altcineva să amâne momentul festiv, dar a şi emis perla “Dacă azi, la doi ani după referendum, constatăm că doi ani din viaţa acestei ţări au fost pierduţi, vă cer să fiţi alături de mine ca următorii zece ani să fie schimbarea”, la doar câteva zile după ce se ostenise să prezinte ultimii doi ani drept limanul economic paradisiac după dezastruoasa guvernare PDL-Băsescu.

    De partea cealaltă, candidatul PMP la preşedinţie, Cristian Diaconescu, a înaintat Parchetului o sesizare de fapte de abuz în serviciu comise de liderii USL în 2012 în contextul suspendării preşedintelui Băsescu, iar politicienii care vizează categoria “electoratului justiţiar” al dreptei (Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Monica Macovei, Elena Udrea) continuă să-i înfiereze pe liderii ACL şi pe prezidenţiabilul Klaus Iohannis pentru că nu se dezic de evenimentele din 2012.

    Nu că disponibilitatea comică de compromis şi de uitare a trecutului din partea capilor ACL n-ar justifica un apel decent la memorie, numai că nu imperative etice îi animă pe cei ce se întorc obsesiv la 2012, ci perspectiva pierderii singurilor cai de bătaie viabili atât de către un PSD care a prins putere pe seama demonizării lui Băsescu, cât şi de către un PMP care aspiră să prindă putere pe seama demonizării oricui nu e cu Băsescu – cu alte cuvinte, ambele grupări ar fi nevoite să se întoarcă în prezent, adică la ce aşteaptă, fără furie, electoratul în 2014.