BusinessMagazin

Tag: pisica

  • ANALIST: Acordul OPEC este o victorie a economiei asupra politicii

    Jocul de-a şoarecele şi pisica pe care l-am văzut la reuniunea OPEC a lăsat impresia, iniţial, că un acord este imposibil de acceptat. Câteva ore mai târziu, imposibilul era realizat, spune Ole Hansen, Head of Commodity Strategy la banca de investiţii Saxo Bank.

    „În acest moment, avem măcar siguranţa că s-a pus o plasă de siguranţă sub pragul inferior al preţului petrolului. Intrăm în faza delicată de aplicare a acordului, în care aceste reduceri trebuie asumate şi puse în practică de fiecare stat membru”, adaugă Hansen.

    OPEC a ajuns, la Viena, la un acord care limitează producţia zilnică totală a statelor membre la 32,5 milioane de barili. Această reducere înseamnă o tăiere a producţiei cu 1,2 milioane de barili/zi din partea statelor membre OPEC şi cu 600.000 de barili/zi din partea celor care nu sunt membre.

    În funcţie de dimensiunea contribuţiei fiecărui stat membru la acestă reducere, Ole Hansen crede că va fi o adevărată “luptă” pentru un preţ al ţiţeiului peste 54 dolari/baril. Producătorii din SUA sunt gata de atac, ceea ce va pune o oarecare presiune pe creşterea preţului, asta până când stocurile la nivel global încep să scadă cu adevărat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inspiraţie pisicească

    După ce au cucerit Internetul, pisicile par să fi cucerit şi lumea modei, servindu-le drept inspiraţie creatorilor. Colecţia Miu Miu de primăvară/vară 2010 a prezentat pisici sub formă de imprimeuri pe piesele vestimentare, Karl Lagerfeld a creat o serie de genţi Louis Vuitton decorate cu imaginea pisicii sale Choupette, iar mai nou Stella McCartney a inclus o serie de portrete de pisici în colecţia sa pretoamnă, scrie The Independent.

    Nici Dolce & Gabbana, Chanel sau Loewe nu s-au lăsat mai prejos, făcând loc micuţelor feline în colecţiile lor sub formă de accesorii, bijuterii sau imprimeuri pe rochii, bluze, eşarfe ori pulovere.

  • Com: #Selfie69 – Love story, comedy and more

    Poveşti de dragoste, ba chiar cinci. Năbădăioasa, şoc şi groază. Pe cât de nebune întâmplările, pe atât de mari dezamăgirile. Fecioara, insistentă şi dăruită. Pe cât de timidă, pe atât de surprinzătoare. Fata-pisică, cu mitologiile şi nedreptăţile ei. Dezlănţuită, dar cu suflet mare. Îţi caută nod în papură din senin, e ca la examen, dar examenele sunt ca să vadă Iubirea. Fata de bordel, cu experienţă, dar ce să vezi, tinzând către viaţa aia de dragoste simplă. Şi să n-o uităm pe supermama, dorită mereu, deschisă experienţelor cum nu te aştepţi. Toate aceste feţe diferite ale Dragostei îşi caută şi găsesc jumătatea.

    Aproape două ore de demonstraţie despre ce înseamnă perpelitoarea dragoste. Dragostea are suspans şi călătorii şi fugi şi disperări. Dar ea, de fapt, are timp de adânciri filosofice şi psihologice, pentru că mereu este păzită. Filmul acoperă feluri de a iubi şi feluri de a nu te prăbuşi rănit de dragoste. Şi foloseşte, da, trucurile de tot felul, ştiute sau fantastice, dar şi Facebook-ul turbat, care instant te face praf ori faimos. Cine oferă dragostei grijă? Poate tatăl, având reţeta drogată a dragostei? Poate, dar mai mult de atât, chiar cei care se iubesc au grijă de propria iubire. Când este iubire, de fapt, cei doi se întrec în a o încerca şi a se alinta, dar mai ales în a o proteja – asta-i concluzia sănătoasă a filmului.

    It’s fucking comedy şi asta contează mult. Dragostea şi comedia se întâlnesc dând sentimentul de uşurătate a fiinţei. Filmul este un „clasic“ aici. Are comedia de limbaj (şi avem replici memorabile), de situaţii (căsătoria de convenienţă, intrarea cu autobuzul pe aeroport şi arestarea „nuntaşilor“). Nu în ultimul rând, personajele-comedie. Omul-magic care din disputa cu pisica ajunge la pragul rupturii şi depresiei, dar şi tatăl care e pe bio, nat, yoga, dar mai ales respiră amor cât cuprinde.

    #Selfie69 este şi fucking, şi comedy, dar este o privire singulară astăzi asupra unei generaţii.

    Selfie asta şi spune, autoportretul unei generaţii. Să vedem filmul dincolo de ritmul Facebook, gen spot, al noii generaţii, să-l desfăşurăm în lentoarea lui problematică. Ce descoperim? Nu vorbesc doar de filosofia lui „ca să fii cinstit astăzi, trebuie să furi!“. Vorbesc mai mult despre nevoia de dragoste. Dincolo de share-uri, like-uri, dating, droguri, cultura de bordel şi a pericolului, #Selfie69 vorbeşte despre nevoia de dragoste, da, dragoste. Cei tineri sunt, ca şi părinţii lor, în căutarea dragostei. Ceea ce înseamnă să te simţi în siguranţă, să fii acceptat aşa cum eşti. Aici este secretul prăjiturii pe care tatăl o tot face şi desface în bucătăria şi dormitorul lui. Care este mult trâmbiţata ruptură între generaţii? Priviţi #Selfie69 şi căutaţi-o. Uite, dragostea are şi aici cuvântul cel mare de spus.

    #Selfie69 (2016) în regia Cristinei Iacob, este sequelul succesului de public #Selfie (2014) şi va fi lansat în cinematografe în 16 septembrie, distribuit de Zazu Film.

    Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, iar imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu. De muzica filmului s-au ocupat producătorii HaHaHa Production. #Selfie69 este produs si distribuit de Zazu Film.

    Din distribuţie fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu).

    Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, alături de actori consacraţi sau debutanţi, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan.

    Artiştii Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

  • Cronică de film BFG: poveşti de adormit adulţii

    Argumente precum Bridge of Spies, Saving Private Ryan, The Color Purple şi multe alte producţii realizate de regizorul american au fost suficiente pentru a accepta provocarea. BFG (prescurtarea de la Big Friendly Giant, Marele Uriaş Prietenos) nu are nicio legătură cu genul filmelor de acţiune şi este de fapt adaptarea regizorului american Steven Spielberg a unei cărţi pentru copii din 1982, scrisă de Roald Dahl, care a scris şi povestea Charlie şi fabrica de ciocolată. Cartea este un omagiu adus fiicei lui Dahl, Olivia, care a murit din cauza encefalitei cauzate de rujeolă la doar şapte ani. Până la filmul lui Spielberg, cartea a fost inspiraţia mai multor adaptări, într-un spectacol de televiziune animat din 1989 şi mai multe spectacole de teatru.

    Multă nostalgie, alături de storytelling, copilărie, prieteni, nostalgie, pragmatism şi, nu în ultimul rând, mesaje legate de necesitatea de a lua poziţie pentru noi înşine, chiar şi atunci când ştim că nu putem să câştigăm, alcătuiesc reţeta BFG. Pe scurt, filmul spune povestea unei fetiţe şi a unui uriaş prietenos, care pornesc într-o aventură pentru a-i captura pe alţi uriaşi, mâncători de oameni, care au invadat lumea. Rotten Tomatoes observă cum BFG minimalizează elementele negre din cartea lui Dahl în favoarea unor imagini vizuale încântătoare şi extrem de realiste. Prin intermediul acestora, Spielberg ne aduce aminte de cum e să vezi lumea în copilărie, la vârsta la care copiii pun întrebările cele mai simple când adulţii le citesc poveşti.

    Potrivit criticilor din presa internaţională, filmul se axează mai puţin pe întorsături de situaţie complicate şi mai mult pe relaţia dintre Sophie şi BFG. Pauzele în ritm lasă loc ca personajele să îşi spună propriile poveşti. Probabil că o parte din cei care vor vedea filmul se vor plictisi din cauza conflictului relaxat, însă cu siguranţă va exista şi o parte care îşi vor aminti cum este să fii suficient de tânăr încât să te ascunzi de un monstru din film care arată ciudat şi apoi să râzi din cauză că este blând şi prostuţ (printr‑un mecanism de comedie numit contrapunct şi folosit deseori). Scena în care personajele principale ajung la Buckingham Palace este o încântare, în care este ironizată chiar şi regina Angliei, care îşi face şi ea apariţia, în interpretarea lui Penelope Wilton. Ruby Barnhill, actriţa în vârstă de 12 ani care o impersonează pe Sophie, este o combinaţie de inocenţă şi putere, calităţi similare cu cele ale Matildei din filmul omonim realizat de Danny DeVito şi interpretat de Mara Wilson.

    Criticii internaţionali descriu performanţa lui Mark Rylance, vocea uriaşului, drept una de excepţie. „Actorul are o delicateţe aparte în voce şi faţă. Uriaşul interpretat de Rylance ar putea să aibă orice vârstă, cuprinsă în intervalul 16-60 de ani“, spune The Guardian. El a întregit trioul format şi din Melissa Mathison şi Spielberg. De altfel, filmul este ultima producţie la realizarea căreia a participat scenarista Melissa Mathison, care a murit de cancer în noiembrie 2015. Ea a lucrat şi la ET: The Extra-Terrestrial, regizat de Spielberg şi care printr-o coincidenţă a fost lansat în acelaşi an cu cartea lui Dahl, în 1982.

    Potrivit presei internaţionale, producţia BFG va fi „un specimen rar“ în lumea filmelor şi anume un record negativ de box-office al lui Steven Spielberg. Filmul are un buget de 140 de milioane de dolari – a ajuns la un box office mondial de 160,8 milioane de dolari, iar gurile rele spun că este vorba despre un caz rar întâlnit în cazul lui Spielberg şi reprezintă o „dezamăgire“. Din 1974, Spielberg a regizat 30 de filme care sunt o combinaţie între teatru şi film – şi puţine au dat greş. Spre exemplu, Hook a generat venituri de 300 de milioane de dolari la nivel mondial, cu un buget de 70 de milioane de dolari, iar Always a câştigat 74 de milioane de dolari la un buget de
    29 de milioane.

    Nota: 7/10

  • Povestea pisicilor războinice: ce rol au jucat felinele în timpul războaielor – GALERIE FOTO

    Am auzit deseori despre câini ce au luptat, alături de soldaţi, în războaie; nu puţine sunt însă şi poveştile pisicilor care au avut roluri importante în timpul campaniilor militare.

    Persanii, spre exemplu, au profitat de faptul că egiptenii considerau pisicile animale sfânte şi le-au folosit drept scut; în timpul primului Război Mondial, ele erau ţinute în tranşee pentru a avertiza în cazul unui atac cu subtanţe letale; în cel de-al doilea Război Mondial, pisicile erau luate pe submarine pentru a detecta calitatea aerului.

  • Povestea pisicilor războinice: ce rol au jucat felinele în timpul războaielor – GALERIE FOTO

    Am auzit deseori despre câini ce au luptat, alături de soldaţi, în războaie; nu puţine sunt însă şi poveştile pisicilor care au avut roluri importante în timpul campaniilor militare.

    Persanii, spre exemplu, au profitat de faptul că egiptenii considerau pisicile animale sfânte şi le-au folosit drept scut; în timpul primului Război Mondial, ele erau ţinute în tranşee pentru a avertiza în cazul unui atac cu subtanţe letale; în cel de-al doilea Război Mondial, pisicile erau luate pe submarine pentru a detecta calitatea aerului.

  • „Terminatorii“ de joburi atacă Wall Street-ul

    Pe 6 noiembrie, după ce s-a trezit, abia a avut timp să-şi toarne un pahar cu suc de portocale şi să-şi deschidă laptopul înainte ca guvernul să publice ultimul raport despre piaţa muncii. Aşezat la masă în garsoniera sa din Chelsea, apăsa nervos, repetat, butonul de refresh al browserului, în timp ce software-ul companiei sale, Kensho, prelucra datele adunate direct de pe site-ul biroului de statistică. În doar două minute o analiză automată făcută de Kensho a apărut pe ecran: o scurtă trecere în revistă urmată de 13 evoluţii probabile ale investiţiilor pe baza reacţiilor lor din trecut la date asemănătoare.

    Nadler n-ar fi putut niciodată să verifice analiza. Are la bază zeci de seturi de date. Analistul voia doar să se asigure că Kensho a extras cifrele corecte din raportul guvernului. Doar atât putea face, având în vedere că în cinci minute analiza Kensho urma să ajungă la angajaţii de la Goldman Sachs, scrie The New York Times.

    Goldman nu este doar client, ci şi cel mai mare investitor al Kensho. Nadler, în vârstă de 32 de ani, şi-a petrecut restul dimineţii discutând cu câţiva din utilizatorii lui Kensho de la Goldman – un executiv de top al biroului de trading cu derivative şi un manager de fonduri – apoi a plecat cu un taxi Uber spre turnul de sticlă şi oţel al băncii din Manhattan. Acolo îl aştepta un prânz de afaceri. 

    Aproape toţi cei de acolo sunt în ţinută rigidă de afaceri, însă el foarte rar vine îmbrăcat în altceva decât costumaţia sa standard: sandale de piele Louis Vuitton, tricou şi pantaloni marca Alexander Wang. Nadler are 10 seturi de astfel de haine. Pentru aspectul său auster s-a inspirat din vacanţa de vară petrecută în Japonia, când şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului vizitând temple şi meditând (în japoneză Kensho reprezintă unul din primele niveluri ale conştiinţei din progresia budistă Zen). În vremurile acelea lupta pentru un doctorat la Harvard. Tot atunci a scris şi un volum de poezie, vechi poeme de dragoste imaginare, pe care îl va publica anul acesta Farrar Straus & Giroux, o legendară editură americană. 

    Biroul lui Nadler este la doi paşi de clădirea Goldman, la etajul 45 al Turnului Libertăţii, o clădire simbol construită pentru a sfida terorismul după atentatele din 2001 în urma cărora s-au prăbuşit turnurile gemene World Trade Center. Acolo un jurnalist la The New York Times s-a întâlnit cu Nadler, la puţin timp după ce acesta a plecat de la discuţiile de la Goldman. Are în jur de 15 angajaţi care împart o cameră largă, organizată în stilul start-up-urilor. Au acolo şi un acvariu mare şi difuzoare cochete din care se aude muzică electronică. Nadler are un spaţiu propriu, într-o margine, cu un birou mare făcut din stâlpi vechi de lemn, un uriaş scaun tapiţat cu piele şi un taburet.

    Nadler a discutat cu jurnalistul aşezat pe acel taburet, cu picioarele desculţe îndoite sub el. I-a povestit despre amuzamentul pe care Kensho îl stârneşte, cu viteza sa, la Goldman. „Oamenii ăia mereu îmi zic: «Îmi petreceam două din cinci zile pe săptămână făcând astfel de lucruri» sau «Aveam pe timpuri un tip a cărei misiune nu era alta decât să facă o astfel de treab㻓, spune Nadler.

    Poate că sună a laudă, dar Nadler descrie aceste reacţii în primul rând pentru a-şi explica îngrijorările despre impactul pe care start-up-uri ca al său îl vor avea asupra industriei financiare. În zece ani, spune el, între o treime şi jumătate din angajaţii de acum din industria financiară îşi vor pierde locul de muncă din cauza lui Kensho şi a altor programe asemănătoare.

    Primele victime au fost angajaţii cu salarii mici, mulţi dintre ei devenind nenecesari când bursele au intrat în era electronică. Şocul s-a propagat în cercetare şi analiză, după ce au apărut programe precum Kensho, care pot efectua analize luând în calcul baze enorme de date mult mai rapid şi mai precis decât ar putea-o face vreodată vreun om.

    Următorii pe lista victimelor vor fi cei care se ocupă de clienţi. Curând, interfeţe sofisticate vor lua locul oamenilor, iar clienţii le vor prefera.

    „Mă gândesc ca în 5-10 ani majoritatea acestor oameni nu vor avea un înlocuitor uman. În zece ani, Goldman Sachs va fi semnificativ mai mic în ceea ce priveşte personalul în comparaţie cu prezentul“, spune Nadler.

    Executivii de la Goldman sunt reticenţi să discute despre situaţia analiştilor financiari ameninţaţi de Kensho. Mai mulţi manageri au ţinut să asigure că programul nu a cauzat nicio concediere şi nu va da pe nimeni afară în viitorul apropiat.

    Angajaţii de la Goldman care-şi pierd postul din cauza roboţilor nu vor trezi, probabil, mila nimănui. Însă tocmai statutul privilegiat al acestei bănci face să fie mai interesant pericolul care-i pândeşte pe angajaţii săi. Dacă la Goldman pot fi înlocuiţi oamenii, probabil că în alte părţi din industria financiară, la companii mai puţin sofisticate, locurile de muncă pot fi eliminate chiar mai rapid.

    În 2013, doi specialişti de la Oxford au publicat o analiză în care susţin că 47% din locurile de muncă din SUA prezintă un „risc ridicat“ de a fi automatizate în următorii 20 de ani. Rezultatul analizei a provocat multe îngrijorări, care au reverberat în presă, că roboţii vor fura locuri de muncă. Studiul a luat în calcul 702 ocupaţii. Concluziile au făcut clar că roboţii nu-i mai ameninţă doar pe lucrători din depozite şi din fabrici. Acum software‑urile înlocuiesc din ce în ce mai mult muncile care până acum erau apanajul oamenilor cu studii, cu pregătire de specialitate. Vulnerabilitatea acestor locuri de muncă este cauzată, în parte, de disponibilitatea şi de scăderea dramatică a preţului puterii de calcul şi de apariţia programelor care pot învăţa, cum este Kensho. Acesta culege şi asimilează informaţii noi de unul singur.

  • Ziua îndrăgostiţilor este o pisică roşie, cu ceva nuanţe de roz. Şi mâncare italiană

    Şi poate nu v-aţi fi aşteptat, dar opt bărbaţi din zece intenţionează să marcheze în mod special măcar unul din cele două evenimente, faţă de doar şase femei din zece. Aceasta este una dintre concluziile unui studiu realizat de compania braşoveană BrandBerry, studiu care a urmărit să identifice o serie de percepţii şi comportamente legate de evenimentele dedicate iubirii din februarie. Studiul a fost realizat în perioada 11 – 13 februarie 2015, eşantionul fiind unul multistratificat. Au fost colectate 458 de răspunsuri şi validate 398. Marja de eroare este de plus/minus 4,9%, la un nivel de încredere de 95%.

    „Atât sărbătoarea Sfântului Valentin, cât şi Dragobetele sunt asociate cu cuvinte precum dragoste, iubire sau cadou. Ceea ce le deosebeşte este faptul că ziua de Sf. Valentin are şi asocieri negative precum «kitsch», «import» sau «american», în acest caz utilizat peiorativ, în timp ce pentru ziua de Dragobete sunt utilizate atribute precum tradiţie, original, româneşte sau primăvară“, spune Romulus Oprică, senior researcher & managing partner la BrandBerry. Şi Sf. Valentin, şi Dragobtele sunt asociate de jumătate dintre respondenţi cu „ziua îndrăgostiţilor“; interesantă este popularitatea în creştere a zilei de Dragobete, care beneficiază de marketingul asociat cu Sf. Valentin, cât şi pe fondul unui curent de recuperare a tradiţiilor româneşti, care se manifestă în ultimii ani.

    Aproape două treimi dintre respondenţi au afirmat că intenţionează să marcheze în mod special măcar unul dintre cele două evenimente dedicate iubirii din această lună, bărbaţii arătând o dorinţă ceva mai mare decât femeile (82,1% faţă de 64,3%). Procente apropiate (83% bărbaţi şi 64% femei) spun că intenţionează să ofere cadouri cu acest prilej, suma medie alocată fiind de circa 200 de lei, ceva mai mare în cazul bărbaţilor, desigur. „Faţă de anii precedenţi, cel puţin cei din perioada de criză, suma medie alocată are o creştere de cca 30%.

    Chiar şi aşa, majoritatea respondenţilor au alocată o sumă de cel mult 100 lei (56%) iar un sfert au alocat maximum 200 lei; cei care au alocat peste 200 lei fiind sub 20%. Puţin sub 6% dintre respondenţi au alocat pentru Sf. Valentin sau Dragobete un buget mai mare de 500 lei“, explică Romulus Oprică.

    Întrebaţi fiind ce cadou ar oferi dacă orice ar fi posibil, majoritatea răspunsurilor s-au referit la excursii şi vacanţe, cu câteva referiri şi la maşini, case, bijuterii sau parfumuri. Pentru că, totuşi, nu orice este posibil, respondenţii au fost rugaţi să răspundă ce cadou consideră că vor oferi anul acesta. Răspunsurile au variat între flori, în principal, şi parfumuri sau cine romantice. Aproape 60% dintre cei chestionaţi se aşteaptă să şi primească un cadou cu ocazia zilei / zilelor îndrăgostiţilor, nu doar să ofere. Întrebaţi ce anume se aşteaptă să primească, respondenţii au indicat drept posibile cadouri, în majoritate covârşitoare, florile.

    Pe lângă a sta acasă cu persoana iubită, activitate indicată ca posibilă de aproape 60% dintre respondenţi, în top 3 preferinţe se mai regăsesc ieşitul la un restaurant în oraş (36,2%) sau o excursie / drumeţie (32,5%). Răspunsurile au fost multiple, respondenţii putând indica mai multe activităţi planificate.

    Oamenii au mai fost întrebaţi în ce oraş din lume, respectiv din România, ar face un city-break cu ocazia zilei îndrăgostiţilor. Parisul este câştigătorul incontestabil al preferinţelor exprimate pentru un city-break romantic în afara României (41,9%), el fiind urmat, la mare distanţă, de Veneţia, Roma şi Viena. Amsterdamul a fost nominalizat doar de bărbaţi.

    Dacă în ceea ce priveşte oraşul internaţional avem un câştigător detaşat, la titlul de oraş al iubirii în România concurează Braşovul şi Sibiul, acestea fiind la o diferenţă suficient de mică (25,6%, respectiv 23,2%) încât să nu putem afirma cu certitudine care este câştigătorul. Braşovul şi Sibiul sunt urmate în clasament de Timişoara, Bucureşti, Sighişoara şi Cluj. Interesant este faptul că în top 10 propus de respondenţi puţin peste 70% din opţiuni sunt din Transilvania. Bucureştiul este menţionat de 11,7% dintre bărbaţi şi doar de 5,3% dintre femei, în timp ce Braşovul şi Sibiul sunt preferate mai degrabă de femei decât de bărbaţi.

    Respondenţii au mai fost rugaţi să asocieze ziua îndrăgostiţilor cu un animal, cu o culoare, cu o plantă, fel de mâncare sau desert. Am identificat astfel o serie de asocieri clişeu, dar şi unele care ne dezvăluie comportamente cotidiene ale respondenţilor. Astfel, dacă ziua îndrăgostiţilor ar fi un animal, acesta ar fi pisică, însă la strânsă competiţie cu câinele (căţelul) şi într-o oarecare competiţie cu iepurele, spune Romulus Oprică.

    Dacă ar fi culoare ar fi în mod automat roşu, cu eventuale mici nuanţe de roz, iar dacă ar fi plantă ar fi aproape obligatoriu trandafir. Dacă ar fi desert ar fi mai ales tort, cel mai probabil de ciocolată, dar şi tiramisu sau savarină. Dacă ar fi mâncare, ziua îndrăgostiţilor ar fi, în viziunea majorităţii respondenţilor, paste, pizza, salată sau friptură.

  • Copii care au făcut înconjorul lumii pe apă

    În 1974 actorul Gregory Peck producea filmul “The Dove”, regizat de Charles Jarrott, care spune povestea tânărului Robin Lee Graham, primul adolescent pornit în jurul lumii. Graham a călătorit timp de cinci ani şi şi-a început călătoria la 16 ani, cu un vas de 20 de metri şi cu două pisici la bord, Joliette şi Suzette (în timpul călătoriei a pierdut dar a şi căpătat alte pisici, aşa că la final îl însoţeau Kili, Pooh şi Piglet).

    În 1969 Graham a vândut yachtul “Dove” în Insulele Virgine şi şi-a continuat drumul cu mai marele “Return of Dove”. În timpul călătoriei Robin Graham s-a căsătorit (în Africa de Sud) iar fiica sa, Quimby, s-a năcut la două luni după ce şi-a terminat călătoria. A scris, desigur, şi nu una, ci două cărţi, iar filmul îi romanţează îndeajuns de mult experienţa pentru a-l transforma într-un personaj. “Dove” s-a scufundat în 1989 în timpul uraganului Hugo, iar “Return of Dove” este undeva în Hawaii. 

    Laura Dekker este cea mai tânără persoană care a navigat în jurul lumii, între ianuarie 2011 şi ianuarie 2012; avea, la terminarea călătoriei, 16 ani şi 4 luni. Autorităţile olandeze au intervenit încă înainte de începerea călătoriei şi un tribunal a oprit proiectul o bucată de vreme, şi după un şir întreg de evenimete, tânăra a plecat din Antile.

    Vasul Laurei se numeşte Guppy, are 12 metri şi este special echipat pentru călătorii de o asemenea anvergură. Vârsta i-a făcut probleme tinerei nu numai în Olanda, ci şi alte ţări, iar recordul de cea mai tânără navigatoare în jurul lumii nu este recunoscut de Guiness World Records.

  • Primul teaser trailer pentru noul sezon “Game of Thrones” – VIDEO

    John Snow, această pisică a lui Schrödinger, este prezent în noul clip al sezonului şase al serialului “Game of Thrones”, dar fanii încă nu primesc răspunsul la cea mai importantă întrebare. John Snow e viu sau e mort? Până în aprilie când se difuzează sezonul şase, Snow este şi viu şi mort, exact ca pisica lui Schrödinger.

    Săptămânile trecut, producătorii au lansat  o fotografie parţială care îl arată pe Jon Snow cu o faţă însângerată, dar viu, iar imaginea este însoţită de textul următor: “APRIL. #GoTSeason6”. Speculaţiile fanilor despre destinul personajului Jon Snow au fost stimulate şi de faptul că actorul Kit Harington a fost văzut în această vară pe platourile din Irlanda unde sunt turnate unele dintre episoadele show-ului TV, dar şi de decizia sa de a nu-şi tunde părul – care a devenit o marcă înregistrată a personajului său.