Tag: permanent

  • Opinie Bogdan Roşu, director executiv Next Capital Group: Sunt IMM-urile sprijinite cu adevărat de creditori să treacă la nivelul următor?

    Este larg acceptat faptul că IMM-urile trebuie să fie motorul creşterii economice sustenabile, de sănătatea acestor companii depinzând în mare măsură starea şi mersul economiei. Condiţiile grele cu care se confruntă antreprenorii la început de drum forţează apariţia inovaţiei şi o întreţin. Fie că vorbim de experienţa dobândită într-o multinaţională cu care nu s-a mai identificat de la un moment încolo, fie că vorbim despre a-şi trăi direct vocaţia, unui antreprenor îi este mult mai confortabil să se ocupe de produsul lui şi de clienţii lui. Dar mai devreme sau mai târziu, el nu se va mai mulţumi cu ce a realizat în faza de start-up şi va avea nevoie să crească, să-şi fructifice pe deplin potenţialul.
    Dar antreprenorul nu mai trebuie să fie singur cu afacerea sa. Era antreprenorilor ”superman“ a apus – nici filmele nu se mai fac doar cu un singur superhero.

    Firma şi-a pornit-o cu banii proprii, ai familiei sau împrumutaţi de la prieteni şi după un timp şi cu mari eforturi a reuşit să dovedească modelul de business şi faptul că are un produs sau serviciu vandabil. Este momentul acum să-şi dorească mai mult şi deci să iniţieze un nou cerc virtuos. Asta înseamnă că va trebui să se promoveze mai bine, să fie mai vizibil. Va ajunge astfel şi la alte categorii de clienţi mai mari, care să îi ofere o stabilitate, o recurenţă şi o predictibilitate a comenzilor, astfel încât să poată creşte nivelul afacerii. Atunci îşi poate permite să angajeze oameni mai bine pregătiţi şi să utilizeze tehnologii noi, cu care să poată inova permanent. |n final, va obţine un produs şi mai bun şi clienţi şi mai mulţumiţi, deci comenzi şi mai mari, iar afacerea va creşte. Pe lângă toate calităţile lui şi ale produsului său, în acel moment, antreprenorul are nevoie de sprijin pentru a trece la nivelul următor, pentru a genera toate aceste efecte pozitive în lanţ, nivel care pentru mulţi înseamnă a putea deveni partener-furnizor al unui key account. Şi astfel se iniţiază acel cerc virtuos.

    Cum însă să intre un furnizor IMM la un key account? Sunt atâtea companii IMM pe piaţă, multe dintre ele au produse bune şi vor şi ele să ajungă furnizori pentru, de pildă, reţelele moderne de comerţ. Competiţia este foarte dură, iar produsul său poate fi oferit într-o formă apropiată şi de alţi furnizori. |n plus, în ziua de azi, cei mai mulţi key accounts au politici şi proceduri foarte complexe şi restrictive de evaluare şi calificare a furnizorilor mai întâi, înainte deci de discuţia de produs. Vremea trimiterii de oferte bulk pe fax sau pe e-mail ”în atenţia departamentului de achiziţii“ a trecut demult.

    Oameni specializaţi în selecţia şi gestiunea furnizorilor caută permanent în piaţă şi îşi aleg singuri firmele de la care cer oferte, după un proces minuţios de filtrare a acestora. Ca să te califici ca furnizor al unui key account, trebuie să îndeplineşti foarte multe condiţii, de la cele de bază legate de capacitate şi calitate a produsului, până la cele legate de integritate şi responsabilitate socială. Caietele de sarcini au zeci de pagini şi cuprind activitatea trecută, curentă şi viitoare a firmei respective în cele mai mici detalii. Asocierea dintre acel key account şi furnizor este o mare responsabilitate şi poate deveni în anumite situaţii un ”liability“ pentru acel key account, ca atare se iau toate măsurile de precauţie necesare încă de la început.

    Noul sport pentru IMM-uri: ”dansul pe sârmă“. Nu este uşor să lucrezi cu un key account şi nu oricine reuşeşte. Furnizorii care vor să lucreze cu aceştia trebuie să poată livra în orice cantităţi, conform dinamicii proiectelor şi bugetelor clientului, aflate într-o permanentă dinamică, în condiţii de piaţă din ce în ce mai pretenţioasă. Ei trebuie să îşi poată modifica produsul oferit, în funcţie de nevoia punctuală a acelui key account, întrucât şi acesta, la rândul său, trebuie să vină pe piaţă cu o ofertă personalizată, complexă, non-standard, iar toate aceste condiţii trebuie în primul rând îndeplinite de furnizorul iniţial, IMM-ul.

    ”Time to market“ este din ce în ce mai redus, iar furnizorii trebuie să fie practic integraţi în procesele şi standardele clienţilor, inclusiv din punct de vedere tehnic.

    Ca să poată juca în această ligă, ei trebuie să fie companii solide, într-o formă financiară foarte bună, ca să poată fi ”pe raft“ şi mâine. Continuitatea serviciului este esenţială pentru orice key account. Trebuie să existe certitudinea rezonabilă că furnizorii vor putea primi şi onora comenzi fără întrerupere. Ei trebuie să fie suficient de flexibili ca să modifice oferta sau chiar producţia din mers şi suficient de permeabili ca sa poată absorbi inclusiv noi termene de plată extinse, dictate de condiţiile de piaţă sau de politicile de cash ale clientului. |n plus, când s-au calificat ca furnizori acceptaţi şi au ajuns deci la nivelul următor, abia atunci devine greu…

  • Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO

    Există locuri în care este extrem de dificil să poţi ajunge. Unele dintre ele se află la capătul Pământului, în timp ce altele se găsesc în locuri în care simpla intenţie de a ajunge este sinonimă cu aventură extremă.

    Mai jos vă prezentăm o listă a unor astfel de destinaţii extreme.

    1. La Rinconada, Peru 

    La Rinconada este oraşul situat la cea mai mare altitudine din lume, 5.200 metri deasupra nivelui mării. Oraşelul este situat pe un gheţar permanent şi poate fi atins doar cu o maşină rezistentă de teren, pe un traseu foarte dificil. Majoritatea locuitorilor lucrează în mina de aur din apropiere.

    2.  Statia McMurdo, Antartica

    O aşezare de la capătul lumii, şi asta pentru că nu există o altă localitate la care se ajunge mai dificil decât staţia de cercetare McMurdo din Antarctica. Casa a 1.200 de oameni de ştiinţă şi muncitori, McMurdo a devenit un veritabil oraşel odată cu ridicarea unui mic aeroport şi dotarea staţiei cu 3 avioane.

    3.Peninsula Cape York

    Peninsula Cape York, din nordul Australiei, este unul dintre cele mai primitive şi mai nedezvoltate locuri de pe Terra. Populaţia de aproximativ 18.000 de oameni este formată, aproape complet, din aborigeni, singurul mod în care se poate ajunge la ei fiind un veritabil safari cu o maşina de teren sau cu elicopterul. În plus, drumul catre Cape Yok este închis, pe durata sezonului ploios.

    4.  Ittoqqortoormiit, Groenlanda

    Ittoqqortoormiit este o localitate în care pescuitul şi, ocazional, vânătoarea balenelor, focilor şi a urşilor polari reprezintă ocupaţiile principale ale celor aproximativ 500 de persoane care locuiesc aici. 

    5. Motuo, China

    Considerata ultima zona din China unde nu există străzi sau drumuri, Motuo este o regiune tibetană încă neatinsă de lumea modernă. Nu mai putin de 10% dintre toate plantele din China se regasesc, în stare salbatică, în acest loc. Autorităţile chineze au investit zeci de milioane de dolari în construirea unor strazi către Motuo dar toate proiectele au fost abandonate din cauza  solului instabil.

    6. Tristan da Cunha

    Tristan da Cunha, micul arhipelag situat in sudul Oceanului Atlantic, poate fi considerat  cel mai izolat loc de pe Terra. 2,816 de kilometri îl desparte de Africa de Sud, cel mai apropiat punct, şi 3.360 de kiloemtri de coasta Americii de Sud.Tristan da Cunha are o populaţie totală de 271 de locuitori, cei mai mulţi dintre ei fiind descendenţi ai marinarilor britanici care au rămas pe insule în anii 1800. Astăzi, ei supravieţuiesc din pescuit şi o agricultură rudimentară. Relieful a facut imposibilă construcţia unui aeroport, singura legătură a oamenilor de aici cu restul lumii fiind o navă britanică ce lega Tristan da Cunha de Africa de Sud. Cum aceasta a fost scoasă din uz, unica modalitate de a pleca sau o sosi în acest mărunt arhipelag o reprezintă vasele de pescuit oceanic.

  • Primarul General al Capitalei spune că autorităţile şi-au făcut treaba, dar imaginile din Bucureşti spun altă poveste – GALERIE FOTO

    Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că autorităţile şi-au făcut datoria şi au monitorizat permanent cum se face deszăpezirea în Bucureşt, dar firmele care ar fi trebuit să cureţe zăpada de pe străzi şi trotuare vor fi cu siguranţă amendate, fiindcă era loc de mai bine.

    Realitatea de pe străzile Bucureştiului pare a fi totuşi alta: staţii de autobuz acoperite de zăpadă, pietoni care circulă pe marginea drumului şi sute de străzi pe care nu a acţionat niciun utilaj de deszăpezire.

  • Ambasador britanic la UE: Finalizarea acordului comercial între M.Britanie şi UE ar putea dura 10 ani

    Finalizarea unui acord comercial post-Brexit între Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar putea dura zece ani şi există riscul că ar putea să eşueze, a declarat Ivan Rogers, reprezentantul permanent al Marii Britanii la Uniunea Europeană, potrivit BBC News online.

    În cadrul unei reuniuni private a Guvernului de la Londra, Rogers a avertizat că liderii europeni se aşteaptă ca un astfel de acord comercial nu va fi finalizat înainte de începutul sau mijlocul deceniului viitor.

    Diplomatul britanic a mai declarat că acordul ar putea fi respins de parlamentele statelor membre UE.

    Potrivit BBC News, Rogers ar mai fi sugerat că liderii europeni ar fi mai degrabă favorabili unui acord de liber schimb după Brexit, decât unei opţiuni prin care M.Britanie să rămână membră a pieţei comune.

  • Sfatul de business al săptămânii de la Mircea Vlah, CEO al Dumagas: „Visaţi şi munciţi permanent şi disciplinat pentru visele voastre!“

    Mircea Vlah a preluat conducerea Dumagas, cu activităţi de logistică şi transport, în urmă cu doi ani, momement în care compania se confrunta cu o situaţie dificilă. Anul trecut, compania a realizat o cifră de afaceri de 191 milioane de lei, în creştere cu circa 12% faţă de 2014. În 2015, compania a avut un profit net de 331.000 lei, după mai mulţi ani în care a înregistrat pierderi.

    Dumagas nu mai înregistrase profit net din anul 2007, perioadă în care compania fondată de familia Dugăeşescu a fost preluată de fondul de investiţii Bancroft. Compania are 480 de angajaţi şi  lucrează cu producători din România care exportă în străinătate, dar şi cu companii din Bulgaria şi Turcia, pentru care transportatorul livrează marfa în vestul Europei. Mircea Vlah şi-a început cariera în domeniul logisticii în 2004, lucrând în companii ca Danzas, DHL, iar din 2014 s-a alăturat Dumagas, iniţial ca deputy CEO; la numai şase luni a fost numit CEO. Mircea Vlah estimează pentru anul în curs o cifră de afaceri mai mică pe fondul vânzării diviziei de cisterne alimentare către Klacska; Dumagas a vândut şi divizia de depozitare la temperaturi ambientale.

    CARE A FOST CEL MAI DIFICIL MOMENT DIN CARIERĂ ŞI CUM L-AŢI DEPĂŞIT?

    Cel mai dificil moment din carieră a fost preluarea conducerii Dumagas Transport S.A. Compania se afla în 2014 într-o situaţie financiară dificilă şi am fost pentru prima dată confruntat cu deficitul de numerar şi consecinţele sale. Am depăşit aceste momente prin introducerea unor politici mixte de reduceri de cheltuieli dar şi renunţarea la anumite servicii (chiar şi clienţi) care aduceau pierderi lună de lună. Cu noua viziune am construit un plan de afaceri pe care l-am prezentat acţionarilor, băncilor şi chiar furnizorilor mari, astfel încât să putem continua activitatea şi, chiar mai mult, să activăm planul de investiţii şi înnoire al flotei. Procesul de reorganizare şi restructurare a durat doi ani şi s-au încheiat cu succes anul acesta, la finalul celui de-al doilea trimestru.

    CE AŢI ÎNVĂŢAT DIN ACEASTĂ EXPERIENŢĂ?

    Pe parcursul acestei experienţe am aplicat cunoştinţele teoretice anterioare de management al schimbării, de planificare, organizare, control şi delegare şi, în plus, am adăugat competenţe noi în managementul financiar şi organizaţional.

    CARE SUNT GREŞELILE PE CARE LE ÎNGĂDUIŢI ALTORA?

    Greşeala nerepetată.

    CE ALTĂ PROFESIE V-AR FI PLĂCUT?

    Sportiv de performanţă (atletism, volei sau baschet).

    CE PROFESIE NU AŢI FI ALES NICIODATĂ?

    Funcţionar public.

    UN SFAT PENTRU TINERI LA ÎNCEPUT DE CARIERĂ.

    Să viseze şi să muncească permanent, constant, organizat şi disciplinat pentru visele lor.


    PEREFRINŢE


    CUVÂNT: Sustenabil

    CARTE: „Un veac de singuratate“, de Gabriel Garcia Marquez

    PERSONALITATE: Barack Obama
     

  • Prima operă de artă expusă permanent în public

    Un arhitect renumit şi dotările clădirii sunt elemente care atrag clienţi, dar nu mai sunt suficiente pentru a ieşi în evidenţă, par a gândi dezvoltatorii imobiliari din New York. Aceştia au început a se întrece în opere de artă instalate în holul sau în faţa clădirilor lor rezidenţiale ori de birouri, scrie New York Times.

    Turnul de apartamente Sky, care oferă peste 1.100 de locuinţe de închiriat şi a fost inaugurat anul trecut în metropola americană, se laudă cu prima operă de artă expusă permanent în public semnată de artista japoneză Yayoi Kusama, ale cărei lucrări se regăsesc în mai toate muzeele importante de artă contemporană din lume.

    Pe lângă această piesă, dezvoltatorul a mai achiziţionat două tablouri ale artistei, pe care le-a expus în holul clădirii. O altă clădire rezidenţială aflată în construcţie va avea la parter într-un colţ o sculptură din oţel inoxidabil lustruit oglindă semnată de britanicul Anish Kapoor. O clădire de birouri de pe Astor Place din Manhattan a optat pentru o piesă de Jeff Koons, Baloon Rabbit (Red), dezvoltatorul instalând-o în hol, de unde poate fi văzută de departe, strălucind prin pereţii de sticlă.

    Pe Fifth Avenue o clădire de birouri a ales o lucrare realizată de artistul californian James Turrell şi care constă de fapt dintr-un joc al luminii naturale şi artificiale ce scaldă holul său în tot felul de culori.

  • Hobby de CEO, Rareş Măcinică, CEO al Lagermax România: „Să fii constant, să ai răbdare, să înveţi din eşecuri, să exersezi permanent“

    Rareş Măcinică a preluat de mai bine de trei ani funcţia de managing director al companiei de logistică Lagermax AED Romania, după ce a primit un telefon de la un head-hunter, care i-a propus să conducă filiala locală a companiei austriece, prezentă pe piaţă din 2003, şi are acum birouri la Arad, Timişoara, Bucureşti, Otopeni şi Iaşi. Primul loc de muncă, în timpul studenţiei, când urma cursurile SNSPA – Comunicare şi Relaţii Publice, a fost la o revistă franceză, What’s up, unde vindea spaţiu pentru publicitate. În 2002 a intrat în domeniul logisticii, angajându-se la o publicaţie de specialitate, apoi a lucrat vreme de doi ani la o firmă românească mică, despre care spune că a fost „o veritabilă şcoală pentru mine“. Prima slujbă într-o multinaţională din domeniul transporturilor şi logisticii a fost în 2005 şi a dobândit experienţă în cadrul Gebruder Weiss, Cargo Partner şi KLG. Anul trecut, Lagermax România a înregistrat o cifră de afaceri brută de 10 milioane de euro.

    Ce hobby aveţi şi cât timp dedicaţi acestei preocupări? Când şi cum a început interesul pentru această zonă?

    Fotografia. Interesul pentru fotografie a venit natural, am descoperit singur aparatul foto, iar prima interacţiune a fost în jurul vârstei de zece ani, având la îndemână un aparat de fotografiat rusesc pe film Zorki 4, foarte popular în anii 1970-1980, complet manual. Faţă de prezent, când inovaţiile în tehnologie au schimbat radical echipamentele fotografice, aparatele clasice pe film îţi dădeau o senzaţie aparte de „necunoscut“. Nu exista previzualizarea scenei în aparat, opţiune prezentă pe toate camerele foto digitale, nu existau senzori să detecteze luminozitatea, balansul de alb, apoi să le regleze automat, astfel că te perfecţionai prin multă practică. Ochiul tău trebuia să „previzualizeze“ scena, mintea ta făcea calculele necesare pentru o încadrare corectă, iar sosirea produsului final, poza efectivă, îţi crea mereu o stare de suspans, plină de emoţii, până la vizualizarea pe hârtie. Tehnica modernă a făcut mult mai accesibilă fotografia, dar nu a avut un efect implicit şi în calitatea, inovaţia artei fotografice.

    Am avut perioade în care am alocat în timpul săptămânii o mare parte din fiecare noapte pentru studiu, editare, vizualizări de zeci de mii de poze ale fotografilor consacraţi, iar în weekenduri petreceam şi 24 de ore fără odihnă, mâncare sau pauze, combinând „munca“ de teren cu selectarea, postprocesarea, editarea, identificarea erorilor, corectarea lor.

    De exemplu, dintre genurile artei fotografice (peisaj, portret, arhitectură…), pe mine m-a atras în special zona numită „conceptual photography“ – un tip de fotografie care ilustrează o idee, creează un simbol, transmite un mesaj prin mijloace abstracte. Pentru că necesită un efort extrem de mare (ideea iniţială, găsirea elementelor potrivite, regia, aranjarea luminilor, editarea…), timpul alocat unei asemenea fotografii ajungea şi la două săptămâni. 

    În ultima perioadă însă, timpul liber s-a redus drastic, dar atunci când mai prind o oră liberă de obicei mă relaxez făcând 3-4 cadre.

    Ce corespondenţe există între hobby şi afaceri?

    Directă. Pentru mine, fotografia este un exerciţiu intens de imaginaţie.

    Acelaşi exerciţiu intens de imaginaţie îl folosesc şi în afaceri. Tot ceea ce „construiesc“ în business are în spate multe ore de strategie, identificarea celor mai bune mişcări tactice când vine vorba despre avantaj competitiv, elaborarea unui proces vizionar sau de transformarea organizaţiei în sensul unei discipline şi valori nonreplicabile. Strategia unei afaceri înseamnă a ilustra o Idee, acea Idee unică prin care devii unic, iar unic înseamnă inegalabil, inimitabil. Iar Ideea vine numai şi numai din imaginaţie, care la rândul ei stă la baza oricărei fotografii de succes.

    Este practicarea unui hobby benefică pentru relaţiile de afaceri / pentru afacere?

    Cu siguranţă. În primul rând poţi găsi acelaşi hobby la alţi parteneri de afaceri, poţi interacţiona cu persoane cu pasiuni similare. În al doilea rând, hobby-urile care stimulează imaginaţia reduc stresul. Sunt studii ştiinţifice care dovedesc că implicarea în activităţi plăcute scade automat nivelul de stres. Reducând stresul, un hobby te poate face mai productiv, dar şi mai echilibrat. Şi nu în ultimul rând, te ajută să iei o pauză, să te desprinzi de la activităţile solicitante.

    Care sunt regulile din hobby folositoare în afaceri?

    Folosirea stimulilor cognitivi. Dezvoltarea capacităţilor de concentrare a atenţiei. Fotografia, având o funcţie puternic creativă, dezvoltă creierul, îl provoacă permanent la situaţii noi, la idei noi. Hobby-urile şi afacerile au multe părţi comune. Şi un hobby presupune stabilirea de obiective (de exemplu, obiectivul meu este să transmit cât mai multe simboluri într-o fotografie), asumarea de riscuri (ideile noi vin de obicei cu riscuri de interpretare eronată, reticenţa analiştilor, stil nediferenţiat), depăşirea obstacolelor (financiare, timp…).

    Care sunt regulile obligatorii deopotrivă în fotografie şi în afaceri?

    Să fii constant, să ai răbdare, să înveţi din eşecuri, să exersezi permanent.

    Ce tip de hobby nu aţi practica niciodată?

    Nu am un hobby pe care nu l-aş practica niciodată, diferite pasiuni se pot naşte şi în funcţie de anumite contexte sau vârstă. Sunt anumite hobby-uri însă în cazul cărora, din punctul meu de vedere, trebuie analizată cu mai multă înţelepciune unde este limita în care nivelul de risc depăşeşte adevăratul scop al oricărui hobby: plăcerea unei activităţi desfăşurate în timpul liber.


    PREFERINŢE

    CUVÂNT: Ambiţie

    CARTE: „Sentimentul românesc al fiinţei“, de C. Noica

    PERSONALITATE: Ciprian Porumbescu

    FOTOGRAF: Ansel Adams

  • (P) 74% dintre români vor să lucreze în afara biroului, iar 40% ar alege asta chiar în locul unei măriri de salariu!

    Cu toţii ne dorim în ziua de astăzi mai multă flexibilitate care să ne dea voie să ne facem treaba de oriunde alegem, fie că este vorba de biroul de la serviciu, de cel de acasă sau că avem un job care necesită deplasări permanente. Provocarea constă însă în găsirea unei soluţii prin care angajaţii să lucreze eficient de oriunde şi să aibă încrederea că datele companiei sunt protejate în permanenţă. Fie că vor să acceseze ultima variantă a unui fişier în drum spre un client sau să se conecteze cu membrii echipei dintr-o altă locaţie, aceştia au nevoie de cele mai bune soluţii de productivitate mobilă, combinate cu protecţia şi controlul de care are nevoie orice afacere.

    Potrivit studiului efectuat de Microsoft, 74% dintre români ar prefera să lucreze în afara biroului, iar 40% dintre ei şi-ar dori asta chiar în locul unei măriri de salariu. Chiar dacă lucrează în echipă, 81% dintre angajaţi nu consideră că ar trebui să fie toţi în aceeaşi încăpere, pentru că, după cum susţin 80% dintre respondenţi, ideile bune vin şi în alte locuri decât cele legate de birou.

    Pornind de la aceeaşi idee, 43% dintre persoanele cu funcţii de conducere din companii au ajuns la concluzia că dacă angajaţii lor ar lucra remote, cheltuielile operaţionale s-ar reduce semnificativ.

    Nu în ultimul rând, 94% dintre angajaţi sunt de părere că problemele asociate cu munca la birou sunt cauzate de proceduri sau de programele în care lucrează şi cred că aplicaţiile remote sunt cea mai bună rezolvare pentru acestea.

    Ştim că fiecare zi de afaceri este o cursă continuă. Ştim că orice angajat sau antreprenor vrea să fie câştigător şi să poată lucra de oriunde în siguranţă, fără investiţii costisitoare. Star Storage vine cu soluţia optimă pentru aceste provocări. Cu pachetele Office 365 oferite la cel mai mic preţ din România orice antreprenor poate adăuga Cloud Putere afacerii sale cu zero investiţie iniţială şi astfel va fi în frunte încă din prima clipă a cursei.

    Pentru a fi permanent pe prima poziţie, protecţia datelor este inclusă. Astfel, orice afacere este ferită de riscuri şi angajaţii se pot concentra pe obiective clare, ştiind că documentele şi mail-urile lor sunt protejate cu adevărat.

    Se spune că dacă vrei să ajungi undeva repede trebuie să mergi singur. Cu siguranţă însă că orice antreprenor vrea să ajungă departe, iar pentru asta are nevoie de colaborare – va dirija întrega energie a echipei cu scopul de a obţine productivitate adevarată.

    În plus, într-o lume permanent conectată, experienţa clienţilor care interacţionează cu produsele, serviciile şi angajaţii este ceea cediferenţiază afacerile productive de cele mai puţin productive, construieşte loialitate şi menţine reputaţia. Cu pachetele Office 365 echipele au câtă mobilitate îşi doresc, sunt eficiente cu adevărat, chiar şi atunci când o idee extraordinară apare în afara biroului sau în vizită la client.

    Agilitatea în obţinerea şi dimensionarea resurselor IT transformă orice afacere într-una câştigătoare, pentru că oferă flexibilitate adevarată şi astfel angajaţii termină cursa cu mult înaintea celorlalţi.

    Office 365 Business Essential include toate elementele necesesare pentru agestiona afacerea de oriunde şi a fi permanent în faţa competiţiei cu doar 3,90 euro/lună:

    ·         1 TB de spaţiu de stocare a fişierelor

    ·         E-mail de serviciu prin Outlook, calendar şi persoane de contact cu inbox de 50 GB/utilizator

    ·         Servicii de migrare date gratuite

    ·         Mesagerie instant şi video conferinţe HD prin Skype for Business, care permite legatura în timp real cu partenerii, angajaţii şi colaboratorii;

    ·         Word, Excel şi PowerPoint licenţiat în variantă on-line, pentru rapoartele şi prezentările necesare;

    ·         Suport tehnic gratuit, oferit 24/7 de către o echipă de specialişti certificaţi Microsoft.

    Star Storage oferă şi pachetele Business şi Business Premium, fiecare dintre ele cu facilităţi superioare, astfel încât clienţii pot alege varianta care se potriveşte cel mai bine nevoilor afacerii pe care le coordonează.

    Pe lângă cel mai mic preţ din România, oferta include şi testarea gratuită a oricărui pachet Office 365 timp de 30 de zile sau trei luni gratuite pentru orice o comandă cu plată anuală plasată până la 1 iulie 2016.

    Toate acele functionalităţi din zona companiilor mari, la care antrepenorii nici nu sperau până de curând de teama costurilor, sunt acum accesibile. Star Storage îşi asumă în plus răspunderea securităţii şi a disponibilităţii permanete a soluţiei, astfel încât companiile vor aloca un minim de resurse IT şi se pot concentra pe afacerea şi clienţii proprii şi nu pe tehnologia din spate care ajută la furnizarea de servicii şi produse de calitate.

    Acum că ştiţi, cursa de mâine va fi mult mai uşoară!

    Adaugă şi tu Cloud Putere afacerii tale cu StarVault!

    Pentru detalii intră acum pe star-vault.ro!

  • Cele mai izolate locuri de pe Pământ – GALERIE FOTO

    Există locuri în care este extrem de dificil să poţi ajunge. Unele dintre ele se află la capătul Pământului, în timp ce altele se găsesc în locuri în care simpla intenţie de a ajunge este sinonimă cu aventură extremă.

    Mai jos vă prezentăm o listă a unor astfel de destinaţii extreme.

    1. La Rinconada, Peru 

    La Rinconada este oraşul situat la cea mai mare altitudine din lume, 5.200 metri deasupra nivelui mării. Oraşelul este situat pe un gheţar permanent şi poate fi atins doar cu o maşină rezistentă de teren, pe un traseu foarte dificil. Majoritatea locuitorilor lucrează în mina de aur din apropiere.

    2.  Statia McMurdo, Antartica

    O aşezare de la capătul lumii, şi asta pentru că nu există o altă localitate la care se ajunge mai dificil decât staţia de cercetare McMurdo din Antarctica. Casa a 1.200 de oameni de ştiinţă şi muncitori, McMurdo a devenit un veritabil oraşel odată cu ridicarea unui mic aeroport şi dotarea staţiei cu 3 avioane.

    3.Peninsula Cape York

    Peninsula Cape York, din nordul Australiei, este unul dintre cele mai primitive şi mai nedezvoltate locuri de pe Terra. Populaţia de aproximativ 18.000 de oameni este formată, aproape complet, din aborigeni, singurul mod în care se poate ajunge la ei fiind un veritabil safari cu o maşina de teren sau cu elicopterul. În plus, drumul catre Cape Yok este închis, pe durata sezonului ploios.

    4.  Ittoqqortoormiit, Groenlanda

    Ittoqqortoormiit este o localitate în care pescuitul şi, ocazional, vânătoarea balenelor, focilor şi a urşilor polari reprezintă ocupaţiile principale ale celor aproximativ 500 de persoane care locuiesc aici. 

    5. Motuo, China

    Considerata ultima zona din China unde nu există străzi sau drumuri, Motuo este o regiune tibetană încă neatinsă de lumea modernă. Nu mai putin de 10% dintre toate plantele din China se regasesc, în stare salbatică, în acest loc. Autorităţile chineze au investit zeci de milioane de dolari în construirea unor strazi către Motuo dar toate proiectele au fost abandonate din cauza  solului instabil.

    6. Tristan da Cunha

    Tristan da Cunha, micul arhipelag situat in sudul Oceanului Atlantic, poate fi considerat  cel mai izolat loc de pe Terra. 2,816 de kilometri îl desparte de Africa de Sud, cel mai apropiat punct, şi 3.360 de kiloemtri de coasta Americii de Sud.Tristan da Cunha are o populaţie totală de 271 de locuitori, cei mai mulţi dintre ei fiind descendenţi ai marinarilor britanici care au rămas pe insule în anii 1800. Astăzi, ei supravieţuiesc din pescuit şi o agricultură rudimentară. Relieful a facut imposibilă construcţia unui aeroport, singura legătură a oamenilor de aici cu restul lumii fiind o navă britanică ce lega Tristan da Cunha de Africa de Sud. Cum aceasta a fost scoasă din uz, unica modalitate de a pleca sau o sosi în acest mărunt arhipelag o reprezintă vasele de pescuit oceanic.

  • Cea mai bizară peşteră din lume. Gheaţa nu se topeşte nici la 17 grade celsius – GALERIE FOTO

    Peştera Luyashan Mountain Ningwu, China, este permanent îngheţată, chiar şi pe timpul verii când temperaturile pot ajunge la 17 grade celsius, scrie Daily Mail.

    Ningwu este cea mai mare peşteră de gheaţă din China şi se crede că datează de acum 3 milioane de ani. Peştera are 84 de metri adâncime şi se întime pe 5 niveluri.

    De ce rămâne îngheţată tot timpul anului? Potrivit cercetătorilor chinez acest lucru se datorează formei peşterii şi structurii acesteia în combinaţie cu fluxul de aer li modul în care căldura circulă în interior.