Tag: perceptie

  • Cât de mult contează cum arăţi? Adevărul despre modul în care te percep oamenii în funcţie de aspect. Galerie FOTO

    Din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, noi oamenii a trebuit să lucrăm cu alţi oameni zi de zi. Iar pentru a reuşi în mediul de business, trebuie să ştim, fără dar şi poate, să ne alegem partenerii de afaceri cu mare atenţie.

    Dar într-o lume în care în fiecare zi ştirile de ora cinci arată un nou dezastru financiar este cu siguranţă o provocare să reuşeşti să alegi persoana potrivită doar bazându-te pe CV şi recomandări.

    Potrivit Business Insider, studenţii şi profesorul de psihologie Alexander Todorov de la Universitatea Princeton au efectuat un studiu bazat pe modele de feţe 3D, generate pe calculator.

    De obicei, oamenii asociază o trăsătură pozitivă cu personalitatea integrală a persoanei, lucru care nu este întotdeauna valabil.

    Vedeţi AICI cât de mult contează! Explicaţia este în galeria FOTO

     

  • Aproape 10% din angajaţii români au percepţia că sunt supracalificaţi pentru postul pe care îl ocupă

    La nivel european, aproape 20% din angajaţi se consideră supracalificaţi. Cele mai mari ponderi ale salariaţilor care cred că au mai multe abilităţi decât cele necesare la job se regăsesc în Spania (50,3%), Slovacia (42,5%), Cipru (39,6%), Bulgaria (31,4%) şi Portugalia (27,5%), iar cele mai mici sunt în Ungaria (8,6%), România (9,3%), Belgia (10,2%) şi Germania (10,4%).

    „Tinerii cu studii superioare trebuie să pornească în carieră cu joburi sub nivelul pregătirii lor şi acumulează frustrări. Au terminat o facultate la Academia de Studii Economice şi se angajează la recepţie, răspund la telefoane într-un call center sau arhivează acte“, spune Raluca Peneş, HR coordinator în cadrul companiei de externalizare de servicii de HR Smartree România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Interpretarea naturii în era digitală

    Artistul vizual român Martin Balint a lansat instalaţia interactivă Fangai, ce oferă publicului interesat ocazia de a experimenta un concept inedit de sunet şi lumini. Instalaţia a fost concepută folosind becul interactiv cu difuzor încorporat Sengled, produs care a câştigat premiul pentru inovaţie la CES 2015 (Consumer Electronics Show), cel mai mare salon de tehnologie din lume, organizat în Las Vegas.

    Conceptul instalaţiei constă în interpretarea naturii în era tehnologiei digitale, fiind creată ca o percepţie augmentată a sunetelor de spori de ciupercă, dacă acestea ar putea fi auzite de urechea umană în realitate, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii artistului.  Aceasta este alcătuită din 12 corpuri de iluminat interactive în formă de ciupercă pentagonală, care generează simultan lumină şi sunet, declanşate prin senzori ultrasonici. Toate aranjamentele sonore sunt înregistrări procesate ale unor obiecte uzuale care pot produce sunete repetate, precum cărţi răsfoite, strecurători, tăvi zimţate, ventilatoare, iar fiecare ciupercă conţine mai multe sunete, reproduse aleatoriu astfel încât de fiecare dată peisajul sonor să fie diferit şi dinamic. Interactivitatea proiectului este dată de faptul că sunetele şi luminile variază în funcţie de mişcările vizitatorilor în interiorul instalaţiei.

    “Instalaţia Fangai face parte dintr-o serie de lucrări în care explorez percepţia umană asupra naturii prin intermediul tehnologiei. Aceasta combină principii ale artei contemporane cu noile tehnologii aplicate în design, ca o declaraţie despre cum noile generaţii de obiecte uzuale pot da naştere la noi limbaje interactive. Am ales caracteristicile ciupercii pentru a dezvolta conceptul lucrării, deoarece mă atrag excepţiile în biologie şi mi-a plăcut mult ideea de plantă fără fotosinteză, care nu are nevoie de lumină pentru a se hrăni. Forma pentagonală a corpurilor de iluminat a venit din nevoia de a face legătura între organic şi tehnic, între formele neregulate din natură şi geometrie”, a declarat Martin Balint.

    Instalaţia se încadrează în zona de design multidisciplinar, un concept nou pe piaţă românească de design şi artă contemporană. Proiectul a fost selectat pentru a fi prezentat în cadrul celei de-a patra ediţii a Romanian Design Week, ce se desfăşoară în perioada 20 mai–05 iunie 2016.

    Becul interactiv cu difuzor încorporat utilizat în cadrul instalaţiei se numeşte PULSE şi este produs de compania Sengled. Este un bec LED care are încorporat o boxa audio wireless de ultimă generaţie, marca JBL, iar speaker-ul funcţionează şi cu lumina stinsă. Atât lumina, cât şi sunetul pot fi controlate wireless de pe orice mobile device, iar cu mai multe astfel de becuri se pot realiza sisteme audio surround în propria casă.

    Martin Balint este un artist vizual român, care locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, în cadrul agenţiei HIPPOS. Acesta a absolvit studiile de licenţă şi master ale Academiei de Arte Frumoase din Veneţia, cu specializarea Noi tehnologii în artă.

  • Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort

    Richard şi Arpad Rudas speră să schimbe percepţia românilor despre sport şi apoi să transfere experienţa acumulată pe piaţa locală într-un business internaţional.

    Muzică alertă la maximum, un birou de recepţie atipic în forma unei mingi albe uriaşe şi o cameră în care se află la loc de cinste două aparate asemănătoare celor descrise de Steve Perry în volumele Star Wars – care, potrivit autorului, aveau rolul de a stimula artificial musculatura utilizatorilor, ameninţată cu atrofierea în urma navigaţiei pe planete cu gravitaţia scăzută – sunt lucrurile care te frapează la o vizită în birourile fraţilor Richard şi Arpad Rudas, fondatorii afacerii Fit Express.

    Depăşind bariera fantasticului, aparatul format dintr-o unitate de care sunt conectate centuri care au rolul de a transmite impulsuri electrice spre muşchii utilizatorului a început să prindă avânt şi pe piaţa autohtonă şi să le aducă antreprenorilor Richard şi Arpad Rudas venituri de 300.000 de euro după doi ani de activitate. Cei doi fraţi distribuie aparatele de stimulare electrică musculară (tehnologia EMS) ale producătorului ungar XBody prin intermediul companiei Fit Express, sub care operează şi un studio dotat cu două astfel de aparate, dar şi un sistem de francize prin care şi alţi antreprenori pot deschide studiouri similare.

    De la inaugurarea propriului studio, în 2013, în zona Piaţa Victoriei, circa 700 de persoane le-au trecut pragul. „Vin fie cei care nu au timp, vin sportivi care vor să îşi crească anduranţa, sau dimpotrivă, vin oameni care nu sunt sportivi, nu pot face sport sau sunt pur şi simplu leneşi“, îşi descriu cei doi fraţi clienţii ţintă.

    Cei doi au investit 24.000 de euro în inaugurarea propriului studio, costul fiind generat de preţul aparatelor, cam cât al unei maşini. „Investiţia minimă într-o astfel de afacere este 12.000 de euro, iar 90% din persoanele care cumpără aparatul folosesc ajutoarele noastre financiare, leasing, lease back, ori achiziţiile intracomunitare, fără TVA.“ Din experienţa lor, aproape 90% din cei care cumpără primul aparat se întorc în câteva luni pentru a-l achiziţiona pe al doilea, pe seama unui return of investment de maximum şase luni. Astfel, în ultimii doi ani au fost deschise pe piaţa locală 50 de studiouri dotate cu aparate XBody, dintre care 14 sub franciza Fit Express.

    Printre cei interesaţi de o astfel de afacere se află şi antreprenorul Mihai Pleşea, cunoscut pentru implicarea în afacerile Otto Courier şi Cargus, care a deschis în decembrie 2014 Luxury Studios în zona Pipera, în urma unei investiţii de 60.000 de euro, dorindu-şi să construiască un lanţ de studiouri luxoase în România care să fie dotate cu aparatele XBody. În luna deschiderii, antreprenorul estima încasări de 17.000 de euro pentru primele luni de activitate şi, ulterior, o cifră de afaceri anuală de 300.000 de euro. Studioul lui Pleşea mizează pe clienţii premium, iar câţiva executivi care lucrează în zona Pipera au semnat deja contractele anuale platinum de 7.000 de euro.

    Aparatele XBody au adus un bun prilej de lansare în antreprenoriat şi pentru sportivi: fotbaliştii Bănel Nicoliţă, Valentin Badea, Marius Alexe şi atleta Monica Iagăr şi-au deschis astfel de studiouri sub franciza fraţilor Rudas. „În 2012 ne străduiam să ne convingem prietenii să testeze aparatul gratis, treptat, iar acum lucrurile s-au inversat, suntem mai căutaţi noi şi facem cu dificultate faţă deschiderii studiourilor şi vânzărilor generate de acestea“, explică fraţii Rudas.

    Născuţi în Ungaria, cei doi fraţi au venit în România împreună cu tatăl lor, ambasador al Ungariei în România în perioada 1990-1995, şi cu mama lor, de origine româncă. Richard Rudas a absolvit Facultatea de Economie în cadrul Academiei de Studii Economice în anul 2000 şi a avut o carieră „versatilă“, după cum el însuşi o descrie pe profilul de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate şi în compania de consultanţă în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant. Arpad Rudas a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii, unde, după ce a absolvit Fullerton College din California, şi-a început cariera în cadrul Wells Fargo, o bancă cu filiale răspândite pe coasta de vest a Americii, apoi a ocupat o poziţie de manager peste cinci magazine în cadrul lanţului Abercrombie & Fitch.

  • România se află pe locul 58 în clasamentul privind percepţia corupţiei

    Potrivit raportului privind percepţia corupţiei realizat de Transparecy Internaţional România a trecut de la locul 69, ocupat anul trecut, pe locul 58.

    Cele mai puţin corupte sunt ţările nordice (4 din primele 5 sunt din nordul Europei), Danemarca ocupă primul loc, urmată de Finlanda şi Suedia. În coada clasamentului se află Afganistan, Coreea de Nord, iar pe ultimul loc Somalia. Grecia, Senegal şi Marea Britanie sunt ţările care şi-au îmbunătăţit ratingul cel mai mult din 2012 până acum. Pe de altă parte, ratingul Australiei, Braziliei, Spaniei sau Turciei s-a deteriorat în ultimii ani.

  • Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Cine ştie să iubească n-a făcut pe nimeni să sufere*

    IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România  Autor al cărţii  „Bun simţ organizaţional“)


    În culturile de organizaţie bune, constructive, oamenii spun despre şefii lor că se mai supără, dar este pe bună dreptate supărarea şi ei pot da exemple de situaţii concrete în care şefii aveau motive să fie supăraţi. Invers, în culturile defensive, în care nu îi place nimănui să lucreze, oamenii spun că nu îşi înţeleg şefii, că sunt supăraţi mereu, parcă din principiu. Greşeli se întâmplă în ambele tipuri de culturi, însă dimensiunea reacţiei faţă de greşeală face diferenţa dintre un mediu de lucru bun şi unul toxic, pentru că acesta creează percepţia de corectitudine în mintea angajaţilor. Chiar dacă nu îmi convine o reacţie, dacă ştiu că interlocutorul meu are dreptate în reacţia lui, este infinit mai bine şi mai rezonabil de gestionat decât dacă nu înţeleg ce are interlocutorul cu mine.

    La fel este când vine vorba despre feedback sau despre evaluare: chiar dacă sunt evaluaţi prost, angajaţii din culturile constructive înţeleg de ce au primit acea evaluare şi, mai mult, ştiu cum şi ce au de îndreptat, pe când în culturile defensive oamenii se aşteaptă din capul locului la orice se întâmplă, este o mare predictibilitate a impredictibilităţii pentru că nu ştii când, cum şi la ce să te mai aştepţi şi cel mai indicat este să stai în gardă tot timpul. Tot din principiu.

    Din păcate, deşi există un infinit de forme de şcoli de management, de leadership, de business, există doar două dimensiuni pe care, dacă nu le ai, îţi iroseşti timpul la şcoala de management: caracterul sau dimensiunea morală şi experienţa de viaţă, mai exact expunerea la viaţă. Experienţa de viaţă nu trebuie să fie toată în acelaşi domeniu; mai mult, poate chiar să nu fie deloc experienţă de management, dar cu cât este mai diversă cu este atât mai utilă (sport, lectură, călătorii, hobbyuri, studii, curiozităţi personale, locuri de muncă anterioare, familie).

    Restul este o excepţională teorie, fabulos de utilă dacă vine să le completeze pe celelalte două, şi aproape inutilă dacă oricare dintre cele două lipseşte.

    Este interesantă forma de inutilitate în cazul lipsei uneia dintre cele două dimensiuni. Dacă eşti OK cu dimensiunea morală, dar nu ai expunere şi experienţă de viaţă, va fi greu (oricâtă bunăvoinţă ai avea) să ai concepte şi soluţii pragmatice pentru tot spectrul de situaţii de care abundă viaţa de manager şi poţi sfârşi prin a fi copleşitor de bun în ochii celorlalţi, dar epuizat şi devorat de propria bunătate şi toleranţă. Dacă lipseşte dimensiunea morală, dar există şcoala vieţii, situaţia devine gravă pentru că acest fel de om se va hrăni cu şi va devora bunătatea altora la nesfârşit, fără vreo urmă de conştiinţă. În prima situaţie se va spune că un astfel de om este “prea bun“, în al doilea caz proverbul “Lacomul, şi sătul, tot flămând este“ redă cel mai bine filosofia în care va funcţiona un astfel de om.

    Managementul se învaţă şi la şcoli de management, dar se învaţă exact în măsura în care vreo şcoală te poate învăţa iubirea şi succesul în relaţiile intime. Unele tehnici de management sunt nemaipomenite: tehnici de influenţare pozitivă, tehnici de negociere, tehnici de ascultare, tehnici de a da feedback, tehnici de facilitare. La fel, unele tehnici de seducţie sunt interesante: tehnica de a nu răspunde la telefon „din prima“, tehnica de a privi într-un fel anume, tehnica de a ceda greu, tehnica (foarte populară) de a dispărea pentru a vedea reacţia partenerului şi câte or mai fi… Dar toate acestea sunt tehnici, nicidecum nu sunt relaţia în sine, iar capacitatea de adaptabilitate, fie în management, fie în iubire, cere, pentru a fi de succes, caracter şi experienţă.

    Această analogie poate suna patetic, dar deprinderea anumitor priceperi cere, dincolo de tehnici, un fel de a fi care nu se învaţă de nicăieri, ci doar se clădeşte pas cu pas, cu răbdare şi cu conştiinciozitate.

    În mod interesant am observat că managerii buni, dar tineri, sunt mai degrabă exaltaţi şi studiază dezvoltare personală ca să îşi completeze experienţa de viaţă, în timp ce managerii buni şi bătrâni au pilde, analogii şi studii de caz de împărtăşit pentru că au deopotrivă şi dimensiunea morală, dar şi destulă anvergură în înţelegerea vieţii.

    Managerii tineri, doar cu experienţă de viaţă, sunt ca nişte prădătoare prinse în capcană şi se învârt ameţitor prin cercuri vicioase, au succese volatile.

    Managerii bătrâni care au reuşit să îşi construiască cariera mizând doar pe experienţa de viaţă au reuşit prea târziu să descopere valoarea dimensiunii morale şi tot ce mai speră este să nu fie deconspiraţi în lipsa lor de moralitate.

  • Continental Anvelope investeşte 10,5 milioane de euro într-o tehnologie de tratare a mirosului

    Investiţia are o valoare totală de 10,5 milioane de euro şi se concentrează pe reducerea percepţiei mirosului specific producţiei de anvelope în perimetrul adiacent fabricii.

    În cei 15 ani de prezenţă pe piaţa locală, Continental a investit circa 370 de milioane de euro în fabrica de la Timişoara. 

    În cadrul fabricii lucrează 2.300 de angajaţi, iar activitatea acesteia se concentrează pe producţia unei game de anvelope cu dimensiuni între 13 şi 20 de ţoli, în linie cu cerinţele pieţei, potrivit reprezentanţilor companiei.

  • Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort

    Richard şi Arpad Rudas speră să schimbe percepţia românilor despre sport şi apoi să transfere experienţa acumulată pe piaţa locală într-un business internaţional.

    Muzică alertă la maximum, un birou de recepţie atipic în forma unei mingi albe uriaşe şi o cameră în care se află la loc de cinste două aparate asemănătoare celor descrise de Steve Perry în volumele Star Wars – care, potrivit autorului, aveau rolul de a stimula artificial musculatura utilizatorilor, ameninţată cu atrofierea în urma navigaţiei pe planete cu gravitaţia scăzută – sunt lucrurile care te frapează la o vizită în birourile fraţilor Richard şi Arpad Rudas, fondatorii afacerii Fit Express.

    Depăşind bariera fantasticului, aparatul format dintr-o unitate de care sunt conectate centuri care au rolul de a transmite impulsuri electrice spre muşchii utilizatorului a început să prindă avânt şi pe piaţa autohtonă şi să le aducă antreprenorilor Richard şi Arpad Rudas venituri de 300.000 de euro după doi ani de activitate. Cei doi fraţi distribuie aparatele de stimulare electrică musculară (tehnologia EMS) ale producătorului ungar XBody prin intermediul companiei Fit Express, sub care operează şi un studio dotat cu două astfel de aparate, dar şi un sistem de francize prin care şi alţi antreprenori pot deschide studiouri similare.

    De la inaugurarea propriului studio, în 2013, în zona Piaţa Victoriei, circa 700 de persoane le-au trecut pragul. „Vin fie cei care nu au timp, vin sportivi care vor să îşi crească anduranţa, sau dimpotrivă, vin oameni care nu sunt sportivi, nu pot face sport sau sunt pur şi simplu leneşi“, îşi descriu cei doi fraţi clienţii ţintă.

    Cei doi au investit 24.000 de euro în inaugurarea propriului studio, costul fiind generat de preţul aparatelor, cam cât al unei maşini. „Investiţia minimă într-o astfel de afacere este 12.000 de euro, iar 90% din persoanele care cumpără aparatul folosesc ajutoarele noastre financiare, leasing, lease back, ori achiziţiile intracomunitare, fără TVA.“ Din experienţa lor, aproape 90% din cei care cumpără primul aparat se întorc în câteva luni pentru a-l achiziţiona pe al doilea, pe seama unui return of investment de maximum şase luni. Astfel, în ultimii doi ani au fost deschise pe piaţa locală 50 de studiouri dotate cu aparate XBody, dintre care 14 sub franciza Fit Express.

    Printre cei interesaţi de o astfel de afacere se află şi antreprenorul Mihai Pleşea, cunoscut pentru implicarea în afacerile Otto Courier şi Cargus, care a deschis în decembrie 2014 Luxury Studios în zona Pipera, în urma unei investiţii de 60.000 de euro, dorindu-şi să construiască un lanţ de studiouri luxoase în România care să fie dotate cu aparatele XBody. În luna deschiderii, antreprenorul estima încasări de 17.000 de euro pentru primele luni de activitate şi, ulterior, o cifră de afaceri anuală de 300.000 de euro. Studioul lui Pleşea mizează pe clienţii premium, iar câţiva executivi care lucrează în zona Pipera au semnat deja contractele anuale platinum de 7.000 de euro.

    Aparatele XBody au adus un bun prilej de lansare în antreprenoriat şi pentru sportivi: fotbaliştii Bănel Nicoliţă, Valentin Badea, Marius Alexe şi atleta Monica Iagăr şi-au deschis astfel de studiouri sub franciza fraţilor Rudas. „În 2012 ne străduiam să ne convingem prietenii să testeze aparatul gratis, treptat, iar acum lucrurile s-au inversat, suntem mai căutaţi noi şi facem cu dificultate faţă deschiderii studiourilor şi vânzărilor generate de acestea“, explică fraţii Rudas.

    Născuţi în Ungaria, cei doi fraţi au venit în România împreună cu tatăl lor, ambasador al Ungariei în România în perioada 1990-1995, şi cu mama lor, de origine româncă. Richard Rudas a absolvit Facultatea de Economie în cadrul Academiei de Studii Economice în anul 2000 şi a avut o carieră „versatilă“, după cum el însuşi o descrie pe profilul de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate şi în compania de consultanţă în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant. Arpad Rudas a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii, unde, după ce a absolvit Fullerton College din California, şi-a început cariera în cadrul Wells Fargo, o bancă cu filiale răspândite pe coasta de vest a Americii, apoi a ocupat o poziţie de manager peste cinci magazine în cadrul lanţului Abercrombie & Fitch.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Continental Anvelope Timişoara, reducerea percepţiei mirosului în fabrică

    Efectele inovaţiei:

    Continental Anvelope Timişoara a demarat investiţia din considerente de protecţie a mediului. Investiţia face parte însă şi din strategia de responsabilitate socială pe termen lung a companiei, care îşi propune să reducă percepţia mirosului în perimetrul fabricii şi să asigure un mediu cât mai sănătos şi mai plăcut pentru muncitori şi pentru locuitorii din zonă.


    Descriere:

    Programul pilot constă în două soluţii tehnice pentru reducerea percepţiei mirosului. Principiul operaţional al uneia dintre soluţiile tehnice, numită tehnologie cu Plasmă Rece (Cold Plasma), se axează pe neutralizarea moleculelor cu miros neplăcut prin intermediul oxigenului activ.

    Cea de-a doua tehnologie, Oxidare Termică Regenerativă (Regenerative Thermal Oxidation), este un oxidant la temperatură ridicată, care va neutraliza compuşii volatili şi care, în plus, poate să reducă şi mirosul.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.


    Citeşte în premieră despre alte 49 de proiecte inovatoare, concepute sau aplicate în România, în zona tehnică, de business sau socială, în prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”, lansat de Business Magazin în luna noiembrie.

    Catalogul poate fi achiziţionat mai jos la preţul de 20 de lei.

    Cantitate: buc.
     

    * Editiile print sunt valabile in limita stocului disponibil. In cazul in care stocul se epuizeaza va fi livrata editia electronica. Taxele de livrare ale editiilor print vor cadea in sarcina cumparatorului .

  • Inginerii Bosch din Jucu lucrează la software-ul pentru camera 3D folosită în conducerea autonomă

     Preşedintele Consiliului de Administraţie al Grupului Bosch, Volkmar Denner, susţine, într-un comunicat de presă, că o conducere autonomă a unui autovehicul “poate reduce semnificativ numărul accidentelor şi poate mări, astfel, în mod evident gradul de siguranţă de pe şosele”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Traficul viitorului va fi electric, automatizat şi interconectat. Conducerea autonomă a unei maşini poate reduce semnificativ numărul accidentelor şi poate mări astfel în mod evident gradul de siguranţă de pe şosele. În plus, un flux mai bun al traficului poate reduce şi consumul de combustibil. Printre tehnologiile dezvoltate de Bosch şi care pot fi folosite pentru conducerea autonomă, camera stereo este unul dintre senzorii capabili de percepţie 3D, fiind deja create condiţiile pentru producţia de serie. Folosind un sistem de mai multe camere stereo se poate realiza o percepţie de 360 de grade necesară pentru conducerea autonomă. Ingineri din cadrul centrului de cercetare şi dezvoltare din Cluj lucrează la dezvoltarea de algoritmi şi software pentru camera stereo produsă de Bosch, contribuind astfel, la paşii semnificativi făcuţi în direcţia conducerii autonome”, arată Denner.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro