200 m lungime, 80 m lăţime şi o înălţime de 30 m – sunt câteva repere care descriu hangarul 5, aflat în centrul de mentenanţă şi inginerie al grupului TAP Portugal, din Lisabona; este cel mai mare hangar de mentenanţă al companiei (alături de altele două, aflate în acelaşi loc) şi poate acomoda 12 corpuri înguste de aeronave sau trei corpuri mari, alături de altele cinci mai mici. La intrarea în hambar se află o poză a aceluiaşi spaţiu din 1945, de la înfiinţarea companiei, iar peisajul nu este cu mult schimbat.
Departamentul de mentenanţă şi inginerie al TAP Portugal Group deserveşte, în afară de propriul operator aerian, companii din toată lumea şi este relevant pentru rezistenţa peste timp al companiei. Printre serviciile pe care cei 5.000 de angajaţi ai acestui departament le fac (aproape la fel de mult cât numărul celor din personalul navigant şi care lucrează în trei schimburi) se află unele legate de eficientizarea consumului de combustibil – instalarea de aripioare (winglets) care să îmbunătăţească nivelul consumului de combustibil, precum şi revizii de aeronave de tipurile A, B, C, specifice domeniului. Chiar în momentul vizitei, unei aeronave TAP Air şi alteia operate de o companie concurentă li se efectau verificări de tip C – aceasta este cea mai complexă ”revizie“ a unei aeronave şi presupune inspectarea majorităţii componentelor de pe un avion.
”Ce puteţi să ne spuneţi despre cutiile negre? Pot să vă spun ceva extrem de interesant: cutiile negre sunt portocalii, pentru vizibilitate, şi în mod normal sunt instalate în spatele aeronavei. Se spune că este cea mai sigură zonă pentru un avion“, dezvăluie Jose Luis Pinto, unul dintre tehnicienii implicaţi în aceste operaţiuni câteva din secretele domeniului. Pinto este şi el reprezentativ pentru longevitatea companiei: lucrează de 30 de ani în cadrul departamentului de mentenanţă şi inginerie al TAP şi face parte din prima generaţie care a intrat în progamul de training dezvoltat de companie pentru absolvenţii de liceu.
Nu departe de hambarul 5 se află biroul lui Fernando Pinto, CEO-ul companiei, care primeşte delegaţia de jurnalişti români pentru o discuţie de câteva minute, în concordanţă cu stilul de leadership care spune că îl caracterizează: ”mereu deschis“, dar şi motto-ului companiei: ”De braços abertos“ (Cu braţele deschise). El descrie procesul privatizării companiei, încheiat anul trecut, ca fiind o poveste lungă, încheiată cu succes: Pinto a preluat rolul de CEO al companiei în 2000, după cum spune el, ”ca să salvez compania şi să finalizez procesul de privatizare care trebuia să fie făcut cu Swiss Air la vremea aceea.“
Însă prima încercare de privatizare a companiei portugheze de stat a fost oprit ca urmare a intrării în faliment a operatorului elveţian Swiss Air. Pinto spune că au decis să o ia de la capăt, începând cu reorganizarea activităţilor companiei, printre care şi concentrarea pe crearea unui hub aerian în Lisabona. ”Trebuie să ai o poveste bună ca să fii capabil să privatizezi.“ Au creat astfel o nouă piaţă, legând Brazilia, Africa şi Statele Unite cu Europa prin Lisabona; Brazilia, de pildă, era o piaţă pe care aproape niciun alt operator aerian nu o dezvoltase, potrivit lui Pinto. ”Astfel că atât înainte de privatizare, cât şi astăzi, suntem linia aeriană numărul 1 care operează zboruri între Brazilia şi înapoi; am creat astfel o poveste bună şi am început să avem ce arăta.“ O nouă tentativă de privatizare a companiei a început în 2014, însă, când erau pe punctul finalizării acesteia, au stopat-o din nou, tot din cauza problemelor financiare ale companiei care licita, al cărui nume Pinto nu îl dezvăluie.
În 2015 însă, au reuşit să vândă 61% din acţiunile companiei consorţiului Atlantic Gateaway, format din investitorul american David Neeleman, care a creat operatorii aerieni JetBlue din Statele Unite şi Azul din Brazilia, precum şi proprietarul companiei care domină piaţa transporturilor din Portugalia, Humberto Pedrosa. Guvernul a acceptat să vândă 61% din compania publică, lăsând astfel responsabilitatea managementului noului grup, însă mai târziu, odată cu schimbarea socialistă de guvern din Portugalia de anul trecut, procentul s-a schimbat: Atlantic Gateway a ajuns la o deţinere de 51% din companie (dintre care 5% le-au fost alocate angajaţilor), iar restul, de 50%, este deţinut de către guvern. Pinto spune că chiar din prima zi a procesului de privatizare, au plasat o comandă de 53 de aeronave noi de la Airbus (obiectul unei investiţii de 83 de milioane de euro), iar valoarea totală a investiţiilor alocate de Atlantic Gateaway dezvoltării companiei se îndreaptă spre 350 de milioane de euro. ”De asta aveam nevoie, de capital. Am fost capabili să supravieţuim fără niciun fel de injecţie de capital de la guvern, aceasta fiind de altfel interzisă de legile europene. Am crescut şi suntem de trei ori mai mari decât în 2000.“
