BusinessMagazin

Tag: pasiune

  • Cum arată “Veneţia” României, satul de vacanţă care deţine cea mai mare piscină plutitoare din Europa – GALERIE FOTO

    Un loc cu totul inedit in Iasi, in care distractia si natura se combina armonios. Asa ar putea fi descris, in linii mari, cel mai nou spatiu de agrement din Iasi: Tiki Village.  Inspirati de culturile asiatice şi de locurile in care si-au petrecut vacantele dar si de pasiunea pentru calatorii si civilizatii indepartate, acţionarii au vrut sa aduca si in Iasi cate ceva din ceea ce au experimentat.

    Asa a luat nastere Tiki Village, un mic sat de vacanta amplasat pe plaja Venetia. Actionarii, impreuna cu Alex Costea, din Iasi, care a locuit foarte aproape de zona lacului Venetia, au ajuns la concluzia ca locurile de la noi nu sunt apreciate la adevarata lor valoare, au vazut potentialul din zona si ca se poate face si aici ceva diferit.

    Modelele dupa care s-au inspirat sunt plajele, cultura si parcurile natural din Thailanda, Cambodgia, Bali, Vietnam si Singapore. Nu au gonit dupa profit, ci au vrut sa creeze un loc frumos, din pasiune. Din acest motiv, actionarii au tratat modernizarea locului cu foarte mare seriozitate, tinand cont, in primul rand, de natura si de infrumusetarea ei.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Locul a fost igienizat, s-au plantat copaci, vegetatie si gazon, totul fiind realizat in colaborare cu Apele Romane. Foarte important este faptul ca acest proiect nu a presupus nici o defrisare. Unul dintre efectele actiunilor, cu care se mandresc, este imbogatirea faunei, in zona fiind prezente acum foarte multe pasari specifice deltei, anume rata salbatica, sitarul, starcul cenusiu, starcul pitic, lisita, gainusa de balta, pescarusul albastru.

    A urmat apoi conceperea designului unic. Toate materialele folosite sunt autentice, (lemn, stuf, nisip)100% naturale. Stuful este adus direct din Delta Dunarii, nisipul de la malul Marii Negre, Siretului si Prutului, iar totemurile sunt sculptate manual din trunchiuri de lemn masiv, de sculptori consacrati, ce au lucrat si in America de Sud. Conceptul se inspira din culturile insulelor din Indochina si Polynesia, incepand de la nume pana la regulamentul intern.

    Pentru cei curiosi, denumirea “Tiki” inseamna, in cultura amerindiana, “primul om”. Cei care doresc sa isi petreaca zilele de vara intr-un loc superb, complet diferit fata de ceea ce  exista in momentul actual in Iasi, sunt invitati la Tiki Village, pentru a se bucura de o plimbare relaxanta in mijlocul naturii si admirarea peisajului, pentru o balaceala la Tiki Beach sau pentru a savura o bautura racoritoare la Tiki Bar. Alte activitati includ plaja, piscina, kayak, hidrobicicleta, barca, placa, bar Hawaiian. 

    De precizat ca la Tiki Village exista singura piscina plutitoare din Romania si cea mai mare din Europa. Aceasta masoara 250 mp si a fost conceputa si construita in Thailanda si instalata pe lac de producatori.

    De precizat ca la Tiki Village exista atat piscine pentru adulti, cat si doua piscine pentru copii.  Intrarea este platita doar de persoanele care opteaza pentru piscina si sezlonguri, vizitatorii avand acces gratuit. Tiki Village se afla pe Strada Ciric, pe malul lacului Venetia. De asemenea, il puteti gasi pe Facebook cautand Tiki Village.

    Sursa www.bzi.ro

    Sursa foto www.bzi.ro

  • Doris Andronescu, Sanador: „Cred că munca susţinută, realizată cu pasiune, reprezintă cheia succesului în orice carieră.”

    •   De profesie medic primar de medicină internă, Doris Andronescu a fondat Sanador în 2001, alături de soţul ei, Florin Andronescu; sub conducerea sa, Sanador a deschis în 2011 primul spital privat cu servicii medicale complete.
    •   Consideră că profesionalismul şi calitatea umană sunt reguli de bază pentru reuşita în carieră; şi-a propus să îşi gestioneze timpul cât mai eficient astfel încât să prioritizeze obiectivele principale vizate, dar se concentrează şi pe identificarea soluţiilor pentru probleme ce privesc dezvoltarea echipei şi companiei.
    •   Crede că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România este foarte important să fii flexibil şi să ai capacitatea de a planifica strategii pe termen scurt; în plus, este esenţial să îţi construieşti o echipă de încredere, profesionistă, alături de care să poţi face lucrurile la un nivel calitativ ridicat.
    •   Îi sfătuieşte pe tinerii care îşi încep parcursul profesional să lucreze cu dăruire şi pasiune, să nu facă compromisuri şi să nu se oprească în a-şi atinge ţelurile.  

    Cifră de afaceri (2017): 289 mil. lei
    Profit (2017):12 mil. lei
    Număr de angajaţi (2017): 1.220

    Profilul lui Doris Andronescu a apărut în cea mai recentă ediţie a anuarului 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA.

  • Reţeta succesului pentru unul dintre cei mai puternici executivi din România. Cum poţi ajunge să ai succes şi în cele mai dificile joburi şi situaţii

    •   Murielle Lorilloux este a doua femeie care preia funcţia de CEO din istoria de 21 de ani a Vodafone (Connex) pe piaţa locală, după Liliana Solomon.

    •   A ocupat poziţii de top management în industria de telecom în cadrul mai multor operatori de comunicaţii din Africa – cea mai recentă fiind cea de director general al celui mai mare jucător de pe piaţa de telefonie mobilă din Republica Democratică Congo.

    •   Este absolventă a École Supérieure de Commerce din Paris, a urmat un MBA la University of Texas din Austin şi are o diplomă de master în economie obţinută la Universitatea Paris Nanterre.

    Venituri din servicii (2017): 3,6 mld. lei
    Profit (2017): 59,3 mil. lei
    Număr de angajaţi: cca 3.000

    Cititi mai multe despre Murielle Lorilloux

     

     

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Florentina Taudor, director general { Renania }

    •   A devenit general manager al Renania în 2012.
    •   Deţine un EMBA la Bled School of Management, Slovenia.
    •   Principala regulă după care se ghidează în carieră este „lead by example” („condu prin propriul exemplu”).
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri local este nevoie de răbdare, de abilitatea de a te adapta rapid la schimbări şi de multă creativitate.
    •   În trecut a lucrat la BCR (Erste Group), Suport Colect (Erste Group), GE Money România şi Motoractive IFN (GE Money România).

    Cifră de afaceri (2017): >130 mil. lei
    Număr de angajaţi (2017): 153

  • ​Cum să faci lunar sute de mii de lei din ciorbe – VIDEO

    Au investit 23.000 de euro în deschiderea lanţului de restautante numit simplu: Ciorbărie

    În meniu sunt 200 de sortimente de ciorbe, cu preţuri cuprinse ăntre 9 şi 22 de lei. Prima Ciorbărie a fost deschisă în 2016, pe Calea Dorobanţi. În prezent, businessul funcţionează cu patru unităţi şi 40 de angajaţi. Lunar, 1.000 de clienţi trec pragul celor patru restaurante, care înregistrează, cumulat, venituri de 750.000 de lei.

  • Povestea de succes a unui tânăr farmacist român. La 28 de ani, are propria linie de produse dermato-cosmetice şi concurează cu brandurile consacrate

    Tânărul şi-a descoperit marea pasiune încă din clasa a VIII-a, iar datorită părinţilor lui care deţineau o farmacie în Alba Iulia, a reuşit să-şi împlinească visul şi să-l transforme într-o carieră înfloritoare.

    Prima cremă preparată în laboratorul propriu din Alba Iulia a ieşit pe piaţă în 2014. Produsul a avut mare succes, iar de atunci Emanuel Lazăr şi-a propus să creeze produse dermato-cosmetice de calitate, fabricate 100% în România, accesibile ca preţ, ca o alternativă la cremele străine mult prea scumpe. „Este foarte greu să te lupţi de la egal la egal cu marile branduri internaţionale care investesc sute de milioane de euro anual în marketing. Cu toate acestea, nu m-am lăsat descurajat şi mi-am propus să analizez unde greşesc acestea, astfel încât să nu repet aceeaşi greşeală şi să vin cu ceva nou. Scopul meu a fost să produc creme cu un conţinut natural aproape de 100%, iar preţul să fie mult mai mic decât concurenţa străină”, declară Emanuel Lazăr.

    La începutul lunii martie, farmacistul român a lansat un nou produs – o loţiune micelară, fabricată în totalitate în laboratorul său din Alba Iulia, produs pe care doreşte să îl impună şi în pieţele din Europa.

     

  • Antreprenorul care vinde ciorbă de sute de mii de lei lunar

    Conceptul s-a bazat în primul rând pe plăcerea personală a celor trei antreprenori de a mânca ciorbă zilnic, însă în spatele ideii businessului se află şi o observaţie făcută de-a lungul anilor, şi anume că peste 50% dintre clienţii restaurantelor comandă şi o ciorbă, şi asta indiferent de oră. „Am căutat aşadar un loc în care toţi împătimiţii de ciorbă să poată regăsi gustul copilăriei cu «o ciorbă că la mama sau bunica acasă»”, povesteşte Gabriel Voic, cofondator şi acţionar majoritar al companiei. „Important pentru noi a fost să creăm un concept autohton. Aşa cum italienii se laudă cu pizza, iar americanii cu hamburgerii, putem să ne lăudăm şi noi cu gustul inconfundabil al ciorbelor româneşti”, adaugă el.

     Businessul a luat naştere în decembrie 2016 cu o investiţie iniţială de 23.000 de euro din fondurile proprii ale fondatorilor, prima Ciorbărie fiind deschisă pe Calea Dorobanţi. În 2017 au urmat deschiderile din Eminescu şi Academiei, iar anul trecut compania s-a extins în sistem de franciză prin inaugurarea unui nou restaurant în zona Titulescu. În primăvara aceasta conducerea businessului are în plan deschiderea a două noi restaurante, în zonele Pipera şi Drumul Taberei, iar până la sfârşitul anului antreprenorii preconizează atingerea unui număr de 16 unităţi în Capitală, precum şi în Iaşi, Cluj, Braşov şi Constanţa.

    Cele patru restaurante deschise în prezent înregistrează venituri cumulate de aproximativ 750.000 lei pe lună, însă „având în vedere cele două magazine noi care se vor deschide, precum şi discuţiile începute pentru o extindere şi în afara Bucureştiului, preconizăm o dublare a încasărilor actuale”, spune Voic. Antreprenorul adaugă că toate veniturile businessului se reinvestesc „pentru un produs mai bun, pentru spaţii noi şi pentru un serviciu mai bun”. În prezent, proiectul principal pe care se concentrează reprezentanţii companiei este dezvoltarea unei bucătarii noi, de dimensiuni mai mari şi dotată cu echipamente performante, care să poată răspunde noii logistici pe care creşterea businessului o impune. 

    În restaurantele Ciorbăriei, valoarea bonului mediu este de 25-33 de lei, iar produsele au preţuri cuprinse între 9 şi 22 de lei pentru o porţie de ciorbă de 500 ml: „Evident că preţul reflectă ingredientele şi timpii de preparare”, subliniază Voic. Produsele comandate cel mai des sunt ciorbele de bază – de burtă, rădăuţeană, de perişoare – şi gulaşul, însă în meniu există o varietate de aproximativ 200 de reţete „de pe tot globul (supe, borşuri, ciorbe) interpretate şi adaptate la gustul neaoş. În afară de produsele de bază, în fiecare zi avem şapte reţete noi, care suscită interesul şi curiozitatea clienţilor noştri”, adaugă el. Potrivit lui, un atu important îl constituie şi timpul de servire foarte scurt în comparaţie cu cel de aşteptare dintr-un restaurant. Un procent de 15-20% din vânzări este acoperit de comenzile online prin intermediul a două platforme de livrări cu care compania colaborează, însă reprezentanţii businessului lucrează acum la un sistem propriu de livrare care să suprime costurile de plus 30% pe care livratorii le percep.

    În primele săptămâni de activitate, compania înregistra un număr de 20 de clienţi, însă în prezent peste 1.000 de clienţi – persoane cu venituri medii, de toate vârstele – trec zilnic pragul celor patru Ciorbării, iar odată cu deschiderea următoarelor unităţi Voic se aşteaptă la o dublare a numărului acestora; de asemenea, un procent de 5-10% sunt clienţi străini, veniţi să încerce tradiţionalele ciorbe româneşti. La nivel de angajaţi, echipa businessului numără circa 40 de persoane. În ceea ce priveşte concurenţa, antreprenorul spune că în momentul de faţă businessul pe care îl conduce nu are competitori, chiar dacă şi competiţia „este un lucru bun, incitant şi aduce întotdeauna un plus pentru client”. „În cazul nostru însă, magazinele nou apărute pe segmentul «ciorbă» reprezintă doar o copie a lanţului Ciorbărie.”

    Voic susţine că autorităţile ar trebui să se implice mai mult în susţinerea conceptelor tinere, încă firave, pentru a putea deveni branduri puternice cu aspiraţii internaţionale: „Orice concept românesc trebuie să fie promovat şi susţinut astfel încât într-o eră a globalizării să ne putem lăuda cu propriile companii puternice şi nu cu faptul că avem «creiere» care fac bani pentru alte companii multinaţionale. Businessurile autohtone sunt un interes naţional. Acest lucru ar trebui să se regăsească şi în viziunea autorităţilor, având în vedere că fără IMM-uri ne vom putea denumi o ţară săracă”. Antreprenorul crede că legislaţia actuală are nevoie de o formă mai maleabilă şi orientată către nevoile specifice ale fiecărui tip de afacere în parte şi că businessurile tinere au nevoie de consultanţă şi asistenţă în loc de „sancţiuni interminabile care să ducă la tăierea elanului şi oprirea afacerii. Înaintea amenzilor ar trebui să apară avertismentele, iar organele de control să ajute la remedieri, nu să distrugă din cauza unui zel prost aplicat”. 

  • Cum să faci sute de mii de euro în România din tradiţia altor ţări

    “Întotdeauna am fost atrasă de bijuterii, în special de cele din argint, şi le-am căutat mereu, pe oriunde am călătorit. În 1998 am ajuns în Cairo cu o bursă postuniversitară şi acolo, timp de un an, am descoperit bijuteriile Africii de Nord, ale nomazilor Saharei, tuaregii, dar şi ale grupurilor etnice din Egipt, Libia, Algeria, Tunisia, Maroc, care au o tradiţie extraordinară de sute de ani în lucrul bijuteriilor din argint. A fost perioada în care m-am îndrăgostit iremediabil de aceste bijuterii, iubire care avea să-mi schimbe viaţa la un moment dat”, povesteşte Maria Mănoiu despre modul în care a luat primul contact cu bijuteriile etnice autentice, care i-au „furat inima”.

    Pe drumurile nesfârşite din Maroc, Mali, Burkina Faso şi Ghana ideea de business s-a legat, astfel că a devenit logic pentru antreprenoare ca la întoarcerea în ţară să îmbine două pasiuni de-o viaţă – bijuteriile şi călătoriile – şi să pornească în aventura pe care a numit-o Metaphora.
    „Am început businessul în toamna lui 2010, în toiul crizei. Însă Metaphora este dovada că atunci când crezi în visul tău, nimic nu te poate opri. Şi, cum zicea scriitoarea americană Anais Nin, «Life shrinks or expands in proportion to your courage» (Viaţa se micşorează sau se extinde proporţional cu curajul tău).”

    Maria Mănoiu este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, secţia limbi străine – arabă şi franceză. După un an petrecut în Egipt s-a întors în România şi s-a angajat în publicitate, în departamentul de creaţie, fiind copywriter timp de 10 ani în mai multe agenţii.

    Astfel, cu ajutorul cunoştinţelor în advertising ea a reuşit să dezvolte brandul Metaphora, chiar dacă antreprenoriatul îi era străin. „Nu am avut nicio tangenţă cu mediul de business, sunt o fire artistică, o idealistă cu picioarele pe pământ, dacă pot să spun aşa. Ideea businessului a venit într-un moment în care simţeam că trebuie să fac ceva cu mai mult sens, ceva în care să cred. Din fericire, experienţa din advertising mi-a fost foarte utilă în crearea şi apoi în creşterea brandului care este astăzi Metaphora. Business am învăţat în primul rând făcând greşeli. Încă mai fac greşeli, pentru că îmi asum mereu riscuri, însă reuşesc să învăţ tot mai mult din ele, ceea ce e esenţial, până la urmă.”

    Maria Mănoiu a pornit businessul cu o investiţie de 28.000 de euro în primul import de bijuterii din Maroc. Metaphora înregistrează anual creşteri de 30-40%, iar la final de 2018 a ajuns la afaceri de peste 250.000 de euro. „Metaphora s-a născut din pasiune, dar un business nu supravieţuieşte din pasiune, ci din vânzări.

    Creştem constant cu 30%-40% pe an şi am încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de peste 250.000 euro. Pe măsură ce businessul creşte, ne cresc şi costurile operaţionale şi cele de stoc, iar provocarea este să creştem constant şi să aducem în continuare bijuterii de calitate pe piaţa românească, fără să facem compromisuri”, spune ea.

    Cum ajunge la bijuteriile pe care le comercializează în România? Călătorind în fiecare an în cel puţin patru ţări din care importă bijuterii – Thailanda, India, Nepal, Maroc şi alte ţări –, iar în fiecare ţară petrece între două şi trei săptămâni în căutarea unor modele autentice, cât mai puţin atinse de moda zilei de astăzi.

    „Caut modele esenţiale, vechi, care sunt deja clasice în cultura respectivă, încărcate de simboluri locale, lucrate în tehnicile specifice zonei. Mă ajută să decopăr şi să identific bijuterii experienţa de peste 20 de ani de colecţionat bijuterii din toată lumea, de strâns o bibliotecă întreagă de cărţi şi albume de bijuterii din ţările care mă interesează.

    La finalul acestor câteva săptămâni în fiecare ţară, care în total sunt câteva luni pe an petrecute în alte lumi, pe alte continente, unde viaţa are alt ritm, oamenii zâmbesc mai mult, dar sunt şi mai puţin punctuali, când am strâns suficiente mostre le dau în lucru oamenilor cu care colaborez în fiecare ţară şi care coordonează zeci de artizani bijutieri locali, fiecare specializat în alt stil şi alte tehnici, iar aceştia, la rândul lor, vor lucra modelele care peste câteva luni bune vor ajunge pe site-ul Metaphora.”

    Procesul de producţie este unul îndelungat şi complex, care cere multă flexibilitate şi adaptare la neprevăzut, adaugă Maria Mănoiu. Motivaţia pentru tot acest efort vine în primul rând din pasiune şi din dorinţa de a aduce pe piaţa locală obiecte unice şi de calitate din alte culturi. „Dacă aş înceta să fiu exigentă cu calitatea mi-aş pierde, cu siguranţă, motivaţia să continuu. Acesta este, probabil, şi motivul principal pentru care Metaphora este unică pe piaţa bijuteriilor din România.”

    Astfel, având în vedere că timpul de execuţie a bijuteriilor este mare, brandul are constant pe stoc mii de bijuterii, ceea ce înseamnă mai multe zeci de mii de euro blocate, spune antrepenoarea. Deşi investiţia permanentă şi constantă în stoc poate crea probleme de cash-flow, ea a reuşit să treacă peste acest obstacol şi „am reuşit să scăpăm de sincope”. „Pentru un business de acest gen stocul este crucial, iar bijuteriile pe care le vindem noi sunt lucrate integral manual, ceea ce ia foarte mult timp – în general durează între una şi sase luni ca o comandă să fie gata de export din ţara de origine către noi. Şi trebuie ţinut cont de toţi timpii de lucru, plus durata importului şi a celorlalte formalităţi legale cronofage, ca să nu rămânem niciodată fără suficient stoc.”

    Ea mai spune că brandul Metaphora se diferenţiază de celelalte companii care comercializează bijuterii online prin produsele unicate lucrate manual în ţările de origine. „În ultimii cinci ani piaţa de e-commerce a crescut spectaculos în România şi astăzi sunt probabil sute de magazine online care vând bijuterii din argint, însă oferta lor este similară pentru că marea majoritate îşi comandă stocurile de pe site-uri mamut de vânzări en-gros din China. De aceea nu reuşesc să se diferenţieze, iar bătălia se dă pe preţ. Or atunci când preţul este cel mai important criteriu, calitatea este întotdeauna invers proporţională. Procesul nostru de achiziţie este unul mult mai complex, mai costisitor şi mai de durată, însă ştim cu toţii că lucrurile de calitate nu se fac peste noapte şi nici nu se vând cu 70% reducere. Iar clientele noastre apreciază că pot purta bijuterii unice pe piaţa din România.”

    Pentru afacerea Metaphora lucrează trei persoane, dar anumite departamente, precum marketing, strategie, analytics şi partea de social media, sunt externalizate. Planurile pentru anul în curs includ majorarea cifrei de afaceri şi dezvoltarea şi implementarea unor funcţii noi pe site-ul Metaphora, care este singurul loc în care brandul îşi vinde produsele.
    „Anul acesta vrem să dezvoltăm şi să implementăm funcţii noi pe site, să investim în tool-uri noi, deci să punem accent pe partea tehnică a site-ului, cea care nu se vede, dar care îmbunătăţeşte experienţa online a clienţilor. În următorii cinci ani ne propunem să ne mărim echipa, să triplăm cifra de afaceri, să aducem bijuterii din ţări încă neexplorate şi să lansăm Metaphora pe pieţele internaţionale. E mult de muncă, dar şi motivaţia şi entuziasmul nostru sunt pe măsură.”

  • Cum să-ţi transformi pasiunile în business – VIDEO

    Pasiunea pentru design a urmărit-o mereu, la fel şi cea pentru călătorii şi gătit.
    Anul trecut, şi-a unit pasiunile în afacerea Turmeric et Cardamom.
    Aceasta este formată dintr-o bucătărie cu influenţe oriental-asiatice şi un magazin cu design nordic.
    Turmeric et Cardamom se bazează pe un concept culinar prin care creează reţete în funcţie de anotimpuri.
    Preţurile produselor variază: biscuiţii cu parmezan, chili şi susan negru costă 4 lei, torturile costă între 140 şi 180 lei/kg, pateul de creveţi cu thai curry şi unt de arahide costă 60 lei/200 g.
    Pentru amenajarea spaţiului şi pentru cumpărarea echipamentelor, valoarea investiţiei a fost de 100.000 de euro.
    În 2019, Rudy Teianu aşteaptă afaceri de 200.000 de euro.

  • Piaţa de artă din România – microscopică, dar în creştere

    Anca Poteraşu şi-a început activitatea în domeniu ca dealer de artă în 2009, iar în mai 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, în cadrul căruia expune şi vinde lucrările mai multor artişti consacraţi. Din 2012 participă la târguri internaţionale de artă din nişă, iar în septembrie 2018 galeria a fost invitată să deschidă un spaţiu de proiecte la muzeul Spinnerei din oraşul german Leipzig.

    „M-am gândit atunci că ei (artiştii – n.red.) merită şi au nevoie de cineva care să îi promoveze, să îi susţină astfel încât să poată trăi din artă. Cineva trebuia să facă asta – iar pe atunci eram doar câţiva «nebuni» galerişti. Mulţi mi-au spus ca sunt nebună”, povesteşte Anca Poteraşu.

    Curatorul nu a activat însă dintotdeauna în domeniul artei. Originară din Maramureş, Anca Poteraşu a ajuns să studieze sociologie şi asistenţă socială în Bucureşti, cu un master în politici sociale europene. În Capitală a intrat în contact cu artişti, mergea la vernisaje şi la petreceri împreună cu ei, iar cercul de prieteni îi era format tot din artişti, cu care a păstrat o legătură strânsă.

    „Sigur că a fost vorba şi de o nevoie personală, de a face ceva mai mult, de a construi în jurul meu un fel de responsabilitate socială, o conştientizare a nevoii de a ne implica – am acest lucru în comun cu artiştii cu care lucrez”, îşi explică Anca motivaţia care îi propulsează businessul.

    La început, a făcut o selecţie de lucrări care îi plăceau şi a vândut mai întâi chiar din atelierele artiştilor, din propria sufragerie, atunci când lucrările au început să se adune. După ce a testat mai multe opţiuni de promovare a artiştilor, a ajuns la concluzia că printr-o galerie poate să construiască mai mult – o comunitate în jurul artiştilor, o reţea pe termen lung. Astfel, în 2009 a deschis un spaţiu alternativ în care organiza evenimente şi petreceri în jurul artei, iar apoi acesta s-a transformat într-o galerie. „Am vrut să existe o identitate şi un program artistic clar definite, să am un demers profesionist – pe care mereu îl perfecţionez”, explică Poteraşu.

    Artist: Róbert Köteles.
    Clipalma nr 2, ulei pe pânză, 80 x 140 cm, 2002

    În 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, cu o comunitate puternică în jurul ei, cu artişti în portofoliu precum Decebal Scriba, Irina Botea Bucan, Matei Bejenaru, Aurora Kiraly, Belu-Simion Făinaru, artişti din generaţiile mai tinere – Olivia Mihălţianu, Iulian Bisericaru, Daniel Djamo, Dragoş Bădiţă, pictori recunoscuţi – Zoltan Béla, Robert Koteles, artişti emergenţi precum Adelina Ivan, Larisa Crunţeanu. Lucrările artiştilor sunt din diferite medii de exprimare: pictură, sculptură, dar şi fotografie, video, new media, instalaţii artistice. Galeria se implică în producţia lucrărilor noi de artă, caută parteneriate cu alte spaţii de expoziţii şi, desigur, organizează propriile evenimente.

    „Am o echipă frumoasă la galerie, artişti, curatori cu care lucrez, studenţi de la diferite facultăţi care îşi mai fac practica la noi – am organizat peste 50 de expoziţii în aceşti ani, cu un program curatorial coerent. Din 2012 am început să particip la târguri internaţionale de artă, printre cele mai bune din nişă, cum ar fi ARCO Madrid, Artissima Torino, Loop Barcelona, Nada Miami, toate foarte importante pentru strategia noastră de a promova artiştii români în străinătate, de a ajunge la colecţionari şi curatori din instituţii diverse ca mijloace de abordare şi de valorificare a artei contemporane”, descrie Anca Poteraşu etapele parcurse.

    Ea spune că în România tendinţa generală, chiar şi în rândul artiştilor, este să se emigreze, dar este de părere că în continuare la noi „sunt multe lucruri de văzut, explorat, construit”.

    Din 2015 a iniţiat un proiect de rezidenţă artistică internaţională, una dintre primele din Bucureşti – Plantelor 58. Platforma reuneşte curatori şi artişti din alte ţări, prin intermediul acesteia sunt organizate open call-uri şi se construiesc parteneriate pe termen mediu şi lung.

    „În 2018 am fost invitaţi să deschidem un spaţiu de proiecte la Spinnerei, în Leipzig, o comunitate artistică importantă la nivel internaţional, cu ateliere de artişti, galerii, spaţii artistice de expunere. Organizăm o serie de expoziţii în acest spaţiu central, timp de un an de zile – am început în septembrie 2018 şi continuăm cu proiecte expoziţionale până în august 2019”, încheie Anca Poteraşu povestea evoluţiei pasiunii transformate în business de până acum.

    Artist: Matei Bejenaru.
    Laboratorul Tehnic din Iaşi, seria Între două lumi, print digigrafie cu cerneală de arhivare, 120 x 150 cm, Ediţie 5 + 2AP, 2011

    Plan de afaceri pentru antreprenoriatul cultural

    Dar care sunt cifrele pe care le implică debutul, dar şi dezvoltarea unei astfel de afaceri? Investiţia iniţială a fost de 300 de lei (pentru un catalog printat) şi înfiinţarea firmei. În perioada următoare, şi-a bugetat însă o investiţie de 30.000 de euro, ce va fi direcţionată în amenajarea unui nou spaţiu.

    Cheltuielile lunare sunt reprezentate de chiria lunară, un angajat full-time şi o contabilă, dar şi banii pe care îi investesc în promovare. Anca Poteraşu spune că  bugetul de investiţii în social media este zero – mizează mai degrabă pe o creştere organică. Investiţiile sunt direcţionate mai cu seamă înspre participarea la expoziţii şi târguri şi în cataloage, aceasta fiind tot o formă de promovare, dar mai nişată.

    Ca exemplu, Târgul Artissima, care a reunit anul trecut cinci artişti – Adelina Ivan, Daniel Djamo, Decebal Scriba, Matei Bejenaru şi Olivia Mihălţianu – a costat 16.000 de euro. Din aceşti bani, taxa de participare a fost de 14.000 de euro. Restul au fost cheltuieli de transport, cazare, transport lucrări ş.a. Pentru acest eveniment, galeria şi-a acoperit costurile investite.

    Alte târguri la care a participat galeria anul trecut au fost Volta Basele (cu susţinere parţială din partea Institutului Cultural Român – cost total de 15.000 de euro), Loop Barcelona (specializat doar în arta video – 6.500 de euro) sau Nada Miami (8.000 de euro).

    În ceea ce priveşte colecţionarii, aceştia sunt atât colecţionari privaţi locali, majoritatea fiind însă internaţionali. „Mă bucur mult că de câţiva ani muzeele şi centrele artistice din străinătate fac de asemenea parte din portofoliul galeriei de colecţionari”, explică curatorul.

    Preţurile operelor sunt variate – de la 500 de euro (mai ales pentru desene, de exemplu) până la instalaţii artistice de 60.000 de euro. Ca în orice domeniu, antreprenorii care vor să îşi deschidă o galerie de artă întâmpină dificultăţi, conform Ancăi Poteraşu, care spune că o bună bucată de vreme s-a lovit de faptul că artiştii şi colecţionarii priveau cu suspiciune rolul unei galerii, „ca pe un intermediar inutil”, însă pe măsură ce au trecut anii, „cu toţii au înţeles rolul pe care îl are, de a promova un artist şi arta sa, de a-l susţine pe termen mediu şi lung, de a creşte valoarea lucrărilor de artă prin expoziţii, evenimente, publicaţii, activităţi consecvente care au loc indiferent de aşa-zisele tendinţe din piaţă”. „Este important ca un galerist să fie pregătit ca lucrurile să se dezvolte în timp. Este un business care se construieşte cu răbdare şi perseverenţă şi ceva curaj”, spune Anca Poteraşu.

    Galerista mărturiseşte că nu vede o diferenţă de fond între colecţionarii din România si cei din alte locuri, singura distincţie fiind numărul lor – caracteristica prezentă încă este expunerea redusă la artă.

    Artist: Dragoş Bădiţă.
    Winter Sleep, ulei pe lemn,  40 x 50 cm, 2016

    „Despre colecţionari, numai de bine. De la începuturile istoriei, marile creaţii artistice au avut nevoie de susţinere financiară. Colecţionarii, fie ei persoane fizice sau colecţionari instituţionali, sunt o formă de organizare actuală de susţinere a artei. Există o mare varietate, începând de la colecţionarii ocazionali, care se îndrăgostesc de o lucrare sau care vor sa fie înconjuraţi de frumos, până la colecţionarii care au o temă a colecţiei, cumpără regulat, urmăresc artiştii, galeriile”, spune aceasta.

    Deşi a observat o tendinţă în creştere în rândul achiziţiilor de pictură, Anca Poteraşu spune: „colecţionarul român a început să colecţioneze video, fotografie şi instalaţii.

    „Îmi aduc aminte de anul 2015, când o lucrare de Matei Bejenaru, o instalaţie de diapozitive, a ajuns într-o colecţie foarte frumoasă şi importantă în Bucureşti, şi cât de mult ne-am bucurat. Apoi au urmat lucrările video, fotografia, instalaţia. Asta da bucurie şi realizare”, povesteşte galerista. În România, până de curând nu a existat un colecţionar instituţional. Muzeele, instituţiile, marile companii sunt absente de pe piaţa de artă autohtonă. Există câteva excepţii – o fundaţie la Timişoara, un muzeu privat în Bucureşti – care confirmă însă regula.

    „Artiştii sunt lăsaţi practic în grija colecţionarilor privaţi, însă şi numărul acestora este încă foarte mic, deşi mi se pare că se observă o schimbare în bine în ultimii ani.”

    „În alte ţări vedem colecţionari care vin din familii care colecţionează de generaţii, mulţi dintre ei îşi construiesc o colecţie pe care apoi o donează muzeelor sau construiesc ei un muzeu. Este un comportament generalizat pe câteva generaţii. Noi (re)învăţăm propriile reflexe culturale acum”, declară Anca Poteraşu. „Eu sunt foarte fericită să văd că de când am deschis galeria, avem din ce în ce mai mulţi colecţionari, din generaţii şi backgrounduri diferite.”

    În ceea ce priveşte consumatorul de artă contemporană, progresul este poate mai vizibil, spune ea. „Acum şapte ani abia dacă ne intra o persoană nouă pe uşă în afara evenimentelor de deschidere a expoziţiilor. În ultimii doi ani, aproape zilnic avem vizitatori, doresc să vorbească cu noi, să cunoască şi să înţeleagă ceea ce văd – din perspectiva unei galerii, consumatorii de azi sunt colecţionarii de mâine şi investim mult în acest dialog”, spune cu încântare Anca Poteraşu.

    Nu suficienţi oameni au obiceiul şi cultura de a intra în muzee, galerii, expoziţii. Asta se reflectă in dimensiunea microscopică a pieţei româneşti de artă, caracterizează Anca Poteraşu mentalitatea românului în ceea ce priveşte arta.

    Artist: Zoltán Béla.
    Urban detail, acrylic pe hârtie, 264 x 170 cm, 2017


    „De aceea organizăm expoziţii, rezidenţe, artist talk-uri, publicăm cataloage – noi şi alte galerii şi spaţii artistice din România. Construim canale de comunicare. O caracteristică care îmi displace, dar care nu este unică pentru România, este supralicitarea dimensiunii de investiţie în artă. La un moment dat chiar a existat un index care urmărea creşterea preţurilor pentru lucrările clasice. Bineînţeles, există multe colecţii private, alcătuite de-a lungul anilor, a căror valoare a crescut spectaculos de-a lungul anilor. Însă convingerea mea este că o investiţie în artă trebuie făcută pe cu totul alte considerente. Arta de care te înconjori este o investiţie în sufletul propriu şi în promovarea valorilor culturale pe care le susţii”, consideră aceasta.

    Galerista română vede piaţa de artă din România ca fiind microscopică, dar în creştere: „Primii colecţionari, cei care au contribuit şi contribuie la pornirea ei, sunt oameni care au călătorit foarte mult, astfel încât, atunci când ea se va consolida, piaţa de artă din România va fi probabil bine integrată în structuri internaţionale – iar aici nu mă refer numai la cele occidentale. Există încă de pe acum o deschidere mare spre pieţe din America de Sud, cu care avem mai multe în comun decât am crede la prima privire, China, Japonia şi încă mai sunt alternative de explorat”.

    În România, absenţa flagrantă este marcată de colecţionarii instituţionali. În toate ţările dezvoltate muzeele colecţionează artiştii ţărilor lor – „altfel ce ar lăsa în urmă, pentru generaţiile următoare?”. În ţări precum Polonia, statul şi instituţiile locale au avut un rol foarte important în sprijinirea creaţiei contemporane de artă şi a actorilor de pe piaţă: curatori, galerii, spaţii culturale. Rezultatul: o pătură importantă de colecţionari privaţi şi instituţionali, galerii şi spaţii culturale dinamice care promovează artiştii polonezi pe plan internaţional şi o serie de artişti foarte bine cunoscuţi şi apreciaţi atât la nivel local, cât şi internaţional. „Bugetul pentru cultură în România este încă insuficient, instituţiile culturale care mai distribuie fonduri resimt aceste efecte, nu există o strategie culturală clară – acestea se resimt atât la nivel privat, cât şi public”, deplânge Anca Poteraşu lipsa investiţiilor în cultură.

    Cu toate acestea, cea mai mare mândrie a ei ca artist este că o parte din artiştii cu care lucrează trăiesc din artă. „După ani în care am investit în galerie, mă bucur că şi eu am reuşit să trăiesc din ceea ce fac. Asta numesc eu cu adevărat o victorie – sau, cum o numeşti tu, un business”, mai spune ea.

    Galerista crede că a ajuns în acest punct pentru că a fost optimistă şi că per total ne îndreptăm într-o direcţie bună, cu mai multe galerii, cu mai mulţi colecţionari, consumatori de artă şi centre de artă. Artiştii români au început să capete recunoaştere internaţională, să ajungă în colecţii muzeale şi private importante. „Putem doar spera să avem mai multă susţinere de la instituţii, muzee locale, să contribuim la o creştere economică în ţară, cu din ce în ce mai mulţi consumatori de artă contemporană”, conchide Anca Poteraşu.