Tag: parteneriat

  • Pragul de la care nu mai poţi da înapoi

    Există două tipuri de persoane care mizează pe achiziţia unei francize: cei care lucrează într-o corporaţie şi vor să devină antreprenori şi cei care are deja propria afacere şi vor să se dezvolte. Sunt necesare o serie de calităţi pentru a dezvolta un business cu o franciză, semnalează Raluca Stanciu, managing partner la francize.ro, în cadrul evenimentului ZF Forumul de franciză Transilvania, în parteneriat cu fracize.ro. Concret, este vorba despre dedicare, capacitate de analiză a celei mai bune locaţii şi a celor mai buni oameni şi determinare de a munci şi de a lucra în parteneriat.

    Pe piaţa locală de francize sunt aproape 400 de concepte, cu peste 9.800 de unităţi deschise. Peste 65% din aceste concepte sunt internaţionale, însă antreprenorii români au prins curaj să-şi dezvolte afacerile în franciză, printre cele mai puternice branduri româneşti care au ales această dezvoltare numărându-se lanţul de cafenele 5 to go şi lanţul de restaurante Salad Box.

    „Nici nu mă gândeam vreodată că mă voi extinde în franciză. Totul a pornit de la un articol în Ziarul Financiar, pe care l-a văzut o doamnă şi a venit cu propunerea de a deschide un 5 to go în sistem de franciză”, a spus Radu Savopol, fondatorul 5 to go. Lanţul de cafenele operat de antreprenor are în acest moment mai mult de 80 de unităţi în Bucureşti, dar şi în alte oraşe mari, precum Constanţa sau Cluj-Napoca. Reţeaua de cafenele a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,3 milioane de euro. Costul unei afaceri 5 to go la cheie se plasează între 15.000 şi 20.000 de euro, în funcţie de suprafaţă, aceasta incluzând taxa de franciză, amenajarea spaţiului şi stocul de marfă.

    Planurile 5 to go pentru 2018 vizează deschiderea a circa 20 de noi spaţii, pentru a ajunge la 100 de locaţii, deşi părerea proprietarului este că această cifră va fi depăşită. Una dintre locaţii va fi de tipul drive.

    Concluzia generală a antreprenorilor care au participat la eveniment a fost că locaţia este esenţială în dezvoltarea afacerii. De asemenea, o franciză oferă câteva avantaje semnificative faţă de un start-up: existenţa unui brand, know-how-ul pe care îl aduce experienţa acestuia şi faptul că evoluează şi se dezvoltă continuu. O franciză are şanse de reuşită cu 50% mai mari decât un start-up, arată un studiu realizat de francize.ro.
    Afacerile prezentate în cadrul Forumului de franciză Transilvania provin din sectoare de activitate diverse, de la retail la servicii şi HoReCa, iar preţul unei afaceri la cheie variază între 20.000 şi 150.000 de euro.

    Potenţial există atât peste graniţă, cât şi local, mai ales prin prisma comparaţiei dintre piaţa românească şi cea din Franţa, care este cea mai puternică piaţă de francize din Europa. Afacerile în franciză din Franţa au rulaje cumulate de 55 mld. euro, ceea ce înseamnă 2,6% din PIB. În România francizele au o cifră de afaceri cumulată de 3 mld. euro şi o contribuţie de 1,5% la PIB. Totuşi, trendul este ascendent în România, la fel ca şi interesul investitorilor. Salad Box, afacere dezvoltată de antreprenorul Dan Isai, a trecut deja de graniţele ţării; alte branduri româneşti se pregătesc de asemenea să facă pasul peste hotare, iar printre ele se numără spălătoriile de tip self-service JetPOINT şi reţeaua de clinici de înfrumuseţare aBeauty Clinique.

    O afacere la cheie în sistem de franciză pentru o spălătorie JetPOINT costă 25.000 de euro pentru un modul, iar spaţiile cele mai eficiente au patru până la şase module. Investiţia se recuperează în trei ani, iar în acest timp spălătoria funcţionează fără angajaţi. Spaţiul rămâne în continuare cheia succesului. Ca exemplu, spălătoria JetPOINT din localitatea Floreşti, judeţul Cluj, este vizitată zilnic de 600-700 de maşini în medie, la un cost pe spălare care porneşte de la 3 lei şi poate depăşi 12 lei.

    „Cele două elemente ale soluţiei pe care o propunem sunt componentele de calitate şi acea soluţie la cheie. Oferim partenerilor şi sprijin pe partea de service post-vânzare, mentenanţă şi înlocuire a pieselor”, afirmă Florin Goron, unul dintre fondatorii afacerii JetPOINT.
    Clinicile de înfrumuseţare aBeauty Clinique au un cost iniţial de investiţie de aproximativ 150.000 de euro, iar recuperarea investiţiei se poate face în 3-4 ani.

    Creşterea aBeauty a fost de 21% în fiecare an, ajungând ca în 2017 să aibă o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro. „Ne adresăm oamenilor cu bani, care se respectă. Viaţa de antreprenor este una stresantă, iar după ce munceşti toată ziua vrei să te duci să te respecţi”, explică Ştefan Popa, fondatorul clinicilor aBeauty Clinique. În reţeaua operată de acest brand de clinici se tratează peste 28 de afecţiuni, în tratamente folosindu-se peste 20 de proceduri.

    Pe partea de branduri internaţionale, Moritz Eis este o franciză care s-a lansat în premieră în România, în cadrul Forumului de franciză Transilvania. Compania este condusă de anterprenorul care a dat numele afacerii, adică Moritz Fried, şi este un lanţ de gelaterii artizanale cu 22 de unităţi, cu prezenţă în cinci ţări de pe două continente.

    „Când vindem franciza, ne uităm la oamenii care au chemarea pentru aşa ceva, adică sunt precişi, atenţi la detalii, pentru că aşa am ieşit noi în evidenţă. De asemenea, căutăm oamenii care au competenţe sociale, care pot aduce clienţii potriviţi în magazinele noastre”, declară fondatorul Moritz Eis. Gelateriile reţelei au o taxă de franciză de 8.000 de euro pentru o unitate de 30-50 de metri pătraţi, investiţia iniţială ridicându-se la maximum 45.000 de euro.

    Există posibilitatea închirierii unei motociclete refrigerate Piaggio Ape, a cărei chirie costă maximum 2.000 de euro lunar.
    Piaţa de 3 miliarde de euro a francizelor din România este încă la început, iar antreprenorii care pot cumpăra o afacere la cheie abia îşi descoperă apetitul pentru acest model de business.

    Cu toate acestea, piaţa de profil este în plină dezvoltare, rulajele cumulate ale afacerilor în franciză crescând de la 1,9 miliarde de euro în 2015 la aproape 3 miliarde de euro la finalul anului trecut. Creşterea medie anuală a pieţei a fost de aproximativ 20% în ultimii patru ani. Iar ritmul ar urma să se menţină.

  • ICEE.fest 2018: marii jucători din internet şi tehnologiei vin la Bucureşti

    Aşadar, 200 de experţi şi speakeri internaţionali din domeniul internet, digital şi tehnologie vor veni la Bucureşti pe 14 şi 15 iunie la Interactive Central and Eastern Europe Festival.

    În ediţia din 2018 vor fi nu mai puţin de nouă linii de conţinut şi şapte scene (1 Main, 4 Focus, 2 VIP); aşa cum spun organizatorii, este vorba de o cantitate uriaşă de know-how concentrat în doar două zile. Pentru ca cei prezenţi să poată decide care sunt zonele de interes şi pentru o cât mai bună organizare a timpului, organizatorii au lansat şi aplicaţia ICEE.fest. Ediţia de anul trecut a evenimentului a adunat aproape 4.000 de participanţi – profesionişti, antreprenori şi investitori din 15 ţări. Peste o treime din cei prezenţi au venit din afara României.

    Anul acesta vor fi prezenţi reprezentanţi din partea tuturor marilor companii din digital şi tehnologie, începând cu jucători precum Google, Facebook, Netflix sau Apple, continuând cu branduri majore din tehnologie ca Shazam, Instagram, YouTube, playeri globali din media – CNN, Financial Times, The New York Times, El Mundo – dar şi agenţii de media, creaţie, virtual reality, la care se adaugă futurişti, speakeri cunoscuţi şi experţi.

    Printre invitaţii de seamă de la ICEE.fest 2018 se numără Gerd Leonhard, fost musician, futurolog, autor de cărţi, David Scheider, co-autor al comediei „The Death of Stalin”, Grant Sabatier, milionar în bitcoin, specialist în metode neconvenţionale de îmbogăţire folosind digitalul, sau Brian Wong, autor de cărţi, celebru pentru că a fost cel mai tânăr antreprenor din istorie, care a reu;it să obţină o finanţare substanţială pentru start-up-ul său la doar 19 ani.

    Cele nouă linii de conţinut principale din cadrul festivalului sunt: Disruption by Technology – despre cum tehnologia schimbă modelele de business; VR/AR & Creativity – campanii virale spectaculoase şi proiecte VR/AR în experienţă de cinema; Advertising & Marcom – cele mai noi tendinţe în comunicarea comercială online; Digital Content & AdTechnology – provocările la care sunt supuşi producătorii de conţinut şi cum pot îşi pot monetiza traficul într-o industrie dominată de Google şi Facebook; eCommerce & Retail – linie dedicată celor care vând online produse şi servicii; Fintech, Blockchain & Cryptocurrencies – o scenă separată dedicată lumii financiar-bancare şi noilor tehnologii din domeniu; eHealth & MedTech – transformările aduse de digital în medicină şi relaţia cu pacienţii, în parteneriat cu prestigiosul program Stanford Medicine X; Tech & Democracy – despre impactul tehnologiei în comunicarea publică si politică, în parteneriat cu Majoritas; Startups & Investments – o scenă dedicată antreprenorilor, fondurilor de investiţii şi start-up-urilor.

    Cum arată programul ICEE.fest 2018?

    De-a lungul primei zile, scena principală, UPgrade, e dedicată principalilor jucători la nivel global şi tehnologiilor care schimbă regulile în business şi în comunicare. Focus 1 se axează pe fintech şi blockchain, cu o secţiune dedicată Facebook-ului, la finalul zilei, în vreme ce Focus 2 şi Focus 4 tratează zona e-health (scena 4 mai are şi o secţiune specială dedicată industriei de travel); Focus 3 analizează impactul tehnologiei în democraţie şi comunicare publică. Seara primei zile va găzdui concerte cu Arme, Şuie Paparude, The Monojacks şi spectacolul de standup comedy susţinut de actorul şi comediantul britanic Jeff Leach.

    În ziua a doua, scena UPgrade va fi dedicată speakerilor inspiraţionali şi independenţi, în prima parte a zilei. Va urma o secţiune dedicată Netflixului şi conţinutului video, iar după-amiaza campaniile creative spectaculoase, VR/AR, realitatea mixtă şi alte tehnologii noi de comunicare vor fi în prim-plan.

    Focus 1 va analiza conţinutul digital, ştirile, jurnalismul, dar şi adtech-ul şi metodele de monetizare a conţinutului de calitate, într-o piaţă dominată de Google şi Facebook. Focus 2 va fi scena specialiştilor în retail şi eCommerce, iar Focus 4 se va transforma în locul de întâlnire a start-up-urilor cu antreprenori de succes şi fonduri de investiţii.

    ICEE.fest este organizat în parteneriat cu Orange şi are printre susţinători BCR, Glo, Nissan, Kaufland, mPlatform, VTex, Enel, MedLife, Freewheel / Comcast, Nescafe Dolce Gusto, Coca-Cola şi alţi parteneri.

    Oameni de marketing, jurnalişti, publicitari, oameni de afaceri sau de comunicare au participat în 2017 la diverse prezentări în cele două zile la festival sperând să înveţe ceva punctual despre o anumită arie (fie comerţul online, fie publicitatea online) sau să primească o privire de ansamblu a ceea ce se întâmplă în lume sau să afle cum poate fi folosită tehnologia ca un motor de creştere pentru afaceri. Majoritatea prezentărilor au durat 15-20 de minute, dar au existat dezbateri de peste 60 de minute. Ediţia din acest an are ambiţii şi mai mari.

    Zece tendinţe despre care veţi afla mai multe la

    ICEE.fest 2018 şi tot atâtea studii de caz pe care le veţi descoperi pe 14-15 iunie:

    Graniţa dintre real şi virtual dispare: noile tehnologii permit ca un gamer să concureze, pe bune, cu un pilot de curse în timp real. Iată o nebunie tehnică şi creativă realizată de Unit 9.

    Experienţe interactive de gaming şi entertainment în AR, combinate şi cu televiziunea „tradiţională”: în curând vom putea privi show-uri şi competiţii sportive pe masa din sufragerie. Un proiect spectaculos al celor de la Rewind, pentru Red Bull.

    Realitatea mixată, cu elemente combinate de AR si VR: filmările volumetrice produc „magie multidimensională”. Vor fi disponibile câteva exemple, via Dimension Studio.

    Integrarea publicului în film: pentru realizarea „Ghost in the Shell”/ VR, Rewind a colaborat cu Oculus, Paramount şi Dreamworks. Rezultatul? Noţiunea de „spectator” se schimbă, iar publicul poate fi parte din acţiune.

    Arta tridimensională în realitate virtuală: Discovery şi artistul Wesley Allsbrook au combinat realitatea virtuală, arta şi ştiinţa pentru a descrie momentul în care cel mai important înotător al tuturor timpurilor, Michael Phelps, se confruntă cu cel mai puternic prădător al oceanelor.

    Producţii grandioase pentru captarea atenţiei consumatorilor: produsă de regizorul spaniol Pedro Martin-Calero, BBH London a creat o poveste care i-a adus alături pe Maradona, Cafu, Effenberg şi Vicente del Bosque. Toate acestea, în pregătirea Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia.

    Experienţele „extreme” nu mai implică riscuri: The Shard este cea mai înaltă clădire din Marea Britanie, atrăgând vizitatori din întreaga lume. Happy Finnish a dorit să îmbunătăţească vederea deja spactaculoasă, adăugând elemente de realitate virtuală.

    Interacţiunea directă cu produsele, înainte de achiziţie, e posibilă acum prin tehnologiile AR: telefoanele smart şi tabletele pot funcţiona, prin realitate augumentată, ca o oglindă interactivă.

    Într-o lume dominată de social media, real-time marketingul e în creştere: cu un algoritm care monitorizează starea de spirit online, Hungerithm e o campanie care a avut rezultate remarcabile: 67% creştere a vânzărilor. O idee premiată cu Gold la Cannes Lions.
    Umorul şi curajul funcţionează în continuare: tehnologia nu oferă soluţii pentru orice. Uneori, sunt suficiente umorul şi curajul.

  • Cum să faci mii de euro cu o plantă pe care oricine o poate creşte în curte

    Antreprenorul Codruţ Moroşanu cultivă mentă şi a înfiinţat propriul brand Fabrica DeMentă pe care vrea să-l extindă în sistem de parteneriat, conform catalogului Francizelor din România editat de Ziarul Financiar.

    El încearcă să convingă alţi antreprenori să investească în business. Moroşanu spune că investiţia iniţială este de circa 25 de euro pe metrul pătrat, iar spaţiul necesar este de minimum 1000 mp, adică o investiţie iniţială de 25.000 de euro. Nu există alte costuri precum redevenţă lunară, contribuţie la bugetul de marketing sau taxă de franciză. 

    Codruţ Moroşanu afirmă că un investitor are o recoltă de 3 kilograme pe metru pătrat pe an, adică 3000 de kilograme destinate comercializării. Dezicia antreprenorului de a lansa un astfel de bsiness şi mai ales de a-l extinde prin parteneriate este justificată de faptul că o astfel de asociere le asigură producătorulor o putere mai mare de negociere în discuţiile cu distribuitorii sau cu retailerii. Ei pot obţine preţuri mai bune la negocieri.

    De altfel, în prezent există trei parteneri care cultivă mentă în trei oraşe, Târgovişte, Bucureşti şi Constanţa, şi împreună estimează venituri de 30.000 de euro în 2017. 

    Antreprenorul a avut o cifră de afaceri de peste 747.000 de lei ( 16.000 de euro) şi un profit net de peste 61.000 de lei.

  • Divide et impera: Cum a reuşit Trump să ameţească o lume întreagă prin politica sa, şi totuşi să păstreze şi să-şi cimenteze puterea

    Donald Trump a ajuns la putere mizând pe o idee simplă: America pe primul loc. Pentru votanţii săi, loviţi puternic de criza financiară de acum zece ani, mesajul a readus speranţa visului american. Pentru restul lumii însă, vorbele lui Trump au adus un alt adevăr: principala putere economică a lumii nu va mai ţine în spate pe nimeni.

    Încă din timpul campaniei sale electorale, Trump a fost extrem de ostil faţă de liberul-schimb, acordurile cu Uniunea Europeană sau NAFTA (Acordul de Liber-Schimb Nord-American) şi a catalogat China, în numeroase rânduri, drept un „manipulator de devize”.

    Trebuie însă avut în vedere faptul că Trump nu e primul care vrea să pună America „pe primul loc”; liderii Statelor Unite au fost de-a lungul timpului mai reticenţi decât cei europeni în ceea ce priveşte intrarea în diferite acorduri internaţionale. Refuzul preşedintelui George W. Bush de a semna Protocolul Kyoto, menit să limiteze efectele încălzirii globale, e un exemplu în acest sens.

    Adoptarea unor măsuri extreme pentru a proteja interesele americanilor nu e ceva inventat de Trump: decizia lui Richard Nixon din 1971 de a abandona standardele pentru aur a reprezentat o lovitură puternică pentru pieţele monetare internaţionale. Tensiunile comerciale cu Japonia din anii ’80 au produs daune serioase regulilor comerciale aflate în vigoare la acea vreme. Indiferent de decizii sau efectele acestora, Statele Unite au fost întotdeauna privite ca principalul factor economic global.

    Prin urmare, e important de analizat modul în care Trump, ca lider al Statelor Unite, influenţează comerţul la nivel global şi care sunt statele care au de câştigat sau de pierdut de pe urma acţiunilor sale.

    PRIMĂ LOVITURĂ. În cea de-a treia zi la Biroul Oval, Trump a semnat decretul de ieşire a Statelor Unite din Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP). Cu o simplă semnătură, el a reuşit să distrugă zeci de ani de negocieri între Statele Unite şi partenerii săi. Comerţul liber, un ideal pentru state precum Japonia sau Australia, a dispărut odată cu venirea sa la putere. „Am realizat ceva excelent pentru oamenii care muncesc în Statele Unite”, declara Trump după semnarea decretului. Sigur pe el, noul preşedinte nu a vrut să discute despre alte posibile parteneriate sau renegocierea celor existente, aşa cum este NAFTA; a preferat să se bucure de victoria lui, ignorând apelul în favoarea Acordului de Parteneriat Transpacific formulat de companii precum Nike sau Wal-Mart.

    „Nu cred că am mai avut un preşedinte care să fie iniţiator al protecţionismului”, remarca Dan Ikenson, director al unui centru de studii al politicilor comerciale. „Comerţul Statelor Unite s-a îndreptat, în ultimii 80 de ani, către liberalizare şi internaţionalizare.” Chiar şi membri ai Partidului Republican şi-au arătat neîncrederea faţă de deciziile lui Trump; John McCain, fost candidat pentru fotoliul de preşedinte, consideră că abandonarea TPP este un lucru greşit. „Mergând înainte, este imperativ necesar ca America să aibă o agendă comercială pozitivă în zona Asia-Pacific, pentru că asta va ţine companiile americane la un nivel competitiv în regiunea cu cea mai rapidă creştere economică din lume.”

    Premierul nipon Shinzo Abe declara, la sfârşitul anului 2016, că un TPP fără Statele Unite şi cei 250 de milioane de consumatori ar fi „lipsit de sens”. Lucrurile nu au stat însă chiar aşa: pe 8 martie 2018, unsprezece ţări au semnat Acordul Complet şi Progresiv de Parteneriat Transpacific (CPTPP). Versiunea finală a acordului a fost prezentată în Noua Zeelandă pe 21 februarie, iar termenii au fost acceptaţi de Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam. Tratatul va reduce tarifele de import-export în ţările semnatare, care au o pondere comună de 13% din economia globală (10.000 de miliarde dolari). Împreună cu Statele Unite, ponderea ar fi fost de 40% din economia mondială.

    Iar posibilitatea ca Trump să se răzgândească nu este una greu de imaginat; în ianuarie, el a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea întoarce în TPP. „Aş reveni în Tratatul de Parteneriat Transpacific dacă am obţine un acord mult mai bun decât cel care era”, a declarat Donald Trump într-un interviu acordat postului CNBC în staţiunea elveţiană Davos, unde a participat la Forumul Economic Mondial. „Acordul a fost teribil, modul în care era structurat era teribil. Dacă am face un acord substanţial mai bun, aş fi deschis la negociere”, a explicat Donald Trump.

    După ce a încheiat participarea Statelor Unite la TPP, Trump a trecut la un alt acord comercial, declarând că doreşte să reducă până aproape de zero deficitul comercial între SUA şi Mexic şi că vrea să renegocieze NAFTA pentru a obţine un acord mai bun pentru companiile şi angajaţii americani; el a ameninţat că ar putea pune capăt înţelegerii în cazul în care nu reuşeşte să obţină ce îşi propune. „Statele Unite au un deficit comercial de 60 de miliarde de dolari în relaţia cu Mexicul. Încă de la început, acordul NAFTA a fost unilateral, pierzându-se cifre mari la nivelul locurilor de muncă şi companiilor”, declara Trump la momentul respectiv. Cu toate acestea, NAFTA a fost unul dintre puţinele exemple în care Trump şi-a temperat discursul, acceptând să acorde şanse unor negocieri extinse. La începutul lunii aprilie 2018, premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat că Statele Unite, Mexicul şi Canada au făcut progrese semnificative în discuţiile privind modernizarea Acordului Nord-American de Comerţ Liber. „Consider că ne aflăm într-un moment în care progresăm semnificativ. Sper că vor urma veşti bune”, a declarat Trudeau.

    Deciziile luate de Trump vor afecta România, dar nu imediat şi nu direct, crede analistul Mircea Coşea. „În tratatul de liber schimb între Statele Unite şi Europa existau nişte deficienţe care ar fi dus Europa într-o situaţie inferioară faţă de Statele Unite ale Americii”, spune el. „În primul rând, se creau nişte organisme de lucru şi de reglementare a pieţei care aveau o participare americană mult superioară. În al doilea rând, doar prin sucursalele companiilor europene în România am fi avut, indirect, de suferit.” Problemele majore, explică Mircea Coşea, ar fi fost legate de relaţiile directe cu Statele Unite, pentru că piaţa românească nu ar fi fost apărată în faţa concurenţei americane dacă interesul investitorilor americani ar fi crescut. „Pe de altă parte, intrarea noastră pe piaţa de acolo ar fi fost inexistentă, pentru că noi nu avem forţă concurenţială. Era, într-un fel, un element de dezarmare concurenţială faţă de mişcările produse pe piaţa europeană şi pe cea internaţională.”

    TAXE MAI MARI PENTRU TOATĂ LUMEA. Invocând o măsură legislativă din perioada Războiului Rece, preşedintele Donald Trump a dispus, la jumătatea anului trecut, analizarea posibilităţii de impunere a unor tarife suplimentare şi cote în cazul importurilor de oţel. Iniţiativa a fost criticată dur de diplomaţi, care au avertizat că există riscul atragerii de măsuri de retorsiune. „Uniunea Europeană este foarte protecţionistă faţă de Statele Unite. Să înceteze!”, a transmis Trump pe canalul său preferat de comunicare, Twitter.

    Câteva zile mai târziu, el anunţa că lucrează la un acord comercial major cu Marea Britanie. Principala problemă a preşedintelui american, pe care acesta a şi denunţat-o în mod repetat, era surplusul comercial al Germaniei în relaţia cu Statele Unite. Liderul de la Casa Albă a avertizat că ar putea impune taxe vamale companiilor germane, în condiţiile în care Washingtonul se afla deja într-o dispută privind importurile şi exporturile de oţel cu Brazilia, Canada, Uniunea Europeană, China, Japonia şi Mexic. Încă de atunci, Volker Treier, şeful Direcţiei pentru Relaţii Externe a Camerei de Comerţ Germane (DIHK), avertiza că abordarea protecţionistă a administraţiei Trump riscă să genereze un război comercial.

    „Chiar vor americanii să ajungă la război comercial cu Europa? Un război comercial ar fi dăunător atât intereselor Europei, cât şi intereselor Statelor Unite”, se întreba şi Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, într-un interviu acordat revistei germane Bild în 2017. Juncker a atras atunci atenţia că Uniunea Europeană tratează cu seriozitate tonul protecţionist al lui Donald Trump şi se pregăteşte pentru orice situaţie în relaţiile comerciale bilaterale. Ulterior, în vara anului 2017, Juncker atrăgea atenţia că „sloganul «America pe primul loc» nu poate însemna faptul că interesele Europei sunt pe ultimul loc”, subliniind că Bruxelles-ul „poate reacţiona adecvat în doar câteva zile”.

    Însă Trump şi-a accentuat poziţia şi, în stilul caracteristic, a afirmat că războiul comercial e unul pe gustul său. „Atunci când SUA pierd miliarde de dolari din comerţ în relaţiile cu aproape toate ţările cu care are afaceri, războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat. Spre exemplu, când pierdem 100 de miliarde de dolari cu o anumită ţară, iar ei prosperă, prin întreruperea relaţiilor comerciale câştigăm mult. Este uşor!”, a punctat americanul.

    Astfel, cea mai importantă măsură economică a liderului de la Casa Albă, cel puţin în relaţia cu UE, a venit la 1 mai 2018. Trump a anunţat tarife mai mari cu 25% la importurile de oţel şi de 10% la cele de aluminiu, argumentând că tendinţele comerciale au „distrus” industria americană de oţel şi aluminiu. Liderii europeni aveau contramăsurile pe masă: potrivit unor surse citate de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Bruxellesul alcătuise deja o listă a produselor americane care să fie vizate de restricţii. Pe listă figurau produse precum sucurile de portocale din California, roşii şi cartofi, precum şi motocicletele Harley-Davidson sau whisky-ul american.

    O primă reacţie a venit de la preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a declarat că decizia preşedintelui american reprezintă „un semn rău pentru relaţiile transatlantice” şi a cerut demararea unor negocieri comerciale cu SUA. „Vreau să fiu clar: în loc să riscăm un război comercial, ar trebui să avem ca obiectiv o mai bună cooperare. Preşedintele SUA se declară nemulţumit de faptul că sunt prea multe bariere şi taxe între UE şi SUA şi îl înţeleg. Nici noi nu suntem fericiţi în privinţa acestui fapt. Din acest motiv, acum câţiva ani am început negocierile comerciale cu SUA. Ar trebui să revenim la acele discuţii. Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte!”, a spus Tusk. El a amintit şi de faptul că Donald Trump a promis „multă flexibilitate pentru prietenii adevăraţi” ai Statelor Unite în cazul tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu.

    Ce înseamnă însă, în cifre, decizia lui Trump de a introduce tarife suplimentare? În primul rând, trebuie amintit că SUA sunt cel mai mare importator de oţel din lume, achiziţionând 35 de milioane de tone de material brut în 2017, iar producătorii europeni îşi fac griji în privinţa pieţelor spre care se va îndrepta acum această cantitate de metal. Eurofer, organizaţia europeană a producătorilor de oţel, a declarat că impactul devierii exporturilor ar putea fi major asupra celor 320.000 de angajaţi din industrie care lucrează pe bătrânul continent. La nivel european, Germania a fost principalul exportator din oţel spre Statele Unite în 2017, cu 951.125 de tone, urmat de Olanda cu 632.607 tone şi Franţa 237.345 tone; România a exportat în SUA 6.295 de tone.

    O altă mişcare neaşteptată a venit sub forma unei ordonanţe executive care prevedea că Robert Lighthizer, reprezentantul american pentru relaţii comerciale, trebuia să stabilească dacă administraţia de la Beijing încalcă drepturi de proprietate intelectuală americane. Eventuala investigaţie formală a dus, în cele din urmă, la introducerea de tarife asupra importurilor de mărfuri din China. „În calitate de preşedinte, este datoria şi responsabilitatea mea să protejez tehnologia creată de cetăţeni americani şi industria angajaţilor americani de acţiuni abuzive. Ne vom ridica împotriva oricărei ţări care forţează ilegal companii americane să transfere tehnologie de valoare, prezentând acest lucru ca fiind condiţie de acces pe pieţe”, declara Donald Trump. „Am promis aceste lucruri în calitatea de candidat la funcţia de preşedinte şi fac acest lucru în calitatea de preşedinte. Vom apăra angajaţii americani. Vom proteja inovaţiile, creativitatea, invenţiile care propulsează această ţară minunată. Iar acesta este doar începutul.”

    Evident, reacţia vehementă a Chinei nu s-a lăsat aşteptată; ministerul chinez al comerţului a semnalat că „va apăra drepturi legitime”, îndemnând Washingtonul să nu distrugă principiile multilateralismului, să acţioneze prudent şi să respecte angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). „În cazul în care partea americană ignoră realitatea şi nu manifestă respect pentru principiile comerciale multilaterale adoptând măsuri care afectează interesele comerciale ale ambelor părţi, în mod absolut, China nu va asista pasiv, ci va adopta inevitabil măsuri adecvate, apărând cu determinare drepturi legitime”, a atras atenţia Ministerul Comerţului de la Beijing.

    Administraţia Trump nu practică o politică atât de protecţionistă cum se anunţa, dar există o serie de măsuri în acest sens, remarcă analistul Mircea Coşea. „Aceste măsuri ne-ar fi influenţat ca urmare a preţurilor şi cursurilor de mărfuri pe piaţa internaţională, pentru că o relaţie aşa cum e cea dintre Statele Unite şi China, spre exemplu, este importantă şi pentru noi. Situaţia în care China ar fi exportat mai puţin pe piaţa americană, principala în prezent pentru ei, ar fi dus la o dereglare pe piaţa europeană.” El se referă la faptul că ar fi existat o tendinţă a asiaticilor de a presa pe piaţa europeană, afectând evident şi România. „Nu înseamnă că efectele ar fi doar negative, pentru că interesul crescut al chinezilor se poate traduce şi prin investiţii sau participare la diverse proiecte mari.”

    Cea mai recentă decizie a lui Trump  şi poate cea mai importantă  este cea de retragere a Statelor Unite din acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în 2015. Donald Trump a argumentat că el lansase de mult timp avertismente în legătură cu acordul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept „defectuos”, „decăzut şi putred”, o „ruşine” pentru el, în calitatea de „cetăţean american”. Liderul de la Casa Albă a susţinut că Iranul încearcă să fabrice arme atomice, oferind asigurări că Statele Unite nu vor permite acest lucru.

    „Ieşirea Statelor Unite din tratatul cu Iranul va duce la o creştere importantă a preţului petrolului, pentru că reducerea exporturilor iraniene va ridica costurile foarte mult”, este de părere analistul Mircea Coşea. „Asta are şi o implicaţie politică majoră, pentru că se produc disensiuni în cadrul NATO  pe de o parte europenii care sunt pentru acord, pe de alta americanii.”

    După doar o zi, Trump anunţa însă că regimul de la Teheran este obligat să revină la masa negocierilor, ameninţând în caz contrar cu efecte grave. Referindu-se la atitudinea regimului de la Teheran, care nu vrea renegocierea acordului, Donald Trump a afirmat: „Vor negocia ori se va întâmpla ceva. Şi sper că nu va fi cazul”. Întrebat de jurnalişti ce va face dacă Teheranul va relua activităţile nucleare, Donald Trump a ameninţat: „Iranul va afla. Eu aş sfătui Iranul să nu relanseze programul nuclear; i-aş sfătui cu tărie. Dacă vor face acest lucru, vor exista consecinţe grave”, a avertizat Trump înaintea unei şedinţe cu membrii administraţiei de la Washington.

    Rolul Statelor Unite în economia globală este şi va rămâne unul principal. În caz că acest lucru se schimbă, un alt jucător va trebui să exercite rolul de lider comercial al lumii  indiferent că vorbim de Europa, China, India sau chiar Japonia. Pentru moment, pare însă că singurul stat cu dorinţa şi capacitatea de a coordona se află pe continentul nord-american.

  • Trump vs. restul lumii

  • Oraşul din România care a investit 50 de milioane de euro în turism. A devenit una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă

    Cu 194 de milioane de euro finanţări nerambursabile, Oradea se plasează în fruntea listei în topul oraşelor care au atras fonduri europene anul trecut.

    Investiţiile în turism au ieşit în evidenţă în ultimii ani, iar transformarea oraşului de pe Criş este vizibilă deopotrivă în Piaţa Unirii, centrul oraşului, care şi-a schimbat înfăţişarea, dar şi în zona Băilor Felix, unde s-au investit milioanele de euro.

    Oradea a atras, anul trecut, peste 160.000 de turişti, iar Băile Felix au fost destinaţia aleasă de peste 130.000 de oameni. În 2016, numărul lor ar urma să fie şi mai mare: peste 180.000 de turişti în Oradea, dintre care 70% români, urmaţi de maghiari şi austrieci. Doar investiţiile în turism se ridică, pentru Oradea, la 50 de milioane de euro, din care 2 milioane de euro au fost investite doar pentru reabilitarea Pieţei Centrale. Cu titlul de exemplu, în alte oraşe, din Moldova, de pildă, investiţiile pe un interval de zece ani, în toate domeniile, nu se ridică la acest nivel.

    La Oradea, bugetele de investiţiile au vizat şi trasee pietonale, restaurarea în întregime a Palatului Vulturul Negru sau amenajarea punctului de belvedere Ciuperca, după cum explică Traian Bădulescu, consultant în turism şi partener în cadrul Innovation Travel. „Oradea este oricum un oraş cu un mare potenţial turistic, iar în apropierea sa se află staţiunile balneare Băile Felix (numărul unu în România ca dimensiune) şi Băile 1 Mai. Faţă de alte regiuni, în Oradea a fost o colaborare excelentă între autorităţile locale şi mediul privat.“ În urmă cu doi ani, pe baza unui parteneriat public-privat, a luat fiinţă Asociaţia pentru promovarea turismului în Oradea.

    Autorităţile locale au comunicat şi au reuşit să acceseze fondurile europene, iar companiile private au investit bani. Recent, cu bani europeni (77,6 milioane de lei) a fost modernizată şi lungită pista aeroportului din Oradea. „Succesul Oradei a constat, în mare parte, în coerenţa investiţiilor şi gradul mare de absorbţie al fondurilor europene. După constatarea potenţialului turistic propriu, recomand oricărei alte regiuni să înfiinţeze o asociaţie de promovare turistică, pe baza unui parteneriat public-privat, şi să încerce să absoarbă fonduri europene şi să atragă investiţii în infrastructură; fără a neglija promovarea turistică, evident“, adaugă Bădulescu.

    Printre cele mai importante proiecte finalizate se numără restaurarea Cetăţii Oradea, cel mai important obiectiv turistic din oraş, un proiect în valoare de peste 19 milioane de euro. În cifre, poate fi sumarizat astfel: o suprafaţă de peste 25.000 mp de clădiri reabilitate, 306 încăperi amenajate şi peste 9.000 de vizitatori în 2015.

    Cea mai nouă vedetă a oraşului este Aquaparc Nymphea, cel mai complex şi modern proiect de acest fel, amenajat pe o suprafaţă de 6,7 ha. Este cea mai mare investiţie publică de acest fel din România, cu o valoare de peste 20 de milioane de euro, jumătate din fonduri europene.

    Parteneriatul public-privat este reţeta care a funcţionat şi în cazul restaurării, în cele mai mici detalii şi cu un buget de 1,5 milioane de euro, a Sinagogii Zion. Aflată pe malul Crişului, aceasta a fost construită în secolul XIX, când Oradea avea peste 25% din populaţie în rit mozaic. Pe lista de obiective turistice figurează şi Grădina Zoologică Oradea, care a fost şi ea subiectului unui proces de renovare, cu un buget de peste 4,5 milioane de euro.

    Când vine vorba despre asemănarea dintre Cluj şi Oradea, întâlnită destul de des în ultimii ani, Traian Bădulescu spune că ambele sunt caracterizate de un apetit crescut al investitorilor străini. „Oradea reuşeşte, ca şi Clujul, să atragă investiţii în general, precum şi evenimente. Oradea este ajutată, evident, şi de poziţionarea ei, la graniţa de vest a ţării, care atrage investiţiile străine şi poate fi considerată şi «poartă turistică a României». Subliniez că Oradea este singura localitate din România care face parte din reţeaua Art Nouveau, alături de Barcelona, Nancy, Viena sau Budapesta. Însă, pe de altă parte, atât reprezentanţii sectorului public, cât şi ai celui privat, au fost şi sunt buni manageri şi au reuşit să atragă fonduri europene şi investiţii.“

  • Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind parteneriatul public privat

    ”Ordonanţa de urgenţă privind parteneriatul public privat a fost aprobată în şedinţa de guvern. Textul legii privind parteneriatul public privat conţinea anumite paralelisme legislative, erori de definire, anumite dispoziţii neclare, aşadar a fost necesară această ordonanţă de urgenţă care rezolvă foarte multe dintre problemele din acest domeniu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

    El a mai spus că OUG prevede că că parteneriatul public privat are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun care va aparţine patrimoniului partenerului public.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Columna Medical Center a încheiat un parteneriat cu EndoInstitute, centrul de excelenţă în diagnosticarea şi tratarea endometriozei

    Prin intermediul parteneriatului, fondatorul EndoInstitute – Dr. Voicu Simedrea, medic primar obstetrică – ginecologie, specializat în chirurgia endometriozei, va acorda lunar consultaţii de specialitate pacientelor în cadrul Columna Medical Center. Dr.Simedrea deţine o experienţă vastă în abordarea cazurilor de endometrioză, fiind cunoscut la nivel naţional pentru intervenţiile chirurgicale ginecologice realizate în premieră.

    „Deşi este o patologie complexă şi una dintre cauzele infertilităţii cu care multe femei se confruntă, endometrioza a fost, până nu demult, ignorată sau subevaluată în România, din pricina lipsei de specialişti şi de informaţii corecte şi complete. Prin acest parteneriat cu EndoInstitute ne dorim să formăm în cadrul Columna un sistem de management al endometriozei cu care să venim în sprijinul pacientelor, sistem care să includă de la surse de informare de specialitate, investigaţii, diagnosticare, până la recomandarea soluţiilor de tratament, personalizat pentru fiecare caz în parte. “, a declarat Nicoleta Zamfir, CEO Columna Medical Center.  

    Endometrul este ţesutul care căptuşeşte uterul, iar endometrioza reprezintă creşterea anormală a celulelor endometriale în afara cavităţii uterine. Leziunile endometriale se pot regăsi peste tot în cavitatea pelvină, cum ar fi la nivelul ovarelor, al trompelor uterine, peritoneului, ligamentelor utero – sacrate, fundul sacului sau la nivelul pungii Douglas.

    Aproximativ 10% dintre femeile cu vârstă reproductivă sunt afectate de endometrioză, echivalând cu 176 de milioane de cazuri din întreaga lume. În România se apreciază că există în jur de 500.000 de femei care suferă de această boală în diverse stadii.

    Frecvent, diagnosticul este pus târziu, atunci când boala se află deja în stadiu avansat, deoarece simptomele sale nu sunt uşor de recunoscut de către medici şi nici de către femei. Unul dintre cele mai frecvente semne îl reprezintă durerea pelvină, manifestată atât în timpul ciclului menstrual, cât şi în alte perioade ale ciclului lunar.  

    Deşi există mai multe teorii cu privire la mecanismele dezvoltării afecţiunii, cauzele sale sunt încă necunoscute. În ziua de astăzi nu există un test simplu care poate fi folosit pentru diagnosticarea endometriozei, însă există câteva investigaţii pe care medicul ginecolog le poate efectua sau recomanda: consultul ginecologic, ecografia transvaginală, RMN, analiza CA 125 – antigen tumoral. În prezent, cel mai eficient tratament este chirurgia laparoscopică.

    Statistic, între 30% – 40% dintre femeile diagnosticate cu endometrioză se confruntă cu probleme de infertilitate, însă acest lucru nu înseamnă că nu vor putea rămâne însărcinate niciodată. Multe paciente au copii fără dificultate, iar multe altele pot rămâne însărcinate cu ajutorul procedurilor de fertilizare in vitro.

  • Zamfirescu Racoţi & Partners a lansat o campanie de conştientizare a traumelor prin care trec copiii captivi în divorţul părinţilor

    Principalele probleme ridicate în cadrul evenimentului de către specialiştii prezenţi, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), judecători, avocaţi şi psihologi s-au referit la numărul sporit de cazuri de alienare parentală, la necesitatea menţinerii relaţiilor cu ambii părinţi de către copii, atât pe parcursul divorţului, cât şi după separare, la importanţa aportului specialiştilor în regăsirea căilor de comunicare cu copiii sau în depăşirea unui divorţ.

    Printre temele abordate în cadrul evenimentului, s-au numărat următoarele idei: 

    • Copilul este văzut de cele mai multe ori doar ca o armă pentru rezolvarea solicitărilor părinţilor;
    • Avocatul trebuie să fie primul care cenzurează, dacă este nevoie, pornirile abuzive ale clienţilor, chiar cu riscul de a fi concediat;
    • Este foarte important ca avocatul să reuşească să convingă propriul client şi apoi instanţa de judecată că în dispută sunt drepturi ale copilului;
    • Judecătorii au sarcina de a responsabiliza părinţii, care, nu de puţine ori, pun pe umerii copilului responsabilitatea tranşării conflictului;
    • Principiile de care judecătorii trebuie să ţină cont în permanenţă vizează interesul superior al copilului, ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia atunci când se impune în raport de vârstă şi de gradul de maturitate, stabilitatea şi continuitatea, dar şi principiul de protecţie împotriva abuzului;
    • Numărul persoanelor care suferă de tulburări de personalitate este în creştere şi este foarte posibil ca părinţii care nu reuşesc să ajungă la un acord şi se luptă în instanţă să sufere de astfel de tulburări;
    • Defăimarea celuilalt părinte maximizează riscul apariţiei alienării;
    • Părinţii implicaţi în divorţ trebuie să îşi privească copiii ca pe un obiectiv, nu ca pe un mijloc. Majoritatea părinţilor îşi folosesc copiii în astfel de dispute pentru a plăti nişte poliţe sau pentru a-şi satisface propriile nevoi emoţionale.

    La finalul evenimentului, reprezentanţii Direcţiilor Generale pentru Protecţia  Drepturilor Copilului şi Adopţie au solicitat mai multe studii de caz şi statistici pe care să îşi întemeieze munca. Părinţii divorţaţi, mulţi dintre ei confruntându-se cu alienarea copilului lor, au reclamat legea lacunară, care nu prevede vreo cale prin care părinţii să fie obligaţi să se înţeleagă, posibilitatea medierii fiind exprimată ca o recomandare. În plus, deşi România recunoaşte fenomenul alienării parentale ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului, în fapt, acest lucru este foarte greu de dovedit în instanţă. Legislaţia nu sancţionează în mod direct persoanele care se fac vinovate de acest abuz, recomandând doar şedinţe de psihoterapie pentru înlăturarea consecinţelor abuzului sau creşterea duratei, a numărului de întâlniri dintre copil şi părintele denigrat.