Tag: OUG

  • Ce se întâmplă cu cele 25 de OUG-uri ale lui Orban: Vor fi publicate. Există o procedură

    Ludovic Orban a afirmat, joi, că cele 25 de Ordonanţe de Urgenţă adoptate în şedinţa Executivului de marţi seară vor fi publicate în Monitorul Oficial, deşi există „voci” care spun contrariul, pentru că că Guvernul a fost demis. 

    „Cum să nu fie publicate? (cele 25 de OUG emise în şedinţa de marţi – n.r) Există o procedură”, a zis Ludovic Orban, întrebat despre cele 25 de OUG emise în şedinţa de Guvern de marţi seară.

    Orban a zis că „a ascultat vocile” care spun că se poate să nu fie publicate în Monitorul Oficial, Guvernul fiind demis, dar „important e conţinutul acestor acte normative, cara generează efecte benefice pentru România şi realizarea unor obiective fundamentale”.

    Ludovic Orban şi-a întrerupt discursul, motivând că trebuie să meargă la consultările de la Palatul Cotroceni.

    Şi Raluca Turcan a susţinut că OUG-urile sunt în drum spre Monitor, cel mai probabil şi vor fi, cu siguranţă, publicate, fiindcă au toate avizele.

    „Acesta este o intoxicare. Nu există. În momentul în care premierul le aprobă în şedinţa de Guvern, vor fi publicate”, a zis Turcan, joi, pentru MEDIAFAX.

    Toni Greblă a declarat, pentru MEDIAFAX, că cele 25 de Ordonanţe de Urgenţă adoptate marţi de Guvern nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial, întrucât a fost publicată decizia prin care Guvernul este demis prin moţiune de cenzură..

    Guvernul Orban a fost demis, miercuri, după ce Parlamentul a adoptat moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR.

  • Un an de la celebra OUG 114: cum a fost, ce s-a schimbat şi ce urmează pentru investitorii de la Bursă

    ♦ Pentru unii investitori pe termen scurt, OUG 114 a provocat pagube mai mari chiar decât începutul crizei din 2008 ♦ Pentru alţii, printre care şi instituţionali, respectiv SIF-uri, fonduri de pensii, anunţul şi adoptarea actului normativ au creat o oportunitate rară pentru achiziţii ♦ OUG 114 rămâne în istorie ca actul normativ cu cel mai puternic impact negativ pe termen scurt din istoria bursei locale.

    Ordonanţa 114 a avut un puternic impact negativ pentru piaţa de capital din România, cu prăbuşiri ale preţurilor acţiunilor care le-au amintit investitorilor de începutul crizei din 2008.

    Speranţele acestora că ordonanţa va fi modificată sau abrogată au adus acţiunile pe plus, unele cu creşteri chiar şi de 50%, susţinute şi de rezultatele financiare îmbunătăţite.

    „Da, Ordonanţa 114 mai poate crea efecte negative la bursă, dar cauza pot fi datele preconizate de guvernanţi cu privire la execuţia bugetară de anul viitor“, răspunde Marcel Murgoci, director de tranzacţionare al Estinvest, la întrebarea ZF. Mă refer la situaţia în care adâncirea deficitului de cont curent ar putea conduce la presiunea asupra cursului valutar, ceea ce ar putea afecta situaţiile financiare ale firmelor, adaugă el.

    Guvernul PNL condus de premierul Ludovic Orban promite că de la 1 ianuarie 2020 va modifca OUG 114, iar printre măsuri se găseşte şi eliminarea taxei pe active bancare, respectiv „taxa pe lăcomie“ şi cea care în decembrie 2018 prăbuşea acţiunile bancare.

     

    Cum s-a ajuns aici

    18 decembrie 2018. „Nu ne sfiim să denumim această taxă ca fiind una pe lăcomie“, spunea Eugen Teodorovici, fost ministru de finanţe, atunci când anunţa că guvernul va taxa băncile şi companiile din energie pentru „a proteja consumatorul român“.

    Doar că a doua zi investitorii de la bursa de la Bucureşti aveau să simtă pe propria piele riscul legislativ într-una dintre cele mai sărace economii din Uniunea Europeană ca urmare a unui act normativ care avea să îi lase pe aceştia traumatizaţi de lipsa de responsabili­tate a guvernanţilor. Şi să creeze un precedent periculos.

     

    Cum s-a văzut

    „A fost o perioadă dificilă în urmă cu un an, volatilitatea mare a pieţelor a arătat exact acest lucru, a trebuit să ne adaptăm la noile condiţii. Măsurile din OUG 114 cu privire la sistemul de pensii private erau negative şi radicale, sistemul nu putea funcţiona prea mult timp în acele condiţii din cauza cerinţelor foarte dure impuse”, spune Cristian Popa, cel care în decembrie 2018 era director de investiţii la NN, cel mai mare administrator de pensii private din România.

    Prin Ordonanţa 114, guvernul de atunci impunea administratorilor de pensii Pilon II o cerinţă de capital de 800 mil. euro, o sumă de 11 ori mai mare decât capitalul existent, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la funcţionarea acestui sistem care are circa 7,4 milioane de clienţi.

    Mediul de afaceri cere mereu stabilitate şi predictibilitate, dar în urmă cu un an a primit exact contrariul, spune Cristian Popa, în prezent membru al consiliului director al CFA România.

    “OUG 114 nu trebuia să existe, Pilonul 2 de pensii ar fi putut fi afectat iremediabil de aceasta. Sunt bucuros însă că nu s-a ajuns acolo şi că o mare parte din măsuri au fost deja reversate sau vor fi în perioada următoare”.

    Cristian Popa consideră că după dezbaterile de după OUG114, românii au devenit mai bine informaţi despre pensiile private. “Important este că pe termen lung Pilonul 2 de pensii oferă libertatea de decizii politice, pentru că pensia privată depinde de salariul fiecăruia dintre noi, de randamentele pieţelor financiare ţi de profesionalimul administratorului”.

     

    Impactul la bursă

    Pentru investitorii care s-au panicat şi au vândut acţiuni în primele zile de după anunţul fostului ministru, OUG 114 le-a creat pagube chiar mai mari decât începutul crizei din 2008, dar pentru aceia cu o strategia de investiţii pe termen lung, actul normativ a creat o oportunitate rar întâlnită.

    Astfel, investitorii care au intrat la cumpărare pe 19 decembrie 2018, când bursa românească intrase în plină furtuna iscata de taxa pe lăcomie, au în prezent un randament de 47% cu tot cu dividende, evoluţie reflectată prin prisma indicelui BET-TR.

    Pe de altă parte, analiştii susţineau că băncile vor suporta această povară de taxare prin transferul unor costuri către consumatori, însă nu au apucat să aplice această strategie ca urmare a faptului că o parte din parametrii ordonanţei au fost modificaţi prin reducerea taxelor. Printr-o altă ordonanţă. Dar companiile de telecomunicaţii, care intrau la rândul lor sub incidenţa OUG114, au mărite unele preţuri la facturi.

    Evoluţia pieţei bursiere a fost determinată de rezultatele financiare îmbunătăţite ale companiilor listate dar şi ca urmare a unui lobby puternic din partea mediului privat de afaceri pentru eliminarea unor prevederi ale acestei ordonanţe.

    În primăvara anului 2019, guvernul de atunci, condus de Viorica Dăncilă, a anunţat că administratorii de pensii private Pilon II vor aduce la capitalul social 75 mil. euro până la finalul anului, o sumă de zece ori mai mică faţă de cerinţa iniţială impusă prin OUG 114.

     

  • Guvernul a adoptat OUG care permite desfăşurarea rezidenţiatului în spitale militare şi private

    La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

    Conform documentului, pregătirea în rezidenţiat se va defăşura în mod descentralizat, regional, la nivelul centrelor universitare cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate, prin departamentele de învăţământ postuniversitar medical, medico-dentar şi farmaceutic, inclusiv în cabinete medicale individuale de medicină de familie, precum şi în unităţi sanitare şi unităţi medico-militare ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, sau în unităţi sanitare aflate în administrarea unităţilor publice locale, informează Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

    „De asemenea, pregătirea în rezidenţiat se va putea desfăşura şi în cadrul unităţilor sanitare private şi în instituţiile de învăţământ superior particulare acreditate, care au în structură programe de studii universitare de licenţă în domeniul medicină, medicină dentară, farmacie, în condiţiile îndeplinirii de către acestea a criteriilor şi condiţiile de pregătire în rezidenţiat aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii”, se arată în sursa citată.

    Actul normativ adoptat mai stabileşte reglementări privind coordonatorii de program în rezidenţiat, responsabilii de formare, drepturile şi obligaţiile pentru spitale, dar şi pentru rezidenţi.

    “Am reuşit ca, într-un timp record, să organizăm în bune condiţii concursul de intrare în Rezidenţiat şi să salvăm o generaţie de specialişti în condiţiile în care înregistrăm o lipsă a resursei umane în sistemul sanitar. Prin reglementările de astăzi eliminăm inechităţile existente elaborând cadrul legal care dă posibilitatea formării unui număr mai mare de specialişti atât în sistemul public, cât şi în unităţi sanitare private şi instituţii de învăţământ superior particulare acreditate care îndeplinesc toate condiţiile de pregătire.

    Astfel, toţi cei care au obţinut la concurs peste 60% din punctajul pe domeniu, vor intra în pregătire. Avem înregistrat un record privind numărul de rezidenţi pe care-l vom pregăti, estimam 7159 rezidenţi, în România şi sperăm ca efectele să se vadă în câţiva ani”, a spus Victor Costache, ministrul Sănătăţii

    Faţă de cele 3.960 locuri alocate domeniului medicină generală au fost identificate soluţii pentru ca peste 900 tineri care au obţinut punctaj minim de promovare şi care nu puteau fi încadraţi în sistemul actual de formare aferent medicilor rezidenţi să intre, suplimenmtar, în pregătire.

    În prezent, se lucrează şi pentru integrarea celor din domeniile medicină dentară şi farmacie, mai transmite Ministerul.

    „Pentru a nu exista disfuncţionalităţi în comunicare, între cei promovaţi la Rezidenţiat şi Centrul de Resurse Umane din Sănătatea Publică (CRUSP), unitatea aflată în subordinea MS şi care se ocupă de repartizarea pe specialităţi a noilor medici rezidenţi, se va forma un grup suport. Acesta va fi alcătuit din reprezentanţi ai MS şi reprezentanţii celor admişi, astfel încât părţile să lucreze împreună şi transparent în vederea integrării tuturor celor care au obţinut peste 60% din punctajul pe ţară, pe domeniu”, arată comunicatul.

    Rolul grupului va fi acela de îndrumare, ca noii medici rezidenţi să aibă toate informaţiile necesare unor opţiuni clare.

    Suplimentar, Ministerul Sănătăţii pune la dispoziţie o adresă de e-mail, creată pentru cei care doresc consultanţă cu privire la alegerea localui unde îşi vor definitiva pregătirea de specialitate, precum şi un număr special de telefon.

    La CRUSP va exista până în luna februarie, anul viitor, un birou dedicat acestor informări şi consultări.

  • Iohannis: Trebuie să revenim la alegerea primarilor în două tururi. Nu cred că este o soluţie OUG

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că e de acord cu revenirea la alegerea primarilor în două tururi, dar acest lucru nu ar trebui reglementat prin ordonanţă de urgenţă. Şeful statului a adăugat că proiectul poate fi trecut prin Parlament.

    „ Alegerea în două tururi pentru primari. Da, chiar sunt de părere că trebuie să revenim la alegerea în două tururi pentru primari şi acest lucru, sigur, se poate rezolva dacă în Parlament se formează o majoritate pentru această opţiune. Alegerea într-un tur nu este, pur şi simplu, potrivită. Un primar are nevoie de o legitimare puternică prin vot, pentru a-şi pune în practică proiectele”, a spus Klaus Iohannis, la Bacău.

    Şeful statului susţine că nu e o soluţie ca revenirea la alegerea primarilor în două tururi să fie reglementată prin ordonanţă de urgenţă.

    „ Nu cred că este o soluţie grozavă ordonanţa de urgenţă. Cum am criticat foarte des ordonanţele de urgenţă date de guvernele eşuate pesediste din ultimii trei ani, eu cred că cel mai corect este să se dezbată şi să se tranşeze în Parlament”, a subliniat Iohannis.

  • Guvernul a adoptat OUG privind regimul cetăţenilor britanici din România în caz de Brexit fără acord

    Ionel Dancă a anunţat, miercuri, că Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care reglementează situaţia cetăţenilor britanici din România, în cazul ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord. Dancă a precizat că acest act vizează şi regimul cetăţenilor români din Marea Britanie.

    “Guvernul a adoptat azi o ordonanţă de urgenţă privind regimul cetăţenilor din Marea Britanie în cazul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord. Este o ordonanţă de urgenţî necesară ,cerută de partea brritanică şi în acelaşi timp are în vedere reglementarea situaţiei în condiţii de reciprocitate pentru cetăţenii români aflaţi în Marea Britanie, în cazul ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii fără un acord”, a decalrat Ionel Dancă, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

    Acesta a mai spus că România este singurul stat din Uniunea Europeană care nu a reglementat situaţia cetăţenilor britanici din ţară în cazul unui Brexit fără acord.

    “Precizăm că la această dată, România este singurul stat al Uniunii Europene care nu are în vigoare o astfel de reglementare, iar evoluţiile politice imprevizibile din Marea Britanie fac urgentă adoptarea unui astfel de cadru legal pentru a evita situaţia în care Marea Britanie iese din UE fără un acord, iar cetăţenii britanici în România nu au condiţii legale pentru o perioadă de tranit până la definirea drepturilor şi obligaţiilor acestora, atât în România, cât şi pe bază de reciprocitate a cetăţenilor români din Marea Britanie”, a conchis şeful Cancelariei primului-ministru.

    Pe 23 iunie 2016, cetăţenii Marii Britanii şi-au exprimat dorinţa, în cadrul unui referendum, pentru ieşirea Regatului din Uniunea Europeană.

  • Activităţile de ride-sharing au fost modificate: Platformele digitale vor plăti 100.000 lei o dată la doi ani

    Astfel, Camera Deputaţilor a adoptat, cu 269 de voturi pentru şi o abţinere, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, cu amendamente admise de comisiile de specialitate.

    Ordonanţa prevede că Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va emite avizul tehnic pentru platforma digitală în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei complete.

    Deputaţii comisiilor pentru Transporturi şi Tehnologia Informaţiei au inclus un amendament care prevede că avizul tehnic pentru platformele digitale va avea o valabilitate de 24 luni. În forma actuală a ordonanţei, avizul are o valabilitate de 12 luni.

    Deputaţii au eliminat prevederea din ordonanţă prin care avizul tehnic pentru platformele digitale, autorizaţia pentru transportul alternativ, precum şi copia conformă a autorizaţiei pentru transport alternativ sunt eliberate înainte de 30 septembrie 2022.

    Totodată, copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ se va elibera operatorului de transport alternativ autorizat numai pentru autoturismele deţinute în proprietate, închiriere sau comodat.

    Un alt amendament prevede ca operatorul platformei digitale să achite la bugetul de stat o taxă în valoare de 100.000 lei la fiecare 24 de luni. Forma în vigoare a ordonanţei prevede că operatorul trebuie să achite la bugetul de stat o taxă anuală în valoare de 50.000 lei.

    Senatul a adoptat, ca prim for legislativ sesizat, proiectul de lege, cu amendamente preluate de Camera Deputaţilor.

    Printre modificările admise de Comisia pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei este prelungirea perioadei de tranziţie a celor afectaţi de reglementările OUG la 1 februarie 2020. Termenul iniţial prevăzut era 1 noiembrie 2019.

    Conform unui alt amendament admis de senatori, operatorul platformei digitale va trebui să aibă o filială înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin care se derulează activităţile comerciale în România.

    Ordonanţa de Urgenţă care reglementează serviciile de ride-sharing a fost adoptată pe 25 iunie.

    Potrivit OUG, pentru serviciile digitale de ridesharing maşinile acceptate pot avea o vechime de până la 15 ani. De asemenea, este acceptată şi achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verificată metrologic – ceea ce nu este valabil pentru taxiuri.

    Proiectul de lege va merge la Preşedintele României pentru promulgare.

  • Luni are loc prima şedinţă de Guvern, după demisiile miniştrilor ALDE

    Pe ordinea de zi ar putea fi OUG anunţat de premierul Viorica Dăncilă, privind prelungirea termenului de înscriere la vot al românilor din Diaspora, după ce şeful Executivului l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu poate da ordonanţa, deoarece activitatea guvernului este blocată.

    În prezent trei ministere au rămas fără conducere: ministerul Mediului, al Energiei şi al Relaţiei cu Parlamentul.

    Miniştrii ALDE Viorel Ilie, Graţiela Gavrilescu şi Anton Anton au demisionat din funcţie pe 27 august, în urma deciziei lui Călin Popescu Tăriceanu de a ieşi de la guvernare.

    Ramona Mănescua rămas, însă, la ministerul de Externe.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Bogdan Dumitrescu, profesor ASE: OUG 114 a generat scăderea cu 50% a veniturilor Pilonului II. „Noile comisioane par nerezonabile“

    „Din perspectiva nivelului general de risc asumat de administratori, legarea comisionului de administrare de nivelul randamentului real ar putea avea drept consecinţă nedorită o sporire a gradului de risc al portofoliilor administrate. Din această perspectivă, varianta anterioară în care nivelul comisionului de admi­nistrare era fix apare drept superioară“, spune Bogdan Dumitrescu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mihai Fifor anunţă o OUG prin care funcţiile de conducere din MAI să fie ocupate pe perioadă determinată

    “Săptămâna viitoare, o să prezentăm în primă lectură în Guvern o ordonanţă de urgenţă prin care aşezăm şi regândim în totalitate managementul fiecărui post de conducere din Ministerul Afacerilor Interne. Prin asta schimbăm condiţiile prin care se poate conduce de pildă un inspectorat de poliţie sau se poate avea un post de conducere. Mă refer la principiul unui mandat, unui contract de mandat”, a declarat Mihai Fifor, la Antena 3.

    El a exemplificat că în acest moment un inspector-şef îşi poate păstra funcţia până la pensionare.

    “În momentul de faţă, un inspector-şef care a luat un concurs este numit şi ştie că poate rămâne acolo dacă nu se întâmplă lucruri grave în activitatea domniei sale până la pensionare. Sunt lucruri pe care le vom discuta şi le vom analiza împreună cu colegii din sindicate. Le vom pune în dezbatere publică, le vom pune în transparenţă, pentru că vrem să facem o modificare legislativă cât se poate de serioasă şi cât se poate de productivă. Pe mine mă interesează ca atunci când ai căpătat un mandat de patru ani ca şef de structură în MAI, să înţelegi că trebuie să îţi faci datoria şi să te pot evalua în mod corect, transparent şi să pot să ştiu că omul acela are un mandat pe care trebuie să-l ducă la capăt pe criteriile de performanţă pe care şi le-a asumat”, a precizat Fifor.

  • Guvernul va adopta OUG privind reglementarea platformelor de ridesharing Uber, Clever şi Bolt

    „Astăzi (marţi-n.r) adoptăm proiectul de act normativ privind reglementarea serviciilor alternative de transport de persoane, prin intermediul unor aplicaţii digitale. Un proiect pe care l-am discutat săptămâna trecută, în prima lectură. Vom stabili o formulă care să asigure transportul pasagerilor în condiţii de siguranţă şi care să încurajeze concurenţa, astfel încât cetăţenii să poată aopta pentru servicii de cât mai bună calitate”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

    Viorica Dăncilă a adăugat că soluţia avută în vedere prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă privind ridesharingul va asigura transportul pasagerilor şi încurajarea concurenţei loiale.

    Premierul a mai spus că autorizarea administrativă va fi valabilă pe o perioadă de trei ani pentru platformele digitale, cât şi pentru operatorii de transport alternativ.

    Proiectul de OUG privind reglementarea platformelor de ridesharing a fost, săptămâna trecută, în primă lectură în şedinţa de Guvern.

    Noul proiect de ordonanţă de urgenţă pentru Uber, Clever go şi Taxify (Bolt) nu mai prevede ca maşinile să nu fie mai vechi de cinci ani, vechimea fiind crescută la 15 ani. Se va accepta achitarea cursei conform calculelor platformei, prin GPS, fără a fi verficată metrologic – ceea ce nu va fi valabil pentru taxiuri, arată transportatorii, care precizează că se va admite tariful dinamic, ceea ce înseammnă că la orele de maximă aglomeraţie ar putea depăşi 30 lei/km, aşa cum au declarat chiar reprezentanţii Uber.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro