Tag: organizatori

  • Încep concertele de muzică clasică în aer liber la Piaţa Festivalului George Enescu

    Primul weekend al festivalului continuă duminică, ora 20:00, cu Orchestra Naţională Radio, alături de dirijorul Cristian Oroşanu şi violonistul Roman Patočka.

    Piaţa Festivalului face parte din seria de proiecte dedicate Festivalului George Enescu, al treilea cel mai important eveniment muzical din lume, după BBC Proms şi Festivalul din Lucerna. Festivalul este organizat pentru a oferi publicului accesul gratuit la concerte de muzică clasică.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Despre jurnalişti, demnitari şi lucrurile care trebuie învăţate

    Prima parte, aţi anticipat corect, este cea reală. Din păcate, interesul nostru nu a fost recompensat cu unul pe măsură din partea celeilalte părţi. Şi spun ”din păcate“ pentru că trăiesc cu convingerea că oameni care vizitează în mod constant târguri, expoziţii sau diverse alte manifestări de amploare pot oferi un feedback cel puţin util. Doru Mihail Dediu, şeful delegaţiei române la Expo 2017 nu a fost însă de aceeaşi părere; deşi jurnaliştii i-au solicitat să răspundă la câteva întrebări, el a preferat să stea deoparte.

    Cel care a binevoit să dea curs invitaţiei noastre a fost ambasadorul României la Kazahstan, Cezar Manole Armeanu, care a putut să-şi rupă mai mult de câteva minute din program pentru a explica, cu subiect şi predicat, ce caută România la cel mai mare eveniment de profil din lume.

    Dincolo de frustrările (uneori) aferente meseriei, principala problema este însă modul în care România şi-a planificat prezenţa la acest eveniment.

    Sunt alte state care nu investesc neapărat mai mult în astfel de evenimente, dar o fac într-un mod mai inteligent. Sigur, expoziţia de la Astana nu va aduce mari beneficii de imagine sau brand awareness de ţară, fiind acceptabilă din acest punct de vedere strategia de a ”dedica“ standul specialiştilor. Şi chiar dacă organizatorii vor să folosească scuza asta pentru modul general de organizare, greşelile de execuţie nu pot fi trecute cu vederea. Cum se poate ca macheta laserului de la Măgurele să nu funcţioneze? Cum este posibil ca ea să ajungă stricată la Astana şi, cel mai important, cine este responsabil pentru toate aceste stângăcii?

    Sunt întrebări care vor rămâne, cel mai probabil, fără răspuns. Mai mult, sunt întrebări care vor fi puse şi la următorul eveniment de anvergură la care România va lua parte – e o posibilitate ce s-a transformat, de-a lungul anilor, într-o certitudine.

    Aş vrea să fiu cât se poate de clar, pentru că nu acuz pe nimeni de rea-voinţă, ci pur şi simplu de incompetenţă: standul României, având o suprafaţă de 370 de metri pătraţi, a fost realizat în jurul laserului de la Măgurele. Macheta laserului, care trona în mijlocul încăperii, nu funcţiona; pe ecranul din camera alăturată rulau imagini la o calitate sub orice critică, preluate probabil din arhiva TVR, câteva din celebrele spoturi de promovare a României sub motto-ul Vizitaţi Grădina Carpaţilor – şi acestea la o calitate mult prea mică – şi spoturile uneia dintre companiile partenere, care a înţeles că propria imagine nu e un lucru de care să-ţi baţi joc. Aceste din urmă spoturi erau filmate la calitate bună, aşa cum trebuie să fie un clip de promovare – indiferent de subiectul promovat. Tot la intrarea în stand, pe nişte rafturi de lemn, organizatorii aşezaseră vreo 10 sticle de vin; principala atracţie a pavilionului, singurul loc la care lumea chiar stătea la coadă era consola de VR pregătită de aceeaşi companie parteneră. Nu o să vorbesc despre celelalte standuri, pentru că nu are rost, dar o să spun doar că lumea nu prea se înghesuia la noi.

    E o imagine pe care am tot văzut-o, chit că vorbim de târguri de tehnologie sau de turism. E o imagine pe care România încearcă să o acopere cu scuze sau cu tot felul de explicaţii. Realitatea e însă că statul – aşa cum companiile au făcut-o deja – trebuie să înţeleagă că imaginea e de multe ori mai importantă decât conţinutul. Luaţi, dacă vreţi, un exemplu din turism: în vreme ce la noi cascada Bigăr, cunoscută pentru frumuseţea ei, a stat ani de-a rândul ascunsă, fără vreun semn care să direcţioneze vizitatorii, alţii transformă un morman de pietre într-o atracţie turistică care aduce zeci sau sute de mii de euro în fiecare an. Nu mă credeţi pe cuvânt! Petreceţi o săptămână în Creta şi o să înţelegeţi despre ce vorbesc.

  • Halep, la un meci de PRIMUL LOC mondial. La ce oră se joacă partida care o poate duce pe Simona pe locul 1 în lume

    Organizatorii turneului de la Wimbledon au dat publicităţii programul meciurilor din sferturile de finală ale tabloului feminin, iar Simona Halep şi Johanna Konta vor intra în scenă în a treia partidă a zilei, după cea dintre Venus Williams (SUA, favorită 10) şi Jelena Ostapenko (Letonia, favorită 13).

     

  • Operaţiunea “Ballroom”: Organizatorii de nunţi, luaţi cu asalt de ANAF! Amenzi RECORD

    În perioada menţionată, au fost verificaţi 227 de contribuabili, fiind aplicate 108 sancţiuni contravenţionale principale (95 amenzi şi 13 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 636.441 lei şi s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 31.134 lei, din care sume (numerar) în valoare de 2.344 lei, venituri ilicite în valoare de 28.740 lei şi bunuri în valoare de 50 lei.

    De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii a cinci contribuabili (din care patru suspendări pentru nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale – AMEF).

    “Principalul obiectiv de control a vizat verificarea modului de fiscalizare a sumelor încasate din închirierea spaţiului unde se desfăşoară evenimentul şi/sau prestările de servicii conexe (catering, servire băuturi, program artistic, DJ etc.)”, se menţionează în comunicat. În perioada menţionată, au fost verificaţi 227 de contribuabili, fiind aplicate 108 sancţiuni contravenţionale principale (95 amenzi şi 13 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 636.441 lei şi s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 31.134 lei, din care sume (numerar) în valoare de 2.344 lei, venituri ilicite în valoare de 28.740 lei şi bunuri în valoare de 50 lei.  De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii a cinci contribuabili (din care patru suspendări pentru nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale – AMEF).  

  • Surpriză pentru tinerii care vor lua 10 la bacalaureat. La ce concerte vor putea merge gratis

    Organizatorii UNTOLD au anunţat, marţi, că şi în acest an continuă tradiţia de a oferi gratuitate la festival tinerilor care iau 10 la examenul de bacalaureat.

    ”Şi pentru că 2017 a adus un nou festival în familia UNTOLD, reprezentanţii celui mai bun festival din Europa au decis ca tinerii care vor lua 10 la Bac merită să aibă acces gratuit şi la NEVERSEA. (…) În plus, toţi cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară, vor putea achiziţiona abonamentul cu reducere la cele două festivaluri, între 6 iunie şi 10 iulie”, arată organizatorii celor două festivaluri într-un comunicat de presă.

    Astfel, tinerii pot achiziţiona abonamentul la UNTOLD cu o reducere de 150 de lei plus taxe din preţul final al abonamentului, în timp ce la abonamentul la NEVERSEA primesc o reducere de 195 de lei, plus taxe.

    ”Ca în fiecare an, şi în 2017 susţinem performanţa în educaţie şi încercăm să le oferim tinerilor variante cât mai creative de a ajunge la evenimentele pe care le-au aşteptat tot anul. Şi pentru că familia UNTOLD s-a mărit cu încă un festival, cel mai mare de pe litoralul românesc, NEVERSEA, cei care dau BAC-ul anul acesta sunt şi mai norocoşi pentru că vor avea distracţie dublă”, susţine Adrian Chereji, director de marketing şi comunicare UNTOLD&NEVERSEA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Surpriză pentru tinerii care vor lua 10 la bacalaureat. Organizatorii a două festivaluri din această vară le vor oferi acces gratuit la concerte

    Organizatorii UNTOLD au anunţat, marţi, că şi în acest an continuă tradiţia de a oferi gratuitate la festival tinerilor care iau 10 la examenul de bacalaureat.

    ”Şi pentru că 2017 a adus un nou festival în familia UNTOLD, reprezentanţii celui mai bun festival din Europa au decis ca tinerii care vor lua 10 la Bac merită să aibă acces gratuit şi la NEVERSEA. (…) În plus, toţi cei care s-au înscris la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară, vor putea achiziţiona abonamentul cu reducere la cele două festivaluri, între 6 iunie şi 10 iulie”, arată organizatorii celor două festivaluri într-un comunicat de presă.

    Astfel, tinerii pot achiziţiona abonamentul la UNTOLD cu o reducere de 150 de lei plus taxe din preţul final al abonamentului, în timp ce la abonamentul la NEVERSEA primesc o reducere de 195 de lei, plus taxe.

    ”Ca în fiecare an, şi în 2017 susţinem performanţa în educaţie şi încercăm să le oferim tinerilor variante cât mai creative de a ajunge la evenimentele pe care le-au aşteptat tot anul. Şi pentru că familia UNTOLD s-a mărit cu încă un festival, cel mai mare de pe litoralul românesc, NEVERSEA, cei care dau BAC-ul anul acesta sunt şi mai norocoşi pentru că vor avea distracţie dublă”, susţine Adrian Chereji, director de marketing şi comunicare UNTOLD&NEVERSEA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou festival de amploare în România: organizatorii UNTOLD lansează NEVERSEA

    Primăria Constanţa îşi anunţase, în martie, intenţia de a pune litoralul românesc pe harta internaţională a destinaţiilor turistice de tip festival prin organizarea unui eveniment muzical de amploare, iar Decebal Făgădău i-a invitat pe reprezentanţii celui mai popular festival din Europa, UNTOLD, pentru a discuta posibilitatea dezvoltării unui nou proiect pe litoralul Mării Negre. Aşa s-a născut NEVERSEA, „cel mai mare festival pe plajă, de la malul Mării Negre”.

    Potrivit lui Decebal Făgădău, Constanţa merită să găzduiască cel mai important festival desfăşurat în aer liber, la malul mării, oraşul urmând să devină un punct important pe harta festivalurilor din Europa.

    Făgădău crede că un astfel de eveniment va atrage mii de turişti străini şi români, iar economia oraşului va avea extrem de mult de câştigat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Leicester a înregistrat un profit de 19 milioane de euro în urma câştigării Premier League

    După succesul de anul trecut, în contul clubului au intrat peste 30 de milioane de euro doar din partea organizatorilor competiţiei. Banii din drepturile TV şi din vânzarea biletelor au contribuit de asemenea la creşterea substanţială a încasărilor.

    După 26 de etape din sezonul actual de Premier League, Leicester se află pe locul 15, la doar două puncte de zona retrogradării, iar antrenorul italian Claudio Ranieri a fost demis. Craig Shakespeare asigură interimatul şi a înregistrat o victorie cu Liverpool, scor 3-1.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Regizorul Pedro Almodóvar va prezida juriul celei de-a 70-a ediţii a Festivalului de la Cannes

    Cineastul Pedro Almodóvar este un icon flamboyant al cinematografiei spaniole, cu notorietate mainstream în industria filmului. La cea de-a 70 ediţie a Festivalului de la Cannes a răspuns invitaţiei lui Pierre Lescure şi Thierry Frémaux de a prezida juriul competiţiei oficiale a Festivalului de la Cannes.

    “Sunt foarte fericit pentru să sărbătoresc cea de-a 70-a aniversare a Festivalului de Film de la Cannes în această funcţie foarte privilegiată. Sunt recunoscător şi onorat şi recunosc că am trac! Să fii preşedintele juriului este o mare responsabilitate şi voi încerca să fiu la înălţimea prestigiosului rol. Pot să vă spun că eu mă voi dedica trup şi suflet acestei sarcini, care este în acelaşi timp o plăcere şi un privilegiu.”, a declarat Pedro Almodóvar, potrivit site-ului oficial al Festivalului de la Cannes.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Electric Castle 2016: Bonţida, comuna clujeană care a găzduit festivalul de muzică, a atras de şase ori mai mulţi turişti decât localnici – GALERIE FOTO

    Peste 120.000 de participanţi au fost înregistraţi în toate cele patru zile ale festivalului de muzică Electric Castle, organizat în perioada 14- 17 iulie în comuna Bonţida din judeţul Cluj, potrivit informaţiilor trimise de organizatori.
    În medie, câte 30.000 de oameni au participat în fiecare zi a festivalului, ceea ce înseamnă că turiştii participanţi la Electric Castle au ”crescut” de şase ori populaţia comunei clujene (de circa 4.800 de locuitori).

    Un abonament pentru accesul la cele 4 zile de festival (la care se adaugă ziua 0, premergătoare începerii evenimentului) a avut preţuri care au variat între 200 şi circa 400 de lei, în funcţie de perioada achiziţiei. Aproximativ 20.000 de oameni au plătit pentru achiziţia abonamentelor pentru cele 4 zile de Electric Castle. La un preţ mediu de 300 lei per abonament, rezultă că organizatorii Electric Castle, compania Boiler Events, a încasat cel puţin 6 milioane de lei doar din bilete, potrivit estimărilor ZF şi Business Magazin.

    Localnicii din Bonţida care şi-au pus casele la dispoziţia turiştilor închiriau spaţii de cazare pentru sume care porneau de la 60-70 de lei/seară.

    În prima zi de festival (joi, 15 iulie), organizatorii au anunţat 23.000 de participanţi cărora li s-au alăturat cei 8.000 de participanţi care au sosit la castel cu o zi înainte de începerea festivalului. Vineri, în a doua zi de Electric Castle, 27.000 de fani s-au strâns în faţa celor 7 scene de la castelul Banffy, iar în cea de-a treia zi de festival (16 iulie), 33.000 de oameni au participat la festival. Nivelul precipitaţiilor a atins în acea seară valoarea de 80 de litri / metru pătrat, în condiţiile în care media pentru o lună întreagă este de 60 de litri/mp. Participanţii la Electric Castle au continuat să vină dinspre Cluj spre Bonţida chiar şi la 3 dimineaţa, cu autocarele festivalului care au circulat  non-stop. Totuşi, din cauza ploii, organizatorii au anunţat în acea seară perioade de aşteptare la plecarea dinspre Bonţida spre Cluj chiar şi de trei ore, potrivit mesajelor trimise prin intermediul aplicaţiei Electric Castle.

    În ultima seară a festivalului, organizatorii au anunţat 30.000 de participanţi.
    Sigur Ros, Slow Magic, Camo&Krooked, Paul Kalkbrenner, De Staat, Dilated Peoples,solistul Enter Shikari, Rusko, Elliphant, Dub Pistols, Alternosfera, God Is An Astronaut (post-rock), Bastille (indie rock), Skrillex, dar şi Bring Me The Horizon (deathcore) sunt doar o parte dintre artiştii care au participat anul acesta la festival.

    Printre activităţile la care puteau participa cei care au plătit bilete la festival s-au mai aflat: un turneu open din circuitul naţional de volei pe plajă (organizat de Federaţia Română de Volei), jocuri de tip virtual reality, zboruri cu balonul, karaoke cu heliu, treasure hunt, simulator de zbor, Escape rooms, dar şi un cerc de literatură sau exerciţii şi lecţii de yoga.
    De asemenea, o parte dintre participanţi (circa 200 de persoane) au venit şi au plecat de la festival cu aşa-numitul Electric Train, în urma unui  parteneriat dintre compania Bergenbier (care deţinebrandul de bere Beck’s – principalul sponsor al Electric Castle) şi CFR Călători.

    Aflat la cea de-a patra ediţie, Electric Castle este un festival organizat în jurul castelului Banffy, un castel construit de familia cu acelaşi nume între secolele XIV – XV. O parte dintre banii din biletele vândute la festival sunt donaţi de organizatori pentru restaurarea monumentului istoric.

    Conturarea proiectului Electric Castle a început în 2010, odată cu deschiderea clubului Boiler din Cluj-Napoca, într-un spaţiu atipic la vremea respectivă. „Am ales subsolul fostei Fabrici de Pensule din Cluj-Napoca. Era inedit să vii într-un spaţiu de genul acesta cu un context diferit aducând muzică. De la primele evenimente am avut cozi la intrare“, a declarat într-un interviu acordat Business Magazin în 2015 Andi Vanca, PR Manager al Boiler Events. Director general al festivalului este Mihai Păun (39 de ani), unul dintre fondatorii Boiler Events, compania care organizează de patru ani încoace Electric Castle.