BusinessMagazin

Tag: organe

  • Operaţie de prelevare de organe la Spitalul Judeţean Sibiu, la care participă şi dr. Radu Zamfir

     Potrivit unui comunicat de presă al Spitalului Judeţean Sibiu, organele vor fi prelevate de la un pacient de 34 de ani aflat în moarte cerebrală, echipa de medici de la Sibiu obţinând acordul familiei acestuia pentru prelevarea oricărui organ viabil care ar putea salva viaţa altcuiva.

    Bărbatul a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă marţi, în comă profundă, cu “traumatism cranio-cerebral, hemoragie subarahnoidiană, multiple fracturi craniene şi fracturi costale”.

    Potrivit coordonatorului de transplant Victor Zota, la intervenţia de prelevare de organe care va avea loc la Spitalul Judeţean din Sibiu vor participa, pe langă doctori de la această unitate medicală, şi medici din Bucureşti, Târgu Mureş şi Cluj.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PDL îi cere lui Vosganian să demisioneze din Senat, pentru a putea fi cercetat

     Tişe a spus, într-o conferinţă de presă, că prin votul din Senat al majorităţii USL, care a respins ridicarea imunităţii lui Varujan Vosganian, s-a făcut mult rău României, s-a încălcat statul de drept şi a încercat să se protejeze un membru al USL.

    “Având în vedere că USL a refuzat să ridice imunitatea senatorului Varujan Vosganian, PDL solicită în regim de urgenţă demisia acestuia din Senat. Considerăm că, prin atitudinea avută în Senat, USL a afectat democraţia, statul de drept, viitorul Raport MCV şi aderarea României la Schengen”, a afirmat Tişe.

    El a spus că justiţia trebuie să fie lăsată să-şi facă datoria şi de aceea Vosganian ar trebui să-şi dea demisia din Senat şi să se pună la dispoziţia organelor de anchetă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Dragoş Pătroi:Între legea forţei şi forţa legii în relaţiile fisc – contribuabili

    Până la o limită, pot înţelege chiar şi dorinţa inspectorilor fiscali de a stabili, cu orice preţ, debite suplimentare în sarcina contribuabililor; probabil aşa îşi dovedesc eficienţa în faţa şefilor şi pot fi feriţi de eventuale disponibilizări în cazul unor restructurări viitoare (care, apropo, se anunţă destul de ample la nivelul direcţiilor judeţene ale finanţelor publice, odată cu procesul de regionalizare şi de înfiinţare a Direcţiei de Antifraudă Fiscală).

    Nu pot însă înţelege cum deducerea TVA s-a transformat dintr-un drept legal şi legitim al contribuabililor mai mult
    într-o obligaţie a acestora de a-şi proba şi justifica bunele practici în materie fiscală. Asta deoarece organele fiscale le anulează acest drept, invocând – în baza unor criterii şi aprecieri, de regulă, pur subiective – existenţa unor practici frauduloase pe „circuit„.

    Fără a se ţine însă cont de înde-plinirea condiţiilor de fond şi de formă, reglementate de Codul fiscal în vederea exercitării dreptului de deducere, sau de jurisprudenţa comunitară din domeniu. Ceea ce mi se pare însă cu adevărat relevant privind atitudinea abuzivă a fiscului este faptul că această anulare a dreptului de deducere la nivel de TVA nu este structurată, de multe ori, pe niciun fel de analize corelative care să ofere măcar indicii privind participarea conştienţă şi voluntară a contribuabilului supus inspecţiei fiscale la mecanismul de fraudare al taxei.

    În condiţiile în care, pe fond, tocmai acesta ar trebui să fie argumentul forte al fiscului, respectiv să probeze dacă contribuabilul supus inspecţiei fiscale este sau nu parte directă a unei tranzacţii fictive, pentru a putea fi incidente în cauză prevederile Legii nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale. Nu mai vorbesc de situaţia hilară în care un contribuabil este înscris în lista contribuabililor inactivi, dar – în consecinţă – organul fiscal „uită„ să-i anuleze şi validitatea codului de TVA, deşi legislaţia fiscală impune „din oficiu„ această obligativitate a organelor fiscale.

    Astfel, dacă un alt contribuabil face o achiziţie de la cel menţionat anterior şi îl verifică, pe site-ul ANAF, numai din punctul de vedere al validităţii codului de TVA – pornind de la premisa că organele fiscale îşi fac treaba şi, dacă are cod valid de TVA, înseamnă că nu e inactiv – ulterior, pe parcursul unei inspecţii fiscale, va suporta consecinţele legale privind neadmiterea la deductibilitate fiscală a taxei aferente. Ce consecinţă suportă fiscul? Da, aţi ghicit, niciuna, au „uitat„ şi ei, ce să facă…

    În opinia mea, multe din stările conflictuale care apar în raporturile dintre fisc şi contribuabili se datorează limitelor, extrem de largi şi interpretabile, ale deja celebrului art.11 din Codul fiscal, ce oferă organelor fiscale prerogativele de a reîncadra substanţa economică a unei tranzacţii şi, pe cale de consecinţă, de a interveni asupra bazelor de impunere declarate de contribuabil, în situaţiile în care se apreciază că există neconcordanţe între substanţa economică a operaţiunilor efectuate de contribuabil şi calificarea juridică şi fiscală a acestora. Nu neg necesitatea existenţei procedurilor de autoritate – structurate pe dreptul de apreciere al organelor fiscale, în direcţia cuantificării relevanţei stărilor de fapt fiscale şi, eventual, atribuirii unei noi dimensiuni a acesteia – care se împart în trei mari categorii: ajustare, recalificare şi estimare.

    Susţin însă că, indiferent de operaţiunea la care ne raportăm, demersurile organelor fiscale trebuie să se circumscrie, din punct de vedere procedural, strict limitelor impuse de prevederile Titlului III Cap. III Cod procedură fiscală, referitoare la administrarea şi aprecierea probelor în domeniul fiscal şi nicidecum să se structureze pe practici neunitare sau subiective ale celor aflaţi, la un moment dat, în control.

    Spre exemplu, în cazul aplicării procedurii de stabilire a bazelor de impunere prin estimare, problema esenţială cred că rezidă în aria lor de aplicabilitate. În perversitatea lor subtilă, aparent nevinovată, textele de lege fac trimitere la situaţia în care „evidenţele fiscale şi contabile sunt incorecte…„. Adică, cum vine asta? Şi cu metodele clasice de control ce mai facem? Deci, te sustragi sau nu verificărilor fiscale, nu mai contează, ai greşit, organul fiscal poate aplica stabilirea bazelor de impunere prin estimare.

    Asta îmi aduce aminte de celebra baladă populară Mioriţa şi de soarta baciului moldovean! Referitor la operaţiunea de recalificare, şi aceasta comportă discuţii ample – în special, prin prisma implicaţiilor fiscale majore – privind posibilitatea practică de recalificare a unui contract de asociere în participaţiune în contract de închiriere sau din activitate independentă în activitate dependentă (iar aici am în vedere, în principal, convenţia civilă vs. contractul de muncă).

    Desigur, ar mai fi foarte multe de spus… Ceea ce trebuie să înţeleagă organele fiscale atunci când îi spun nonşalant contribuabilului – fără argumente! – să conteste dacă nu-i convine, este că, pe lângă contestaţia administrativă şi, ulterior, acţiunea în instanţă, contribuabilul poate să formuleze şi sesizare penală pentru abuz în serviciu. Şi să solicite, în civil, şi daune materiale direct în nume personal celor aflaţi în control!

    DRAGOŞ PĂTROI (consultant fiscal, cadru universitar asociat ASE Bucureşti)

     

  • Grapini: Ca întreprinzător am fost controlat de sute de ori, ostentativ, de Garda Financiară

     “Este total deplasată întrebarea privind modul în care am lucrat eu ca întreprinzător, dar dacă aceştia (Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, n.r.) au adresat-o le răspund că: am fost controlată de sute de ori de Garda financiară, de multe ori ostentativ şi toate procesele verbale le-am semnat cu obiecţiuni, la final după o analiză mai amănunţită, răspunsul oferit de organele competente a fost favorabil mie”, a declarat Grapini.

    Ea a adăugat că în calitate de ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism este obligată să ia poziţie atunci când este sesizată că funcţionarii publici nu îşi îndeplinesc corect atribuţiile sau încalcă sarcinile de serviciu.

    “Consider că sindicatele ar trebui să fie mult mai atente la calitatea oamenilor şi a modului în care îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu, deoarece calitatea activităţii funcţionarilor publici are legătura cu calitatea vieţii fiecărui cetăţean”, a mai spus Grapini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MASA DE PAŞTE: Recomandările ANSVSA pentru consumatori

     Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), cei care cumpără carnea şi organele de miel trebuie să se asigure că merg în spaţii autorizate, unde produsele sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate, care atestă că animalele, carnea şi organele obţinute în urma sacrificării au fost supuse examenelor veterinare înainte de sacrificare, precum şi după sacrificare, iar în urma rezultatelor nu au fost identificate boli transmisibile de la animale la om sau alte aspecte care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor.

    Din punctul de vedere al originii cărnii, se identifică două tipuri de carne: cea de miel (ied) care provine din unităţi autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare şi cea care se obţine prin sacrificarea la cererea consumatorilor, în locuri special amenajate temporar, precizează sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Iustin Paraschiv, proprietar al grupului de firme Carmistin

    Nu este vorba de cineva din interior care îşi doreşte discreditatrea industriei agro-alimentare româneşti şi nici grupuri de interese din afara ţării care intenţionează acest lucru.Este vorba despre un pahar în care a picat şi ultima picatură, iar acum dă pe afară.Epidemia de controale cu care ne confruntăm acum este una mai mult decât benefică industriei romanesti. Controalele vor ajuta la curatarea, la asanarea industriei agro-alimentare romanesti. O actiune care trebuia de mult initiata si continuata asiduu, pana la eliminarea din lantul de productie a celor care nu respecta legea. Evident ca acestia exista. Este vorba despre cei care vor sa ajunga foarte repede la profituri substantiale.

    Pe de alta parte, organele de control au privit diferentiat marile lanturi de magazine, fata de retailul mic, insa cu totul nejustificat. Este o realitate faptul ca hipermarketurile sunt mult mai rar verificate de organele de control, cu toate ca aici s-au descoperit acum probleme. Si nu este de mirare.
    Presiunea pe care acestea o pun pe pretul la care cumpara si vor sa vanda produsele agro-alimentare, si nu numai, impinge o serie de producatori mici sau producatori care se confrunta cu probleme in business sa mearga pana la limita legii sau chiar sa o incalce. Aici apar probleme pe partea de etichetare, sunt probleme si de alta natura, dupa cum am vazut.

    Este adevarat ca sistemul de control din zona alimentara este imbatranit, vedem de mai bine de 10-15 ani aceiasi oameni. Mi-ar placea sa vad si specialisti tineri, insa acum ei sunt o „rara avis”. Autoritatile stiu spre exemplu despre mafia pietelor, insa s-a facut prea putin pentru o asanare in acest domeniu a infractionalitatii.

    Cum sa ne asteptam ca un magazin care vinde carne si care apartine unui medic veterinar sa fie sanctionat la un eventual control de un coleg al acestuia?
    O alta sursa de probleme este implicarea celor platiti de stat sa faca aceste controale in businessuri de productie sau retail – direct sau prin interpusi. Am atras atentia in nenumarate randuri asupra acestor probleme prin asociatiile din care firmele grupului nostru fac parte, insa lucrurile au ramas, in mare parte, nerezolvate.

    Prin asociatiile de producatori putem face un dosar complet al acestor nereguli care lovesc direct in afacerile sanatoase.  Este total incorect sa investesti milioane de euro intr-o afacere pe care o conduci dupa legile momentului si sa te confrunti cu probleme de concurenta din partea unui „garajist” care proceseaza carnea in conditii cu totul mizere, doar pentru ca acesta nu se teme de consecintele unui eventual control.
    Problema carnii de cal

    Mai bine de 80-90 de procente din productia Pajo Holding a mers anul trecut la export. Vorbim de peste 4500 de animale, exportate in viu. Asta pentru ca in Romania pretul oferit producatorilor pentru carnea de vita este in medie cu 30 de procente mai mic decat costurile de productie.

    Aceasta discutie deschide o adevarata Cutie a Pandorei pentru ca pretul este artificial tinut atat de jos din cauza inlocuirii carnii de vita cu carne din alta specie. Prin asociatiile de profil noi am atras de nenumarate ori atentia organelor de control asupra acestor aspecte.

    Iata care a fost procesul care a stat la baza distrugerii pretului carnii de vita: odata cu campania de scarificare a cailor bolnavi de Anemie Infectioasa Ecvina, statul a oferit despagubiri persoanelor care isi sacrificau animalele bolnave. Prin urmare, cei care isi duceau caii la sacrificat nu erau interesati sa obtina un pret corect pe calul vandut la abator pentru ca statul oricum il despagubea pentru animal.

    Astfel, abatoarele care s-au ocupat cu sacrificarea acestor cai au intrat in posesia unor cantitati enorme de carne de cal la preturi derizorii, poate chiar de 10 ori mai mici decat pretul carnii de vita.Organele de control trebuie sa controleze acum, chiar daca este post factum, daca acesti cai au fost sacrificati in conditiile prevazute de lege – carnea trebuie procesata la temperaturi ridicate – cum si cui au fost vandute aceste cantitati de carne. Oricum, din aceasta afacere statul si consumatorul au iesit in pierdere.Hypermarket vs. producatori

    De mai bine de 2 ani producatorii din Romania se confrunta cu mari probleme privind profitabilitatea. Asta din cauza presiunii pe pret exercitate de lanturile de magazine. Odata intrati in acest cerc vicios – ai pret mic vinzi, esti pe raft dar vinzi aproape in pierdere; altfel,  daca nu vinzi, trebuie sa inchizi afacerea – sunt producatori care forteaza limitele legii pentru a putea supravietui, incalcand normele in vigoare. Unii trec de-a dreptul in zona penala. Evident, sunt si marii producatori care apeleaza la solutii alternative, lanturi proprii de retail etc. oricum, este cu totul neprofitabil sa intri in astfel de jocuri.

    Poti risca totul.Asadar, controalele care au scos la suprafata nereguli in lanturile magazinelor importante trebuie sa nu inceteze pentru ca aici pot aparea mari surprize. Autoritatie trebuie sa isi extinda controalele aici. DSVSA-urile se pare ca acum au trecut serios la treaba. Trebuie sa continue pana se curata aceasta industri, o industrie in care s-a investit mult, o industrie in care jucatorii onesti, cu strategii sanatoase de business au standarde de calitate peste media europeana.

    Despre Grupul Carmistin
    Grupul de firme Carmistin apartine familiei Paraschiv si activeaza in domeniul agro-zootehnic, trading  şi retail. Grupul de firme al Familiei Paraschiv numara peste 2000 de angajaţi si este format din companii lideri de piata de segmentele unde activeaza, precum: Ana şi Cornel, Carmistin, Avicarvil, Ladrisi Grup, Pajo Holding etc.
     

  • Politia Capitalei cere sprijinul populatiei pentru oprirea zvonurilor despre copii rapiti

    Incepand din luna martie au inceput sa apara mesaje cu continut
    identic sau asemanator, transmise prin e-mail si retelele de
    socializare online, prin care se acrediteaza ideea ca mai multi
    copii ar fi fost rapiti in vederea prelevarii de organe. “Diverse
    persoane, sub protectia anonimatului, sustin ca au cunostinta
    despre rapirea unor copii, despre mutilarea acestora si despre
    faptul ca in diverse parcuri si paduri ar fi fost descoperiti fie
    decedati, fie in stare de coma, copii carora le lipseau o parte din
    organele interne. Niciun aspect precizat in aceste mesaje nu este
    real”, arata Politia Capitalei.

    Nu au fost inregistrate astfel de cazuri, nu au fost gasite cadavre
    sau persoane in coma care sa prezinte lipsa unor organe interne si
    nicio persoana nu a formulat vreo plangere in care sa reclame
    rapirea vreunui copil, comunica Politia.

    Institutia face apel la cei care primesc asemenea mesaje sa nu le
    redirectioneze catre alte persoane, intrucat aceste mesaje sunt
    false si nu fac altceva decat sa creeze o stare de panica
    nejustificata.

    Totodata, Politia solicita cetatenilor sa sesizeze cea mai
    apropiata unitate de politie sau sa apeleze numarul unic de urgenta
    112 daca iau cunostinta de producerea vreunei fapte de natura
    contraventionala sau penala.

  • Vom avea carduri de sanatate incepand din august-septembrie 2011

    Pretul cardului va fi de aproximativ 2 euro si va fi suportat de
    asigurati. Fiecare asigurat cu varsta peste 18 ani va detine un
    card de sanatate, pe care va trebui sa-l prezinte la accesarea
    serviciilor medicale; in caz contrar, serviciile vor fi accesate
    contra cost. Fac exceptie serviciile de urgenta si serviciile
    efectuate in situatii de epidemie, cand serviciile medicale se
    acorda fara conditii.

    Ministrul sanatatii, Cseke Attila, a anuntat ca productia de
    carduri va incepe la Imprimeria Nationala dupa 1 ianuarie 2011, iar
    in paralel va fi dezvoltat sistemul informatic corespunzator.
    Estimarile ministerului vorbesc de 14,9 milioane de asigurati cu
    varsta de peste 18 ani in Romania, iar Imprimeria preconizeaza un
    ritm de emitere a cardurilor de circa 1 milion de carduri pe luna,
    ceea ce ar insemna ca emiterea tuturor cardurilor va dura in jur de
    14-15 luni.

    Cardurile vor fi trimise “probabil prin Posta Romana” asiguratilor,
    iar daca acestia nu vor fi gasiti acasa, cardul va fi pastrat la
    Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate si va putea fi ridicat de
    acolo, a precizat Cseke Attila.

    “Acest card va aduce ordine in sistem si o disciplina financiara in
    ceea ce priveste accesarea serviciilor si numarul de servicii care
    sunt asigurate”, a afirmat ministrul.

    Cardul de sanatate va stoca informatii precum identitatea
    persoanei, codul de asigurat, emitentul, informatii cu privire la
    diagnosticele medicale de risc vital si bolile cronice, grupa
    sanguina a asiguratului, precum si acceptul exprimat cu privire la
    prelevarea de organe, tesuturi si celule dupa deces.

    Attila a mai spus ca acest card va fi completat de un alt card
    detinut de fiecare prestator de servicii medicale, astfel incat
    pacientul sa poata fi identificat cu usurinta atunci cand solicita
    servicii medicale. “Pacientul va scapa de birocratie, pentru ca nu
    va mai fi nevoit sa prezinte adeverinta eliberata de angajator cu
    privire la plata contributiei de sanatate. Pe de alta parte,
    autoritatile vor putea cunoaste numarul de servicii care sunt
    cerute”, a apreciat ministrul sanatatii.

  • De ce nu vor romanii sa-si doneze organele

    Discutia despre transplantul de organe poate parea cazuta din
    avion, atat timp cat painea pentru a doua zi e problema de baza in
    cele mai multe dintre familiile din Romania. Citam in primavara
    acestui an un studiu al Guvernului din care reiesea ca un sfert
    dintre cetateni nu au bani nici macar pentru strictul necesar, iar
    patru din zece traiesc cu bani de la o luna la alta. De mentionat
    ca studiul fusese realizat inainte ca efectele crizei sa se resimta
    cu adevarat. Si totusi, chiar in clipa cand cititi aceste randuri,
    un bolnav, tanar sau in varsta – nu conteaza, pentru ca vorbim de o
    viata de om – asteapta pe patul de spital ficatul sau rinichiul de
    care atarna ultima lui sansa. Iar chestiunea donarii de organe a
    revenit in atentia opiniei publice dupa ce Ministerul Sanatatii a
    anuntat ca din 2011 va emite cardurile de sanatate pentru
    populatie. Proiectul de lege prevede, printre altele, si inscrierea
    pe cardul national de sanatate a calitatii de donator de organe.
    Iar pentru cei care nu doresc sa doneze va decide in cele din urma
    familia.


    Cand am intrebat-o pe Stela, o tanara de 23 de ani, daca si-ar
    dona organele dupa moarte, privirea ei s-a ferit instantaneu de
    ochii mei. Zice ca nu prea stie daca ar face sau nu un asemenea
    gest, dar inclina spre un raspuns negativ: “Eu cred mult in faptul
    ca trebuie sa te duci intreg pe lumea cealalta si ma gandesc mult
    la reincarnare”. E ceea ce o retine, insa, intrebata ce verdict le
    va da celor care ii vor cere pozitia in mai putin de doua luni
    pentru cardul de sanatate, raspunde: “O sa-i intreb daca pot sa
    spun <nu> si apoi sa revin”. Motivul invocat de Stela pare
    ciudat, dar macar ea are un motiv, atata vreme cat jumatate dintre
    romanii care refuza donarea raspund sec “nu stiu” la intrebarea de
    ce refuza.


    Opinia Stelei e impartasita de multi respondenti ai
    Eurobarometrului realizat de Comisia Europeana. Mai exact,
    neincrederea in sistem si teama de manipularea corpului uman sunt
    motivele principale invocate de europenii care sunt contra donarii
    de organe. Totusi, aproape o treime din cei ce se impotrivesc
    donarii propriilor organe sau ale rudelor sunt incapabili sa
    gaseasca un motiv logic de a justifica refuzul. Privind inspre
    Romania, putem observa o situatie cel putin surprinzatoare, cat
    timp doar unul din trei romani si-ar dona organele, iar 17% dintre
    subiecti raspund cu “nu stiu” la intrebarea “din ce motiv nu doriti
    sa va puneti la dispozitie organele pentru transplant”. Un alt
    raspuns dat de concetatenii nostri face trimitere la cele sfinte,
    iar ponderea celor ce refuza sa doneze din motive religioase este
    de 17%, cea mai mare pe ansamblul UE.

    Intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, sociologul Mircea Kivu
    sustine ca educarea oamenilor in legatura cu transplantul de organe
    a inceput in Europa Occidentala in urma cu 30 de ani, in timp ce,
    la noi, exista nenumarate semne de intrebare legate de conditiile
    in care se face. Sau, mai precis, e vorba de o lipsa de informare,
    pe de-o parte, dar si de un grad scazut de solidaritate fata de cei
    din jur. “Transplantul e un caz extrem, dar nu vorbim de
    solidaritate nici macar in situatii simple, cum ar fi protestele
    sindicale.” Potrivit sociologului, spiritul de solidaritate e mai
    redus in randul romanilor pentru simplul fapt ca dupa zeci de ani
    de comunism in care s-a indus o falsa imagine a solidaritatii s-a
    ajuns brusc in extrema cealalta, cand “nimanui nu-i mai pasa de
    nimeni”. Kivu constata si absenta unui punct de vedere ferm al
    Bisericii Ortodoxe Romane, care a sugerat ca nu ar fi tocmai in
    favoarea acestor transplante. Iar in lipsa unei reactii ferme a
    inaltilor prelati, apartinatorii pacientului aflat la limita
    supravietuirii refuza recoltarea organelor sale, din motive
    religioase.

  • Comenteaza cu Anca si Razvan: Pro sau contra donarii organelor

    Anca sustine ca organul donat poate salva alte vieti

    Orice persoana este datoare macar sa ia in calcul posibilitataea
    de a dona organe. Nu vorbesc insa despre situatiile in care se
    doneaza un organ pe timpul vietii, de obicei unei rude bolnave,
    cand pana si cei impotriva ajung sa-si schimbe parerea. Ci despre
    prelevarea de organe dupa moarte. Din punct de vedere uman,
    personal, primul si cel mai puternic argument ar fi acela ca
    organele oricum nu mai folosesc donatorului, insa pot fi o sansa la
    viata pentru multi, de la bolnavi de inima care asteapta ani la
    rand sa gaseasca un donator compatibil, iar in Romania nu au nici
    cea mai mica sansa, si pana la oameni care au nevoie de rinichi,
    ficat, plamani chiar, si asa mai departe.

    La o privire de ansamblu, lipsa organelor disponibile pentru
    transplant este o problema majora in toata lumea, iar listele de
    asteptare in tari mai avansate din acest punct de vedere, SUA fiind
    cel mai bun exemplu, sunt interminabile. Tocmai din acest motiv s-a
    format o adevarata piata neagra in care organele fara de care un om
    sanatos poate trai, donate voluntar sau chiar involuntar, sunt
    vandute pe bani grei, zeci sau chiar sute de mii de euro. O viata
    n-ar trebui sa aiba un asemenea pret, din contra, este nepretuita,
    iar faptul ca dupa deces o persoana devine donator de organe este
    cea mai buna rezolvare. Cu atat mai mult cu cat nimeni nu este 100%
    scutit pe lumea asta de la boli pentru care singura solutie este
    transplantul, iar in fata unei necesitati proprii, toate
    argumentele anterioare impotriva dispar in totalitate, iar in loc
    se instaleaza furia ca nu sunt destui donatori si ca o viata se
    iroseste din dorinta altora de a avea un corp intact dupa
    moarte.

    Intr-un registru mai putin morbid, orice organ sanatos al unei
    persoane care nu mai este poate face diferenta pentru cineva care
    chiar are nevoie. Ganditi-va cat de mult ar pretui un nevazator o
    pereche de ochi sanatosi. Ar vedea cu totul altfel lucrurile si
    lumea din jur. Sau pielea, cel mai mare organ al omului, pentru
    cineva care a suferit arsuri in urma unui accident.

    Dincolo de toate acestea, donarea de organe poate fi un
    beneficiu si pentru cercetarea. Medicina si progresele in acest
    domeniu se bazeaza in mare masura pe cercetarea in care americanii,
    spre exemplu, investesc anual miliarde de dolari. Eu sunt doar unul
    dintre cei peste sase miliarde de oameni de pe Glob, dar daca as
    putea contribui la rezolvarea unei afectiuni medicale care ar ajuta
    chiar si numai 1.000 de oameni, de ce n-as face-o? Cu atat mai mult
    cu cat atatea generatii viitoare, printre care se vor numara
    inclusiv urmasii mei, vor avea de castigat de pe urma unei astfel
    de decizii.

    Razvan sustine ca donarea poate avea si minusuri si tot
    familia ar trebui sa decida daca apropiatul isi doneaza
    organele

    Odata ce pacientul, de regula tanar, ajunge in moarte cerebrala
    in spital, iar medicul observa pe cardul sau de sanatate acordul ca
    isi doneaza organele, eforturile depuse pentru a-l salva nu ar mai
    putea fi tocmai eroice. Deci, medicul nu l-ar mai putea privi ca un
    pacient, ci mai degraba ca pe o sursa de organe, care ar putea
    salva multe alte vieti. Iar de aici, discutia “o viata vs. mai
    multe vieti” isca multe controverse.

    Romania se afla pe al patrulea loc in lume in clasamentul
    tarilor care furnizeaza organe, dupa India, Bangladesh, Republica
    Moldova. Odata ce acordul pentru recoltarea organelor nu mai
    depinde de familie, va fi greu de monitorizat ce se intampla cu
    organele decedatului si unde se vor duce acestea. Piata neagra s-ar
    putea dezvolta rapid, mult mai mult decat pana acum, cat timp multe
    dintre organe nu ar mai ramane in tara, ci ar zbura, pe mult mai
    multi bani in principalii “importatori” de organe din lume – SUA,
    Turcia, Israel.

    Nu in cele din urma, sursele de organe sunt cel mai adesea
    pacienti tineri ajunsi la spital in moarte cerebrala ca urmare a
    unui accident rutier. Dupa recoltarea organelor, socul rudelor
    decedatului poate fi amplificat de modul in care arata victima. Cat
    timp incinerarea nu a prins prea mult teren, iar slujba de
    inmormantare pune in centrul evenimentului trupul neinsufletit al
    victimei, donarea de organe poate pune serioase probleme
    familiei.

    Perioada de desfasurare a concursului: 22 – 26 nov. 2010

    Desemnarea castigatorilor se va realiza de catre redactia
    BUSINESS Magazin in functie de participarea la dezbatere.

    Castigatorii vor fi publicati in revista BUSINESS Magazin care
    va aparea in 29 nov.

    Castigatorii editiei sunt: Tibi, Caius si
    Alex.

    Ii asteptam sa ne contacteze la 0318.256.314 sau pe e-mail
    la marketing@businessmagazin.ro
    pentru a revendica premiile.