Tag: operatiuni

  • Enterprise Robotic Process Automation (RPA)

    Elementul de  noutate:
    Până acum mai puţin de trei ani, la nivel global existau foarte puţine soluţii de automatizare. Prin atributele sale de computer vision, platforma UiPath este un răspuns complet la nevoile de automatizare a proceselor de business pe care le au organizaţiile, inclusiv companiile de tip enterprise. Practic, roboţii software orchestraţi de platforma UiPath se comportă exact ca un angajat la biroul său şi pot să „vadă” şi să acceseze aplicaţii, operând modificări în acestea şi stabilind cursuri de acţiune şi consecinţe.

    Descrierea inovaţiei:
    RPA este o tehnologie folosită în aproape toate funcţiunile unei afaceri – de la resurse umane la departamentul financiar sau la cel de marketing. Platforma oferă organizaţiilor o tehnologie capabilă să automatizeze procesele operaţionale repetitive, bazate pe reguli, delegând roboţi virtuali să preia din sarcinile angajaţilor. În schimb, aceştia vor putea fi implicaţi în activităţi cu impact strategic mai mare pentru destinul organizaţiei, în sarcini creative sau în care implicarea umană este definitorie.  Datorită misiunii asumate de UiPath de a facilita accesul organizaţiilor la soluţii concrete de artificial intelligence (AI), platforma trece printr-un upgrade permanent, înglobând din ce în ce mai mulţi algoritmi de AI şi machine learning (ML), dezvoltaţi de partenerii tehnologici ai companiei. Activităţile platformei software UiPath se pot derula atât în reţelele organizaţiilor cliente, cât şi în cloud. Unul dintre avantajele tehnologiei RPA este că e system agnostic, adică poate interveni pe structurile IT ale clienţilor fără a cere ca aceasta să suporte modificări sau upgrade-uri. Printre activităţile suportate de tehnologia dezvoltată de UiPath se numără alocarea facturilor pe conturi, citirea şi procesarea datelor structurate şi nestructurate, extragerea de conţinut din multiple formate de date (Word, PDF, Excel etc.) şi procesarea lui ulterioară, sortarea şi procesarea e-mailurilor şi managementul datelor de autentificare.

    Efectele inovaţiei:
    Implementarea platformei UiPath aduce mai multe beneficii: îmbunătăţirea productivităţii unei companii (roboţii software lucrează 24 h / 7 zile pe săptămână), reducerea erorilor (în procesele repetitive, vulnerabile la elementul de eroare umană, roboţii dau aceeaşi atenţie primului proces, precum şi celui de-al 500-lea, de exemplu), îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor (odată eliberaţi de sarcinile repetitive şi consumatoare de timp, angajaţii se pot dedica unui serviciu faţă de clienţi mult mai calitativ; în plus, diverse operaţiuni, preluate de roboţi, vor fi derulate într-un interval mult mai mic de timp, deci clienţii sunt serviţi mai repede şi fără erori) sau ridicarea nivelului de satisfacţie a angajaţilor, care se vor implica în sarcini cu valoare adăugată.

  • Robert Berza, country manager / Fashion Days: “Cel mai important pentru industrie este să crească procentul vânzărilor online”

    Carte de vizită
    ¶ Înainte de a conduce operaţiunile locale ale Fashion Days, a lucrat ca director de marketing la eMAG România
    ¶ A construit, de la zero, subsidiara locală a retailerului polonez de modă Zoot
    ¶ Businessul Fashion Days este integrat din 2017 în Dante International, compania care gestionează şi eMAG

  • Anna Grzelonska, CEO / NN Asigurări România

    Carte de vizită
    ¶ Şi-a început mandatul în România anul trecut
    ¶ Face parte din echipa NN din 2008, ocupând poziţia de marketing services and communications director şi având responsabilităţi în aria comercială a organizaţiei până în 2014, când a fost numită chief operating officer (director de operaţiuni) al Nationale Nederlanden din Polonia
    ¶ De-a lungul anilor, a acumulat cunoştinţe privind piaţa asigurărilor din Europa Centrală şi de Est, fiind un promotor al schimbării în organizaţie
    ¶ NN Asigurări a avut anul trecut o valoare a primelor brute subscrise de 737 milioane de lei

  • Prima bancă fără casierii din România

    Elementul de  noutate:
    ING propune un nou ecosistem de operaţiuni în relaţia client – bancă, fără casierii.

    Descrierea  inovaţiei:
    În februarie 2018, ING România anunţa un nou model operaţional ce urma să fie implementat în 33 de sucursale proprii şi integrarea serviciilor bancare pe platformele sale digitale. Pe parcursul anului, ING a făcut tranziţia către un model digital de tip self-service şi va recrea fluxul operaţional. Astfel, în noiembrie anunţa închiderea casieriilor la nivel naţional şi seria de noi servicii disponibile pentru clienţi. Principalul canal de tranzacţionare al clienţilor ING cu banca este ING Home’Bank, cu aproape 80% dintre clienţii ING care au activat serviciul de internet banking, 80% dintre aceştia folosindu-l exclusiv de pe telefonul mobil. 99% dintre tranzacţiile de bază făcute de clienţii ING (plăţi sau transferuri din internet banking sau cardul online) erau făcute pe canale online.

    Noul model operaţional a presupus migrarea mai multor servicii în platformă sau simplificarea celor existente. Spre exemplu, opţiunea de „Plată către un prieten” disponibilă în Home’Bank a fost simplificată, iar clienţii pot transfera banii către un prieten folosindu-se doar de numărul de telefon, fără codul unic trimis prin SMS ca până acum. Mai mult, office-urile ING vor putea emite instantaneu carduri în euro, astfel încât clienţii pot depune sau retrage imediat euro de la ATM-ul dedicat. Între timp, unităţile teritoriale au rămas, având în continuare consultanţi pe produse mari. Self’Bank-urile şi-au deschis uşa şi către persoane care nu au carduri ING, aceştia având posibilitatea să depună numerar într-un cont ING folosind noi tipuri de ATM-uri, ce vor înlocui tradiţionalele casierii.

    Efectele inovaţiei:
    Prin trecerea la un model operaţional digitalizat, ING oferă servicii bancare ce nu se mai limitează la programul sucursalei sau la dispunerea geografică, devenind disponibile oriunde, oricând.

  • Cum funcţionează primul magazin din România care analizează comportamentul clienţilor

    Elementul de  noutate:
    Integrarea celor nouă componente de IoT (Internet of Things) permite colectarea, centralizarea şi prelucrarea eficientă a datelor privind nevoile şi comportamentul clienţilor în magazin. Elementele de inovaţie existau şi au fost integrate în noul concept de magazin inteligent, care poate fi replicat atât pentru alte companii de retail, cât şi în alte sectoare de business. Vodafone România a proiectat soluţia, a organizat resursele necesare realizării ei şi a identificat sectorul unde un astfel de suport poate asigura susţinerea dezvoltării activităţii – sectorul retail. Printre avantaje se numără şi faptul că aceste componente de IoT pot fi implementate fără a interfera cu operaţiunile curente ale companiei-client şi fără a afecta infrastructura existentă.

    Descrierea inovaţiei:
    Vodafone România şi Mega Image au lansat primul magazin inteligent din România, situat în bulevardul Barbu Văcărescu nr. 201. Magazinul dispune de nouă soluţii de tip Internet of Things complet funcţionale şi integrate într-o platformă digitală complexă. Acestea ajută Mega Image să identifice nevoile clienţilor, să le înţeleagă comportamentul, pentru a putea măsura şi îmbunătăţi eficienţa operaţiunilor din magazin, pentru a creşte satisfacţia cumpărătorilor şi pentru a oferi o experienţă de calitate ridicată în magazin.

    Soluţiile centralizează informaţii şi oferă statistici privind traficul clienţilor şi zonele de interes ale vizitatorilor, suport optimizat pentru monitorizarea stocurilor, afişarea de conţinut digital pentru publicitate personalizată, pentru o promovare a produselor adaptată pe segmente de cumpărători şi pentru gestionarea cozilor de aşteptare, furnizează semnal Wi-Fi în magazin, precum şi un sistem de feedback şi asistenţă imediată pentru clienţi. Spre exemplu, soluţia care identifică zonele de interes ale cumpărătorilor monitorizează, prin intermediul senzorilor inteligenţi, cele mai frecventate rute din magazin.

    Cu ajutorul datelor disponibile, reprezentanţii Mega Image pot înţelege mai bine nevoile cumpărătorilor şi le pot pune imediat la dispoziţie diverse beneficii, precum facilitarea accesului la produsele care îi interesează şi reducerea timpului de aşteptare. Toate aceste componente sunt integrate într-un concept digital complet, flexibil, ce poate fi replicat şi în alte unităţi comerciale, în funcţie de nevoile specifice ale companiilor de retail.

    Efectele inovaţiei:
    Principalele efecte ale inovaţiei sunt profilarea optimizată a clienţilor şi evaluarea corectă a comportamentului lor în magazin, redesenarea modelului de business al clientului, disponibilitatea în timp real a datelor despre evoluţia stocurilor din magazin (ceea ce îi dă companiei posibilitatea de a asigura o alimentare mai rapidă cu articolele care lipsesc), reducerea pierderilor prin scăderea cantităţii de marfă care trebuie aruncată, reacţia promptă a personalului de deservire (soluţia pentru asistenţa clienţilor) şi gestionarea îmbunătăţită a cozilor, ceea ce înseamnă un timp redus de aşteptare pentru clienţi.

  • Cine este omul care conduce lanţul de magazine care a distrus toţi chioşcarii din România

    Carte de vizită


    De origine grec, Vassilis Stavrou lucrează în cadrul Delhaize Group din 1994

    Înainte de a prelua conducerea operaţiunilor de pe piaţa românească, a fost vicepreşedinte senior pentru dezvoltarea afacerii în sud-estul Europei şi Indonezia

    Îi admiră mult pe gânditorii antici, ca Platon şi Aristotel, spunând că lucrurile gândite de aceştia în urmă cu peste 2000 de ani sunt relevante şi astăzi


    CITITI MAI POVESTE LUI VASSILLIS STAVROV

  • Compania finlandeză Peikko Group Corporation deschide o fabrică în România

    Până recent, fabrica a fost în proprietatea subsidiarei SSAB. Acest proiect face parte dintr-un plan extins de investiţii, la nivel mondial, iar investiţia în prima fază (până în trimestrul 2 din 2019) se va ridica la suma de 10 milioane de euro.

    Suprafaţa proprietăţii achiziţionate este de 90.000 de metri pătraţi, dintre care 30.000 de metri pătraţi sunt alocaţi facilităţilor moderne de producţie, iar restul de 60.000 de metri pătraţi vor fi folosiţi în scopuri de depozitare. Fabrica a fost construită în 2007, pentru fabricarea structurilor de oţel. Spaţiile pentru producţie sunt echipate cu o serie de macarale suspendate moderne şi dispun de o linie de vopsitorie, facilităţi folosite direct în operaţiunile Peikko. În prezent, fabrica din România a companiei Peikko este a opta la nivel mondial din punct de vedere al capacităţii de producţie.

    Operaţiunile din România vor contribui la creşterea capacităţii totale de producţie a companiei şi nu vor afecta planurile de producţie ale celorlalte unităţi existente. În ultimii 10 ani, Peikko şi-a triplat cifra de afaceri, de la 73 de milioane de euro în 2009, până la 220 milioane de euro înregistrate în 2018, iar noua unitate de producţie din România va fi dedicată să servească solicitărilor în creştere ale pieţelor din Europa de Vest si Centrală.

     

  • Bogăţiile Mării Negre sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni

    Marea Neagră şi toate bogăţiile din adâncurile ei sunt gata de a declanşa un nou „tsunami” la zece ani după ce unul dintre cele mai controversate dosare din istoria petrolului românesc isca furtuni.

    La finalul anului 2008, un act adiţional secret completa contractul de explorare pentru perimetrele Pelican şi Midia din Marea Neagră, înţelegere parafată între statul român şi canadienii de la Sterling Resources în 1992.

    Chiar la finalul documentului de 42 de pagini, fiecare dintre acestea purtând antetul Secret de Serviciu, se precizau următoarele:
    „În porţiunile perimetrelor Pelican şi Midia, situate în zona platoului continental al Mării Negre aflat în curs de delimitare între România şi Ucraina, titularul (Sterling Resources) va executa doar operaţiuni petroliere de explorare, până la data hotărârii finale şi irevocabile a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

    După pronunţarea definitivă şi irevocabilă a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga titularul va avea dreptul de a executa operaţiuni petroliere de exploatare în suprafeţele ce vor fi atribuite statului român, iar suprafeţele ce vor fi atribuite statului ucrainean, dacă va fi cazul, vor fi excluse din suprafaţa contractuală, prin reducerea corespunzătoare a perimetrelor petroliere Midia şi Pelican”, se arată în documentul secret amintit.

    În timp ce mulţi români nici măcar nu ştiau că este în derulare un proces la Haga cu Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre, împărţeala „comorilor” deja se făcea în culise.

    Din partea statului român şi a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), entitatea care veghează asupra tuturor bogăţiillor din subsolul României, semna chiar preşedintele instituţiei, Bogdan Găbudeanu.

    Din partea Sterling Resources însă semna avocatul Emilian Ijdelea, fost preşedinte al Agenţiei Române de Dezvoltare în 1992-1993, unul dintre oamenii care din umbră au contribuit chiar la scrierea legii petrolului.

    În februarie 2009, după ce abia se uscase cerneala pe acest act adiţional, România anunţa că a avut câştig de cauză la Haga în procesul cu Ucraina de delimitare a platoului continental al Mării Negre.

    În procesul istoric, Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a acordat României 80% din suprafaţa aflată în litigiu, în total de 9.700 de kilometri. La acel moment, se spunea că zona câştigată la Haga ar avea peste 70 de miliarde de metri cubi de gaze (producţia pe şapte ani a României) şi 12 milioane de tone de petrol (România mai produce azi circa 4 milioane de tone de petrol pe an).

    Mai mult, în ziua în care a fost anunţat rezultatul, reprezentanţi ai ANRM chiar spuneau că oricine va putea să înceapă să exploreze şi să exploateze pe suprafaţa câştigată.

    De fapt, o bună parte din noile teritorii erau deja date, prin acte adiţionale confidenţiale făcute pe o bogăţie colectivă, Sterling Resources fiind unul dintre marii câştigători ai deciziei de la Haga.

    Ceea ce a urmat a devenit unul dintre cele mai cunoscute scandaluri din istoria petrolului românesc, dar niciun cap nu a căzut.

    Mai departe însă, Sterling Resources începe să vândă din perimetrele întregite prin decizia Curţii de la Haga. Investiţiile erau prea mari.
    La începutul lui 2014, compania încasează 29,25 milioane de dolari din vânzarea participaţiei de 65% la o porţiune din perimetrul Midia, situat în platoul continental al Mării Negre, către ExxonMobil Exploration and Production România şi OMV Petrom, cei mai mari investitori în zona offshore de mare adâncime până în acest moment.

    Pasul făcut de OMV Petrom şi ExxonMobil venea în contextul în care bucata de perimetru se învecinează cu Neptun, zona în care deja cele două companii anunţaseră o descoperire de gaze în 2012. Piesele de puzzle începeau să se pună una lângă alta.

    În 2015 vine însă mişcarea prin care Sterling Resources iese complet din scena petrolului românesc şi intră nimeni altul decât Carlyle, cel mai mare jucător din zona de private equity la nivel global, un colos care administrează active de peste 210 miliarde de dolari prin 335 de vehicule de investiţii. Sterling Resources îşi făcuse treaba, ieşeau la rampă greii unei lumi.

    Printre braţele de investiţii ale Carlyle este chiar Carlyle International Energy Partners (CIEP), un fond cu un capital de 2,5 miliarde de dolari. Doar ca exemplu, până în acest moment OMV Petrom şi ExxonMobil au investit circa 1,5 miliarde de dolari pentru explorări în zona de mare adâncime a Mării Negre.

    Din această nouă tranzacţie, Sterling Resources a încasat 42,5 milioane de dolari, ieşind complet de pe scena energiei româneşti.
    „Deşi credem că aceste active au un potenţial semnificativ, suntem angajaţi la cheltuieli substanţiale de foraj în licenţele noastre şi ne confruntăm cu costuri de dezvoltare prea mari pentru o companie de dimensiunea noastră. Credem astfel că potenţialul real poate fi valorificat doar de o companie cu o putere financiară mult mai mare şi cu un orizont investiţional mai lung“, spunea la acel moment Jake Ulrich, CEO-ul Sterling Resources.

    Odată preluată, Sterling Resources se transformă în Black Sea Oil & Gas, compania fiind acum foarte aproape de a începe producţia de gaze din zona de mică adâncime a Mării Negre.

    Dar acesta nu a fost singurul pariu făcut de Carlyle în petrolul românesc.

    La finalul lui 2016, Mazarine Energy România, o companie aproape necunoscută, a preluat toate drepturile şi obligaţiile pentru 19 acorduri petroliere de concesiune deţinute de OMV Petrom, împreună cu bunurile, drepturile reale şi angajaţii implicaţi în exploatarea câmpurilor petrolifere. Mazarine Energy România este însă deţinută de Mazarine Energy Olanda, aceeaşi firmă în care în primăvara anului 2016 Carlyle făcuse o injecţie de capital de 500 de milioane de dolari după ce firma raportase un succes în Tunisia.

    „Îi ştiam pe directorii din Carlyle de aproape 10 ani“, spunea la acel moment Edward van Kersbergen, CEO-ul Mazarine Energy şi membru în consiliul de administraţie.

    De profesie fizician, Edward van Kersbergen îşi începe cariera în domeniul petrolier în funcţia de inginer de operaţiuni pe platforme de foraj în Marea Nordului pentru Shell. În 2001 fondează o companie de consultanţă în domeniu, Horizon Energy, pe care o vinde chiar în zorii crizei financiare globale a unei  companii elveţiene, SGS.

    „A fost noroc chior“, admitea olandezul.

    În 2013, Edward van Kersbergen înfiinţează Mazarine Energy. „Am preluat controlul asupra licenţei Zaafrane din centrul Tunisiei, acolo unde am forat două sonde de explorare. Am avut succes şi asta ne-a pus pe harta investitorilor“, spunea Edward van Kersbergen la momentul primei tranzacţii cu OMV Petrom.

    Contactele dintre Edward van Kersbergen şi Carlyle sunt evidente. Preşedintele consiliului de administraţie al Mazarine Energy este Marcel Q.H. van Poecke, acelaşi om care conduce Carlyle International Energy Partners.

    Eric Faillenet, un alt membru al boardului Mazarin Energy, este director în cadrul Carlyle.

    Printre membrii boardului Mazarine Energy se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING. Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse petrimetrele către Mazarine Energy.

    Mai departe, mai toată echipa executivă a Mazarine Energy a fost cumva legată de Shell, chiar şeful pe România, Spencer Coca, lucrând timp de opt ani în cadrul grupului.

    Carlyle nu s-a oprit însă aici.

    La începutul începutul acestei luni, OMV Petrom a anunţat că renunţă la alte nouă perimetre în contextul în care compania nu a făcut niciun secret din faptul că se va concentra pe barilii cei mai profitabili. Perimetrele au intrat tot în portofoliul Mazarine Energy România, mai precis Carlyle, la fel ca primele 19. Mişcarea, anunţată la finalul săptămânii trecute, nu este neapărat o surpriză. De altfel, OMV Petrom a anunţat că va renunţa la 50-60 de zăcăminte, portofoliul total fiind de circa 200 de perimetre.

    În timp ce Carlyle îşi extinde influenţa pe zona de explorare şi producţie onshore, pariul cel mare al colosului financiar rămâne însă Marea Neagră.

    Investiţiile s-ar putea ridica la 400 de milioane de dolari, iar primele molecule de gaz ar putea atinge ţărmul românesc anul viitor, la aproape 10 ani de la istoria cu Sterling, documentele secrete şi decizia de la Haga.

    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania Black Sea Oil & Gas.

    Totodată, Ijdelea este şi consilier în cadrul casei de avocatură Ijdelea Mihăilescu, în care partener este chiar fiica lui, Oana.

    Potrivit surselor din piaţă, printre clienţii casei Ijdelea Mihăilescu se află chiar Black Sea Oil & Gas şi Mazarine Energy România, firme deţinute acum de Carlyle, unul dintre giganţii financiari ai lumii. La zece ani de ani de la primul scandal care a neliniştit apele Mării Negre, misterele care s-au acumulat în această perioadă, pornind de la dimensiunea rezervelor, obligaţiile celor care au acorduri sau chiar taxarea acestor bogăţii, sunt elemente mai mult decât suficiente pentru a isca o nouă furtună perfectă. Care va fi bătaia de aripi?


    Emilian Ijdelea, avocatul care în 2008 îşi punea semnătura pe documentele secrete care au extins puterea în Marea Neagră a Sterling Resources, chiar înainte de verdictul de la Curţii de la Haga, este acum, potrivit informaţiilor din Registrul Unic al Transparenţei Intereselor, director general adjunct al companiei Black Sea Oil & Gas, defunctul Sterling. El ocupă această funcţie din august 2015. În martie, acelaşi an, Carlyle anunţa oficial că a cumpărat licenţele Sterling Resources, redenumind ulterior compania în Black Sea Oil & Gas.


    Printre membrii boardului Mazarine Energy (deţinut de Carlyle) se mai află şi Jeroen van der Veer, fost şef al colosului Shell, care până anul trecut era şi membru în consiliul de supraveghere al ING.


    Din acelaşi consiliu de supraveghere al băncii olandeze ING face parte şi Mariana Gheorghe, cea care a condus până la începutul acestui an operaţiunile OMV Petrom, chiar firma care vânduse perimetrele către Mazarine Energy.

  • Sfârşit de cursă: Unul dintre cei mai mari operatori low-cost din lume intră în faliment

    Primera Air – operatorul low-cost care a şocat toată piaţa la începutul anului când a anunţat tarife de 99 de dolari între SUA şi Europa – declară intrarea în faliment şi întreruperea operaţiunilor, potrivit Business Insider.

    Linia aeriană, care a fost lansată în 2009 iniţial doar pentru pachete turistice, a anunţat în 2017 că va lansa zboruri către America de Nord, sub 100 de dolari fiecare.

    Primele rute, între aeroportul Stansted din Londra şi oraşe precum New York, Boston, Washington şi Toronto au început în această primăvară, în contextul în care linia aeriană a intrat în luptă cu operatorii low-cost trans-altantici cu experienţă pe piaţă.

    Într-un mesaj intern care a ajuns astăzi în spaţiul public, Anders Ludvigsson, directorul de operaţiuni al Primera, a anunţat planurile companiei de a intrat în faliment în data de 2 octombrie.

    Mesajul lui Ludvigsson a început cu aranjamentele de călătorie ce ar fi făcute pentru membrii echipajelor aflaţi în deplasări, sugerând că operatorul aerian va înceta imediat operaţiunile – forţând pasagerii să îşi găsească alte curse.

    Primera a confirmat pentru Business Insider planurile de intrare în faliment. În ultimele luni, compania s-a confruntat cu o serie de probleme, pe care nu le-a putut gestiona în acelaşi timp cu noile programe implementate.

    Airbus a întârziat cu livrarea unei aeronave A321neo, ceea ce a dus la dificultăţi operaţionale, precum întârzieri şi anulări.

    Clienţii şi-au exprimat nemulţumirile din ce în ce mai vocal faţă de performanţele companiei, lansând regulat asalturi prin intermediul social media la adresa companiei.

    Pentru a putea face faţă fluxului de călătorii, Primera a externalizat o parte din curse şi a contractat membrii ai echipajului prin contracte de colaborare, ceea ce a reprezentat un cost suplimentar.

    În e-mailul care a ajuns în presă, Ludgvisson ar fi sugerat că aceste costuri provenite din externalizare au fost mult prea ridicate pentru a putea fi acoperite de Primera.

     

     

  • Cum se face business în România? „În comparaţie cu alte locuri, când vii în România oamenii sunt mult mai primitori, se vede că relaţiile sunt importante”

    Mostafa El Beltagy a preluat, la începutul lunii martie, funcţia de consumer business unit director al Vodafone România. El a povestit, pentru Business MAGAZIN, cum se diferenţiază mediul de business local de altele, care este strategia companiei şi cum este să conduci un departament cu mai bine de 900 de angajaţi. 

    “România intra în atribuţiile mele şi în funcţia deţinută anterior la Vodafone, din perspectiva regională, prin urmare am mai venit aici începând de anul trecut. Dar m-am stabilit aici în mod oficial la sfârşitul lunii martie”, povesteşte  povesteşte El Beltagy.

    Anterior venirii la Bucureşti, Mostafa El Beltagy a deţinut poziţia de head of Vodafone Group marketing global projects, cu sediul la Londra, rol din care a coordonat cele mai mari nouă pieţe europene în care este prezent operatorul telecom. El face parte din echipa Vodafone din 2009 şi a deţinut mai multe funcţii de conducere în cadrul Vodafone Egipt şi Vodacom Africa de Sud.

    Ceea ce i-a plăcut încă de la început la mediul local de business a fost caracterul prietenos al oamenilor de aici. „În comparaţie cu alte locuri în care am fost, atunci când vii în România oamenii sunt mult mai primitori, se vede că relaţiile dintre oameni sunt importante, cruciale chiar pentru a face lucrurile să meargă. Există deschiderea pentru a discuta despre ce este de făcut, pe când în alte culturi am întâlnit mai multă reticenţă faţă de oameni nou-veniţi sau faţă de idei venite din exterior. Nu contează la ce maturitate a ajuns businessul, există întotdeauna ceva de făcut.”

    Mostafa El Beltagy spune că a întâlnit deja mulţi oameni de afaceri, antreprenori, precum şi start-up-uri precum Zonga (platformă de muzică online) şi crede că aici există o cultură a mediului de afaceri puternică.

    „Vorbind despre piaţa actuală, cred că situaţia nu atrage noi jucători; e o piaţă foarte competitivă, cu unele dintre cele mai mici preţuri din Europa, infrastructura e superbă – una dintre cele mai bune reţele din grupul Vodafone, poate una dintre cele mai bune din lume”, spune managerul. „Prin urmare, la o asemenea calitate a reţelei cu un asemenea nivel al preţurilor aici, ca investitor, aş plasa banii în altă parte şi nu aş veni pe o piaţă deja aşezată şi competitivă”, descrie el piaţa pe care activează.

    Cum se face business în România? „În comparaţie cu alte locuri, când vii în România oamenii sunt mult mai primitori, se vede că relaţiile sunt importante”