BusinessMagazin

Tag: nume

  • “Nu, asta NU se poate!” I-au trimis acasă când au auzit ce nume vor să-i pună copilului! Cum voiau părinţii să-l cheme pe copilul lor

    S-au intors dezamagiti acasa de la biroul unde si-au declarat nou-nascutul.

    Doi parinti din Islanda n-au putut sa-i puna micutului numele pe care si l-au dorit. In tara nordica, parintii trebuie sa aleaga dintr-o lista de nume preautorizate, altfel risca sa aiba parte de surprize la ghiseul unde isi declara copiii.

    Au vrut sa-i spuna “Lucifer’ baiatului, dar au trebuit sa se reorienteze rapid.

    “Numele ‘Lucifer’ e unul dintre cele folosite pentru diavol, asa ca l-ar putea pune pe purtatorul sau in situatii dificile. De asemenea, literele care compun numele nu sunt toate in regula. In alfabetul islandez nu exista litera ‘C’”, au explicat autoritatile islandeze.

    Pe lista de nume interzise in Islanda mai sunt Exra, Aryan si Sezar, pentru baieti, respectiv Ariel, Lady sau Zelda, in privinta fetelor.

  • “Nu, asta NU se poate!” I-au trimis acasă când au auzit ce nume vor să-i pună copilului! Cum voiau părinţii să-l cheme pe copilul lor

    S-au intors dezamagiti acasa de la biroul unde si-au declarat nou-nascutul.

    Doi parinti din Islanda n-au putut sa-i puna micutului numele pe care si l-au dorit. In tara nordica, parintii trebuie sa aleaga dintr-o lista de nume preautorizate, altfel risca sa aiba parte de surprize la ghiseul unde isi declara copiii.

    Au vrut sa-i spuna “Lucifer’ baiatului, dar au trebuit sa se reorienteze rapid.

    “Numele ‘Lucifer’ e unul dintre cele folosite pentru diavol, asa ca l-ar putea pune pe purtatorul sau in situatii dificile. De asemenea, literele care compun numele nu sunt toate in regula. In alfabetul islandez nu exista litera ‘C’”, au explicat autoritatile islandeze.

    Pe lista de nume interzise in Islanda mai sunt Exra, Aryan si Sezar, pentru baieti, respectiv Ariel, Lady sau Zelda, in privinta fetelor.

  • Topul celor mai doriţi angajatori din România. Cum pot face companiile româneşti trecerea de la beer efect la cocktail efect

    Topul pe 2019 al celor mai doriţi angajatori din România, realizat de compania de cercetare şi consultanţă Catalyst Solutions, este ucigător pentru companiile româneşti.

    Din top 50 sunt numai 12 nume româneşti, dintre care au rămas în proprietatea unor antreprenori români numai 6 companii româneşti – Banca Transilvania, Bitdefender, UiPath, Dedeman, Digi şi MedLife. Restul de 6 nume româneşti sunt deja deţinute de multinaţionale, respectiv Petrom, BCR, BRD, eMag, Rompetrol, Regina Maria.

    Restul sunt multinaţionale.

    În top 10 se află numai un singur nume românesc, Petrom, şi acela controlat de o multinaţională, grupul austriac OMV.
    În rest, celelalte 9 companii din top 10 – Continental din Germania, Oracle din SUA, Microsoft din SUA, IBM din SUA, Bosch din Germania, Vodafone din Anglia, Amazon din SUA, Renault din Franţa, Orange din Franţa – sunt multinaţionale 100%.

    Cei 18.000 de repondenţi din studiul Catalyst, toţi cu studii superioare, au spus că preferinţele lor de job sunt prima dată multinaţionalele. În aceste condiţii, companiile antreprenoriale româneşti trebuie să se mulţumească cu ce rămâne de la multinaţionale.

    Pentru a atrage oameni buni, talentaţi, o firmă românească ar trebui să plătească cu 20-25% mai mult decât o multinaţională, iar pachetul de beneficii trebuie să fie mult mai generos.
    De ce ar prefera cineva să lucreze la Oscar Downstream, mai degrabă decât la Petrom?

    Cum poate atrage Altexul talente dacă prima opţiune a tinerilor este să se ducă la Oracle, Microsoft sau IBM?

    Cu foarte puţine excepţii, companiile româneşti sunt pe nicăieri din punctul de vedere al politicilor de a atrage talente, de a intra în topul celor mai doriţi angajatori.

    Antreprenorii români investesc prea puţin în brand, investiţia în marketing şi promovare este considerată un cost, sunt prea puţin prezenţi la târgurile de joburi, nu-şi scot în faţă liderii, în afara proprietarilor, şi nici nu se pune problema să vorbească atât de mult despre compania lor cât vorbesc liderii multinaţionalelor despre compania unde lucrează.

    Chiar dacă românii din multinaţionale îşi schimbă jobul plecând la o altă multinaţională, îşi vorbesc prea puţin de rău fostul angajator. Companiile româneşti nu prea dau importanţă părerii pe care o au angajaţii lor despre firma unde lucrează, despre ceea ce fac şi, mai ales, încotro vor să meargă.

    Este adevărat că firmele româneşti nu au bugetele de promovare ale multinaţionalelor şi nici politicile de brand, prin care tot timpul vor să fie în faţa potenţialilor angajaţi.

    Raul Ciurtin, fostul proprietar al Albalact, companie pe care a reuşit să o facă numărul 1 în industria lactatelor înainte să o vândă grupului francez Lactalis, spune că diferenţa dintre succes sau eşec într-o afacere este legată de echipă.

    Când pe piaţa muncii numărul angajaţilor era mai mare decât oferta, companiile româneşti nu aveau nicio problemă. Acum toţi se plâng şi constată că stau zile şi săptămâni în şir cu poziţiile deschise şi nu primesc niciun telefon. Dacă nu ai oameni, cu cine să faci business, cu cine să faci investiţiile, cu cine să faci vânzări?

    Multinaţionalele îşi spun întotdeauna povestea, au grijă de brandul lor şi, mai mult decât atât, oferă o promisiune.

    Poate ceea ce găsesc angajaţii când ajung în companie nu se potriveşte cu realitatea, dar asta nu este o problemă.

    În cazul companiilor antreprenoriale româneşti accentul cade mai puţin pe brand, pe nume, şi mai mult pe rezultatele imediate, care aduc cash pentru a se plăti salariile, furnizorii şi a face investiţii.

    Aceste clasamente despre top angajatori din România sunt extraordinare din perspectiva poziţionării pe piaţă şi în mintea angajaţilor. Dacă eşti pe listă, angajaţii te caută şi cred într-o promisiune. Dacă nu eşti pe lista lor, dacă au auzit prea puţin de tine, şansele de a-i atrage cu un job sunt extrem de mici sau o companie românească trebuie să plătească mai mult decât o multinaţională.

    Primul criteriu pe care îl vizează un angajat este legat de salariu şi pachetul de beneficii. Dar al doilea criteriu luat în considerare este cât de mare e compania pentrucare lucrează, ce poziţie are în piaţă şi cum este privită.

    Dragoş Gheban, şeful de la Catalyst, spune că acest lucru se cheamă cocktail efect, respectiv cât de mândru este cineva când spune într-o conversaţie unde lucrează.

    Acum întrebarea pentru companiile româneşti, cele care au mai rămas în top 100 sau în top 1.000, este cum pot să treacă de la beer efect la cocktail efect.

  • Enumeraţi în gând numele a top 20 de politicieni români. Acum încercaţi acelaşi lucru cu numele directorilor a top 20 de fabrici din România.

    Nu veti reusi sa va aduceti aminte nici macar 5 nume, poate nici unul.

    Ironic nu? Si desigur, nedrept. Pentru ca ei platesc pentru scoala si gradinita copiilor nostri. Pentru ca achita notele de plata la studiile de fezabilitate la autostrazi (nu puteam zice notele de plata la autostrazi, pentru ca nu se construiesc). Pentru ca ei dau bani pentru aparatura si medicamentele folosite in spitalele bune sau rele pe care le avem. Pentru ca ei sustin peste o suta de mii de joburi in tara, si creaza alte cateva sute de mii pe verticala si orizontala. Pentru ca ar putea conduce fara probleme orice minister in functie de specializarea pe care o au.

    In 2015 scriam intr-o opinie (https://www.zf.ro/opinii/dragos-damian-terapia-cluj-domnule-presedinte-iohannis-va-rog-sa-decorati-mai-multi-industriasi-din-romania-14914752) ca sunt industriasi care merita decorati si cunoscuti mai bine decat multi politicieni pentru ceea ce fac pentru Romania. Sper ca intre timp au fost decorati cativa dintre ei.

    Astazi, dupa 4 ani si un mix economic nesustenabil, l-as ruga pe Premierul Ludovic Orban sa aduca in consiliul consultativ pe care doreste sa-l creeze daca nu 20 atunci cel putin 10 directori generali ai celor mai mari fabrici din Romania, daca aspira ca politicile publice din urmatorul ciclu economic sa se axeze pe o economie de productie si export, cu valoare adaugata mare. Si nici nu ar trebui sa avem alte politici publice, la un deficit la balantei comerciale de 11 miliarde de Euro si un avans al importurilor mai mare decat rata inflatiei.

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

  • Exportul – o poveste despre detalii

    „Affumicato” era un cuvânt pe care Carmen Gavrilescu îl auzea des la târgurile de promovare de produse din Italia şi Spania la care participa cu salamul de Sibiu. Ulterior, a înţeles „nemulţumirile” celor obişnuiţi cu gusturile mediteraneene, încât italienii repetau apăsat cuvântul „afumat” – în neconcordanţă cu specificul lor de consum. Carmen Gavrilescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu (n.r.: formată din Agricola Bacău, Scandia Sibiu, Salsi Sinaia parte din grupul Angst, Cris-Tim care produce la fabrica din Prahova salamul de Sibiu, Aldis cu fabrica din Călăraşi şi producătorul Reinert), a povestit în cadrul evenimentului ZF Branduri Româneşti 2019 despre provocările întâlnite în conturarea poveştii de export din jurul salamului de Sibiu, accentuând ideea specificului din fiecare ţară.

    „Salamul de Sibiu este primul brand românesc care a trecut graniţele ţării. În prezent ne ajută mult existenţa comunităţilor româneşti dezvoltate în afara ţării. Oriunde în Italia, Spania şi Marea Britanie au ajuns oamenii să ştie despre el. (…) Când discutăm despre zona de mâncare este o chestiune de gust pentru că fiecare ţară are un specific. În Italia şi Spania oamenii repetau constant cuvântul affumicato, care înseamnă afumat. Ei nu consumă produse afumate, ca noi, cărora ne place salamul afumat. Trăim într-o zonă de percepţii”, spune Gavrilescu.

    Dar, totuşi, dacă în zona de mâncare vorba spune că „gusturile nu se discută”, ce altceva ar putea influenţa capacitatea unui brand românesc de a merge la export? Numele şi rezonanţa acestuia în diferite limbi şi culturi ar putea reprezenta un factor extrem de important, încât dacă acesta este dificil sau greu de pronunţat, în special în cazul unui brand bazat pe produs, ar putea ridica probleme în etapa de popularizare.

    În acest sens, spre exemplu, lanţul de librării Cărtureşti, consideră că ar putea ieşi pe pieţele internaţionale prin brandurile specifice ale companiei, sub umbrela Cărtureşti, deoarece acestea au nume cu rezonanţă. „Momentan nu avem planuri clare pentru pieţele externe, am deschis recent la Chişinău într-un prim pas şi vrem să mergem mai aproape de casă, unde există comunitatea românească. Legat de nume şi versatilitatea lui şi cât îţi permite sau nu să ieşi din ţară, Cărtureşti este un creator de branduri, cu librării de nişă. Verso, spre exemplu, este un concept axat pe cultura vizuală, sau Carusel din Centrul Vechi – care este cunoscută mai mult sub numele acesta decât sub numele Cărtureşti. Pentru unii acestea funcţionează ca un brand în sine”, explică Iulia Teliban, senior marketing manager la Cărtureşti.

    Ea susţine că şi la export cel mai important lucru este povestea pe care o aduce brandul, în special într-un moment în care trendurile de consum sunt influenţate enorm de puterea brandurilor. „Cred că la un moment dat nici nu mai contează atât de mult numele brandului, ci ceea ce vine cu el. Cât timp poţi duce forţa brandului şi diferenţiatorul, poţi crea experienţa şi atmosfera. Brandul este povestea pe care o spune consumatorul despre tine după ce îi oferi o sumă de experienţe”, adaugă Teliban.

    Pentru a accentua ideea că brandul este o forţă în sine dacă este construit aşa cum trebuie şi că poate transcende graniţe, Stephane Dumas, cofondatorul Meli Melo, susţine că trebuie să creezi un brand uşor de pronunţat şi în alte pieţe, nu doar în ţara ta. „Un brand nu ţine de naţionalitate. Un brand nu are frontieră, nu are limită, decât cea fixată de companie. Eu am venit în România în 1994 şi am început în 1998 să aducem accesorii pentru femeile de aici. Am ales un brand cu sonoritate franceză şi românii au asociat numele cu Franţa. Important este brandul, puterea lui, nu naţionalitatea celui care l-a creat. E important să creezi un brand uşor de pronunţat în alte pieţe, nu doar în ţara ta. Altfel e greu de impus pe alte pieţe, dacă vreţi să ieşiţi pe alte pieţe. Noi mergem cu Meli Melo la export şi îl ducem ca brand românesc, nu francez”, spune Stephane Dumas, cofondatorul Meli Melo.

    Un nume care poate avea succes la export ar putea fi, de asemenea, unul ce are traducere la îndemână în fiecare limbă vorbită în pieţele pe care încearcă să intre.

    „Printre brandurile noastre acum un an s-a născut Ana Are, cu extensii precum Ana Iubeşte. Acestea sunt branduri construite pentru piaţa internaţională pentru că Ana este un nume cu conotaţii internaţionale, ce poate fi tradus în orice limbă. Alegerea acestui nume a fost importantă când am acceptat acest proiect şi am agreat că vrem să devenim un jucător important la nivel european pe piaţa fresh-urilor şi a sucurilor de fructe”, menţionează Răzvan Vasile, CEO al companiei Casa Panciu, sub umbrela căreia se află brandul Ana Are. Stephane Dumas, de la Meli Melo, spune că dincolo de nume brandurile româneşti care vor să iasă în afara graniţelor trebuie să se înarmeze cu răbdare şi cu un management bun.

    „Există trei tipuri de firme: naţionale, internaţionale şi multinaţionale. Noi suntem internaţionali, am acoperit 2-3 pieţe. Ca să treci de la naţional la internaţional trebuie să ai un brand de exportat, să fii puternic pe piaţa ta de bază, să ai un management bun, să fii sigur că ai resursele necesare, să ştii că nu eşti nimic pe alte pieţe şi să ai răbdare. Noi am intrat acum şase ani în Moldova şi cinci ani a fost un coşmar. Acum magazinul din Chişinău este printre cele mai bune”, adaugă Dumas. Companiile şi realitatea pieţelor confirmă că la baza unui brand de export trebuie să stea un produs sau un serviciu calitativ pentru a avea un succes sustenabil.

    „Pentru a avea succes, un brand are nevoie de un produs în spate. Noi am trecut graniţele cu acest brand (n.r.: Superbet) în Polonia. Acolo brandul nu este cunoscut, aşa că trebuie să convingă prin produsul pe care îl reprezintă. Acum avem capital de lucru 100 mil. euro. Când am decis să ne extindem în Polonia acum doi ani nu aveam banii aştia, aşa că nu am putut cumpăra o companie locală, ci am pornit de la zero. Superbet a pornit acum 10 ani la Timişoara, cu o agenţie de pariuri. Brandul s-a dezvoltat cu management românesc, avem birouri la Londra, la Leeds, la Zagreb, am angajat programatori, ne-am dezvoltat, am cumpărat o firmă de inteligenţă artificială. Este dovada că se pot face şi în România lucruri frumoase. Acum cred că în cinci ani Superbet poate fi un brand global, un produs tehnologizat”, îşi aminteşte Vlad Ardeleanu, managing director la Superbet.

    Din perspectiva unei companii de tehnologie cu succes global deja obţinut într-o anumită măsură, Bitdefender este de acord că un produs de calitate ridicată, corelat cu o experienţă pozitivă a consumatorului, reprezintă una dintre reţetele exportului unui brand românesc cu succes. „Sunt trei idei cheie prin care vinzi: brandul, calitatea produsului şi a serviciului şi pe locul 3 vine preţul. Deci combinaţia dintre brand şi calitatea produsului, unde vorbim foarte mult de experienţa consumatorului final, depăşeşte cu mult partea de preţ”, spune Ciprian Istrate, vicepreşedinte pe soluţii consumer în cadrul Bitdefender.

    Pentru companiile de tehnologie precum Bitdefender, care vor să iasă la export, calitatea forţei de muncă specializată în IT din România ar putea fi o carte importantă de jucat, încât tehnologia elimină graniţele clasice. „Brandul este cel mai important lucru, iar noi având un brand tehnologic avem cel mai mare avantaj, pentru că tehnologia a eliminat graniţele. Te poţi duce să maximizezi veniturile în altă parte, în altă piaţă. Eu cred că noi, românii, avem un foarte mare avantaj pe partea tehnologică. În primul rând avem cunoştinţele noastre tehnologice, care sunt printre cele mai dezvoltate. Specialiştii noştri IT sunt în top 5 în lume”, subliniază Istrate.

  • Bitcoin nu mai este cea mai căutată criptomonedă. Ce unitate i-a luat locul

    Deşi Bitcoin este primul nume care vine în minte atunci când e vorba de criptomonede, cea mai populară astfel de monedă este, în realitate, alte.
     
    Datele de tranzacţionare ale CoinMarketCap.com arată că cele mai multe operaţiuni din ultima perioadă au fost realizate cu Tether, o criptomonedă cu o capitalizare de 30 de ori mai mică decât Bitcoin.
     
    Cu un volum de tranzacţionare cu 18% mai mare decât Bitcoin, Tether pare a fi, în prezent, cea mai importantă criptomonedă, scriu cei de la Bloomberg. Mai exact, tranzacţiile cu Tether însumează aproximativ 21 de miliarde de dolari pe zi, în vreme ce tranzacţiile bazate pe Bitcoin ajung la valoarea de 17,2 miliarde de dolari zilnic.
     
    Traderii din China generează în jur de 70% din totalul tranzacţiilor zilnice.
     
    Criptomoneda este o monedă virtuală (un bun) ce poate fi stocată în blockchain (registru). A fost creată şi utilizată ca o recompensă pentru oamenii care îşi pun calculatoarele să calculeze algoritmi complecşi şi astfel să menţină reţeaua în viaţă.
     
    Procesul de transfer de bitcoin este asemănător cu transferul bancar. Când vrei să trimiţi o sumă de bani prin transfer bancar, completezi datele destinatarului şi datele contului tău. Banca ia suma de bani de la tine din cont şi o trimite destinatarului. Utilizatorii trebuie să aibă încredere în bancă ca să ia banii din contul vostru şi să-l trimită la destinatar. Blockchainul de bitcoin este o bază de date (registru) care efectuează aceleaşi funcţii de urmărire a banilor, dar fără o bancă sau altă autoritate centrală.
     
    Tranzacţiile cu bitcoin sunt realizate prin consensul utilizatorilor reţelei descentralizate. Aceste tranzacţii pot fi realizate prin companii (exchange-uri) care oferă portofele electronice ce urcă datele în reţea. Toate tranzacţiile noi sunt trimise către reţea pentru verificare, operaţiune realizată de mineri.

     

  • Despre economia subterană sau cum dispar anual 200 de miliarde de lei din PIB-ul României

    „Principala motivaţie pentru care există această economie informală este cea de neplată a taxelor. Mai există o componentă legată şi de neconformarea cu regulamentele, autorizaţiile şi aşa mai departe. Adică îţi faci un business în economia formală dar nu vrei să obţii autorizaţie, să plăteşti anumite taxe. Motivaţia principală este legată de neplata taxelor, iar în România, ştim cu toţii, avem o problemă majoră când ai 36% TVA necolectat, este o problemă extrem de gravă şi nu pare să existe voinţa politică să luăm măsuri în această privinţă”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal.

    Activităţile asociate cu economia subterană sunt realităţi concrete în toată lumea. Pentru a aloca resurse eficient, pentru un stat este esenţial să aibă informaţii în legătură cu magnitudinea economiei subterane, activităţile implicate în aceste procese, persoanele implicate, dar şi frecvenţa acestor activităţi. Este foarte dificil de măsurat şi analizat activităţile economice subterane, inclusiv bunurile şi forţa de muncă implicată, în contextul în care persoanele implicate în astfel de activităţi nu doresc să fie identificate.

    Subiectul este controversat, în măsura în care există dezbateri privind definiţia economiei subterane, modalitatea de a face estimările, dar şi utilizarea acestor estimări în economie. Cu toate acestea există destule indicii care sugerează faptul că economia mondială ascunsă este în creştere, însă se cunosc foarte puţine despre amploarea şi dezvoltarea acestui tip de economie în economiile emergente din Europa de Est şi Asia Centrală.

    Din 31 de ţări europene analizate de Fondul Monetar Internaţional într-un raport din 2018, România ocupă locul al patrulea în UE în ceea ce priveşte dimensiunea economiei subterane estimate, cu o pondere de 26,3% din Produsul Intern Brut al ţării în 2016, serie neajustată. Cea mai mare pondere a economiei subterane este în Bulgaria, cu 29,6% din PIB, însă ţara vecină a României a făcut eforturi considerabile în ultima vreme pentru combaterea acestor activităţi. „Dacă ne uităm la alte ţări avem Bulgaria care şi-a redus masiv pierderile din TVA, Polonia la fel, iar noi ne complacem într-o situaţie extrem de gravă care pune în pericol siguranţa naţională până la urmă. Când nu ai bani de autostrăzi, asemenea deficite de încasare reprezintă o problemă foarte gravă. Media europeană de colectare de taxe şi impozite este de 40% şi noi avem doar 26%”, mai spune Ionuţ Dumitru.

    Media dimensiunii economiei subterane a României în perioada 1991-2015 se află la valoarea de 30,14% din PIB, cu un maxim în 1991 de 36,03% şi un minim de 22,73% în 2014. Contribuţia economiei ascunse în economia românească a scăzut semnificativ din 1991 încoace per total, cu mici variaţii de-a lungul anilor. Din 1991 a urmat un trend descendent şi a ajuns în 1997 la o pondere de 31,65%. În 1999 a urcat cu mai mult de trei puncte procentuale, până la 34,4% din PIB, reintrând apoi pe un trend descendent.

    Criza economică a dus la o creştere a dimensiunii economiei informale în aproape toate statele europene. Contribuţia economiei ascunse în România a crescut în 2009 la 28,23% din PIB, de la 25,44% în 2007, o creştere de aproape 3 puncte procentuale. După anul 2009, ponderea acestor tipuri de activităţi a scăzut constant, ajungând în 2014 la minimul postdecembrist de 22,73% din PIB.

    Cauzele dimensiunii şi dezvoltării economiei subterane sunt multiple. Povara taxelor şi impozitelor în general şi povara fiscală pe muncă în particular (în special cea a contribuţiilor la asigurările sociale) sunt factori determinanţi pentru mărimea economiei ascunse. În România, povara fiscală (tax wedge), diferenţa dintre costurile totale ale angajatorului şi salariul net al angajatului, este de 36,7%, pe locul 7 în Uniunea Europeană şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. Media Europeană este de 32,5%, potrivit unui raport din 2018 al lui Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal la acel moment.

    „Cauzele sunt multiple. În primul rând putem menţiona povara taxelor şi impozitelor pentru muncă, unde avem o povară foarte înaltă, dacă ne uităm la contribuţiile sociale. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de cota de venit de 10%, noi avem o povară fiscală generată de contribuţiile sociale foarte mare, în special la veniturile mici. Mai sunt şi alţi factori care ţin de birocraţia plăţii taxelor şi impozitelor, de multe ori efortul birocratic este atât de mare încât mulţi îşi pun întrebarea dacă chiar merită să te supui”, a mai spus Ionuţ Dumitru.

    Alţi factori care influenţează nivelul economiei neoficiale sunt: controlul statului asura corupţiei, eficacitatea guvernului (calitatea serviciilor publice, calitatea seviciilor sociale), statul de drept, dar şi capacitatea guvernului de a reglementa în mod eficient economia, astfel încât să permită şi să avantajeze dezvoltarea mediului privat.

    Reglementările din piaţa muncii reprezintă un factor esenţial pentru dimensiunea economiei ascunse. Astfel, în 2008, diferenţa dintre salariul minim pe economie şi cel mediu pe economie în România se apropia de 32%, în 2012 diferenţa a crescut la 35%, în 2015 această diferenţă a crescut până la 43%, iar în 2017 ecartul s-a majorat până la aproximativ 47%. „Aş adăuga un alt factor. Faptul că, neavând o calitate a serviciilor publice corespunzătoare, în special de sănătate şi educaţie, conformarea voluntară este extrem de mică şi motivaţia de a face evaziune este foarte mare – tu plăteşti taxe şi impozite foarte mari, însă atunci când ai o problemă medicală trebuie să scoţi bani din buzunar şi rişti să intri cu o boală în spital şi să ieşi cu şapte, motivaţia de conformare voluntară scade dramatic.”

    Nivelul şi calitatea serviciilor publice sunt de asemenea factori determinanţi pentru dimensiunea şi evoluţia economiei subterane. Nivelul şi calitatea serviciilor publice se pot reflecta în numărul de morţi din accidente rutiere, care în România este cel mai mare din UE raportat la populaţie. Astfel, în 2017, 98 de persoane la un milion de locuitori au murit în accidente rutiere pe şoselele din România, în timp ce media europeană este de 49 de decese la un milion de locuitori. De asemenea, România are cea mai mare rată din UE a deceselor care ar fi putut fi evitate la persoane cu vârsta mai mică de 79 de ani, de 48%. Media europeană este de 33,1%.

    În ceea ce priveşte munca la negru, România ocupa în 2013 locul doi în Uniunea Europeană ca dimensiune, de 26,2% din valoarea adăugată brută. Deficitul de încasare a TVA-ului din România este cel mai mare din Uniunea Europeană, de 35,9% în 2016. Deficitul de încasare de TVA se referă la diferenţa între ce şi-a propus statul să încaseze din TVA într-un anumit an şi cât a încasat efectiv.

    Ionuţ Dumitru este de părere că reducerea nivelului economiei subterane ţine de aceiaşi factori care sunt determinanţi pentru dimensiunea acesteia, dar şi de digitalizarea instituţiilor româneşti, în special a autorităţii fiscale.

    „Reducerea economiei neobservate ţine de multe aspecte care sunt legate între ele: nivelul taxelor pe muncă, calitatea serviciilor publice, eficienţa cheltuirii banilor publici. Mai este şi aspectul digitalizării în domeniul administraţiei fiscale, care ar ajuta enorm. În felul acesta Bulgaria şi Polonia au redus masiv apetitul de evaziune fiscală, în timp ce la noi aceste programe sunt inexistente. Am asistat în 2015 la reducerea TVA-ului şi cu toate acestea nu am văzut efecte de conformare – problema este foarte gravă şi structurală – rezolvarea problemei colectării taxelor trebuie realizată pe calea digitalizării. Este mult mai uşor, de exemplu, să plăteşti taxele online decât să te duci să stai la cozi”, adaugă Dumitru.

    El dă atât exemplul Poloniei, cât şi pe al Bulgariei, ţări în care relaţia dintre contribuabil şi autoritate fiscală este una digitalizată, la fel şi supravegherea tranzacţiilor de către autorităţi.

    „Polonia a făcut recent asta (digitalizarea autorităţii fiscale – n. red.), iar acum relaţia dintre autoritatea fiscală şi contribuabil este una în timp real, electronică, în timp ce la noi ne-am dorit să facem, am avut programul cu Banca Mondială, la care actualul ministru de finanţe a renunţat, ceea ce arată destul de clar că, după şase ani în care nu s-a făcut nimic, nu există voinţă politică. Bulgaria a făcut un program similar cu Banca Mondială cu mulţi ani înaintea noastră, cu rezultate majore de colectare, în timp ce noi am tras de el ani de zile, după care am renunţat.”

    Dimensiunea medie a economiei mondiale ascunse este de 31,9% din PIB. Din 158 de ţări analizate, cea mai mare pondere a economiei subterane există în Zimbabwe – 60,6% – şi Bolivia – 62,3% din PIB. Cele mai mici rate ale acestei economii se regăsesc în Austria – 8,9% din PIB – şi Elveţia – 7,2% din PIB, potrivit economiştilor Medina şi Schneider de la FMI.

    Estimările economiei informale sunt dificil de realizat, în cea mai mare măsură din cauza faptului că actorii implicaţi nu vor să fie identificaţi. Metodele folosite în estimări sunt de asemenea contestate de unii economişti. Pentru o mai bună acurateţe, autorii studiului din cadrul FMI au folosit, pe lângă informaţiile de la birourile de statistică naţionale, şi metoda sondajelor de opinie, atât în cadrul populaţiei, cât şi în cadrul managerilor de companii. De asemenea, un alt indicator folosit în cercetare a fost estimarea diferenţei între consumul per gospodărie şi venitul gospodăriei. Toate aceste date au permis, într-o oarecare măsură, aproximarea unei dimensiuni a acestor tipuri de activităţi economice.

  • Cine este avocata de doar 26 de ani care a apărat doi dintre cei mai celebri şi periculoşi infractori din istorie

    În aprilie 2017, Mariel Colón Miró  terminase Facultatea de Drept şi căuta o modalitate prin care să facă bani, în timp ce aştepta rezultatele examenului de barou. A găsit un job de asistent paralegal vorbitor de spaniolă pe platforma Craigslist, astfel că a aplicat imediat.
    A participat la un interviu, unde i s-a spus că firma avea nevoie de cineva ca să comunice cu un client referitor la un caz foarte important. Odată ce a obţinut jobul, a aflat cine era clientul apărat.

    „Am căutat pe Google numele persoanei – care îmi suna cunoscut”, povesteşte ea într-un interviu acordat publicaţiei americane New York Magazine.

    Numele pe care l-a căutat era „El Chapo”Archivaldo Guzmán Loera, liderul cartelului Sinaloa. Ea a ajuns astfel să facă parte din echipa clientului şi i-a impresionat pe ceilalţi avocaţi atât de mult, încât unul dintre ei a angajat-o apoi pentru a se alăturat echipei de apărare care urma să îl reprezinte pe Jeffrey Epstein, acuzat de agresiuni sexuale (înainte ca acesta să se sinucidă).

    La 26 de ani, Colón Miró poate spune că primii ei clienşi au fost doi dintre cei mai „populari” acuzaţi ai secolului.
    Ea a crescut în Puerto Rico şi a studiat businessul industriei muzicale la Universitatea Loyola din New Orleans. S-a înscris la studii de drept în Puerto Rico şi s-a transferat la Hofstra în primul an. Cântă într-un cor din care fac parte şi Justin Bieber, Chris Pratt şi Kevin Durant.
    „Suntem cu toţii păcătoşi. Câţiva dintre noi sunt păcătoşi care au încălcat legea” a răspuns ea referitor la modul în care se raportează la clienţii pe care i-a apărat şi la faptele acestora.

    Când a lucrat la apărarea lui El Chapo, a fost nevoită să se întâlnească singură cu el într-una dintre ocazii. Potrivit articolului citat, ea l-a salutat, iar el a răspuns punând mâna pe sticla care îi despărţea la închisoare. A reprodus gestul în scopul unei imitaţii a unei strângeri de mână în condiţii de maximă securitate. În următoarele trei ore, cei doi au povestit despre trecutul lor, politică şi despre alegerile care urmau în Mexic.

    „Este o persoană care se face uşor plăcută. M-am simţit foarte confortabil”, a spus tânăra avocat.
    Vizitele ei au continuat, ajungând apoi să fie avocatul principal care îl punea la curent cu evoluţia cazului său. Când a fost admisă în barou, El Chapo a întrebat-o dacă vrea să fie unul dintre avocaţii lui litiganţi.


    Într-o noapte din iulie – lui El Chapo i s-a alăturat un vecin în închisoare – după ce  fost arestat pe aeroportul Terebero, Epstein a fost pus într-o celulă chiar lângă el (timp de o noapte). La puţin timp după, tânăra avocat a fost aleasă în echipa care se ocupa şi de cazul acestuia.
    Cu trei zile înainte de sinuciderea acestuia, tânăra l-a vizitat şi a fost martor la momentul realizării testamentului său. Bloomberg a publicat un articol pe tema acestuia, care includea numele ei, în urma căruia a primit o serie de mesaje de revoltă: „Cum poţi dormi noaptea?” era principala întrebare.

    „Dorm cu conştiinţa împăcată”, răspunde tânăra în cadrul interviului publicat de New York Magazine. „Dacă ai o dilemă morală, atunci această profesie nu este pentru tine. Este uşor să pierzi perspectiva umană în această profesie. Ai crede că detaşarea face lucrurile mai uşoare pentru client, dar nu este aşa. Nu poţi să pierzi niciodată empatia pentru ei. Nu vreau să o pierd niciodată. Este ceea ce mă diferenţiază.”
     

  • Cum a ajuns numele premierului Dăncilă pe placa comemorativă de pe faţada unei şcoli din Maramureş | FOTO

    Placa de mulţumire a fost amplasată în oraşul Dragomireşti, pe faţada Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”.

    „Din mila lui Dumnezeu s-a reabilitat în oraşul Dragomireşti şcoala gimn. <Liviu Rebreanu>, între anii 2017-2019, cu sprijinul Guvernului României, prim-ministru fiind doamna Viorica Dăncilă. Lucrările au fost executate de (…), directorul şcolii fiind pr. prof. Dănuţ Iuga. Inaugurarea a avut loc în faţa mulţimii de elevi, profesori, preoţi şi consilieri locali, având în frunte pe preşedintele Cons. Jud. Maramureş, Gabriel V. Zetea. 9.IX.2019 Primar Dragomireşti, pr. prof. Vasile Ţiplea“, scrie pe placa din piatră.

    Cazul a ajuns viral pe Facebook după ce o localnică a publicat o fotografie şi a povestit ce s-a întâmplat în oraş.

    „În localitatea mea natală simţul ridicolului a dispărut de mult timp (…) Vedeţi dumneavoastră, degeaba îţi pui titluri în faţa numelui de familie, de tipul <prof. pr>, degeaba te faci ba ţăran, ba domn, ba popa, ba dascalăl, ba PMPist, ba PSDist, calitatea şi nobleţea le ai ori nu. La Dragomireşti nu este nici de una, nici de alta de ceva vreme. Aş vrea să spun că şcoala nu a fost renovată nici din mila lui Dumnezeu, nici din mila lui Dăncilă, (…) nici din mila directorului, nici din mila primarului. Şi totuşi, uite că într-un sistem de învăţământ care ar trebui să fie laic şi nepolitizat, aceşti oameni s-au afişat pe peretele şcolii din localitate, de parcă ar fi ctitori, nu alta. Măi, oameni buni, voi nu aveţi ce căuta acolo! Şcoala este făcută cu fonduri care, la urma urmei, vin de la contribuabili. Nu cred că primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, Dăncilă sau directorul au adus bani de acasă să renoveze şcoala”, a scris femeia pe Facebook.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţi bani face o antreprenoare din Republica Moldova cu un business cu produse basarabene deschis în Capitală

    După absolvirea facultăţii de economie a Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava, Angela Cupcea s-a angajat în domeniul bancar. Povesteşte că, pentru că îi stă în fire să fie activă şi sociabilă, la bancă nu se simţea în largul său, ci îşi dorea o schimbare, visul ei dintotdeauna fiind să aibă o afacere. „Aşa că într-o bună zi, împreună cu soţul meu, care tot era în sectorul bancar, am plecat de la bănci şi ne-am apucat de afacerea noastră”, spune ea. Au intrat aşadar în lumea antreprenoriatului cu o investiţie de 20.000 de euro „adunaţi pe parcursul anilor de muncă la bancă”.

    Având suficiente cunoştinţe despre produsele din Basarabia, a ajuns la concluzia că ar fi util să promoveze Moldova nu doar prin vorbe, ci şi prin intermediul acestora. „Pe moment, ideea ni s-a părut interesantă, pentru că nu existau magazine care să vândă produse variate exclusiv moldoveneşti. De altfel, acesta a şi fost scopul nostru de bază – de a aduna într-un singur magazin produse de înaltă calitate fabricate în Republica Moldova.” Iniţial au intrat pe piaţa românească în 2015, prin deschiderea a două magazine care operau sub numele de Bunătăţi din Basarabia.

    Ulterior, au descoperit că pe piaţa locală operează un business similar lor, Vinurile Basarabiei, iar împreună cu reprezentanţii acestei afaceri au decis să schimbe numele celor două businessuri în Basarabia (acestea au însă în continuare activităţi operate de SRL-uri diferite, firma lor denumindu-se Dolce Teador, iar firma care operează sub brandul omonim fiind Basarabia Drinks).

    Aceasta nu a fost însă singura schimbare: au închis primele două unităţi, iar în 2017 au redeschis primul magazin sub noul nume, Basarabia, iar anul trecut pe al doilea, ambele aflate în Capitală. Afacerea a înregistrat în 2018 o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei şi un profit de 137.000 de lei, iar pentru 2019 reprezentanţii acesteia aşteaptă o creştere de 25%. Ei şi-au propus ca în perioada următoare să se concentreze pe îmbunătăţirea brandului deja creat, de la servicii, la produse în sine. „Este anul perfecţionării a ceea ce am învăţat deja să facem.”

    În ceea ce priveşte investiţiile, reprezentanţii magazinelor Basarabia şi-au propus să investească 70.000 de lei în deschiderea altor unităţi, dintre care una în toamna aceasta, precum şi în promovarea afacerii pe mai multe canale. „Un lucru nou pentru perioada următoare este o prezenţă cât mai vizibilă în online, să ne facem cunoscuţi. Motivul principal al acestui pas este reprezentat de evoluţia puterii de cumpărare a consumatorilor. Dat fiind faptul că se creează tot mai multe magazine online, piaţa este în continuă dezvoltare. Clienţilor li se pare mult mai uşor şi rapid să comande produsele dorite prin intermediul unor clicuri şi să le fie livrată comandă acasă. Deci scopul principal este şi acela de a ne promova mai mult”, explică Angela Cupcea.

    Valoarea bonului mediu în unităţile Basarabia este de aproximativ de 35-40 de lei. În perioada următoare Angela Cupcea spune că se aşteaptă ca valoarea bonului mediu să crească, ca urmare a renegocierii contractelor de achiziţii, în vederea extinderii gamei de produse. Potrivit descrierii făcute de antreprenoare, majoritatea clienţilor sunt pesoane cu venituri medii, printre aceştia existând şi un număr considerabil de persoane în vârstă, majoritatea locuind în imediată vecinătate, dar există şi un segment distinct de clienţi care lucrează în clădirile de birouri din zonă.

    Cele mai mari provocări cu care soţii Cupcea s-au confruntat în dezvoltarea afacerii au fost, spun ei: găsirea spaţiilor pentru magazine, preţurile pentru chirie fiind foarte mari, lipsa mâinii de lucru, birocraţia, inflaţia, concurenţa neloială, scăderea cererii interne şi creşterea salariilor. „Sunt impedimentele cu care ne confruntăm noi şi cred că toţi oamenii de afaceri care activează, nu neapărat pe un segment asemănător cu al nostru.” 

    În prezent businessul are o echipă de cinci angajaţi. „Lucrăm cot la cot cu ei. Forţa unei afaceri de succes stă şi în angajaţi, iar ţinta noastră a fost întotdeauna aceea de a forma oamenii care vin în echipa noastră. Nu doar dezvoltăm magazinele de la zero, ci le creştem ca pe copiii noştri. Aceasta este politica după care ne ghidăm şi pe care o transmit mai departe angajaţilor, astfel încât clientul să fie mulţumit şi să revină şi altă dată”, spune Angela Cupcea.

    În privinţa extinderii la nivel naţional, fondatorii businessului spun că încă testează piaţa şi analizează potenţialul existent pentru o astfel de nişă. „Plănuim să deschidem magazine şi în alte oraşe ale ţării: Cluj, Braşov, Constanţa. Având în vedere cererea pieţei în toţi aceşti ani pe Bucureşti, unul dintre proiectele noastre este să ne extindem şi în afară Capitalei, propunându-ne ca în perioada următoare să ne axăm şi pe acest aspect. Sunt convinsă că experienţa noastră poate aduce plusvaloare şi pe acest segment”, crede Cupcea.

    Anual businessul înregistrează aproximativ 45.000 clienţi. Cele mai căutate produse în magazinele Basarabia sunt bomboanele Bucuria, vinurile şi coniacurile moldoveneşti şi „biscuiţii cu gustul amintirilor din copilărie”. În ceea ce priveşte competiţia, Angela Cupcea spune că aceasta ar fi reprezentată în special de reţelele mari de hipermarketuri. „E drept, expansiunea marilor reţele influenţează piaţa pe care ne desfăşuram noi, se simte, dar încercăm să le facem faţă.” Crede însă că specialităţile care se regăsesc pe rafturile lor îi ajută să fie competitivi. „Aproximativ 95% din produsele noastre sunt produse care nu se regăsesc pe rafturile supermarketurilor.”