Seism 2018 este cel mai amplu exerciţiu medical din cadrul unui program al Mecanismului de Protecţie Civilă al UE. Acesta a avut loc în România până la data de 18 octombrie. Simularea a implicat 1.000 de persoane şi echipe medicale din Austria, Germania, Italia, România, Slovacia, Suedia, Norvegia şi Israel, precum şi experţi din alte state care participă la acest mecanism.
Exerciţiul a simulat răspunsul la un cutremur de gradul 7,5 pe scara Richter în Capitală, când capacităţile naţionale de salvare sunt depăşite, iar România activează Mecanismul de Protecţie Civilă al UE. Exerciţiul este al cincilea şi ultimul din perioada 2017-2018. Exerciţii similare au avut loc în Regatul Unit, Danemarca, Bulgaria şi Austria. Acestea sunt organizate de ţările participante, cu o contribuţie financiară de la Comisia Europeană, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Comisiei Europene.
Tag: norvegia
-
Operaţiunea de evacuare a unor pacienţi către alte zone din ţară, la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, judeţul Ilfov, în cadrul exerciţiului Seism 2018.
-
Schimbare MAJORĂ la pompa de benzină! Noi modificări asupra CARBURANŢILOR în următoarele zile. Măsura îi vizează pe TOŢI conducătorii auto
Măsura va fi aplicată în cele 28 de state ale Uniunii Europene, în Islanda, Norvegia şi Lichtenstein, dar şi în Macedonia, Serbia, Elveţia şi Turcia.
Etichetele vor fi plasate pe vehiculele nou-produse, în imediata apropiere a gurii de alimentare, în manualul vehicolului, în benzinării şi la toate magazinele de vânzare ale automobilelor. Noul sistem de va ajuta consumatorii, spun oficialii UE, să aleagă tipul corespunzător de carburant pentru automobilul propriu.
Etichetele pentru benzină vor fi E5 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi cel mult 5% etanol), E10 (cu cifră octanică 95 sau 98 şi 10% etanol) şi E85 (cu 85% etanol, pentru vehicule compatibile cu acest tip de carburant), într-un cerc.
-
Unul dintre cei mai mari retaileri prezenţi în România începe să ÎNCHIDĂ magazinele
Compania suedeză IKEA va închide trei puncte de vânzare din Norvegia, ca parte a unui plan de reducere a costurilor pus în aplicare în urma scăderii profiturilor, relatează Reuters, citând un comunicat al companiei, de miercuri.Punctele de vânzare vizate de procesul de restructurare fuseseră deschise în oraşele Oslo, Aalesund şi Tromsoe în 2015 şi 2016, ca urmare a punerii în aplicare a unui test pilot. Acesta avea scopul de a testa gradul de interes al clienţilor IKEA pentru alte magazine decât centrele mari de vânzare aflate în afara oraşelor. -
“Vom oferi gratuit heroină dependenţilor pentru a le îmbunătăţi viaţa”. Anunţul ŞOCANT al unui guvern european
Autorităţile din Norvegia vor oferi heroină dependenţilor, pentru a le creşte acestora nivelul de viaţă, a anunţat recent un oficial.
Programul va începe în 2020 şi va include, în primă fază, aproximativ 400 de persoane dependente.
Deşi este un program extrem de controverstat, mai mulţi susţinători au declarat că astfel se va reduce numărul crimelor şi al deceselor datorate consumului de droguri.
Într-o postare pe Facebook, ministrul Sănătăţii din Norvegia a transmis: “Sperăm că această soluţie va îmbunătăţi calitatea vieţii pentru persoanele dependente, oameni la care astăzi nu putem ajunge şi pe care programele desfăşurate acum nu îi ajută.”
Norvegia are unul dintre cele mai ridicate numere de decese survenite ca urmare a supradozelor din Europa, 81 de persoane la fiecare milion.
-
DRAMATIC: Peste jumătate dintre români ar vrea să lucreze în altă ţară
România se află pe acelaşi palier cu state precum Austria, Germania, Italia, Irlanda, Belgia sau Danemarca în ceea ce priveşte dorinţa de mobilitate a forţei de muncă (între 50% şi 60% dintre respondenţi).
În ceea ce priveşte top 10 ţări unde şi-ar dori să lucreze, românii au ales state precum Germania, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Statele Unite, Canada, Austria, Spania, Belgia şi Italia. În acelaşi timp, România a fost şi ea nominalizată în top 5 state în care şi-ar dori să lucreze respondenţii din Israel, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Ghana, Nigeria, Egipt, Norvegia, Grecia sau Qatar.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Studiu: Preţul biletelor de avion ar putea creşte în 2019
În ceea ce priveşte zborurile aeriene de pe continental european, estimările Carlson Wagonlit Travel arată o creştere a preţurilor în Europa de Vest de 4,8%. Cele mai mari creşteri de preţuri ar urma să aibă loc în Norvegia (creştere de 11,5%), Germania (7,3%), Franţa (6,9%) şi Spania (6,7%). În schimb, în Europa de Est şi în Orientul Mijlociu tarifele ar putea scădea cu 2,3%, iar în Africa cu 2%.
Şi în regiunea Asia-Pacific ar urma să fie înregistrate majorări ale preţurilor cu 3,2%. Ţările care vor avea cele mai mari creşteri ar urma să fie Noua Zeelandă (7,5%) şi India (7,3%). În plus, până în 2020, China ar putea deveni cea mai mare piaţă a zborurilor aeriene din lume, pentru a fi depăşită de India în 2025.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.
-
Locul din Europa unde este ilegal să nu ai casă şi serviciu. În România nu ar putea exista niciodată
Deşi are aproape 3.000 de locuitori şi o suprafaţă de două ori cât a statului New Jersey, oraşul Longyearbyen din Norvegia este cunoscut pentru rata criminalităţii de sub 1%. Localitatea are doar şase ofiţeri de poliţie şi o singură celulă pentru deţinuţi – aceasta fiind ultima dată ocupată cu mai mult de un an în urmă.
Una din explicaţiile pentru comunitatea extrem de paşnică din Longyearbyen este aceea că şomajul a fost declarat ilegal. Cei care nu au un loc de muncă constant nu pot locui în oraş. O altă condiţie pentru a fi locuitor este de a deţine o locuinţă. Prin aceste măsuri, guvernatorul Odd Olsen s-a asigurat că fiecare persoană va avea un venit stabil şi familiile vor putea să se întreţină, fără a exista riscul ca cineva să rămână în stradă. Deşi intră în contradicţie cu legislaţia din Norvegia, cunoscut pentu protecţia socială oferită tuturor, indiferent dacă au sau nu serviciu şi casă, oficialii din Longyearbyen spun că acesta este singurul mod în care societatea poate funcţiona.
Fiind parte din arhipelagul Svalbard, localitatea Longyearbyen a fost selectată de-a lungul timpului pentru diverse proiecte ştiinţifice. Unul dintre acestea a avut loc în anul 2008, când în Longyearbyen s-a construit un depozit de seminţe care va păstra, când va fi la capacitate maximă, aproximativ 100 de milioane de specii de plante de pe glob. În prezent depozitul găzduieşte aproximativ jumătate de milion de specii. Svalbard International Seed Vault (SISV), cunoscut şi ca “seiful pentru sfârşitul lumii”, este conceput pentru a păstra câte un eşantion din toate varietăţile de plante cunoscute de om.
Longyearbyen a fost ales pentru a găzdui acest depozit în primul rând datorită pentru stabilităţii sale seismice. Fiind săpat în solul îngheţat în permanenţă al teritoriului arctic (permafrost), temperatura simplifică procesul de conservare. Seminţele sunt împachetate în folie de aluminiu şi înconjurate de ziduri de un metru grosime. Seiful are un tunel de 125 metri lungime, săpat în stâncă.
-
Studiu: Doar doi din cinci bancheri din România pregătesc programe de plăţi mobile pentru 2019
„Dacă ne referim la plăţile mobile, România se regăseşte în continuare în urma multor vecini europeni, ţinând cont că majoritatea tranzacţiilor sunt sub formă de cash”, arată autorii studiului, într-un comunicat.
Potrivit studiului, mai puţin de doi din cinci (19%) bancheri chestionaţi din România au indicat că au un program de implementare a plăţilor mobile în bancă pentru anul următor. În toate regiunile în care s-a desfăşurat sondajul media procentul pentru acest răspuns a fost de 22%.