Tag: nominalizare

  • Julien Ramillon, director general adjunct Groupama: ”Experienţa din România este una de care sunt mândru”

    Ramillon este licenţiat al Şcolii Naţionale Superioare de Telecomunicaţii din Paris cu specializări în reţele informatice, economie şi finanţe. Şi-a început cariera în 2002 la Segime (filială a grupului Altran) ca inginer de afaceri, iar în 2003 s-a alăturat grupului Mazars, ca auditor financiar. În 2008, a preluat postul de auditor intern în cadrul Groupama Franţa, iar din 2011 şi-a continuat activitatea în cadrul Groupama Nord-Est, fiind responsabil de domeniile finanţe, contabilitate şi imobiliare. Descrie vara anului 2011, imediat după preluarea noii funcţii, cu noi responsabilităţi, printre care şi cea de gestionare a activelor, drept cel mai dificil moment din cariera sa. „Chiar atunci piaţa de capital căzuse cu 30%. Pentru mine, care eram nou în acest domeniu, acest rol foarte tehnic a reprezentat o reală provocare în pofida unui context dificil, marcat de schimbări rapide. Am depăşit situaţia cu ajutorul echipei mele şi al companiei specializate a grupului (Groupama Asset Management), mai întâi prin operaţiuni executate la momentul potrivit pentru a reduce impactul şi apoi pe termen lung prin implementarea unui sistem de acoperire împotriva riscurilor, pentru a proteja mai bine compania de fluctuaţiile rapide ale pieţei.” În 2014, s-a întors în cadrul Groupama, divizia internaţională, fiind responsabil de filialele din Europa de Est, iar începând din noiembrie 2014 lucrează în cardul Groupama Asigurări din România.

    Julien Ramillon speră că cele mai mari succese ale sale se află în viitor. Totuşi, alege experienţa din România drept una de care este mândru.

    De la 1 august anul acesta, Ramillon a preluat şi responsabilităţile lui Horaţiu Roşca, director naţional de vânzări, acesta urmând să intre în concediu de paternitate.

    JULIEN RAMILLON

    39 DE ANI

    DIRECTOR FINANCIAR, DIRECTOR GENERAL ADJUNCT GROUPAMA ASIGURĂRI S.A.

    PRIME BRUTE SUBSCRISE (2016): 932,3 MIL. LEI   /   PROFIT NET (2016): 29,9 MIL. LEI

    NUMĂR DE ANGAJAŢI: 1.546

     

     

     

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 12-a ediţie.


     

  • USR: O nominalizare ca Tudose împinge România cu douăzeci de ani în spate

    Ei şi-a exprimat speranţa că preşedintele va nominaliza un premier capabil să asigure o majoritate parlamentară şi s-au declarat împotriva instalării unui alt guvern PSD-ALDE.

    Reprezentanţii USR au mai spus că au avut “discuţii informale” cu lideri ai PNL şi UDMR, dar că “nu există nicio concluzie”.

    ‘Decizia e la preşedinte”, au conchis membrii delegaţiei USR.

  • Cum arată Sistine Stallone, fiica lui Sylvester Stallone – GALERIE FOTO

    Sylvester Stallone a devenit legendar prin roluri principale în filme de acţiune ca Rocky şi Rambo.

    Actorul american Sylvester Stallone a dezvăluit într-o emisiune de televiziune prezentată de Jay Leno că obişnuieşte să se folosească de aspectul fioros al mercenarului Rambo, un personaj pe care l-a jucat în patru filme de acţiune, pentru a-i speria pe potenţialii iubiţi ai fiicelor sale.

    Celebrul actor are trei fiice – Sophia, în vârstă de 20 ani, Sistine, în vârstă de 19 ani şi Scarlet, în vârstă de 15 ani.

    Cu ocazia acestui interviu, starul american a spus: “Mă duc să le deschid când sună la uşă, purtând pe cap o bentiţă şi un cuţit de măcelar în mână. Apoi le spun: «Voi veni după tine. Dacă le atingi, îl atingi pe Rambo!»”.

    În anii ’80 a fost unul din cei mai bine plătiţi actori de la Hollywood, iar în 2015 a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar în filmul Creed.

    Cel mai popular film al lui Sylvester Stallone, Rocky, a fost nominalizat la 10 premii Oscar; a câştigat trei, între care şi cel mai important, pentru Cel mai bun film al anului. Sylvester a fost nominalizat ca cel mai bun actor şi cel mai bun scenarist.

    Pe lista celor mai populari eroi de film, realizată de Institutul American de Film (AFI) în 2003, Stallone se află pe locul şapte ca Rocky Balboa, în urma lui Gregory Peck (Atticus Finch), Harrison Ford (Indiana Jones), Sean Connery (James Bond), Humphrey Bogart (Rick Blaine), Gary Cooper (Will Kane) şi Jodie Foster (Clarice Starling).

  • Cum arată apartamentul noului preşedinte al Americii – GALERIE FOTO şi VIDEO

    Apartamentul său din New York, de tip penthouse, a reuşit totuşi să surprindă prin opulenţa elementelor prezente, majoritatea în nuanţe de auriu.Murale atent elaborate, candelabre strălucitoare şi coloane din marmură de Carrera au stat ca fundal pentru o sesiune foto din 2010 cu Donald Trump, soţia Melania şi fiul lor Barron.

    Cum arată cele mai luxoase proprietăţi ale lui Donald Trump – GALERIE FOTO

  • Parlamentul a vacantat funcţia de director SIE, la peste jumătate de an de la demisia lui Ungureanu

    Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, în data de 26 septembrie 2016, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care le cere să ia act de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu de la şefia SIE şi să declare funcţia vacantă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: Nocturnal Animals

    Principala problemă pe care filmele de azi o au este incapacitatea de a crea o legătură între cei de pe marele ecran şi cei din sală; personajele sunt rareori suficient de bine conturate pentru a trezi orice fel de sentiment. Nocturnal Animals trece cu bine de acest obstacol, şi cred că asta se datorează mai ales modului în care este spusă povestea.

    E oarecum dificil să vorbeşti despre film fără a dezvălui prea multe detalii, dar sunt câteva elemente ce trebuie discutate. În primul rând, interpretarea foarte bună a actriţei Amy Adams, care se găseşte în postura de a fi cap de afiş pentru două filme cu pretenţii la Oscar: Arrival şi Nocturnal Animals. Cu toate acestea, în mod bizar, Academia a ignorat-o în ceea ce priveşte nominalizările.

    Este de lăudat şi interpretarea lui Jake Gylenhaal, deşi asta nu ar mai trebui să surprindă pe nimeni; rolurile lui au fost dintre cele mai diverse, iar faptul că are la activ o singură nominalizare la Oscar este o altă nedreptate. Michael Shannon face unul dintre cele mai bune roluri ale sale şi este favorit, din punctul meu de vedere, la câştigarea Oscarului pentru rol secundar – este şi singura nominalizare primită de Nocturnal Animals.

    Vedeta peliculei este însă Tom Ford: creatorul de modă devenit regizor semnează cel de-al doilea film al său, confirmând astfel recenziile bune primite de pelicula A Single Man. Ford, care a semnat şi scenariul, reuşeşte să ducă spectatorul într-o zonă ambiguă, în care lucrurile nu sunt de multe ori ceea ce par. De remarcat una dintre scenele de început, o confruntare metaforică între viaţa liniştită de familie şi evenimentele neprevăzute ce o pot transforma într-o experienţă de coşmar. Bine regizat, şi insist pe acest aspect, momentul creează o tensiune pe care rareori am întâlnit-o într-un film.

    Separarea celor două planuri de acţiune, unul real şi unul fictiv, îl ajută pe Ford să exploreze ideea de răzbunare fără a produce efecte ireversibile. În acelaşi timp, el sugerează spectatorului cât de departe poate duce o alegere greşită luată într‑un anumit moment al vieţii. În fine, şi poate acesta este cel mai important aspect, regizorul lansează ideea că procesul creativ este mult mai incisiv atunci când vine ca urmare a unei experienţe negative.

    Poate veţi crede, citind cele de mai sus, că Nocturnal Animals e un film ce invită la contemplare şi unul lipsit de dinamism; nimic mai fals. Alternarea dintre realitate şi ficţiune este exact cea care creează suspansul.

    Nu înţeleg de ce Nocturnal Animals a primit o singură nominalizare la Oscar, pentru că montajul video şi cel de sunet sunt printre cele mai bune pe care le-am văzut în ultimul an. Nu cred că montajul din Hell or High Water a fost mai bun sau că sunetul a fost mai bine pus în valoare în cazul filmului Sully; sigur, am învăţat de-a lungul anilor că gusturile Academiei nu se discută.

    În concluzie, Nocturnal Animals e un film peste medie, care îmi dă speranţe mai ales în ceea ce priveşte noua carieră aleasă de Tom Ford.

    Nota: 8/10

     

  • Ce a primit fiecare persoană nominalizată la Oscar – VIDEO

    Anul trecut, nominalizaţii la Oscar au primit o pungă de cadouri ce conţine hârtie igienică de lux şi excursii în Japonia sau Israel, plus încă câteva obiecte controversate precum un articol pentru lift mamar sau un vibrator. Anul acesta punga conţine lucruri mai puţin controversate. 

    Mai jos puteţi vedea ce conţin pungile de cadouri din acest an. 

  • Ce a primit fiecare persoană nominalizată la Oscar – VIDEO

    Anul trecut, nominalizaţii la Oscar au primit o pungă de cadouri ce conţine hârtie igienică de lux şi excursii în Japonia sau Israel, plus încă câteva obiecte controversate precum un articol pentru lift mamar sau un vibrator. Anul acesta punga conţine lucruri mai puţin controversate. 

    Mai jos puteţi vedea ce conţin pungile de cadouri din acest an. 

  • Premiile Oscar 2017: „Moonlight”, cel mai bun film, după ce premiul a fost atribuit greşit de Warren Beatty. Echipa La La Land a urcat pe scenă, apoi a trebuit să înapoieze statuetele – VIDEO

    Moment jenant la Premiile Oscar 2017 după ce Warren Beatty a anunţat greşit iniţial că „La La Land” este cel mai bun film, corectându-se ulterior cu anunţul că pelicula care a obţinut titlul de cel mai bun film este „Moonlight”.

    La această categorie au mai fost nominalizate filmele „Arrival”, „Fences”, „Hacksaw Ridge”, „Hell or High Water”, „Hidden Figures”, „Lion”, „Manchester by the Sea” şi „La La Land”.

    „E un privilegiu pentru noi să prezentăm ultimul premiu al serii. Filmele pe care le onoram ne-au inspirat, ne-au adus bucurie, tristete sau poate chiar ne-au schimbat mentalitatea”, a spus Faye Dunaway. Ea a fost completată deWarren Beatty care a transmis un subt il mesaj politic: „Idealul nostru din politică e acelasi cu cel din artă, să ajungem la miezul adevărului”.

    UPDATE 06:54 Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal: Emma Stone pentru rolul din „La La Land”

    Este vorba de primul Oscar şi cea de-a 2-a nominalizare pentru Emma Stone.

    UPDATE 6:47 Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal: Casey Affleck, „Manchester by the Sea”

    Este primul Oscar pentru Affleck şi cea de-a 2-a nominalizare din cariera actorului.

    UPDATE 6:40 Premiul Oscar pentru regie: „La La Land”, regizat de Damien Chazelle. Este vorba de cel mai tânăr regizor de la Hollywood care a primit Oscarul pentru regie.

    UPDATE 06:32 Cel mai bun scenariu adaptat: „Moonlight”, de Barry Jenkins şi Tarell Alvin McCraney

    UPDATE 06:29 Cel mai bun scenariu original: „Manchester by the Sea”. Este vorba de primul Oscar şi cea de-a 4-a nominalizare din carerieră pentru Kenneth Lonergan.

    UPDATE 06:17 Premiul Oscar pentru cea mai bună melodie originală: „La La Land”

    UPDATE 06:12 Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră: Justin Hurwitz pentru „La La Land”.

    UPDATE 05:58 Premiul Oscar pentru regie de imagine: „La La Land”, Linus  Sandgren.

    UPDATE 05:35 Premiul Oscar pentru montaj de film: „Hacksaw Ridge” pentru John Gilbert Acesta a mai fost nominalizat la Oscar pentru „Stăpânul inelelor”.

    UPDATE 05:30 Premiul Oscar pentru efecte vizuale: „The Jungle Book”

    UPDATE 05:13 Premiul Oscar pentru Decoruri: „La La Land”

    UPDATE 05:11 Cel mai bun film de animaţie: „Zootopia”

    UPDATE 05:08 Cel mai bun scurtmetraj animat: „Piper”, decernat lui Alan Barillaro Marc Sondheimer

    UPDATE 04:54 „The Salesman” de Asghar Farhadi a obţinut premiul pentru cel mai bun film străin.

    UPDATE 04:40 Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar a revenit actriţei Viola Davis pentru rolul din lungmetrajul „Fences”. Este vorba de primul Oscar pentru Davis, actriţa mai fiind nominalizată la premiile Academiei Americane de Film de trei ori.

    UPDATE 04:30 Premiul Oscar pentru mixaj sonor – i-a revenit echipei filmului „Hacksaw Ridge”.

    UPDATE 4:26 Sofia Boutella şi Chris Evans au prezentat categoria Premiul pentru montaj sonor. Acesta i-a revenit lui Sylvain Bellemare pentru montajul sonor al filmului „Arrival”.

    UPDATE 04:00 Premiul Oscar pentru design de costume a fost decernat lui Coleen Atwood pentru costumele filmului „Fantastic Beasts and Where to Find Them”, fiind vorba de cel al 4-lea Oscar câştigat de aceasta de-a lungul carierei sale.

    UPDATE 3:57 Premiul Oscar pentru cele mai bune costume, coafură şi machiaj a fost decernat echipei filmului „Suicide Squad” (Alessandro Bertolazzi, Georgia Gregorini şi Christopher Nelson)

  • “La La Land” şi “Arrival” sunt filmele cu cele mai multe nominalizări la premiile Oscar 2017

    Lista completă a nominalizărilor:

    Cel mai bun film

    Arrival
    Fences
    Hacksaw Ridge
    Hidden Figures
    Hell or High Water
    La La Land
    Lion
    Manchester by the SeaA
    Moonlight

    Cea mai bună regie

    Damien Chazelle   (“La La Land”)
    Barry Jenkins   (“Moonlight”)
    Kenneth Lonergan   (“Manchester by the Sea”)
    Denis Villeneuve   (“Arrival”)
    Mel Gibson   (“Hacksaw Ridge”)

    Cel mai bun actor în rol principal

    Casey Affleck   (“Manchester by the Sea”)
    Denzel Washington   (“Fences”)
    Andrew Garfield   (“Hacksaw Ridge”)
    Ryan Gosling   (“La La Land”)
    Viggo Mortensen   (“Captain Fantastic”)

    Cea mai bună actriţă în rol principal

    Emma Stone   (“La La Land”)
    Natalie Portman   (“Jackie”)
    Meryl Streep   (“Florence Foster Jenkins”)
    Isabelle Huppert   (“Elle”)
    Ruth Negga   (“Loving”)

    Cel mai bun actor în rol secundar

    Mahershala Ali   (“Moonlight”)
    Jeff Bridges   (“Hell or High Water”)
    Dev Patel   (“Lion”)
    Lucas Hedges   (“Manchester by the Sea”)
    Michael Shannon   (“Nocturnal Animals”)

    Cea mai bună actriţă în rol secundar

    Viola Davis   (“Fences”)
    Michelle Williams   (“Manchester by the Sea”)
    Naomie Harris   (“Moonlight”)
    Nicole Kidman   (“Lion”)
    Octavia Spencer   (“Hidden Figures”)

    Cel mai bun scenariu original

    “La La Land”   (Damien Chazelle)
    “Manchester by the Sea”   (Kenneth Lonergan)
    “Hell or High Water”   (Taylor Sheridan)
    “The Lobster”   (Efthymis Filippou, Yorgos Lanthimos)
    “20th century woman”

    Cel mai bun scenariu adaptat

    “Moonlight”   (Barry Jenkins, Tarell McCraney)
    “Arrival”   (Eric Heisserer)
    “Lion”   (Luke Davies)
    “Hidden Figures”   (Theodore Melfi, Allison Schroeder)
    “Fences”   (August Wilson)

    Cel mai bun montaj de film

    “La La Land”   (Tom Cross)
    “Hacksaw Ridge”   (John Gilbert)
    “Arrival”   (Joe Walker)
    “Hell or High Water”   (Jake Roberts)
    “Moonlight”   (Joi McMillon, Nat Sanders)

    Cea mai bună cinematografie

    Arrival
    La La Land
    Moonlight
    Silence
    Lion

    Cel mai bun film în limbă străină

    Land of mine
    A man called Ove
    The Salesman
    Toni Erdmann
    Tanna

    Cel mai bun montaj audio

    Arrival
    Deepwater Horizon
    Hacksaw
    La La Land
    Sully

    Cel mai bun mixaj de sunet

    Rogue One
    13 Hours: The secret soldiers of Benghazi
    Arrival
    Hacksaw Ridge
    La La Land

    Cea mai bună coloană sonoră

    La La Land
    Jackie
    Lion
    Moonlight
    Passengers

    Cel mai bun cântec

    Audition – La La Land
    Can’t stop the feeling – Trolls
    City of stars – La La Land
    The Empty Chair – Moana
    How far i’ll go – Jim: The James Foley Story