Vineri
ÎN ŢARĂ
Noaptea, astfel de manifestări vor fi, pe arii restrânse, în nord-vest, nord şi centru; în primele ore şi în extremitatea de răsărit, iar în restul teritoriului, cerul va deveni variabil. Precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare în Moldova şi la munte; mixte în Transilvania; predominant ploi în Bărăgan şi în Dobrogea şi doar ploi în celelalte zone. Vântul va sufla în general moderat, iar în est, sud-est şi la munte va avea intensificări, îndeosebi în prima parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -8…-10 grade. Local, se va produce brumă şi izolat îngheţ la sol.
BUCUREŞTI
Vremea se va menţine deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii aprilie; temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 0 grade în centrul oraşului şi -3…-2 grade la periferie. Cerul va avea înnorări ziua, când temporar va ploua, iar noaptea se va degaja treptat şi se va produce brumă. Vântul va sufla slab şi moderat.
LA MUNTE
Vremea se va menţine deosebit de rece. Ziua, cerul va avea înnorări va ninge, în diminuare din punct de vedere cantitativ, local în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi izolat în restul zonei montane. Noaptea, cerul se va degaja şi doar izolat va mai ninge slab în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va avea intensificări îndeosebi în prima parte a intervalului. Valorile termice vor fi mai scăzute faţă de cele din intervalul