Tag: Nicolae Ceausescu

  • Ce salariu avea Nicolae Ceauşescu. Suma incredibilă pe care o încasa, lunar, dictatorul

    Dezvăluirea a fost făcută de Petre Gigea, care a fost ministru de Finanţe şi consilier personal al dictatorului comunist, potrivit ştirilekanald.ro.

    „15.000 de lei era salariul lunar al preşedintelui României prin 1984. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai puţin decât el, viceprim-ministrul cu două mii de lei mai puţin, iar noi, miniştrii, aveam mai puţin. O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizaţia de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei deoarece Ceauşescu nu accepta ideea unor pensii mari.

    La ora aceea, cursul neoficial al dolarului american era de aproape 30 de lei. Dacă am face un calcul aproximativ, am putea zice că salariul lui Nicolae Ceauşescu a fost de aproape 500 de dolari SUA pe lună”, a explicat Petre Gigea.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Care era însemnătatea numerelor de tip 1-B, 12-B şi a celor cu 4 cifre pe vremea lui Ceauşescu? Numai Miliţia ştia

    Cine avea numere “speciale” se uita altfel şi era privit altfel. Privilegiile erau “fără număr”. Că te oprea Miliţia, că intrai primul la doctor sau că le luai vecinilor faţa la coadă, era suficient să ştie lumea ce număr de înmatriculare ai. Lumea nu ştia exact însă ce funcţie are proprietarul. Se ştia că sunt anumite numere cu puteri supranaturale, dar nu se ştia totul despre ele. Aşa că, dacă aveţi prieteni cu taţi acre erau bazaţi pe vremea aia, acum e momentul să le spuneţi că nu sunteţi fraieri şi că aţi ştiut mereu ce se ascunde în spatele acelui număr.    
     
    În primul rând erau numerele de format 1-B-XXX. Cele cu “1-B” şi trei cifre după (B pentru Bucureşti, dar regula era valabilă pentru orice judeţ) erau date funcţiilor înalte din Stat. Numai cei privilegiaţi de regim aveau dreptul la ele.
     
  • Imaginile din Arhivele Naţionale pe care Ion Iliescu le-ar fi vrut uitate. Cum a fost surprins în urmă cu 40 de ani în timpul unei vacanţe a soţilor Ceauşescu

    Chiar dacă în final le-a semnat sentinţa la moarte, Ion Iliescu era în anii `70 unul dintre oamenii din apropierea cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu. O serie de imagini din Arhivele Naţionale îl surprind pe Ion Iliescu alături de cuplul dictatorial, în timpul unei vacanţe a acestuia în Moldova, în 1976. 

    VEZI AICI: Imaginile din Arhivele Naţionale pe care Ion Iliescu le-ar fi vrut uitate. Cum a fost surprins în urmă cu 40 de ani în timpul unei vacanţe a soţilor Ceauşescu. GALERIE FOTO

  • Imaginile din Arhivele Naţionale pe care Ion Iliescu le-ar fi vrut uitate. Cum a fost surprins în urmă cu 40 de ani în timpul unei vacanţe a soţilor Ceauşescu

    O serie de imagini din Arhivele Naţionale îl surprind pe Ion Iliescu alături de cuplul dictatorial, în timpul unei vacanţe a acestuia în Moldova, în 1976. 
     
    Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc
  • Celebrul local din Bucureşti în care Nicolae Ceauşescu nu a călcat niciodată de frică. Ce îl speriase atât de tare pe dictator

    Este vorba de Casa Capşa, cofetărie care a împlinit 131 de ani, cea mai veche fondată în Bucureşti de fraţii Capşa. Nicu Ceauşescu, fiul preşedintelui de atunci era client ocazional, însă Nicolae Ceauşescu care n-a ajuns niciodată aici, pentru că Securitatea a catalogat zona drept nesigură.

    “Casa Capsa” a reprezentat cea mai buna cofetarie din Europa. Inainte, dulciurile erau din Orient: sarailii, cataifuri, baclavale, serbeturi. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea au aparut limonada, prajiturile fine, bomboanele si ciocolata, adesea importate de la Paris. “CASA CAPSA” a devenit faimoasa in toata Europa pentru ciocolata sa fina. In prezent, toate prajiturile sunt facute din ingrediente naturale, cu un gust special, conform cu retetele originare.

    Hotelul Capsa a fost inaugurat in anul 1886, primul sau director, Bourdell, functionand anterior ca manager al hotelului parizian “Cafe Anglais”.

    In 1908, revista britanica “John Bull” descria Capsa drept unul dintre cele mai bune hoteluri din Europa, putand fi comparat cu Hotelul “Douglas” din Madrid, “Cappelo Nero” din Venetia, “Giappone” din Verona si “Hungaria” de la Budapesta.

    Multa vreme a fost considerat singura locuinta de catre artisti, diplomati si politicieni, familiile aristocrate straine pe perioada vizitarii Romaniei. Aici ei au gasit acea ambianta aristocrata occidentala.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Tunelurile ascunse din Bucureşti: Cum arată labirintul subteran construit în perioada interbelică şi consolidat apoi de Ceauşescu

    În grădina Cişmigiu există, spre exemplu, un loc numit La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri ridicate de Iogofatul Văcărescu în 1756. Din incinta sa pornea cândva un tunel secret care lega Palatul Creţulescu de malul Dâmboviţei.

    Sub Palatul Golescu din apropierea stadionului Giuleşti se află un alt tunel subteran care ajunge pe malurile Dâmboviţei. Acesta ar fi fost folosit de Tudor Vladimirescu, relevă o serie de relatări de la 1826. Tunelurile late de trei metri şi înalte de doi erau folosite de haiducii care le dădeau bătăi de cap boierilor. ”La acea vreme haiduceau în zonă vestiţii Tunsu şi Grozea. Timp de mulţi ani, ei au băgat spaima în boierii din Bucureşti, în special în cei care aveau casele în zona actualei Şosele Panduri”, a precizat muzeograful Dan Fălcan.

    Se pare, însă, că cele mai multe tuneluri ascunse au fost construite de Nicolae Ceauşeşcu. Liderul comunist ar fi construit, în subteranele fostului Comitet Central, actualul Minister de Interne, un tunel nu prea lung care ducea la o cazarmă, spun militarii care au văzut aceste catacombe la Revoluţie.

    Cazarma subterană ar avea opt camere din care pornesc alte culoare. Unul dintre acestea duce la un buncăr situat la şapte metri adâncime. Se trece apoi de o uşă blindată şi se ajunge la un apartament spaţios. Militarii au găsit chiar şi o toaletă care se scurgea într-un râu subteran situat la circa 12 metri sub platforma din Piaţa Revoluţiei, spune Fălcan. Mai mult, ei ar fi găsit chiar şi un sistem de inundare a tunerilor pe care fugarii le-ar fi putut folosi pentru a inunda porţiuni ale labirintului în urma lor. Aceste tuneri ar avea acces la canalizarea oraşului, dar şi la Palatul Regal, Biserica Kretzulescu şi Magazinul Muzica.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Maşinile lui Ceauşescu: într-o ţară închisă, ei aveau mereu cale liberă – GALERIE FOTO

    Nicolae Ceauşescu şi familia lui beneficiau de un parc auto extins. Se spune că în colecţia familei lui existau aproximativ 11 modele, autohtone şi străine, iar pe lângă acestea mai avea la dispoziţie alte 11 maşini ale celor trei copii ai săi, plus alte câteva maşini de serviciu.
    Aşadar ne-am documentat şi am făcut o listă cu cele mai speciale maşini pe care familia Ceausescu le-a deţinut.

    GALERIE FOTO. Maşinile familiei Ceauşescu

  • Pare o glumă, dar e real. Asta e Dacia MD87, ce s-a vrut rival pentru Ferrari

    Au fost realizate două versiuni, una cu faruri normale de Dacia 1310 şi una cu faruri escamotabile

    Din nefericire, un astfel de model nu a mai fost zărit de zeci de ani, scrie 4tuning.ro. Designul aerodinamoic şi îndrăzneţ aduce aminte de un model Ferrari. Se pare că fostul dicator Nicolae Ceauşescu a cerut ca uzina de la Mioveni să poducă o maşină numai bună pentru raliuri, scrie realitatea.net