Tag: natalitate

  • Ce a fost în 2019: Nu a venit criza, pariurile au ajuns motor de creştere economică, Dascălu pune pe masă 2 mld. euro pentru o dezvoltare imobiliară imensă în mijlocul Bucureştiului, IRCC a înlocuit ROBOR, vânzările de apartamente scad dar preţurile cresc, iar Ungaria are câteva idei pentru creşterea natalităţii (poate le luăm şi noi)

    Anul 2019 se termină răsuflând uşuraţi că nu am avut o criză economică pe care o aşteptăm în fiecare an de cel puţin 2-3 ani încoace.

    România este la al nouălea an de creştere economică neîntreruptă, un ciclu început din 2011 încoace, perioadă în care am adunat un plus de 35%, ceea ce s-a tradus printr-o dublare de PIB, dublarea salariilor în termeni nominali şi un plus de 70-80% în termeni reali, dar acest lucru nu-i împiedică pe români să plece în continuare din România, pierderile anuale depăşind 100.000 de oameni.

    Toată această creştere economică duce în spate însă o creştere a deficitelor macro şi a datoriilor statului şi a persoanelor fizice, care pot peste noapte să devină nesustenabile dacă condiţiile din lume şi din România se schimbă.

    Deficitul comercial – diferenţa dintre importuri şi exporturi,  se apropie de 20 de miliarde de euro şi se transpune în final printr-o creştere a deficitului de cont curent, la parametri care atrag atenţia pieţelor financiare. IT-iştii şi transportatorii nu reuşesc să compenseze cât mâncăm noi din import.

    Pentru cât este gaura comercială şi gaura bugetară, creşterea cursului valutar leu/euro de numai 2,5% este prea mică, iar amânarea corecţiilor nu va aduce România într-o poziţie mai bună.

    Deşi România nu are o datorie publică mare – numai 35% din PIB -, structura bugetară actuală este de coşmar, adică aproape 100% din bani se duc pe salarii, pensii şi dobânzi la datoriile acumulate anterior. Pentru investiţii aproape că nu mai rămâne nimic.

    Deşi România traversează cea mai bună perioadă economică din toată istoria ei, cel puţin aşa spun toate datele statistice, românii sunt extrem de nemulţumiţi, pentru că nu au drumuri, şcoli, spitale deşi plătesc taxe şi impozite, iar acest lucru îi face să se întrebe unde se duc banii şi pe ce.

    Oricum, toată lumea crede că statul este incapabil să facă autostrăzi şi spitale, iar în privinţa educaţiei, toată lumea vrea să-şi trimită copiii la şcoli private sau în străinătate. 

    IT-iştii, transportatorii şi corporatiştii sunt câştigătorii acestei perioade, de aproape 10 ani, dar România nu este compusă numai din ei.

    Realegerea lui Mugur Isărescu la conducerea BNR din octombrie, pentru al şaselea mandat, a liniştit pieţele financiare care deveniseră extrem de nervoase la începutul anului, când Dragnea şi PSD l-au chemat la ordine din cauza contestaţiilor la adresa OUG 114, cu celebra taxă bancară, la care s-a adăugat creşterea cursului leu/euro şi a ROBOR.

    Creşterea deficitului bugetar peste 3% din PIB era aşteptată de pieţe, care au fost liniştite imediat prin oferirea de către Ministerul Finanţelor a unor dobânzi mai mari, în condiţiile în care lumea din jur practică dobânzi negative.

    Datoria externă – din care, atenţie,  65% este privată şi numai 35% a statului – a depăşit din nou 100 de miliarde de euro, ajungând la 108 miliarde de euro, ceea ce se va vedea în rapoartele analiştilor din ce în ce mai des. Problema nu este mărimea datoriei, ci faptul că România nu se finanţează atât de uşor în momentele de criză, iar statul va trebui să plătească, ca în 2008-2009, şi pentru datoria privată.

    Bursa de la Bucureşti a oferit investitorilor o creştere de peste 40%, dar acest câştig incorporează şi căderea de la începutul anului, după celebra ordonanţă OUG 114, care a dus la scăderea preţului acţiunilor băncilor şi companiilor din energie.

    Bursa de la Bucureşti este a treia din lume în 2019 din perspectiva câştigului adus investitorilor, după Grecia şi Rusia.

    Businessul a avut un an 2019 bun şi mai mult ca sigur că se va ajunge la o cifră de afaceri totală, pentru toate companiile din România, de peste 350 de miliarde de euro, faţă de 320 de miliarde de euro în 2018. Dar această creştere este extrem de polarizată: companiile mari, în marea lor majoritate multinaţionale, şi-au luat partea leului, singurele lor probleme fiind lipsa forţei de muncă şi presiunea crelterilor salariale pe care trebuie să le acorde, iar companiile mici şi mijlocii, 580.000 din 600.000, se luptă de la o zi la alta.

    Scăderea economică şi recesiunea din Europa a afectat industria românească, care bate pasul pe loc de doi ani. Industria de construcţii locală a revenit în prim-plan cu o creştere de 30%, dar acest lucru nu se datorează exclusiv facilităţilor fiscale date de guvernul PSD şi menţinute de guvernul PNL, ci şi banilor ieftini şi lichidităţii disponibile din piaţă şi de peste tot în lume, care îi face pe investitori să creadă că pot câştiga mai mult din dezvoltarea rezidenţială decât din plasarea banilor la bancă cu o dobândă de zero la sută.

    Pe scena politică, prăbuşirea lui Dragnea şi a lui PSD a fost majoră, iar acum preşedintele Iohannis – proaspăt reales cu un vot majoritar, are guvernul lui, dar toată lumea se întreabă ce poate face mai mult decât a făcut în precedentul mandat, având în vedere că nu este un preşedinte atât de prezent în treburile ţării dincolo de subiectele legate de corupţie şi de jos PSD.

    Acesta este peisajul macro şi politic al anului 2019, dar pe lângă acest lucru mi-au atras atenţia şi câteva cazuri particulare:

    1. Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar de malluri din România, şi-a dezvăluit proiectul pentru Bucureşti, unde nu este prezent: la Romexpo vrea să facă cea mai mare dezvoltare din istoria României – 1,2 milioane de metri pătraţi în birouri, blocuri de locuinţe, spaţii comerciale, un nou mall şi spaţii de entertainment în aer liber. Acest proiect va depăşi 2 miliarde de euro şi va fi construit în zece ani. Centrul Bucureştiului va deveni zona Romexpo.

    2. Pariurile încep să devină o industrie în România şi motor de creştere economică: acest lucru l-a descoperit Sorin Pâslaru, redactorul şef al ZF, iar datele oferite de preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, confirmă acest lucru. Spre exemplu, în mediul rural sunt 15.000 de agenţii de pariuri şi jocuri de nocorc, de trei ori mai multe decât numărul de farmacii.

    3. Superbet , o companie românească, a atras atenţia gigantului american Blackstone, cel mai mare fond de investiţii din lume, care a pariat 125 de milioane de euro, cumpărând un pachet minoritar de acţiuni.

    Superbet – o companie controlată de Sacha Draghic, un investitor sârb pentru care România a devenit prima casă – a avut o creştere exponenţială în ultimii 5 ani, ajungând să valoreze peste 700 de milioane de euro când Blackstone a intrat, la mijlocul anului 2019, în companie. Americanii nu intră într-un business dacă valoarea unei companii nu se numără în miliarde de euro şi dacă nu o pot extinde internaţional.

    Superbet are cel mai mare potenţial de creştere al unei companii din România la nivel internaţional, mai ales acum că s-a deschis şi piaţa americană de pariuri. La ce valoare va ajunge Superbet în următorii cinci ani se va vedea.

    Oricum, prin investiţia în Superbet, România a atras atenţia celui mai mare fond de investiţii din lume.  

    4. UiPath, cel mai valoros start-up din IT pornit din România, a ajuns să valoreze 7 miliarde de dolari.

    Dacă în 2018 UiPath valora 1 miliard de dolari, în 2019 a ajuns să valoreze 7 miliarde de dolari, fără să intre pe break-even. Investitorii care au pus 500 de milioane de dolari în Uipath în 2019 cred că compania va ajunge să valoreze peste 15 miliarde de dolari în următorii 2-3 ani. Asta dacă şi vânzările de aplicaţii RPA (Robotic Process Automation)  vor depăşi 1 miliarde de dolari, faţă de 300 de milioane de dolari acum. Oricum, Daniel Dines, fondatorul companiei, a ajuns miliardar în dolari, având în vedere că mai deţine 20% din companie.

    5. IRCC a înlocuit ROBOR.

    În ciuda protestelor băncilor, deputatul Daniel Zanfir, “prietenul” bancherilor, a reuşit să înlocuiască ROBOR-ul, indicele de referinţă în acordarea creditelor, cu IRCC, un indice care reflectă tranzacţiile efectiv realizate pe piaţa interbancară şi nu percepţiile dealerilor în cotarea ROBOR-ului.

    Guvernul PNL şi actualul ministru de finanţe Florin Cîţu, fost director de trezorerie la ING Bank România, au menţinut IRCC-ul şi nu au mai revenit la ROBOR acum, când anulează taxa bancară, ceea ce înseamnă că nu a fost o măsură tocmai rea ideea lui Zanfir.

    6. Continuă scăderea vânzărilor de apartamente, dar preţurile cresc.

    Un trend care a apărut în 2018, odată cu introducerea restricţiilor de creditare imobiliară de către BNR prin creşterea avansului la 15% la împrumuturile în lei şi 25% la cele în euro, a continuat şi în 2019. Creşterea vânzărilor de apartamente a scăzut, iar acest lucru s-a văzut şi în scăderea creditelor ipotecare acordate de către bănci cu 15%.

    Deşi parametrii de creditare sunt cei mai buni din ultimul deceniu ca raport între valoarea unei rate în salariul mediu, vânzările scad, ceea ce arată că s-ar putea să fie şi o schimbare socială şi demografică. Noile generaţii preferă ca între 20 şi 35 de ani, până când îşi întemeiază o familie, să nu se lege la cap cu un credit pe termen lung, pe 30 de ani, ca părinţii lor. Preferă chiria şi flexibilitatea de a se muta dintr-o parte în alta, în funcţie de job. Cu toate că vânzările au scăzut, preţurile cresc pentru că dezvoltatorii ştiu că apartamentele din principalele oraşe sunt ieftine, dacă ne uităm la Varşovia, Budapesta, Praga, Bratislava şi, de ce nu, Viena.

    7. PNL ratează să crească salariile din România într-un trend general de creştere regională şi globală.

    PNL avea şansa să împingă salariile din România mai sus, într-un trend care se petrece peste tot în lume din motive sociale şi mai puţin din motive de productivitate. Creşterea cu numai 83 de lei a salariului minim, adică 7,2%, este prea puţin şi va ţine România la viteza întâi, în loc să-i dea un impuls mai puternic acum când se poate. Polonezii vor să majoreze salariul minim cu 80% în următorii 3 ani pentru a nu mai fi o economie care să piardă sânge şi să fie văzută de companii ca fiind o piaţă cu o forţă de muncă ieftină. Guvernul PNL este prizonierul unor teorii economice  de acum 30 de ani, care sunt date peste cap în prezent de ce se întâmplă în lume.

    8. Apariţia lui Rareş Bogdan ca lider politic şi cei aproape 1 milion de votanţi din diaspora.

    Clasa politică a fost resetată de alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale. PSD şi Liviu Dragnea s-au prăbuşit, ultimul ajungând în închisoare deşi a fost al treilea om din stat, iar la putere a venit PNL, iar Klaus Iohannis a fost reales preşedinte al României cu un vot covârşitor, ceea ce îi dă o legitimitate majoră. Iohannis are guvernul lui şi trebuie să livreze rezultate rapid, pentru că altfel PSD se va reîntoarce.

    Introducerea lui Rareş Bogdan, moderatorul de la Realitatea TV, în politică a adus voturi PNL-ului şi a schimbat imaginea unui partid care se mulţumea să stea mai mult în opoziţie decât la putere. Ascensiunea lui Rareş Bogdan a fost fulminantă, el ajungând peste noapte prim-vicepreşedinte al PNL şi principala portavoce a partidului. Fără să intre în ghilotina guvernării, Rareş Bogdan se poziţionează ca principal urmaş al lui Iohannis, asta dacă nu va fi contrat de Nicolae Ciucă, ministrul Apărării.

    Diaspora, cu aproape un milion de voturi la alegerile prezidenţiale, are potenţial de a schimba multe pe scena politică, de afară şi nu din interior.

    De asemenea, marile oraşe încep să aibă un cuvânt mai greu de spus, având în vedere că lipsa de infrastructură – de transport, de sănătate, de educaţie, de administraţie – începe să devină extrem de enervantă.

    Zona rurală va pierde teren politic din motive demografice şi sociale.

    9. Dobânzile la euro vor rămâne în continuare mici pentru cel puţin un deceniu.

    Scăderea economică care s-a instalat în Europa şi recesiunea din Germania au determinat Banca Centrală Europeană să dea din nou drumul la tiparniţa de bani şi să reducă dobânzile la euro, afirmând că această politică se va menţine mulţi ani de-acum încolo. Asta înseamnă că lichiditatea va fi în continuare din abundenţă, iar dobânzile extrem de mici, chiar negative, îi vor face pe investitori să facă pariuri riscante mai puţin în economia reală, ci mai mult pe burse şi în real-estate.

    Şi America a oprit creşterea dobânzilor la dolari pentru a ţine aprinse motoarele economiei, care încetinesc din cauza războiului comercial al lui Donald Trump cu China, Germania şi Europa.

    Din păcate România, statul, nu ştie ce să facă cu aceste dobânzi mici din întreaga lume şi ratăm o oportunitate imensă  de a face investiţii publice care să mai aducă încă cel puţin un deceniu de creştere economică.

    10. Ungaria propune ceva concret pentru creşterea natalităţii, iar guvenul PNL şi Iohannis ar trebui să ia notiţe.

    Premierul Viktor Orban nu vrea imigranţi în Ungaria, şi de aceea a pus pe tapet câteva măsuri economice pentru creşterea natalităţii: familiile cu peste 3 copii primesc 30.000 de euro, femeile care au sau care vor să aibă de la 4 copii  în sus nu vor mai plăti impozit pe venit toată viaţa, familiile cu minim doi copii primesc credite preferenţiale pentru achiziţia unei case, la fel ca şi femeile care se căsătoresc prima dată. Bunicii care îngrijesc copii primesc o indemnizaţie de îngrijire, iar statul ungar promite să facă 21.000 de creşe.

    Nu ştiu ce are în minte guvernul PNL, dar sigur nu are o politică coerentă de creştere a natalităţii. Măcar de-am copia ce face Orban în Ungaria în această privinţă.

     

    Cam aceste sunt 10 evenimente care mi-au atras atenţia în 2019.

    Dacă vreţi să ştiţi ce a fost în 2018: 2018 este cel mai bun an economic şi de business din istoria României, cu cele mai mari salarii şi cu cea mai mare criză de forţă de muncă, dar care se termină într-o revoltă şi nemulţumire generală

    Dacă aveţi şi alte evenimente majore, puteţi să le scrieţi şi să le comentaţi.

    Până la anul vă doresc toate cele bune, cu pace şi prosperitate.

    Să ne vedem cu bine în 2020!

  • Netflix, acuzat că ucide serile romantice. Natalitatea din SUA este la cel mai redus nivel din istorie

    Într-o formulare plastică, am spus că fetele preferă city-break-urile decât să schimbe scutece.
    „Când ai posibilitatea să zbori şi să ajungi cam unde vrei cu low-costul, multor fete (şi băieţi) nu le mai arde de făcut copii, ci vor să se plimbe în întreaga lume, să poarte cele mai cool haine, să iasă la terasă sau la Starbucks cu prietenele sau să petreacă în cluburi.”
    Scriam atunci că în 1999 numărul total de pasageri pe liniile aeriene din România a fost de 2,7 milioane, pentru ca în 2016 să ajungă la 16,4 milioane. Între timp, traficul a urcat la 20,2 milioane de pasageri în 2017 şi
    21,2 milioane de pasageri în 2018.
    În acelaşi timp, trendul de scădere a natalităţii a continuat.
    Bineînţeles că apariţia low-cost-urilor, indiferent că se cheamă Ryanair, Blue Air, Wizz Air, nu reprezină singurul motiv pentru scăderea natalităţii din România, sau nu este cel mai important.
    Articolul şi corelaţia făcută de mine au stârnit multă nemulţumire şi mânie.
    Dacă eu am pus scăderea natalităţii din România pe seama exploziei low-cost-urilor, în Statele Unite de vină este Netflix.
    Acum zece zile, The Wall Street Journal, cel mai important ziar de business din lume, a avut pe prima pagină articolul „Words for killing a romantic mood: Let’s watch Netflix! Is streaming video contributing to the nation’s declining fertility rate?”.
    Pornind de la câteva exemple, The Wall Street Journal încearcă să aducă în discuţie efectul Netflixului asupra natalităţii americanilor, care este la cel mai scăzut nivel din istorie.
    Acum oamenii au posibilitatea de a vedea episoadele unul după altul şi nu mai trebuie să aştepte o săptămână, cum este la televiziune.
    În aceste condiţii, este greu să laşi telecomanda din mână şi să faci altceva, mai ales că finalul episoadelor te face să îţi doreşti să vezi imediat ce urmează.
    Conform unui sondaj citat de Wall Street Journal, unu din patru americani preferă să vadă următorul episod imediat, decât să aibă momente romantice. Acest procent creşte la 36% în rândul persoanelor tinere cu vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, care spun că preferă să se uite la filme.
    Mai mulţi terapeuţi consultaţi de The Wall Street Journal spun că problema scăderii natalităţii în SUA este mult mai mare decât Netflix: noile tehnologii, începând cu telefoanele mobile, Instagram, YouTube, Fortnite sau Facebook, fură atenţia americanilor.
    Reed Hastings, celebrul CEO al Netflix, a spus că reţeaua vrea să domine fiecare moment liber al celor 149 de milioane de abonaţi pe care îi are, iar cel mai mare duşman este „somnul”.
    Cei de la Netflix au zâmbit când au fost puşi să comenteze articolul din The Wall Street Journal: Americanii se uită la Netflix doar două ore pe zi, deci le rămâne suficient timp să facă şi altceva.
    Toate aceste corelaţii nu au fost demonstrate ştiinţific, încă. Indiferent dacă sunteţi de acord sau nu, aceste legături fac parte din viaţa noastră actuală. 

  • Cele mai responsabile companii din România: Medlife – Facem România verde

    Motivaţie

    Pădurile, printre ale căror funcţii 70% sunt vitale pentru oameni, au scăzut dramatic în ultima perioadă, ajungând azi să reprezinte doar 28,95% din suprafaţa ţării. Numai în ultimul an au fost dentificate 9.444 de cazuri de tăieri ilegale, totalizând 140.964,85 mp de lemn, în ultimii ani peste 360.000 ha fiind despădurite sau degradate. În acelaşi timp, natalitatea scade de la an la an, iar dacă în 2016 se năşteau 189.783 copii, cu 11.240 mai puţini faţă de anul anterior, în primele luni din 2017 se înregistra o scădere de încă 12% faţă de anul precedent.

    Descrierea proiectului

    MedLife şi-a propus să facă o schimbare pentru „a face bine” şi mediului înconjurător simultan cu încurajarea natalităţii. Campania Facem România Verde avea să fie primul proiect MedLife de responsabilitate socială, dedicat protejării mediului, prin care compania îşi propune să contribuie la sănătatea şi echilibrul generaţiilor următoare. Astfel, campania Facem România verde venea cu promisiunea de a planta câte un copac pentru fiecare nou-născut din maternităţile MedLife. Pentru ca proiectul să fie realizat, s-a identificat una dintre zonele din România cu cel mai mare nivel al defrişărilor.

    Prin asocierea cu Fundaţia Conservation Carpathia, MedLife şi-a luat angajamentul de a reîmpăduri, odată cu fiecare copil venit pe lume, o suprafaţă defrişată din Munţii Făgăraş, propunându-şi ca în primul an al proiectului să planteze peste 40.000 de copaci.

    Rezultate

    De la demararea campaniei Facem România verde, cei peste 27.000 de nou-născuţi au propriul copac plantat în Munţii Făgăraş, primind şi certificatul ce atestă acest lucru; fiecare copac plantat va contribui la restaurarea echilibrului natural.


    Cifră de afaceri netă în anul 2018
    804 mil. lei

    Număr de angajaţi
    6.500

    Intervalul de implementare a proiectului
    2017 – prezent

  • Locul în care femeile au mai mulţi soţi. Aici, poliandria este văzută drept o măsură de controlare a natalităţii

    Între Nepal şi Tibet, în Valea Nyimba (”valea însorită a înălţării”), trăieşte o comunitate de practicanţi ai poliandriei.

     
    În acest tip de societate, femeile au mai mulţi soţi, însă acest lucru nu înseamnă că ele îşi pot alege orice bărbat. Dimpotrivă, fraţii îşi aleg o femeie pe care să o împartă. 
     
    Cercetătorii spun că poliandria în Nepal este o consecinţă a culturii matriarhale îndepărtate, iar poliandria ar fi fost introdusă ca măsură de controlare a natalităţii, din moment ce condiţiile de viaţă din regiune sunt foarte dure, în special în anotimpurile reci, scrie picturetank.com.
     
    Oamenii din Valea Nyiamba au fost dintotdeauna negustori care călătoreau de la nord la sud cu căruţele, însă în ultimii ani s-au construit şosele şi aeroporturi, iar caravanele nepalezilor nu au putut ţine pasul. Fiind nevoiţi să se adapteze la noul puls al societăţii, nepalezii din aceste regiuni au început să renunţe la poliandrie, scrie totb.ro.
     
    Fotograful italian Michele Borzoni a călătorit prin aceste locuri, realizând portrete ale familiilor poliandrice. 
     
  • Localitatea din România unde femeile primesc 1.500 de lei dacă nasc

    Numărul îngrijorător de mic al naşterilor din ultimii ani l-a determinat pe primarul oraşului Rovinari, Robert Filip, să propună Consiliului Local acordarea unui stimulent financiar pentru mame, atât pentru primul copil, în valoare de 1.500 de lei, cât şi pentru al doilea, în valoare de 1.000 de lei. Aleşii din Consiliul Local au aprobat iniţiativa primarului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, la 100 de ani: Populaţia se reduce cu cinci români pe oră, iar în ceea ce priveşte migraţia suntem pe locul doi după Siria

    Rata totală de fertilitate în România a scăzut sub pragul critic (de 2,1 sub care are loc scăderea populaţiei) ajungând la un minim istoric de 1,428 la care vorbim de un declin demografic în care populaţia se reduce cu cinci români în fiecare oră. Datele apar într-un proiect depus la Parlament prin care se încurajează naşterile noi, iar mamele să poată ieşi la pensie mai devreme.

    Aici expunerea de motive: https://www.senat.ro/legis/PDF/2018/18b339EM.pdf

    Un document care arată că în ţara nostră se nasc sub 200.000 de copii pe an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce este Pilonul II de pensii şi cum vor fi afectaţi românii de desfiinţarea acestuia

    UPDATE: Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii, a declarat, joi, Ionuţ Mişa, după vaidarea sa în funcţia de ministru al Finanţelor. “Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii. Vor opta între stat şi privat”, a declarat Ionuţ Mişa.

    UPDATE 2: Liderul PSD Liviu Dragnea a fost întrebat, joi, înainte de a intra în sala de plen reunit unde urmează a se da votul de învestitură pentru Cabinetul Tudose, despre desfiinţarea pilonului II de pensii, anunţată de ministrul propus pentru Finanţe, Ionuţ Mişa, el răspunzând: „O prostie!”.

    Liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au fost întrebaţi, joi, dacă există tensiuni în interiorul coaliţiei, în legătură cu măsurile incluse în noul program de guvernare.

    “Ne-am certat pe cravate, da”, a răspuns Dragnea, ironic, evitând să facă alte declaraţii.

    Întrebat dacă a fost informat în legătură cu modificările din programul de guvernare, Tăriceanu a evitat să răspundă.

    În prezent aproape două persoane active care au un loc de muncă susţin fondurile necesare plăţii unei pensii, dar în următorii ani se va ajunge în situaţia în care o persoană activă va trebui să susţină peste doi pensionari. Astfel, statul nu va mai putea oferi o pensie care să fie suficientă pentru un trai decent. Pentru a evita intrarea în colaps, o parte din contribuţia de asigurări sociale a fiecărei persoane a fost cedată de către stat fondurilor de pensii private şi a luat forma pensiilor private obligatorii (pilonul II).

    O altă modalitate prin care orice tânăr poate economisi pentru bătrâneţe este pensia privată facultativă (pilonul III), la care contribuie în mod direct, prin alocarea unei sume lunare, care să nu depăşească 15% din salariul brut. La finalul lunii septembrie 2016, peste 6,7 milioane de persoane erau înscrise pentru pensia privată obligatorie, în timp ce pentru cea facultativă optaseră puţin peste 400.000, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

    La pensia privată obligatorie (Pilonul II), românii încep să contribuie automat atunci când se angajează prima oară. Spre deosebire de banii aferenţi pensiei de la stat, strânşi din contribuţile de asigurări sociale ale forţei de muncă angajate şi redistribuiţi către actualii pensionari, banii pentru pensia privată obligatorie sunt strânşi pe termen lung, într-un cont propriu administrat privat, ajungând la destinatarul lor atunci când acesta împlineşte vârsta pensionării.

    Toţi tinerii, atunci când sunt angajaţi, îşi pot alege fondul de pensii. Dacă aceştia nu îşi manifestă o opţiune anume, vor fi repartizaţi aleatoriu la unul dintre cele şapte fonduri existente. Nu toate fondurile de pensii sunt la fel, deoarece au randamente diferite. Fondurile de pensii private obligatorii, cu active în gestiune de peste 24,6 miliarde de lei, investesc pe bursele locală şi externe circa 20% din active. Cei care nu ştiu la cine au fost repartizaţi pot afla această informaţie depunând o cerere la ASF. Potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România, românii au economisit 24,4 miliarde de lei. Din cei 6,7 milioane de români, majoritatea sunt bărbaţi peste 35 de ani, conform datelor ASF.

    Pentru pensia privată obligatorie (Pilon II), o persoană nu plăteşte nimic în plus, ci o parte din contribuţiile sociale este distribuită către fondul de pensii ales şi administrată privat.

    Contribuţia de asigurări sociale (CAS) pentru sistemul public, plătită lunar de angajator, reprezintă 10,5% din salariul brut (neimpozitat). Din această sumă, în prezent, către fondurile de pensii private obligatorii se redirecţionează 5,1%, în timp ce o sumă mai mare (5,4%) rămâne în continuare la stat.

    Banii strânşi în contul de la Pilonul II vor fi disponibili odată cu vârsta pensionării şi vor include toate sumele virate în acel cont de la momentul angajării până la pensionare, plus veniturile provenite din investiţiile fondurilor acumulate pe care administratorul le face pe parcursul anilor.

    Pentru un plus de siguranţă la pensionare, doritorii pot opta şi pentru o pensie privată facultativă (Pilonul III), contribuind cu până la 15% din venitul brut. O persoană poate folosi banii din contul de pensie facultativă dacă are cel puţin 60 de ani şi a plătit cel puţin 90 de contribuţii lunare.

    Pentru Pilonul III au optat peste 400.000 de români. Cei mai mulţi participanţi la acest tip de pensie sunt persoane de peste 45 de ani, respectiv 203.169 de oameni. Doar 170 de tineri cu vârste mai mici de 19 ani au participat la Pilonul III, puţin peste 4.500 de persoane cu vârstele între 20 şi 24 de ani şi peste 25.000 dintre cei cu vârsta între 25 şi 29 de ani.
    Este important ca atunci când tinerii se decid să contribuie la un fond de pensie să se uite la randamentul acestuia. Un rol esenţial în acumularea unei sume cât mai mari îl are randamentul fondului de pensie. Dacă acesta performează slab, administratorul nu pierde prea mult, deoarece îşi încasează comisionul, dar clientul va fi afectat deoarece la pensionare va avea o pensie mai mică.

    Totuşi aceasta trebuie considerată o investiţie pe termen lung. Un studiu realizat de site-ul Expertul Banilor arată că 56% din profitul obţinut de un participant care a contribuit cu 100 de lei timp de 30 de ani la un fond de pensie este realizat în ultimii 10 ani de contribuţie. Mai mult, în al 30-lea an, câştigul obţinut este egal cu câştigurile cumulate din primii şapte ani. Randamentul mediul al fondului a fost considerat la 2% pe an. Aşadar, dacă nu-ţi convine fondul la care ai fost repartizat, te poţi transfera la cel dorit.

    Cât ar trebui să pună deoparte la această pensie facultativă un proaspăt angajat pentru a avea un trai mai liniştit după pensionare? Corina Cucoli, directorul general al Certinvest Pensii, este de părere că cu 60 de lei pe lună, cât costă două bilete la film, tinerii pot economisi o sumă bună pentru pensie dacă încep de acum sau de la primul lor job.

  • Drumurile de vacanţă, test de rezistenţă psihică

    ”Fix azi au început lucrările pe A1. La intrarea în Bucureşti era coadă de la Bolintin“ (cam 20 km. Relatarea îî aparţine colegului George, editorul foto al revistei. El face zilnic drumul Bolintin – Nerva Traian – Bolintin. Pentru el, cozile la intrarea în oraş înseamnă mult timp pierdut. La fel şi pentru alte zeci de mii de oameni).

    ”Aminteşte-ţi că anul trecut au început lucrările la podul de pe A3 în plină vară“, continuă Bogdan, un alt coleg din redacţie.

    În aceeaşi zi a săptămânii trecute, Centrul Infotrafic anunţa efectuarea de lucrări pe A1 Deva – Nădlac, pe sensul de mers Timişoara către Arad, pe A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrii 98-104, şi pe A2, sensul către Bucureşti.

    Cumva, indiferent de perioadele în care sunt programate reparaţiile la străzi, aceste momente sunt traumatizante pentru călători, şoferi, locatarii din zonele învecinate cu zonele de reparaţii. Care, după cum precis ştiţi, tind să dureze la infinit, căci odată plombată o stradă, mai trebuie realizat cine ştie ce proiect la ţevi, linii de electricitate, sau, pur şi simplu, s-au uzat bordurile. Şi, aşa cum merită o capitală europeană de secol XXI, trebuie musai schimbate. Sau, după caz, vopsite, după ce în prealabil au fost lustruite bine cu o freză.

    Dar parcă momentul cel mai satisfăcător dintre toate este atunci când trebuie să suport întârzierile de călătorie când plec sau mă întorc din concediu. Reparaţii la podul de la Giurgiu, strada dinspre Cluj spre Deva, orice autostradă din numărul mare cu care ne mândrim, poate ceva lucrări la aeroport?

    Ar fi folositor, pentru sănătatea psihică a tuturor, dacă am putea cumva să ştim din timp, cam de când plănuim vacanţele, care sunt porţiunile de drum, podurile, terasamentele sau uliţele care vor intra în reparaţii. Poate schimbăm destinaţia de vacanţă? Sau mijlocul de transport, pentru că uneori şi Google Maps şi Waze sunt neputincioase în faţa provocărilor de pe drumurile patriei. Pentru o călătorie mai puţin plină de surprize, trenul se poate dovedi o soluţie.

    De pildă, pe ruta Bucureşti – Constanţa circulă un tren privat dotat cu aer condiţionat şi internet Wi-Fi. Trenul operat de compania privată parcurge distanţa până la mare în două ore şi 15 minute, iar un bilet costă 40 de lei, potrivit Mangalia News, citat de Mediafax. Sigur, alternativa este binevenită în cazul drumurilor spre mare, dar dacă am planifica un drum de la Bucureşti spre Maramureş, datele se schimbă drastic. O călătorie cu trenul între Baia Mare şi Bucureşti (site-ul CFR nu a afişat niciun rezultat pentru un drum spre sau dinspre Sighetu Marmaţiei) durează 14 ore. În linie dreaptă, până la Sighetu Marmaţiei sunt 428 km. Pe şosea, o variantă de traseu reuneşte 579 km, cu un timp estimat de parcurs de 13 ore. Fără opriri. Timp care poate varia, desigur, în funcţie de evenimentele ce pot să intervină.

    Până la toamnă, străzile, traficul, starea de spirit din oraşe se schimbă. Oficial sau informal, jobul de Părinte de Şcolar sau Preşcolar îşi reduce din încărcătura nervoasă. Asta dacă nu cumva eşti Părinte de Elev în Clasa a VIII-a sau a XII-a. În cazul Părinţilor cu Examene, vacanţa nu e nici pe departe vacanţă. Sunt norocoşi dacă scapă de focurile examenelor fără tratamente de tensiune, gastrită, ulcer sau cine mai ştie ce. Conform Institutului Naţional de Statistică, în anul şcolar / universitar 2014-2015, în România erau 3,73 milioane de copii, elevi, studenţi, cursanţi. Cei mai mulţi erau în învăţământul primar şi gimnazial (46,4%), învăţământul liceal (19,5%) şi cel anteşcolar şi preşcolar (15,5%).

    Pentru cei care respiră uşuraţi că nu trebuie să mai facă slalom prin trafic ca să livreze urmaşii la ore înainte ”să se sune“, vacanţa de vară este o veritabilă gură de oxigen. Firesc, de altfel, pentru că dispar deadline-urile legate de şcoală – fie ele teze, teste, evaluări naţionale sau regionale, proiecte de toate soiurile, interacţiunea cu cadrele didactice, cu ceilalţi părinţi, şedinţele, planurile şi planificările. Starea de zen are o bază mai fermă. Desigur, acest lucru nu înseamnă deloc că ne dăm de trei ori peste cap şi grijile legate de copii dispar, dar peisajul se curăţă de o sumedenie de chichiţe sau elemente importante. Pentru o vreme. Trei luni. Bucuraţi-vă de ele!

    Şi înarmaţi-vă cu mult calm când plecaţi în vacanţă; s-ar putea să aveţi nevoie.

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!