Tag: nĂsui

  • Ce spune Năsui, după ce Ciolacu a anunţat că depune moţiune împotriva lui

    „Am luat act de anunţul preşedintelui PSD, domnul Marcel Ciolacu, privind intenţia de a depune o moţiune împotriva mea în Parlament. Am văzut şi motivul. Nu este nicio problemă că am avut cont pe platforma de granturi acordate IMM-urilor (Măsura 3). Zilele în care am accesat-o au fost 29 de decembrie şi 31 decembrie, înainte să fi fost vreo informaţie relevantă pe ea. Aşadar, nici vorbă de intervenit într-o procedură de selecţie. Pentru că vreau să fiu 100% transparent şi pentru că asta vreau să se întâmple şi cu administraţia din România, am cerut la STS log-ul accesului pe platformă aferent contului meu. În cazul în care PSD depune moţiunea, voi prezenta în Parlament log-urile puse la dispoziţie de STS”, anunţă Năsui.

    Acesta susţine că a vrut să vadă fiecare pas din procedura de înscriere a IMM-urilor şi să o optimizeze, motiv pentru care a folosit platforma de câteva ori în două zile: „Am urmărit să măresc ritmul de evaluare. Ca dovadă, ritmul de procesare a crescut ulterior eficientizării platformei de la 90 de dosare pe zi la peste 800 pe zi”.

    „În altă ordine de idei, în momentul în care am aflat că există suspiciuni legate de unele înscrieri în platformă, am anunţat imediat. Când vezi că există o problemă, trebuie s-o anunţi. Am cerut oprirea accesului la platformă şi am emis un comunicat legat de această acţiune în aceeaşi zi. Lucrurile acestea sunt verificabile în presă şi în arhiva de comunicate a Ministerului. Am arătat foarte transparent toate problemele şi am depus inclusiv o plângere penală in rem la DNA legată de suspiciuni de corupţie în acest caz, de comun acord cu domnul premier, Florin Cîţu”, adaugă Năsui.

    Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că „există suspiciuni clare de măsluire” în privinţa Măsurii 3 pentru granturi de investiţii şi a anunţat că va depune o moţiune împotriva lui Claudiu Năsui.

    „Dl. Năsui… Au depus 27.000 de companii româneşti. A venit un ministru – care e un om de bun simţ, dar funcţia l-a doborât. Plus că există suspiciuni clare de măsluire. Prima oară le-au spus că primul venit, primul servit. Au fost serviţi ultimii, după ce dl. Năsui a avut cont de administrator şi a putu să intervină într-o procedură de selecţie pe bani europeni. Eu o să depun moţiune şi vreau să văd cum USR nu va vota împotriva unui ministru care are o suspiciune clară că a făcut un caz de corupţie. Presupun că DNA deja s-a autosesizat şi OLAF. Eu mă mir că nu a descins DNA”, spune la România TV Marcel Ciolacu.

  • Năsui, despre finanţarea tîrgurilor: Nu voi accepta niciodată risipirea banului public

    „În prima zi când am ajuns la minister, pe 24 decembrie, am primit de tot felul de cereri să semnez documente. Inclusiv contracte care angajează bani publici sau pornesc tot felul de licitaţii. Toate mi se spunea că erau „extrem de urgente”. Fără ele se bloca totul. Iar toate trebuiau semnate imediat, pe loc. Fără să am timp să consult documentaţia propriu-zisă. Nici măcar nu aveam echipă. Evident, nu am semnat nimic, pentru că nu cred în astfel de presiuni.

    Am cerut, însă, o situaţie cu toate contractele pe care le-a încheiat ministerul anul trecut cu valoarea de peste 5.000 euro. Contracte pe care le vom face publice pe site-ul ministerului în curând.

    Care credeţi că sunt cele mai bănoase contracte ale ministerului economiei? Un minister mare după toate standardele. Ei bine, este un contract cu Xtra Expo SRL, de peste 2,8 milioane de lei pentru participarea la un târg în Köln.

    Nu investiţii, nu gândire pe termen lung, ci participarea la târg pe banii statului.

    La un cost de 2,8 milioane de lei, ne-am gândi că au participat multe firme româneşti la acel târg. Câte credeţi că au participat? 23 firme. Da, aţi citit bine: 23 firme pentru un târg de 7 zile. Adică peste 122.000 lei per firmă”, scrie ministrul.

    Năsiu spune că organizatorul ia un comision consistent, calculat pe valoarea contractului.

    „Al doilea cel mai mare contract al ministerului economiei este tot pentru participarea la un târg: Fashion Week în Paris. Ne-a costat 2.541.730,82 lei şi au participat 34 firme. Organizatorul este aceeaşi firmă ca la primul contract.

    Următorul contract? Tot Paris Fashion Week dar, de data asta, a doua ediţie, din octombrie 2020 (în plină pandemie). Contractul este de 1.970.652,34 lei şi au participat 20 firme. Organizator? Aţi ghicit: aceeaşi firmă.

    Nu ştiu nimic de acea firmă. Văd doar că are multiple contracte cu ministerul, nu am încă cifra finală câte, deocamdată am reperat încă vreo 8.

    Câţi bani face această companie din banii statului? Doar la primul contract comisionul a fost de 348.670 lei. La următoarele a fost de 245.140 lei şi 209.440 lei. Toate astea într-un an cu pandemie şi buget de austeritate.

    Curtea de conturi a semnalat în rapoartele sale nereguli referitoare la aceste târguri. De la modul de selecţie a companiilor, la rezultatele efective pentru economia României. Voi reveni cu mai multe detalii după ce am o discuţie şi cu ei, inclusiv referitor la asta. Deocamdată, am văzut doar ce au scris în rapoartele din anii anteriori”, mai spune ministrul.

    Năsui spune că nu va accepta risipirea banului public, oricare ar fi atacurile care vor veni din cauza asta. „Ministerul economiei trebuie să fie un sprijin pentru întreaga economie, nu doar pentru cei care ştiu să navigheze culoarele întortocheate ale statului. Iar asta ales într-un an care se anunţă a fi foarte greu economic în care fiecare leu contează. De curiozitate, câţi dintre dumneavoastră aţi participat pe banii statului la astfel de târguri în străinătate?”.

    Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România vorbeşte într-o scrisoare deschisă despre situaţia finanţărilor pentru târguri, caraterizând-o drept un sabotaj care duce la scăderea exporturilor, şomaj, amplificarea deficitului comercial şi al balanţei de plăţi, pierderile irecuperabile ale cheltuielilor de pregătire a participării firmelor la târguri, compromiterea imaginii ţării pe plan extern faţă de organizatorii manifestărilor internaţionale şi faţă de partenerii care aşteaptă zadarnic românii să le vadă noile creaţii şi produse de export.

    „Este gravă lipsa de experienţă managerială a ministrului C. Năsui (nu este primul şi singurul caz), fără competenţă bazată pe o prodigioasă activitate în producţie, dar nu există nicio motivaţie la refuzul de consultare cu mediul de afaceri. S-a încercat în toată luna ianuarie (prin secretarii de stat din minister, prin patronatele afectate) să primim explicaţiile d-lui ministru la măsurile aberante, dar nu a fost posibil. Iar luni 01 febr., când a fost invitat în plenul CE din incinta ministerului, ne-a comunicat acceptul găzduirii reuniunii, dar a refuzat participarea!”, spune ANEIR.

     

  • Claudiu Năsui renunţă la directoarea acuzată de colaborare cu fosta securitate

    „Am încercat să mut o directoare din ministerul finanţelor în ministerul economiei. Voi renunţa la mutare”, anunţă, joi, Claudiu Năsui.

    El reaminteşte că Ministerul economiei şi energiei se împarte în două ministere.

    „Personalul se va împărţi între cele două ministere. O prioritate a zilelor acestea este organizarea ministerului, iar asta în acelaşi timp cu deblocarea schemelor de ajutor de stat aflate în derulare. Unii oameni îşi doresc să rămână în ministerul economiei, dar unii vor pleca. Din punct de vedere administrativ, am ca scop repar multe lucruri în minister. De aceea am căutat o persoană care să aibă experienţă în zona aceasta. Nu cunosc multă lume la stat, aşa că am căutat cât de bine am putut persoane. Am renunţat la numirea ei în calitate de secretar general tocmai din cauza dosarului CNSAS, dar m-am gândit că un transfer de la un minister la altul nu va fi problematic. Mutarea ei ar fi fost de pe postul pe care îl ocupă acum, pe fix acelaşi post la economie. Am renunţat la mutare. Îmi cer scuze pentru toată situaţia creată”, completează ministrul Economiei.

    Năsui a respins informaţii potrivit cărora familia sa „ar avea vreo treabă cu fosta Securitate”.

    „Văd că se reia minciuna că familia mea ar avea vreo treabă cu fosta securitate. Am crezut că minciuna aceasta se va termina odată cu campania. Ca să fie clar, familia mea nu a avut nicio legătură, de niciun fel, cu fosta securitate, nici înainte de revoluţie şi nici după”, conchide Claudiu Năsui.

    Premierul Florin Cîţu, ministrul Claudiu Năsui solicitase premierului Florin Cîţu să dispună „măsurile necesare în vederea emiterii deciziei prim-ministrului privind exercitarea cu caracter temporar prin detaşare, a funcţiei publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de secretar general la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, de către doamna Claudia Florina Prisecaru- funcţionar public de conducere, director general adjunct în cadrul Ministerului Finanţelor”.

    Miercuri seara, la Digi 24, Claudiu Năsui a declarat că Florina Claudia Prisecaru i-a fost recomandată ca profesionistă şi a aflat despre decizia din primă instanţă referitoare la colaborarea cu fosta Securitate chiar de la ea, în urma unei discuţii. Năsui a spus că nu există o decizie definitivă cu privire la colaborarea cu fosta securitate a Claudiei Florina Prisecaru.

    De asemenea, Năsui nu a comentat posibila apropiere a lui Prisecaru de fostul ministru al Finanţelor, Orlando Teodorovici.

  • Năsui, despre site-ul de comerţ exterior: Texte de umplutură. Efectiv şi-au bătut joc

    „Uitaţi cum arăta site-ul de comerţ exterior al României. Pagini întregi pe care sunt scrise texte de umplutură menite să existe doar în timpul construcţiei site-ului. Am dat click de curiozitate pe <Modalităţi de susţinere a exportului> şi iată în imagine ce text apare. Ultima ofertă de export este din 8 octombrie 2012, în contextul în care site-ul trebuia, în teorie, să arate oportunităţi de export”, scrie pe Facebook Claudiu Năsui.

    Ministrul Economiei precizează că i-a rugat pe administratorii site-ului să închidă site-ul, dar i s-a spus că nu se poate pentru că e făcut într-un proiect cu bani elveţieni şi nu pot să-l închidă.

    „Am cerut corpului de control să facă un raport despre cum a fost finanţat şi făcut acest <portal>. Efectiv şi-au bătut joc. Dacă aţi fi investitor şi aţi vrea să investiţi într-o ţară în care arată aşa site-ul, aţi mai investi? http://www.portaldecomert.ro/”, conchide Năsui.

  • Claudiu Nasui, USR: Peste trei miliarde de lei s-au dus în plină pandemie în pensiile speciale

    Deputatul Claudu Nasui vorbeşte despre o „mare risipă de bani” apărută în condiţiile în care „clasa politică îşi acordă noi privilegii”, iar Curtea Constituţională întârzie să prezinte o decizie privind impozitarea pensiilor speciale.

    „Nu trece săptămâna fără să mai auzim de un nou vot pentru a acorda noi sporuri sau beneficii celor apropiaţi de centrii de putere. Între timp, lupta pentru a le păstra pe cele vechi se dă la cel mai înalt nivel. De aproape 5 luni aşteptăm un verdict de la CCR legat de impozitarea pensiilor speciale. Evident că aşteptăm un răspuns de la cei care ei înşişi beneficiază de pensii speciale, unii chiar multiple”, a scris, pe Facebook, Claudiu Nasui.

    Deputatul USR a calculat şi a aflat că în perioada iunie-septembrie statul a cheltuit pentru pensiile speciale 3,36 miliarde de lei.

    „Ce înseamnă asta pentru români? Ei bine, peste 3 miliarde de lei s-au dus în plină pandemie în pensiile speciale. Asta doar în ultimele 4 luni de zile, de când a trecut votul de impozitare în parlament. Imediat se vor face 5, astfel că specialii vor mai încasa o pensie, în timp ce noi aşteptăm răspunsul CCR”, a precizat Nasui.

    Legea privind pensiile speciale a fost contestată la Curtea Constituţională a României.

  • Cine este Claudiu Năsui, noul preşedinte al USR Bucureşti. DOCUMENT declaraţia de avere

    Deputatul Claudiu Năsui a fost ales preşedinte al organizaţiei USR Bucureşti, iar liderul partidului, Dan Barna, i-a transmis felicitări şi s-a arătat convins că acesta şi echipa pe care o va coordona ”vor face lucruri bune în cea mai importantă filială”.

    ”Succes noii conduceri USR Bucureşti. Oricât de mult se miră unii care privesc din afară, USR a fost şi rămâne cel mai democratic şi deschis partid românesc. Atunci când dezbatem ceva, o facem serios şi cu toată lumea. Atunci când avem alegeri le facem sub lumina reflectoarelor, în faţa membrilor noştri care pot pune întrebări, pot emite opinii, pot critica sau aprecia oferta de pe buletinele de vot. Aşa s-a întâmplat şi zilele acestea la filiala Bucureşti, unde, după o competiţie deschisă, a fost aleasă noua conducere. Îi felicit în primul rând pe cei care şi-au luat din timpul lor pentru a merge la vot. Au arătat un nivel de implicare cu care, deşi ne-am obişnuit, ne mândrim încă şi o să facem în continuare. Îi felicit, apoi, pe noul preşedinte al USR Bucureşti, Claudiu Nasui, un politician tânăr şi echipa care va conduce Biroul Municipal. Le transmit toată încrederea şi sprijinul meu şi al conducerii naţionale”, a scris pe Facebook Dan Barna.

    El a mai afirmatr că Năsui şi echipa sa vor face lucruri bune în cea mai importantă filială a partidului.

    ”La fel de bine ştiu că nu o să le fie uşor – au de decis echipe pentru locale, au de gestionat o relaţie cu partenerii de alianţă, dar, mai ales, au de administrat relaţia cu cel mai pretenţios electorat din ţară. Dar nimeni nu a intrat în Uniunea Salvaţi România – USR crezând că o să fie uşor. Tocmai de aceea o să şi reuşim. Împreună suntem USR şi împreună o să ne uităm înapoi cu mândrie când va veni vremea evaluărilor. Succes Claudiu, succes USR Bucureşti”, a conchis preşedintele USR.

    Alegerile pentru funcţia de preşedinte USR Bucureşti şi pentru componenţa Biroului Municipal s-au desfăşurat duminică şi luni. Potrivit statutului, candidaţii la aceste funcţii sunt votaţi de toţi membrii USR Bucureşti.

    Potrivit site-ului oficial al USR, Claudiu Iulius Gavril Năsui s-a născut în Bucureşti şi este economist specializat în finanţe. A făcut parte din cabinetul Ministrului Finanţelor Publice în cadrul guvernului Cioloş, unde a lucrat la proiecte de transparenţă bugetară, îmbunătăţirea legislaţiei privind investiţiile publice şi dezvoltarea mijloacelor moderne de plată a impozitelor cu cardul.

    Înainte de a se alătura guvernului, Claudiu a lucrat exclusiv în sectorul privat, în consultanţă financiară şi în sectorul bancar. Claudiu a absolvit de la facultatea de finanţe a universităţii Paris-Dauphine şi a efectuat un Master la universitatea Bocconi, în Italia, tot în domeniu finanţelor.

    Întors după studii în România, Claudiu a fondat Societatea pentru Libertate Individuală, asociaţie non-profit prin care a desfăşurat multiple proiecte vizând transparentizarea administraţiei publice, educaţia economică şi promovarea libertăţii economice. Printre acestea se numără Economy Works, seria de cursuri online de economie dedicată liceenilor în care elevii sunt premiaţi cu premii în bani şi cu participarea complet gratuită la şcoli de vară din Germania şi Statele Unite.

    În 2014, pentru a combate promisiunile populiste ale unei clase politice devenite iresponsabilă, care promite veşnice scăderi de taxe şi creşteri de cheltuieli, Claudiu a lansat Open Budget, platforma de transparenţă bugetară care prezintă bugetul statului într-un mod inteligibil şi transparent oricui este interesat. Platforma permite, de asemenea, simularea de multiple alocări bugetare cu scopul de combate iresponsabilitatea politicilor publice prin transparenţă sporită.

    Vedeţi AICI declaraţia de avere.