BusinessMagazin

Tag: mondial

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează”

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Cine este omul cara a transformat Samsonite în cel mai mare producător de genţi de voiaj la nivel mondial, cu venituri anuale de miliarde de dolari.

    Jesse Shwayder s-a născut pe 26 martie 1882 în Black Hawk, Colorado, în familia imigranţilor evrei polonezi Isaac Shwayder şi Rachela Kobey, şi a avut încă zece fraţi şi surori. Ulterior, familia s-a mutat în Denver, unde tatăl a deschis o băcănie.

    În copilărie, directorul departamentului de muzică al şcolii din Denver unde învăţa Shwayder a descoperit înclinaţia acestuia spre muzică, aşa că micul Jesse a fost chemat să cânte duminicile la catedrală, unde era plătit cu 50 de cenţi, iar apoi la diverse evenimente, în special la nunţi. După absolvirea liceului, deoarece nu a avut bani pentru a se înscrie la facultate, antreprenorul a început să lucreze în băcănia tatălui său, transformată ulterior în magazin de mobilă.

    Primul său loc de muncă într-o companie a fost ca agent de vânzări pentru Seward Trunk Co. din New York. Timp de patru ani, Shwayder a vândut geamantane, învăţând dedesubturile acestei industrii, apoi s-a gândit să îşi fondeze propria companie de genţi şi geamantane, cu 3.500 de dolari, pe care reuşise să îi economisească de-a lungul timpului. Astfel, pe 10 martie 1910, el a pus bazele companiei Shwayder Trunk Manufacturing Company.

    Fiind un om religios, a ales să îşi vândă iniţial produsele sub marca Samson, numită astfel după un pesonaj biblic cu acelaşi nume, într-un mic magazin din Denver. În 1931, compania a început să producă mese şi scaune pliante, pe care le vindea cu un dolar, două decenii mai târziu luând naştere subsidiara Samsonite Furniture Co. În 1939, folosindu-se de avansul tehnologiei, compania a introdus o valiză cu design elegant, acoperită cu fibră vulcanizată, denumită Samsonite.

    Produsul a avut un succes imens, aşa că în 1965 numele companiei a fost schimbat în Samsonite Corporation. Shwayder a deţinut funcţia de preşedinte până în 1960; după retragerea sa, conducerea companiei a fost preluată de fiul său, King David.
    Antreprenorul a fost căsătorit cu Nellie Weitz; cei doi au avut un fiu şi patru fiice. El a murit pe 15 iulie 1970 în Denver, la vârsta de 88 de ani. La data morţii sale, Samsonite devenise cel mai mare producător de bagaje la nivel mondial. Ulterior, în 1991, antreprenorul a fost introdus în Colorado Business Hall of Fame.

    În 1973 famila Shwayder a vândut compania către Beatrice Foods. Samsonite a activat independent de aceasta până în 1986, când a fost revândută firmei cu capital privat Kohlberg Kravis Roberts. A urmat apoi un nou şir de tranzacţii, iar în toamna lui 2009 divizia de retail a companiei ajunsese în pragul falimentului, fiind salvată în urma listării la bursa din Hong Kong, unde a strâns 1,25 de miliarde de dolari. Cea mai mare achiziţie a Samsonite a fost cumpărarea companiei de bagaje de lux Tumi, într-o tranzacţie de 1,8 miliarde de dolari. Potrivit statista.com, compania a avut anul trecut venituri de 3,49 miliarde de dolari şi un număr de circa 13.600 de angajaţi. 

  • De ce este România invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de vin de calibru mondial

    Vinul roşu de Bordeaux şi şampania sunt perlele coroanei în ceea ce priveşte licoarea lui Bacchus, dar nici vinurile din Toscana sau Rioja nu se lasă mai prejos, iar un riesling de Rin sau un vin de Porto pot oricând să stea la masă cu toate cele de mai sus, în orice colţ al lumii.
    Între aceste nume mari îşi fac loc şi Feteasca Neagră sau Albă, soiuri româneşti care local ţin capul de afiş, dar care la nivel internaţional sunt încă necunoscute.

    De altfel, România este invizibilă pe pieţele externe, deşi este un producător de calibru mondial. Astăzi, mai puţin de 5% din totalul celor 5,2 milioane de hectolitri de vin „made in Romania” ajung pe pieţele externe, pondere ce poziţionează statul pe ultimele locuri în UE (între ţările care produc vin). Prin comparaţie, statisticile europene arată că marii jucători precum Spania, Portugalia sau Italia exportă circa jumătate din ce produc. În cazul Franţei ponderea este la 30%, arată datele biroului de statistică european, Eurostat.

    România este privită pe pieţele din afară ca un producător ieftin, de volum. Totuşi, în ultimii ani, producătorii mici cu vinuri premium au făcut paşi la export şi încearcă să schimbe percepţia străinilor asupra vinurilor locale. Este nevoie de timp şi de multe evenimente organizate în această direcţie. Soiurile româneşti sunt însă pariul producătorilor locali când vine vorba de a cuceri noi orizonturi.

    „Trebuie să redescoperim soiurile româneşti de viţă-de-vie. România are un potenţial enorm, avem zeci de soiuri pe care le putem transforma într-un atu. Dacă pierdem această diferenţiere, vom fi uşor de înlocuit ca ţară producătoare de vin“, spunea recent Oliver Bauer, enologul cramei Ştirbey din Drăgăşani şi coproprietarul cramei Bauer, fondată alături de soţia sa în aceeaşi regiune viticolă.

    În România, mai puţin de un sfert din suprafaţa cu viţă-de-vie este acoperită cu soiuri româneşti, conform datelor Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) citate pe platforma revino.ro, un agregator de tipul Trip Advisor care le oferă vizitatorilor toate informaţiile de care au nevoie pentru a organiza vizite la crame.

    Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie pentru producţia de vin în România este de circa 183.000 de hectare, poziţie ce plasează piaţa locală pe locul zece la nivel mondial şi pe poziţia a cincea în UE.

    „Suprafaţa totală cultivată cu viţă-de-vie a fost anul trecut de 182.500 de hectare. Viile locale continuă să treacă printr-un amplu proces de restructurare şi reconversie, ajutate de fondurile UE din programul naţional de sprijin. An de an, în exerciţiul bugetar 2014-2020, România primeşte 47,5 milioane de euro”, spun oficialii Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri (APEV).

    Anterior – şi în perioada 2007-2013 – România a beneficiat de fonduri europene nerambursabile în acest scop. Pentru fiecare hectar, antreprenorii primeau circa 14.000 de euro, potrivit datelor ZF. Odată cu fondurile de la UE au fost realizate investiţii importante în domeniu şi au apărut şi tot mai mulţi jucători de nişă, specializaţi pe segmentul premium. Acest segment a devenit de altfel printre cele mai efervescente, cu nume precum Catleya sau Rasova care şi-au făcut loc pe această piaţă în ultimii ani.

    Pe piaţa din România, în total, există peste 180 de crame care produc vin îmbuteliat, numărul lor fiind pe o tendinţă ascendentă continuă în ultimul an, arată datele portalului de specialitate crameromania.ro. Cele mai multe nume care apar sunt crame butic, ce îşi concentrează atenţia pe producţia de vinuri premium.

    Această schimbare de paradigmă vine în contextul în care şi comportamentul de consum s-a schimbat, iar românii s-au orientat tot mai mult către licoarea lui Bacchus şi tot mai mult către vinuri premium. Mai mult, în ultimii ani, alegerea vinurilor a devenit o activitate tot mai documentată, astfel că un consumator se uită atât la cramele producătoare sau soiurile de struguri, cât şi la culoarea vinului – alb, rosé sau roşu.

    Dezvoltarea apetitului pentru vin, accesul la informaţie şi creşterea puterii de cumpărare au făcut ca românii să îşi schimbe comportamentul de consum, astfel că preferă din ce în ce mai mult vinuri seci, în detrimentul celor demiseci. Totodată, câştigă teren vinurile roşii, rosé şi spumantele în detrimentul vinurilor albe liniştite, care au ţinut mulţi ani capul de afiş.

    Astfel, treptat românii încep să se asemene tot mai mult cu consumatorii din ţările dezvoltate precum Franţa sau Italia, două nume cu tradiţie şi greutate în lume în domeniul vinului. În aceste ţări şi consumul de vin este pe măsură, licoarea lui Bacchus fiind consumată la masă, cu ocazia unor evenimente sau în timpul liber.

    În România cultura vinului nu este la fel de dezvoltată, ba chiar există o scindare între urban şi rural. În timp ce în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării consumul este pe un trend ascendent, în mediul rural se consumă alte tipuri de băuturi alcoolice sau vin produs în casă. În Capitală însă şi în oraşe precum Cluj-Napoca şi Timişoara, pe fondul creşterii puterii de cumpărare, consumatorii ies mai des în oraş şi cheltuie mai mult. Ba chiar se reorientează de la bere către vin.

    Un român consumă în medie 20 de litri de vin pe an, la fel de mult ca un grec sau un britanic. Prin comparaţie, marii consumatori ai lumii vin din Portugalia, Franţa şi Italia, unde consumul mediu este dublu, arată calculele BM pe baza datelor OIV – Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului. Cei mai mari consumatori de vin sunt de regulă şi cei mai mari producători.

    Cea mai mare parte a vinului „made in Romania” rămâne pe piaţa internă, fiind destinat consumului local. Ponderea exportului este astfel de nici 5%. În acest context, o bună parte din consumul local de vin provine din producţia internă. Acest lucru este normal pentru o ţară care are o producţie semnificativă, cum este cazul României sau al Franţei şi Italiei, spunea recent Victor Ciupercă, vicepreşedintele APEV – Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri.

    „Cererea internă foarte mare îi determină pe producătorii români să îşi orienteze eforturile către România şi nu către export. Mai mult, preţul de export este mai mic decât cel de pe piaţa locală, astfel că situaţia are o explicaţie clară”, afirma şi Dan Balaban, antreprenorul care deţine împreună cu oenologul Bogdan Costăchescu producătorul de vinuri premium Davino.

    Producţia locală este suficient de mare pentru a acoperi consumul intern. Mai exact, 2018 se prefigurează a fi cel mai bun an din ultimul deceniu pentru producţia de vin, cu un total de 5,2 milioane de hectolitri. Această valoare plasează România pe locul 12 la nivel mondial şi 6 european, suflând în ceafa Portugaliei, unul dintre marile nume în ceea ce priveşte producţia licorii lui Bacchus. Producţia de vin a României a crescut cu peste 20% anul trecut, jucătorii vorbind de un an excepţional din punct de vedere cantitativ. Calitativ, mai e nevoie de câteva săptămâni pentru a se da un verdict.

    „A fost un an excepţional pentru producţia de vin – cantitativ vorbind. Un astfel de an vine cam o dată la un deceniu. Însă este greu să corespundă acest nivel şi cantitativ, şi calitativ, de regulă ai cantităţi mici şi calităţi excepţionale şi invers”, spunea recent Cristian Podar, administrator al Villa Vinea, producător de vin din zona Transilvaniei.

    Pe piaţa din România există 37 de podgorii care au fost reunite în opt regiuni viticole, dintre care cea mai extinsă este cea a Dealurilor Moldovei, care se întinde pe aproape 70.000 de hectare. Pe poziţia a doua se află Dealurile Munteniei şi Olteniei, cu peste 50.000 de hectare. Podiumul este încheiat de Podişul Transilvaniei.

    Dincolo de cifre şi de businessul din spatele lor, unii zic că vinul este un obiect de cult şi o experienţă culturală, la fel ca arta. Alţii spun că „iubirile, anii şi paharele de vin nu se numără niciodată”. Sunt şi „poeţii” care afirmă că vinul este ca un puzzle pentru că fiecare consumator trebuie să îi studieze culoarea şi claritatea, trebuie să îl respire, iar apoi să îl deguste, pentru ca în final să se contureze o imagine clară şi de ansamblu. Nu degeaba vinul este supranumit „băutura zeilor”, deşi astăzi muritorii sunt cei care se bucură de el.

  • Una dintre cele mai STRĂLUCITE minţi ale României. La numai 4 ani îi uluia pe toţi cu capacitatea lui. La 5 ani era deja un GENIU MONDIAL

    Planul locuinţei a fost creat de către arhitectul Petre Antonescu, cel care a mai realizat planurile Primăriei Municipiului Bucureşti, Băncii de Investiţii Bucureşti şi ale Palatului Administrativ din Craiova. 

    Clădirea a fost construită în stil Art Nouveau cu influenţe baroce şi este compusă din subsol, parter şi pod, unde se aflau camerele servitorilor. Locuinţa prezintă ancadramente ale ferestrelor şi decoraţiuni vegetale în zona intrării principale. În interior pot fi observate decoraţiuni ale pereţilor din lambriuri din lemn şi mătase. Zidăria clădirii este din beton şi glafurile din marmură. Camerele au podelele acoperite de parchet clasic şi în baie regăsim gresie. Din salonul principal este construită o mică estradă unde era amplasat pianul lui Lipatti. Tot la interior se regăsesc sobele originale, mobilierul original şi plafoanele decorate parţial.

    „Casa noastră din Bucureşti era totdeaună scăldată în lumină. Odaia lui Dinu era exact lângă a mea, cea a soţului meu mai departe, pentru că el întârzia noaptea cântând la vioară” afirma Anna Lipatti, mama pianistului.

    Aceasta nu este, însă, locuinţa în care s-a născut Dinu Lipatti, pe atunci familia se afla într-o casă de pe strada Grigore Alexandrescu de la nr.17. În a doua locuinţă a familiei s-a născut fratele lui Dinu, Valentin Lipatti. Aceasta era amplasată pe strada Povernei 23.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Cătălin Creţu, General Manager pentru România, Croaţia, Slovenia şi Malta în cadrul Visa: “Viitorul plăţilor în transportul public se întâmplă deja. Unde este România”

    Când vine vorba de transportul public, nu contează doar cum, ci şi cât de rapid şi de uşor te deplasezi. Pe măsură ce populaţia urbană creşte, transportul public este supus presiunii de a deplasa cât mai mulţi oameni prin sistem, cât mai rapid cu putinţă. Astăzi, mai bine de jumătate din populaţia lumii locuieşte la oraş şi, până în 2050, se estimează că această proporţie va ajunge la două treimi. Cu o pondere atât de mare a populaţiei unei ţări şi a producţiei economice concentrate în oraşe, există o oportunitate imensă de a spori şi mai mult creşterea economică şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru miliarde de oameni.
    La nivel mondial, oamenii cheltuiesc până la 800 de miliarde de dolari pe an pe biletele de transport public, iar un procent foarte mare din această sumă se plăteşte în numerar. Am văzut cu toţii cozile de la turnichete la orele de vârf sau ne-am scotocit prin buzunare după mărunţiş să cumpărăm bilete. Nu mai este nevoie să trecem printr-o astfel de experienţă. Tehnologia contactless poate contribui la reducerea nevoii de bilete tradiţionale sau carduri inteligente de călătorie şi, astfel, la scăderea costurilor operaţionale cu acceptarea numerarului. În acelaşi timp, permite consumatorilor să călătorească mai rapid şi mai uşor cu transportul public, iar gestionarea reţelei de către operatori de transport devine mai puţin costisitoare.
    Adoptarea pe scară largă a plăţilor digitale ar putea reduce semnificativ costurile asociate transportului în comun şi sistemelor de taxare întreţinute de municipalităţi, potrivit unui studiu care evaluează impactul economic al digitalizării plăţilor în marile oraşe ale lumii, comandat de Visa şi realizat de Roubini ThoughtLab. Studiul a constatat că agenţiile de transport cheltuie în medie 14,5 cenţi din fiecare dolar încasat fizic, comparativ cu doar 4,2 cenţi pentru fiecare dolar încasat digital.
    Visa, în calitate de lider mondial în tehnologie, îşi propune să transforme modul în care călătorim şi beneficiază de o multitudine de soluţii şi know-how pentru a facilita extinderea tehnologiei contactless în transportul public la nivel mondial. Prin intermediul Centrului nostru de Excelenţă în Transport, lucrăm cu companii din industria transporturilor pentru a îmbunătăţi experienţa de călătorie a consumatorilor, indiferent că aleg să se deplaseze cu maşina, cu trenul sau cu avionul. Astăzi, călătoriile cu cardurile Visa contactless sunt posibile în numeroase oraşe din întreaga lume, prin parteneriate cu operatori de transport public sau autorităţi la nivel internaţional. 
    În România, locuitorii şi turiştii din Sibiu se bucură începând cu anul acesta de posibilitatea de a-şi achita călătoriile cu mijloacele de transport în comun folosind cardul contactless, la fel ca şi cetăţenii din alte metropole, precum Londra. În alte oraşe mari din ţară se folosesc cartele contactless pentru plata transportului în comun, care pot fi încărcate de pe cardul bancar sau prin plata cu numerar. Şi în aceste oraşe se poate introduce tehnologia ce permite plata contactless cu cardul bancar direct în mijloacele de transport. Adoptarea rapidă a tehnologiei contactless din ultimii câţiva ani creează premisele necesare dezvoltării reţelei de plăţi contactless în sectorul transportului, dat fiind că am atins deja masa critică de utilizatori. Mai mult, orice oraş cu potenţial turistic ar trebui să introducă plăţile contactless pentru a încuraja turiştii străini să folosească transportul public, deoarece achiziţionarea biletelor de hârtie poate fi foarte incomodă şi necesită mult timp.
    Pentru o transformare completă a experienţei călătorilor, am dezvoltat o gamă de instrumente şi soluţii care pot ajuta companiile şi operatorii de transport să personalizeze o soluţie potrivită ofertei lor specifice pentru clienţi, cum ar fi Visa Ready for Transit, programul Visa Global Transit Solutions, Platforma Visa Developer şi Visa Token Service. Pentru consumatori, acest lucru ar putea însemna că nu trebuie să îşi mai facă griji în legătură cu achiziţionarea biletelor de tren în avans sau cu scotocitul după mărunţiş pentru a plăti parcarea. În plus, pe măsură ce comportamentul consumatorilor se schimbă, Visa se gândeşte şi la felul în care ar putea arăta viitorul transportului public, în care serviciile de localizare, Bluetooth sau biometria ar putea revoluţiona modul în care ne deplasăm.
    Astfel de programe sunt relevante din perspectiva mai largă a unui oraş inteligent datorită implicaţiilor economice şi sociale. Pe lângă faptul că permite realizarea unor economii, tehnologia contactless îmbunătăţeşte experienţa celor care fac naveta, reducând timpul de aşteptare la automatele de bilete, simplificând procesul de plată şi, astfel, reducând traficul şi aglomeraţia. Îmbunătăţind experienţa pasagerilor din trafic şi ajutând operatorii de transport în comun să îşi reducă costurile, plăţile contactless oferă o experienţă mai bună oricui, oriunde s-ar afla.

  • A pornit afacerea în mansardă, iar acum are zeci de milioane de clienţi

    Yves Rocher s-a născut pe 7 aprilie 1930, în satul La Gacilly, Morbihan, în regiunea Bretania din vestul Franţei. La vârsta de 11 ani, a intrat la Colegiul Saint-Sauveur din Redon, însă a abandonat şcoala din cauza unor probleme de sănătate. Trei ani mai târziu tatăl său a murit, aşa că Rocher a ajutat-o pe mama sa să ducă mai departe afacerea cu textile a familiei.

    Încă din copilărie, el a fost fascinat de studiul plantelor din colecţiile de ierbare ale bunicului său.

    Ulterior, a învaţat de la un vraci din satul natal reţeta pentru un unguent hemostatic, pe care a început să îl prepare în laboratorul din mansarda casei sale, din plante crescute în grădină, împreună cu alte ceaiuri şi creme; treptat, şi-a îmbogăţit gama de produse cu loţiuni şi săpunuri făcute în casă. 

    În 1959, Yves Rocher a pus bazele propriei companii, însă, deoarece nu avea suficienţi bani pentru a deschide un magazin, s-a gândit să vândă mostre din produsele sale prin poştă, ataşându-le revistei Ici Paris. Zece ani mai târziu a deschis primul magazin, iar în scurt timp compania s-a extins în toată Franţa, apoi pe plan internaţional. 

    În 1982, Yves Rocher a fondat în Fougerêts, Morbihan, compania de textile Françoise Saget, numită după unul dintre strămoşii săi. Prin intermediul acesteia, comercializa lenjerie pe internet şi prin intermediul cataloagelor. Compania a făcut parte din grupul Yves Rocher până în 2006, când a fost vândută grupului Activa Capital.

    Antreprenorul a fost activ şi pe scena civică, ocupând funcţia de primar al localităţii La Gacilly în perioada 1962-2008; a fost, de asemenea, ales şi în Consiliul General din Morbihan în 1982 şi în Consiliul Regional al Bretaniei în 1992. Cu toate că Rocher a fost uneori criticat ca fiind atât principalul angajator din zonă, cât şi reprezentantul politic al acesteia, compania sa a jucat un rol important în devoltarea economică a localităţii natale şi a împrejurimilor, prin construcţia de fabrici şi de laboratoare, dar şi prin deschiderea unei grădini botanice. El a fost numit ofiţer al Legiunii de Onoare în 1992, fiind ales comandant al acesteia 15 ani mai târziu.

    Yves Rocher a avut trei fii – Didier, căruia i-a cedat conducerea businessului în 1992 – , Daniel şi Jacques. În 1994 Didier a murit, aşa că antreprenorul s-a întors la cârma companiei, păstrându-şi poziţia până pe 26 decembrie 2009, când a murit de leucemie. În prezent, compania este condusă de nepotul său, Bris Rocher, care a fost anterior vicepreşedinte al acesteia. Potrivit site-ului companiei, grupul Rocher numără 16.000 de colaboratori, 30 de milioane de clienţi şi 300 de milioane de produse vândute la nivel mondial şi generează venituri anuale de circa 2 miliarde de euro. 

  • Arabia Saudită, ocolită la nivel mondial, după asasinarea jurnalistului Khashoggi. Nemţii îi cer directorului Siemens să facă un gest de ripostă

    Mai mulţi oficiali, inclusiv directorii de la Deutsche Bank, Uber Technologies şi ABB, au decis să se retragă de la conferinţa programată între 23 octombrie şi 25 octombrie, la Riad.

    Preşedintele Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), Andrea Nahles, i-a cerut lui Kaeser să urmeze exemplul celorlalţi oficiali şi să renunţe la planul său de a călători în Arabia Saudită.

    “Sper că Joe Kaeser se va gândi mai bine la acest lucru”, a declarat Nahles pentru publicaţia Bild am Sonntag.

    Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a susţinut că o astfel de decizie transmite mesajul potrivit.

    “Cu siguranţă nu aş participa la un eveniment defăşurat la Riad în acest moment. Şi îi înţeleg pe cei care s-au retras”, a declarat Maas.

    Norbert Roettgen, membru al formaţiunii politice a cancelarului german Sngela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată, i-a cerut de asemenea lui Kaeser să se retragă de la conferinţa din Arabia Saudită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întrebările la examenul de admitere la prestigioasa Universitatea Oxford. Le puteţi rezolva?

    De curând, conducerea universităţii a făcut publice unele dintre întrebările la care au trebuit să răspundă în anii anteriori studenţii care candidau pentru obţinerea unui loc la această universitate, iar unele dintre acestea le găsiţi mai jos:

     
    Ce determină ca un roman să aibă o încărcătură politică? Această întrebare este adresată studenţilor care candidează pentru un loc la Facultatea de Limbi Străine, secţia de limba franceză.
     
    Una din 4 cauze ale decesului în Marea Britanie este reprezentată de o anumită formă de cancer, pe când în Filipine procentul este de 1 la 10. Ce factori cauzează această diferenţă? Această întrebare este adresată studenţilor care candidează pentru un loc la Facultatea de Medicină.
     

  • Declin ISTORIC: Cea mai mare piaţă auto a lumii se PRĂBUŞEŞTE

     Achiziţiile de autoturisme de către dealeri s-au prăbuşit pentru a treia lună consecutiv, a anunţat un grup din industrie. În contextul deteriorării continue a relaţiilor comerciale cu SUA şi cu vânzările auto în creştere modestă deja, industria s-ar putea confrunta cu prima contracţie din anii ‘90 cel puţin.
     

  • BREAKING NEWS: Diagnostic grav pentru Simona: “Azi am făcut RMN-ul şi am aflat”. Problema cu care se confruntă liderul mondial şi marele pericol care o pândeşte

    Constănţeancă şi-a anunţat fanii printr-un tweet cruntul diagnostic aflat, fiind în pericol să rateze Turneul Campioanelor din Singapore: “Salutare, tuturor! Am vrut să vă ofer rapid noutăţi în privinţa stării mele. Am făcut azi un RMN la spate şi am aflat că am hernie de disc. Voi discuta cu doctorii în zilele următoare şi sper că voi reveni cât mai repede cu detalii. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere!”, a fost mesajul campioanei din Constanţa.

    “Accidentată la spate în timpul unui antrenament înaintea turneului de la Wuhan, Simona a jucat cu o discopatie şi, probabil, problema sa s-a agravat, după acest diagnostic fiind  nevoie de un tratament conservator insistent cu repaus îndelungat. Dacă durerile persiseă, Simona e pasibilă de intervenţie chirurgicală”, spune un medic specialist, constultat de ProSport. În funcţie de recomandarea medicului pe care-l va consulta Simona, ea va afla dacă ar putea participa la Turneul Campioanelor (20-27 octombrie).

    Hernia de disc se caracterizează prin ruperea inelului fibros de la marginea discului vertebral, permiţând hernierea materialului nucleului pulpos, care va interesa rădăcinile nervoase.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro