BusinessMagazin

Tag: miza

  • Miza alegerilor locale se ridică la zeci de miliarde de lei. Care este însă valoarea unui vot în Bucureşti sau Botoşani?

    3.365 este un alt număr pe care e important să îl reţineţi: reprezintă valoarea în lei a unui vot în România. El diferă, desigur, în funcţie de regiune; un vot în Bucureşti valorează 4.500 de lei, în vreme ce unul în Ialomiţa doar 2.800 de lei.

    Miza alegerilor locale din iunie este, aşadar, uriaşă: vorbim de zeci de miliarde de euro care trebuiesc administraţi astfel încât rezultatele să nu se lase aşteptate până cu 6 luni înainte de alegerile din 2020.

    Am încercat să desluşim ce s-a întâmplat cu banii oraşelor, comunelor şi satelor din România în ultimii patru ani şi să aflăm unde ar trebui investiţi aceştia în următorii patru; care sunt problemele pe care le avem la nivel local şi care sunt şansele să rezolvăm o parte dintre ele.

    Veţi citi, în paginile următoare, despre coşuri de gunoi de 2.800 de lei şi crizanteme cumpărate cu peste 300 de lei firul; despre cum 35% din gospodăriile României au toalete în curte, în vreme ce media europeană e de 2%; despre faptul că avem acelaşi număr de kilometri asfaltaţi şi de drumuri de ţară. Cel mai important, însă, veţi citi unde se duc cele peste 60 de miliarde de lei care reprezintă bugetul satelor, comunelor şi oraşelor din România.

    Ca de obicei, ciclul electoral începe cu întrebarea caragialească „eu cu cine votez?“. Şi tot ca de obicei, această întrebare nu are răspuns; nu că nu ar exista opţiuni, dar eterna promisiune a partidelor cu aducerea „oamenilor noi“ nu pare să se fi materializat nici în 2016.

    Alternanţa dintre stânga şi dreapta nu s-a făcut de-a lungul anilor în mod natural, ci mai degrabă ca urmare a unor alegeri caracterizate prin dorinţa de a înlătura un partid de la putere. Deşi stânga a câştigat toate alegerile locale din 1992 şi până astăzi, au existat momente în care opoziţia s-a apropiat destul de mult de câştigarea majorităţii primăriilor; în 1996, 2004 şi 2008 partidele de dreapta sau centru-dreapta au câştigat un număr semnificativ de mandate. Singurul partid constant în ultimii 24 de ani a fost UDMR, care a obţinut la fiecare ciclu electoral între 100 şi 150 de mandate de primari.

    A spune că imaginea politicianului român este una extrem de proastă este deja un clişeu; situaţia de astăzi, cu aproape jumătate dintre primarii ce conduc reşedinţe de judeţ aflaţi în vizorul DNA, este relevantă în acest sens. Dacă ne uităm la consiliile judeţene, acolo situaţia stă şi mai rău: aproape două treimi dintre preşedinţii CJ sunt condamnaţi sau anchetaţi pentru diverse fapte.

    Toate alegerile sunt în mod egal foarte importante, explică sociologul Andrei Boţeşteanu, dar „semnul sub care sunt organizate acestea poate fi însă considerat unul aparte, pe fondul unui dialog şi pe fondul acţiunilor anti-corupţie. „Nu cred că oamenii sunt mai interesaţi de alegerile generale, dimpotrivă: alegerile locale au teme cu care alegătorii pot relaţiona perfect. Dar alegerile generale sunt mai uşor de discutat, fiind dincolo de sfera imediată a utilului. Alegerile generale sunt încărcate de ideologii şi principii atât de mult rafinate încât devin simple: ai lor sunt răi, ai noştri sunt buni, sau mai des întâlnitul «toţi sunt la fel». Cred, de asemenea, că votanţii din mediul urban sunt interesaţi şi de alegerile din mediul rural. Nu mai suntem demult atât de izolaţi încât să nu respirăm acelaşi aer, să nu ne vizităm unii pe alţii sau să nu avem cunoştinţe sub un primar sau altul. Iar cei care teoretic s-ar putea feri de toate, probabil că vor folosi alegerile locale şi ca un barometru pentru cele generale“.

    Alegerile locale din acest an vor avea loc la data de 5 iunie şi vor fi organizate după noi reguli, cu primari aleşi într-un singur tur şi şefi de consilii judeţene aleşi indirect, prin votul consilierilor judeţeni. Modificări au fost aduse şi în privinţa sistemului de vot, fiind pregătit un sistem informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. În urma implementării acestui proiect, alegătorii care doresc să îşi exprime opţiunea prin vot nu vor mai prezenta actul de identitate membrilor secţiilor de votare, ci operatorului unui calculator. Ulterior, sistemul va semnala dacă persoana respectivă a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, dacă şi-a pierdut drepturile electorale, dacă este arondată la altă secţie şi dacă şi-a mai exercitat dreptul la vot la acelaşi scrutin.

     

  • Care este legătura dintre salariile mari şi componentele auto sofisticate

    La doi ani de când Markus Schaefer, membru în consiliul de administraţie al Mercedes-Benz Cars şi supply chain manager, a venit la Sebeş pentru a vesti investiţia de 300 de milioane de euro, neamţul a făcut un anunţ discret, dar cu o importanţă şi mai mare. „În această locaţie ne vom angaja la dezvoltarea altor noi proiecte ce ţin de trenul de rulare, în viitor. Suntem la începutul activităţii noastre. Avem mult potenţial de dezvoltat. Ce ne dorim este să dezvoltăm acum această uzină şi să vedem proiectul dus mai departe“, a spus executivul de la Daimler.

    Atragerea de componente din trenul de rulare înseamnă mai exact producţie de motoare şi axe. Şi pentru că uzina din România este supravegheată direct de către cea din Stuttgart, înseamnă că producţia de acolo se poate replica şi aici, adică şi motoare. Mai mult, declaraţia vine după ce Daimler deja a cumpărat mai mult teren lângă situl actual de producţie din Sebeş, unde compania se poate extinde în voie. Întrebat dacă terenul a fost cumpărat doar pentru a-l securiza, decizie deseori adoptată de companii pentru a se asigura că nu vine nimeni să construiască aproape de ei sau pentru a-l utiliza, Markus Schaefer a spus doar că Daimler „doreşte să se dezvolte în continuare“.

    Spre comparaţie, la Stuttgart se produc anual circa 1,5 milioane de cutii de viteze, adică de cinci ori mai multe decât anul trecut la Sebeş, alături de aproape 700.000 de motoare. În România miza o reprezintă atragerea producţiei noului motor de 2,0 litri diesel, motor care poate ajunge la vânzări de sute de mii de unităţi anual. Cu o producţie de cutii de viteze de aproape un milion de unităţi alături de o producţie de 500.000 de motoare, Daimler poate urca rapid chiar şi pe cea de-a doua poziţie în topul exportatorilor, şi chiar întrece Dacia, dacă aici vor fi produse motoare şi mai scumpe decât cel de 2,0 litri.

    Potrivit Daimler, la Star Transmission deja se produc pe lângă cutii de viteze şi componente pentru acestea, dar şi pentru motoare. „Cifra de afaceri ar putea trece de un miliard de euro cu noua cutie de viteze; acest lucru depinde de producţie şi mai ales de cererea din piaţă. Vom continua să urcăm şi în topul exportatorilor“, a spus Falk Pruscha, director general al Star Transmission şi Star Assembly. Anul trecut Star Transmission a urcat pe locul 10 în topul exportatorilor cu o producţie de 300.000 de cutii de viteze (cele mai multe cu şapte trepte) şi 8 milioane de componente mici pentru cutii.

    Compania a demarat în acestă lună producţia noii cutii de viteze, iar până la finalul anului previziunile se referă la triplarea producţie, sau chiar mai mult. În prezent compania are la Sebeş o suprafaţă de producţie de 120.000 mp, iar la Cugir încă 25.000 mp. Două treimi din suprafaţa actuală de la Sebeş, de 120.000 mp, sunt dedicate halei noi pentru cutia cu nouă trepte.

    Noua cutie cu nouă trepte se regăseşte pe 20 de modele Mercedes-Benz, iar potenţialul său este de a ajunge la peste 800.000 de unităţi anual, produse la Stuttgart şi Sebeş, însă compania nu a specificat niciun detaliu legat de mixul de producţie. Cu un preţ mediu de 3.000 de euro, dacă jumătate din producţie ar fi la Sebeş, numai transmisia cu 9 trepte ar aduce exporturi de 1,2 miliarde de euro, suficient pentru companie să urce direct pe podiumul exportatorilor.
    Cel mai mare exportator al României este Dacia, în timp ce Ford România a pierdut anul trecut o poziţie, coborând de pe locul trei pe patru, după ce a mutat motorul de 1,5 litri Ecoboost în Ţara Galilor, iar producţia lui B-Max a scăzut uşor.
    „La finalul anului trecut aveam 1.800 de salariaţi, iar până la finalul acestui an vom mai recruta 500, pentru a creşte numărul schimburilor în uzina care produce cutia de nouă trepte. Acum producem într-un singur schimb, iar până la sfârşitul lui 2016 vom ajunge la trei schimburi de producţie“, a subliniat Falk Pruscha.

    Având în vedere creşterea puternică a producţiei de cutii de viteze până la finalul acestui an, compania are în plan să dezvolte livrările şi pe calea ferată, nu doar pe calea transportului rutier. În 2014, în momentul punerii pietrei de temelie a fabricii, fostul premier, Victor Ponta, le spunea nemţilor de la Daimler că vor circula în 2015 de la Sibiu la Nădlac pe autostradă. La doi ani de la acele declaraţii nici măcar drumul până la Sibiu nu se face integral pe autostradă; al treilea lot al autostrăzii Sibiu-Orăştie, adică 22 km, între localităţile Sălişte şi Cunţa, este închis din septembrie 2015, iar redeschiderea, în cel mai bun caz, va fi făcută în septembrie anul acesta. Cele mai optimiste previziuni indică 2017 ca termen de ianugurare al autostrăzii spre Nădlac, ceea ce se traduce, practic, în doi ani de întârziere.

    „Căutăm noi posibilităţi de transport şi ne uităm şi spre alternativa de transport feroviar pentru viitor. Acum discutăm cu guvernul pentru a conecta situl de aici la calea ferată. Avem infrastructura la o distanţă de trei kilometri şi trebuie să vedem cum ne putem conecta pentru a putea transporta mai eficient“, a spus şeful fabricii Star Transmission.

    Săptămâna trecută, comisia de transport din Parlamentul European a făcut o vizită la Ministerul Transporturilor, tocmai pentru a promova transportul feroviar în detrimentul celui rutier. Pe de altă parte, transportul de marfă pe calea ferată are în România o viteză medie de 23 km/h, iar infrastructura de autostrăzi abia reuneşte 700 km.


     

  • Diavolii se îmbracă de la Prada. Românii preferă online-ul

    ZOOT, answear.com şi Uterque (parte din grupul Inditex, proprietarul Zara) sunt doar câteva dintre brandurile care au atacat piaţa online de modă din România în ultimul an. Toate vorbesc despre potenţialul pieţei şi despre câtă importanţă acordă românii felului cum arată.

    Gigantul spaniol Inditex, liderul mondial al pieţei de modă, care deţine în portofoliu nume precum Zara, Bershka sau Pull & Bear, a ales să aducă cel de-al optulea său brand (singurul care lipsea din România) întâi online şi apoi să deschidă primele magazine. Aceasta este o primă mutare de acest gen: un brand care intră pe o piaţă întâi online, când de obicei mişcarea este fix invers.

    Spaniolii au fost însă încurajaţi de evoluţia vânzărilor online pentru celelalte branduri. Operaţiunile online au ajuns să contribuie cu 7-8% la vânzările de aproape 300 milioane de euro în România ale grupului Inditex, liderul pieţei locale de modă, potrivit surselor Business Magazin. Online, spaniolii sunt prezenţi cu toate cele şapte branduri care au şi 108 magazine fizice în România, iar, mai nou, Uterque s-a alăturat acestora. Vânzările online nu sunt însă înregistrate de entităţile juridice din România, care administre-ză doar magazinele fizice. Vânzările realizate pe internet de brandurile Inditex sunt contorizate de grup, în Spania, la sediul central al companiei. Acolo sunt de altfel şi procesate comenzile care pornesc din toate colţurile lumii şi care sunt apoi expediate din inima imperiului Inditex către destinatari.

    Inditex este un imperiu de 21 miliarde de euro şi peste 7.000 de magazine sub opt branduri prezente în toate colţurile globului. Grupul spaniol este fondat şi controlat de antreprenorul spaniol Amancio Ortega, al doilea cel mai bogat om de afaceri din lume după Bill Gates, cu o avere estimată la 70 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires. Spaniolii au intrat pe piaţa locală în 2004 în sistem de franciză cu brandurile Pull & Bear şi Zara, pentru ca trei ani mai târziu să intre direct. Astăzi ei au 108 magazine fizice sub şapte branduri, respectiv Zara, Zara Home, Bershka, Stradivarius, Pull & Bear, Massimo Dutti şi Oysho. Pe online, spaniolii au intrat în România prima dată în 2013 cu brandul Pull&Bear, iar apoi s-au extins şi cu celelalte.

    Ultimul nume din portofoliul local este Uterque, un brand lansat în 2008, care pune accentul pe pantofi, genţi şi accesorii, însă are şi o colecţie de haine, doar că mai redusă decât a brandurilor Zara sau Massimo Dutti. În ceea ce priveşte poziţionarea, Uterque se adresează clienţilor cu veni-turi peste medie, în contextul în care o ja-chetă costă între 1.000 şi 2.500 de lei (220 şi 550 de euro), iar o geantă are un preţ cuprins între 500 şi 1.500 de lei (110 – 330 de euro). Apetitul românilor pentru cumpărături pe internet i-a convins pe spanioli să continue expansiunea pe acest segment de piaţă.

    Online-ul s-a dezvoltat puternic în ul-timii ani, cucerind iniţial piaţa de electro-IT, apoi cele de carte, de cosmetice şi de haine. Circa 2,7 milioane de români şi-au făcut anul trecut cel puţin o dată cumpărăturile pe internet, iar cei mai mulţi cumpărători (aproape 40%) s-au orientat către haine şi pantofi, urmă-toa-rele cele mai căutate produse fiind elec-tro-nicele, electrocasnicele şi apoi cos-me-ti-cele şi produsele de parfumerie, potrivit datelor din piaţă. Cumpărătorii se pot dubla, astfel că cei care cumpără haine pot achiziţiona şi parfumuri şi sunt înregistraţi în ambele categorii. În total însă, patru din zece români care fac shopping online au achiziţionat cel puţin o dată articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte de pe internet.

    Liviu Taloi, senior consultant în e-commerce şi online marketing în cadrul companiei ECOMpedia, spunea recent că distribuţia populaţiei pe sexe se respectă şi atunci când vine vorba de cei care cumpără online. Astfel, statisticile arată că sunt mai multe femei care cumpără online decât bărbaţi, ba mai mult, ele şi cheltuie mai mult. „În fashion vorbim de cumpărături de impuls, realizate de femei, pe când la electro-IT nu se întâmplă asta. La electronice sau electrocasnice şi valoarea medie a produsului este mai mare decât în modă, unde o bluză poate costa şi doar câteva zeci de lei“, explica el.

    Spre deosebire de electro-IT însă, unde un singur jucător are o cotă de piaţă importantă, în modă lupta se dă echitabil între jucătorii care sunt activi doar online, între mallurile de pe internet precum eMAG şi între retailerii tradiţionali care testează şi acest segment. România are circa 10 milioane de utilizatori de internet, respectiv jumătate din populaţia ţării. Dintre aceştia însă doar 27% fac şi cumpărături pe internet, arată datele ZF de la jucătorii din piaţă. Restul intră doar să citească ştiri, să petreacă timp pe reţele sociale sau să se documenteze despre anumite produse pe care să le cumpere apoi offline. În ceea ce priveşte profilul românilor care cumpără online, circa 84% provin din mediul urban şi au între 25 şi 35 de ani. În ultimul an se observă însă o creştere a achiziţiilor făcute şi de consumatorii din mediul rural. La fel, se observă că vârsta medie a consumatorilor este în creştere. Astăzi 15% dintre cei care fac shopping online au între 45 şi 55 de ani, numărul lor fiind în urcare cu 5% faţă de acum doi ani. Românii se află pe ultimul loc în UE după numărul de persoane care comandă bunuri sau servicii online, după cum arată un studiu al companiei de cercetare de piaţă Eurostat.

  • Cum vrea Monsanto să câştige încrederea micilor fermieri români?

    România are 3,6 milioane de ferme gospodăreşti, o treime din numărul total de ferme de acest tip din Uniunea Europeană, iar acestea deţin în acest moment o treime din suprafaţa însămânţată cu porumb la nivel naţional. Gospodăriile, chiar dacă sunt o piaţă foarte fărâmiţată, reprezintă potenţial pentru companiile care vând sămânţă să crească vânzările cu cel 30%.

    „Piaţa aceasta de fermieri mici este una foarte interesantă. Nu avem neapărat un obiectiv de a vinde mult, ci de a înţelege această piaţă pentru care noi nu avem informaţii, nu ştim specificul, cât este dispus să investească, care este nivelul de cunoştinţe şi prin intermediul distribuitorilor dorim să o înţelegem. Momentan vânzările acestea vor reprezenta sub 5%, dar promit mai mult, deoarece piaţa aceasta este o treime din total piaţă şi este una foarte promiţătoare pentru companiile de seminţe”, observă Octavian Chihaia, directorul general al Monsanto pentru Ro-mâ-nia, Bulgaria şi Re-publica Mol-dova.

    Monsanto este un producător american de pesti-cide şi seminţe modificate ge-netic şi convenţionale pentru agricultură şi principalul jucător de pe piaţa locală pentru sămânţa de porumb. Octavian Chihaia spune că renumele companiei de vânzător de OMG-uri (organisme modificate genetic) este în curs de transformare – pe piaţa din UE, seminţele modificate genetic sunt teoretic interzise, dar există o serie de excepţii prin care acestea pot fi folosite. „Ingineria genetică este eliminată treptat, deoarece a fost foarte controversată. Este eliminată aşa cum în trecut s-a redus şi utilizarea componentelor chimice în agricultură. Acum se discută despre biologie, despre simbioza dintre plantă şi un microorganism care oferă o toleranţă mai bună la boli şi dăunători, astfel se reduc mult substanţele chimice dar şi organismele modificate genetic”.

    Începând de anul acesta Monsanto a venit cu trei linii de produs destinate magazinelor pentru fermieri, cu soiuri de porumb adaptate condiţiilor mai puţin specializate sau destinate celor care cultivă porumb pe suprafeţe mai mici de trei hectare. „Acum cantitatea nu este mare, dar important este feedbackul. Trebuie să fim atenţi cum intrăm deoarece fermierii sunt foarte atenţi la costuri. În plus, partea tehnică nu este una prea dezvoltată, micii fermieri nu au cursuri de specialitate, sunt oameni de la ţară cu o altă cultură a terenului şi noi ne-am gândit să avem produse care să se preteze în tot acest peisaj. Aprovizionarea este de asemenea importantă, pentru că noi lucrăm cu parteneri, iar aici rolul distribuitorului este foarte important. Noi cu fermierul mediu şi mare avem deja o relaţie, dar cu cel mic nu am avut cum pentru că numărul este foarte mare, iar relaţia pe care trebuie să o dezvolţi este cea cu reţelele de magazine”, a spus şeful Monsanto pe România.

    Aproape tot ce se produce în aceste ferme gospodăreşti este folosit pentru autoconsum, ceea ce face ca de multe ori în statisticile oficiale consumul per capita din România să fie mult sub media europeană tocmai pentru că nu există „măsurători“ privind autoconsumul. Uneori proprietarii fermelor familiale îşi mai vând produsele în pieţe sau le folosesc pentru mici trocuri la nivelul comunităţii. Vânzările din pieţele agroalimentare sunt estimate de ZF la un miliard de euro anual. Din cei 3,6 milioane de proprietari de ferme gospodăreşti, peste 60% au 55 de ani sau mai mult şi sunt dispuşi să continue să lucreze în agricultură chiar şi după vârsta de pensionare, conform datelor Eurostat.

    În 2013, 6,4 milioane de români munceau în propria fermă de familie pentru autoconsum, conform datelor Eurostat, majoritatea practicând agricultură de subzistenţă. Pe de altă parte,  în ultimii ani se observă o tendinţă crescută în rândul persoanelor cu venituri peste medie de a-şi înfiinţa propria fermă gospodă-rească pentru a se asigura de calitatea alimentelor pe care le consumă. Numărul persoanelor care practică agricultura pentru a evita consumul de alimente din comerţ este însă mult mai mic faţă de persoanele pentru care agricultura este principală îndeletnicire. Potrivit datelor din piaţă, există o clasă mijlocie care doreşte să îşi facă mici grădini în preajma marilor oraşe unde să îşi producă propriile culturi, de regulă legume, dar până la urmă procentul acestora este de până 5% din ceea ce înseamnă micile grădini de legume existente în România.

    Producţia de cereale a României a scăzut cu 25% în 2015, potrivit datelor Eurostat, la 16.815 mii de tone, faţă de peste 22.000 de tone anul trecut. Este al doilea cel mai slab an pentru cereale din ultimii cinci, producţia fiind puternic afectată de secetă. Potrivit lui Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), scăderea cea mai mare, de circa 50%, a fost la porumb. Chiar şi zonele cele mai bune au avut producţii cu 15-20% mai mici decât anul trecut. Zonele bune au fost cele din sudul ţării, respectiv Brăila, Galaţi, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman. Sistemele de irigat au funcţionat, dar pe zone extrem de mici. S-au irigat 130-150.000 de hectare anul acesta dintr-un total de 10 milioane, adică extrem de puţin. În celelalte zone precum Mol-dova s-au înregistrat cam 60-70% pier-deri la porumb, iar în Transilvania 50-55%.

    „Ce vedem noi pentru primăvara anului acesta, spunem că fermierii intră într-un nou sezon strâmtoraţi financiar. Spre exemplu, mulţi dintre ei sunt fermieri care nu şi-au făcut încă planul pe culturi. Incertitudinea este determinată pe fondul situaţiei financiare din 2015 determinată de producţia mică din cauzasecetei. Acum mulţi fermieri doresc să‑şi securizeze activitatea în fermă, împotriva intemperiilor, a inputurilor şi se orientează către produse mai puţin costisitoare, cum ar fi păioasele şi floarea soarelui”, a spus Octavian Chihaia. Potrivit şefului Monsanto, se observă în piaţă o creştere şi o intenţie de creştere a suprafeţelor de floarea‑soarelui, cultură care tolerează lipsa precipitaţiilor. De asemenea s-a văzut o creştere a păioaselor, în special a grâului de toamnă.

    Pentru porumb, premisa este că suprafaţa va scădea. Potrivit unor studii, Monsanto estimează o scădere de 5% a vânzărilor de sămânţă hibridă, de la 1,7 milioane de hectare anul trecut la circa 1,6 milioane: „În vânzări nu vedem această scădere, vedem chiar o creştere şi pe cantitate şi pe valoare. Într-un an foarte sensibil financiar am încercat să venim în piaţă cu o propunere care să acopere nevoia de cost şi producţie. Produse care se pliază pe o plajă de preţ mai redus, dar şi şapte noi produse care sunt pentru fermierii care nu renunţă la investiţii. Anul 2016 este unul în care fermierii sunt mult mai atenţi la costuri şi tind să se orienteze către seminţele ieftine. Este o muncă mai asiduă a companiilor pentru a-i convinge să cumpere premium”.

  • O sa fie fumatul in România interzis total în spaţii publice?

    Interzicerea totală a fumatului în spaţii publice dar şi a vânzării produselor din tutun la o distanţă de mai puţin de 250 metri de spitale şi unităţi de învăţământ a iscat vâlvă în rândul susţinătorilor ideii, al producătorilor de tutun, dar şi între comercianţi şi operatorii de spaţii Horeca. Care este miza?

    Tot ce s-a impus cu forţa nu a funcţionat. Oamenii fac legislaţie din birouri fără să aibă contact cu realitatea”, spune Tinu Sebeşanu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA). Propus în urmă cu câteva luni, proiectul de lege a produs reacţii din partea celor vizaţi de acest demers.

    Pe de o parte susţinătorii proiectului argumentează că noile prevederi apără dreptul la sănătate, dar fac referire chiar şi la dreptul de liberă circulaţie, argumentând că într-un local care permite fumatul un nefumător nu se poate deplasa după bunul plac. Pe de altă parte, reprezentanţii industriei, ai comercianţilor şi ai afacerilor din horeca afirmă că noile reglementări vor duce la creşterea pieţei negre şi la scăderea locurilor de muncă din domeniile vizate (producţie, distribuţie, desfacere).

    Peste 250 de organizaţii medicale, academice, de tineret şi protecţie a drepturilor copiilor şi a dreptului la sănătate au constituit Coaliţia România Respiră, care a semnat propunerea de modificare a legii privind efectele negative ale consumului de tutun. „Alături de Austria, Cehia şi Slovacia, România oferă protecţie limitată sau chiar deloc în ceea ce priveşte fumatul pasiv, în principal din cauza unei legislaţii ineficiente, limitate şi prost puse în aplicare”, arată un comunicat al Coaliţiei România Respiră.

    Pe de altă parte, Sebeşanu consideră că dreptul cel mai important câştigat la revoluţie este dreptul de a alege. „Tot aud exemple referitoare la ce se întâmplă în SUA, unde este interzis fumatul în public, iar eu am trăit acolo. Ar trebui să ne gândim şi la faptul că ei au început o campanie de educare în anii ‘70. Nu poţi veni cu o măsură represivă brusc, peste noapte. În alte ţări au început să limiteze fumatul şi în paralel au derulat campanii de educare a tinerilor. Iar în secunda în care au oprit total fumatul în public consumul era deja redus”, afirmă Tinu Sebeşanu.

    Anul trecut, HORA a desfăşurat o cercetare în rândul a peste 9.200 de persoane juridice cu activităţi în domeniul horeca, iar 70% dintre respondenţi au declarat că fumatul trebuie limitat în zone speciale, în cadrul operatorilor din industria ospitalităţii; 60% au indicat că numărul de clienţi şi veniturile vor scădea în cazul în care fumatul este complet interzis. „Lumea circulă prin Europa şi ia frânturi de ici-colo, din care vrea să facă legi care n-au cap şi nici coadă. Când vin normele metodologice, constată că nu se pot aplica, aşa cum s-a întâmplat cu bacşişul. Sunt legi făcute de birocraţi care n-au lucrat o zi în industrie şi nu înţeleg cum funcţionează”, mai spune Tinu Sebeşanu.

    Tot el este de părere că pierderile industriei „ar fi masive, nu numai pentru că nu mai intră clienţi, ci şi pentru că timpul de stat la masă se reduce substanţial, la fel şi consumul. Noi am avut o scădere de 30% în venituri în prima săptămână atunci când s-a aplicat prima oară legea. Iar acum propunerile de restricţii sunt mult mai drastice”. Pe de altă parte, conform legii în vigoare, respectiv 349/2002, care reglementează fumatul în spaţiile publice, atunci când proprietarii sau managerii de baruri şi resturante nu stabilesc că fumatul este interzis în localurile respective, legea impune separarea efectivă a spaţiilor.

    Şi reprezentanţii industriei tutunului au o poziţie fermă: „Este arhicunoscut că produsele noastre prezintă riscuri asociate de sănătate şi considerăm că sunt necesare reglementări echilibrate”. Conform scrisorii semnate de reprezentanţii companiilor producătoare de tutun, se estimează că „dintr-un total de 73.000 de puncte de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun, aflate la ora actuală în România, vor fi afectate peste 46% la nivel naţional: 54% în mediul urban şi 27% în mediul rural. În Bucureşti, impactul estimat este de 65% din numărul punctelor de vânzare.”

    Iar proiectul de lege va favoriza creşterea contrabandei, susţin reprezentanţii industriei, care arată că anul trecut cele trei mari companii producătoare de ţigarete (British American Tobacco, Philip Morris şi JTI) au virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţiil; suma reprezintă 1,75% din PIB şi 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

    La rândul lor, cei peste 750 de membri ai Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR) au subliniat într-un comunicat de presă că restricţiile propuse de proiectul antifumat sunt extreme şi au fost propuse fără consultarea celor care urmează să fie afectaţi, „cu toate că impactul economic şi social este major, pe tot teritoriul României”. Astfel, potrivit datelor ANCMMR, numai în Bucureşti există peste 600 de unităţi de învăţământ şi peste 100 spitale şi unităţi sanitare pentru o suprafaţă urbană de 285 kmp. Cora Maria Muntean, preşedinte al ANCMMR, afirmă că între consecinţele iniţiativei legislative se numără scăderea cifrei de afaceri în cuantum egal cu vânzările generate de ţigarete, precum şi scăderea traficului de consumatori fumători, ceea ce conduce la reducerea vânzărilor şi pentru alte categorii de produse, deoarece valoarea coşului de cumpărături al unui consumator fumător este mai mare decât cel al unui nefumător, cu 32%.

    În esenţă, discordia dintre taberele pro şi contra fumătorilor are la bază, practic, neaplicarea unei legi existente. Conform recomandărilor Consiliului European, fiecare ţară a avut libertatea de a reglementa diferit acest subiect. Astfel, există ţări unde s-a stabilit interdicţie totală – ca Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Bulgaria, Malta sau Ungaria – dar şi ţări cu restricţii moderate, ca în Germania sau Estonia. Poate că toate aceste discuţii nu ar fi avut loc dacă legea existentă deja, care reglementează fumatul în locuri publice, ar fi aplicată.

  • S-a întors la prima dragoste şi a ajuns la cele mai mari profituri din istoria firmei

    Fraţii Blidăruş au înfiinţat în 2006 Softelligence, o firmă de dezvoltare de soft, însă după câţiva ani de activitate au devenit intermediari pentru companii internaţionale, ca Oracle, Microsoft sau SAP. Ceea ce a fost şi bine, şi rău. Aşa că la începutul lui 2013 au ales să le vândă clienţilor si produsele dezvoltate intern. Miza s-a dovedit câştigătoare, de vreme ce marjele de profit au crescut spectaculos în numai un an.

    350.000 de euro a investit Softelligence în 2013, an în care cei doi fondatori au ales să se întoarcă la strategia de la care a pornit afacerea, adică dezvoltarea de servicii software şi soluţii de business. „A fost o decizie de make it or break it“, spune Teodor Blidăruş, managing partner strategy & business development la Softelligence. El completează că mişcarea a dus la scăderea temporară a afacerii, dar aceasta a fost un efect aşteptat şi asumat. Anul trecut cifra de afaceri a ajuns la 1,5 milioane de euro, iar profitul a ajuns la 250.000 de euro, „recuperând deja 80% din suma investită în 2013“. Planurile pentru anul în curs vizează o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la 5 milioane de euro.

    Teodor Blidăruş povesteşte că în soft asistăm la o schimbare majoră de perspectivă, „legată de pretenţii şi de bani. Nu cred că are vreo legătură cu criza. Mediile mai antreprenoriale locale au mai tăiat din bugete, dar nu are legătură cu criza, ci cu modul în care se schimbă industria“. Are mai degrabă legătură, spune Blidăruş, cu Apple, „care a pus la îndemâna utilizatorilor normali tot felul de chestii, unele dintre ele mai complexe, cum sunt aspecte de operare, accesul la internet, modul în care se interacţionează cu terminalele“. Preţul soluţiilor este accesibil, iar Apple a acaparat agresiv cotă piaţă. „Chiar şi aplicaţiile scumpe pot fi cumpărate cu numai 16 dolari, ceea ce e o sumă derizorie faţă de ce plăteau companiile în trecut. De pildă, un soft ca Ciel costa 200 de dolari în urmă cu câţiva ani“. Or acest lucru, crede antreprenorul, a dus la consumerizare, iar softul este perceput acum ca fiind mult mai simplu decât e. Percepţia se regăseşte în mai multe domenii, având legătură cu mai multe fenomene, între care şi accesul la internet. „E clar că se schimbă lucrurile, nu ştiu dacă e mai bine sau mai rău, dar se schimbă“, spune tânărul de 37 de ani.

     

    „Suntem o companie care face software pentru business în general. Avem nişte specializări, dar nu suntem o companie de nişă. Am început ca o companie de nişă, cu servicii de web self service în zona de servicii financiare, după care ne-am dezvoltat“, povesteşte Blidăruş. Cei doi fraţi au început afacerea vânzând prima dată software către BCR, apoi la alte companii, un produs care permitea clienţilor  să se logheze la o platformă unde să facă diverse operaţiuni, de pildă să-şi plătească facturile, să vadă penalizări, să scoată împuterniciri de ieşire din ţară. La acea vreme, companii ca BCR sau UniCredit Leasing aveau sute de mii de contracte şi zeci de mii de clienţi şi specificul activităţii implica interacţiunea lună de lună cu clienţii. „Am început cu acest produs de nişă care conecta compania cu clientul, care putea să-şi extragă singur, într-un mediu controlat şi securizat, toate lucrurile care îl interesau.“

    Treptat, au început să dezvolte tot în zona de software de business lucruri conexe, ajungând în zona de comunicare electronică cu clienţii (prin e-mail, SMS sau diverse portaluri), online şi mobile pe partea de vânzare. În perioada 2007-2009, firma creştea cu 80% de la an la an, organic. Apoi am urmat o perioadă în care au fost „foarte ofertaţi“, îşi aminteşte Blidăruş, de către vânzătorii internaţionali, „care înţelegeau că avem capacitatea de a integra şi vinde soluţii software de business şi am început să fim foarte curtaţi, de Microsoft, SAP, Oracle şi alţii. Şi asta cumva a fost şi bine şi rău. Până la urmă am ajuns aici şi lucrurile sunt la o altă anvergură. Bine a fost pentru că am început să diversificăm mult portofoliul, genul de competenţă pe care îl vindeam, de la asta ne-am extrapolat activitatea la tipuri de soluţii şi servicii mult mai complexe“.

    Blidăruş spune că a urmărit ca firma să câştige contracte mai mari, să aibă un alt impact în momentul în care lucra cu BCR, de exemplu, să nu mai fie un furnizor periferic. Toate soluţiile de software au un ciclu de viaţă, de pildă de doi ani în cazul site-urilor, până pe la 10-15 ani, soluţiile de core business. „Pe măsură ce te duci şi te apropii din ce în ce mai mult de core business există oportunitatea de a fi din ce în ce mai indispensabil, din ce în ce mai multe oportunităţi trebuie să treacă prin tine sau se conectează cu tine. Evident valoarea cifrei de afaceri creşte în consecinţă.“

    Dar, adaugă antreprenorul, anii în care firma s-a dezvoltat în calitate de revânzător de soft a avut şi o parte negativă, pentru că Softelligence s-a îndepărtat de „filonul nostru de a crea propriile soluţii, de a dezvolta proprietate intelectuală. După primii 3-4 ani au urmat alţi trei în care am crescut foarte mult organic, au crescut valoarea contractelor şi numărul clienţilor, dar profitabilitatea a scăzut, la fel şi controlul pe care îl exercitam asupra clienţilor“.

    La începutul lui 2013 cei doi antreprenori au ales să schimbe direcţia, investind 350.000 de euro, adică tot profitul operaţional pe care l-ar fi putut genera, în dezvoltarea platformelor proprii şi dezvoltarea de competenţă. Cifra de afaceri a scăzut pentru că au renunţat la liniile de business de proiecte, dar afacerea avea o inerţie, „nu ne-am putut transforma peste noapte într-o companie care vindea direct“. Echipa de vânzări din momentul respectiv s-a schimbat cu totul, spre sfârşitul lui 2013 au venit alţi oameni, cu un alt specific. Iar anul trecut profitul a ajuns la 250.000 de euro, realizat în principal din vânzările pe plan mondial, pentru că acesta a fost un alt obiectiv pe care şi l-au propus, să vândă direct pe piaţa internaţională. Ponderea „exportului“ a ajuns în 2014 la 35% din cifra de afaceri, iar anul acesta ar urma să realizeze la o jumătate din cifra de afaceri. „E mai simplu pentru noi să vindem proiectele mari pe piaţa internaţională, pentru simplul fapt că sunt mult mai multe companii care ne pot fi clienţi. Anul trecut de pildă am vândut şi am implementat o soluţie pentru o bancă din Austria cu care lucrăm şi pe plan local, respectiv o platformă de social media pentru interiorul băncii“, explică Blidăruş.

  • O ieşeancă de 36 de ani face un milion de euro din vânzarea de perdele

    Anamaria Ştefan a vândut de-a lungul anilor tot felul de produse: materiale de construcţii, telefoane mobile sau obiecte tradiţionale indiene. Acum are o afacere cu perdele, draperii şi obiecte decorative din ţesături, promovate printr-o platfomă de cinci site-uri şi 25 de adrese de Facebook. Încasările de anul trecut au fost de 4,7 milioane de lei, iar reţeaua de magazine se extinde, ajungând acum la 24 de spaţii. Miza mare a antreprenoarei este însă exportul, care ar urma să dubleze anul viitor cifra de afaceri.

    Perdele cu design personalizat, pernuţe cu aplicaţii realizate manual în toate formele şi nuanţele, fotolii tapiţate cu aceleaşi material ca draperiile sau cuverturile în tot felul de culori, modele şi materiale au pus stăpânire pe un spaţiu comercial ce ocupă patru niveluri într-o clădire veche din apropierea Gării de Nord a Capitalei.

    Sophia este însă o reţea de 23 de magazine, dintre care 17 sunt francize, iar spaţiul deschis de câteva luni în Bucureşti este un fel de fanion. „După ani buni de căutări şi încercări, acum ştiu exact direcţia în care trebuie să merg, care este nişa mea. Vreau ca Sophia să fie un reper in domeniul decoratiunilor pentru casa.“ Ca să ajungă aici a avut nevoie de ani buni de căutări şi încercări, pentru că, fondată în 2004, firma vindea iniţial produse tradiţionale din India, sub marca Sophia Incredible India.

    Antreprenoarea ieşeancă nu foloseşte un discurs de tip corporatist şi povesteşte deschis despre cum a construit afacerea, care a ajuns să aibă 54 de angajaţi, dintre care 25 lucrează în producţie.

    Anamaria Ştefan se mândreşte cu faptul că Sophia funcţionează de zece ani şi n-a schimbat numele firmei pentru a scăpa de datorii la stat sau furnizori. „Viaţa de antreprenor în România nu e deloc uşoară. A trebuit, la un moment dat, să iau bani de la bancă pentru a plăti TVA-ul şi taxele la stat.“ Mărturiseşte însă că poverile fiscale sunt grele pentru un antreprenor şi principalul beneficiu al exportului este faptul că nu va mai trebui să plătească TVA. Pentru a începe să trimită produse peste hotare a cheltuit deja 65.000 de euro pentru a participa la târguri în ultimul an şi pentru a realiza o platformă cu cinci site-uri, dedicate mai multor ţări.

    Întrebarea „Cum ai intrat în afaceri?“ are un răspuns lung. „Sunt o persoană atipică, întotdeauna mi-a plăcut să fac ce nu fac alţii“, începe povestea antreprenoarea de 36 de ani, care a făcut studii cu profil economic. Se gândeşte câteva clipe şi continuă: „Am crescut lângă un tată care, atunci când aveam 12 ani, a făcut o firmă şi a dezvoltat o reţea de materiale de construcţii. La 14-16 ani mergeam cu el la târguri, la ţară, şi am învăţat ce înseamnă distribuţia, negocierea şi promovarea. Iar acum fac acelaşi lucru, dar la nivel internaţional“.

    La 20 de ani şi-a pierdut tatăl, care i-a lăsat 4.000 de dolari, bani pe care i-a folosit ca să înceapă o afacere cu telefoane mobile, „făcând ceea ce învăţasem deja“. În patru ani firma ajunsese la şapte magazine în Iaşi, Suceava, Bârlad, Târgu Frumos, Paşcani, însă la 26 de ani a ieşit din afacere. După patru ani de activitate i-au rămas tot 4.000 de dolari, cât investise, dar câştigase experienţă.

    Avea însă antreprenoriatul în sânge; s-a gândit că trebuie să facă altceva şi îşi aminteşte că se simţea dintotdeauna atrasă de decoraţiuni. La 26 de ani, a plecat în India, ţară care îi plăcea cu tot universul său, de tradiţii, cultură şi produse.

    Plecase cu puţin peste 1.000 de dolari şi a cumpărat de toţi banii produse, dar a avut marea surpriză că a trebuit să plătească tot pe atât taxele pentru bagaj suplimentar la avion. „Cel care a vândut marfa mi-a împrumutat 1.000 de dolari pentru a plăti taxa“, spune acum; în esenţă, o creditase fără să ştie mai nimic despre ea şi fără garanţii. A încercat marea cu degetul, pentru a vedea cum se vând şalurile de caşmir, eşarfele de mătase şi câteva produse pentru casă; şi a terminat în numai două săptămâni tot ce cumpărase, câştigând de două ori mai mult. A plătit datoria către vânzător şi a cerut şi mai multă marfă.

    La începutul lui 2005 a deschis primul magazin, de 25 mp, în Iaşi, gândit ca un boutique cu specific indian, iar cea mai mare parte a clienţilor erau pasionaţi de cultura orientală.

    După primul târg la care a participat, înainte de a avea măcar un magazin, s-a dus la avocata cu care lucra şi i-a spus că vrea să facă un contract de franciză, gândindu-se la un concept de magazin legat de India. La circa un an după ce a început să vândă şaluri şi eşarfe indiene volumul de mărfuri crescuse atât de mult încât ajunsese să importe cu containerul, iar 40% din valoarea mărfii reprezenta costul de transport.

    Magazinele se numeau Sophia Incredible India, nume pe care l-au păstrat până în 2008. Apoi vreme de trei ani a vândut în paralel obiecte tradiţionale indiene şi produse cu influenţă europeană. „Voiam să rămân fidelă şi clienţilor care doreau produse din India dar şi celor care căutau modernism, fie decoraţiuni pentru case, hoteluri sau restaurante.“

    A plecat în 2011 în Anglia vreme de aproape doi ani şi lucrurile au căpătat contur, găsind direcţia spre care trebuie să se îndrepte. „Am înţeles că dacă vreau să fiu bună pe o nişă trebuie să fac numai acel lucru. Am ales: vreau ca Sophia să fie cea mai importantă reţea de magazine, proprii şi în regim de franciză, de perdele şi draperii din România.“ Cât a stat în Anglia a deschis un magazin aflat într-un orăşel aflat la o distanţă de peste patru ore de mers cu maşina de Londra, care a funcţionat vreme de trei ani, până în toamna acestui an; legătura cu piaţa engleză continuă prin intermediul distribuitorului din Londra.

  • O dispută cu miză de miliarde: încălzirea globală, o ameninţare tot mai serioasă

    Schimbările climatice au consecinţe tot mai severe în întreaga lume, iar impactul acestora va deveni mult mai grav până la sfârşitul secolului dacă omenirea nu va reduce emisiile de gaze cu efect de seră, avertizează Organizaţia Naţiunilor Unite şi American Association for the Advancement of Science în rapoarte publicate recent, care au revigorat dezbaterea privind încălzirea globală. Cele mai vulnerabile sunt ţările cu economii emergente – unde industrializarea accelerată din ultimii 20 de ani a fost realizată iresponsabil, în contextul unor norme de mediu relaxate sau inexistente şi ocolite cu uşurinţă din cauza corupţiei -, dar şi statele sărace, neindustrializate, care au o contribuţie modestă la fenomen, însă suferă cel mai mult de pe urma creşterii nivelului mărilor şi oceanelor şi a fenomenelor meteorologice extreme, precum seceta.

    RAPORTUL COMISIEI INTERGUVERNAMENTALE PRIVIND SCHIMBĂRILE CLIMATICE (IPCC) DIN CADRUL ONU ARATĂ CĂ ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ REPREZINTĂ O AMENINŢARE TOT MAI SERIOASĂ LA ADRESA SĂNĂTĂŢII, perspectivelor economice şi surselor de alimentare cu hrană şi apă potabilă a miliarde de oameni din întreaga lume. Efectele fenomenului au potenţialul să genereze foamete sau dezastre naturale şi riscă să provoace tensiuni sociale, violenţe şi chiar războaie, avertizează oamenii de ştiinţă.

    „Lumea, în multe cazuri, este prost pregătită pentru riscurile generate de schimbările climatice„, se arată în comunicatul publicat la începutul săptămânii trecute de agenţia ONU, care avertizează totodată că accentuarea fenomenului încălzirii globale creşte probabilitatea apariţiei unor efecte la scară largă, greu de anticipat şi posibil ireversibile.

    IPCC estimează că o creştere cu 2 grade Celsius a temperaturilor medii ar putea cauza o încetinire cu 0,2 – 2 puncte procentuale a producţiei economice globale. Multe guverne consideră această prognoză drept una conservatoare.
    IN URMĂTOARELE DECENII, SCHIMBĂRILE CLIMATICE VOR AVEA EFECTE PREDOMINANT NEGATIVE. CEI SĂRACI ŞI VULNERABILI VOR FI CEI MAI AFECTAŢI„, spune secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei, Michel Jarraud. El a identificat riscuri mai severe în ceea ce priveşte poluarea din mediile urbane, alimentarea cu apă potabilă şi deteriorarea unor ecosisteme.

    Raportul prezintă măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră drept o „poliţă de asigurare„ globală. Cei mai expuşi sunt locuitorii zonelor de coastă şi ai insulelor mici, unde furtunile violente, inundaţiile şi creşterea nivelului mării pot avea consecinţe severe, de la dislocarea comunităţilor până la pierderea de vieţi.

    Avertismentele au fost luate în serios de înalţi oficiali. „Dacă nu acţionăm dramatic şi urgent, ştiinţa ne spune că condiţiile climatice şi modul nostru de viaţă sunt în pericol. Dezminţirea ştiinţei reprezintă malpraxis. Din unele direcţii auzim că nu ne putem permite să acţionăm. De fapt, nu ne permitem să aşteptăm. Costurile letargiei sunt catastrofale„, a declarat secretarul american de stat John Kerry într-un comunicat.

    Încălzirea globală va înrăutăţi riscurile la adresa sănătăţii publice, va afecta agricultura şi va produce inundaţii în multe zone ale lumii, avertizează IPCC. Totodată, fenomenul poate agrava sărăcia şi poate accentua tipurile de şocuri economice care conduc la conflicte.

    Înainte de a se angaja la investiţii de miliarde de dolari în energie regenerabilă sau infrastructură de protecţie împotriva inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice extreme, multe ţări aşteaptă ca ştiinţa să producă rezultate mai concludente, care să arate cu certitudine evoluţia încălzirii globale şi contribuţia omului la schimbările climatice.
    Raportul IPCC arată că există o probabilitate de cel puţin 95% ca încălzirea globală să fie cauzată de om, faţă de cifra de 90% înaintată în 2007.

    Credibilitatea IPCC a fost pusă însă sub semnul întrebării după ce unul dintre rapoartele agenţiei, publicat în 2007, a prezentat estimări exagerate privind topirea gheţarilor din zona Himalaya. Evaluările ulterioare au indicat că eroarea nu dezminte concluziile cheie ale raportului.

    Totodată, unul dintre autorii raportului publicat recent, profesor la Universitatea Sussex din Anglia, s-a retras recent din echipa de contribuitori, considerând că concluziile sunt prea „alarmiste„.

  • Cea mai sigura metoda de investitii, la ora actuala. Nu e nici aurul, nici valuta

     GMO, condusa de investitorul Jeremy Grantham, manageriaza 112 miliarde de dolari. Grantham nu crede in stimulii oferiti de guvern ori in cumpararea de actiuni, insa pariaza pe lemn. Motivul este interesul foarte mare pe care China il manifesta in directia acestui produs.

    Si, desi cumpararea unei paduri nu este tocmai cel mai la indemana lucru, investitia are toate sansele sa-si arate roadele bogate in viitorul apropiat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro