Tag: metrou

  • De ce anunţă greve angajaţii Metrorex?

    • Eliminând subvenţiile primite de la stat, Metrorex înregistrează pierderi de 55% din cifra de afaceri (358 mil. lei, aprox 77 mil. euro), în timp ce firmele similare din regiune obţin un profit mediu de 11%: Budapesta (+16%), Praga (10%), Varşovia (5%)

    • Metrorex înregistrează 63 de angajaţi la fiecare kilometru de metrou, cu 20% peste media din capitalele analizate ca referinţă (51,41) şi de 3 ori mai mult decât Budapesta (care înregistrează 20,21 angajaţi / kilometru de metrou
    • Salariul mediu net / angajat la Metrorex este de 1.144 euro / lună (7.555 lei brut), de două ori peste media naţională şi cel mai mare din regiune
    • Metrorex înregistrează o cifră de afaceri / angajat de 31.600 euro / an, de aproape 3 ori sub media  din capitalele de referinţă (87.300 euro / angajat / an) şi de 6 ori sub media înregistrată de angajaţii reţelei de metrou din Budapesta 
    • Viteza medie înregistrată de trenurile Metrorex este de 22,5 km / oră, mult sub media capitalelor de referinţă (31 km / oră). 

    Sursa: COFACE

  • Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România: „Concluzionând comparaţia regională Metrorex vs companii similare care administrează reţeaua de transport public subteran din Budapesta, Praga şi Varşovia, în baza situaţiilor financiare şi rapoartelor aferente anului 2017.”

    „Constat că Metrorex înregistrează un venit /angajat de trei ori mai mic (productivitate comercială foarte modestă), cu 20% mai mulţi angajaţi / km metrou (resursele umane supradimensionate), salarii supradimensionate (cu 9% mai mari decât media companiilor similare din regiune şi de aproape două ori peste media din sectorul privat), pierderi imense (fără subvenţiile de la stat ar fi o companie falimentară) precum şi cea mai proastă calitate a serviciului oferit (viteza medie este cea mai scăzută din cauza investiţiilor modeste)!”

     

  • 77 de milioane de euro PIERDERI. Cele mai MARI salarii, dar cele mai PROASTE servicii. Vezi cât de DEPARTE este metroul din Bucureşti de cel din Budapesta sau Varşovia

    Iancu Guda, preşedinte al Analiştilor Financiari şi lector IBR & ASE, apreciază că, în comparaţie cu companiile similiare din Budapesta, Praga şi Varşovia, în baza situaţiilor financiare şi rapoartelor aferente anului 2017, Metrorex înregistrează o productivitate comercială foarte modestă, cu resurse umane supradimensionate, salarii cu 9% mai mari decât media companiilor similare din regiune şi de aproape două ori peste media din sectorul privat, cu pierderi imense (fără subvenţiile de la stat ar fi o companie falimentară), precum şi cea mai proastă calitate a serviciului oferit, în condiţiile în care viteza medie este cea mai scăzută din cauza investiţiilor modeste.

    Eliminând subvenţiile primite de la stat, Metrorex înregistrează pierderi de 55% din cifra de afaceri (aproximativ 77 milioane de euro), în timp ce firmele similare din regiune obţin un profit mediu de 11%: Budapesta (+16%), Praga (+10%), Varşovia (+5%)

    Metrorex înregistrează 63 de angajaţi la fiecare kilometru de metrou, cu 20% peste media din capitalele analizate ca şi referinţă (51,41) şi de 3 ori mai mult decât în Budapesta (care înregistrează 20,21 angajaţi/km metrou).

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Este oficial: Jandarmii vor asigura paza şi protecţia la metrou

    În termen de 30 de zile se va aproba prin Hotărâre de Guvern modul în care se va implementa prevederea legislativă menţionată. Hotărârea de Guvern va reglementa asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor aparţinând Metrorex SA, cu efective de jandarmi.
     
    După aprobarea Hotărârii de Guvern – coroborată cu Programul de implementare agreat între Ministerul Transporturilor  şi Ministerul Afacerilor Interne – serviciile de pază vor fi asigurate de Jandarmeria Română.
     
  • Greva de la METROU a fost suspendată până la numirea Liei Olguţa Vasilescu la Transporturi

    “Ca urmare a faptului că, la data trimiterii comunicatului de presă de ieri, nu aveam confirmarea schimbării conducerii Ministerului Transporturilor, Consiliul General USLM întrunit azi, 20.11.2018, în şedinţă extraordinară,
     
    a hotărât amânarea declanşării grevei propriu-zise până după instalarea noului ministru al Transporturilor şi prima întrevedere cu acesta în calitate de mediator al prezentului conflict colectiv de muncă, la o dată ce urmează să o anunţăm”, a transmis Ion Rădoi, preşedintele Sindicatului Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM).
     
    Sindicaliştii anunţau săptămâna trecută că au stabilit ca, începând cu ziua de miercuri, 21 noiembrie, să declanşeze greva generală pe perioadă nedeterminată, între orele 4:00 – 16:00, subliniind că speră să fie dezamorsat conflictul colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile călătorilor.
     
    Între timp, Lucian Şova a fost remaniat de la conducerea Ministerului Transporturilor, PSD hotărând, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, ca locul acestuia să fie luat de Lia Olguţa Vasilescu, care a ocupat până acum portofoliul de la Ministerul Muncii. Propunerea urmează să fie aprobată de preşedintele Klaus Iohannis.
     
  • ULTIMA ORĂ: Sindicatele de la metrou vor declanşa greva generală, în pofida comunicatului Metrorex

    „Referitor la Comunicatul de presa Metrorex prin care opinia publică a fost informată că „Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment”, vă comunicam şi alte câteva detalii privind decizia Tribunalului Bucuresti: „ … respinge cererea de încetare a continuării acţiunilor de grevă intemeiate pe greva de avertisment ca prematur formulată”, precum şi „ … respinge in rest actiunea (Metrorex) ca fiind neintemeiata”. În aceste condiţii, conform adresei USLM nr. 324/16.11.2018, inregistrata la Metrorex sub nr. 3858/16.11.2018, miercuri 21.11.2018, la metrou va fi declansata greva propriu-zisa pe termen nelimitat, zilnic intre orele 4:00 – 16:00. În conformitate cu legea avem acest drept”, arată comunicatul sindicatului.
     
    Sindicaliştii spun că sunt dispuşi în continuare la negocieri, „mai ales că din informaţiile difuzate în presă, chiar azi urmeaza a fi schimbata atat conducerea Ministerului cat si cea executivă, conditii in care suntem nevoiti sa asteptam intalnirea cu noile organe de conducere si apoi ne vom pronunta daca sau nu vom declansa greva propriu-zisa”, mai arată comunicatul.
     
  • BREAKING: Accident la METROU în Milano: Numeroşi răniţi

    Un tren de metrou a frânat brusc, joi dimineaţă, în apropierea staţiei de metrou “Uruguay” din Milano, iar 17 pasageri au fost răniţi. Niciunul dintre răniţi nu prezintă risc vital.
     
    Regia de transport din Milano (ATM) a transmis că “trenul de metrou a frânat brusc din cauza unei intervenţii de urgenţă la alimentarea cu electricitate a tronsonului, în contextul în care o persoană intrase în mod neautorizat în tunel cu presupuse intenţii sinucigaşe”.
     
    “Alimentarea cu electricitate pe Tronsonul Roşu al metroului din Milano a fost întreruptă zece minute, până când persoana suspectă a fost depistată şi evacuată”, precizează ATM.
     
  • GREVĂ de avertisment la metrou: Au fost anunţate orele la care, joi, NU se va circula

    „În această perioadă trenurile de metrou nu vor circula. Conducerea Metrorex îşi manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform legii dialogului social şi face apel la angajaţii săi să ia în considerare că asigurarea transportului călătorilor (la timp şi în siguranţă) este prioritară”, au anunţat reprezentanţii Metrorex.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primul terminal AUTO care încurajează transportul cu METROUL, pus în funcţiune. Taxa de parcare: 1 leu/oră

    „Scopul construcţiei primului Terminal Multimodal din Bucureşti a fost acela de a îmbunătăţi condiţiile de mediu prin reducerea poluării şi decongestionarea traficului din capitală. Astfel, autovehiculele ce intră în capitală vor putea utiliza parcarea, pasagerii având acces direct şi rapid la transportul public orăşenesc (subteran şi suprateran) şi interurban pentru destinatiile din afara capitalei. Taxa de parcare este de 1 leu pe oră”, se subliniază într-un comunicat de presă transmis luni de Metrorex.

    Construcţia Depoului şi Terminalului Multimodal Străuleşti a fost finanţată de la bugetul de stat, iar costul a fost de aproximativ 363 de milioane de lei cu TVA, inclusiv amenajările de suprafaţă.

    Terminalul multimodal are un regim de înălţime P+3 etaje, iar alcătuirea cuprinde un parcaj pentru 660 de autovehicule, sală de aşteptare pentru călătorii transportului public orăşenesc şi interurban, precum şi autogară cu 11 locuri de parcare. Acesta este dotat cu lifturi de acces în parcajul suprateran, precum şi cu acces direct către staţia de metrou Străuleşti, prin intermediul unei galerii subterane dotate cu trotuare mobile şi luminatoare ce oferă lumină naturală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când ar putea fi gata noua staţie supraterană de metrou din Berceni

    Primarul sectorului 4 a anunţat încă de acum două luni că vrea să construiască o nouă staţie de metrou, în apropiere de Centura Capitalei, iar vineri a anunţat că săptămâna viitoare va semna un contract pentru studiul de fezabilitate.
     
    De asemenea, Daniel Băluţă a declarat că staţia ar putea fi gata în 2020 -2021.
     
    Staţia ar urma să fie deschisă în zona Centurii Capitalei, după staţia Berceni, care în prezent este capăt de linie în zona de sud-est a Bucureştiului.