Tag: Mehedinti

  • Judeţele din România unde sunt disponibile sub zece locuri de muncă

    La nivelul ţării, ANOFM a anunţat disponibile un număr de 10.354 locuri de muncă. Creşterea faţă de anul trecut este semnificativă, când la începutul lunii martie erau disponibile doar 7.994 posturi. În aceeaşi perioadă a anului 2013, judeţele cu cele mai puţine locuri disponibile erau Galaţi şi Mehedinţi. Din punct de vedere al numărului crescut de posturi disponibile, primele trei judeţe erau aceleaşi: Cluj, Bucureşti şi Prahova.

    Din punct de vedere al şomajului, situaţia nu s-a schimbat faţă de anul trecut. La sfârşitul lunii decembrie, rata şomajului era de 5,65% la nivel naţional, în creştere cu doar 0,05% faţă de valoarea înregistrată cu 12 luni în urmă.

  • Decizia de intrare în insolvenţă a RAAN, atacată în instanţă de două firme creditoare

     Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mehedinţi, judecătorul Cosmin Sima, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că doi creditori ai RAAN au depus în instanţă o contestaţie împotriva RAAN, judecătorii Secţiei Civile luând decizia ca dosarul să fie trimis la Curtea Constituţională.

    În soluţia Tribunalului Mehedinţi se precizează: “În conformitate cu art. 29, alin.1 din L47/1992, constată că excepţia de neconstituţionalitate vizează OUG 85/2013 privind declanşarea procedurii insolvenţei RAAN Dr. Tr. Severin şi are legătură cu soluţionarea dosarului nr. 9089/101/2013 în care a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva acestei debitoare, prin încheierea din camera de consiliu din 18.09.2013. Potrivit art. 29 al. 4 din L.47/1992 sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei ridicate”.

    Cosmin Sima a mai spus că după ce judecătorul Tribunalului Mehedinţi va face motivarea deciziei, dosarul va fi trimis la Curtea Constituţională, competentă cu soluţionarea cauzei.

    Cele două societăţi comerciale care au atacat în instanţă decizia de intrare în insolvenţă a RAAN sunt SC CRESCO SRL Drobeta Turnu Severin, specializată în comerţ cu amănuntul al calculatoarelor şi SC EMIPROD SRL Drobeta Turnu Severin, specializată în construcţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locul din România unde e un coşmar să-ţi găseşti un serviciu

    În condiţiile în care, la nivel naţional, rata şomajului a fost calculată la 5,6%, situaţia judeţului Teleorman este cel putin îngrijorătoare. Daca în noiembrie 2013 doar Teleorman şi Mehedinţi aveau o rata a şomajului mai mare de 10%, în decembrie patru judeţe au depăşit acest prag.

    În momentul de faţă, în Teleorman sunt disponibile doar 40 de locuri de muncă, conform ANOFM, adica 466 de candidaţi pe un singur post. Comparativ, în judeţul Cluj există 1.290 locuri de muncă la un număr de aproximativ 12.000 de şomeri, adică zece candidaţi pe post.

    Următoarele judeţe cu o rată a şomajului ridicată sunt, în ordine, Vaslui (10,5%), Alba (10,4%) şi Mehedinţi (10,2%).

    La polul opus se situează judeţul Ilfov, cu o rată a şomajului de doar 1,8%. Aici se află şi oraşul cu cea mai mică pondere a şomerilor (procentul somerilor din populatia stabila cu varsta intre 18-62 ani), Otopeni (sub 1%).

    Alte judeţe cu o rată a şomajului extrem de redusă sunt Timiş (1,9%), Arad (3,2%) şi Cluj (3,7%). În municipiul Bucureşti, rata şomajului a fost de 2,1% (date conform Institutului Naţional de Statistică pentru luna noiembrie 2013).

  • Percheziţii în trei judeţe la contrabandişti de ţigări şi alcool

     Potrivit anchetatorilor, percheziţiile se desfăşoară atât la locuinţele persoanelor suspectate de evaziune fiscală prin contrabandă, cât şi la mai multe depozite ilegale de ţigări şi alcool.

    În Mehedinţi, percheziţiile au loc la Drobeta Turnu Severin, Baia de Aramă, Şimian, Orşova şi Butoieşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii în trei judeţe, la firme suspectate de evaziune cu un prejudiciu de 1,6 milioane de euro

     La percheziţii, care au loc la 25 de adrese din cele trei judeţe, participă ofiţeri de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi trupe speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Timişoara.

    Potrivit unor surse judiciare, 20 de percheziţii au loc în judeţul Caraş-Severin, patru în Mehedinţi şi una în Gorj, iar procurorii au emis 20 de mandate de aducere la audieri, persoanele vizate fiind suspectate de evaziune fiscală cu facturi false, prejudiciul adus statului fiind de 1.600.000 de euro, spun sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COD GALBEN de inundaţii. Care sunt judeţele vizate

     Potrivit sursei citate, codul galben va fi valabil de joi, la ora 6.00, pe sectoarele Gruia – Calafat (judeţele Mehedinţi şi Dolj) şi Calafat – Zimnicea (judeţele Dolj, Olt şi Teleorman) şi pe sectorul aval Isaccea şi pe braţele Dunării (judeţul Tulcea).

    De vineri, de la ora 6.00, se instituie cod galben şi pe sectorul Cernavodă – Hârşova (judeţul Constanţa).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PERCHEZIŢII într-un caz de evaziune. Sunt vizaţi Sorin Duducea, directorul DGFP Mehedinţi şi comisari de la Garda Financiară

     UPDATE DIICOT:Gruparea de evaziune fiscală era sprijinită de un director de la Finanţe şi de un comisar-şef

    Procurorii DIICOT spun că gruparea specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani şi vizată de descinderile din Mehedinţi, Dolj şi Olt a creat un prejudiciu de peste 2,2 milioane euro, fiind sprijinită de un comisar şef al Gărzii Financiare Mehedinţi şi de un director de la Direcţia de Finanţe.

    Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  B.C.C.O. Craiova, au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 20 de persoane şi specializat în evaziune fiscală şi spălare de bani.

    Miercuri dimineaţă au avut loc 24 de percheziţii domiciliare în Mehedinţi (21), Dolj (1) şi Olt (2), la locuinţele persoanelor suspectate în acest caz, precum şi la sediile unor societăţi comerciale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii în Caraş-Severin, Timiş şi Mehedinţi, la persoane suspectate de evaziune fiscală. Prejudiciul fiind estimat la peste 350.000 de lei

     Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii de investigare a fraudelor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin într-un dosar penal în care sunt cercetate mai multe persoane, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

    Anchetatorii au descins la şapte adrese din judeţul Caraş-Severin, în zona localităţii Moldova Nouă, la două locuinţe din judeţul Timiş şi la o alta din Mehedinţi, opt persoane urmând să fie duse la audieri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Stroe, despre crimele din Argeş şi Mehedinţi: Numai demenţii fac aşa ceva. Astfel de crime odioase nu pot fi prevenite

     “Problema e că trebuie să facem să nu se mai întâmple lucrurile astea. Numai că e un lucru aleatoriu, fără niciun punct de sprijin – nebunia. Pentru că nişte oameni normali nu fac aşa ceva, numai demenţii fac aşa ceva. Ăsta e foarte greu de captat înainte de a se produce fapta. Trebuie să încercăm să prevenim, dar demenţele de acest gen, cu foc, cu tăiatul capului, crimele acestea odioase, aici nu ai ce preveni. Când îi vine omului nebunia, o face şi nu ai de unde să ştii care sunt ăia. Uneori, ferească Domnul, poate fi şi printre noi”, a spus ministrul.

    În privinţa cazului din Mehedinţi, Radu Stroe a spus despre suspecţi că aceştia “sunt identificaţi’ şi că “se iau declaraţii”, iar “unii au şi recunoscut”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Top 3 judeţe după rata şomajului: Vaslui, Teleorman şi Mehedinţi. Liderii acestor zone conduc politic România

    Numărul şomerilor înregistraţi în România a crescut cu peste 19.500 în prima lună a acestui an, iar rata şomajului a ajuns la 5,82%, a anunţat miercuri Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Rata şomajului la sfârşitul lunii ianuarie 2013, la nivel naţional, a fost de 5,82%, mai mare cu 0,23 puncte procentuale decât cea din luna decembrie a anului trecut şi cu 0,45 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012. “Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă la finele lunii ianuarie a fost de 513.349 de persoane, cu 19.574 mai multe faţă de finele lunii anterioare. În ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat pe sexe, în luna ianuarie, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la valoarea de 6,09% în luna decembrie 2012 la valoarea de 6,47%, iar rata şomajului feminin a crescut de la 5, 04% la 5,09%”, a anunţat ANOFM.

    Toate stirile sunt pe zf.ro