Tag: meci

  • “Stai, mă, în teren, proasta naibii!” Moment INCREDIBIL la meciul Simonei Halep cu Alison Riske

    Trecuseră 42 de zile de la ultimul succes al Simonei Halep. A venit sâmbătă, cu Alison Riske, în primul tur la Beijing. Meciul n-a fost însă deloc uşor pentru Simona. Sportiva de 26 de ani a câştigat primul set, dar l-a pierdut pe al doilea. Halep a lăsat de înţeles că nu stă foarte bine cu încrederea şi tensiunea s-a simţit în jocul ei.

    De altfel, la ultimul game din setul doi, câştigat de Alison Riske, a avut o nouă izbucnire nervoasă. Microfoanele care au surprins ambianţa au captat un ”Mă, stai mă, in teren, proasta naibii! Stai în teren şi joacă!” Este cea de-a doua reacţie de acest gen a Simone, în doar patru zile.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Noul stadion al Craiovei se inaugurează cu reeditarea semifinalei Cupei UEFA din 1983

    Majoritatea celor care au evoluat pe 20 aprilie 1983 în acel 1-1 din returul semifinalei vor avea ocazia să joace primul meci pe noua arenă din Bănie. Doi dintre cei care au fost atunci pe teren, căpitanul Costică Ştefănescu şi extrema Zoli Crişan, s-au stins din viaţă.

    În urmă, cu 34 de ani, Balaci deschidea scorul pentru Craiova Maxima, iar oltenii erau în acel moment calificaţi în finala Cupei UEFA, însă Filipovic a egalat şi lusitanii aveau să dispute finala cu Anderlecht.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Floyd Mayweather intră în clubul atleţilor miliardari în urma meciului disputat cu McGregor

    Mayweather a obţinut deja în carieră 700 de milioane de dolari în urma câştigării mai multor bătălii, dar şi din vânzarea de bilete, sponsorizări şi reclame.

    În urma meciului disputat cu irlandezul McGregor, Mayweather ar trebui să se alăture lui Michael Jordan şi Tiger Woods în clubul atleţilor care au câştigat peste un miliard de dolari, a declarat Leonard Ellerbe, directorul general al Mayweather Promotions.

    Jordan a obţinut peste 93 de milioane de dolari în carieră, dar a avut mai multe contracte de sponsorizări, inclusiv cu Nike. Contractele de sponsorizare l-au ajutat să intre în clubul miliardarilor. Jordan a intrat pe lista miliardarilor realizată de Forbes pentru prima dată în 2015.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Simona Halep joacă în finala de la Cincinnati. Românca, la un meci distanţă de primul loc în clasamentul mondial: “Sunt flămândă de victorii, e o provocare mare!”. Ora la care va începe marele meci

    Pentru sportiva noastă urmează confruntarea cu Garbine Muguruza din ultimul act al competiţiei, partidă ce o poate duce pe Halep pe primul loc în clasamentul mondial.

    “Cred că am jucat cel mai bun tenis al meu. Nu trebuia să-mi aduci aminte că Muguruza m-a învins de două ori pe hard. Voi veni, voi da totul şi poate voi câştiga de data asta. Sunt flămândă de victorii, e o provocare mare şi o mare oportunitate”, a declarat Halep la finalul meciului cu Stephens.

    Halep s-a mai întâlnit de trei ori cu Muguruza, iar sportiva clasată pe locul 6 în ierarhia WTA s-a impus în două rânduri. Muguruza a câştigat în 2014, în turul al doilea al turneului de la Wuhan, şi în 2015, la FedCup. Halep s-a impus în 2015, în optimile turneului de la Stuttgart, scrie ProSport.

    Finala dintre Simona Halep şi Garbine Muguruza se va disputa în această seară, cu începere de la ora 21:00.

    Câştigătoarea turneului de la Cincinnati va primi 522.450 de dolari şi 900 de puncte WTA. Pentru Halep, această ‘recompensă’ este sinonimă cu trecere pe primul loc în clasamentul mondial. În acest moment, diferenţa dintre Halep (locul 2 WTA) şi Karolina Pliskova este doar cinci puncte.

     

  • Ilie Năstase dă o palmă Federaţiei Internaţionale de Tenis! În ce IPOSTAZĂ a apărut tenismenul, în ciuda SUSPENDĂRII de la ITF

    Ilie Năstase a fost invitat de organizatorii turneului şi a fost antrenorul lui Mats Wilander şi al Mikael Pernfors la un meci demonstrativ. Organizatorii sunt de părere că nu au încălcat regulile ITF dat fiind faptul că invitaţia către Ilie Năstase a fost făcută înainte de scandalul de la Fed Cup, iar ITF nu a oferit încă o decizie finală în acest caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Halep, la un meci de PRIMUL LOC mondial. La ce oră se joacă partida care o poate duce pe Simona pe locul 1 în lume

    Organizatorii turneului de la Wimbledon au dat publicităţii programul meciurilor din sferturile de finală ale tabloului feminin, iar Simona Halep şi Johanna Konta vor intra în scenă în a treia partidă a zilei, după cea dintre Venus Williams (SUA, favorită 10) şi Jelena Ostapenko (Letonia, favorită 13).

     

  • Cum arăta prima reclamă TV, difuzată acum 76 de ani

    Compania care s-a promovat pentru prima dată pe micul ecran a fost Bulova Watch Co.

    Reclama, de aproximativ 10 secunde, era foarte simplă, mai ales după standardele de mai târziu. Pe ecran a apărut un ceas timp de câteva secunde, iar o voce a spus, pe fundal, cât era ora.

    Se estimează că spotul iniţial a fost văzut de câteva mii de persoane.

    Vezi pe descopera.ro cum arata prima reclama

  • Decizia luată de Ion Ţiriac în această dimineaţă va face înconjurul planetei! SCRISORI ACIDE trimise către cei mai importanţi preşedinţi

    Prin intermediul a două scrisori adresate atât preşedintelui WTA, cât şi preşedintelui ITF, Ion Ţiriac cere ca procesul lui Ilie Năstase să fie unul public şi anunţă că suspendă acordarea trofeului la Madrid Open, proba feminină.

    “Domnule preşedinte,

    Din cauza comentariilor publice agresive ale WTA în privinţa acordării trofeului de la Madrid în prezenţa lui Ilie Năstase, va informez că am decis să suspend acordarea trofeului meu în evenimentele feminine. Mă refer la trofeul de aur şi diamant, precum şi la replicile de argint – acestea nu vor mai fi acordate câştigătoarelor de la Madrid.

    Acest trofeu e un simbol oferită de mine personal câştigătorului turneului şi pot fi prezent eu sau unul dintre invitaţii mei la acordarea lui. WTA nu poate să-mi cenzureze libertatea de a face o invitaţie specială la acordarea trofeului.

    De-a lungul anilor, am avut plăcerea de a invita la ceremonia de premiere pe Regina Spaniei, Prinţul Spaniei, primarul Madridului, iar în acest an invitaţia mea a fost acceptată de Ilie Năstase.

    Am fost informat că WTA l-a amendat de asemenea pe proprietarul evenimentului după ceremonia de premiere. Din nou, găsesc acest comportament al WTA agresiv şi în afara normelor WTA.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Halep joacă joi, în jurul orei 18:00, cu Karolina Pliskova în semifinale la Roland Garros

    Cap de serie numărul trei, Halep îşi va disputa în meciul cu Pliskova nu doar un loc în ultimul act al turneului parizian, ci şi o posibilă urcare a sa pe prima poziţie a clasamentului mondial. Dacă va reuşi să ajungă numărul 1, Halep va deveni prima româncă din istorie care atinge această performanţă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FABULOS! Simona Halep reuşeşte cel mai bun meci al sezonului şi se califică în semifinale la Roland Garros

    După un meci dramatic, în care a revenit de la 1-5 în setul 2, Simona Halep a reuşit să o învingă pe Svitolina şi urmează să joace în semifinale contra favoritei 2, Karolina Pliskova.

    Halep a început greu meciul, fiind condusă cu 5-0 după doar 25 de minute de joc. A reuşit însă un break şi două game-uri bune de serviciu, dar Svitolina a închis primul set cu 6-3.

    Setul al doilea a început în aceeaşi notă, iar favorita 5 s-a desprins repede la 5-1. Deşi târziu, Halep a reacţionat totuşi ca o mare jucătoare, reuşind 5 game-uri la rând.

    Jucătoarea din Constanţa a avut apoi 4 mingi de set pe care nu a reuşit să le fructifice, iar setul al doilea a intrat în tiebreak. Halep a salvat o minge de meci la 5-6, reuşind apoi să închidă manşa cu scorul de 8-6.

    Setul 3 a început cu un break pentru Simona Halep, moment în care adversara sa a căzut din punct de vedere psihic. Decisivul a durat mai puţin de 20 de minute şi s-a încheiat cu 6-0 pentru româncă.

    Dacă o învinge pe Pliskova (numărul 2 mondial), Halep o va întâlni în finală pe câştigătoarea meciului Jelena Ostapenko (nr. 47 mondial) – Timea Baczinsky (numărul 43 mondial).