Tag: MBA

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Cum să faci bani în logistică?

    Ideea de bază, corolarul deciziilor strategice este acela de a oferi avantaj competitiv. Aici se duce bătălia principală n lupta de cucerire a unor noi ”teritorii„. Construind strategia pe fluxul: analiză (internă şi externă) – dezvoltare – implementare, aceasta trebuie să urmeze două principii fundamentale: claritate şi simplitate. Sigur că pornim de la elemente de bază (să stabileşti obiective clare şi argumentate, să faci un audit intern, să vezi ce face competiţia, să vezi cum răspunzi la schimbările din jur atunci c`nd se nt`mplă, să evaluezi riscurile, să fie ”customizată„ pe valorile companiei, să stabileşti criterii de măsurare), nsă de continuat vom continua cu… să fie originală. Dacă tu vrei să te faci diferit de ceilalţi, să oferi ce alţii nu pot sau nu ştiu ncă, atunci premisele şi conceptul strategiei trebuie să fie diferite, originale, nu neapărat inovatoare, dar să conţină elemente de noutate.

    Pornim de la un exemplu concret, şi anume cum se nt`mplă lucrurile la Lagermax AED Rom`nia. |nainte de a ne g`ndi cum să c`ştigăm avantaj competitiv, va trebuie să avem formulate trei mari categorii: Obiectivele, Misiunea şi Viziunea. Pe baza lor va trebui să enunţăm elemente specifice, nu generice, pentru a evidenţia identitatea proprie a oricărei companii. De exemplu, noi ne-am propus să luăm deciziile mpreună cu clienţii, la aceeaşi masă, să analizăm mpreună costurile (open book) pentru a avea inputul clientul şi din perspectiva experienţei lui, să evaluăm mpreună riscurile etc. Mentalitatea nu este de a focusa relaţia cu clientul spre folosirea unor tehnici manipulatoare prin care să obţii o marjă de c`ştig profit`nd de lipsa de cunoştinţe specifice clientului, ci aceea de a-l nvăţa dacă nu ştie, de a-l sfătui. Pentru că unul dintre obiectivele noastre majore este retenţia clienţilor. Chiar dacă practic poţi obţine un profit imediat, pe termen lung, efortul şi, deci, costurile (opportunity costs) sunt mult mai mari şi n realitate reduc c`ştigul; iar după c`ţiva ani, n condiţiile n care retenţia este slabă, nu ai nicio bază pe care să construieşti o strategie şi nici măcar un viitor.

    Un alt element deosebit de important n creionarea bazei strategiei este maparea corectă şi completă a stakeholderilor. Prin mapare mă refer nu doar la identificarea lor, ci n egală măsură la evidenţierea aşteptărilor şi a puterii lor. Pentru că pe baza ei, ne putem stabili priorităţile de ”politică„. Doar printr-o evaluare predictivă prin care prognozăm corect nivelul de interes şi putere, putem să implementăm cu succes strategia, altfel finalizăm etapa elaborării, iar c`nd ajugem la faza de implementare ne lovim de astfel de bariere, de erori n identificarea key blockerilor şi a facilitatorilor din r`ndul stakeholder-ilor.

    Să vobim şi despre Avantajul Competitiv. Este cea mai importantă ”Coloană„ a Strategiei. Avantajul competitiv se obţine urm`nd trei mari direcţii: să ai ceva ce competitorii nu au, să faci ceva mai bine dec`t competiţia şi să faci ceva ce alţii nu pot. Sigur că aici avem diverse teorii dintre care faimoasă este cea a lui Porter, care a identificat trei strategii generice ce conduc către avantaj competitive: strategia low cost (diferenţiere prin preţ cu focus spre optimizarea costurilor, de exemplu economies of scale sau learning curve, n loc de maximizarea marjelor de profit), strategia diferenţierii, dificil de copiat (atunci c`nd piaţa nu este foarte sensibilă la preţ), şi strategia nişă, de focus (concentrarea pe nişe de piaţă cu oportunităţi mari, unde de obicei companiile mari nu au un interes deosebit). Deşi Porter spune că este de preferat să foloseşti doar una dintre strategii, studii recente arată că folosirea unui model hibrid (de exemplu low-cost şi diferenţiere) răspunde mai bine nevoilor actuale ntr-o piaţă dinamică, nu statică; astfel, modelul de business trebuie să fie n orice moment flexibil, creativ, inovativ. Foarte frumos spune Baden-Fuller, un renumit profesor de strategie: cele mai de succes firme sunt cele care vor rezolva ”the dilemma of opposites„, adică cea mai eficientă combinaţie ntre strategiile existente. Foarte importantă este nsă păstrarea Avantajului Competitiv, numit n teorie SCA (Sustainable Competitive Advantage). Şi asta are legătură nemijlocită cu diferenţiatorii pe care ne-am construit strategia. Iar aici trebuie să luăm n considerare o importantă teorie prin care ne autoverificăm, dacă resursele sau diferenţiatorii aleşi pentru a c`ştiga un avantaj competitiv pot fi securizaţi n faţa riscurilor mediului extern. Se numeşte Resource-Based View şi conţine următoarele criterii de evaluare a resurselor: valoroasă, rară, nonimitabilă, nonsubstituibilă.

    Avem acum o imagine completă a primelor două mari categorii din procesul de stabilire a strategiei companiei, prima care se referă la stabilirea Misiunii, Viziunii şi a Obiectivelor şi, a doua, care se referă la sursele şi caracteristicile Avantajului competitiv. Să nu uităm că fără o strategie adecvată, vom intra pe ”terenul de luptă„, fără să avem vreo tactică şi fără să ne cunoaştem adversarul. Cum bine spunea un proverb german, ”Care este rostul alergării dacă nu eşti pe calea cea bună?„.

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Să privim cerul când stelele cad…

    Au trecut şi alegerile parlamentare, în sfârşit…

    Vreau să fiu la curent cu ce se întâmplă în ţara mea, este până la urmă o datorie civică a tuturor, urmăresc cu interes scena politică şi actorii ei, însă cred că este pentru prima dată când mi-am dorit ca aceste alegeri să treacă cât mai repede.

    Nu sunt un om temător, conduc un business într-un domeniu lipsit de romantism. Mai mult, cred că teama este o mare slăbiciune şi o bună ocazie pentru „competitor” să profite de dezorientarea ta şi inhibarea reacţiilor. Însă în ultima perioadă mi-a dat destul de des târcoale acest sentiment de uşoară teamă sau adâncă nelinişte…

    De ce?

    În vară am fost plecat la Stockholm şi, la hotelul unde am stat, am întâlnit o româncă; munceşte acolo de câţiva ani, are şi familia cu ea. Cum mă bucur sincer să întâlnesc români oriunde aş călători peste graniţe, nu am ratat ocazia să discutăm despre munca ei, despre condiţii, despre viitorul familiei ei. Inevitabil a venit vorba şi de copii, iar când povestea despre cei doi băieţi, avea acea strălucire în priviri… I se umeziseră ochii… Erau la ţară, la bunici, în România, urma să revină pentru pregătirile de început de şcoală. Şi atunci am întrebat poate superficial, fără să prevăd impactul emoţional: „Cred că abia aşteaptă să se întoarcă”, am zis eu… Iar răspunsul a fost: „Nu, pentru că aici nu mai există nimic din ceea ce avem în România, copilăria la ţară, joaca pe uliţele – parţial amenajate – ale satului, joaca cu elasticul, şotronul… Ei suferă enorm când îi aducem înapoi în Suedia”.

    Amintindu-mi dialogul din vară, am înţeles de ce în subconştient ma agasează o nelinişte sâcâitoare… pentru că, mai curând sau mai târziu, „ţara”, bunicii, educaţia morală primită, satele fără timp, fără spaţiu, fără stres vor deveni amintiri, aşa cum pentru mulţi români plecaţi deja sunt. 

    Şi de ce spun asta? De ce mă bucur că au trecut alegerile? De ce „în sfârşit”?

    Pentru că nu a fost o singură zi fără adevărate „lecţii” de ură, de vrăjmăşie, de ostilitate între conducătorii şi actorii principali ai scenei politice şi, mai departe, între simpatizanţii lor… Nu contează că „celalalt” arată o viziune şi o strategie în interesul ţării, este demonizat şi agasat verbal doar pentru că „în spate” are o altă doctrină politică sau aparţine altui partid.

    Avem nevoie de REPERE. Avem nevoie de o Biblie a Politicului românească. Avem nevoie de adevăruri necontestabile, neinterpretabile, lipsite de subiectivitate. Interesul naţional nu poate oscila între doctrine antagonice.

    Altfel, în spatele unui aparent show politic, unul dintre marile repere ale interesului naţional, satul românesc cu valorile lui, va dispărea. Mai mult, în educaţie sunt cifre absolut incredibile în ceea ce priveşte abandonul şcolar, aproape 20% dintre tinerii între 18 şi 24 ani renunţă la studii, şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 24%, România ocupă locul 2 în UE când vine vorba de riscul de sărăcie, şi mai există un fenomen extrem de grav, care se agravează pe zi ce trece: peste 90.000 de copii au în acest moment cel puţin un părinte plecat în afara ţării; cam jumătate dintre aceştia au ambii părinţi plecaţi. 36% dintre copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate se simt singuri şi 20% cred că nimeni nu îi iubeşte. 30% dintre ei sunt deprimaţi. Vorbim de tentative de sinucidere, mulţi fiind chinuiţi de boli de stomac, migrene fără leac sau chiar diabet. Copiii devin agresivi nu doar la nivel verbal, dar şi fizic, devin foarte violenţi, apar conflicte. Asemenea copii nu sunt în stare să creeze nişte relaţii de prietenie cu semenii!

    Săptămâna trecută am avut ocazia să vizitez cetatea Alba Carolina, din Alba Iulia. Pe lângă strategiile de apărare, de logistică, construcţia în sine este o realizare de excepţie. Ceea ce merită însă văzut este diferenţa dintre cărămida din zidurile cetăţii construite la începutul sec. XVIII, intactă, şi căramida de completare din 2016; am fost avertizat să nu merg foarte aproape de ziduri, s-ar putea să cadă. Cea din 2016! Te aştepţi ca fiecare zi care va veni să fie superioară celei care a trecut. Te aştepţi ca fiecare 4 ani să fie superiori celor care au trecut. Pentru că omenirea trebuie să evolueze, pentru că ţara trebuie să evolueze, dar pentru asta are nevoie de repere, are nevoie de satul românesc, de şcoala românească, de educaţia românească, de antreprenori, de Biserică, de familie, de spital, de bunici, de uliţe, de tradiţii, de superstiţii…

    „Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară

    Scăldată în cristalul pârâului de-argint,

    Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:

    A codrului tenebră, poetic labirint;

     

    Melodica şoptire a râului, ce geme,

    Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,

    Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,

    Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.”

    Plângea Eminescu în „Din străinătate”…

    Este necesar, măcar din când în când, să ridicăm privirea înspre cer şi să ne uităm la stelele ce cad. Şi, în întunecimea nopţii, să ne gândim puţin la viaţă, la noi, la semenii noştri, la copiii noştri, la moarte, la dragoste, la uliţă, la bunici, la părinţi, la lacrimi, la moarte… şi astfel să găsim în fiecare astru ce a căzut un nou REPER moral pentru o viaţă mai înţeleaptă, mai valoroasă şi lipsită de ură!

    Sărbători fericite!

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Educaţia şi ROI

    Săptămâna trecută am fost invitat la Arad, la Universitatea Aurel Vlaicu, pentru un speech în cadrul proiectului „Stimularea creativităţii tinerilor arădeni în domeniul economic şi social prin proiecte şi simulări antreprenoriale”. Tema principală a fost familiarizarea tinerilor cu mediul economic şi social, precum şi cu cerinţele de pe piaţa muncii prin punerea lor în contact cu reprezentanţi ai mediului de afaceri.

    O iniţiativă extrem de bine venită, mai ales că de cel puţin un an fac eforturi să conştientizăm că nu putem vorbi despre nicio dezvoltare sănătoasă a mediului de afaceri fără Educaţie Antreprenorială.

    Şcoala românească are mari carenţe în sensul acesta. Persoanele care intenţionează să devină antreprenori se confruntă cu un mediu dificil: învăţământul nu oferă bazele necesare pentru o carieră de antreprenor!

    În UE, între 15% şi 20% dintre elevii care participă la un program al unei miniîntreprinderi în timpul învăţământului gimnazial vor înfiinţa ulterior propria lor firmă. Tinerii care beneficiază de studii antreprenoriale asimilează nu numai cunoştinţe de afaceri, dar şi aptitudini importante, printre care se numără creativitatea, spiritul de iniţiativă, tenacitatea, spiritul de echipă, capacitatea de înţelegere a riscului şi un simţ al responsabilităţii.

    Recunoaşterea antreprenorilor în calitate de creatori de locuri de muncă şi de prosperitate trebuie să reprezinte mesajul principal transmis atât din zona politică, cât şi de către mediul de afaceri.

    Iată doar două exemple despre situaţia din România în acest sens:

    • Conform datelor disponibile de la Institutul Naţional de Statistică, în trimestrul al patrulea din 2014 şomajul în rândul tinerilor a fost de 24,1%, faţă de 5,4% în cazul adulţilor. Ceea ce indică un raport de 4,46 şomeri tineri la unul adult. În 2015 Rata şomajului a fost de 6,8% la nivel naţional, similar cu nivelul din anul precedent, însă cel mai mare procent este în cazul tinerilor de 15-24 de ani, respectiv 21,7%. Sunt cifre îngrijorătoare!

    • Potrivit Eurostat, avem una dintre cele mai mari rate ale abandonului şcolar din Europa; aproape 20% dintre tinerii între 18 şi 24 ani renunţă la studii.

    Tocmai de aceea, eu am propus să demarăm câteva acţiuni concrete împreună cu mediul de afaceri, dar şi cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei:

    • Role Models – să formăm echipe mixte din antreprenori şi manageri de multinaţionale şi/sau alţi antreprenori consacraţi care să se întâlnească frecvent cu elevi şi studenţi din toată ţara. Aşa cum s-a întâmplat la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, unde entuziasmul a fost foarte mare.

    • Crearea de oportunităţi antreprenoriale practice. Educaţia antreprenorială fără practică, nu are nicio finalitate.

    • În peste 50% din ţările UE, educaţia antreprenorială face parte din educaţia secundară şi este OBLIGATORIE. În România, educaţia antreprenorială este predată o oră pe săptămână, în clasa X-a de liceu.

    • Introducerea educaţiei antreprenoriale în grădiniţă: sunt ţări în UE care au creat programe speciale pentru dezvoltarea anumitor atitudini şi aptitudini ce stau mai târziu la baza spiritului antreprenorial.

    De ce este important să investim în educaţie(antreprenorială)?

    Ceea ce am spus şi am vrut să scot în evidenţă la Arad (sunt convins că se poate aplica pentru multe universităţi din ţară) este că:
    „Între studenţii aflaţi în sala Universităţii Aurel Vlaicu şi studenţii de la Harvard (sau de la alte universităţi de prestigiu), nu există NICIO diferenţă!!”

    Citim din ce în ce mai des despre români de succes. Români aflaţi în topuri mondiale în materie de inovaţie, unii în poziţii cheie în cele mai mari corporaţii, apreciaţi şi angajaţi în marile centre IT din lume, elevi şi studenţi premianţi în cadrul olimpiadelor internaţionale…

    Să nu uităm să privim şi în istoria noastră, şi cel mai la îndemână este Aurel Vlaicu… pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale!!

    Şi studenţii de la Aurel Vlaicu, şi cei de la Harvard pornesc cu acelaşi potenţial. Dacă studenţii din Arad ar începe de „mâine” să studieze la Harvard, sunt absolut sigur că ar face-o mai bine decât cei din ţările „dezvoltate”.

    Omul este universal. Elementele de diferenţiere în educaţie sunt adeseori foarte subiective, chiar pline de inechitate. Nu geografia este cea care face clasamentele. Nu înseamnă că dacă te-ai născut în România ai mai puţine şanse să inovezi faţă de cel născut în SUA, de exemplu.

    Cine ne poate opri ca mâine dimineaţă să ne trezim cu o idee revoluţionară care până mâine seară să fie cunoscută pe tot globul? Cine…?
    Dar de ce să stăm şi să ne tot uităm la ce fac cei de la Harvard? De ce nu am face un Harvard la noi, în România…

    Sunt convins că o putem face, iar şansele sunt cu atât mai mari, cu cât profesioniştii tineri şi dornici de schimbare, de nou, vor reprezenta conducerea Universităţilor din România şi vor forma noile generaţii de tineri studenţi români…

    Răspunsul la întrebarea de mai sus este unul foarte simplu: este important să investim în educaţie în general şi în educaţia antreprenorială în particular, pentru că Return on Investment va fi mereu pozitiv, iar investiţia extrem de eficientă.

  • MBA vs Executive education. Ce preferă managerii români

    Programele de MBA reprezintă o treaptă importantă pentru profesioniştii care îşi doresc să avanseze în poziţii de top management, dar nu un pas obligatoriu. Conform studiului „The best performing CEOs in the World” realizat de Harvard Business Review în 2014, 29 dintre top 100 cei mai performanţi CEOs ai lumii deţin o astfel de diplomă, mulţi dintre aceştia alegând să participe la programe complexe de training sau executive education. Totuşi, experienţa unui MBA poate fi o marcă a successului, 6 dintre cei aflaţi în primele 10 locuri ale clasamentului fiind absolvenţi ai unor programe prestigioase, se arată într-un comunicat dat publicităţii de către Insead Alumni Association Romania.

    70% dintre participanţii înscrişi la cursul INSEAD Advanced Valuation Programme nu au studiat un MBA, spunând că momentan consideră mai oportune programele scurte şi intensive, acestea fiind mai uşor de acomodat în orarul deja aglomerat al săptămânii de lucru. Mai mult, 66% dintre profesionişti urmaseră anterior cel puţin un curs de executive education, declarându-se mulţumiţi de instrumentele de lucru împărtăşite în programele de acest gen şi de oportunitatea de a te menţine informat cu privire la tendinţele din industrie.

    “Informaţiile furnizate în cadrul programului INSEAD Advanced Valuation au fost condensate şi aranjate în aşa fel încât au oferit participanţilor toate instrumentele necesare acumulării de cunoştinţe practice într-o perioadă scurtă de timp. Un astfel de program executiv poate să furnizeze răspunsuri la întrebări care vin pe măsură ce acumulezi experienţă, dar în acelaşi timp te menţine conectat la evoluţiile globale ale domeniului studiat şi îţi oferă o nouă perspectivă asupra lumii” a declarat Călin Meteş, Vicepreşedinte / Analist investiţii în cadrul  Franklin Templeton Investments – Administratorul de Investiţii al Fondului Proprietatea.

    Programele de executive education sunt în general scurte, alcătuite din cursuri intensive, care ajută participanţii să-şi dezvolte un set specific de abilităţi. Acestea diferă substanţial faţă de MBA-urile tradiţionale şi în alte aspecte precum audienţa, numărul de participanţi şi conţinutul. Majoritatea şcolilor de afaceri cu prestigiu din lume oferă opţiunea acestor cursuri, abordând arii precum finanţe, negociere şi multe altele.

    „Cursurile de executive education prezintă noi intrumente utile şi analizează tendinţele dintr-o arie a afacerii cu o precizie chirurgicală. Ajungem astfel să avem specialişti extrem de bine pregătiţi şi să ridicăm nivelul de performanţă a domeniului în care activează, cu efect direct în rezultatele companiillor. Ne dorim să avem o piaţă care evoluează şi educaţia este o componentă importantă prin care putem să influenţăm schimbarea, să fim deschizători de drumuri, să avem viziune,să ne putem proba în fapt viziunea noastră pe termen lung privind rolul pe care ni-l dorim în creşterea economică şi socialăa României”a spus Dragoş Neacşu, CEO Erste Asset Management.
     

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Wēijī – sau despre Risc

    De câte ori ne-am răspuns la întrebarea ce facem dacă într-o dimineaţă venim la birou şi îl găsim mistuit de un incendiu? Nu mai sunt computere, imprimante, bibliorafturile cu documente nu mai există, iar pe de altă parte clienţii trebuie onoraţi ca într-o zi normală de muncă.

    Ce se întâmplă dacă, în timp ce lucrăm la un soft, un virus apare şi distruge irecuperabil toată schema de programare folosită? Avem implementat un BCP (Business Continuity Plan)? Avem definite principalele categorii de risc cu impact major în business? Avem implementate măsuri de protecţie în faţa potenţialelor riscuri? Un angajat într-o bancă poate frauda sistemul? Cum putem să eliminăm sau reduce potenţialul pericol? Sau poate suntem nevoiţi să ni-l asumăm?

    Extrem de interesant este însă aspectul etimologic, fiind mai multe variante când vorbim despre originea cuvântului risc. Cuvântul risc de obicei este utilizat cu un sens negativ, însă el are şi o latură pozitivă. Dacă ne uităm la originea lui din latină, „resecare” (a tunde cu sensul de a altoi, dar şi de a îndrăzni), vedem că riscul nu înseamnă neapărat pericol posibil, însoţit de un sentiment de nesiguranţă, imprevizibil, cauzator de pagube.

    Dr. David Hillson, unul dintre cei mai mari specialişti în domeniul managementului riscurilor, scrie în cartea sa „Guide to Project Management Body of Knowledge” că riscul este considerat „un eveniment sau o condiţie incertă care, dacă apare, are un efect pozitiv sau negativ asupra obiectivului stabilit. Riscul include atât ameninţările asupra obiectivelor, cât şi oportunităţile de a îmbunătăţi aceste obiective”. Cercetătorii au mai descoperit şi o foarte interesantă origine comună a mai multor termeni din italiană şi spaniolă, anume o provenienţă dintr-un cuvânt arab „rizk” ((„رزق“)). „Rizk” înseamnă tendinţa creaturilor de a aduna în viaţă pentru ele însele tot ceea ce le poate fi de folos, indiferent dacă este pozitiv sau negativ, bun sau rau.

    „Rizk” este pregătit apriori, înainte de naştere, însă creaturile nu cunosc conţinutul lui, cu toate că, inconştient, aleargă spre el să îl obţină. Iată că, potrivit acestor sensuri, Riscul înseamnă să cauţi avantaje, oportunităţi, în sensul chiar de forţare a norocului. O altă origine interesantă este interpretarea din limba chineză: wēijī (“危机”).  Sunt de fapt două caractere care exprimă simultan într-un cuvânt două noţiuni opuse, de pericol (wēi (危)) ) şi de oportunitate (jī (机)). Iată cât de bogat în sensuri este „Riscul”, valenţe care mai departe ne arată complexitatea modului de evaluare şi interpretare a riscului.
    Sursele, clasificarea şi tipologia riscurilor, este vastă.

    Nu mi-am propus să o abordez din punct de vedere teoretic. Amintindu-le doar, găsim riscuri interne (de exemplu, confuzia creată de transmiterea unui mesaj neclar din partea managementului în privinţa responsabilităţilor), riscuri externe (politice, concurenţiale, mediu, riscuri climatice – caniculă, zăpezi, inundaţii), riscuri puţin probabile (cum sunt cele de forţă majoră), riscuri foarte probabile, riscul valutar, riscul operaţional (IT, fraudă, dependenţă de automatizare, greşeli umane, riscul de neplată), riscuri juridice, financiare (în special cele de credit, rata dobânzilor, lichiditate). Ceea ce vreau să scot în evidenţă este conştientizarea lor şi mai ales conştientizarea consecinţelor şi a potenţialelor pierderi financiare în cazul în care ne găsesc nepregătiţi.

    Astfel că devine extrem de utilă alcătuirea unei liste cu factorii de risc identificaţi în companie şi în mediul de desfăşurare al afacerii, definirea criteriilor de evaluare a riscurilor, nivelul de pericol, severitatea, impactul, probabilitatea, frecvenţa, descrierea mecanismelor de monitorizare, trasabilitate şi raportarea. În ceea ce priveşte procesul de Risk Mitigation, există în general 4 căi de acţiune: reducerea riscului, ocolirea lui, acceptarea lui şi transferul. Outsourcing-ul Riscurilor este o metodă eficientă de Risk Mitigation. Iată un exemplu din businessul nostru: de câţiva ani există un trend de externalizare a serviciilor de logistică şi transport către companii specializate, iar pe lângă raţiuni financiare şi optimizare, transferul riscurilor către compania de logistică este un element critic în evaluarea oportunităţii de externalizare.

    De multe ori, aplicarea deciziei „make or buy” în cadrul activităţilor de depozitare de marfă, are acest element important: a construi un depozit propriu înseamnă mai mult control, mai multă flexibilitate, dar pe de altă parte, un cost fix şi un nivel de responsabilitate ridicat, alături de o lungă listă de riscuri: accidente de muncă, insuficienţa documentaţiei în planurile de licenţe şi autorizaţii, eroare umană, fluctuaţii de personal, imposibilitatea mutării locaţiei în cazul în care condiţiile de piaţă o impun şi multe altele. Un alt exemplu este cel legat de Transferul Riscurilor sau Risk Sharing. Valorile bunurilor transportate pot ajunge la sume de milioane de euro. Riscul unor accidente este mare, prin urmare este nevoie să apelăm la companii de asigurări, cărora să le transferăm riscul. Nu asta se întâmplă în cazul asumării riscurilor. De exemplu, datorită gravităţii unui fenomen (exemplu războiul), costul asigurării este enorm, asta în cazul în care există cineva dispus să facă o asemenea asigurare. Astfel, acest risc va fi asumat şi acceptat.    

    După identificarea şi aplicarea metodelor folosite în gestionarea riscului, pasul doi este implementarea Planului de Management al Riscului pe care orice departament şi orice activitate/ proces trebuie să o ia în considerare. Şi nu mă refer numai la situaţii „macro” (investiţii noi, creditare, intrări pe alte pieţe), ci şi la nivelul unei simple activităţi, unui simplu proiect sau efectiv în munca de zi cu zi, acolo unde coştientizăm mai puţin potenţiale riscuri, latente sau active, dar care totuşi ne însoţesc şi pot, totodată, să dăuneze atunci când le conştientizăm prea târziu.
     

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED România: Secerişul este aproape…

    Generaţia X (35-50 ani) a înflorit pe terenul însămânţat de Generaţia Zoomers (50-70 ani). Generaţia Y (20-35 ani) ar fi trebuit să înflorească pe terenul însămânţat de Generaţia X. Generaţia Z (11-20 ani) devine roditoare în „grădina” Generaţiei Y.

    Aşa arată „structura” generaţiilor din grădina România. Ce tip de grădină ne propunem să cultivăm? Poate una japoneză (plină de armonie, alei filosofice, simplitate, calm…), poate una franţuzească (riguroasă, alei simetrice, atenţie la detalii, focus spre estetică…)? Cât de roditoare vor fi seminţele rămase pentru generaţiile X şi Z? Care sunt planurile mediului politic, dar şi de afaceri pentru a pregăti corespunzător „moştenirea” generaţiei următoare? Există un VIITOR pregătit?
    O nouă generaţie nu are implicaţii doar la nivel economic sau social. O nouă generaţie are în primul rând un impact nemijlocit în mentalitatea şi comportamentul unui popor, unei ţări. O nouă generaţie este o REVOLUŢIE! Şi iată că ea se produce, ACUM şi AICI: Generaţia Y vine cu principii, valori şi credinţe, vine cu abordări progresiste, inovaţie, idealuri umane. Pasionaţi de cauze sociale, inovează, mult mai educaţi, unii dedicaţi voluntariatului. Ei REVOLUŢIONEAZĂ.

    Cu ce îi aşteptăm, ce le-am pregătit?

    Potrivit datelor Eurostat, România se situează pe locul doi în UE din punctul de vedere al riscului de sărăcie sau excluziune socială, 41,7% din populaţie fiind afectată. Conform datelor disponibile de la Institutul Naţional de Statistică, în trimestrul al patrulea din 2014 şomajul în rândul tinerilor a fost de 24,1%, faţă de 5,4% în cazul adulţilor. Ceea ce indică un raport de 4,46 şomeri tineri la un şomer adult.

    Cu 24 de IMM-uri la mia de locuitori, România se afă pe penultimul loc în Uniunea Europeană, mult sub media europeană de 40 de IMM-uri.

    26% din absolvenţii de gimnaziu părăsesc şcoala când trebuie să meargă la liceu (atenţie! Învăţământul obligatoriu este până în clasa a X-a inclusiv).

    Potrivit datelor Ministerului Educaţiei, în anul şcolar 2015-2016, la nivel naţional se aflau în clasa a VIII-a 187.000 de elevi. În schimb, la evaluarea naţională au fost înscrişi 153.672 de candidaţi. Doar 118.661 elevi au reuşit să ocupe un loc, adică cu aproape 70.000 mai puţin!

    Ce se întâmplă cu grădina noastră? Parcă nu are valenţe japoneze şi nici franţuzeşti… Cum am putea să-i redăm frumuseţea şi culorile, belşugul, abundenţa? Cum am putea să plivim neghina, fără să smulgem odată cu ea şi rodul bun?

    Eu zic că, dacă am hrăni-o cu puţină educaţie antreprenorială, de exemplu, şi-ar reveni imediat. Mai ales că se şi potriveşte tipului generaţiilor următoare. Sigur că educaţia antreprenorială este în foarte strânsă legătură cu sistemul general de educaţie. Avem cursuri de business şi practică a liceenilor în companii? Avem metode de predare şi evaluare în şcoli adaptate educaţiei antreprenoriale? Cursuri de educaţie financiară? Poate un program naţional de încurajare a înfiinţării de şcoli de meserii? Avem o legătură concretă a mediului universitar din toate oraşele ţării cu mediul privat?

    Educaţia antreprenorială trebuie să înceapă din grădiniţă. Sunt în prezent sisteme pedagogice la nivelul 3-6 ani care stimulează curiozitatea, independenţa, libertatea de decizie etc.

    Generaţiile Y şi Z = mentalitate nouă = educaţia antreprenorială = antreprenoriat = inovaţie = locuri de muncă = identitate. Rezultă o soluţie practică de a „sădi” în ţarina românească „seminţele” unei viitoare naţiuni (naţie are şi sensul de seminţie…) solide, statornice şi rezistente!

    Doar două exemple de situaţii unde putem avea un rezultat imediat:

    Antreprenoriatul în agricultură: nu are sens să mai amintesc despre potenţialul enorm al României când vine vorba despre agricultură. De ce nu am elabora un program de educaţie antreprenorială şi facilităţi pentru viitori antreprenori din agricultura românească? Iată şi o soluţie pentru persoanele mai în vârstă, în general cu şanse mai puţine de a deveni antreprenori. Contextul este favorabil: legea care îi obligă pe comercianţi să expună la raft 51% produse româneşti a fost adoptată.

    Antreprenoriat pentru diaspora: avem foarte mulţi români care doresc să se întoarcă în ţară, au un capital şi, datorită specializării în meserii, ar putea foarte uşor să înceapă o afacere nouă aici. De ce să nu le facilităm un sistem unde să îşi vândă produsele / serviciile? De ce să nu facem şi invers: să le oferim educaţie antreprenorială românilor plecaţi din ţară care au deschis un business propriu sau îşi doresc asta. Rezolvăm şi un aspect social dramatic: reîntregirea familiilor. Conform guvernului, datele centralizate la nivel naţional arată că, la data de 30 septembrie 2014, în evidenţele autorităţilor locale se aflau în jur de 83.000 de copii cu cel puţin un părinte plecat în străinătate şi aproximativ jumătate cu ambii părinţi plecaţi!!! Tragic…

    Educaţia antreprenorială şi, implicit, antreprenoriatul nu au legătură cu istoria capitalistă a unei ţări sau cu factori genetici sau de rasă. Dezvoltarea unui mediu antreprenorial de succes este doar o chestiune de VOINŢĂ!

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED Romania: Transport, Logistică & Strategie

    Chiar dacă este un domeniu provocator şi plin de dinamism, nu a fost ocolit de problemele crizei financiară. Anii 2009 – 2010 au reprezentat o perioadă dificilă pentru companiile de transport şi logistică, totuşi benefică atât pentru piaţa în sine, dar mai ales pentru clienţii cărora li se adresează. Dacă înainte de criză eforturile firmelor din domeniu de a-şi creşte veniturile nu erau foarte mari şi nici nu erau bazate pe anumite criterii de management sau performanţă, de altfel noţiuni necunoscute pentru multe dintre ele, situaţia s-a schimbat radical după primii ani de criză.

    Acum, pentru a-şi menţine competitivitatea, trebuie să integreze decizii bazate pe eficienţă, productivitate, flexibilitate sau inovaţie. De ce? Pentru că a crescut tendinţa de specializare a firmelor de transport, odată cu cerinţa clienţilor pentru un nivel ridicat de calitate în serviciile prestate, măsurat în contracte prin KPIs (Key Performance Indicators %) şi un sistem de bonus malus prin care eşti bonusat dacă depăşeşti targetul de performanţă sau, în caz contrar, eşti penalizat. Indicatorii de performanţă se referă cel mai adesea la livrările on time (OTD – On Time Delivery), numărul de daune în timpul transportului sau numărul de comenzi pregătite corect. În general se consideră Normal Level între 99%-100%, Danger Area (Corrective Action required) între 97%-99% şi Low Level sub 97%. Penalizarea se face cu diferenţă până la 100% din factura de transport.

    Însă criteriile de performanţă (KPIs) sunt doar o parte din scoring-ul calculat de clienţi pentru a valida ca furnizor o companie de transport. Preţul este desigur cel mai important, însă nu este singurul criteriu de selecţie şi este completat de: experienţa similară în industria în care activează clientul, situaţia financiară, vechimea flotei, dovada trainingurilor pentru şoferi, nivelul de echipare al depozitelor. Sunt clienţi care, de exemplu, limitează cheltuielile de transport la maxim 30% din cifra de afaceri a partenerului de transport. Mai mult, se fac audituri din partea clienţilor în cadrul licitaţiilor. Sunt industrii cu cerinţe extrem de stricte, de exemplu farma sau automotive, unde eventualele erori ale operatorului logistic pot duce la probleme grave în cadrul lanţului de aprovizionare: întreruperea liniilor de producţie în uzinele producătoare de autoturisme, medicamentele transportate necorespunzator pot fi dăunătoare pentru sănătatea oamenilor şi pot crea o imagine negativă a companiei importatoare sau distribuitoare şi, implicit, pierderi financiare şi consecinţe legale.

    Iată ce schimbări majore trebuie luate în considerare de firmele de transport pentru a putea deveni competitive şi a fi selectate în calitate de furnizori de servicii logistice. Cum vor reuşi să dobândească avantaj competitiv? Ce transformări organizaţionale, ce teorii manageriale au nevoie să introducă în analiza business-ului pentru a câştiga cotă de piaţă, reputaţie constantă şi stabilitate?

    Iată şi răspunsurile: în primul rând trebuie să pornim de la o Strategie. O Strategie se bazează pe premisele că viitorul nu mai poate fi prevăzut cu suficientă acurateţe şi că beneficiile pe termen lung nu sunt mai importante decât cele pe termen scurt. Valoarea Strategiei constă în originalitate, consistenţă, considerarea şi evaluarea riscurilor şi flexibilitate la schimbările imprevizibile din mediului extern. De asemenea, are nevoie să ia în considerare interesele, nu întotdeauna convergente, ale stakeholder-ilor, un alt element de noutate prezent în piaţa de transport, datorită creşterii nevoilor de finanţare, de asociere sau de fuziune. Fie că vorbim de owner-i, fie că vorbim de fonduri de investiţii, creditori, furnizori – clienţi (exemplu decalajul termenelor de plată şi provocările implicite ale cash flow-ului) sau de manageri.    

    Implementarea cu succes a unei strategii eficiente trebuie obligatoriu să conţină trei elemente: unicitate (ce nu are competiţia), competenţă (ce nu poate competiţia) şi preferabilitate (ce poţi face mai bine decât competiţia). Toate acestea vor determina alegerea surselor sau deciziilor de poziţionare care pot duce la avantaj competitiv: focus spre profitabiliate, cotă de piaţă, superioritate tehnică (camioane de ultimă generaţie, echipamente moderne pentru depozite), inovaţie (augmented reality în logistică) sau poate o strategie low cost. Analiza mediului extern este iarăşi extrem de utilă având în vedere instabilitatea lui.

    Folosirea PEST-ului (Politic, Economic, Social, Tehnologic) nu ne va feri de suprize, dar cel puţin ne obligă să evaluăm şi să controlăm riscul: de exemplu fluctuaţia cursului valutar are un impact direct şi semnificativ în marjele de profit ale importatorilor din China, creşterea accizelor combustibilului în condiţiile în care ponderea lui în totalul costurilor transportatorilor este de peste 40%, posibila impozitare a diurnelor cu efect imediat în creşterea tarifelor de transport, aspecte legate de protejarea mediului şi impunerea unor norme antipoluante necesită investiţii suplimentare în echiparea camioanelor.

    O strategie competitivă va lua în considerare şi decizii de make or buy. Avem nevoie de flotă proprie sau subcontractăm? În Distribuţie de exemplu, face mai mult sens în baza unor volume garantate să foloseşti flotă proprie. În Depozitare majoritatea operatorilor logistici închiriază spaţiile. De asemenea, un audit intern este obligatoriu când stabilim o strategie. În urma acestuia putem afla răspunsuri la întrebări de ce cumpără clienţii de la noi, de ce cumpără clienţii de la competiţie, ce resurse au competitorii şi noi nu le avem, care sunt „driver-urile” pentru profit şi multe altele. Nu în ultimul rând, trebuie să luăm în calcul analizele financiare: Return on Capital Employed, Net Cash Flow, analiza Break Even…

    În concluzie, piaţa de transport şi logistică este într-o continuă evoluţie nu numai din punct de vedere al numărului de firme sau al cifrei de afaceri, dar mai ales din punct de vedere al trecerii de la un tip de management primar, la unul de tip transformaţional, bazat pe concepte noi, dezvoltate prin viziune, management-ul riscului, management-ul schimbării, introducerea analizelor financiare în planurile de dezvoltare, focus spre motivarea şi dezvotarea angajaţilor, toate acestea integrate într-o strategie consistentă, sustenabilă şi validă. Iar motto-ul definitoriu al celei mai bune strategii este: „să faci ceva complet diferit”!

  • Fiica fostului şef al ANAF conduce operaţiunile Uber în România

    La 29 de ani, Nicoleta Schroeder conduce operaţiunile locale ale platformei de tehnologie Uber, care conectează în timp real pasagerii – utilizatorii aplicaţiei cu acelaşi nume – cu şoferii care utilizează platforma. Compania, evaluată la peste 40 de miliarde de dolari la nivel global, a ajuns după un an de prezenţă pe piaţa locală la 70.000 de utilizatori şi la un timp mediu de aşteptare de 4,5 minute, faţă de 12 minute, durata iniţială de la lansare.

    Schroeder a studiat Management şi Studii Economice la Universitatea Clark din Worcester, Massachusetts şi a
    urmat şi are un MBA la Carnegie Mellon – Tepper School of Business. Şi-a început cariera în consultanţă şi fi nanţe, lucrând în Statele Unite ale Americii pentru Accenture şi John Hancock Financial Service. Imediat după absolvirea MBA-ului, a revenit în ţară, deşi primise oferte de muncă în SUA şi Londra. A pus aici bazele şi a condus timp de patru ani primul lanţ de magazine care vând iaurt îngheţat din România, ce a crescut de la o echipă de patru angajaţi, la una formată din 30 de oameni şi magazine în toate marile oraşe din România. Ea este fiica fostului şef al ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.

    Una dintre cele mai mari provocări din cariera sa a fost totuşi experienţa MBA-ului. „Am muncit zi şi noapte, timp de doi ani, pentru a ţine pasul cu cei din jur şi pentru a excela“, îşi aminteşte Schroeder, căreia expunerea acestui program i-a adus inclusiv întâlniri cu Hillary Clinton, Bill Gates, Jeff Bezos şi alte nume importante. În ce priveşte discriminarea de gen, aceasta este, potrivit directorului general al Uber, o temă actuală peste tot în lume, nu doar în România, şi nu doar în ce priveşte conducerea unei afaceri, cât şi a unei maşini. În acest sens, dacă în prezent şoferii Uber sunt mai ales bărbaţi, compania şi-a asumat ca la nivel global să ofere o oportunitate economică pentru 1 milion de femei până în 2020.

  • Manager de vreme rea şi intraprenor all seasons

    Levent Yüksel coordonează de la Bucureşti afacerile Pepsico pe 14 pieţe, poziţie în care a ajuns după două decenii de carieră, care au fost marcate de promovări la fiecare doi ani, de intraprenoriat şi de cele şase crize prin care a trecut.

    2015 este un an special pentru mine din mai multe motive – unul dintre ele este că sărbătoresc 20 de ani de carieră în companie”, şi-a început discursul la Meet the CEO Levent Yüksel, turcul care conduce de pe 9 martie 2011 – zi pe care şi-o aminteşte perfect – operaţiunile din România ale companiei americane, dar şi din regiune, în calitate de business unit manager al companiei. Din prima jumătate a anului trecut, el a preluat funcţia de vice president general manager Greater Balkans şi SEE Franchise al PepsiCo, ajungând astfel să conducă de la Bucureşti operaţiunile producătorului de snacksuri şi băuturi răcoritoare din 14 ţări – East Balkans (Bulgaria, România şi Moldova), West Balkans (Serbia, Bosnia, Croaţia, Albania, Slovenia, Muntenegru, Kosovo şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), Grecia, Cipru, Israel şi unităţile de băuturi răcoritoare South East Europe Franchise.

    Când povesteşte, Levent Yüksel trădează o fire analitică, predispusă la introspecţie şi la autodepăşire: „fixaţia” de a face mereu lucrurile mai bine şi încercarea permanentă de a-şi depăşi limitele sunt umbrite de uşorul regret că, deşi a obţinut o promovare la fiecare mai puţin de doi ani, nu şi-a folosit suficient de bine timpul la începutul carierei şi nici nu a reuşit încă să ajungă la un echilibru fin între viaţa de familie şi business. Yüksel a povestit şi despre drumul sinuos pe care l-a avut ca manager în România, cât şi despre crizele cu care s-a confruntat de-a lungul carierei sale.

    Levent Yüksel  a absolvit în 1988 Universitatea Tehnică din Istanbul (management engineering) şi, deoarece nu se considera pe deplin pregătit pentru a-şi începe cariera, şi-a continuat studiile cu un MBA în management la Universitatea din Istanbul. „MBA-ul era o oportunitate de a înţelege toţi factorii care fac un business de succes şi mi-a oferit o idee asupra a ce ar trebui să mă concentrez; în plus, acest mediu generează mai multe oportunităţi, discuţii, puncte de vedere”, descrie el experienţa MBA-ului absolvit în 1989. Imediat după acesta, a devenit clar pentru el de unde trebuie să îşi înceapă cariera şi s-a angajat ca junior audit assistant în cadrul companiei de consultanţă şi audit Pricewaterhouse. „Am ales să nu fiu arogant şi să profit de toate oportunităţile ce se ivesc pentru a avea succes; am început de la zero la PwC pentru că genul acesta de companii îţi oferă posibilitatea de a interacţiona cu mai multe firme, din diferite industrii, astfel încât să-ţi poţi contura o imagine amplă asupra businessului. În plus, nu ai cum să ştii de la început care este pasiunea ta – aşa că, da, începi prin a face fotocopii”, glumeşte Yüksel, subliniind faptul că aroganţa nu are ce să caute în comportamentul unei persoane care îşi caută drumul.

    Reţeta sa a funcţionat, iar la aproximativ doi ani după angajarea în companie a fost promovat ca auditor senior, în cadrul unei divizii a PwC din Haga, Olanda. „Turcia anilor ’90 era o lume diferită, aşa că pentru mine această experienţă a fost ca o călătorie în timp, în care am putut vedea cultura vestică şi modul cum lucrează angajaţii în mediile profesionale de acolo”, descrie managerul experienţa care l-a emoţionat şi care l-a făcut să lupte pentru a performa şi în acest context, în condiţiile în care pe atunci nu ştia să vorbească perfect nici limba engleză. A obţinut din nou o promovare, pe care a văzut-o ca pe o oportunitate de a se întoarce în ţara sa, pentru a-şi încheia şi stagiul militar.

    Privind retrospectiv, îşi aminteşte că primii paşi pe care i-a făcut au fost în scopul de a-şi construi propria afacere. „Dacă mă uit înapoi şi mă gândesc care era cu adevărat pasiunea mea, îmi doream să fiu antreprenor, voiam să fiu proprietarul şi dezvoltatorul propriei mele afaceri, iar toată cariera mea a fost orientată spre a-mi construi o scară care să mă aducă la acel scop”, explică el deschiderea la oportunităţile ce s-au ivit în cariera sa. „Următorul pas după PwC, în 1993, a fost să lucrez ca manager în finanţe pentru un start-up în domeniul serviciilor de securitate, devenit în prezent una din cele mai mari companii din acest domeniu în Istanbul. Eram sigur că nu aceea avea să fie direcţia în care voi continua, aveam nevoie de o afacere la scară mare, iar oportunitatea pentru a evolua în această direcţie a venit când m-am angajat la una dintre cele mai mari bănci ale Turciei”, descrie el următoarea funcţie ocupată, cea de financial controller pe divizia de retail a Pamukbank, bancă preluată în 2002 de către stat ca urmare a crizei din 2001.

    După experienţele acumulate şi culturile organizaţionale diferite în care s-a adaptat – audit, domeniul bancar, producţie, securitate –, i-a fost din ce în ce mai clar că domeniul FMCG este cel în care vrea să îşi construiască mai departe cariera. Oportunitatea a venit în 1995, odată cu angajarea în funcţia de finance manager pentru businessul de francize al PepsiCo (Finance Director – Turkey and Central Asia Business Unit). „La vremea respectivă, compania era construită în Turcia prin francize, iar responsabilitatea cea mai importantă era de a aduce viziunea PepsiCo în Turcia, în condiţiile în care compania de îmbuteliere exista deja. Exista un conflict în termeni de misiune şi priorităţi între divizia de francize şi îmbuteliator, iar eu mă aflam în postura de a construi un pod între cele două. Am ajuns ca până la urmă să achiziţionăm îmbuteliatorul”, descrie el prima situaţie de criză cu care a fost nevoit să se confrunte. Levent Yüksel a fost unul din personajele cheie ce s-au implicat în achiziţia îmbuteliatorului şi totodată a fost responsabil de integrarea acestuia în companie, moment pe care îl descrie drept una dintre cele mai mari reuşite ale carierei sale la PepsiCo.


     

  • Manager de vreme rea şi intraprenor all seasons

    Levent Yüksel coordonează de la Bucureşti afacerile Pepsico pe 14 pieţe, poziţie în care a ajuns după două decenii de carieră, care au fost marcate de promovări la fiecare doi ani, de intraprenoriat şi de cele şase crize prin care a trecut.

    2015 este un an special pentru mine din mai multe motive – unul dintre ele este că sărbătoresc 20 de ani de carieră în companie”, şi-a început discursul la Meet the CEO Levent Yüksel, turcul care conduce de pe 9 martie 2011 – zi pe care şi-o aminteşte perfect – operaţiunile din România ale companiei americane, dar şi din regiune, în calitate de business unit manager al companiei. Din prima jumătate a anului trecut, el a preluat funcţia de vice president general manager Greater Balkans şi SEE Franchise al PepsiCo, ajungând astfel să conducă de la Bucureşti operaţiunile producătorului de snacksuri şi băuturi răcoritoare din 14 ţări – East Balkans (Bulgaria, România şi Moldova), West Balkans (Serbia, Bosnia, Croaţia, Albania, Slovenia, Muntenegru, Kosovo şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), Grecia, Cipru, Israel şi unităţile de băuturi răcoritoare South East Europe Franchise.

    Când povesteşte, Levent Yüksel trădează o fire analitică, predispusă la introspecţie şi la autodepăşire: „fixaţia” de a face mereu lucrurile mai bine şi încercarea permanentă de a-şi depăşi limitele sunt umbrite de uşorul regret că, deşi a obţinut o promovare la fiecare mai puţin de doi ani, nu şi-a folosit suficient de bine timpul la începutul carierei şi nici nu a reuşit încă să ajungă la un echilibru fin între viaţa de familie şi business. Yüksel a povestit şi despre drumul sinuos pe care l-a avut ca manager în România, cât şi despre crizele cu care s-a confruntat de-a lungul carierei sale.

    Levent Yüksel  a absolvit în 1988 Universitatea Tehnică din Istanbul (management engineering) şi, deoarece nu se considera pe deplin pregătit pentru a-şi începe cariera, şi-a continuat studiile cu un MBA în management la Universitatea din Istanbul. „MBA-ul era o oportunitate de a înţelege toţi factorii care fac un business de succes şi mi-a oferit o idee asupra a ce ar trebui să mă concentrez; în plus, acest mediu generează mai multe oportunităţi, discuţii, puncte de vedere”, descrie el experienţa MBA-ului absolvit în 1989. Imediat după acesta, a devenit clar pentru el de unde trebuie să îşi înceapă cariera şi s-a angajat ca junior audit assistant în cadrul companiei de consultanţă şi audit Pricewaterhouse. „Am ales să nu fiu arogant şi să profit de toate oportunităţile ce se ivesc pentru a avea succes; am început de la zero la PwC pentru că genul acesta de companii îţi oferă posibilitatea de a interacţiona cu mai multe firme, din diferite industrii, astfel încât să-ţi poţi contura o imagine amplă asupra businessului. În plus, nu ai cum să ştii de la început care este pasiunea ta – aşa că, da, începi prin a face fotocopii”, glumeşte Yüksel, subliniind faptul că aroganţa nu are ce să caute în comportamentul unei persoane care îşi caută drumul.

    Reţeta sa a funcţionat, iar la aproximativ doi ani după angajarea în companie a fost promovat ca auditor senior, în cadrul unei divizii a PwC din Haga, Olanda. „Turcia anilor ’90 era o lume diferită, aşa că pentru mine această experienţă a fost ca o călătorie în timp, în care am putut vedea cultura vestică şi modul cum lucrează angajaţii în mediile profesionale de acolo”, descrie managerul experienţa care l-a emoţionat şi care l-a făcut să lupte pentru a performa şi în acest context, în condiţiile în care pe atunci nu ştia să vorbească perfect nici limba engleză. A obţinut din nou o promovare, pe care a văzut-o ca pe o oportunitate de a se întoarce în ţara sa, pentru a-şi încheia şi stagiul militar.

    Privind retrospectiv, îşi aminteşte că primii paşi pe care i-a făcut au fost în scopul de a-şi construi propria afacere. „Dacă mă uit înapoi şi mă gândesc care era cu adevărat pasiunea mea, îmi doream să fiu antreprenor, voiam să fiu proprietarul şi dezvoltatorul propriei mele afaceri, iar toată cariera mea a fost orientată spre a-mi construi o scară care să mă aducă la acel scop”, explică el deschiderea la oportunităţile ce s-au ivit în cariera sa. „Următorul pas după PwC, în 1993, a fost să lucrez ca manager în finanţe pentru un start-up în domeniul serviciilor de securitate, devenit în prezent una din cele mai mari companii din acest domeniu în Istanbul. Eram sigur că nu aceea avea să fie direcţia în care voi continua, aveam nevoie de o afacere la scară mare, iar oportunitatea pentru a evolua în această direcţie a venit când m-am angajat la una dintre cele mai mari bănci ale Turciei”, descrie el următoarea funcţie ocupată, cea de financial controller pe divizia de retail a Pamukbank, bancă preluată în 2002 de către stat ca urmare a crizei din 2001.

    După experienţele acumulate şi culturile organizaţionale diferite în care s-a adaptat – audit, domeniul bancar, producţie, securitate –, i-a fost din ce în ce mai clar că domeniul FMCG este cel în care vrea să îşi construiască mai departe cariera. Oportunitatea a venit în 1995, odată cu angajarea în funcţia de finance manager pentru businessul de francize al PepsiCo (Finance Director – Turkey and Central Asia Business Unit). „La vremea respectivă, compania era construită în Turcia prin francize, iar responsabilitatea cea mai importantă era de a aduce viziunea PepsiCo în Turcia, în condiţiile în care compania de îmbuteliere exista deja. Exista un conflict în termeni de misiune şi priorităţi între divizia de francize şi îmbuteliator, iar eu mă aflam în postura de a construi un pod între cele două. Am ajuns ca până la urmă să achiziţionăm îmbuteliatorul”, descrie el prima situaţie de criză cu care a fost nevoit să se confrunte. Levent Yüksel a fost unul din personajele cheie ce s-au implicat în achiziţia îmbuteliatorului şi totodată a fost responsabil de integrarea acestuia în companie, moment pe care îl descrie drept una dintre cele mai mari reuşite ale carierei sale la PepsiCo.