BusinessMagazin

Tag: mame

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!

  • O nouă metodă inventată de guvern pentru a-i pedepsi pe angajaţii performanţi din România

    O veste absolut tristă pentru România: în 2016 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. E drept că e vorba despre numărul de copii români raportat la numărul de români din diaspora. Or, în ţară, sunt, desigur, mai mulţi cetăţeni – de toate vârstele. ”Sunt nişte cifre care ne ridică extrem de multe semne de întrebare în ceea ce priveşte modul în care tânăra generaţie îşi vede dreptul la mobilitate, dreptul la a studia în Europa, de a lucra şi unde se regăseşte în acest ciclu şi România“, a spus Andreea Păstîrnac, ministrul pentru românii de pretutindeni. A fost una dintre cele mai importante ştiri ale săptămânii, după părerea mea.

    Ei bine, au mai trecut doar câteva zile – mai puţine decât degetele unei singure mâini – şi au început să apară comentarii
    despre plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului. O decizie cât se poate de firească, dacă luăm în considerare că natalitatea este în scădere, că tot soiul de dezechilibre se adâncesc. Firească – nu-i aşa? – şi dacă ne gândim la planul amplu de salarizare unică şi creşteri salariale ale angajaţilor din mediul de stat, care ajung mai bine remuneraţi decât cei din privat. Un paradox, după cum au semnalat mai multe voci, de pildă economişti, şefi de companii. Dar ce mai contează (încă) un paradox?

    Între 2001 şi 2015, numărul de nou-născuţi în România a scăzut cu circa 10%: de la 220.368 la 197.491. Măsurile de austeritate au taxat imediat mamele: indemnizaţa şi perioada de acordare au fost reduse. (Economiile făcute au fost de doar câteva zeci de milioane de euro, mai puţin decât s-ar fi încasat la bugetul de stat dacă s-ar fi redus piaţa neagră a ţigărilor cu un singur procent.) Au mai trecut nişte ani, au mai venit nişte alegeri, unii aleşi s-au gândit iar la natalitate, copii şi voturi.

    N-a trecut niciun an de când s-au făcut modificări în ce priveşte plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Adică a fost scos plafonul (plasat anterior la 3.200 de lei) şi a fost prelungită perioada de la un an până la doi ani. Ca măsură pentru revigorarea natalităţii. S-a revigorat destul, se pare.

    O întrebare care a rămas fără răspuns se leagă de faptul că dacă angajaţii care au salarii mari plătesc mai mult pentru tot soiul de dări şi impozite, de ce ar trebui să primească indemnizaţii plafonate? Nu discutăm despre mărimea plafonului, de 5.000, 8.000 sau 10.000 de lei. Pentru unii este mult, pentru alţii puţin. Pentru unii ajutorul minim garantat este suficient ca să nu muncească nici dacă sunt rugaţi cu joburi. Alţii însă muncesc din greu pentru a-şi clădi cariere pentru care sunt invidiaţi. Pardon! Sunt invidiaţi pentru salarii, beneficii, pentru că îşi permit maşini, vacanţe sau şcoli private. Dar nu sunt invidiaţi pentru orele, zilele şi anii în care au renunţat la somn, viaţă privată, distracţii. Şi atunci, dacă un angajat a ajuns la un salariu de câteva mii de euro pe lună, de ce ar trebui să îi fie plafonată indemnizaţia? Ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea mamelor care au venituri mari nici nu îşi permit să lipsească de la serviciu decât câteva luni. Unele – nici atât. Pentru că ar însemna să pericliteze toţi anii anii anteriori de eforturi.

    Se pare că sunt în jur de 1.000 de indemnizaţii care ar fi afectate de această plafonare. Mult? Puţin? Nu îşi permite România să plătească aceşti bani? Dar ce ne permitem să plătim? Pensii speciale? Salarii mai mari pentru cei de la stat?

    Dacă tot este vorba despre ”doar“ 1.000 de persoane, de ce e folositor acest plafon? Pentru a intra în gama de măsuri punitive pentru cei cu salarii mari – care sunt ameninţaţi şi cu impozitul progresiv? Dar de ce nu se impozitează progresiv averile? De ce trebuie ameninţaţi cei care fac performanţă? |n mediul privat, angajaţii nu sunt plătiţi degeaba. Trebuie să producă mult mai mult decât primesc. Nu ca la Galaţi, unde statul a cheltuit milioane de euro pentru un centru de afaceri total neutilizat; directorul centrului a primit ani de zile un salariu de peste 5.000 de lei net ca să… facă nimic. Ba a avut chiar şi deplasări în străinătate, pentru schimb de experienţă. Ei bine, aşa ceva nu se întâmplă în mediul privat.

    Se mai discută, pe tema indemnizaţiilor, despre necesitatea unei plafonări pentru a evita fraude, provocate, de pildă, de venituri ”făcute din pix“; prin urmare şi de apariţia riscului de plată a indemnizaţiilor nemeritate. Păi dacă sunt suspiciuni, oricum se investighează. Şi se taxează. Şi se recalculează.

    Mai tare decât riscul de fraudare – în maximum câteva sute de dosare – poate ar trebui să ne preocupe mai degrabă teme ca îmbătrânirea populaţiei sau lipsa cadrelor medicale şi didactice. Faptul că românii amână tot mai mult să devină părinţi, că scade numărul de copii.

    Sau poate că ar trebui să ne liniştim, pentru că ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a descoperit formula magică pentru creşterea natalităţii. Nu are legătură cu facilităţi, plăţi, bugete, grădiniţe sau programe sociale. Nu. Schimbarea statului familiei în Constituţia României este cheia. Şi anume: dacă familia este definită în Constituţie ca fiind formată din soţ şi soţie, creşte natalitatea. Evrika!

  • PROTESTUL mamelor! „Au fost trei copii într-un pat de spital, ceea este de neconceput. Mi-am luat imediat copilul acasă şi am mers la un spital privat”

    30 de părinţi au protestat marţi după-amiază împotriva condiţiilor mizere de la spitalul Judeţean din Arad unde au stat şi câte trei copii într-un pat.

    Spre comparaţie, senatorul PSD Şerban Nicolae a spus că nu i se pare normal ca cei condamnaţi pentru corupţie să stea câte trei în pat şi trebuie eliberaţi. Bolnavii care stau câte trei în pat ce ar trebui să facă?

    Protestul mamelor poate fi şi o reacţie la protestele civice împotriva corupţiei arătând că românii s-au cam săturat de explicaţii că nu se poate.

    Acţiunea a avut loc după ce Cristina Rusu, mamă a unei fete de patru ani şi jumătate, a povestit într-o scrisoare deschisă experienţa de la această secţie unde a ajuns la finele săptămânii trecute, informează vocea.biz.

    ”Am fost opt persoane într-un spaţiu care nu se poate numi salon de spital. Pe secţie era o singură asistentă, care nici nu avea timp să se ocupe de copii. Practic, fiecare copil bolnav era pe cont propriu. Toate mamele care aveau copii pe secţie au fost revoltate. Nu primeau tratament la timp, nu le băga nimeni în seamă”, a povestit arădeanca.

    Ea a numit spitalul ”un lagăr de exterminare”, din care a fost nevoită să îşi retragă copilul bolnav de enteroviroză pe propria răspundere, alegând un tratament în regim privat.

    ”Nu pot accepta că trăiesc într-un oraş mare şi să nu beneficiez de sistemul medical de stat. Fetiţa mea a ajuns la spital ca o legumă, dar mi s-a spus că nu mi se face nicio investigaţie medicală până luni, când vine medic, şi că am noroc dacă atunci va fi văzută de vreun doctor. Nu a primit nici antitermic pe motiv că nu înghite pastile la patru ani şi jumătate”, a adăugat Cristina Rusu.

    Alţi părinţi au relatat cazuri asemănătoare, povestind despre condiţiile necorespunzătoare şi aglomeraţia din saloane. ”În weekend-ul trecut au fost trei copii într-un pat, ceea este de neconceput. Mi-am luat imediat copilul acasă şi am mers la un spital privat”, a spus un tată.

  • Doar 31% dintre mamele care lucrează spun că au ajuns la echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală

    Pentru femeile cu carieră şi copii, găsirea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea personală poate fi o adevărată provocare. Astfel, doar 31% dintre mămicile cu job spun că au reuşit să aibă o carieră de succes, dar şi armonie în familie, echilibrând foarte bine timpul dedicat familiei şi cel alocat jobului, arată un studiu realizat de platforma de recrutare online eJobs. Sondajul a fost realizat în perioada 19 februarie – 3 martie 2017, pe un eşantion de 1.130 de mame din toată ţara, dintre care 58% au declarat că şi-au păstrat serviciul după apariţia copiilor, în timp ce restul de 42% au renunţat la serviciu pentru a se dedica familiei.

    Cele mai multe dintre mamele care lucrează (49%) se declară mulţumite de modul în care reuşesc să-şi împartă timpul între familie şi serviciu, însă şi-ar dori mai mult timp pentru viaţa personală. Restul de 20% dintre mămicile cu job consideră că nu reuşesc să găsească un echilibru între cele două activităţi şi ar dori să se poată dedica mai mult familiei, însă situaţia financiară nu le permite.

    Pentru o treime dintre mamele cu job care au participat la sondajul eJobs, sarcinile de serviciu le ocupă peste 8 ore din zi, iar un procent similar (34%) este reprezentat de cele care lucrează 7-8 ore pe zi. De un program de până la 4 ore pe zi se bucură doar 16% dintre participantele la studiu care au continuat să lucreze după apariţia copiilor, iar 17% dintre respondente au declarat că alocă între 4 şi 6 ore în fiecare zi activităţilor de serviciu.

    Indiferent câte ore lucrează, 68% dintre mamele participante la sondaj spun că alocă familiei şi treburilor casnice minimum 3 ore în fiecare zi. Alte 27% spun că dedică între o oră şi două ore pe zi activităţilor de familie şi numai 5% au mai puţin de o oră în fiecare zi pentu viaţa personală.

    67% dintre mamele cu job apreciază că fac faţă cu brio atât în construirea carierei, cât şi în viaţa de familie, chiar dacă cele două nu sunt mereu în echilibru sau dacă timpul pentru familie nu este mereu suficient. Una din 4 femei participante la sondaj a recunoscut însă că este mai dedicată copiilor şi că este mai mulţumită de calitatea ei de părinte, în detrimentul carierei, în timp ce doar 8% spun că sunt mai conectate la domeniul lor de activitate decât la viaţa de familie.
    Peste jumătate (57%) din mamele cu job sunt fericite şi foarte fericite la locul de muncă, iar 47% dintre ele spun că apariţia unui copil le-a ajutat să se organizeze mai bine şi să-şi stabilească mai uşor priorităţile. În acelaşi timp, pentru 38% dintre mamele care lucrează, primul copil le-a motivat să găsească şi alte variante pentru suplimentarea veniturilor şi le-a ajutat să se dezvolte pe plan profesional.

    La polul opus, după apariţia primului copil, majoritatea mamelor participante la studiul eJobs spun că s-au confruntat cu noi provocări în carieră. Astfel, 48% dintre mamele cu job spun că programul strict este principala provocare în demersurile lor de a echilibra viaţa profesională şi cea de familie, urmat de lipsa de predictibilitate a programului, cu care se confruntă 38% dintre femeile care şi-au păstrat locul de muncă şi după ce au devenit mame. Totodată, 29% dintre mamele participante la sondaj spun că au dificultăţi la acordarea concediului medical dedicat celor mici, iar 18% spun că orele peste program le dau cele mai mari bătăi de cap.

    Astfel, peste jumătate dintre mamele cu carieră şi-ar dori ca angajatorii să le permită un program flexibil şi posibilitatea de a lucra de acasă pentru a le stimula să se întoarcă mai repede la birou după terminarea concediului de maternitate şi de creştere a copilului. În acelaşi timp, 1 din 3 mame care lucrează spune că oferirea de către angajator a unor servicii de after-school pentru copii ar ajuta foarte mult la organizarea timpului, iar 24% dintre ele ar fi motivate de zile libere suplimentare.

    Aproape o treime dintre mamele participante la sondaj spun că au stat acasa cu bebeluşul mai puţin de un an, iar 58% spun că au rămas în concediul de creştere a copilului între un an şi doi ani, în timp ce doar 11% au preferat să rămână acasă şi după terminarea perioadei maxime a concediului de creştere a copilului.

  • Mitul destrămat al “asistaţilor social”. Romania are 6,5 milioane de beneficiari de asistenţă socială, dar mai mult de jumătate dintre aceştia sunt copii sau mame

    Statul cheltuieşte anual 10 miliarde de lei cu cei 6,5 milioane de romani care primesc bani din “beneficiile şi serviciile de asistenţă socială”, însă cea mai mare parte a acestora sunt copii, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică şi de la Ministerul Muncii.

    Astfel, din totalul celor 6,5 milioane de asistaţi social, 3,7 milioane (adică 57% din total) sunt copii care primesc alocaţie de stat pană la 18 ani (sau pană cand termină liceul), iar 1,55 milioane (24% din total) sunt persoane cu dizabilităţi sau persoane care îngrijesc oameni cu dizabilităţi. De asemenea, aproape 280.000 de persoane primesc alocaţii pentru susţinerea familiei (sume acordate familiilor monoparentale sau celor în cadrul cărora veniturile salariale per membru de familie sunt foarte mici), iar 138.000 sunt persoane care primesc indemnizaţie pentru creşterea copiilor.

    “Romania are nevoie de o clarificare a termenului de “asistat social”, pentru că mamele aflate în concediu de creştere a copilului sau copiii care primesc alocaţii nu au ce căuta în categoria asistaţilor. Copiii provin din familii care plătesc taxe şi impozite, iar mamele au contribuit la bugetul de stat anterior, direct sau indirect. Este o exagerare atunci cand se spune că Romania este un stat social, pentru că nu este deloc aşa, din contră. Dar există o problemă, pentru că nu este reglementat deloc bine fondul prin care se alocă aceste sume”, a explicat profesorul universitar Mircea Coşea.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Mitul destrămat al “asistaţilor social”. Romania are 6,5 milioane de beneficiari de asistenţă socială, dar mai mult de jumătate dintre aceştia sunt copii sau mame

    Statul cheltuieşte anual 10 miliarde de lei cu cei 6,5 milioane de romani care primesc bani din “beneficiile şi serviciile de asistenţă socială”, însă cea mai mare parte a acestora sunt copii, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică şi de la Ministerul Muncii.

    Astfel, din totalul celor 6,5 milioane de asistaţi social, 3,7 milioane (adică 57% din total) sunt copii care primesc alocaţie de stat pană la 18 ani (sau pană cand termină liceul), iar 1,55 milioane (24% din total) sunt persoane cu dizabilităţi sau persoane care îngrijesc oameni cu dizabilităţi. De asemenea, aproape 280.000 de persoane primesc alocaţii pentru susţinerea familiei (sume acordate familiilor monoparentale sau celor în cadrul cărora veniturile salariale per membru de familie sunt foarte mici), iar 138.000 sunt persoane care primesc indemnizaţie pentru creşterea copiilor.

    “Romania are nevoie de o clarificare a termenului de “asistat social”, pentru că mamele aflate în concediu de creştere a copilului sau copiii care primesc alocaţii nu au ce căuta în categoria asistaţilor. Copiii provin din familii care plătesc taxe şi impozite, iar mamele au contribuit la bugetul de stat anterior, direct sau indirect. Este o exagerare atunci cand se spune că Romania este un stat social, pentru că nu este deloc aşa, din contră. Dar există o problemă, pentru că nu este reglementat deloc bine fondul prin care se alocă aceste sume”, a explicat profesorul universitar Mircea Coşea.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • COMENTARIU: Să oferim câte 35.000 de euro tuturor mamelor

    Şi mai trebuie spus că bucătarii de pe submarine câştigă cu mult mai mult decât amiralii care conduc flota.

    Salariul anual de bază este pentru un bucătar de 45.000 de dolari, dar creşte la circa 160.000 de dolari din cauza numeroaselor sporuri (informaţia este un pic mai veche, să fiu iertat dacă datele s-au schimbat între timp). Iar bucătarul, sau mai bine zis bucătarii, pentru că sunt trei pe un submarin, sunt plătiţi aşa de bine pentru că sunt responsabili, în mare măsură, cu moralul marinarilor (care sunt supăraţi în mod nativ pentru că, vă amintiţi, au o mulţime de treabă). În plus, bucătarii trebuie să se descurce în spaţiul lipsit de confort al navei, ceea ce presupune, pe lângă talent culinar, capabilităţi organizatorice foarte bune.

    Aşa că ştabii australieni au ajuns la concluzia că bucătarii sunt, în felul lor, mai importanţi decât amiralii şi îi recompensează, băneşte, corespunzător.

    România traverează acum o perioadă de indignare publică majoră legată de nivelul îndemnizaţiilor pe care le primesc un număr de persoane aflate în concediu de creştere a copiilor şi care ar primi nişte sume considerabile; cea mai bine plătită primeşte echivalentul a 35.000 de euro.

    Unii spun că persoana respectivă – nu este clar dacă este o mămică sau un tătic – a plătit taxe corespunzătoare cu salariul primit şi, astfel, este îndreptăţit să beneficienze de prevederile legale actuale, care nu mai plafonează nivelul alocaţiilor de creştere a copilului.

    Au dreptate.

    Citiţi în continuare pe www.mediafax.ro

  • Comedia mamelor bune şi nebune

    Scenariştii filmului ”Marea Mahmureală„ aduc pe marile ecrane, din 29 iulie, o nouă comedie nonconformistă, ”Mame bune şi nebune„, în care Mila Kunis, Kristen Bell şi Annie Mumolo sunt hotărâte să renunţe la prejudecăţi, în favoarea distracţiei. O producţie distribuită de Freeman Entertainment. Aparent, Amy (Kunis) are o viaţă perfectă: o căsnicie fericită, copii isteţi, o casă minunată şi o carieră în ascensiune.

    Cu toate acestea, munceşte mult, se ocupă de gospodărie şi este pe punctul de a ceda nervos din cauza epuizării. Sătulă să respecte toate regulile impuse de societate, aceasta face echipă cu alte două mame depăşite de realitate, în misiunea de a se elibera de responsabilităţile convenţionale. Acţiunile lor iresponsabile, nepotrivite pentru orice mamă, aduc trioul de belea în conflict deschis cu grupul mamelor perfecte de la şcoală şi reprezentanta acestora. Rezultatul va stârni hohote de râs…

  • Comedia mamelor bune şi nebune

    Scenariştii filmului ”Marea Mahmureală„ aduc pe marile ecrane, din 29 iulie, o nouă comedie nonconformistă, ”Mame bune şi nebune„, în care Mila Kunis, Kristen Bell şi Annie Mumolo sunt hotărâte să renunţe la prejudecăţi, în favoarea distracţiei. O producţie distribuită de Freeman Entertainment. Aparent, Amy (Kunis) are o viaţă perfectă: o căsnicie fericită, copii isteţi, o casă minunată şi o carieră în ascensiune.

    Cu toate acestea, munceşte mult, se ocupă de gospodărie şi este pe punctul de a ceda nervos din cauza epuizării. Sătulă să respecte toate regulile impuse de societate, aceasta face echipă cu alte două mame depăşite de realitate, în misiunea de a se elibera de responsabilităţile convenţionale. Acţiunile lor iresponsabile, nepotrivite pentru orice mamă, aduc trioul de belea în conflict deschis cu grupul mamelor perfecte de la şcoală şi reprezentanta acestora. Rezultatul va stârni hohote de râs…

  • Cum a reuşit o tânără de 27 de ani care a renunţat la şcoală să facă 7 milioane lire sterline într-un an

    O tânără mamă care a renunţat la şcoală fără să obţină nicio diplomă a construit o companie de milioane de lire sterline în doar un an, potrivit unui articol al publicaţiei britanice Daily Mail. Prin intermediul afacerii Want that Trend, tânăra comercializează haine online, alese după propriul gust. Tânăra a ajuns astfel la la venituri de 7 milioane de lire sterline după primul an de funcţionare şi plănuieşte să ajungă la 10 milioane de lire sterline anul acesta.

    Victoria Molyneux are 27 de ani şi locuieşte în Chesire. Ea a lansat boutique-ul online Want That Trend în aprilie anul trecut. Tânăra a sperat iniţial la câteva zeci de comenzi săptămânale, dar businessul ei i-a depăşit aşteptările şi ajunge în prezent la 2.000 de comenzi zilnice. În prezent, în cadrul companiei sale lucrează 22 de angajaţi, iar printre planurile de dezvoltare a afacerii se numără lansarea unei linii destinate mamelor şi copiilor.

    Tânăra spune că şi-a propus de la început să vândă ceva chic şi bine făcut, dar ieftin, după ce a avut probleme să găsească haine pentru ea.

    ”Mi-au plăcut mereu hainele, dar nu am avut bani”, a declarat tânăra publicaţiei britanice. A vizitat distribuitori en gros şi producători locali şi a reuşit să lanseze astfel o primă colecţie de produse. A urmărit de asemenea tutoriale video de unde a aflat cum să construiască un site prin care să-şi vândă produsele. Înainte să îşi lanseze afacerea, tânăra era angajată într-un call center, post la care a renunţat în momentul în care vânzările au început să crească.

    Victoria este şi model pentru rochiile sale; se promovează făcându-şi selfie-uri pe care le publică pe site-ul ei şi pe reţelele sociale. ”Când mă uit pe alte site-uri văd cum arată diferit pe modele slabe. Vreau să arăt cum vor arăta hainele mele pe oameni normali”, a declarat ea.

    A câştigat astfel circa 50.000 de followeri pe Instagram şi peste 1,2 milioane de like-uri pe Facebook. Antreprenoarea a născut-o pe fiica ei, Isabella, la cinci luni după ce a lansat businessul Want That Trend; de unde şi inspiraţia ca în viitor să creeze o linie de haine dedicată mamelor şi fiicelor. Recent a încheiat primul ei parteneriat cu o vedetă, Holly Hogan, cu care a lansat prima colecţie.