Tag: maghiar

  • Povestea neştiută a explorărilor de sare. Cum a reuşit Transilvania să dea tonul în cea mai veche „industrie” din lume

    Bogăţia zăcămintelor de sare din această regiune a României ar fi atras încă din antichitate toate popoarele care se situau în zonele sărace în zăcăminte de sare. Astfel, s-au pus la punct sisteme complexe de exploatare a sării pentru a se putea exporta cantităţi importante de sare, mai ales spre vest, scrie Vocea Transilvaniei.

    „Transilvania este una dintre cele mai bogate provincii salifere din lume şi, totodată, se învecinează cu regiuni întinse lipsite de surse de sare, mai ales cu cele aflate pe teritoriul actual al Banatului, Crişanei si Câmpiei Maghiare. Conform documentelor istorice antice şi medievale, zăcămintele transilvănene aprovizionau cu sare cea mai mare parte a Europei de sud-est şi centrale. Cu toate acestea, spre deosebire de alte regiuni salifere ale Europei, până de curând, pe teritoriul Transilvaniei, cu câteva excepţii, nu au fost cunoscute vestigii arheologice privind exploatarea sării”, se precizează într-un studiu al Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, numit „Patrimoniul cultural imobil privind exploatarea preindustrială a sării.

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Rechizitoriu împotriva pretenţiilor ipocrite ale Ungariei

    Ne-am săturat de grija Ungariei pentru minoritatea maghiară din alte state, în timp ce minorităţile din interiorul statului maghiar nu sunt reprezentate nici măcar în Parlament, darămite în Guvern, iar unele minorităţi au devenit ţinte publice pe teritoriul ungar. Ne-am săturat de retrocedările pe care le vrea şi le susţine Ungaria în România, în timp ce despre averea Gojdu nu se mai pomeneşte nimic. Ne-am săturat de drepturile şi de revendicările bisericilor maghiare în România, după ce nici în secolul XIX acestea nu le permiteau românilor transilvăneni să aibă biserici de piatră, ci numai din lemn, ca să nu lase urme durabile, pentru ca în prezent să ne acuze că nu avem istorie, trecut sau cultură.


    Acum, brusc, bisericile maghiare au descoperit că vor toleranţă şi retrocedări, după ce au furat Ardealul şi i-au împilat pe români secole de-a rândul. Nu am văzut niciun cleric maghiar să-şi ceară scuze pentru trecutul de împilare exercitat de bisericile maghiare asupra populaţiei româneşti.
     

    Citeşte pe adevarul.ro continuarea articolului „Ne-am săturat de Ungaria“, scris de deputatul PSD

  • Preşedintele Parlamentului ungar pledează pentru autonomia maghiarilor, la inaugurarea unui centru cultural în judeţul Alba

     Laszlo Kover a notat că membrii naţiunii maghiare, divizaţi prin Tratatul de la Trianon, au dreptul de a trăi într-o singură entitate, în cadrul Uniunii Europene.

    “Există diverse forme de autonomie în Uniunea Europeană care oferă posibilitatea unei autodeterminări”, a explicat preşedintele Parlamentului ungar, oferind exemplul suedezilor din Finlanda, al finlandezilor din Suedia, al bascilor şi catalanilor.

    Kover a amintit că premierul Viktor Orban a vorbit de mai multe ori despre existenţa “problemei maghiare” la nivel european, explicând că primul-ministru vrea să semnaleze intenţia Guvernului de la Budapesta de a pune un accent mai mare pe acest subiect la nivel internaţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kelemen Hunor: Dacă arătăm interesul comun româno-maghiar, poate va veni momentul unui dialog normal

     Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la deschiderea conferinţei “Construim pe valorile comunităţii noastre”, care se desfăşoară la Palatul Administrativ din Târgu Mureş, că în prezent se elaborează un proiect de autonomie “care să completeze proiectul actual de autonomie culturală” şi care ar urma să fie prezentat Parlamentului la începutul sesiunii de primăvară din 2014.

    “În elaborarea proiectului de autonomie care să completeze proiectul actual de autonomie culturală, am vorbit de această existenţă de mozaic, a diferitelor comunităţi maghiare din Ardeal. Până la sfârşitul anului să fie gata, iar până la începutul sesiunii parlamentare de primăvară să prezentăm Parlamentului documentul”, a spus el.

    Kelemen a subliniat necesitatea utilizării dialogului politic instituţional cu partea română, ca unică formă de a obţine promovarea acestui proiect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nemeth: Guvernul ungar susţine secuii şi toţi membrii comunităţii maghiare din străinătate

     Aceste declaraţii au fost făcute de către secretarul de stat Zsolt Nemeth pentru postul postul de radio Kossuth, precizează agenţia.

    Dezbateri din punct de vedere istoric, cultural şi sociologic au avut în centru problema realităţii existenţei Ţinutului Secuiesc, a spus Nemeth. Acţiunea “neobişnuită şi extraordinară” prin care aproximativ 12.000 de persoane au format un lanţ uman de 53 de kilometri în cadrul demonstraţiei de duminică a fost un răspuns “palpabil” la această problemă a apreciat el.

    Secuii au organizat “marele marş” cerând ca Ţinutul Secuiesc să fie definit ca regiune independentă de dezvoltare şi totodată ca regiune administrativă publică autonomă, iar acest dialog este necesar să înceapă între Guvernul român şi reprezentanţii etnicilor maghiari din Transilvania, a subliniat oficialul ungar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro