Tag: MAE

  • MAE: Coadă de 12 kilometri la graniţa între Bulgaria şi Grecia. Se aşteaptă şase ore

    O coadă de 12 kilometri s-a format la graniţa între Bulgaria şi Grecia şi se aşteaptă şase ore, transmite MAE, precizând că există un flux de acces pentru maşinile înmatriculate în statele membre UE. 

    Ministerul Afacerilor Externe transmite că a reluat în regim de urgenţă demersurile pe lângă Ministerul de externe elen, cerând autorităţilor elene atât identificarea în cel mai scurt timp a unor soluţii care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului şi a echipamentelor de testare, cât şi clarificarea în cel mai scurt timp a statutului punctului de

    frontieră Makaza.

    De asemenea, reprezentanţii misiunilor diplomatice ale României la Atena şi Sofia, cât şi cei ai Consulatului General al României la Salonic sunt în dialog constant cu autorităţile elene.

    „Ca şi în zilele precedente, reprezentanţi ai Ambasadei României la Sofia, precum şi ai oficiului consular de la Salonic sunt prezenţi în punctul de frontieră pentru a se asigura că cetăţenii români primesc asistenţă consulară, dacă este cazul. Potrivit informaţiilor comunicate de Ambasada României la Sofia, la acest moment, coloana de autovehicule aflată în aşteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde pe o lungime de aproximativ 12 kilometri, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 6 ore. Aglomeraţia din punctul de frontieră este generată de faptul că autorităţile elene testează toţi cetăţenii statelor non-UE. Ca urmare a demersurilor efectuate de partea română, autorităţile elene au reluat procedura stabilită anterior de separare a fluxului de acces pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE. De asemenea, la acest moment, procedurile de verificare a formularelor electronice sunt desfăşurate simultan pe patru fluxuri, iar procedurile de testare de către trei echipe”, anunţă MAE.

    Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, potrivit datelor oficiale comunicate de autorităţile locale, ieşirea de pe teritoriul Republicii Elene se mai poate efectua, în prezent, prin punctele de frontieră terestră – Promachonas (Serres) – Kulata (Bulgaria); Nymfeia (Komotini) – Makaza (Bulgaria); Evzoni (Kilkis) – Bogoroditsa (Macedonia de Nord), cu menţiunea că ultimele două puncte de frontieră pot fi închise în orice moment, fără preaviz.

     

  • MAE: 1.300 de angajaţi de la abatorul din Germania au COVID-19; jumătate sunt români

    Un număr de 1.300 de muncitori ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, din Germania, au COVID-19, iar jumătate dintre ei sunt români, potrivit datelor obţinute de MAE. Consulul României la Bonn a mers la companie, pentru clarificări cu privire la cetăţenii români.

    Având în vedere cazurile de infectare cu noul COVID-19 înregistrate în rândul muncitorilor unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, din Germania, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmis, duminică, faptul că reprezentanţii Consulatului General al României la Bonn au făcut demersuri pe lângă autorităţile locale şi compania angajatoare pentru a solicita să fie luate măsuri pentru gestionarea situaţiei create şi pentru a obţine informaţii suplimentare privind cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor infectate.

    „Potrivit informaţiilor preliminare obţinute de către oficiul consular, până la acest moment, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistaţi pozitiv pentru infecţia cu COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină. Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana şi alte bunuri de strictă necesitate. În acest context, consulul general al României la Bonn s-a deplasat, la data de 18 iunie, la sediul companiei în cauză pentru clarificări cu privire la situaţia lucrătorilor români. Reprezentanţii companiei au precizat că aproximativ 50% din persoanele depistate ca fiind infectate sunt cetăţeni români”, a transmis, MAE, duminică.

    Datele privind situaţia românilor infectaţi urmează să fie confirmate de către Departamentul de Sănătate Publică, după finalizarea analizării tuturor testelor.

    Între timp, conducerea companiei, împreună cu autorităţile locale, au decis suspendarea temporară a activităţii.

    De asemenea, autorităţile districtului Gütersloch au luat măsuri pentru izolarea zonei afectate, iar dacă situaţia rezultată în urma testărilor o va impune, se vor lua măsuri de instituire a carantinei pentru întregul teritoriu al districtului, informează MAE.

    Potrivit sursei citate, duminică va avea loc o reuniune la nivelul autorităţilor de land la care vor participa şi reprezentanţi ai Consulatului General al României la Bonn.

    Totodată, sâmbătă, oficiul consular a fost notificat că 17 cetăţeni români au părăsit locaţia de carantină, autorităţile locale făcând demersuri pentru identificarea acestora.

    Suplimentar, MAE precizează că la data de 11 mai, consulul general al României la Bonn a mai fost o dată la aceeaşi companie pentru a verifica situaţia unor lucrători români, ca urmare a unor articole apărute în presă, referitoare la cazul unor cetăţeni români ale căror documente de identitate ar fi fost reţinute de către angajator. La acea dată, angajatorul a comunicat că la compania în cauză îşi desfăşoară activitatea 6.000 de cetăţeni români, iar la acel moment nu existau suspiciuni privind existenţa unor cazuri de infectare cu virusul COVID-19 printre lucrătorii companiei.

    Consulatul General al României la Bonn menţine legătura cu reprezentanţii companiei şi autorităţile locale şi este pregătit să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile germane în contextul pandemiei de COVID-19.

    Până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul companiei respective.

  • MAE: Japonia a donat României medicamente pentru un test legat de tratamentul contra COVID-19

    MAE şi Ministerul Sănătăţii anunţă primirea unei donaţii din partea Guvernului Japoniei, constând într-un lot de 12.200 de tablete de Avigan (Favipiravir), medicament experimental dezvoltat de compania niponă Toyama Chemicals şi utilizat în tratamentul afecţiunilor cauzate de COVID-19.

    „Donaţia, realizată în urma demersurilor efectuate de MAE pe cale diplomatică şi de către Ministerul Sănătăţii, face parte dintr-un program umanitar în valoare de 1 milion de dolari desfăşurat de Guvernul Japoniei, în cadrul căruia medicamentul va fi distribuit cu titlu gratuit în 38 de ţări solicitante (dintre cele peste 70 de ţări care şi-au exprimat dorinţa de a fi incluse în acest studiu clinic). Expedierea medicamentului s-a realizat prin bunele oficii ale Oficiului Naţiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS). Cele 12.200 de tablete alocate României reprezintă tratamentul pentru 100 de pacienţi suferinzi de COVID-19”, transmite, sâmbătă dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

  • MAE:Încă patru români au murit în străinătate din cauza coronavirusului/Bilanţul ajunge la 7 morţi-2

    Încă trei români au murit în Italia, iar unul în Franţa, din cauza coronavirusului, astfel că bilanţul a ajuns la şapte morţi, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat remis MEDIAFAX.

    “De la începutul epidemiei de COVID-19 şi până la acest moment, şapte cetăţeni români au decedat ca urmare a infecţiei cu COVID-19: şase în Italia şi unul în Franţa”, transmite Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.

    Vineri, MAE a anunţat că trei români din Italia au murit după infectarea cu noul coronavirus.

    “În conformitate cu informaţiile obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 30 de cetăţeni români din străinătate au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19: 23 în Italia, doi în
    Namibia, unul în Spania, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia şi unul Franţa”, precizează MAE.

  • Ţara în care 2 din 3 infectaţi cu COVID-19 sunt români

    Doi români sunt infectaţi cu COVID-19 în ţara sud-africană Namibia, în conformitate cu comunicările Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

    Potrivit datelor platformei Worldometers, sunt doar trei oameni infectaţi în Namibia.

    Cele mai recente date ale MAE arată că până acum sunt 30 de cetăţeni români plecaţi peste graniţe care au fost infectaţi cu COVID-19.

    Pe lângă cei 2 din Namibia, datele MAE, obţinute „de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate”, arată 23 de cazuri în Italia, 1 în Spania, 1 în Luxemburg, 1 în Irlanda, 1 în Tunisia şi 1 în Franţa.

    Mai mult, MAE spune că de la începutul epidemiei au decedat 7 cetăţeni români, dintre care 6 în Italia şi 1 în Franţa.

     

  • Atenţionare MAE: Coduri roşu, portocaliu şi galben de viscol şi zăpadă

    Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Norvegia că autorităţile locale au emis, până marţi, coduri roşu, portocaliu şi galben de viscol, vânt, căderi de zăpadă şi temperaturi extreme.

    „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Norvegiei că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, până în data de 18 februarie 2020, ora 01.00, au fost emise coduri roşu, portocaliu şi galben de viscol şi vânt (peste 75 km/h), căderi de zăpadă, temperaturi extreme, polei, ceaţă, risc de avalanşă (inclusiv la altitudini joase), ploi abundente (până la 150 l/mp), inundaţii, ploi îngheţate, condiţii de circulaţie dificile, cu închideri de căi rutiere şi poduri, după cum urmează:

    • cod roşu pentru regiuni extinse din: Telemark, Aust-Agder, Vest-Agder, Rogaland, Hordaland, Sogn og Fjordane, Oppaland, Hedmark, Møre og Romsdal, Sør-Trøndelag, Nordland;

    • cod portocaliu şi galben pentru regiuni extinse din: Nørd-Trøndelag, Hedmark, Buskerud, Østfold, Troms.

    Informaţii despre drumuri închise, actualizate în timp util, se pot găsi pe pagina de internet www.175.no”, au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis, duminică, MEDIAFAX.

    Sursa citată a adăugat că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Norvegiei: +4722561237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Oslo: +4799153137.

    MAE mai recomandă consultarea paginilor de internet www.yr.no, www.varsom.no/en/, http://oslo.mae.ro/, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

  • Avertizare MAE: Ţara unde a fost declarat cod roşu de vânt şi furtună . Rafale ce pot atinge 120 km/h

    Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau vor să călătorească în Irlanda, că meteorologii au emis un cod roşu pentru intensificări ale vântului, în toate regiunile, care va atinge viteze de 50-70 km/h, iar unele rafale pot atinge în zonele de coastă viteză de 100-120 km/h.

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda că Serviciul local de Meteorologie a emis cod roşu şi portocaliu pentru intensificări ale vântului, în toate regiunile, care va atinge viteze de 50-70 km/h, cu unele rafale ce pot atinge în regiunile mai expuse de coastă viteze de 100-120 km/h. Vântul poate genera valuri înalte şi inundaţii de coastă. Mai multe informaţii pot fi regăsite pe site-ul Serviciului Naţional de Meteorologie irlandez la adresa: http://www.met.ie/nationalwarnings/default.asp#<http://www.met.ie/nationalwarnings/default.asp>”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Instituţia precizează că până în prezent, aeroportul Dublin nu a emis avertizări cu privire la posibile perturbări ale zborurilor, însă cetăţenii români pot verifica actualizările postate pe site-ul aeroportului la adresa: https://www.dublinairport.com/latest-news.

    Românii pot solicita, totodată, asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Dublin: +35316681150; +35316674318; +35316674325, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Irlanda: +353864684351.

    Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Afacerilor Externe, se recomandă consultarea paginilor de Internet https://dublin.mae.rowww.meteoalarm.eu<http://www.meteoalarm.eu>, www.mae.ro<http://www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

  • MAE: România monitorizează evoluţiile, după ce Iranul a recunoscut doborârea avionului ucrainean

    Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România „monitorizează îndeaproape evoluţiile”, după ce Iranul a recunoscut că a doborât avionul ucrainean. Reprezentanţii instituţiei au mai spus că se vor asigura că este respectată Convenţia de la Viena privind libertatea de adunare în spaţiul public.

    „România monitorizează îndeaproape evoluţiile, după ce Iranul a recunoscut că a doborât avionul ucrainean PS 752, ceea ce include asigurarea respectării Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice şi libertatea de adunare în spaţiul public”, arată MAE, într-un mesaj duminică pe Twitter.

    Zeci de protestatari s-au strâns duminică în Iran pentru a doua zi consecutiv. Oamenii scandează lozinci împotriva autorităţilor, după ce armata iraniană a recunoscut că a doborât un avion de pasageri din greşeală, după ce iniţial au negat că ar fi de vină, potrivit Reuters.

    Demonstraţii anti-regim s-au adunat, de asemenea, în alte oraşe din Iran.

    Protestatarii s-au adunat în mai multe zone din Teheran. Ei scandează „Moarte mincinoşilor” şi cer demisia liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

    De asemenea, sâmbătă, ambasadorul britanic, Robert Macaire, a fost reţinut pentru mai mult de o oră înainte de a fi eliberat. Duminică, diplomatul a declarat că nu a luat parte la demonstraţii, ci doar venise să aducă un omagiu victimelor tragicului eveniment.

    Regimul de la Teheran a recunoscut sâmbătă că o unitate antiaeriană a Gardienilor Revoluţiei a doborât din greşeală avionul companiei Ukrainian Airlines, incident soldat cu moartea celor 176 de persoane aflate la bord. Avionul a fost doborât în contextul în care Iranul se temea de represalii după ce atacase baze militare din Irak ca ripostă la asasinarea de către SUA a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.

  • Alertă de călătorie: Într-un stat european este cod roşu de ploi şi valuri puternice

    „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Portugheză că Institutul local pentru Mare şi Atmosferă (IPMA) a anunţat, pentru perioada 19 – 20 decembrie 2019, instituirea unui cod roşu de ploi, intensificări ale vântului şi valuri puternice pentru districtele Leiria, Coimbra, Castelo Branco, Aveiro, Porto, Braga, Viana do Castelo şi Guarda”, transmite MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Instituţia precizează că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351213968812, +351213979982, +351213966463, +351213960866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

    Totodată, românii care se confruntă cu urgenţe au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Portugheză: +351927411628.

    „Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.ipma.pt/pt/index.html#<http://www.ipma.pt/pt/index.html>, http://lisabona.mae.ro, www.mae.ro<http://www.mae.ro>, www.meteoalarm.eu<http://www.meteoalarm.eu>, paginii de Facebook a Ambasadei României în Republica Portugheză şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs<http://www.mae.ro/app_cs>), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”, mai transmite instituţia.

    Foto: Profimedia

  • MAE anunţă perturbări ale circulaţiei feroviare, rutiere şi aeriene în Franţa, din cauza unor greve

    Ministerul de Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Franţa că până marţi, 10 decembrie, vor exista perturbări ale circulaţiei feroviare, urbane şi interurbane, din cauza unor greve. Instituţia avertizează că şi zborurile vor fi anulate sau întârziate în această perioadă.

    „Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că de la începerea grevei, în data de 5 decembrie 2019, de către Regia Autonomă a Transporturilor Pariziene (RATP), compania naţională de căi ferate (SNCF), sindicatele FO-Transports et logistique (sindicat al şoferilor) şi FO-Air France (sindicat al personalului la sol), acţiunile vor continua până la data de 10 decembrie 2019, ceea ce va menţine riscul perturbărilor din circulaţia feroviară, urbană şi interurbană, în reţeaua rutieră, precum şi în orarul zborurilor operate de companiile aeriene, unele dintre acestea (Air France, EasyJet, Ryanair şi Transavia) chiar au şi anunţat anulări de zboruri şi întârzieri”, potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE.

    Instituţia precizează că românii pot obţine informaţii actualizate despre situaţia din transporturile pariziene şi zona Ile-de-France accesând site-ul RATP: https://www.ratp.fr/.

    „Conform datelor disponibile pe site-ul Oui.SNCF https://www.oui.sncf/, cetăţenii sunt încurajaţi să opteze pentru alternative sigure de călătorie. Programul trenurilor poate fi consultat pe site-ul SNCF: https://www.sncf.com/fr/itineraire-reservation/itineraire, https://www.oui.sncf/ şi https://www.oui.sncf/aide/informations-situation-perturbee-etat-du-trafic-echange-et-remboursement. Pe durata grevei, informaţiile despre orarul trenurilor, de la o zi la alta, sunt disponibile în fiecare zi la orele 17:00, pe site-ul SNCF”, se mai arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.

    MAE aminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

    Totodată, românii care se confruntă cu urgenţe au la dispoziţie numerele de telefon de permanenţă pentru misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General ale României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General ale României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General ale României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de circumscripţia consulară în care se află.

    Instituţia recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro<http://www.mae.ro> şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs<http://www.mae.ro/app_cs>), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.