Tag: litoral

  • Aglomeraţie pe Valea Prahovei, în unele zone maşinile circulă cu 10 km/h, dar şi la mare

    „Aglormeraţie pe DN1, de la intrarea în Predeal până în Buşteni pe coborâre, dar şi pe urcare în Buşteni şi în Comarnic. Sunt coloane (de maşini, n.r.), dar nu au continuitate. Se circulă încet: 10-20 de kilometri pe oră, în zonele aglomerate”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Centrului Infotrafic.

    Potrivit acestora, pe A2 nu mai sunt probleme şi se circulă normal.

    De asemenea, la Feteşti nu sunt semnalate probleme, însă între Agigea şi Eforie Nord este aglomeraţie.

  • ANAT: Vânzările pentru minivacanţa de Sf. Maria au crescut cu 38% pe litoral şi cu 25% la munte

    Cele mai multe solicitări au venit în ultimele două săptămâni, după anunţul că zilele de 16 şi 17 august sunt libere.

    „Beneficiarii voucherelor de vacanţă au căutat în special hoteluri de două şi trei stele, pentru a se încadra în valoarea acestora pe persoană, iar cei care au plătit vacanţa în bani au preferat hoteluri de trei şi patru stele”, menţionează ANAT.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANAT: Vânzările pentru minivacanţa de Sf. Maria au crescut cu 38% pe litoral şi cu 25% la munte

    Cele mai multe solicitări au venit în ultimele două săptămâni, după anunţul că zilele de 16 şi 17 august sunt libere.

    „Beneficiarii voucherelor de vacanţă au căutat în special hoteluri de două şi trei stele, pentru a se încadra în valoarea acestora pe persoană, iar cei care au plătit vacanţa în bani au preferat hoteluri de trei şi patru stele”, menţionează ANAT.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SECRETUL celei mai luxoase plaje din România!

    Dacă nisipul vi se pare mai fin decât cel de pe plajele alăturate, din zona steguleţelor sau din Olimp, este pentru că acesta este de import… A fost adus, pe vremea lui Ceauşescu tocmai din Arabia Saudită.

    Continuând tradiţia instaurată de familia regală a României, cuplul prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu îşi petrecea vara timpul liber pe litoral. Dacă regii preferau Constanţa, tovarăşii stăteau la Neptun, în staţiunea cea verde a protipendadei nomenclaturiste.

    Înainte de 1989, la vila de protocol de la Neptun, zona era îngrădită şi păzită cu străşnicie de Securitate, iar măsurile de precuaţie nu erau doar un mit. Complexul era deservit de o întreagă „curte“ prezidenţială, care să asigure şederea cât mai plăcută a Ceauşeştilor şi demnitarilor comunişti veniţi şi ei la mare.

    Plaja proprie era atent curăţată de scoici, iar nisipul era afânat pentru a fi plăcut la atingere. Apa mării era purificată de pietre, scoici, alge, meduze şi alte vietăţi. Scafandrii păzeau perimetrul ca să nu existe vreo ameninţare venită dinspre largul mării.
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plaja spectaculosă din România, cu apă turcoaz şi nisip fin, de care nu ştie nimeni! Nu aparţine de nicio staţiune

    Turiştii care vor să fugă de aglomeraţia de pe plajele litoralului românesc se pot refugia într-o zonă mai puţin cunoscută, dar spectaculoasă, tot în judeţul Constanţa.
     
    Porţiunea de nisip din localitatea Tuzla este locul în care şezlongurile şi umbrelele nu au acaparat încă limba de nisip.

    Doar sunetul valurilor tulbură liniştea de pe plaja din Tuzla. Un loc perfect pentru cei care fug de zgomotul din staţiuni. Cei care vin aici se bucură de relaxare totală, mai ales că nici semnalul la telefon nu este foarte bun.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Plaja din Tuzla este căutată în special de familii care vor să-i ţină pe copii departe de locurile aglomerate.

    Turiştii care vin pe plaja din Tuzla se bucură de un nisip foarte fin, dar şi de o privelişte impresionantă. Totul este înconjurat de verdeaţă, iar pe margine sunt multe case rustice construite din stuf.

    Potrivit touroperatorilor, localitatea Tuzla ar putea deveni staţiune turistică. Autorităţile locale au şi făcut un proiect în 2013 pentru acest lucru, dar până acum nu s-a concretizat.

  • Plaja spectaculosă din România, cu apă turcoaz şi nisip fin, de care nu ştie nimeni! Nu aparţine de nicio staţiune

    Turiştii care vor să fugă de aglomeraţia de pe plajele litoralului românesc se pot refugia într-o zonă mai puţin cunoscută, dar spectaculoasă, tot în judeţul Constanţa.
     
    Porţiunea de nisip din localitatea Tuzla este locul în care şezlongurile şi umbrelele nu au acaparat încă limba de nisip.

    Doar sunetul valurilor tulbură liniştea de pe plaja din Tuzla. Un loc perfect pentru cei care fug de zgomotul din staţiuni. Cei care vin aici se bucură de relaxare totală, mai ales că nici semnalul la telefon nu este foarte bun.

    VEZI AICI GALERIA FOTO

    Plaja din Tuzla este căutată în special de familii care vor să-i ţină pe copii departe de locurile aglomerate.

    Turiştii care vin pe plaja din Tuzla se bucură de un nisip foarte fin, dar şi de o privelişte impresionantă. Totul este înconjurat de verdeaţă, iar pe margine sunt multe case rustice construite din stuf.

    Potrivit touroperatorilor, localitatea Tuzla ar putea deveni staţiune turistică. Autorităţile locale au şi făcut un proiect în 2013 pentru acest lucru, dar până acum nu s-a concretizat.

  • Veşti bune de la meteorologi pentru weekend: Vreme caldă, cu temperaturi maxime de până la 35 grade Celsius. Cum va fi vremea pe litoral

    „Încă de vineri, asistăm la o ameliorare semnificativă a vremii sub aspectul instabilităţii atmosferice, dar şi a intensităţii ploilor. Practic doar pe arii restrânse, în regiunile de Sud şi la munte, sunt aşteptate ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. (…) În weekend, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile de temperatură vor fi ridicate în toate regiunile. Vorbim de temperaturi care vor depăşi 30 de grade în toate zonele. În Câmpia de Vest sunt aşteptate cele mai ridicate valori de temperatură, de la 33 până la 34 grade Celsius, iar în puncte izolate posibil să atingă şi 35 de grade Celsius în orele amiezii. (…) Nu putem spune că vom avea caniculă”, a declarat pentru MEDIAFAX, Oana Catrina, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

    Potrivit meteorologului, pe litoral se aşteaptă vreme frumoasă şi caldă, însă la munte sunt aşteptate ploi.

    „În zona litoralului vremea va fi splendidă, cerul va fi variabil. Nu sunt şanse de apariţie a ploilor. Vor fi 29-30 de grade, iar în apă 25-27 de grade Celsius. (…) La munte, în special în orele după amiezii, înnorările se vor accentua, însă doar pe arii restrânse sunt aşteptate ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. (…) Se vor înregistra maxime cuprinse între 26 şi 30 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade”, informează meteorologul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INCENDII devastatoare în Grecia. Bilanţ în creştere: Cel puţin 60 de morţi şi zeci de răniţi în zona litoralului/ “Este o tragedie naţională”/ Oamenii s-au refugiat în mare

    Panos Skourleti, ministrul grec de Interne, a descris situaţia drept o “tragedie naţională” şi “un dezastru biblic cu pierderi umane”. Vântul puternic şi seceta au favorizat răspândirea focului spre zonele rezidenţiale, sute de persoane fiind nevoite să se refugieze în mare pentru a scăpa de flăcări.
     
    Incendiile se întind pe suprafeţe largi în regiunea Attica, de la periferia Atenei, în ceea ce autorităţile numesc cel mai mare prăpăd din ultimii 10 ani. Flăcările au distrus satul de pe litoral Mati, “devorând” 1000 de case şi 300 de maşini.

    Autorităţile au decretat stare de urgenţă în districtele de est şi vest ale regiunii Attica.

    Premierul grec Alexis Tsipras a declarat trei zile de doliu naţional în memoria persoanelor decedate în urma incendiilor. “Grecia trece printr-unul din cele mai grele momente”, a mai afirmat Tsipras, care a mulţumit liderilor străini care au transmis condolenaţe şi au oferit ajutor ţării.

    Italia, Turcia şi Rusia s-au oferit şi ele să ajute Grecia, inclusiv prin trimiterea de avioane pentru stingerea incendiilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Cum arată cele mai frumoase pensiuni care schimbă sudul litoralului românesc? “Credem foarte tare în potenţialul acestei zone”

    Anul trecut, chiar în centrul staţiunii 2 Mai, s-a deschis Casa Stavros. Cu pool bar şi o plajă privată, Casa Stavros a rezultat în urma unui proiect de reamenajare care a durat circa un an de zile.
     
    Rezultatul aduce o schimbare substanţială faţă de opţiunile clasice de cazare din 2 Mai, deschizând astfel staţiunea către noi categorii de turişti.
     
    „Achiziţionată în 2016 şi reamenajată complet, atât la interior, cât şi la exterior în 2017, Casa Stavros îşi aşteaptă turiştii cu aer de Grecia, pool bar şi plajă privată“, spune Laura Iancu, project managerul echipei care a imaginat proiectul Casa Stavros.
     
    Pereţii albi, cu aspect nefinisat, mobilierul alb şi el şi elementele de decor care, la fel, amintesc de lemnul nefinisat completează în interior logica de exterior a proiectului. Casa Stavros ar putea fi oriunde în Grecia, dar din fericire o găsim chiar în centrul staţiunii 2 Mai.
     
    „Ca amplasare, proprietatea se află la 3 minute de Primăria 2 Mai şi la 7 minute de plajă, foarte aproape de zona de magazine şi restaurante din staţiune. Proiectul este destinat turiştilor nostalgici şi îndrăgostiţi de staţiunea 2 Mai de altădată, cât şi celor dornici de un loc liniştit, foarte aproape de mare.“
     
    În contextul în care din 2 Mai până în Vama Veche (sau invers) drumul se parcurge în mai puţin de 5 minune cu maşina sau jumătate de oră pe jos, pe malul mării, Casa Stavros face casă bună şi cu petrecăreţii din Vamă, care totuşi au trecut de o anumită vârstă, aşă că dau cu drag nebunia cortului pe relaxarea unui pat grozav.
     
  • Litoralul Vestului: Lacul cu plajă şi nisip fin atrage peste 100.000 de turişti în fiecare an

    Lacul are o suprafaţă de aproximativ zece hectare, o plajă cu nisip fin şi se găseşte la poalele Munţilor Zarandului, într-o zonă de confluenţă a câmpiei cu dealul.
     
    Datorită aspectului exotic, Lacul Ghioroc atrage tot mai mulţi turişti în fiecare an.
     
     
    Potrivit primarului comunei Ghioroc, Corneliu Popi-Morodan, anul trecut, numărul vizitatorilor a depăşit 100.000, iar în acest an sunt aşteptaţi între 120.000 şi 130.000 de turişti. Înainte de deschiderea sezonului estival 2018, reprezentanţii primăriei au făcut numeroase investiţii.
     
    “Plaja Ghioroc a fost deschisă în 28 aprilie, turiştii fiind aşteptaţi până în data de 15 septembrie. 
     
    Important este că sunt zone verzi unde se poate campa, terasele sunt deschise, unde turiştii pot să şi ia masa, parcarea este funcţională”, a declarat Corneliu Popi-Morodan.
     
     
    Anul trecut, pe plaja au fost plantaţi 40 de palmieri, iar în acest an, Primăria Ghioroc a mai cumpărat încă 20.
     
    Pomii se află într-o zonă specială, inspirată din staţiunea Mamaia, în care vizitatorii se pot fotografia cu un panou mare pe care scrie “Plaja Ghioroc”, iar în spate se vede lacul.
     
     
    Primăria Ghioroc vrea să realizeze un camping pe plaja lacului, în care să poată fi cazate 52 de persoane, iar lucrările sunt în toi. De asemenea, la data de 1 iunie este preconizat că va fi funcţional toboganul cu apă.
     
    În ceea ce priveşte tarifele, cel mai probabil un apartament va putea fi închiriat cu 100 de lei pe noapte. Căsuţele se află la zece metri de lac, chiar pe plajă. Oricum, turiştii au soluţii de dormit, sunt două pensiuni în zonă cu 49 de locuri”, a afirmat primarul comunei Ghioroc.