Tag: Leonardo DiCaprio

  • Leonardo DiCaprio a mâncat ficat de bizon şi a dormit într-o carcasă de animal pentru rolul din “The Revenant”

    Cel mai recent film al lui Alejandro Gonzalez Inarritu, “The Revenant”, a fost discutat intens în ultima perioadă. Mai mulţi membri ai echipei de filmare au declarat că a fost o filmare foarte grea, un “adevărat iad”. Unii membrii echipei au părăsit proiectul pentru că nu mai puteau suferi temperaturile scăzute. Dar nici actorii nu au dus-o mai bine, se spune că un actor a fost tras dezbrăcat 200 de metri pe un teren îngheţat într-o scenă de luptă, potrivit Vanity Fair.

    Leonardo DiCaprio a mărturisit într-un interviu sacrificiile pe care a fost nevoit să le facă.

    “Pot să numesc cel puţin 30-40 de scene care au fost foarte dificile”, a spus DiCaprio ” Am intrat într-un râu îngheţat, am dormit într-o carcasă de animal şi de multe ori am riscat o posibilă hipotermie”, a adăugat el. De asemenea, actorul a mărturisit că a mâncat şi ficat crud de bizon.

    În ciuda sacrificiilor făcute, Leonardo DiCaprio  nu regretă că a acceptat să joace în “The Revenant.” “Ştiam în ce mă bag. Filmul se învârtea  în Hollywood de ceva vreme, dar nimeni nu era îndeajuns de nebun să accepte. În special din cauza volumului de muncă, condiţiilor de lucru, dar şi cerinţele mari ale regizorului şi directorului de imagine”, a spus el.

    “The Revenant” este inspirat de romanul lui Michael Punke, bazat pe fapte reale. Acţiunea se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass (DiCaprio). Acesta este  este prins de un urs grizzly şi rănit. Glass a fost lăsat să moară de către oamenii lui.  Însă eroul nu moare: ci se târăşte kilometri întregi prin săbăticie şi îşi pune la cale planul de răzbunare.

  • Leonardo DiCaprio va juca rolul unui criminal în serie, într-un nou film regizat de Martin Scorsese

    Acest proiect cinematografie, aflat în preproducţie de peste un deceniu, îi va reuni pe DiCaprio şi Scorsese la peste doi ani după încheierea filmărilor de la “Lupul de pe Wall Street”.

    Studioul Paramount a câştigat la licitaţie drepturile de ecranizare a cărţii “The Devil in the White City: Murder, Magic and Madness at the Fair That Changed America”, scrisă de Erik Larson. Acest studio hollywoodian deţinuse în trecut de încă două ori aceste drepturi.

    Billy Ray, scenaristul unor filme apreciate de critici şi de public, precum “Căpitanul Phillips/ Captain Phillips” şi “Jocurile foamei/ The Hunger Games”, va scrie scenariul pentru acest film.

    Leonardo DiCaprio s-a alăturat pentru prima dată acestui proiect în 2010.

    Starul hollywoodian îl va interpreta pe H.H. Holmes, un bărbat care a asasinat între 27 şi 200 de persoane, dintre care cele mai multe erau femei tinere. Cu o acţiune plasată în timpul Expoziţiei Mondiale de la Chicago din 1893, filmul “The Devil in the White City” va prezenta poveştile interconectate ale arhitectului Daniel H. Burnham şi H.H. Holmes, care s-a folosit de un hotel pe care l-a construit în apropiere de acea expoziţie pentru a-şi ademeni victimele.

    Pe lângă “Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street”, Leonardo DiCaprio şi Martin Scorsese au colaborat la alte patru filme de succes – “Bandele din New York/ Gangs of New York”, “Aviatorul/ The Aviator”, “Cârtiţa/ The Departed” şi “Shutter Island”.

    Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără “What’s Eating Gilbert Grape” (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, şi “Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A avut mare succes la public după ce a jucat în “Romeo şi Julieta”, în 1996, şi, mai ales, în blockbusterul “Titanic”, în 1997.

    În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în “Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele patru nominalizări la premiile Oscar, iar în 2011 l-a interpretat pe fostul director al FBI-ului J. Edgar Hoover, în filmul “J. Edgar”, regizat de Clint Eastwood. Actorul a mai jucat în “Bandele din New York” (2002), “Cârtiţa” (2006) şi “Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan – “Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010. Actorul a putut fi văzut în 2013 în cinematografe în filmul “Marele Gatsby”, o ecranizare de excepţie a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann, şi în “Lupul de pe Wall Street”, în regia lui Martin Scorsese, într-un rol care i-a adus cea de-a patra nominalizare la Oscar.

    Într-o carieră de peste şase decenii în industria cinematografică, Martin Scorsese este considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti americani contemporani, fiind autorul unor filme devenite clasice, precum “Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), “Taurul furios/ Raging Bull” (1980) şi “Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), dar şi al unor pelicule mai recente, extrem de bine primite de public şi de critici, precum “Bandele din New York/ Gangs of New York” (2002), “Aviatorul/ The Aviator” (2004), “Hugo” (2011) şi “Lupul de pe Wall Street” (2013). Martin Scorsese, în vârstă de 72 de ani, a primit şi 12 nominalizări la Oscar, trofeu pe care l-a obţinut în cele din urmă în 2007, cu filmul “Cârtiţa/ The Departed”.

  • Primul trailer al filmului “The Revenant”. Filmul care ar putea sa-i aduca primul Oscar lui Leonardo DiCaprio

    Acesta este primul trailer al noului film regizat de Alejandro González Iñárritu, câştigatorul de anul trecut al premiului Oscar pentru cel mai bun regizor. 
     
    Filmul îl are în rolul principal pe Leonardo DiCaprio şi spune povestea unui vânător rănit care vrea să se razbune pe cei care l-au lasat să moară. Acţiunea se desfăşoară în secolul 19 în America. Scenariul este bazat pe romanul lui Michael Punke cu acelaşi nume şi adaptat pentru ecran de Iñárritu şi Punke.
     
    În film mai joaca Tom Hardy (Mad Max, The Dark Knight Rises), Domhnall Gleeson (Ex Machina, Star Wars) şi Will Poulter (The Maze Runner). “The Revenant” este programat să apară pe 25 decembrie 2015 în Statele Unite, iar din 8 ianuarie 2016 sa fie lansat în toată lumea. 
     
     

  • Leonardo DiCaprio a donat 15 milioane de dolari unor organizaţii ecologiste

    Banii vor fi donaţi unor organizaţii ecologiste despre care starul hollywoodian afirmă că “lucrează pentru a rezolva cea mai mare provocare cu care se confruntă omenirea”. Potrivit publicaţiei americane New York Post, printre organizaţiile care vor beneficia de acest sprijin financiar se află Amazon Watch, Save the Elephants, Tree People şi World Wildlife Fund.

    “Distrugerea planetei noastre continuă într-un ritm pe care nu mai putem să ne permitem să îl ignorăm. Avem responsabilitatea de a inventa un viitor în care caracterul locuibil al planetei noastre să nu fie obţinut prin afectarea acelora care locuiesc aici”, se afirmă în comunicatul de presă dat publicităţii de Leonardo DiCaprio

    Starul american, în vârstă de 40 de ani, a înfiinţat Leonardo DiCaprio Foundation în 1998 şi a făcut donaţii de multe milioane de dolari, de-a lungul anilor, unor fundaţii care militează pentru conservarea mediului înconjurător şi a animalelor sălbatice.

    Leonardo DiCaprio este mesager al păcii pentru climă din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), din 2014. Fundaţia Leonardo DiCaprio are misiunea de a proteja ultimele locuri cu adevărat sălbatice de pe Terra şi de a construi o relaţie mai armonioasî între umanitate şi lumea naturală în generală, potrivit unei declaraţii a Naţiunilor Unite. Fundaţia lui DiCaprio a contribuit financiar la programele de protejare a tigrilor din Nepal, elefanţilor din sălbăticie şi a faunei oceanice, inclusiv a rechinilor.

     

  • Leonardo DiCaprio a încheiat un parteneriat cu Netflix pentru a lansa un documentar şi un serial

    Leonardo DiCaprio, care a colaborat deja cu Netflix la documentarul nominalizat la Oscar “Virunga”, un film despre gorilele de munte din Republica Democrată Congo, va fi producător sau producător executiv pentru aceste două proiecte, care vor avea ca temă principală mediul înconjurător şi conservarea lui.

    Contractul încheiat cu Leonardo DiCaprio se înscrie în eforturile depuse de Netflix – compania online care produce serialul politic “House of Cards”, premiat cu Emmy, dar şi extrem de populara comedie “Orange Is the New Black” -, care doreşte să producă tot mai multe programe originale, cu scopul de a atrage o audienţă mai largă.

    Leonardo DiCaprio, care a primit de-a lungul anilor cinci nominalizări la premiile Oscar, se alătură astfel unei liste impresionante de actori celebri care au încheiat în ultimii ani diverse parteneriate cu Netflix.

    Pe lângă deja celebra colaborare cu Kevin Spacey şi Robin Wright – actorii principali din serialul “House of Cards” -, compania americană a anunţat, în octombrie 2014, că actorul de comedie Adam Sandler va fi protagonist şi producător pentru patru filme care vor fi difuzate în regim de exclusivitate pe această platformă online, care are deja mai mult de 57 de milioane de abonaţi în 50 de ţări.

    Netflix a comandat deja cel puţin două sezoane pentru un nou serial, “Unbreakable Kimmy Schmidt”, o producţie de comedie cu Tina Fey şi Robert Carlock, care va avea premiera în această lună.

    Fraţii Mark şi Jay Duplass, cunoscuţi din producţia “Jeff, Who Lives at Home”, au încheiat şi ei un acord în virtutea căruia vor realiza patru filme exclusiv pentru serviciul online Netflix. Cei doi artişti au reuşit totuşi să impună o clauză specială, potrivit căreia cele patru producţii vor avea mai întâi premiere de gală în cinematografe.

    Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără “What’s Eating Gilbert Grape” (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, şi “Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A avut mare succes la public după ce a jucat în “Romeo şi Julieta”, în 1996, şi, mai ales, în blockbusterul “Titanic”, în 1997.

    În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în “Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele patru nominalizări la premiile Oscar, iar în 2011 l-a interpretat pe fostul director al FBI-ului J. Edgar Hoover, în filmul “J. Edgar”, regizat de Clint Eastwood. Actorul a mai jucat în “Bandele din New York” (2002), “Cârtiţa” (2006) şi “Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan – “Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010. Actorul a putut fi văzut în 2013 în cinematografe în filmul “Marele Gatsby”, o ecranizare de excepţie a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann, şi în “Lupul de pe Wall Street”, în regia lui Martin Scorsese, într-un rol care i-a adus cea de-a patra nominalizare la Oscar.

  • Leonardo DiCaprio va juca rolul unui personaj cu 24 de personalităţi, în filmul “The Crowded Room”

    Leonardo DiCaprio, în vârstă de 40 de ani, va interpreta rolul lui Billy Milligan în această producţie inspirată din fapte reale. Actorul va fi nevoit să dea viaţă unui număr de 24 de personaje, întrucât Milligan suferea în viaţa reală de o tulburare de personalitate multiplă.

    Ideea unui film pe baza poveştii lui Billy Milligan nu este nouă, DiCaprio exprimându-şi interesul de a juca rolul acestuia încă din anul 1997. Filmul va fi realizat cu ajutorul companiei de producţie Appian Way, a lui DiCaprio, şi al companiei New Regency.

    Billy Milligan a fost implicat într-un proces foarte mediatizat în anii 1970, în care a fost acuzat de jaf şi violarea a trei femei. Avocaţii lui Milligan au susţinut că clientul lor nu era în deplinătatea facultăţilor mintale, după ce fusese diagnosticat cu schizofrenie. Procesul a fost primul din lume în care avocaţii s-au folosit de diagnosticul de tulburare de personalitate multiplă în strategia de apărare. Milligan ar fi avut 24 de personalităţi, dintre care doar mai puţin de jumătate le erau cunoscute psihiatrilor. În urma procesului, Milligan a fost închis timp de zece ani într-un spital de psihiatrie.

    Filmul “The Crowded Room” va fi bazat pe cartea de non-ficţiune scrisă de Daniel Keyes, intitulată “The Minds of Billy Milligan”. Cartea va fi adaptată pentru marele ecran de Jason Smilovic şi Todd Katzberg, care au creat seriale precum “Răpirea/ Kidnapped” şi “My Own Worst Enemy”.

    Leonardo DiCaprio va fi şi producător al peliculei, alături de Jennifer Davisson şi Alexandra Milchan.

    Leonardo DiCaprio este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără “What’s Eating Gilbert Grape” (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, şi “Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A avut mare succes la public după ce a jucat în “Romeo şi Julieta”, în 1996, şi, mai ales, în blockbusterul “Titanic”, în 1997.

    În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în “Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele patru nominalizări la premiile Oscar, iar în 2011 l-a interpretat pe fostul director al FBI-ului J. Edgar Hoover, în filmul “J. Edgar”, regizat de Clint Eastwood. Actorul a mai jucat în “Bandele din New York” (2002), “Cârtiţa” (2006) şi “Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan – “Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010. Actorul a putut fi văzut în 2013 în cinematografe în filmul “Marele Gatsby”, o ecranizare de excepţie a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann, şi în “Lupul de pe Wall Street”, în regia lui Martin Scorsese, într-un rol care i-a adus cea de-a patra nominalizare la Oscar.

  • Leonardo DiCaprio a donat 7 milioane de dolari pentru conservarea oceanelor

    Actorul Leonardo DiCaprio este cunoscut pentru implicarea în proiecte de protejare a mediului şi pentru faptul că este unul dintre cei mai ecologişti actori de la Hollywood. El a participa pe 17 iunie la conferinţa “Oceanele noastre”, organizată de departamentul de stat american, în cadrul căreia a promis să doneze 7 milioane de dolari, pe parcursul următorilor doi ani, pentru a ajuta eforturile de conservare a oceanelor.

    “Distrugem oceanul şi resursele sale vitale, şi doar pentru că nu putem observa de pe uscat toate aceste lucruri nu înseamnă că ele nu există”, a declarat actorul. “Aceste lucruri trebuie să se termine”.

    În cadrul galei “Oceanele noastre”, sumele strânse de organizatori au fost de aproape două miliarde de dolari.

    DiCaprio, nominalizat de cinci ori la premiile Oscar, a mai făcut de-a lungul timpului donaţii către grupări ce au ca activitate protejarea mediului. Actorul cunoscut pentru rolurile din “Titanic”, “Inception” sau “Marele Gatsby” are o avere estimată la 200 de milioane de dolari.

  • Secretul sordid al succesului (VIDEO)

    A început de jos şi a avut o ascensiune fulgerătoare, iar lăcomia, succesul în exces şi puterea dobândită l-au transformat din broker obişnuit în mare infractor implicat în scandaluri de corupţie, înşelăciune şi crimă.

    Regizorul Martin Scorsese îl prezintă pe Leonardo DiCaprio, alături de  Jonah Hill, Matthew McConaughey, Jean Dujardin, Jon Bernthal şi Jon Favreau în “Lupul de pe Wall Street”. Filmul a primit multiple nominalizări pentru premiile Oscar din acest an – cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor în rolul principal (Leonardo DiCaprio) şi secundar (Jonah Hill), cel mai bun scenariu adaptat.

  • Leonardo DiCaprio i-a făcut o vizită surpriză lui Jonah Hill în timpul Saturday Night Live – VIDEO

    Hill tocmai răspundea întrebărilor venite din public despre cum e să filmezi cu DiCaprio când actorul şi-a făcut apariţia pe scenă. Pentru a-şi amuza şi mai tare audienţa, cei doi au interpretat o scenă din binecunoscutul film “Titanic”, notează BusinessInsider.

    Atât Leonardo DiCaprio cât şi Jonah Hill sunt nominalizaţi la Oscar pentru rolurile din “Lupul de pe Wall Street”.


    Jonah Hill – Monologue (Leonardo DiCaprio) SNL… de IdolxMuzic .

  • Ce vedem la cinema: “Lupul de pe Wall Street” (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Bazat pe romanul autobiografic al lui Jordan Belfort, filmul spune povestea unui broker care a trăit visul american până când acesta s-a transformat în coşmar. A început de jos şi a avut o ascensiune fulgerătoare, iar lăcomia corporatistă, succesul în exces şi puterea dobândită l-au transformat din broker onest în infractor implicat în scandaluri de corupţie, înşelăciune şi crimă.

    Bani. Femei. Putere. Petreceri. Distracţii decadente. Droguri. Tentaţiile erau la tot pasul şi atât de uşor de obţinut. Ameninţarea legii era irelevantă, el putea cumpăra orice şi pe oricine. Pentru Jordan şi restul haitei de lupi, nimic nu era destul sau prea mult iar modestia era pentru proşti. 

    Ce vedem la cinema: “Lupul de pe Wall Street” (GALERIE FOTO)

    Martin Scorsese îl prezintă pe Leonardo DiCaprio, alături de  Jonah Hill, Matthew McConaughey, Jean Dujardin, Jon Bernthal şi Jon Favreau în “Lupul de pe Wall Street”. Un film spectaculos, care trece prin toate registrele, de la comedie nebună, la erotism şi policier plin de suspans.

    Ce vedem la cinema: “Lupul de pe Wall Street” (GALERIE VIDEO)

    Un film distribuit de MediaPro Distribution, “Lupul de pe Wall Street” are premiera pe 10 ianuarie, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş, Ploieşti), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploieşti), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Capitol (Oneşti), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Palace (Oradea), Cinema Marcom (Buzău), Palace (Oradea), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Cinema Studio (Bucureşti), Centrul Cultural Călăraşi.