Tag: legea salarizarii

  • Dezbatere cu privire la Legea salarizării. Reprezentant ANAF: Îmi e ruşine cu salariu de 4000 lei / Ministrul Muncii, în replică: Eu atât aveam ca primar

    „Sunt inspector care fac controale la multinaţionale. Am un salariu de îmi este ruşine acuma să vi-l spun. Este un salariu de 4.000 de lei şi mă duc la cele mai mari firme în control. (…) După 20 de ani în ANAF am 4.000 de lei”, a spus Mariana Manea, funcţionar ANAF, reprezentant Sed Lex, la dezbaterile din Comisia de Muncă din Senat.

    Ea a susţinut că proiectul Legii salarizării face o discriminare între organele specializate ale statului, ANAF având 22.000 de angajaţi, iar la o parte dintre aceştia le scade salariul.

    „La inspectorul vamal îi scade salariul cu 1.500 de lei”, a susţinut Manea.

    Ea a arătat că un funcţionar public din ANAF nu are voie să desfăşoare niciun fel de activitate.

    „Când m-am uitat la sporurile altor colegi, mi-a venit rău. Noi nu avem niciun spor, nimeni din ANAF. Este ruşine. Nu vom colecta pentru că şi eu şi colegii mei ne vom reorienta în alte structuri unde salariile acum au crescut cu 200%. Şi atunci colectarea statului cine o va face?”, a spus Manea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatorii au majorat salariile directorilor şi secretarilor şefi din universităţi

    Conform prevederilor amendamentului, în anul 2022 un director general administrativ al universităţii va avea un salariu între 11.003 şi 14.477 lei, echivalent cu salariul unui decan, iar secretarul universităţii va avea un salariu cuprins între 10.037 şi 12.459 lei.

    Majorările au fost adoptate la propunerea Comisiei de învăţământ a Senatului.

    Astfel, sumele de bani sunt cu până la 4000 de lei în plus faţă de varianta iniţială propusă de Guvern pentru un secretar şef al unei universităţi, de 6.580 de lei. Majorarea pentru un director general administrativ este de 2000 de lei faţă de suma propusă de Executiv, de 9.072 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Răspuns DUR al ministrului muncii după protestul masiv de zeci de mii de angajaţi la Finanţe: Salariile de la minister sunt deja destul de mari

    “Ministerul Muncii a precizat, de la bun început, că vor creşte foarte mult salariile mici, mai puţin cele mari şi deloc cele deja foarte mari. Astfel, în contextul grevei angajaţilor din Finanţe, precizăm că salariile personalului de conducere din această zonă sunt, în prezent, foarte mari, raportat la cele similare din alte ministere. Spre exemplu, un director din Ministerul de Finanţe are în prezent 14.129 lei, dublă faţă de un director din alte ministere.

    Răspuns DUR al ministrului muncii după protestul masiv de zeci de mii de angajaţi la Finanţe: Salariile de la minister sunt deja destul de mari 

  • BNR: Legea salarizării bugetarilor, sursă de risc inflaţionist

    „Efectele potenţiale de accentuare a excesului de cerere din economie şi, astfel, de generare a unor presiuni inflaţioniste superioare ca amplitudine celor din scenariul de bază vor depinde în mod esenţial de forma finală a legii, de etapizarea în timp a majorărilor salariale şi de criteriile de condiţionalitate a acestora”, se arată în raportul asupra inflaţiei lansat luni de conducerea BNR.

    Eventuale reduceri ale investiţiilor publice în vederea încadrării deficitului bugetar în ţintele asumate de autorităţi, coroborate unei majorări a ecartului dintre variaţia salariilor şi cea a productivităţii muncii, „s-ar răsfrânge, în cele din urmă, asupra potenţialului de creştere şi competitivităţii economiei româneşti”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Secretar de stat MS despre Legea salarizării: Sperăm să rămână în ţară cât mai mulţi medici

    Întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă la Institutul Oncologic ”Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca dacă Legea salarizării va avea ca efect rămânerea medicilor în ţară, în condiţiile în care prevede salarii majorate pentru personalul din sistemul sanitar, Rareş Trişcă a răspuns că speră ca un număr cât mai mare de medici pregătiţi în România să rămână în ţară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lia Olguţa Vasilescu: Acum merg să depun legea salarizării; 205 parlamentari PSD şi ALDE au semnat

    „Sunt 205 semnături, de la grupurile parlamentare PSD şi ALDE, Senat şi Camera Deputaţilor. Acum merg să depun legea. Până la 1 iulie legea trebuie să fie în vigoare (…) ne luăm marja că poate fi atacată la CCR sau retrimisă în Parlament de preşedintele Klaus Iohannis. Vrem să o aplicăm la 1 iulie”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la Camera Deputaţilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sporurile, noua vedetă a legii salarizării. Ministrul Muncii: Vor exista bugetari cu venituri peste cel al şefului statului, datorate sporurilor

    Solicitată să comenteze unele analize făcute la proiectul de Lege al salarizării potrivit cărora judecătorii şi procurorii, prin sporuri, vor avea salarii duble, chiar triple faţă de şeful statului, ministrul Muncii a răspuns: „Salariul de bază al preşedintelui va fi cel mai mare dintre bugetari. Sigur că sunt şi alţii care vor adăuga sporuri şi, ca venituri, vor fi peste preşedinte”.

    „Noi am vrut ca niciun salariu să nu treacă peste al preşedintelui – şi nu trece niciunul – dar ca venituri vor fi bugetari care şi la ora actuală sunt, ca venituri, peste preşedintele României”, a adăugat ministrul Muncii.

    Ea a precizat că şi la ora actuală există această situaţie.

    „Dar vreau să vă spun că aşa sunt şi la ora actuală. Noi nu am făcut creşteri foarte mari la procurori şi la judecători. Aşa au salariile în plată la ora actuală”, a adăugat Olguţa Vasilescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicatele din administraţie cer discuţii cu Guvernul pe legea salarizării şi ameninţă cu proteste

    “Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – reprezentativă pentru sectorul ,«Administraţie Publică. Activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale» prin Sentinţa Civilă nr. 245/S din 15.12.2016 a Tribunalului Braşov – în urma analizei Proiectului legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice ( termenul ,,UNITARĂ” a dispărut din denumire), îşi exprimă pe această cale revolta faţă de încercarea clasei politice de a feudaliza administraţia publică locală din România, prin crearea unei categorii de vasali ai aleşilor locali, care din momentul intrării în vigoare a Proiectului de lege în forma actuală vor putea stabili după bunul plac salarizarea angajaţilor din primării şi consilii judeţene de pe întreg teritoriul ţării, fără avizul organizaţiilor sindicale, având un prag minim (salariul minim pe economie) şi un prag maxim (salariul viceprimarului). Nu este greu de anticipat care categorie de salariaţi va beneficia de salarizare maximă şi care va fi pe cea minimă”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, remis miercuri MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ŞOC pe piaţa muncii: tichetele de masă vor dispărea!

    Articolul 18 din legea salarizării este cel care reglementează indemnizaţia de hrană. Acesta prevede ca ordonatorii de credite să acorde “indemnizaţii de hrană anuale la nivelul a două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată”, informează Mediafax.ro

    De asemenea, articolul 44 de lege prevedea abrogarea unor dispoziţii, una dintre ele fiind referitoare la acordarea tichetelor de masă salariaţilor din sistemul bugetar.

  • Legea salarizării: tichetele de masă vor dispărea

    Articolul 18 din legea salarizării este cel care reglementează indemnizaţia de hrană. Acesta prevede ca ordonatorii de credite să acorde “indemnizaţii de hrană anuale la nivelul a două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată”, informează Mediafax.ro

    De asemenea, articolul 44 de lege prevedea abrogarea unor dispoziţii, una dintre ele fiind referitoare la acordarea tichetelor de masă salariaţilor din sistemul bugetar.