BusinessMagazin

Tag: Kremlin

  • Răspunsul Kremlinului, după ce Depardieu a criticat „excesele nebuneşti” ale lui Putin

    Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că actorul nu a înţeles pe deplin, probabil, situaţia din Ucraina.

    Dmitri Peskov s-a oferit să-i explice situaţia, relatează BBC.

    „El nu înţelege ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014″, a spus Peskov, acuzând Ucraina că a bombardat civili în estul ţării. „Dacă va fi nevoie, îi vom explica acest lucru, pentru ca el să înţeleagă mai bine”, a adăugat Peskov, potrivit france24.

    Actorul francez Gerard Depardieu, care l-a lăudat în trecut pe preşedintele rus Vladimir Putin, a criticat „excesele nebuneşti şi inacceptabile” ale acestuia în Ucraina, potrivit Reuters. Depardieu, care şi-a luat cetăţenia rusă în 2013, a declarat joi pentru Agenţia France Presse: „poporul rus nu este responsabil pentru excesele nebuneşti şi inacceptabile ale liderilor săi precum Vladimir Putin”.

    În 2013, Putin i-a acordat lui Depardieu cetăţenia rusă, ceea ce a stârnit un scandal în Franţa, unde actorul a fost acuzat că şi-a abandonat patria pentru a evita impozitele. Depardieu, starul unor filme precum “The Last Metro” şi “Cyrano de Bergerac”, şi-a primit noul paşaport personal de la Putin la reşedinţa liderului rus de pe coasta Mării Negre. La momentul respectiv, actorul şi preşedintele rus şi-au strâns mâinile şi s-au îmbrăţişat, Depardieu descriind Rusia ca fiind „o mare democraţie”.

    În 2015, Ucraina i-a interzis intrarea în ţară timp de cinci ani, după ce a susţinut anexarea Crimeei de către Rusia.

  • Cine sunt politicienii din Germania care şi-au dus ţara la o dependenţă de Rusia lui Vladimir Putin. Majoritatea sunt acum la conducerea unor companii ruseşti gigant

    Când fostul cancelar german Gerhard Schröder a fost ales şi a acceptat în 2017 să fie preşedintele boardulului colosului Rosneft, companie strategică a Kremlinului, gestul a stârnit multe controverse acasă, în Germania. A fost descris ca fiind un mercenar. Era după ce Rusia ocupase Crimeea şi teritorii din estul Ucrainei, forţând Occidentul să reacţioneze cu sancţiuni. Dar Schröder, prieten cu mulţi oligarhi ruşi, cu liderul rus însuşi şi cu relaţii importante în businessul GERMAN, este doar una dintre figurile proeminente de germani care şi-au găsit loc călduţ şi comfortabil la sânul lui Putin.

    Dar şi mai multe firme germane, mii, au continuat să se facă comode pe piaţa rusă după episodul Crimeea. Pentru ele, relaţiile cu Rusia nu ţin doar de bani, ci şi de prietenie, după cum scrie The New York Times. Dar mai întâi, oamenii mari. Schröder a fost cancelar din partea partidului social democrat, notoriu pentru simpatiile ruseşti. Tot el este iniţiatorul  reformelor care au condus la miracolul economic” german, cele care au flexibilizat piaţa muncii, au forţat creşterea angajărilor, dar punând presiune pe şomeri, şi au transformat în vremea lui Merkel Germania din bolnavul Europei” în locomotiva economică a Uniunii Europene. Schröder a ştiut să-şi cultive influenţa în lumea de business şi politică germană şi cu acest bagaj s-a dus în Rusia lui Putin. În 2017, când a fost ales de guvernul rus preşedinte al boardului Rosneft, compania dominantă din industria petrolului din Rusia, aceasta era deja sub imperiul sancţiunilor occidentale.

    Numirea a provocat un scandal în Germania. Deutsche Welle scria atunci că aparenta apropiere a fostului cancelar de oligarhii ruşi şi de puterea de la Kremlin este o jenă pentru Berlin, care este încă blocat într-o criză diplomatică cu Rusia”. Andreas Scheuer, un lider al partidului CSU din Bavaria, al cancelarului de atunci Angela Merkel, l-a descris pe fostul cancelar „mercenar rus”, în timp ce un alt parlamentar conservator, Norbert Röttgen, a spus că este „complet de necrezut” că Schröder ar alege să „transforme în bani” în felul acesta perioada în care a fost cancelar. Revista Der Spiegel l-a citat chiar pe chiar liderul SPD Martin Schulz ca spunând că „tipul a înnebunit complet”.

    Cu toate acestea, Schröder este departe de a fi primul german celebru care a ajuns în vârful companiilor ruseşti. Cariera fostului cancelar în companiile ruseşti a început la doar câteva săptămâni după ce şi-a părăsit mandatul în 2005. Într-o primă etapă, a fost numit şef al consiliului consultativ al unei firme numite Nord Stream AG, care a fost fondată de Gazprom, o altă companie strategică a Rusiei. A ajuns rapid în fruntea comitetului de acţionari al companiei mai mici. Potrivit autobiografiei lui Schröder, această numire a fost aranjată personal de preşedintele rus Vladimir Putin. Politicianul a devenit preşedinte al Consiliului de Administraţie în Nord Stream 2, proiect care a scindat Europa şi la care Berlinul, atât sub conducerea lui Merkel cât şi a succesorului acesteia la guvernare, Olaf Scholz (tot SPD), a ţinut cu dinţii până în ultima clipă. Nord Stream 2 este un gazoduct paralel cu Nord Stream 1 care ar trebui să aducă gaze ruseşti direct în Germania, ocolind duşmanii Rusiei, Polonia şi Ucraina.

    Aceste din urmă două ţări, dar şi SUA, au susţinut că acest gazoduct este un instrument politic în mâinile Moscovei şi nu face decât să adâncească dependenţa Germaniei de gazele ruseşti, făcând ţara şi UE mai vulnerabilă la politicile Moscovei. Guvernul Berlinului spera ca prin acest gazoduct şi cu gazele ruseşti să devină un jucător important în comerţul cu gaze din Europa. Guvernul german a renunţat (deocamdată) la Nord Stream 2 abia după ce Rusia a invadat cu armata Ucraina, având grijă ca înainte, să arunce Europa într-o criză a gazelor naturale.

    Nord Stream 2 este un gazoduct paralel cu Nord Stream 1 care ar trebui să aducă gaze ruseşti direct în Germania, ocolind duşmanii Rusiei, Polonia şi Ucraina. Aceste din urmă două ţări, dar şi SUA, au susţinut că acest gazoduct este un instrument politic în mâinile Moscovei şi nu face decât să adâncească dependenţa Germaniei de gazele ruseşti, făcând ţara şi UE mai vulnerabile la politicile Moscovei.

    Schröder a deţinut şi o funcţie de conducere într-o altă companie petrolieră importantă, TNK-BP, din 2009 până în 2011. Compania a fost achiziţionată de Rosneft în 2014. La scurt timp după aceea, ziarul rusesc Komersant a scris despre un posibil transfer al lui Schröder în Consiliul de Administraţie al Rosneft, deşi urmau să mai treacă câţiva ani până când acest scenariu avea să devină realitate. În timp ce Schröder şi-a valorificat experienţa şi conexiunile politice, alţi germani au luat-o pe drumuri diferite. Înainte de căderea zidului Berlinului în 1989, Matthias Warnig a lucrat în infamul serviciu de securitate Stasi al Republicii Democrate Germane. În 1990, a obţinut un loc de muncă la Dresdner Bank şi a devenit rapid prima persoană care a obţinut o licenţă pentru a deschide o bancă străină în Sankt Petersburg. Acolo a stabilit contact cu Putin, care abia îşi începea cariera politică. Potrivit versiunii oficiale a evenimentelor, Warnig şi Putin s-au întâlnit pentru prima dată la Sankt Petersburg. Totuşi, potrivit anchetelor din presă care îi citează pe foştii colegi ai lui Warnig, cei doi erau deja cunoscuţi la Dresda, unde Putin lucra pentru serviciul secret rus KGB. Oricare ar fi adevărul, cert este că între timp Warnig a devenit o figură impunătoare în lumea afacerilor din Rusia, obţinând treptat intrarea în topul celor mai mari companii din Rusia. Între 2003 şi 2015 a fost membru al Comitetului de Supraveghere al băncii Rossiya, care este controlată de oamenii de afaceri putinişti Yuri Kovalciuc şi Nikolai Şamalov. Fostul agent Stasi a fost, de asemenea, CEO al Nord Stream AG şi a ajuns şi director executiv al Nord Stream 2. A trecut şi prin Consiliul Consultativ al băncii VTB şi prin consiliile de administraţie ale Rosneft şi Transneft, care produce conducte pentru petrol şi gaze. A ajuns şi într-o poziţie  de top la gigantul rus al aluminiului Rusal. În 2012 a primit o medalie de la Vladimir Putin pentru „meritul deosebit în dezvoltarea relaţiilor bilaterale” cu Rusia. Mai mulţi manageri de top din Germania şi-au găsit locuri de muncă în Rusia, după ce au ocupat posturi de conducere la marile corporaţii germane. Unul dintre ei este Burckhard Bergmann. La mijlocul anilor 2000, el a condus gigantul din energie german E.ON-Rurhgas. A fost director independent în Gazprom înainte de a intra în Consiliul de Administraţie al Novatek, un alt producător important de gaze naturale din Rusia. A fost distins cu Ordinul Rusiei pentru Prietenie în 2011. Compania de căi ferate de stat din Rusia are şi un german în consiliul de administraţie, Harmut Mehdorn, un apropiat al fostului cancelar Schröder şi fost şef al Deutsche Bahn din Germania. El s-a alăturat consiliului de administraţie în 2011, după ce şi-a părăsit postul în compania germană din cauza unui scandal care a implicat spionarea angajaţilor. Un fost preşedinte al Băncii Centrale Germane, Ernst Welteke, s-a dus la lucreze şi el în Rusia. A devenit membru al Consiliului de Administraţie al Center Invest în 2005, după ce a părăsit banca germană din cauza unor acuzaţii de corupţie. Un alt manager german de top, Ron Sommer, a preluat în 2009 conducerea consiliului de administraţie al furnizorului de telefonie mobilă din Rusia MTS. Anterior, între 1995 şi 2002, Sommer a fost şef al gigantului german de telecomunicaţii Deutsche Telekom. Cel mai mare acţionar al MTS este conglomeratul Sistema, care este deţinut de unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, Vladimir Evtuşenkov. Germanul a primit şi un loc în Consiliul de Administraţie al Sistema. Un alt oficial de top la MTS este Thomas Holtrop, fostul şef al furnizorului de internet T-Online şi membru al Consiliului de Administraţie al Deutsche Telekom. În 2015, un alt cetăţean german li s-a alăturat lui Sommer şi lui Holtrop în MTS – Regina von Flemming, fost CEO al gigantului editorial Axel Springer. Von Flemming a preluat postul după ce compania germană şi-a vândut activele în 2015 pentru a se conforma modificărilor aduse legislaţiei mass-media din Rusia. Ea a servit şi pe post de consilier al lui Evtuşenkov.

    Germania depinde de Rusia pentru peste 55% din gazele sale, pentru jumătate din cărbune şi pentru 35% din petrol şi îi dă fiori ideea unui embargo asupra combustibililor fosili importanţi din Rusia.

    Aproximativ 3.650 de companii germane erau active în Rusia înainte de războiul din Ucraina, potrivit Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie Germane (DIHK).

    Prezenţa businessului german şi al liderilor săi în Rusia nu este doar o aventură.  Michael Harms a fost cândva alături de Rusia cu trup şi cu suflet, scrie Financial Times. Cât timp a fost şeful Camerei de comerţ germano-ruse din Moscova, el a promovat legăturile firmelor germane cu această ţară chiar şi după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014. În calitate de director general al Comitetului pentru Relaţii Economice Est-Europene din Germania, a susţinut proiectul Nord Stream 2. Dar când Putin a ordonat invadarea Ucrainei, Harms a ştiut că munca care i-a definit cariera s-a încheiat. „Este o încărcătură emoţională teribilă când văd oameni murind în ţări pe care le cunosc foarte bine… Profesional, mi-am dedicat aproape toată viaţa acestor relaţii”, a declarat el pentru FT. „Când vezi că acest efort a fost cumva în zadar, te simţi afectat puternic şi personal.” Lideri de afaceri cum este Harms au fost energia mentalităţii germane Wandel durch Handel – schimbare prin comerţ –, strategie de interacţiune cu Rusia şi cu alte state problematice. Criticii au susţinut că aceste legături – şi dorinţa de a nu deteriora interesele economice pe care le-au creat – au făcut Berlinul prea moale faţă de Kremlin. Acum, pe măsură ce indignarea publică faţă de invazie a crescut şi guvernul german s-a alăturat cu greu eforturilor internaţionale de a izola Rusia prin sancţiuni radicale, inclusiv suspendarea Nord Stream 2, comerţul bilateral s-a oprit aproape complet. Aproximativ 3.650 de companii germane erau active în Rusia înainte de războiul din Ucraina, potrivit Asociaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie Germane (DIHK). Ele au investit 25 de miliarde de euro în piaţa rusească până în 2019, conform cifrelor Bundesbank, şi au 280.000 de angajaţi acolo. Înainte de război, sute de mii de containere erau transportate anual între Rusia şi portul german Hamburg. În ultimele zile, traficul s-a „apropiat de zero”, a declarat Volker Treier, directorul de comerţ exterior al DIHK. În ciuda pierderilor comerciale şi a perturbărilor bruşte la scară largă, a explicat Treier, „nu am auzit nicio voce critică din partea comunităţii de afaceri germane care să susţină că sancţiunile sunt ceva greşit”. Detaşarea din legăturile de afaceri va fi dureroasă pentru ambele ţări, cu parteneriate în domenii variind de la producţia de automobile şi IT până la agricultură. Potrivit datelor oficiale, Germania a importat anul trecut mărfuri în valoare de 33 de miliarde de euro din Rusia, în timp ce exporturile sale acolo au fost de puţin peste 26,6 miliarde de euro. Germania depinde de Rusia pentru peste 55% din gazele sale, pentru jumătate din cărbune şi pentru 35% din petrol şi îi dă fiori ideea unui embargo asupra combustibililor fosili importanţi din Rusia. Cele două ţări au, de asemenea, legături academice şi culturale puternice – relaţii deosebit de apreciate în estul Germaniei, unde cinci landuri federale au format cândva Republica Democrată Germană, care se afla de partea sovietică a cortinei de fier. Şi după prăbuşirea Uniunii Sovietice la începutul anilor 1990 şi reunificarea Germaniei, germanii din est au păstrat o atitudine deschisă faţă de Rusia. Pentru ei, „Rusia era o mare putere, dar o mare putere prietenoasă, la fel cum au fost SUA pentru mine, care am crescut în Germania de Vest”, a spus Oliver Günther, preşedintele Universităţii din Potsdam, care în ultimele zile a pus capăt unei mulţimi de relaţii academice şi de cercetare cu instituţiile ruseşti. Mulţi profesori şi cercetători ai universităţii est-germane au menţinut programe de schimb cu Rusia timp de mai bine de trei decenii şi simt ruptura ca pe o lovitură nu doar profesională, ci şi personală. „Devenise chiar o tradiţie bună şi asta înseamnă că doare şi mai mult”, a spus Günther. „Pentru aceşti germani din est este o amintire foarte diferită… Şi asta duce la un fel de disonanţă cognitivă.” Günther a subliniat şi impactul asupra cercetării ştiinţifice. Printre proiectele majore stopate se numără colaborarea dintre DESY, cel mai mare centru de cercetare în domeniul acceleratoarelor de particule din Germania, şi instituţiile ruseşti – un pas niciodată făcut nici măcar în timpul războiului rece. Cooperarea dintre autorităţile din domeniul sănătăţii şi cercetătorii de la Forumul Koch-Metschnikow, care lucra la a aduce asistenţa medicală din Rusia la standardele UE, a fost, de asemenea, suspendată. Ruperea legăturilor nu a afectat doar companiile şi centrele de cercetare cu profil înalt. Oraşe, inclusiv Hamburg şi Emden, anulează statutul de „oraş înfrăţit” cu alte centre urbane ruseşti. Politicienii locali au demisionat din mica Fundaţie pentru Marea Baltică – un fond de protecţie a climei a cărui dotare iniţială a fost furnizată de prima conductă Nord Stream ca plată pentru daunele aduse mediului. Şi la Frankfurt, bănci ca Deutsche Bank şi ING au intervenit pentru a finanţa o echipă locală de hochei pe gheaţă după ce aceasta a rupt contractul de sponsorizare cu banca de stat rusească VTB. Manuela Schwesig, premierul landului Mecklenburg-Vorpommern din nord-estul Germaniei, unde iau contact cu uscatul conductele Nord Stream şi Nord Stream 2, a apărat cândva „Ziua Rusiei”, o festivitate organizată în regiune pentru a promova legăturile economice în acelaşi an în care Rusia a anexat Crimeea. Schwesig a anulat în cele din urmă evenimentul, postând pe Twitter că era clar că războiul din Ucraina a „schimbat fundamental” relaţiile germano-ruse. „Cu toţii sperăm să se încheie rapid violenţele”, a scris ea. „Cu toate acestea, relaţia noastră cu Rusia nu va mai fi la fel ca înainte.” Harms este de acord: comitetul său intenţionează acum să sprijine companiile care caută să investească în Polonia sau Asia Centrală. De asemenea, va încerca să menţină legăturile cu întreprinderile ucrainene şi să sprijine unele relocari în Germania. Cu toate acestea, nu toate companiile germane se retrag complet din Rusia, a remarcat Harms, iar o parte din el încă crede că era Wandel durch Handel nu s-a încheiat complet. Germanii au preferat să aprofundeze legăturile cu Rusia chiar dacă state aliate precum Polonia şi SUA sau vecine, cum este Ucraina, au avertizat că acest lucru nu face decât să aducă Rusiei şi mai multă putere. Polonia, cel puţin, a căutat să se detaşeze cât mai rapid posibil de lumea rusă, iar prezentul arată că a făcut bine ce a făcut. Despre relaţiile Germaniei lui Merkel cu Rusia lui Putin, cifrele vorbesc de la sine. Germania a importat anul trecut petrol şi gaze naturale din Rusia în valoare de 19,4 miliarde de euro (21,5 miliarde de dolari), ceea ce a reprezentat 59% din importurile totale din Rusia. Germania este unul dintre cei mai importanţi investitori străini ai Rusiei, cu investiţii directe de aproximativ 25 de miliarde de euro (28 de miliarde de dolari). Spre comparaţie, cheltuielile din bugetul federal pentru apărarea naţională a Rusiei (Moscova susţine că de fapt se apără invadând Ucraina) au fost planificate să se ridice la 154,1 miliarde de dolari pentru perioada 2020-2022 (sume aproximativ egale în fiecare an).

  • Kremlinul a prezentat din nou condiţiile pentru oprirea conflictului militar cu Ucraina

    Administraţia de la Kremlin a reafirmat, luni, condiţiile pentru oprirea intervenţiei militare, printre acestea figurând recunoaşterea internaţională a anexării Crimeei, independenţa regiunilor Lugansk şi Doneţk şi neutralitatea Ucrainei din punct de vedere militar.

    “Putem opri operaţiunile militare în orice moment, după demilitarizare” şi dacă sunt îndeplinite condiţiile solicitate, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de BBC News.

    Printre condiţii, Peskov a menţionat recunoaşterea regiunii anexate Crimeea ca fiind teritoriu rus, recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk şi neutralitatea Ucrainei din punct de vedere militar. Peskov a cerut ca în Constituţia Ucrainei să fie introdusă o clauză clară prin care să existe garanţii că ţara nu va adera la NATO.

    Dmitri Peskov susţine că Rusia nu va mai formula alte revendicări teritoriale. Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în 2014, iar în februarie 2022 a recunoscut ondependenţa regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk, dar aceste decizii nu sunt recunoscute la nivel internaţional.

    A treia sesiune de negocieri între delegaţiile Ucrainei şi Rusiei este programată în Belarus în această după-amiază.

  • 24.02.2022, ziua care a schimbat lumea: şocul economic al unui dezastru neprevăzut. Cum s-a ajuns la război. Putea fi evitat?

    În zorii zilei de la 24.02.2022, Rusia a invadat Ucraina, călcând cu şinele tancurilor 77 de ani de pace în Europa. Pentru generaţii întregi europeni, crescuţi în religia libertăţii de exprimare şi cultul drepturilor omului, agresiunea militarizată a Rusiei este şocantă. Într-o lume digitalizată până aproape de amnezia emoţională, după doi ani de pandemie izolatoare, şuieratul bombelor a trezit o coeziune aproape fără precedent, la nivel global. La momentul redactării acestui material, 2 martie, drama umană din Ucraina este în plină desfăşurare. Rusia este economic în genunchi. Orice plan ar fi avut în minte Putin, ruşii, poporul căruia îi promite de un sfert de secol prosperitate prin trimiteri la o glorie apusă, sunt şi vor fi mai săraci ca niciodată. De partea cealaltă, Ucraina este în tranşee, chiar la graniţa României.

    Restul lumii îşi reface strategiile şi în calculează pierderile. Rezultatele le vom afla în ani.

    Acesta este doar începutul.

    Invadarea Ucrainei de către armata rusă, conflictul deschis dintre cele mai multe state occidentale cu Rusia, interdependenţele economice, dar şi animozităţile, criza de leadership şi prăpăstiile chiar din interiorul NATO şi al UE par să fie planul de durată al unei minţi răbdătoare, oportuniste şi care ştie ce vrea.

    Dictatorul de la Kremlin ştie exact ce vrea în estul Europei. Problema este că Vestul a fost nehotărât. Aşa explică Timothy Garton Ash, comentator la The Guardian, cum s-a ajuns ca Vladimir Putin, fost spion, fost şef al serviciilor ruse de spionaj şi conducător într-un fel sau altul al Rusiei de aproape un sfert de secol, să fie el cel care a fost mult timp cu un pas sau mai mulţi, înaintea UE şi Americii.

    Cine şi-ar fi închipuit, privind pozele de acum 10-20 de ani cu Angela Merkel, cancelar al Germaniei, întâlnindu-se bucuroasă, zâmbind, îmbrăţişându-se cu colegul ei rus, Putin, că o Rusie hrănită cu banii germanilor va ataca Ucraina şi va forţa chiar Berlinul ca pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial să-şi dorească o armată mai puternică. Indicii că poate veni un război au existat. Putin este bătrân, are aproape 70 de ani. Prin referendumul constituţional din 2020 şi-a deschis calea spre a domni până în 2036, deci nu are planuri de a renunţa prea curând la putere. Dar dacă vrea să devină ţarul Rusiei mari, aşa cum spun unele teorii, el trebuie să se grăbească.

    Timpul, sănătatea şi duşmanii nu stau să aştepte. Seminţele războiului cu Ucraina au fost sădite în 2014, iar Occidentul le-a lăsat să rodească. Rusia a alimentat de atunci nelinişte şi incertitudine în două aşa-zise republici separatiste în estul Ucrainei. Două bucaţi din două judeţe alăturate. A urmat, inevitabil, anul acesta recunoaşterea acestor republici rusofile de către Moscova şi acţiunile militare necesare pentru „protejarea” cetăţenilor lor, mulţi deja cu paşaport rusesc. Apoi, când Rusia a anexat Crimeea în 2014, guvernul de la Kiev a tăiat accesul peninsulei la apă. Peninsula, fără resurse de apă dulce proprii suficiente, era alimentată printr-un canal venit din fluviul Nipru. Ucraina a blocat acest canal, iar în anii care au urmat anexării Crimeea s-a confruntat cu o criză de apă acută. De aceea, câţiva strategi s-au gândit că următoarea acţiune armată a Rusiei în Ucraina va fi pentru a asigura peninsulei acces la apă dulce, obiectiv pe care de altfel armata rusă l-a atins în primele zile ale invaziei.

    Într-o scenetă recentă, poate regizată, poate nu, şeful spionajului rusesc a recunoscut bâlbâit şi intimidat sub privirile lui Putin că ar fi de acord cu alipirea acelor două republici separatiste la Rusia. Pe atunci invazia nu începuse, dar Washingtonul şi apoi unii din aliaţii săi erau convinşi că o intervenţie armată rusă de aploare în Ucraina este iminentă. Washingtonul a dat chiar şi o dată anume. Invazia n-a întârziat cu mult. De asemenea, în contextul în care Rusia concentra zeci de mii de trupe la graniţele cu Ucraina, iar SUA erau sigure că acestea vor intra în ţară, Kremlinul lui Putin devenise loc de pelerinaj pentru liderii europeni mari şi mici dornici de afirmare.

    Atât „prietenul” Viktor Orban, premierul Ungariei şi un admirator al politicilor Moscovei, cât şi Emmanuel Macron, preşedintele Franţei care se visa liderul Europei, şi noul şef al guvernului de la Berlin Olaf Scholz au fost ţinuţi la respect de către Putin la o masă a discuţiilor lungă de 4 metri. Macron a rămas până în ultima clipă convins că Putin este deschis la concesii şi că el, preşedinte al Franţei aflat în campanie electorală, poate fi protectorul liniştii în Europa. Macron a mai vorbit cu Putin. La un forum economic din urmă cu câţiva ani acesta l-a certat prieteneşte pe francez că investiţiile ţării sale în Rusia sunt doar ceva mai mari decât cele ale unei companii finlandeze nenumite. Acum Franţa aduce trupe în Europa de Est pentru a-şi face datoria de membru al NATO şi a declarat război economic total Rusiei. Când SUA şi Marea Britanie aduceau tehnică militară în Ucraina, deşi războiul nu începuse, Germania s-a făcut de râs trimiţând doar căşti militare. Berlinul a argumentat că în felul acesta a onorat un acord, iar gestul a fost luat rapid în râs. Oficialităţi ucrainene au cerut apoi şi perne de la germani. Acum Scholz vorbeşte de o politică de naivitate a Occidentului faţă de Rusia, iar Germania se rupe de istoria postbelică şi face planuri pentru investiţii masive în armata sa.

    ♦ Când SUA şi Marea Britanie aduceau tehnică militară în Ucraina, deşi războiul nu începuse, Germania s-a făcut de râs trimiţând doar căşti militare. Berlinul a argumentat că în felul acesta a onorat un acord, iar gestul a fost luat rapid în râs. Oficialităţi ucrainene au cerut apoi şi perne de la germani.

    ♦ Până acum Franţa şi Germania au făcut investiţii masive în economia rusă, iar economia germană, dar şi altele, au înghiţit nesătule gaze ruseşti, hrânind cu banii europenilor maşinăria de război a lui Putin.

    ♦ Companiile germane se lăudau că în 2018, după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina şi a organizat mişcarea separatistă din estul acestei ţări, investiţiile lor pe piaţa rusă au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, de peste 3 miliarde de euro, notează The Moscow Times.

    ♦ 35 din 40 dintre cele mai mari companii franceze listate în cadrul indicelui CAC 40 pe Bursa de la Paris au investiţii semnificative în Rusia. Numele cele mai cunoscute sunt Auchan, Renault şi TotalEnergies.

    ♦ Vestul a contribuit la criză prin confuzie şi dezacord intern despre obiectivele sale strategice în Europa de Est. Pe scurt, Vestul a pierdut degeaba ani de zile nereuşind să se decidă între două modele diferite de ordine pentru Eurasia.

    ♦ În 2014, în prima criză ucraineană, cancelarul de atunci al Germaniei Angela Merkel a purtat peste 40 de conversaţii cu Putin şi părea să accepte că este ceva în neregulă cu regimul acestuia. „Şi-a şters picioarele cu legile internaţionale”, declara ea.

    Construcţia iniţială a Uniunii Europene după cel de-al Doilea Război Mondial avea ca scop împiedicarea Germaniei să devină prea puternică, inclusiv la capitolul armată. Până acum Franţa şi Germania au făcut investiţii masive în economia rusă, iar economia germană, dar şi altele, au înghiţit nesătule gaze ruseşti, hrânind cu banii europenilor maşinăria de război a lui Putin. Berlinul a reluat un plan mai vechi de a renunţa la energia nucleară după dezastrul din Japonia, de la  Fukushima, din 2011, cu gândul că o poate înlocui treptat cu energie din surse regenerabile, sfârşind doar prin a deveni mai dependentă de gazele ruseşti. În 2011 a fost inaugurată prima conductă a Nord Stream 1, gazoductul rusesc care aduce gaze naturale direct în Germania, ocolind Ucraina şi Polonia.

    Acestea două din urmă au fost state importante de tranzit pentru conductele cu gaze ruseşti către Europa de Est şi de Nord, dar care aveau relaţii conflictuale cu Gazprom în privinţa politicilor tarifare. A urmat Nord Stream 2, deşi Polonia şi SUA au avertizat de la început că acesta este doar încă un viitor instrument de politică externă de forţă şi şantaj în mâinile Kremlinului. Washingtonul a argumentat prin faptul că noul gazoduct nu are sens economic deoarece nici măcar primul nu era folosit la capacitate maximă. Germania a continuat, apărându-şi proiectul, cu toate că exista şi precedentul din 2009, când Gazprom a oprit gazele care veneau în UE prin Ucraina în plină iarnă, lăsând Republica Moldova şi Bulgaria să îngheţe. Argumentul Berlinului de atunci este că Rusia a fost întotdeauna un partener de încredere pentru Germania.

    În 2014, în prima criză ucraineană, cancelarul de atunci al Germaniei, Angela Merkel, a purtat peste 40 de conversaţii cu Putin şi părea să accepte că este ceva în neregulă cu regimul acestuia. „Şi-a şters picioarele cu legile internaţionale”, declara ea pentru un think-tank australian. Sferele de influenţă pe care liderul rus le avea în cap păreau extrase dintr-o gândire atavică. A luat ce-a vrut de la Ucraina. Ce va urma? Moldova? Vrea Balcanii? Acţiunile şi metodele sale înşelătoare încălcau valorile europene. Merkel era îngrijorată de o conflagraţie mai mare. Atunci a fost pentru prima dată când cel mai puternic politician european vorbea atât de deschis despre îngrijorările sale legate de Rusia. Dar până la urmă încrederea în Ostpolitik, politica Germaniei de a îmblânzi estul cu forţa sa economică, investiţională şi comercială, a învins. Companiile germane se lăudau că în 2018, după ce Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina şi a organizat mişcarea separatistă din estul acestei ţări, investiţiile lor pe piaţa rusă au atins cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, de peste 3 miliarde de euro, notează The Moscow Times, care citează date ale Camerei de comerţ germano-ruse.

    The Economist a găsit că volumul investiţiilor germane a fost de 3,8 miliarde de dolari în 2018. Statistica arată că acest flux chiar a crescut în 2015, la un an după anexarea Crimeei. Însă în acelaşi timp numărul de firme germane care operază în Rusia s-a diminuat de la 6.000 la 4.500. Camera de comerţ germano-rusă spune că firmele germane au fost cei mai activi investitori în Rusia după căderea URSS, ajutate să ajungă acolo de cancelarul Gerhard Schroeder. Acesta este prieten atât de bun cu Putin încât a lucrat la Gazprom, monopolul exporturilor de gaze ruseşti. Înainte de invazie, când Putin concentra trupe la graniţele cu Ucraina şi Europa se confrunta cu o criză a gazelor, Kremlinul i-a propus lui Schroeder o avansare. Abia după invazie mulţi foşti lideri politici şi de afaceri europeni ţinuţi în puf de Moscova s-au reteras de acolo. Cele mai multe dintre lanţurile de retail germane sunt prezente în Rusia, dar în contextul crizei financiare în care a căzut economia rusească după anexarea Crimeei şi a conflictelor politice dintre Moscova şi Occident, unele au început să se retragă. Pe de altă parte, între timp, Rusia a devenit din ce în ce mai atractivă pentru IMM-urile germane, afacerile de familie cu mai puţin de 40 de angajaţi cunoscute ca Mittelstand.

    Un studiu realizat în 2020 de centrul de studii economice ZEW a găsit că pentru aceste Mittelstand dintre toate economiile emergente cea rusească este cea mai atractivă. Ele sunt încântate de forţa de muncă de acolo, de condiţiile pentru investiţii şi de costurile mici cu energia. „Avem încredere în Rusia”, a rezumat Deutsche Welle concluzia analizei. Dar nu numai germanii s-au adâncit în tranşee pe piaţa rusească. 35 din 40 dintre cele mai mari companii franceze listate în cadrul indicelui CAC 40 pe Bursa de la Paris au investiţii semnificative în Rusia. Numele cele mai cunoscute sunt Auchan, Renault şi TotalEnergies. Circa 700 de subsidiare franceze au operaţiuni şi peste 200.000 de angajaţi în Rusia. Spre comparaţie, 38 din cele 40 de companii listate în indicele bursier german DAX au investiţii pe piaţa rusească. În 2018 Putin chiar l-a certat pe preşedintele Franţei Emmanuel Macron că investiţiile sale în economia rusească sunt de doar două ori mai mari decât cele ale unei companii finlandeze. Dar şi America se numără printre cei mai mari investitori din Rusia, iar SUA, deşi este stat care produce petrol şi exportă gaze naturale, importă ţiţei rusesc. Putin a oferit lumii iluzia păcii, iar mulţi lideri europeni şi toţi liderii de business au acceptat-o. Germania însăşi s-a lăsat condusă de mirajul că Nord Stream 2, acum terminat dar nefincţional, o va face cu ajutorul Rusiei poate cel mai mare hub de gaze al Europei, unul cu puterea de a stabili preţurile.

    După prima criză ucraineană consumul de gaze ruseşti al Germaniei a crescut, iar banii astfel obţinuţi de Rusia s-au dus la bugetul ţării şi au finanţat invazia. Timothy Garton Ash scria în The Guardian pe 1 februarie, deci înainte de invazie, că obiectivul pe termen lung al lui Putin este perfect clar. Acesta vrea să restaureze cât mai mult posibil statutul de imperiu, de mare putere, al Rusiei. Să redea Rusiei sfera de influenţă pe care aceasta a pierdut-o odată cu dezintegrarea URSS. Doar tacticile lui sunt greu de anticipat. Din 2008, de când Rusia şi-a alipit cu forţa două bucăţi secesioniste din Georgia, şi după episodul Crimeea a fost evident că Putin este pregătit se să folosească de toate mijloacele, de la diplomaţie şi dezinformare la atacuri cibernetice şi război cu tancuri, avioane, bombe şi soldaţi, a scris Garton Ash. Iar el nu este strateg, doar jurnalist. Şi alţii spun că scenariul aplicat în Ucraina a fost scris în Georgia. Polonia s-a simţit mai sigură când fostul preşedinte Donald Trump i-a promis mai multe trupe americane, o parte din cele staţionate în Germania. Acum Polonia este statul est-european care face cele mai mari eforturi să ajute Ucraina. În schimb, Vestul a contribuit la criză prin confuzie şi dezacord intern despre obiectivele sale strategice în Europa de est. Pe scurt, Vestul a pierdut degeaba ani de zile nereuşind să se decidă între două modele diferite de ordine pentru Eurasia. A luat câte un pic din fiecare, dar n-a aplicat nimic cum trebuie. Este vorba de modelul Helsinki, stabilit în 1975, pentru o Europă a ţărilor egale, suverane, independente, democratice, care respectă statul de drept şi îşi rezolvă problemele paşnic. Alternativa este modelul Yalta (din Crimeea!), care face referire la împărţirea Europei în 1945 de către  Stalin, Roosevelt şi Churchill.

     

  • Declaraţie sumbră: Putin i-ar fi spus lui Macron că „ce e mai rău abia acum urmează”

    Vladimir Putin i-ar fi zis lui Emmanuel Macron că refuzul Kievului de a accepta condiţiile invaziei ruseşti înseamnă că „ce este mai rău abia acum urmează”, întrucât Kremlinul vrea să capete „întreg total” asupra Ucrainei, prin mijloace diplomatice sau militare, conform declaraţiilor administraţiei lui Macron, citate de The Guardian.

    Pe măsură ce numărul celor care fug din faţa conflictului a trecut de 1 milion de persoane, iar armata rusă avansează lent în oraşele şi porturile din sudul şi estul Ucrainei, Putin a vorbit la telefon circa 90 de minute cu preşedintele francez. În cadrul conversaţiei, Kremlinul a transmis că Rusia este „pregătită să meargă până la capăt”.

    Apelul a fost iniţiat de Vladimir Putin, care i-a repetat lui Macron că obiectivul lui ar fi de „neutralizarea, demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei. Totodată, Macron i-a răspuns lui Putin şi i-a spus că face „o mare greşeală” care va avea repercursiuni pentru Rusia pe termen lung

    „Nimic din ce a zis preşedintele Putin nu ne linişteşte”, a transmis administraţia Macron.

  • Care sunt şansele ca Putin chiar să declanşeze un război nuclear

    Vladimir Putin s-a dovedit a fi unul dintre cele mai imprevizibile personaje politice ale istoriei recente. Odată cu escaladarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, fapt care a înăsprit poziţia NATO faţă de Kremlin, întreaga lume a fost pusă sub semnul fricii şi al incertitudinii.

    Acţiunile lui Putin par a fi greu de anticipat. Pus la zid de Occident, nu este de mirare că ameninţările Moscovei continuă să crească, situaţie care poate conduce spre cel mai negru deznodământ. Pe cale logică de consecinţă, ne putem întreba: Ar fi Vladimir Putin în stare să declanşeze un război nuclear?

    Întrebarea nu este nicidecum teoretică sau nesăbuită. Liderul Rusiei tocmai a pus forţele nucleare ale ţării sale în alertă „specială”, plângându-se de „declaraţiile agresive” ale liderilor NATO.

    Trebuie ascultat cu atenţie ceea ce Putin a spus în urmă cu aproape o săptămână. Joia trecută, când a anunţat la televizor „operaţiunea militară specială” (în realitate, o invazie pe scară largă a Ucrainei), Putin a dat un avertisment înfiorător:

    „Oricine încearcă să intervină şi, cu atât mai mult, să creeze ameninţări la adresa ţării noastre, la adresa poporului nostru, trebuie să ştie că răspunsul Rusiei va fi imediat şi vă va aduce consecinţe pe care nu le-aţi experimentat niciodată în istoria voastră.”

    „Cuvintele lui Putin întruchipează o ameninţare directă a războiului nuclear”, crede laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Dmitri Muratov, redactor-şef al ziarului Novaya Gazeta, potrivit BBC News.

    „Prin declaraţiile sale, Putin nu se comporta ca stăpânul Kremlinului, ci ca stăpânul întregii planete; în acelaşi mod în care proprietarul unei maşini luxoase învârte cheile automobilului pe deget, Putin învârte soarte planetei prin ameninţările pe care le face. A spus-o de multe ori: dacă nu există Rusia, de ce avem nevoie de planetă? Nimeni nu a acordat nicio atenţie. Dar aceasta este o ameninţare că, dacă Rusia nu este tratată aşa cum vrea el, atunci totul va fi distrus.”

    Putin, fotografiat urmărind lansarea unei rachete în 2005, ar putea recurge la măsuri mai disperate dacă războiul său din Ucraina va eşua. Într-un documentar din 2018, preşedintele rus a declarat că „dacă cineva decide să anihileze Rusia, avem dreptul legal de a răspunde. Da, va fi o catastrofă pentru umanitate şi pentru lume. Dar eu nu sunt doar şeful statului, sunt şi cetăţean al Rusiei. De ce am avea nevoie de o lume fără Rusia?”

    Între timp, firul istoriei a ajuns în 2022. Putin a lansat un război pe scară largă împotriva Ucrainei, dar forţele armatei ucrainene opun o rezistenţă fermă; Naţiunile occidentale s-au unit – spre surprinderea Kremlinului – pentru a impune sancţiuni economice şi financiare potenţial paralizante împotriva Moscovei. Însăşi existenţa regimului lui Putin poate fi pusă la îndoială.

    „Putin este într-o situaţie dificilă”, crede analistul Pavel Felgenhauer. „Nu mai are multe opţiuni, odată ce Occidentul va îngheţa activele Băncii Centrale Ruse şi sistemul financiar al Rusiei va suferi o implozie”.

    „O opţiune pentru el este să taie aprovizionarea cu gaz către Europa, în speranţa că asta îi va face pe europeni să cedeze. O altă opţiune este să lanseze o rachetă nucleară undeva deasupra Mării Nordului, între Marea Britanie şi Danemarca, urmărind, mai apoi, reacţiile rezultate”.

    O altă întrebare ar fi: Dacă Vladimir Putin ia în considerare folosirea armelor nucleare, ar încerca cineva din cercul său apropiat să-l descurajeze? Sau să-l oprească?

    „Elitele politice ale Rusiei nu sunt niciodată alături de oameni”, spune laureatul Nobel Dmitri Muratov. „Ei iau întotdeauna partea conducătorului. Iar în Rusia lui Putin, conducătorul este atotputernic”.

    „Nimeni nu este pregătit pentru o confruntare cu Putin”, spune Pavel Felgenhauer. „Ne aflăm într-o situaţie extrem de periculoasă”.

    Războiul din Ucraina este războiul lui Vladimir Putin. Dacă liderul de la Kremlin îşi atinge obiectivele militare, viitorul Ucrainei ca naţiune suverană va fi pus la îndoială. Pe de altă parte, dacă războiul eşuează şi pierderile vor fi masive, eşecul ar putea determina Kremlinul să adopte măsuri mai disperate.

     

  • UE loveşte cu noi sancţiuni: Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, este sancţionat împreună cu peste 20 de oligarhi, oameni de afaceri şi jurnalişti ruşi. Lista include nume precum şeful Rosneft, CEO-ul Transneft, precum şi oligarhii Alisher Usmanov, Petr Aven şi Alexander Ponomarenko

    Dmitry Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, şi alte 25 de persoane proeminente devin ţinta sancţiunilor Uniunii Europene, ca urmare a invaziei derulate de Vladimir Putin în Ucraina, potrivit unei decizii publicate astăzi, citată de Reuters.

    Lista cuprinde oligarhi şi oameni de afaceri activi în petrol, bănci şi finanţe, precum şi oficiali guvernamentali, oameni din armată şi „propagandişti care au contribuit la răspândirea propagandei anti-Ucraina”, a anunţat UE într-o declaraţie.

    Printre persoanele vizate se numără Igor Sechin, şeful Rosneft, şi Nikolay Tokarev, CEO-ul gigantului Transneft. Totodată, lista îi include pe oligarhii Alisher Usmanov, Petr Aven şi Alexander Ponomarenko, precum şi pe bancherul Mikhail Fridman.

    Totodată, lista îl include pe vicepremierul Dmitry Chernyshenko şi alţi oficiali guvernamentali, precum şi jurnalişti de top.

    Măsurile luate împotriva lor includ restricţii de călătorie, active îngheţate şi o interdicţie pentru accesul la capital.

  • Kremlinul estimează că cetăţenii ruşi au investiţii de peste 210 miliarde de dolari în piaţa crypto

    Cetăţenii ruşi au investiţii de circa 214 miliarde de dolari în piaţa crypto, conform unor estimări ale guvernului rus, citate de CoinTelegraph.

    Publicaţia americană Bloomberg notează că ruşii sunt responsabili pentru 12% din deţinerile totale de crypto la nivel global.

    Estimările guvernului rus au fost realizate prin analizarea adreselor IP ale celor mai mari utilizatori ruşi înscrişi pe platforme de exchange pentru criptomonede, şi prin corelarea acestor informaţii cu alte seturi de date.

    Kremlinul analizează deţinerile ruşilor în această piaţă în contextul în care Rusia se pregăteşte de reglementarea pieţei crypto. Estimările actuale ar putea fi totuşi unele conservatoare, în contextul în care mulţi utilizatori apelează la instrumente care le păstrează anonimitatea atunci când tranzacţionează, în lipsa unui cadru coerent de reglementare.

    În acelaşi timp, un nivel de 214 miliarde de dolari prezintă un salt major faţă de ultima estimare discutată de politicienii ruşi. Potrivit agenţiei de presă Tass, controlată de statul rus, în decembrie 2021 politicienii estimau că deţinerile erau la mai puţin de o treime faţă de nivelul estimat în prezent.

    Rusia este a trea putere dn lume în ceea ce priveşte activitatea de minare de Bitcoin, iar Vladimir Putin vrea să mizeze pe energie ieftină pentru ca ţara să-şi păstreze avantajul competitiv.

  • Occidentul avertizează Rusia: Statele Unite au planificat o listă de sancţiuni împotriva apropiaţilor lui Vladimir Putin în cazul unei invazii asupra Ucrainei

    Statele Unite au elaborat sancţiuni care vizează cercul intim al lui Vladimir Putin şi legăturile sale cu Occidentul, pe măsură ce Washingtonul lărgeşte lista de sancţuni financiare pe care este gata să le impună dacă Rusia invadează Ucraina, scrie Financial Times.

    Înalţi oficiali ai administraţiei au declarat pentru Financial Times că o listă de sancţiuni ce vizează persoane apropiate de Vladimir Putin a fost elaborată în coordonare cu aliaţii SUA, ca parte a efortului de a pedepsi preşedintele rus în cazul unui atac.

    „Persoanele pe care le-am identificat fac parte din cercurile intime ale Kremlinului şi joacă un rol împortant în luarea deciziilor guvernamentale”, au declarat oficialii americani.

    Persoanele administraţiei nu i-au numit pe oligarhii ruşi în cauză, dar au spusă că mulţi sunt „ţinte deosebit de vulnerabile din cauza legăturilor lor financiare aprofundate cu Occidentul”.

    „Sancţiunile îi vor separa de sistemul financiar inernaţional şi vor asigura faptul că ei şi apropiaţii lor nu se vor mai putea bucura de avantajele puse la dispoziţie de vest”, au declarat oficialii înalţi ai administraţiei Biden.

    Măsurile de a viza oligarhii ruşi ar urma să dubleze sancţiunile mai ample împotriva sectoarelor economiei Rusiei, inclusiv în plan bancar şi energetic.

    Planurile SUA au venit, de asemenea, pe măsură ce Marea Britanie a pus în vizor oligarhii ruşi pentru sancţiuni în cazul unei invazii a Ucrainei.

    „Orice companie de interes pentru Kremlin şi pentru regimul din Rusia ar putea fi vizată. Oligarhii lui Putin nu au unde să se ascundă”, a declarat Liz Truss, secretarul de externe al Marii Britanii.

    La Washington, înalţi oficiali ai administraţiei Biden au declarat că ţintele au fost alese dintre liderii ruşi, din toate sectoarele economiei şi administraţiei ruse.

    Efortul paralel al Regatului Unit concentrat asupra oligarhilor va fi deosebit de important pentru SUA, având în vedere că mulţi membri ai elitei ruse au bunuri şi alte legături financiare în Marea Britanie.

    „SUA, Regatul Unit şi restul aliaţilor sunt pregătiţi să impună costuri masive dacă Rusia va invada Ucraina, iar Rusia este conştientă de asta. Salutăm parteneriatul puternic al Regatului Unit privind elaborarea şi potenţiala aplicare a sancţiunilor în urma unui comportament agresiv din partea Federaţiei Ruse”, a declarat pentru FT un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

    Statele Unite sunt în discuţii cu privire la o listă separată de sancţiuni care îl vor viza în mod direct pe Vladimir Putin.

     

  • Putin continuă să îşi elimine opoziţia înaintea alegerilor parlamentare de vineri. Partidul preşedintelui, Rusia Unită, se confruntă cu cele mai slabe rezultate din ultimii 10 ani

    Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a eliminat ultimii oponenţi politici, încarcerându-i sau trimiţându-i în exil, pe măsură ce partidul aflat la putere caută să îşi extindă controlul în urma alegerilor parlamentare, în ciuda unui nivel tot mai mic de încredere în rândul populaţiei, potrivit Bloomberg.

    Deşi Putin încă se bucură de un grad relativ ridicat de susţinere, partidul său, Rusia Unită, a înregistrat anul acesta cele mai slabe cifre din ultimul deceniu, alimentate de condiţiile joase de trai şi de o serie nepopulară de decizii politice.

    Însă Kremlinul nu îşi asumă niciun risc, determinat să se asigure că partidul obţine din nou majoritate în Duma de Stat, aşa cum este cunoscută camera inferioară a Parlamentului rus. Putin a dat de înţeles că vor fi lansate luna aceasta 700 de miliarde de ruble (9,6 miliarde de dolari) către pensii şi alte cheltuieli.

    „Cât timp regimul are suficiente resurse financiare şi nu face greşeli majore care ar putea revolta populaţia, el poate supravieţui în continuare”, spune Tatiana Stanovaia, fondatoare a firmei de consultanţă politică R.Politik. Astfel, votul din 17-19 septembrie va reprezenta cel mai recent test al partidului.

    Unele sondaje arată că popularitatea Rusiei Unite a scăzut până la 27%. Totuşi, Kremlinul intenţionează să obţină circa 45% din voturile cetăţenilor, eliminând candidaţii independenţi, în timp ce se asigură că prezenţa la vot rămâne scăzută pentru a marca astfel impactul generat de votanţii loiali, reprezentanţi de pensionari şi angajaţii statului.

    Sursele citate de Bloomberg spun că partidul aflat la conducere va crea de unul singur locurile necesare pentru controlarea curselor districturale, care alocă cealaltă jumătate din locuri.

    Protestele masive din Belarus par să fi alarmat Kremlinul. Moscova l-a susţinut constant pe dictatorul Alexander Lukaşenko în ceea ce priveşte strivirea opoziţiei belaruse, în ciuda sancţiunilor aplicate de statele vestice. Însă în prezent, există puţine semne ce ar duce la izbucnirea unor proteste similare în Rusia, spune furnizorul de sondaje Levada Center.

    În acelaşi timp, există persoane din interiorul Kremlinului care consideră că Rusia Unită s-ar putea chinui să obţină rezultate puternice în regiunile unde situaţia economică pare să se deterioreze.