Tag: judecatorie

  • Un credit acordat exclusiv online nu poate fi executat silit, a decis Judecătoria Sector 1

    În urma unui proces de contestare a executării silite, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis cererea de anulare a contractului, principalul motiv al măsurii fiind acela că împrumutul a fost acordat exclusiv online, deci nu poate produce efecte juridice.

    „Creditul a fost acordat strict online, fără alte formalităţi cum ar fi semnătura electronică, astfel că instanţa a catalogat această procedură ca fiind insuficientă pentru a i se acorda contractului puterea de titlu executoriu. A fost o speţă simplă şi le recomand tuturor celor care au credite obţinute online în situaţia de a fi executate silit să urmărească acest exemplu”, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Adrian Călin Cuculis, care l-a asistat pe contestator în cadrul procesului.

    „Împrejurarea că întreaga procedură de semnare a contractului de credit se desfăşoară pe site-ul creditorului nu este de natură ca fiind asumată de debitor şi nu poate produce efecte juridice”, a argumentat avocatul.

    El consideră că acesta „poate fi considerat ca precedent juridic pentru speţele de acelaşi fel care ar urma să se judece de acum încolo”.

    Creditul online în cauză a fost acordat de societatea Purple Financial Services IFN SA, care dezvoltă aplicaţia allegrocredit.ro.

    Microcreditarea online este segmentul care a crescut cel mai mult pe piaţa împrumuturilor, în condiţiile înăspririi standardelor de creditare clasică, chiar dacă în acest sector dobânzile sunt de câteva ori mai mari decât mediile practicate de bănci.

  • Dosarul privind dispariţia contractului Bechtel a fost clasat de procurori

    Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au clasat dosarul privind dispariţia contractului Bechtel, unele dintre fapte fiind prescrise, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

    Reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că soluţia de clasare a fost dată pe 30 septembrie 2015, iar, potrivit acestei soluţii, pentru infracţiunea de furt s-a concluzionat că fapta respectivă, aşa cum era descrisă, nu era prevăzută de legea penală.

    Cât priveşte infracţiunile de abuz în serviciu , neglijenţă în serviciu şi distrugere, s-a constatat că era împlinit termenul de prescripţie, au precizat aceleaşi surse pentru MEDIAFAX.

    Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a depus la DNA, în 20 august 2013, o plângere penală pentru neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate, ca urmare a lipsei exemplarului original al contractului cu Bechtel pentru autostrada Braşov-Borş.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă agenţie de turism se închide după ce patronul a fugit cu banii a zeci de oameni

    Administratorul unei firme de turism din Satu Mare a fost reţinut marţi seara, fiind acuzat de înşelăciune şi delapidare, după ce a păgubit cu 50.000 de euro câteva zeci de clienţi. Robert Tarr dispăruse de câteva zile din Satu Mare, după ce zeci de clienţi au depus plângere la Parchet.

    Administratorul agenţiei House of Travel se ascundea la Gura Humorului, unde a fost găsit de poliţişti şi adus la Satu Mare. Procurorii de pe lîngă Judecătoria Satu Mare au emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore pe numele lui Robert Tarr, urmând ca miercuri să decidă dacă propun alte măsuri împotriva acestuia. Până în prezent, pe numele lui au fost depuse aproape 50 de plângeri, atât la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cât şi la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare sau la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

    Administratorul unei firme de turism din Satu Mare a fost reţinut marţi seara, fiind acuzat de înşelăciune şi delapidare, după ce a păgubit cu 50.000 de euro câteva zeci de clienţi. Robert Tarr dispăruse de câteva zile din Satu Mare, după ce zeci de clienţi au depus plângere la Parchet. Administratorul agenţiei House of Travel se ascundea la Gura Humorului, unde a fost găsit de poliţişti şi adus la Satu Mare. Procurorii de pe lîngă Judecătoria Satu Mare au emis un mandate de reţinere pentur 24 de ore pe numele lui Robert Tarr, urmând ca miercuri să decidă dacă propun alte măsuri împotriva acestuia. Până în present, pe numele lui au fost depuse aproape 50 de plângeri, atât la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cât şi la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare sau la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.Administratorul unei firme de turism din Satu Mare a fost reţinut marţi seara, fiind acuzat de înşelăciune şi delapidare, după ce a păgubit cu 50.000 de euro câteva zeci de clienţi. Robert Tarr dispăruse de câteva zile din Satu Mare, după ce zeci de clienţi au depus plângere la Parchet. Administratorul agenţiei House of Travel se ascundea la Gura Humorului, unde a fost găsit de poliţişti şi adus la Satu Mare. Procurorii de pe lîngă Judecătoria Satu Mare au emis un mandate de reţinere pentur 24 de ore pe numele lui Robert Tarr, urmând ca miercuri să decidă dacă propun alte măsuri împotriva acestuia. Până în present, pe numele lui au fost depuse aproape 50 de plângeri, atât la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cât şi la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare sau la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

    Zeci de clienţi păgubiţi de o agenţie de turism. Când au aflat ce a făcut patronul cu banii turiştii au luat foc

  • Irina Socol, fostul preşedinte Siveco România, va fi eliberată condiţionat

    Irina Socol, fostul preşedinte Siveco România, condamnată definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, va fi eliberată condiţionat din Penitenciarul Ploieşti.

    Purtătorul de cuvânt al Tribanulului Prahova, Alina Anton, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că magistraţii Tribunalului Prahova au decis, marţi după-amiaza, să respingă contestaţia făcută de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, după ce Judecătoria Ploieşti decisese eliberarea condiţionată a Irinei Socol.

  • Viorel Hrebenciuc, pus sub învinuire pentru mărturie mincinoasă

     “Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 1Bucureşti s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul Hrebenciuc Viorel pentu săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasăîn formă continuată, acestuia fiindu-i aduse la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile procesuale”, se mai spune în comunicat.

    Viorel Hrebenciuc a ajuns, joi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a luat la cunoştinţă faptul că este suspect de mărturie mincinoasă, după ce ar fi fost denunţat de omul de afaceri Ioan Niculae, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pedepse între 5 ani şi 8 luni şi 8 ani şi 4 luni de închisoare pentru tinerii acuzaţi de viol

    Astfel, cea mai mare pedeapsă a primit-o Ovidiu Silviu Burada, cel care a racolat-o pe fata de 18 ani din staţia de autobuz din municipiul Vaslui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi patru ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că va executa pedeapsa cea mai grea, de şapte ani, cu un spor de un an şi patru luni, rezultând opt ani şi patru luni de închisoare.

    Paul Andrei Burlacu, Silviu Avădanei şi Petrică Ionuţ Bolboceanu au fost condamnat la şase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi trei ani pentru lipsire de libertate în mod ilegal, astfel că se aplică pedeapsa cea mai grea, de şase ani, cu un spor de un an, astfel că vor avea de executat şapte ani de închisoare.

    Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Surleac, care au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, au primit cele mai mici pedepse, adică 5 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă şi doi ani pentru lipsire de libertate, rezultând o pedeapsă de cinci ani şi opt luni de închisoare.

    Cei şapte tineri nu au fost prezenţi în sala de judecată, însă instanţa a decis înlocuirea controlului judiciar în cazul lor cu măsura arestării preventive pentru 30 de zile, decizia fiind executorie şi urmând a fi pusă în aplicare de poliţişti.

    Totodată, instanţa a stabilit ca cei şapte tineri să plătească în solidar daune morale de 50.000 de lei tinerei violate.

    La pronunţarea sentinţei nu a fost prezentă nici tânăra violată, care susţine luni examenul de bacalaureat.

    În schimb, câteva zeci de persoane au fost prezente în faţa Judecătoriei în aşteptarea sentinţei.

    Decizia Judecătoriei Vaslui nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile atât de către procurori, cât şi de cei şapte tineri.

    Procesul celor şapte tineri acuzaţi de violarea unei fete de 18 ani s-a încheiat vineri seară, după mai bine de opt ore de dezbateri, timp în care şedinţa de judecată a fost suspendată de trei ori.

    Procesul s-a desfăşurat cu uşile închise, în sală având acces doar cei şapte tineri acuzaţi de viol, victima acestora şi avocaţii celor două părţi.

    Vineri, înainte de începerea procesului, în faţa sediului instanţei s-au adunat aproximativ 300 de persoane, susţinători ai acuzaţilor, dar şi ai victimei. În momentul în care cei şapte tineri au ajuns la sediul Judecătoriei Vaslui, cele două grupuri au început să se huiduie şi să-şi aducă jigniri, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor. Câţiva dintre susţinătorii celor acuzaţi de viol au fost ridicaţi de forţele de ordine şi duşi la sediul Poliţiei Judeţene Vaslui.

    Cei şapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, au fost judecaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi că au sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o fată de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de către anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.

    Reţinuţi iniţial de către poliţişti, cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeaşi instanţă a decis eliberarea, pe rând, din arest a celor şapte vasluieni acuzaţi de viol, fiind plasaţi în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor şapte. Prin acea decizie, instanţa i-a obligat pe aceştia să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

    De asemenea, cei şapte tineri au primit interdicţia de a părăsi satul Văleni, de a merge în baruri, la adunări publice şi în locuri de agrement, de a participa la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice şi de a deţine, folosi sau purta arme. Aceştia sunt obligaţi, de asemenea, să nu ia legătura cu tânăra, cu părinţii acesteia şi cu martorii din dosar.

    În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), CSM a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor şapte tineri.

    PIICJ a dispus, în 25 iunie, efectuarea unor verificări cu privire la modalitatea în care procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au asigurat reprezentarea Ministerului Public în dosarul în care cei şapte tineri sunt judecaţi pentru viol în formă agravantă şi lipsire de libertate în mod ilegal, cauză aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui. Verificările au fost iniţiate în urma eliberării din arest a inculpaţilor.

    Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a trimis Inspecţiei Judiciare, în 27 iulie, raportul privind verificările în cazul fetei din judeţul Vaslui violate de şapte tineri, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraţilor, dispusă de inspectorii judiciari.

    “Ca urmare a finalizării verificărilor efectuate, la data de 27 iulie 2015 a fost trimis la Inspecţia Judiciară documentul conţinând concluziile acestor verificări, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraţilor dispusă de către inspectorii din cadrul Inspecţiei”, precizau reprezentanţii PICCJ.

  • Percheziţii la Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia, fiind vizaţi medici şi asistente

     Potrivit procurorului Andreea Culcearu, suspecţii ar fi vândut flacoanele cu sânge pentru sume cuprinse între 50 şi 100 de lei, iar dacă era vorba de grupe de sânge rare, suma cerută era mai mare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O cunoscută firmă de construcţii, obligată să plătească daune victimelor unui accident rutier produs dintr-o eroare a sa

     Decizia nu este definitivă, societatea Euroconstruct Trading 98 declarând apel. Tribunalul Bucureşti va da o decizie definitivă în acest dosar.

    În 27 iunie 2011, în Sectorul 5 al Capitală, a avut loc un grav accident de circulaţie, soldat cu moartea unui motociclst, după ce acesta s-a ciocnit cu un autoturism. În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit atunci că, din cauza absenţei unui indicator, ambii şoferi s-au considerat pe drum cu prioritate şi că eroarea aparţinea societăţii Euroconstruct Trading 98, care lucra la drumul respectiv.

    Procurorii care au investigat cauza au trimis în judecată societatea comercială, în 8 iulie 2013, iar dosarul a ajuns pe masa magistraţilor Judecătoriei Sectorului 5. Judecarea cauzei a început în 3 septembrie 2013, iar după şapte luni, instanţa a pronunţat sentinţa în acest caz.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro