Tag: interventii

  • Washingtonul pregăteşte scena unei intervenţii în Siria: “O reacţie este iminentă”

     “Arme chimice au fost folosite în Siria”, a declarat secretarul american de Stat John Kerry, afirmând pentru prima dată atât de categoric: “este de necontestat”.

    Aceste arme chimice au provocat moartea a peste 1.000 de persoane în Ghouta de Est, la 21 august, potrivit opoziţiei preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

    Fără a-i numi pe cei responsabili de acest atac, Kerry a asigurat că “Preşedintele (american Barack) Obama consideră că cei care au recurs la armele cele mai atroce împotriva persoanelor celor mai vulnerabile de pe planetă trebuie să dea socoteală”.

    Potrivit Casei Albe şi Departamentului de Stat american, folosirea armelor chimice în Siria este un fapt stabilit, însă există mici îndoieli cu privire la provenienţa acestora, în timp ce regimul de la Damasc şi rebelii se acuză reciproc de comiterea atacului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia AVERTIZEAZĂ SUA: O posibilă intervenţie în Siria va avea consecinţe extrem de grave. REACŢIA marilor puteri la atacul din Siria

     “Domnul Lavrov a atras atenţia interlocutorului său asupra consecinţelor exterm de grave ale unei posibile intervenţii militare, pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări ca Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.

    Rusia “este foarte îngrijorată” de declaraţii recente ale americanilor, potrivit cărora Washingtonul este pregătit să “intervină” în conflictul sirian, a subliniat şeful diplomaţiei ruse.

    Secretarul de Stat american John Kerry i-a sunat duminică pe secretarul general al ONU şi pe miniştrii de Externe britanic, francez, canadian şi rus pentru a le spune că are “foarte puţine îndoieli” cu privire la utilizarea de arme chimice de către Damasc pe 21 august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raed Arafat: Numărul intervenţiilor SMURD a crescut în 2012 – serviciul a avut o intervenţie la două minute

    Potrivit lui Raed Arafat, în 2012, numărul intervenţiilor Serviciilor Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) a crescut faţă de 2011, iar ambulanţele au ajuns la o intervenţie la două minute.

    “Dacă în 2011 aveam o intervenţie la trei minute, SMURD a ajuns în 2012 să aibă o intervenţie la două minute”, a spus Raed Arafat la prezentarea bilanţului activităţii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

    Serviciile Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare au intervenit, în 2012, în medie la 630 de cazuri pe zi, acordând prim ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă pentru 216.000 de adulţi şi 22.290 de copii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vasilescu: Analistii nu pot evalua interventiile BNR, acestia au gresit si in mai

    “Unii analisti continua seria de calcule fanteziste. Ei vin acum
    si ne vand pe piata ideea ca BNR ar fi pus in joc, in luna mai,
    intre 700 de milioane si un miliard de euro pentru a impiedica
    deprecierea monedei nationale. Mai mult, chiar pentru a fixa cursul
    la 4,13 lei/euro”, a comentat Vasilescu. Analistii ING Bank au dat
    publicitatii o estimare potrivit careia Banca Nationala a Romaniei
    (BNR) a vandut, in a doua parte a lunii mai, intre 700 milioane
    euro si un miliard de euro pentru a impiedica deprecierea monedei
    nationale dincolo de nivelul de 4,14 lei/euro. Ministerul
    Finantelor s-a imprumutat in luna mai cu 939,2 milioane de euro
    prin emiterea de titluri de stat in valuta cu scadenta la trei ani
    pe piata interna. Operatiunea a contribuit semnificativ la
    cresterea rezervelor valutare, iar aprecierea dolarului american si
    lirei sterline fata de moneda europeana a adus alte 400 milioane
    euro, potrivit calculelor ING.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR a dat 800 de milioane de euro in martie ca sa nu se aprecieze leul

    In perioada Pastelui, datorita banilor trimisi in tara de
    romanii plecati la munca peste granita, leul s-a apreciat vizibil
    in ultimii ani. 2010 este insa o exceptie. BNR a anuntat miercuri
    un curs oficial de 4,0958 lei/euro, cel mai mare din ultimele 14
    sedinte de tranzactionare, respectiv din ultimele trei saptamani.
    Dealerii bancari, cei care “vand si cumpara” lei si valuta, sustin
    ca leul a fost slabit de banca centrala, care nu doreste scaderea
    cursului sub 4 lei pentru un euro. Ei au precizat si ca acum, spre
    deosebire de alti ani, banii trimisi, in valuta, de cei de peste
    granita, sunt mai putini, efectul lor asupra leului fiind mai
    mic.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info