Tag: integritate

  • ANI: Fosta judecătoare de la ICCJ Georgeta Barbălată nu poate justifica peste 60.000 de euro

     Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 199.536 de lei (peste 60.400 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către Georgeta Barbălată, fost judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

    “În perioada ianuarie – aprilie 2007, Barbălată Georgeta a realizat venituri salariale în cuantum de 31.664 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 231.200 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 199.536 lei (aprox. 60.465 euro)”, se arată într-un comunicat de presă al ANI transmis luni agenţiei MEDIAFAX.

    Astfel, ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti să verifice averea Georgetei Barbălată din perioada exercitării funcţiei publice. Georgeta Barbălată a fost judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în perioada 8 iulie 2004 – 31 august 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea lui Fred Koch, magnatul care a criticat regimul comunist

    Fred Chase Koch este un inginer chimist american şi fondatorul  Koch Industries, a doua companie privată ca mărime din Statele Unite ale Americii.  Fred C. Koch s-a născut în Quanah, Texas, în familia imigrantului german Harry Koch, proprietarul ziarului Tribune – Chief. 

    Fred Koch a studiat în cadrul Institutului Rice din Houston din 1917 până în 1919 şi a absolvit Institutul Massachusetts de Tehnologie (MIT) în 1922, în cadrul căruia a obţinut licenţa în practica ingineriei chimice. Koch şi-a început cariera în cadrul Texas Company, iar mai târziu a devenit inginer şef în compania Medway Oil & Storage din Kent, Anglia.

    În 1925 s-a alăturat unui coleg din MIT, P.C. Keith, la compania Keith-Winkler Engineering din Wichita, Kansas. Colegul lui a părăsit însă compania în acelaşi an, iar aceasta s-a transformat în Winkler-Koch Engineering Company. Doi ani mai târziu, Koch a inventat o modalitate mai eficientă în procesul de cracare termică pentru transformarea petrolului brut în benzină care permitea micilor jucători din industrie să concureze cu giganţii domeniului.

    Companiile mari l-au acţionat imediat în judecată pe Koch, cu 44 de procese împotriva lui. Koch a câştigat toate procesele, mai puţin unul – în care s-a dovedit pe parcursul anilor că judecătorul fusese mituit. Chiar dacă a câştigat lupta din sălile de judecată, litigiul extins a scos din afaceri compania Winkler-Koch timp de mai mulţi ani.

    Drept consecinţă, Koch s-a concentrat ulterior pe pieţele externe, inclusiv Uniunea Sovietică, unde compania a construit 15 instalaţii de cracare în intervalul 1929 – 1932. La începutul anului 1930, Winkler-Koch ajunsese chiar să găzduiască tehnicieni sovietici pentru training. Compania s-a extins însă cu instalaţiile de cracare şi în alte ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia. Koch a reuşit să asigure astfel cu succes averea familiei, iar mai târziu a adus noi parteneri.

    Din 1940, compania a devenit Wood River Petrol şi Rafinare, iar în 1946, după ce firma a cumpărat rafinăria Rock Island şi un sistem de colectare a petrolului brut din apropiere de Duncan, Oklahoma, a fost redenumită  Wood Rock Island Oil & Refining Company.

    După moartea sa, în 1966, atribuţiile de management ale companiei devenite într-un final Koch Industries au revenit celor patru fii ai săi. În perioada petrecută în Uniunea Sovietică, Koch a ajuns să dispreţuiască regimul comunist al lui Iosif Stalin. A scris chiar o carte pe această temă, intitulată „Un om de afaceri se uită la comunism„ (A Business Man Looks at Communism), în care spunea că Uniunea Sovietică este un regim al foametei, mizeriei şi terorii. În prezent, compania are venituri de peste 115 miliarde de dolari şi mai bine de 60.000 de angajaţi.

    Charles Koch este preşedintele consiliului director al companiei, iar David H. Koch este CEO-ul acesteia, după ce Frederick şi William Koch le-au vândut acţiunile în schimbul a 1,1 miliarde de dolari.

  • Ecaterina Andronescu a câştigat definitiv procesul cu ANI privind incompatibilitatea

     În iunie 2011, Agenţia Naţională de Integritate arăta că, în urma verificărilor, s-a stabilit că Ecaterina Andronescu a fost în incompatibilitate, întrucât a exercitat, simultan, funcţiile de senator şi rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti. ANI preciza atunci că Andronescu era rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti din 2004 şi senator din 19 decembrie 2008, fiind şi vicepreşedinte al Partidului Social Democrat.

    Ecaterina Andronescu a contestat atunci raportul ANI privind incompatibilitatea. În 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea de anulare a raportului ANI.

    Decizia a fost contestată de Andronescu, în iulie 2012, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care marţi a dat o decizie definitivă în acest dosar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: România sprijină stabilitatea Moldovei, în contextul crizei din Ucraina/ Leancă: Păzim graniţa!

     Aflat în drum spre Georgia, pentru o vizită oficială, premierul Victor Ponta s-a oprit la aeroportul din Chişinău, unde a avut o scurtă întrevedere cu omologul său moldovean, Iurie Leancă.

    El a precizat că a efectuat această oprire pentru a analiza, împreună cu premierul Republicii Moldova, stadiul proiectelor bilaterale, dar şi pentru a discuta despre situaţia din Ucraina.

    “Am discutat împreună, bineînţeles, situaţia din Ucraina, pentru că suntem atât de aproape, şi unii, şi alţii, de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Eu am spus tot timpul că, pe de-o parte, România, ca ţară membră a UE şi NATO, are poziţii perfect consolidate şi coordonate cu partenerii europeni şi transatlantici, dar, ştiind foarte bine care sunt puterile României, toate eforturile noastre se îndreaptă spre Moldova, care, în noiembrie, a avut curajul să ia o decizie pe care am salutat-o cu toţii, în sensul integrării europene şi acest curaj şi această viziune trebuie sprijinite cu toate puterile. Bucureştiul e mult mai aproape decât Bruxelles-ul”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Agrostar: Descinderile de vineri au legătură cu secretarul general al federaţiei, anchetat de ANI

     Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat vineri că şeful Direcţiei strategie, managementul datelor şi activităţilor din ADS, Vincenţiu Relu Lucian Cuc, preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae, şi alte şase persoane, între care o alta cu funcţie de conducere din ADS, sunt urmărite penal pentru fapte de corupţie.

    Procurorii DNA au făcut, vineri, percheziţii la Ministerul Agriculturii, Agenţia Domeniilor Statului şi Federaţia Sindicală Agrostar, de unde au ridicat mai multe documente, în cadrul unei anchete vizând fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare. Sursele citate au precizat că procurorii anticorupţie au ridicat de la sediile Ministerului Agriculturii, ADS şi Agrostar mai multe documente, care vor fi analizate în cadrul unui dosar penal deschis recent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Agenţia Naţională de Integritate va avea în 2014 un sistem IT care va identifica în timp real neregulile la licitaţii publice

     “Într-o primă fază, toate persoanele implicate în procesele de achiziţii publice finanţate cu fonduri europene vor fi monitorizate în timp real şi sistemul, denumit Prevent, va emite avertismente atunci când în timpul derulării procedurilor de licitaţie sunt semnalate rude de gradul I şi II care au legătură cu persoanele implicate în acest proces. Ulterior, monitorizarea se va extinde pentru toate licitaţiile publicate în SEAP”, a spus Georgescu.

    Cu o valoare estimată la 7 milioane de euro, proiectul va fi finanţat din fonduri europene, a mai spus Georgescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANI: Fosta judecătoare Viorica Dinu nu poate justifica peste 46.000 de euro

     Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că există o diferenţă de 179.323,50 lei (aproximativ 46.275 de euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de Viorica Dinu în perioada exercitării funcţiei de judecător la Tribunalul Bucureşti.

    “În perioada 2008 – 2009, Dinu Viorica a realizat, împreună cu soţul său, venituri salariale în cuantum de 482.708,89 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 662.032,39 lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 179.323,50 lei (aproximativ 46.275 euro)”, arată joi ANI, într-un comunicat de presă.

    Viorica Dinu a fost judecător în perioada 1 octombrie1997 – 14 martie 2013.

    Agenţia Naţională de Integritate a solicitat Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti să verifice veniturile realizate de Viorica Dinu, împreună cu soţul său, în perioada în care aceasta a fost judecător la Tribunalul Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OPINIE ADELINA MARIA:La o nouă generaţie de lideri, noi provocări

    Autocunoaşterea, comunicarea şi lucrul în echipă au trecut în ultimii ani prin transformări care uneori au schimbat în mod crucial abordarea managerilor şi antreprenorilor asupra rolului de lider.

    Dacă în urmă cu câţiva ani managerul avea doar o interacţiune directă, eventual pe telefon sau mail, cu echipa sa, în prezent explozia tehnologiei a făcut ca liderii să fie puşi în situaţia de a-şi adapta stilul de comunicare la caracteristicile fiecărui mediu. O comunicare bună naşte încredere şi spirit de echipă, în timp ce o comunicare deficitară naşte şi dezvoltă îndoială şi nesiguranţă.

    Astfel că, dacă în urmă cu câţiva ani în dezvoltarea aptitudinilor de lider managerii abia se lăsau convinşi să urmeze cursuri teoretice despre comunicare, acum ei sunt deschişi de exemplu la o abordare mult mai neconvenţională, cum ar fi comunicarea prin teatru. Asta pentru că în 2013 o companie nu se mai rezumă la o organigramă, ci înseamnă personaje, relaţii, situaţii.

    Vorbim deja despre personaje şi nu despre angajaţi, pentru că şi dinamica acestora a evoluat semnificativ în ultimii ani. Relaţia cu angajaţii din actuala generaţie nu se compară cu cea a generaţiilor trecute. Dacă părinţii noştri luau drept firesc faptul că trebuia să stea la birou 40 de ore pe săptămână, eventual la acelaşi loc de muncă o viaţă, noua generaţie are alte aşteptări în ceea ce priveşte flexibilitatea şi ataşamentul faţă de un loc de muncă.

    Ei nu mai acceptă leadershipul de la sine, ci trebuie să fie convinşi să se lase îndrumaţi. Şi aici, oricât de mult ar ajuta evoluţia tehnologiei – teleprezenţă, reţele sociale -, interacţiunea directă joacă un rol esenţial. Numai puşi faţă în faţă, în condiţii poate ieşite din comun, liderii şi membrii echipei îşi pot vedea lipsurile şi pot începe să se adapteze.

    Deşi piaţa de resurse umane a avut multe suişuri şi coborâşuri în ultimii ani, companiile sunt încă în căutarea unor noi angajaţi – numai că nu se mai caută pur şi simplu specialişti, ci de cele mai multe ori se caută talente. Angajaţii nu mai sunt priviţi ca executanţi, ci ei trebuie să se adapteze în mod constant şi să aducă valoare companiei. Iar stimularea financiară nu mai este suficientă.

    Liderul trebuie să insufle această responsabilitate a aducerii de valoare, fiind capabil în acelaşi timp să şi motiveze. Fiecare dintre membrii echipei trebuie să fie pregătit pentru ca la un moment dat să devină la rândul lui lider pentru alţii. Sorin Drugan, campion la navigaţie, le explică de multe ori cursanţilor de la Leaders Academy, de exemplu, că fiecare dintre ei ar trebui să fie pregătit la un moment dat să preia cârma, dar şi să se lase condus. Rolurile de lider şi follower devin tot mai interdependente în actualul mediu economic şi social.

    Nu în ultimul rând, leadershipul implică şi învăţare. Zilele în care procesul de învăţare se oprea la ieşirea din facultate şi continua doar cu experienţa de la locul de muncă au trecut. Provocarea actualei generaţii de lideri este să acumuleze cât mai mult din informaţia care apare zilnic, iar metodele tradiţionale de învăţare au fost înlocuite de o învăţare foarte selectivă şi mai ales experienţială.

    Şi experienţa nu mai înseamnă doar orele petrecute la muncă, ci se rezumă la a ieşi din zona de confort, a te cunoaşte şi a învăţa din experienţe trăite în medii cât mai diferite, interacţionând cu oameni cât mai diverşi, care au capacitatea de te încărca cu o altfel de energie şi chiar de a te motiva.



    ADELINA MARIA (FONDATOR LEADERS SCHOOL & ACADEMY)

  • Managerii spitalelor “Burghele”, “Gomoiu” şi Judeţean Ilfov, găsiţi în incompatibilitate

     Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Petru Armean, managerul Spitalului Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghele” Bucureşti, Doina Anca Pleşca, managerul Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” Bucureşti şi Eduard Armeanu, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, au fost în incompatibilitate întrucât au exercitat simultan mai multe funcţii.

    Petru Armean a fost, din 9 aprilie 2012, atât manager al Spitalului Clinic “Prof. Dr. Theodor Burghele”, cât şi decan al Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Carol Davila” Bucureşti, a precizat joi Agenţia Naţională de Integritate, într-un comunicat de presă.

    În cazul Doinei Pleşca, ANI a stabilit că din 9 aprilie 2012 a ocupat simultan funcţia de manager al Spitalului Clinic de Copii “Dr. Victor Gomoiu” şi pe cea de decan al Facultăţii de Medicină din UMF Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consiliul Naţional Secuiesc către Dragnea: Secuii nu vor lăsa ca pământul lor natal să cadă pradă incompetenţei şi urii

     Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a făcut publică, vineri, o scrisoare adresată vicepremierului Liviu Dragnea, în care afirmă că “regionalizarea în România atinge drepturile minorităţilor şi prin aceasta este un subiect de cooperare internaţională şi de securitate european”.

    În scrisoare, Izsak Balazs îi atrage atenţia vicepremierului că, deşi a afirmat de mai multe ori că “regionalizarea nu va fi făcută pe criterii etnice, ci pe criterii de dezvoltare”, conform Legii 2/1968, “judeţul este alcătuit din oraşe şi comune – unităţi de bază ale organizării administrativ-teritoriale a ţării – în funcţie de condiţiile geografice, economice şi social-politice, etnice şi de legăturile culturale şi tradiţionale ale populaţiei”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro