Tag: incredere

  • Cristian Danciu, Co-founder Green Spots la conferinţa: „Cele mai inovatoare companii ediţia a V-a” – VIDEO

    “Inovaţia înseamnă încredere. Încredere în tine, încredere în colegii tăi, încredere în idee şi încredere în potenţialul şi oportunitatea de pe piaţă.”

  • Chiar şi titanii vor o bucăţică din plăcinta lui Musk: Larry Ellison, veteranul tehnologiei care a fondat Oracle, deţine 3 milioane de acţiuni Tesla

    Larry Ellison, fondatorul gigantului Oracle, s-a dovedit a fi al doilea cel mai mare investitor individual în compania Tesla, cu o deţinere de un miliard de dolari în producătorul de vehicule electrice, potrivit Bloomberg.

    Investiţia sa a fost confirmată într-o declaraţie financiară depusă la marţi la SEC de către acesta. Deţinerea fondatorului Oracle în Tesla a devenit publică după ce Ellison, un apropiat prieten de-al lui Elon Musk şi un titan al tehnologiei, a devenit unul dintre directorii companiei Tesla la sfârşitul lunii decembrie.

    Ellison, 74 ani, deţine în mod indirect 3 milioane de acţiuni Tesla prin trustul Lawrence J. Ellison Revocable Trust, potrivit declaraţiei financiare. Participaţia de 1,75% îl transformă în al doilea cel mai mare investitor individual din Tesla, după Elon Musk – care deţine circa o cincime din companie – potrivit datelor agregate de sursă. Tesla a anunţat numirea lui Ellison în board-ul director la sfârşitul anului 2018.

    Acţiunile Tesla au crescut luni pe Nasdaq cu 5,4% după ce compania a anunţat că va contrui o fabrică în Shanghai, ajungând la 335 dolari per acţiune, la o capitalizare bursieră de circa 57,5 mld. Dolari. Marţi, la ora 15.30, înainte de deschiderea bursei americane, acţiunile Tesla se bucurau de încrederea investitorilor cu o creştere de 3% în pre-market.

     

  • Firma care permite oamenilor să îşi facă propriul parfum

    O firmă londoneză aflată la început de drum, Ostens, vine cu altă soluţie, scrie Financial Times, şi anume să le vândă oamenilor nu parfumul în sine, ci materiile prime din care acesta este realizat. Oferind la vânzare publicului ingrediente olfactive separat, cum ar fi uleiurile de paciuli, iasomie, cedru, trandafir ori o moleculă artificială numită cashmeran velvet,  pe care acesta le poate combina ca să obţină mirosul dorit, Ostens speră să educe „nasul” cumpărătorilor şi să-i facă pe aceştia să aibă încredere în propriile lor gusturi. 

  • Şefa FMI aruncă în aer aşteptările pentru 2019 şi lansează un avertisment dur: Tensiunile comerciale vor distruge viaţa oamenilor

    Tensiunile comerciale care escaladează între SUA şi China riscă să provoace o deraiere a economiei globale prin subminarea încrederii mediului de business şi prin majorarea costurilor de trai ale consumatorilor, avertizează Christine Lagarde, mananging director al Fondului Monetar Internaţional.

    „Comerţul, dacă este afectat, dacă este ameninţat, va afecta la rândul lui creşterea”, a declarat Lagarde, citată de Bloomberg. „Oamenii care fac investiţii, oamenii care creează locuri de muncă, îşi vor pierde brusc încrederea, vor fi îngrijoraţi cu privire la stabilitate, iar ei au nevoie de stabilitate”.

    FMI a redus estimările de creştere pentru economia globală în luna octombrie, pentru prima dată în ultimii doi ani, citând războiul comercial care escaladează şi ameninţările care se ridică în pieţele emergente.

    Creditorul estimează o expansiune globală de 3,7% pentru 2018 şi 2019, redusă de la estimarea de 3,9% lansată în vara anului 2018.

    Lagarde susţine că nu vede semnele recesiunii în perioada următoare şi susţine că o creştere de 3,7% nu este „chiar rea”.

    Consumatorii, în special cei cu venituri reduse, au beneficiat de reducerea costurilor de trai, sub forma unor bunuri mai ieftine produse în ţări precum China sau Vietnam, spune Lagarde.

    „Dacă pierdem acest beneficiu, atunci se va resimţi un impact pe consumatori”, spune ea. „Nu o vedem acum, este adevărat, dar asta este ameninţarea”.

     

  • De ce s-a asociat Banca Transilvania cu Simona Halep

    Într-o lume în care concurenţa este acerbă, iar numărul mare de companii care activează în acelaşi domeniu permite consumatorilor să aleagă dintr-o gamă variată şi să îşi schimbe deciziile legate de consum în orice moment, companiile mari, mai ales cele multinaţionale, îşi asociază numele cu personalităţi din lumea sportului, şi nu numai, pentru a se diferenţia, pentru a promova diferite valori sau pentru a întări anumite valori şi principii în care compania şi publicul ei cred.
    De-a lungul timpului, nume ale unor sportivi celebri au fost asociate cu diverse branduri care au susţinut campanii la nivel internaţional: Jose Mourinho, antrenorul care a câştigat de două ori trofeul UEFA Champions League, de pildă, a participat la o campanie UEFA Champions League organizată de Heineken, fotbalistul Cristiano Ronaldo a fost imaginea brandului Armani, tenismenul Rafael Nadal reprezintă brandul Lavazza.
    Printre exemplele de sportivi români care au făcut parte din campaniile de imagine ale unor companii se numără Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi – BRD, precum şi Camelia Potec – Mercedes, handbalista Cristina Neagu – Red Bull, Horia Tecău – Amigo, Ana Bogdan – Tag Heuer.
    Recent, Banca Transilvania, a doua bancă locală după active, a semnat un parteneriat cu Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin, prin care îşi propune să crească încrederea şi optimismul românilor şi să promoveze educaţia sportivă.
    „Planul nostru este o colaborare pe mai mulţi ani cu Simona Halep şi, deşi încă este devreme, vom atinge mai mulţi piloni strategici pentru dezvoltarea României – de la încrederea în sine şi moralul românilor, probabil vom continua cu educaţia sportivă şi, de ce nu, până la educaţie pe plan general. Avem în vedere şi acţiuni de CSR (corporate social responsibility – campanii de responsabilitate socială), dar şi umanitare pe care să le derulăm împreună cu Simona Halep şi cu Fundaţia Simona Halep”, a afirmat Sergiu Mircea, director de marketing şi comunicare în cadrul Băncii Transilvania.
    De-a lungul carierei sale, Simona Halep – o emblemă a sportului românesc, cunoscută pentru ascensiunea rapidă în lumea tenisului feminin – a atras atenţia mai multor companii româneşti dar şi internaţionale, care au tras lozul câştigător prin simpla colaborare cu sportiva. De la începutul colaborării cu Adidas la încetarea contractului cu nemţii apoi la semnarea contractului cu Nike, Simona Halep a reprezentat şi imaginea Hublot (ceasuri de lux), Dedeman (bricolaj), Dorna, Rexona şi a fost şi ambasadoarea brandului de maşini germane Mercedes-Benz, colaborarea cu BT fiind cel mai recent anunţată.
    Evenimentul care a marcat startul parteneriatului dintre BT şi Simona Halep a avut loc la Cluj, în data de 6 decembrie, contractul fiind intermediat de omul de afaceri Ion Ţiriac. De altfel, Ion Ţiriac este una dintre persoanele importante care au fost alături de sportiva româncă pe parcursul carierei sale. (Aici putem aminti contractul semnat de Simona Halep cu compania internaţională Nike, contract intermediat tot de fostul sportiv.)
    Potrivit unor surse ale Business MAGAZIN, valoarea contractului dintre Simona Halep şi Banca Transilvania este de câteva sute de mii de euro.
    Banca Transilvania este tot mai implicată în sport, iar un argument în acest sens este faptul că banca din Cluj este susţinătoarea principală a baschetului românesc. „Dar ne implicăm în susţinerea mai multor sporturi – raliu, cros, gimnastică“, spune Sergiu Mircea.
    El spune că ideea parteneriatului cu Simona Halep a venit pe fondul dorinţei Băncii Transilvania de a se implica în promovarea sportului atât la nivel de performanţă, cât şi la nivel de masă, dar şi pentru că România are nevoie de exemple de curaj şi performanţă.
    „Cu acest parteneriat – a unei companii campion local care susţine un mare campion şi om de tenis, numărul 1 mondial – credem că putem încuraja cei peste 2,5 milioane de clienţi ai BT, dar şi pe toţi românii, indiferent unde lucrează sau trăiesc. Simona Halep este cel mai mare campion al zilelor noastre, un model pentru români, dar şi mândria noastră în lume. Meciurile ei generează o emulaţie puternică, iar interesul şi audienţele pentru tenis sunt în creştere acum inclusiv datorită rezultatelor Simonei. Dincolo de performanţa sportivă, Simona Halep este un role model şi ne dorim ca proiectele pe care o să le derulăm împreună cu ea să crească nivelul de încredere şi moralul românilor. Aşa am început – cu «Hai să facem treabă, România!» – o campanie motivaţională, lansată în preajma Zilei Naţionale a României“, a completat reprezentantul BT.
    Mesajul campaniei a fost realizat de Banca Transilvania împreună cu Simona Halep şi agenţiile de publicitate Three şi Next Advertising şi agenţia de PR MSL The Practice.
    „E clar că România are nevoie de un discurs zilele astea, dar cum ar trebui să sune? În primul rând, poate că începe chiar aşa, cu această întrebare, apoi continuă, dar fără să caute măreţia, ci normalitatea. Sigur, poate scoate în faţă un mare român, dar şi pe alţii care au ceva de zis, şi poate oferi şi lecţii, dar nu în cuvinte pretenţioase, ci în vorbele unor oameni obişnuiţi, că trebuie doar să ne facem treaba şi să muncim pentru ea, şi aşa putem ajunge locul unu la orice, la ce facem în casa noastră sau la serviciu, pentru cartier, pentru oraş sau pentru toată ţara. Fără să ne îndemne să ne uităm spre orizont, ci mai aproape aici, între noi, iar la final nu ne mai spune că se poate, ci ne lasă un pic şi încheie: Noi putem!“, acesta este unul dintre mesajele spoturilor publicitare promovate de BT împreună cu Simona Halep.
    „Transmiterea unui mesaj mai puternic pentru români, pentru clienţii noştri, dar şi oportunitatea BT de a învăţa de la modele. Asta ramforsează poziţionarea băncii şi faptul că suntem alături de clienţii noştri şi susţinem valorile lor”, a explicat Sergiu Mircea unul dintre obiectivele parteneriatului.
    De asemenea, în mediul online campania a fost vizualizată de peste 5 milioane de persoane şi a strâns peste 100.000 de like-uri în primele zile de la publicare. „Primele zile ne-au arătat entuziasmul incredibil al românilor când vine vorba de Simona Halep. De exemplu, campania BT din social media a avut un reach de peste 5 milioane de persoane şi peste 100.000 de like-uri. A fost ceva incredibil să vedem bucuria cu care clienţii noştri, fanii de pe social media şi publicul în general au primit mesajul BT şi al Simonei Halep. Ne bucurăm că am lansat un parteneriat care a fost foarte bine primit în piaţă, deoarece în sport, în business şi în comunicare contează mult primul pas, cum începi.”

  • Anca Vlad, preşedinte şi acţionar / Fildas Catena: „Principalul capital pe care l-am avut a fost încrederea pe care am stârnit-o oamenilor”

    Carte de vizită:


    ¶ Anca Vlad este una dintre primele femei care au mizat pe antreprenoriat imediat după Revoluţie, când a pus bazele reţelei Fildas; în 1993 a înfiinţat distribuitorul de produse farmaceutice Fildas Trading, iar reţeaua de farmacii Catena a apărut în 1999
    ¶ La începutul carierei, lucra şi ca profesor de engleză la sfârşit de săptămână şi ca traducător la diverse congrese de medicină
    ¶ A făcut şi consultanţă în marketing, mai exact ajuta străinii să se familiarizeze cu oportunităţile de afaceri pe plan local
    ¶ Cele două companii din sectorul farma au afaceri de peste 1,1 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF făcute pe baza rezultatelor anunţate de companii

    Anca Vlad a vost votată şi anul acesta pentru apariţia în catalogul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA.

     

  • Andrei Pitiş, VP engineering şi head of Bucharest office / Fitbit: “Companiile cu o bună reputaţie sunt acelea cu care îţi doreşti să lucrezi, cu care vrei să te asociezi şi să dezvolţi o relaţie de business stabilă. Un manager cu o reputaţie bună înseamnă un profesionist în care poţi avea încredere”

    Carte de vizită
    ¶ Este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti şi a urmat un master în Computer Science în cadrul aceleiaşi instituţii
    ¶ Este fondatorul start-up-ului Vector Watch, cel mai mare pariu tehnologic şi comercial al unor antreprenori români în industria gadgeturilor portabile
    ¶ Anul trecut, Vector Watch a fost cumpărat de gigantul american Fitbit, într-o tranzacţie de 15 milioane de dolari
    ¶ Printre pariurile sale investiţionale se numără şi aplicaţia de administrare online a comenzilor de taxi Clever Taxi
    ¶ Este cofondator al programului de accelerare pentru start-up-uri Innovation Labs 

  • Theresa May consideră că un nou referendum pentru Brexit va duce la pierderea încrederii cetăţenilor

    Theresa May respinge ideea că un nou referendum este singura soluţie pentru a ieşi din impasul politic.

    Premierul va încerca să îi convingă luni pe parlmentari că referendumul ar provoca „daune ireparabile integrităţii politice a Guvernului” şi nu va fi un pas înainte din niciun punct de vedere.

    „Nu vreau ca britanicii să îşi piardă încrederea în noi, dacă încercăm să organizăm un alt referendum. Un al doilea vot ar provoca daune ireparabile integrităţii noastre politice, deoarece le va spune milioanelor de persoane care au avut încredere în democraţie că democraţia noastră nu şi-a făcut treaba”, a declarat Theresa May.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • François Coste, CEO / Groupama Asigurări: “Calitatea esenţială a unui lider este să inspire încredereः prin intermediul încrederii obţii adepţi, iar un lider nu poate exista fără adepţi”

    Carte de vizită
    ¶ François Coste este CEO al companiei Groupama Asigurări din 2012, după o experienţă de carieră de aproape trei decenii în companii precum Michelin (1982-1999) şi AXA
    ¶ Am putea spune că este specializat în pieţele emergente, cea mai mare parte a parcursului său profesional desfăşurîndu-se nu numai în Europa, ci şi în Asia sau Africa
    ¶ De-a lungul carierei a ocupat poziţii ca director financiar, director IT şi director regional de operaţiuni
    ¶ Indiferent unde a lucrat, nu şi-a neglijat principalul hobby: traseele montane. Descrie Carpaţii româneşti drept minunaţi, iar cel mai dificil traseu pe care l-a parcurs a fost pe Muntele Fuji de lângă Tokio
    ¶ Sucursala locală a asigurătorului francez Groupama a închis anul trecut cu prime subscrise în valoare de
    924 milioane de lei

  • Jean Valvis, proprietar şi CEO / Valvis Holding: “Mă supun criticii oamenilor de încredere cu care am o legătură dincolo de cea profesională, la nivel uman”

    Carte de vizită
    ¶ S-a născut la Atena
    ¶ Are o o diplomă de inginer arhitect şi studii aprofundate la Universitatea Sorbona din Paris în estetică arhitecturală
    ¶ Sosit în România în urmă cu aproximativ 20 de ani, s-a remarcat în mediul de afaceri local prin vânzarea a două afaceri: Dorna Apemin către Coca-Cola şi Dorna Lactate către President
    ¶ Acum se ocupă de dezvoltarea mărcilor Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti şi Chateau Valvis, dar şi de afaceri în domeniul energiei verzi şi al agriculturii bio