Tag: incadrare

  • Vrei sa-ti cumperi o bicicleta, primaria Bucuresti te ajuta cu 500 de lei. Cine se încadrează în noul proiect demarat de Gabriela Firea

    Cu 28 de voturi pentru, cinci abţineri şi şase voturi împotrivă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat proiectul prin care municipalitatea va acorda un voucher pentru achiziţia de biciclete, trotinete sau segway.

    „Din dorinţa de a încuraja şi stimula folosirea de către adolescenţi şi adulţi a mijloacelor de transport alternativ – biciclete, trotinete electrice sau dispozitive electrice de tip Segway, propunem Consiliului General un proiect de hotărâre privind acordarea, în acest an, a unui număr de 5.000 de vouchere, în valoare de 500 de lei. Voucherele vor fi acordate cetăţenilor cu vârste peste 18 ani, care locuiesc cu forme legale în Bucureşti, şi vor putea fi folosite la achiziţionarea bicicletelor sau dispozitivelor menţionate, de la magazine de specialitate din Capitală. Voucherele vor fi nominale şi nu se vor putea cumula. Acordarea acestor stimulente face parte dintr-un program amplu de sprijinire a transportului alternativ, care mai cuprinde sprijinirea de către municipalitate a unei reţele cât mai extinse de bike-sharing, precum şi derularea unei campanii de informare în legătură cu prezenţa bicicliştilor în trafic”, a declarat în cadrul şedinţei CGMB Primarul General al Capitalei.

    De asemenea, Gabriela Firea a mai precizat că după derularea acestui proiect, pe baza analizei rezultatelor obţinute, se va decide cu privire la continuarea şi dezvoltarea acestuia, prin realizarea unui program multianual pe o perioadă de 3-5 ani.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Care sunt oraşele cu cei mai mulţi miliardari – VIDEO

    Capitala Chinei are acum 94 de miliardari, cu şase miliardari mai puţin faţă de anul precedent, dar se încadrează, totuşi, pentru numărul 1 al acestui top.  Numărul miliardarilor din New York a scăzut cu nouă persoane, ajungând la 86. Shenzhen a adăugat cei mai mulţi miliardari pe lista sa, încă 16, ridicând oraşul chinez pe locul 4 al listei.

    „În Shenzhen şi Hong Kong se găsesc cei mai mulţi miliardari din lume, chiar mai mulţi decât California”, a declarat Rupert Hoogewerf, cercetător şef al raportului Hurun.

    Iată topul 10 al oraşelor cu cei mai mulţi miliardari:

    Beijing (94)

    New York (86)

    Hong Kong (71)

    Shenzhen (62)

    Moscova (59)

    Londra (55)

    Shanghai (53)

    Mumbai (42)

    Paris (36)

    Hangzhou (36)

    În acest moment există 2.257 de miliardari în lume, în creştere cu 69 faţă de anul trecut şi cu 804 în ultimii 5 ani. China are cei mai mulţi miliardari din lume, un număr de 609 persoane, în timp ce SUA se află pe locul doi în acest top, cu 552. Împreună, cele două ţări au 1.161 miliardari, peste jumătate din populaţia miliardară a lumii. 

  • Plăcuţele de frână, un pericol pentru sănătate

    Cele mai multe acuzaţii de poluare la adresa maşinilor sunt legate de arderea combustibililor în motoare, rezultând diverse emisii nocive. Însă maşinile mai au şi alte ”bube” – vedeţi în continuare de ce plăcuţele de frână se încadrează în această categorie şi ce măsuri vor să ia experţii Comisiei Europene.

    IATĂ DE CE PLĂCUŢELE DE FRÂNĂ SUNT UN PERICOL PENTRU SĂNĂTATE

  • Pentru prima oară, o instanţă din Iaşi ia decizia care ar trebui să bage spaima în şoferii violenţi din România

    Procurorul de caz invocă intenţia indirectă a şoferului de a ucide. Aceasta este o premiera la Iaşi, unde un accident rutier soldat cu pierdere de vieţi omeneşti este încadrat la această infracţiune, toate cazurile similare fiind tratate de justiţie după alte standarde.

    IATĂ LA CE FAPTĂ A FOST ÎNCADRAT ÎN PREMIERĂ ŞOFERUL IRESPONSABIL ŞI CÂŢI ANI DE ÎNCHISOARE RISCĂ 

  • Programul ”Prima Casă”, modificat. Cine se mai încadrează în noile condiţii

    Se pot cumpăra locuinţe ANL

    „Beneficiarii pot achiziţiona sau construi în cadrul programului următoarele tipuri de locuinţe: a) locuinţe noi, destinate achiziţionării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au efectuat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat”, se arată în actul normativ.

    Plafon de 2,5 miliarde

    Pentru anul 2017, se alocă un plafon al garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de 2,5 miliarde lei.

    Limite de creditare

    Credit maxim pentru locuinţele noi – 70.000 de euro

    Credit maxim pentru locuinţele vechi – 60.000 de euro

    Credit maxim pentru construirea locuinţei individuale – 70.000 euro

    Credit maxim pentru construirea locuinţei în regim asociativ – 75.000 euro

    ”Creditul acordat persoanelor fizice în cadrul programului, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit, care va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie al locuinţei care nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi încadrată în categoria locuinţelor noi sau consolidate, prevăzut în antecontractul de vânzare-cumpărare, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mic sau egal cu 60.000 euro sau maximum 57.000 euro, dar nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare a locuinţei, dacă preţul de achiziţie a locuinţei este mai mare de 60.000 euro”, se mai arată în actul normativ.

    Cititi mai multe pe www.libertatea.ro

  • Guvernul schimbă limitele în care trebuie să se încadreze bugetul pe 2017 / Proiectul de buget ajunge vineri în Parlament

    Proiectul bugetului de stat pe 2017, publicat recent pe site-ul Ministerului Finanţelor, ar putea suferi unele modificări, având în vedere noile limite bugetare.
     
    În deschiderea şedinţei Executivului, premierul Sorin Grindeanu a anunţat că noul proiect de buget, rescris în urma discuţiilor cu miniştrii din ultimele zile, va fi trimis „vineri seară” la Parlament.
     
    Proiectul de buget pe 2017 va ajunge vineri la Parlament, a promis Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, la începutul şedinţei de Guvern care a avut loc miercuri. Acesta a precizat că marţi au avut loc întâlniri cu totţi ordonatorii de credit pentru verificarea bugetelor.
     
    „Astăzi venim cu limitele de buget stabilite. Apreciez faptul că fiecare dinte dumneavoastră, în bugetele de la ministere, aţi prevăzut cheltuieli prevăzute în Programul de guvernare. Vineri va fi şedinţa pentru buget”, a declarat, şeful Guvernului, Sorin Grindeanu, în deschiderea şedinţei de Guvern de miercuri.
     
    Proiectul de buget va fi trimis în Parlament vineri, calendaul fiind decalat cu o singură zi faţă de cel propus iniţial.
     
  • Iohannis spune că a primit promisiuni că Guvernul se va încadra într-un deficit sub 3%

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că i-a cerut premierului Sorin Grindeanu un buget pentru 2017 sustenabil şi solid, primind promisiuni că Executivul se va încadra într-un deficit sub 3% şi va aloca 2% din PIB pentru apărare.

    ”Am solicitat şi primit informaţii despre cum se vede la nivel de Guvern construcţia bugetului pentru 2017. După părerea mea – şi asta am subliniat în cursul întâlnirii – este foarte important să avem pentru 2017 un buget sustenabil, un buget solid care ţine cont de câteva date foarte importante, cum ar fi de exemplu să ne încadrăm într-un deficit sub 3% , să avem o alocare de 2% pentru apărare. Avem promisiuni că aceste lucruri vor fi realizate”, a detaliat Iohannis după întâlnirea cu Grindeanu.

    Întrebat dacă măsurile promise de PSD pun probleme bugetului, Iohannis a răspuns: ”Se lucrează pe buget şi bineînţeles discuţiile au fost de natură de a vedea care sunt intenţiile Guvernului, când vom avea bugetul vom putea ştii foarte exact cum s-a lucrat. Însă datele cu care a venit premierul şi ministrul Finanţelor sunt date pe care le-am avut şi noi, evident că am confruntat datele dintr-o parte şi din cealaltă parte. Important e să avem un buget care ţine cont de toate aceste condiţionări”.

  • Marea Britanie va acorda împrumuturi de studii pentru tinerii din România şi pentru anul 2017-2018

    Guvernul din Marea Britanie a anunţat astăzi că îşi va continua politica de acordare a împrumuturilor de studii pentru cetăţenii europeni şi pentru anul academic 2017-2018. Masura vine în completarea declaraţiilor oficialilor britanici după momentul BREXIT, când i-au asigurat pe tinerii care voiau să studieze în Marea Britanie, că cel puţin pentru anul în curs situaţia nu se va schimba. Decizia guvernului britanic sublinează faptul că studenţii care vor aplica la universităţi din Marea Britanie până în 2018, vor primi împrumuturi şi burse pe toată durata studiilor, chiar dacă în această perioadă Marea Britanie va părăsi formal UE. 

    “Şi pentru anul academic 2017 – 2018 tinerii vor continua să beneficieze de sprijin guvernamental în valoare de 9000 de lire sterline pentru programele de licenţă, pentru întreaga perioadă de studii. În prezent peste 90% din studenţii români care studiază în Marea Britanie beneficiază de această schemă de finanţare”, declară Ana Maria Papp, Manager Departament Universităţi în Străinătate, IntegralEdu.

    Conform condiţiilor actuale privind finanţările, studenţii europeni sunt eligibili să primească împrumuturi pentru taxa de şcolarizare pentru studii de licenţă, dacă au fost rezidenţi în Spaţiul Economic European în ultimii 3 ani, înainte de începerea studiilor. Cetăţenii europeni care au locuit în ultimii 5 ani pe teritoriul Regatului Unit sunt de asemenea eligibili pentru sprijinul oferit adiţional dar şi pentru împrumutul oferit pentru programele de master. Similar, conform legii UE, studenţii europeni se vor încadra pentru aceeaşi taxa de şcolarizare ca şi studenţii britanici. Studenţii non-europeni sau internaţionali nu au încadrate taxele de şcolarizare în acest plafon, ca şi până acum, a declarat Ministrul de Stat pentru Educaţie, Jo Johnson.

    Prezentă în patru ţări, în România din anul 2008, IntegralEdu este cea mai mare companie de consultanţă în educaţie la nivel local şi reprezintă peste 500 de instituţii de învăţământ de top din Europa şi SUA.

  • Absolvenţii de liceu şi de facultate care se angajează primesc stimulente financiare

    Absolvenţii de liceu şi de facultate care se angajează primesc stimulente financiare, la cerere, potrivit legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, la fel ca şi cei care îi angajează, a anunţat marţi ANOFM.

    Potrivit unui comunicat de presă emis de Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Foreţei de Muncă marţi, absolvenţii de liceu şi de facultate care se angajează vor primi o primă de încadrare ca absolvent de 500 de lei. Pentru cei care se angajează la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu se va acorda o primă de încadrare doar dacă este şi beneficiar de indemnizaţie de şomaj. Pentru cazul în care absolvenţii îşi găsesc un loc de muncă în altă localitate şi sunt nevoiţi să îşi schimbe domiciliul stabil se va acorda, de asemenea, o primă de instalare, doar dacă sunt şi beneficiari ai indemnizaţiei de şomaj.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Absolvenţii de liceu şi de facultate care se angajează primesc stimulente financiare

    Absolvenţii de liceu şi de facultate care se angajează primesc stimulente financiare, la cerere, potrivit legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, la fel ca şi cei care îi angajează, a anunţat marţi ANOFM.

    Potrivit unui comunicat de presă emis de Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Foreţei de Muncă marţi, absolvenţii de liceu şi de facultate care se angajează vor primi o primă de încadrare ca absolvent de 500 de lei. Pentru cei care se angajează la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu se va acorda o primă de încadrare doar dacă este şi beneficiar de indemnizaţie de şomaj. Pentru cazul în care absolvenţii îşi găsesc un loc de muncă în altă localitate şi sunt nevoiţi să îşi schimbe domiciliul stabil se va acorda, de asemenea, o primă de instalare, doar dacă sunt şi beneficiari ai indemnizaţiei de şomaj.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro