Aderarea la Uniunea Europeană a fost un episod mult mai important decât cel din 2004, atunci când România a devenit membru al NATO, pentru că Uniunea Europeană acoperă toate zonele economice şi sociale, nu doar cele legate de apărare.
Procesul Brexit, perspectiva financiară multianuală şi summitul de la Sibiu sunt doar trei dintre provocările cu care se va confrunta preşedinţia română a Consiliului UE. De asemenea, în timpul acestui mandat, respectiv în luna mai, vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. „Preşedinţia României la Consiliul UE se va derula într-un context european şi internaţional complex, mandatul acesteia urmând a fi calibrat în funcţie de evoluţia unor dosare cu miză majoră la nivelul Uniunii. În acest moment, cele mai vizibile dintre acestea, dincolo de dosarele legislative ordinare, apar a fi, în principal, Brexitul şi cadrul financiar multianual post-2020”, conform site-ului Ministerului Afacerilor Externe.
Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este preluată, prin rotaţie, de toate statele membre; e o întâmplare, aşadar, că preluăm frâiele într-un moment marcat de atât de multe evenimente. Nimeni nu putea anticipa, în 2007, că „divorţul“ oficial al Marii Britanii de UE va avea loc în timpul preşedinţiei române; la fel, nimeni nu se putea gândi, în acel moment de expansiune, la influenţa tot mai mare a curentelor eurosceptice.
România trebuie însă să gestioneze toate aceste lucruri, trecând totodată peste o serie de neînţelegeri – să le numim astfel pentru a evita un termen mai dur, aşa cum ar fi conflicte – pe care oficialii de la noi le-au avut cu cei de la Bruxelles în ultimele luni ale anului 2018.
O primă provocare a preşedinţiei României la Consiliul UE va fi legată de procesul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, preconizată a avea loc la 29 martie.
Următoarea prioritate a României va fi să adopte cadrul financiar multianual, unde România va trebui să echilibreze promovarea intereselor naţionale cu responsabilitatea de moderator neutru.
Tot în perioada preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene va avea loc un summit la Sibiu, pe 9 mai 2019. Reuniunea va fi dedicată viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019-2024 şi va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători. În septembrie 2017 preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a cerut României şi preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, să organizeze un summit special la Sibiu pe 9 mai 2019.
Calendarul oficial al preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene cuprinde mai multe reuniuni politice şi culturale. Din prima categorie fac parte, printre altele, reuniunea informală a miniştrilor apărării, 30 ianuarie, la Palatul Parlamentului, reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe (Gymnich) – 31 ianuarie, la Banca Naţională a României, reuniunea informală a miniştrilor afacerilor interne şi a miniştrilor justiţiei, 6-8 februarie, la Palatul Parlamentului, reuniunea informală a miniştrilor finanţelor publice, 6 aprilie, la Banca Naţională a României.
România va preda ştafeta preşedinţiei Consiliului UE Finlandei la 1 iulie 2019. În mandatul Finlandei urmează să se decidă noua conducere a instituţiilor europene, cum ar fi Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul European.
România vs. Uniunea Europeană
Relaţia noastră cu Europa este, în prezent, una complicată. Aspectele negative sunt multe şi nu are rost să le enumerăm; cele pozitive se referă mai ales la modul în care românii percep Uniunea Europeană, fiind încă una dintre naţiunile cu un grad mare de acceptare a structurii interstatale – 50% dintre români spun că au încredere în Uniunea Europeană, potrivit celui mai recent Eurobarometru, publicat în noiembrie 2018. Deşi în scădere cu 2% faţă de prima parte a anului trecut şi cu 7% faţă de aprilie 2017, procentajul este peste media europeană de 42%.
Într-un articol publicat la începutul acestui an, Financial Times vorbea de contextul „ironic“ în care România preia preşedinţia Consiliului UE: agenda celor şase luni include declanşarea procedurilor de infringement împotriva Poloniei şi Ungariei pentru nerespectarea statului de drept. România nu va încerca ştergerea acestor puncte din program, cred cei de la FT, pentru că toţi ochii vor fi aţintiţi asupra Palatului Victoria; dar procedurile de infringement au oricum şanse mici de a-şi atinge scopul final, şi anume anularea dreptului de vot pentru o ţară, fiind nevoie de votul în unanimitate al celorlalte 27 de ţări.
Mai multe publicaţii franceze au tratat subiectul preluării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România cu scepticism, criticând „derivele antieuropene de la Bucureşti” şi comparând România cu „o bătaie de cap pentru Europa”.
„Guvernul de la Bucureşti nu a înţeles complet ce înseamnă să prezidezi ţările din Uniunea Europeană”, a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, citat de Le Monde, pentru a exemplifica atmosfera în care România a preluat la 1 ianuarie preşedinţia Consiliului UE.
Publicaţia Le Parisien a comparat România cu „o bătaie de cap pentru Europa”, criticând „guvernul care trage cu gloanţe roşii spre Bruxelles”.
Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România pentru următoarele şase luni a fost comparată ca gravitate de către Le Parisien cu procesul de Brexit şi alegerile europarlamentare din luna mai. Situaţia din România a fost dezbătută şi în presa italiană, de către cotidianul La Repubblica, în care preşedinţia preluată de România este privită drept un motiv de nelinişte la nivel european, tot din cauza atitudinii şi acţiunilor partidului de guvernare.
Ce poate câştiga România în aceste şase luni?
În cadrul unui interviu acordat anul trecut pentru Business Magazin, eurodeputatul Siegfried Mureşan a explicat că preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este cea mai bună oportunitate pe care o are România de a influenţa mersul Uniunii. „Ce trebuie să faci când deţii preşedinţia? Trebuie să ajuţi cele 28 de state membre să ajungă la poziţii comune, să coordonezi tot procesul legislativ. Tu vei vorbi în numele întregului Consiliu, în numele a 28 de state, iar pentru a o putea face trebuie să fii credibil. Evident, ai nevoie de oameni competenţi, dar, pe lângă competenţă, credibilitatea este esenţială. Toţi trebuie să aibă încredere că în momentul în care îţi încredinţează un dosar sau un punct de vedere, acela este bine reprezentat“, spunea atunci Mureşan.
A exercita pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene nu e simplu, lucru vizibil cu preşedinţia bulgară, explică eurodeputatul. „Ar trebui însă să fie mai uşor pentru noi, fiind al şaptelea cel mai mare stat din Uniune, cu ministere suficient de mari – e mai dificil pentru Malta sau Cipru, state cu o populaţie de sub 2-3 milioane de oameni şi administraţie publică de mici dimensiuni. În mod normal, nu ar trebui să fie peste măsură de dificil. Sigur, întrebarea e şi cum priveşte guvernul această preşedinţie, şi sper să nu o vadă doar ca pe ceva organizat de câţiva diplomaţi şi politicieni, o preşedinţie de care să scăpăm repede şi ieftin. Eu sper să o ia ca pe o investiţie, ca o oportunitate de a discuta despre România, de a prezenta ţara aşa cum e, cu oameni care ies în stradă pentru dreptate şi justiţie şi care vor valori europene.“
Pe de altă parte, George Ciamba, numit ministru pentru afaceri europene în a doua parte a anului trecut, declara într-un interviu acordat Mediafax că vor fi mai multe dosare care vor rămâne legate de preşedinţia României: acordul de comerţ liber cu Singapore, terminarea traducerii conforme şi semnarea acordului de comerţ liber cu Vietnamul, procesul de lărgire spre Balcanii de Vest, aniversarea a 10 ani de la parteneriatul estic sau summitul de la Sibiu. „Este foarte important să înţelegem: coeziunea, ca valoare comună europeană, înseamnă unitate şi cred că acesta este lucrul pe care vrem să-l degajăm de la summitul de la Sibiu, cu două săptămâni şi jumătate înainte de alegerile pentru Parlamentul European. Nu e vorba de a schimba acum radical Europa, ci de a aduce Europa la mesajele care întotdeauna au caracterizat-o şi care au fost de succes“, a mai spus Ciamba.
Preluarea preşedinţiei Consiliului UE este un moment care vine o dată la 14 ani şi care poate aduce prestigiul ţării ce deţine funcţia, dar şi unul care poate creşte gradul de influenţă al unui stat în cadrul instituţiilor europene. Indiferent de cum vor decurge următoarele şase luni, România şi-a câştigat deja locul în cărţile de istorie.
Companiile care aveau sedii centrale sau activitate economică intensă în Londra au mutat deja active în valoare de circa 890 de milioane de euro din Marea Britanie în restul Europei, din cauza Brexitului, potrivit unui studiu realizat de EY şi citat de Financial News.
Aproximativ 36% dintre cele mai mari companii financiare din Marea Britanie au confirmat deja în mod oficial intenţia de a muta o mare parte din operaţiuni şi din angajaţi către continentul european, potrivit unui sondaj realizat trimestrial de EY, denumit Brexit Tracker. Această cifră a crescut de la 31% în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În timp ce membrii Parlamentului britanic se pregătesc să dezbată încă o dată Brexitul cu premierul Theresa May, înaintea unui nou vat programat în data de 15 ianuarie, cifrele arată deja cum incertitudinea determină marii jucători din economie să mute locuri de muncă şi operaţiuni.
„În anticiparea votului parlamentar din ianuarie, oraşul este privit cu foarte mare atenţie…Aşa cum stau lucrurile acum, firmele de servicii financiare nu au nicio altă alegere decât să continue pregătirea pentru un scenariu hard Brexit, fără un acord favorabil”, explică Omar Ali, lider în cadrul EY pentru sectorul serviciilor financiare din Marea Britanie.
Compania globală de consultanţă EY susţine că numărul de roluri care vor fi relocate din Londra în Europa se situează acum la circa 7.000. Acest număr a scăzut faţă de nivelul de 10.000 descoperită în ultimul sondaj. EY susţine că acest număr a scăzut deoarece mai multe companii şi-au revizuit estimările şi au decis să păstreze totuşi anumite operaţiuni şi anumite poziţii în Londra.
Potrivit aplicaţiei de monitorizare a traficului la graniţele din România, dezvoltată de Poliţia de Frontieră, sâmbătă dimineaţa, la punctele de trecere a frontierei din vest, timpii de aşteptare au crescut pe sensul de ieşire din ţară pentru maşini.
Andrei Pitiş are la activ proiectele din care a devenit el milionar, Vector Watch, primul smartwatch românesc, care a fost cumpărat de americanii de la Fitbit, Clever Taxi – care a fost cumpărat de grupul german Daimler prin Mytaxi, Bittnet – listat la bursă, şi Froala, un start-up ieşit pe piaţă în 2014, cumpărat de o companie americană.
Pentru a ajuta 100 de români să devină milionari în euro, trebuie să lucreze cu 400, spune Pitiş, iar ca să ajungă aici, trebuie să facă o platformă. „Este clar că nu pot să fac singur asta.”
Nu-mi amintesc ca vreun alt om de afaceri român să aibă o idee la fel de generoasă, să împartă milioanele de euro cu alţii.
Problema este dacă cei care au idei, cei care încearcă ceva nou în acestă lume de sute de milioane de idei din IT, vor să devină milionari.
Pentru a ajunge acolo trebuie să ieşi din ideea ta, pe care o consideri genială şi pe care vrei să nu o fure nimeni. Ea trebuie scoasă dintre cei patru pereţi pentru a fi testată, criticată, copiată etc.
Mai mult decât atât, trebuie să accepţi să vină şi alţii în companie, adică să-ţi dai, să-ţi vinzi o bucată din business „pe nimic, pe seminţe”, aşa cum este expresia.
Pentru a atrage know-how, pentru a atrage relaţii, pentru a deschide alte uşi, pentru a fi introdus către investitori, către lumea celor care au mai mulţi bani, trebuie să fii dispus să dai ceva aproape gratis.
Iar aici foarte mulţi se împotmolesc şi nu înţeleg de ce nu înaintează, de ce nu reuşesc să scoată capul la suprafaţă, de ce li se închid uşi.
Cum să-mi dau ideea pe seminţe?
Şi în loc să se deschidă, se închid în birou, se închid în bordei şi rămân acolo sperând că vor veni „americanii”.
Face parte din cultura noastră.
Daniel David, poate cel mai cunoscut sociolog român la ora actuală, autorul cărţii „Psihologia poporului român”, spune într-un interviu pentru Adevărul: Profilul psihocultural actual al României se caracterizează prin structura colectivistă, cu neîncredere faţă de cei din afara colectivului, concentrarea puterii sociale cu tendinţe spre autoritarism, interpretarea incertitudinii aduse de viitor ca pericol, cu frica faţă de schimbare şi cantonarea în prezent şi controlul comportamentului social mai degrabă prin pedepse decât prin recompense, cu vânarea greşelilor.
El adaugă: Deşi inteligenţa şi creativitatea noastră se ridică la nivelul celor din ţările dezvoltate, România nu se remarcă în Uniunea Europeană ca o ţară competitivă, inovativă, performantă economic, în educaţie sau sănătate. Dacă am învăţa să avem încredere unii în ceilalţi, am coopera mai bine şi am fi astfel în stare să construim împreună instituţii sociale moderne, care să ne utilizeze potenţialul intelectual bun pe care îl avem.
Andrei Pitiş are o idee generoasă, dar are nevoie şi de start-up-uri, şi de antreprenori dispuşi să se deschidă, dispuşi să accepte să se vândă mai întâi ieftin, dispuşi să lucreze pentru alţii pe nimic la început. Şi chiar mult timp după aceea.
Iar acest lucru ar fi în contradicţie cu profilul nostru psihocultural. Ne este frică de viitor, nu cooperăm, considerăm că autoritarismul e cea mai bună formă de management şi avem o frică strămoşească de a ne apăra şi de a nu fi furaţi.
Întrebarea şi provocarea pe care a lansat-o Andrei Pitiş este: Dacă aveţi idei, veniţi la mine, vreau să vă fac milionari.
Iar rezultatele noastre nu au fost obţinute de mine, nu cred că mulţi mă cunosc pe mine, pentru că n-am ieşit atât de mult la evenimente, cred că de fapt este un vot pentru echipa noastră din spate, unde sunt foarte mulţi oameni curajoşi şi, de asemenea, pentru cultura pe care noi o avem în companie. O cultură bazată pe inovaţie şi pe greşeală până la urmă, şi pe asumarea greşelii. De aici cred că am învăţat şi oamenii au admirat curajul ăsta de a greşi şi de a merge mai departe.
Am să răspund cu un lucru pe care l-am învăţat pe parcurs din zona de finaţe care spune cam aşa: “Revenue is vanity. Profit is sanity. Cash is reality.”
Deci când vorbim de cifră de afaceri şi profit sunt lucruri doar temporare, până la urmă doar banii contează dacă vorbim de finanţe. Dar întorcându-ne la partea de admiraţie şi de lucruri care contează în business, cred foarte mult în oameni şi respectiv în oameni buni adunaţi împreună care pot construi lucruri curajoase, iar la noi cred că şi curajul a contribuit, curajul de a trece graniţe şi de a construi un business internaţional. Am o viaţă destul de simplă, îmi place să alerg, mă duc la concursuri de alergare, nu sunt talentat, nu sunt printre cei mai buni. Sunt în schimb foarte ambiţios, îmi place să citesc şi să învăţ încontinuu şi îmi petrec mult timp cu familia şi cu prietenii.
O realizare – cred că este greu de spus. Dacă vorbim de cariera de business, cred că faptul că am reuşit să construiesc o echipă independentă care poate să lucreze şi fără mine. Oameni, cum spuneam, foarte curajoşi şi care sunt legaţi între ei nu neapărat printre obiective de business ci foarte mult prin valori şi prin cultură. Sfat pentru viitorii antreprenori: “cred că este important curajul”. Cred că avem în România oameni foarte inteligenţi, foarte muncitori, cu o educaţie foarte bună la fel cum sunt toţi antreprenorii din vestul Europei, din State sau din alte ţări dezvoltate. Cred că avem nevoie de mai mult curaj. Curajul de a trece graniţe, curajul să construiască un plan de business pe un termen mai lung. Să ceară bani de la investitori pentru că bani sunt foarte mulţi şi în România şi în afara României pentru capital de risc, iar acest capital de risc te poate ajuta să te dezvolţi foarte rapid.
Iar rezultatele noastre nu au fost obţinute de mine, nu cred că mulţi mă cunosc pe mine, pentru că n-am ieşit atât de mult la evenimente, cred că de fapt este un vot pentru echipa noastră din spate, unde sunt foarte mulţi oameni curajoşi şi, de asemenea, pentru cultura pe care noi o avem în companie. O cultură bazată pe inovaţie şi pe greşeală până la urmă, şi pe asumarea greşelii. De aici cred că am învăţat şi oamenii au admirat curajul ăsta de a greşi şi de a merge mai departe.
Am să răspund cu un lucru pe care l-am învăţat pe parcurs din zona de finaţe care spune cam aşa: “Revenue is vanity. Profit is sanity. Cash is reality.”
Deci când vorbim de cifră de afaceri şi profit sunt lucruri doar temporare, până la urmă doar banii contează dacă vorbim de finanţe. Dar întorcându-ne la partea de admiraţie şi de lucruri care contează în business, cred foarte mult în oameni şi respectiv în oameni buni adunaţi împreună care pot construi lucruri curajoase, iar la noi cred că şi curajul a contribuit, curajul de a trece graniţe şi de a construi un business internaţional. Am o viaţă destul de simplă, îmi place să alerg, mă duc la concursuri de alergare, nu sunt talentat, nu sunt printre cei mai buni. Sunt în schimb foarte ambiţios, îmi place să citesc şi să învăţ încontinuu şi îmi petrec mult timp cu familia şi cu prietenii.
O realizare – cred că este greu de spus. Dacă vorbim de cariera de business, cred că faptul că am reuşit să construiesc o echipă independentă care poate să lucreze şi fără mine. Oameni, cum spuneam, foarte curajoşi şi care sunt legaţi între ei nu neapărat printre obiective de business ci foarte mult prin valori şi prin cultură. Sfat pentru viitorii antreprenori: “cred că este important curajul”. Cred că avem în România oameni foarte inteligenţi, foarte muncitori, cu o educaţie foarte bună la fel cum sunt toţi antreprenorii din vestul Europei, din State sau din alte ţări dezvoltate. Cred că avem nevoie de mai mult curaj. Curajul de a trece graniţe, curajul să construiască un plan de business pe un termen mai lung. Să ceară bani de la investitori pentru că bani sunt foarte mulţi şi în România şi în afara României pentru capital de risc, iar acest capital de risc te poate ajuta să te dezvolţi foarte rapid.
Dl Liviu Dragnea ar trebui să înţeleagă, în urma acestui referendum, că nu te poţi aştepta ca oamenii să lupte împotriva unui duşman imaginar. Un demers similar din 2012 a avut ceva mai mult succes, atunci când inamicul era Traian Băsescu; dar Băsescu era un inamic pe care oamenii îl vedeau în fiecare zi, care apărea zilnic la buletinele de ştiri şi care alimenta, în permanenţă, sentimentul de antipatie pe care unii îl nutreau.
În cazul referendumului de pe 6-7 octombrie, Dragnea a cerut oamenilor – fie că vorbim de cei din mediul urban sau de cei din mediul rural – să se manifeste împotriva unui duşman pe care nimeni nu îl vedea. Iar comunitatea LGBT şi susţinătorii săi au exploatat acest lucru, reducând la minimum prezenţa mediatică.
Ieşirea lui Codrin Ştefănescu la scurt timp după anunţarea prezenţei la vot a frizat ridicolul, mai ales când fostul secretar general al PSD – trimis probabil „la sacrificiu” în faţa jurnaliştilor – a vorbit de „numărul gigant” de 4 milioane de români care au ieşit la vot. Sigur, 4 milioane e un număr semnificativ; 20% e însă un procentaj lipsit de relevanţă în contextul dat. Retorica sa a fost lipsită de orice fel de logică, plecând de la afirmaţia că referendumul nu a fost asumat politic de către niciun partid şi continuând cu cea că prezenţa scăzută poate fi explicată prin boicotul asumat de mai multe personalităţi pe reţelele de socializare. Dl Ştefănescu ar trebui totuşi să înţeleagă că atunci când prezenţa la vot e de doar 20%, absenteismul reflectă indiferenţa majorităţii. Iar indiferenţa şi boicotul sunt două lucruri diametral opuse.
Pe de altă parte, nici intervenţiile televizate ale lui Ludovic Orban nu au fost prea inspirate. Preşedintele PNL a încercat să arunce întreaga vină asupra lui Liviu Dragnea – aşa cum au făcut-o majoritatea liderilor politici şi cei ai Coaliţiei pentru Familie (CpF) – uitând parcă faptul că şi formaţiunea pe care o conduce a susţinut acest referendum.
Nu cred că românii au fost împotriva ideii de familie tradiţională, chiar în forma în care a fost ea prezentată de liderii PSD, PNL sau de cei ai Bisericii; cred însă că românii au avut probleme mai importante decât să îşi exprime părerea vizavi de o problemă aproape inexistentă.
Şi dacă lecţia pentru Liviu Dragnea e cea descrisă mai sus, cea pe care restul politicienilor ar trebui să o înveţe e faptul că românii nu mai reprezintă o masă de manevră pe care o pot folosi în interesul propriu.
Există, dacă vreţi, o oarecare asemănare între referendumul pentru familie şi ceea ce David Cameron a făcut prin referendumul pentru Brexit. Consecinţele nu pot fi comparate, desigur, însă gestul fostului premier britanic a venit tot pe fondul unei siguranţe exagerate în capacitatea propriului său electorat. Cameron a declanşat, la acea vreme, un referendum pe care nu era obligat să îl organizeze, fiind convins că britanicii vor vota în favoarea rămânerii în UE, confirmându-i astfel poziţia dominantă în fruntea guvernului britanic. S-a înşelat însă, declanşând probabil cea mai mare criză politică din istoria recentă a Regatului Unit. La noi lucrurile nu stau nici pe departe atât de grav, pentru că principalele consecinţe vor fi resimţite chiar de Liviu Dragnea.
Vor fi însă resimţite şi de copilul care stă într-o bancă veche, din lemn, şi dârdâie de frig pentru că banii cu care s-ar fi putut reabilita şcoala sa au fost alocaţi unui referendum pentru nimic.